LUNILE ANULUI ÎN TRADIȚIA POPULARĂ

Denumirile populare ale lunilor anului au luat naștere din legătura autentică a
omului cu ritmurile repetabile ale naturii. Locuitorii satului își structurau timpul în funcție
de arat, secerat, semănat, prășit, culesul fructelor, al cerealelor sau al legumelor.
În tradiția noastră populară, fiecare lună a anului este înzestrată cu un alt nume
decât cel pe care îl cunoaștem, ascunzând o poveste interesantă. De asemenea, lunile anului
sunt considerate „cei 12 fii ai anului” sau ramurile unui copac foarte bătrân.
Lunile anului păstrează toată magia tradițiilor și reprezintă tot interesul pe care
omul îl avea pentru fenomenele naturale și pentru felul în care natura unește destinul unui
popor cu ocupații preponderent agricole.
IANUARIE
Cel mai mare dintre fii, Ianuarie sau „Gerar”, era cunoscut în trecut și sub numele de
„Genarie”, „Ghenarie” sau „Călindariu”. B.P.Hașdeu credea că „Gerar” este rezultatul
unei încrucișări dintre ianuarie și ger. Cuvântul „ianuarie” înseamnă drum, cale, trecere și
își are originea, în limba latină, derivând din numele zeului Ianus Bifrons („Ianus cel cu
doua fete”), ilustrat, întotdeauna cu cele două fețe lipite, privind în direcții diferite, către
trecut și viitor, spre anul vechi și ce va urma, simbolizând în același timp „Începutul” și
„Sfârșitul”.
Denumirea populară Gerar face trimitere la temperaturile scăzute ale iernii, dar și la
faptul că, în funcție de acestea, oamenii își dau seama cum va fi primăvara. Dacă nu era
ger în ianuarie, atunci se anunță să fie în martie, aprilie, iar dacă de Bobotează “crăpau
pietrele” era posibil să ningă în februarie.
FEBRUARIE
Februarie vine din latinescul februaruius și înseamnă „curățare”. Această perioadă
marchează purificarea lumii, a pământului, a animalelor și a oamenilor de tot răul adunat
peste an. Luna februarie este dedicată lui Februus – un zeu străvechi al purificărilor și
stăpânul infernului.
Termenul februarie a intrat în limba română pe două căi: a fost împrumutat în forma
februarie și a fost moștenit, modificându-și pronunțarea în Făurar. Întâmplător, vechiul
nume popular românesc se aseamănă cu altul, rostit la fel, dar cu sens diferit
– Făurar (fierar, făuritor), derivat în românește de la vechiul cuvânt faur.
De asemenea, această lună semnifică începutul pregătirilor pentru muncile agricole:
„Acum e vremea fierarilor, a meșterilor care, cu gândul la primăvară și la muncile
câmpului, pregătesc cuțitele plugurilor”. Așadar, acesta este motivul pentru care strămoșii
i-au spus lui februarie “Făurar”.
O altă variantă etimologică populară motivează termenul “făurar” prin “gerul care
făurește poduri de gheață peste ape”. Denumirea populară românească “luna lupilor” este
legată de sărbătoarea latinilor “Lupercaliile”. În timpul ceremoniilor, fetele se lăsau lovite
de luperci cu fâșii din piele de țap pentru a se purifica.
MARTIE
Martie, în limba latină “martius”, provine de la numele zeului Marte. Marțișor
(Germănar/ Încolțitorul) – denumirea populară face trimitere la nenumăratele legende ale
Martei, numită adesea la noi Dochia (Baba Dochia, de unde și tradițiile legate de zilele
Babei), povestiri ce redau întâmplările ce aveau la bază „războiul” dintre iarnă și
primăvară.
APRILIE
Aprile provine de la verbul latinesc “aperire”, care înseamnă “a deschide”, deoarece în
această perioadă natura revine la viață. Aprile a mai fost denumită “Pier” ce face referire
la o lună prielnică, dar și “Traista-n băț”, denumirea pentru împrejurările în care luna se
dovedea a fi capricioasă, friguroasă și secetoasă.
MAI
Mai, în tradiția latină, simboliza timpul dedicat zeiței Maia. Denumită „Florar” sau
„Frunzar”, această lună reflectă timpul înfloririi, al înverzirii. Din acest motiv, oamenii
obișnuiau să spună că este vremea în care “Raiul coboară pe pământ”.
IUNIE
Termenul iunie își are originea în latinescul “Iunius.” Poetul roman Ovidiu, în opera sa
„Fastele”, propune două etimologii pentru acest cuvant: „mensis Junonis”, ce reprezintă
perioada zeiței romane Iunona, protectoarea familiei și a vieții conjugale, dar și cuvântul
latinesc „iuniores”, ceea ce înseamnă “juni”, și anume oameni tineri.
IULIE
În tradiția populară românească, iulie se mai numește „Cuptor”, explicat prin faptul că
este cea mai fierbinte luna din an. În alte zone ale țării, i se mai spune și „Snopar”
desemnând vremea secerișului.
AUGUST
Făcând referire la luna august, Senatul roman a scris un decret: “Deoarece în luna sextilis
împăratul Augustus a devenit pentru prima oară consul, și-a sărbătorit de trei ori triumful
la Roma, […] pentru că sextilis s-a dovedit și se dovedește foarte favorabilă imperiului
nostru, Senatul hotărăște ca pe viitor aceasta să poarte numele de august”.
Poporul român a denumit luna august – „Gustar”: “Îi zice Gustar pentru că acum încep
fructele să aibă gust”.
SEPTEMBRIE
Septembrie, „Răpciune” este luna ce inagurează începutul toamnei, având un impact
schimbător asupra vremii. De asemenea, este și luna vinului – „Vinițel”, acum adunându-
se rodul viilor. Tradițiile populare încearcă să prevadă o legătură între aspectul vremii din
această lună și cel al următoarelor luni. Astfel, dacă în septembrie este cald, atunci în
octombrie va fi rece. Dacă va tuna, se așteaptă multă zăpadă în Făurar și un an roditor;
dacă înfloresc scaieții în Răpciune, atunci toamna va fi lungă și frumoasă, iar dacă
rândunelele vor migra repede, atunci se așteaptă o iarna timpurie.
OCTOMBRIE, NOIEMBRIE
Octombrie și Noiembrie erau a opta și a noua lună în calendarul roman,
denumite „Brumărel” și, respectiv, „Brumăr”, fiind cele care vestesc iarna ce bate la ușă.
În aceste luni cade bruma, apare promoroaca, iar vântul dezgolește copacii cu multă
putere.
DECEMBRIE
Decembrie („Undrea” sau „Ningau”) este cea mai bogată lună a anului datorită
sărbătorilor creștinești, armoniei și muzicalității colindelor ce ne transpun în spiritul
autentic și magic al Crăciunului. Luna decembrie are o valoare însemnată și în prevestirile
pentru anul ce va veni. De Sfântul Andrei, sărbătorit în ultima zi din noiembrie, se pun la
încolțit în vase boabe de grâu pentru a vedea cum va fi anul ce va urma.

Denumirile contemporane ale lunilor conturează diferite epoci și aspecte culturale, în

special cele din calendarul Romei antice. Odată cu apariția calendarului, strămoșii nostri
au împrumutat și variante latinești, care simbolizează zeități, împărați și conducători de
oști. De asemenea, în limba populară românească, se poate observa că fiecarei luni i se
atribuie un termen sugestiv, ce evidențiază concret caracterul propriu al climei, fie ciclul
vegetativ, fie sărbătorile religioase și laice.