Istoria astrologiei (I)

Istoria astrologiei a necesitat si necesita din partea

multor cercetatori un efort imens, mai ales de
investigare, la care se adauga apoi eforturile de
autentificare si de coroborare a surselor. Din acest
motiv, materialul existent este imens. Vom urmari in
continuare sa va punem la dispozitie cateva dintre
informatiile pe care le consideram cele mai utile pentru
o cultura astrologica autentica.

Scurta introducere despre originile astrologiei

Cuvantul "astrologie" este un compus din cuvintele de origine greaca astron =

stele si logos = stiinta. Intelesul lui de baza este legat de astronomie si nu de
astrologie dar "filiatia" termenului astrologie este evident legata de studiul
corpurilor ceresti, realizat atat de astronomie cat si de astrologie. De altfel,
pentru orice spirit matur, astrologia si astronomia nu pot fi diferentiate asa cum
nu se poate separa chimia de alchimie, ele fiind domenii interconectate, separate
doar de o gandire limitata si lipsita de perspectiva spirituala.

Definitiile date astrologiei au cunoscut diverse modificari in timp, tocmai pentru

ca au cautat sa exprime cat mai bine "ratiunea" si scopurile ei in directa relatie
cu nivelul acumularilor stiintifice ale momentului, precum si cu posibilitatea de
exprimare a fiecarei epoci. Fara a ne aventura in aceasta istorie, dar si fara a
limita astrologia numai la asa ceva, putem spune ca, in general, astrologia a
insemnat (si inca inseamna pentru majoritatea oamenilor) "ghicirea viitorului,
prezicerea evenimentelor ulterioare, deci a norocului/destinului fiintei umane."

Din ceata groasa care invaluie istoria timpurie a astrologiei a ajuns pana la noi
un numar de tablite cu scriere cuneiforma care contin descrieri ale celor mai
simple fenomene astronomice: eclipsele Lunii sau anumite miscari planetare,

1
interpretate ca vestitori ai foametei sau ai razboiului, ori ai pacii si prosperitatii.

Tot datorita acestor tablite, se cunoaste ca a existat un interes deosebit pentru

astrologie, inca din istoria timpurie a omenirii, interes comun nu numai
civilizatiilor din Orientul Mijlociu, ci si celor din Extremul Orient, precum si
civilizatiilor incasa si mayasa; pentru toate aceste culturi, planetele care puteau
fi vazute cu ochiul liber - Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn - au fost
identificate ca zei avand nume si personalitati distincte; miscarile lor pe cerul
plin de stele au dobandit semnificatii evidente.

Cu vremea, astrologii-astronomi au dobandit din ce in ce mai

multe cunostinte despre planete si despre modul lor de
deplasare, despre eclipse si despre periodicitatea lor. In vremea
lui Ammisaduqa, al zecelea rege al Primei Dinastii babiloniene,
in secolul al XVII-lea i.H., se faceau cele mai teribile profetii,
iar bibliotecile regilor asirieni de la Ninive, Calah (Nimrud) si
Ashur, din secolele al VIII-VII-lea i.H. precum si bibliotecile
templelor din principalele orase babiloniene gazduiau pe
rafturile lor o colectie de peste 7000 de articole astrologice
inregistrate pe 70 de tablite (cunoscute astazi, dupa primele
cuvinte ale primei tablite, sub numele de Enuma-Anu-Enlil).

Fiind foarte buni astronomi si matematicieni, babilonienii au alcatuit un calendar

si, pe la anul 500 i.H., deja au trecut la "inventarea" Zodiacului, element esential
care a si dus, apoi, la personalizarea astrologiei.

Detaliile calendarelor timpurii si ale evolutiei lor sunt complexe; este suficient
sa spunem ca problema a fost rezolvata cu o precizie rezonabila (si, sa nu uitam,
fara ajutorul ceasurilor mecanice!) de catre babilonieni. Amintim ca Iulius
Caesar a cerut unui astronom din Alexandria sa rezolve sistemul complicat in
care degenerase calendarul roman. Insa calendarul iulian care a rezultat a ajuns
la o desincronizare cu nu mai putin de 11 zile fata de ciclul anual natural, astfel
ca in 1752 imperiul Britanic a fost nevoit sa adopte calendarul gregorian
(introdus in restul Europei de catre papa Gregorius in 1582), eliminand astfel
desincronizarea respectiva. La miezul noptii de 2 septembrie 1582 a inceput ziua
de 14 septembrie, ceea ce a atras un adevarat val de proteste din partea
oamenilor, carora li se parea ca fusesera lipsiti de 11 zile din viata.

Odata alcatuit un calendar, prin observatii si prin aplicarea matematicilor puteau

fi prevazute miscarile planetare. Urmatorul pas a fost descoperirea zodiacului.

La inceput, acesta a fost proiectat ca un mijloc de masurare a timpului. Este

vorba despre cercul pe care sunt plasate 12 constelatii, fiecare dintre ele

2
marcand un segment de 30 de grade pe ecliptica, acea cale imaginara pe care
Soarele o urmeaza in calatoria sa in jurul Pamantului. Deoarece calatoria
Soarelui dureaza circa 365 de zile, astronomii din Babilon, Egipt si China au
ajuns, in mod independent, la ideea de a imparti ecliptica in 360 de grade, ea
putand fi apoi la fel de usor impartita in 12 sectiuni egale.

Din motive practice, cercul trebuia sa inceapa dintr-un punct, considerat

punctual zero. In vremurile antice, rolul acestui punct de reper l-au avut anumite
stele fixe - precum Aldebaran (sau Ochiul Taurului), sau Regulus (Micul rege),
cea mai stralucitoare stea din constelatia Leului. In astrologia moderna, cercul
zodiacal incepe in punctul in care Soarele pare sa traverseze ecuatorul de la sud
spre nord, la echinoctiul de primavara al emisferei nordice, in jurul datei de 21
martie.
Echinoctiul, insa, nu are loc in acelasi moment doi ani la rand; mai mult, punctul
de pe ecliptica in care se gaseste soarele la momentul echinoctiului se roteste in
sensul invers miscarii soarelui (sens retrograd), fiindu-i necesari circa 26000 de
ani terestri ca sa parcurga tot cercul zodiacal (fenomen cunoscut sub numele de
precesia echinoctiilor). Aceasta se petrece deoarece Pamantul, in rotatia sa,
oscileaza in jurul propriului centru asemeni unui titirez care isi incetineste
miscarea; astfel, polul nord ceresc (asimilat cu varful superior al titirezului)
descrie un cerc, deplasandu-se retrograd.

De fapt, acest fenomen astronomic a generat in astrologie doua directii total

diferite, dar profund complementare, si anume, astrologia tropicala si astrologia
siderala, despre care vom vorbi intr-un capitol separat. Diferenta fundamentala
dintre ele este ca sistemul tropical foloseste ca reper miscarea Soarelui si
anotimpurile, in vreme ce sistemul sideral are ca referinta stelele fixe (care, si
ele, la randul lor, se misca, insa doar cu 1 grad la 72 de ani).

Pentru o vreme s-a crezut ca Zodiacul, asa cum il

stim astazi, s-a nascut in Babilon. In realitate insa, el
este produsul astronomiei babiloniene, egiptene si
asiriene. De exemplu, simbolul Berbecului (Aries)
este de origine egipteana; Taurul (Taurus) are
origine babiloniana, fiind numit gud.anna. Leul
(Leo) este un simbol egiptean (constelatia fiind
numita in Babilon Cainele Mare). Unele semne au
prins viata simbolic in doua tari: Semnul zodiacal
Gemeni provine simbolul babilonian mastabba.galgal, dar - foarte probabil - si
din simbolul celor doua stele ale Egiptului. Racul (Crabul) a existat in Babilon,
dar si ca simbol egiptean denumit doua broaste testoase, devenind ulterior
broasca testoasa din astrologia greaca si din cea chineza. Simbolurile asociate
constelatiilor au o istorie lunga: Taurul si Scorpionul pot fi gasite, ca simboluri

3
ale primaverii si toamnei, pe o stela a lui Nabucodonosor i, care a domnit in
secolul al XII-lea i.H.

Zodiacul babilonian timpuriu avea 18 constelatii: 10 dintre ele exista si astazi

printre cele 12 aflate in uz; celelalte 8 sunt Pleiadele, Hiadele, Orion, Perseu,
Vizitiul (Auriga), Leaganul (Praesepe sau Roiul de albine), Pestele Boreal si
Pestele Austral.
Un zodiac exista inca din jurul anului 1000 i.H., desi nu unul de tipul celui
cunoscut astazi. Zodiacul cu 18 semne era inca folosit intre secolele al VI-lea si
al III-lea in.Ch. Nu stim cu certitudine cand a aparut Zodiacul cu 12 Semne; tot
ce putem spune este ca el s-a impus foarte lent si cu greutate, caci, desi la
inceputul Erei Crestine nu era inca stabilit asa cum il stim astazi, totusi cele mai
timpurii referiri la folosirea lui pentru predictii astrologice dateaza din secolul al
V-lea i.H. in Babilon, si din secolul al III-lea i.H. in Egipt.

Ce putem spune insa despre astrologia din afara Orientului Mijlociu?

Dezvoltarea ei in India este mult mai dificil de urmarit decat in Babilon, caci
istoria timpurie a astronomiei si a astrologiei in India este foarte obscura.
Daca originile astrologiei hinduse sunt obscure, in schimb influentele exercitate
de alte culturi asupra astrologilor indieni sunt mai clare. Alexandria, de pilda, a
avut o mare influenta in secolul al VI-lea d.H., cand multi termeni grecesti si-au
facut drum in terminologia astrologica hindusa pe parcursul vietii celor mai
faimosi astrologi indieni, Aryabhata, Varaha Mihira si Brahmagupta. Ca urmare,
o anumita perioada de timp, astrologii indieni au folosit doua seturi de nume
pentru constelatii - unul fiind o preluare directa a numelor grecesti, iar celalalt -
o traducere a lor in sanskrita. Astfel, grecescul Tauros a devenit Taurusi si apoi,
in sanscrita, Vrisha (Taurul). Grecescul Leon a devenit Leya dar a fost tradus si
ca Simha (Leul).

Istoria astrologiei (II

Referitor la persi, putem spune ca interesul lor pentru planete a fost foarte diferit
de cel al babilonienilor, in zorii astrologiei; singura contributie persana la istoria
zodiacului pare sa fie definirea celor 4 Elemente (Foc, Pamant, Aer si Apa),
introduse ulterior in schema astrologica de catre Ptolemeu. Totusi, Persia a fost
locul unde a aparut mithraismul, religie care a inflorit intre anii 100 i.H. si 400
d.H., careia i s-a datorat, in mare masura, raspandirea astrologiei in imperiul
Roman.

Astronomia islamica s-a constituit din surse grecesti, indiene si persane - de la

Dorotheus din Sidon, Ptolemeu, Antioh din Atena, Vettius Valens si Teukros,
alaturi de lucrarile sasanide, adesea traduceri ale textelor grecesti si sanskrite,
cunoscand, asadar, o dezvoltare relativ tarzie. Totusi, musulmanii au fost atrasi

4
in mod natural catre astronomie si astrologie. De altfel, Coranul contine, in
varianta lui necenzurata, diverse referiri astrologice precum: "El este Cel care a
facut pentru voi stelele, ca sa va ghidati calea dupa ele pe pamant si pe mare".
Astrologii musulmani au alcatuit horoscoape individuale si au scris istorii
astrologice ale lumii, cea mai cunoscuta apartinand autorilor Masha'allah si Abu
Ma'shar al'Balkhi.

Chinezii au o lista de 12 animale care marcheaza, fiecare, cate un an. Ele sunt
reprezentate pe un cerc/Zodiac de 28 de constelatii, structurat probabil in anul
2317 i.H. Zodiacul occidental a fost cunoscut in China cam in sec. al XVII-lea
d.H., fiind adus de catre iezuiti, desi e posibil sa fi fost adus si mai devreme de
catre calatori, pe rutele de caravane catre Asia Centrala. Vechii astrologi chinezi
nu foloseau deloc ecliptica, ci stelele circumpolare, conform conceptiei ca
imperiul Chinez este o imagine terestra a Regatului de Mijloc al Cerului, adica
acea regiune stelara care nu apune niciodata. Stelele circumpolare (din jurul
Polului nord ceresc) se vad, intr-adevar, pe toata durata anului. Imparatul,
reprezentand Steaua Polara, statea cu fata spre sud atunci cand primea in
audienta; iar astrologii sai foloseau un sistem personal si complet ermetic
alcatuit din 4 Palate. Abia in secolul I d.H., eclipticii i s-a dat un nume in
chineza: Calea Galbena, spre deosebire de ecuator, care este Calea Rosie.

S-a presupus uneori ca astrologia nu a ajuns in America pana pe vremea lui

Columb. Istoricii considera insa ca episcopul de Chiapas s-a referit in 1698, in
scrierile sale, la utilizarea tehnicilor astrologice aduse din America de catre
spanioli. De exemplu, el mentioneaza ca anumite grupuri Quechua (vechi trib
peruvian) "cred ca nasterea omului este controlata de mersul stelelor si al
planetelor; ei observa momentul din zi si din luna cand se naste un copil, si
prezic conditiile vietii lui si destinul sau". Astrologia a fost insa folosita in
Mexic cu mult inainte de sosirea lui Columb, find total diferita de orice sistem
european. Astronomia tolteca, de pilda, imparte lumea in 5 directii - nord, sud,
est, vest si centru, primele 4 fiind guvernate de Taur, Leu, Vultur si Om. Ele
coincid cu cele 4 Semne fixe din Zodiacul european: Taur, Leu, Scorpion si
Varsator, asociate mult mai tarziu cu simbolurile celor 4 Apostoli: Luca
(Taurul), Marcu (Leul), ioan (Vulturul) si Matei (Omul, sau Varsatorul).

Unii cercetatori sustin ca astrologia europeana isi are originile in Chaldeea, din
care cauza a si fost denumita astrologie chaldeeana. Altii sustin ca originile
astrologiei occidentale se pierd mult mai departe in vechime, chaldeenii avand
rolul de a forma primele centre de cercetare, primele scoli. Cei ce privesc
astrologia ca stiinta initiatica, ce are rolul de a ajuta fiinta umana in evolutia
spirituala, merg cel mai departe, sustinand ca astrologia este de origine atlanta.
Aceasta teorie revolutionara este sustinuta si de unii clarvazatori, printre care il
amintim pe Edgard Cayce. In Atlantida, si apoi in toate marile civilizatii ale

5
lumii, preotul (sau marele preot) era astronom, astrolog si medic si avea
obligatia de a calcula miscarea astrelor si de a tine evidenta curgerii timpului.
Lui ii revenea asadar responsabilitatea de a calcula momentele favorabile
ritualurilor religioase si de a face prognoze agro-meteorologice.

In conformitate cu unele vestigii arheologice, studiul ciclurilor lunare este plasat

anterior anului 30.000 i.H., in paleolitic (s-au descoperit in vestigiile culturii de
Cro-Magnon oase de mamut din era glaciara care au gravate ciclurile lunare).
Apoi, in jurul anului 10.000 i.H., apare o prima dovada reala, palpabila, a
insemnarilor astrologice si/sau astronomice: este vorba despre partea superioara
a craniului unui mamut pe care se gasesc gravate doua coloane a cate sase semne
(douasprezece in total) considerate ideogramele primare ale celor 12 zodii sau
luni, in directa relatie cu alte cateva semne plasate in sensul de scriere tipic
populatiilor chineze, in stanga coloanelor principale.

De retinut ca anul chinez are 12 luni din vremuri imemoriale, pe cand prima
atestare arheologica apare in jurul anului 4.040 i.H. in Egiptul antic anul avea 12
luni de cate 30 zile, totalizand 360 zile, intr-o similitudine totala cu mult mai
vechiul an chinez. Egiptul a introdus si a dezvoltat studiile statistice, sporind
volumul de cunostinte si de interpretari astrologice.

In Babilon a fost creat primul sistem complet al Zodiacului bazat pe evolutia si

influenta corpurilor ceresti (7 corpuri grele) si a diverse fenomene cosmice
(eclipse, comete, caderi de meteoriti, etc.) asupra Terrei si a destinului uman
individual si colectiv. Tot acum intra in circulatie cercul zodiacal divizat in 12
sectiuni de cate 30 de grade, fiecare asociata unei zodii, proces atestat a fi
complet in jurul anului 540 i.H.. Preluate de lumea Greciei antice, aceste
informatii vor contribui la realizarea zodiacului european traditional (asa cum
am afirmat anterior).

Unul dintre momentele-cheie ale dezvoltarii stiintei astronomice si astrologice

este considerat a fi anul 535 i.H., cand Pitagora creeaza colonia esoterica de la
Crotona (sudul Italiei), unde va demara studiile constante si sustinute de
numerologie, astronomie, astrologie, precum si studiul altor stiinte oculte.
Acestui moment i-au urmat multe calatorii de documentare, pe parcursul a 20 de
ani, in Babilon si Egipt. Ca o consecinta directa, apare prima atestare
documentara a introducerii celor 4 Elemente in astrologia europeana in jurul
anului 475 i.H. (atribuita lui Empedocle din Agrigentum), deosebit de
importante pentru teoria ciclicitatii starilor si pentru concluzia ca nimic nu poate
fi distrus sau creat ci doar transformat.

Generalizarea informatiilor astronomice si astrologice a avut un recul destul de

ciudat la rascrucea anilor 400 i.H., cand Democrit popularizeaza astrologia. O

6
dovada atestata arheologic a acestui fenomen de masa sunt tablitele babiloniene
continand horoscoape tipice acelor vremuri (dar destul de departe de ceea ce
sunt ele astazi), datate in jurul anului 409 i.H..
250 i.H. este momentul in care sunt acceptate conceptele estice (chineze) ale
ciclicitatii vietii umane (intr-o completare a cunostintelor de acest tip de origine
egipteana) si ale determinismului momentului nasterii in relatie cu pozitia
astrelor ceresti.

Individualizarea astrologiei romane apare in jurul anului 135 i.H., prin lucrarile
lui Posidonius care raspandesc astrologia in special in mediul intelectualilor.
Apoi, in jurul anilor 60 i.H., ia fiinta prima scoala de astrologie din Roma si apar
diverse carti sub indrumarea lui Nigidius Figulus, totul culminand cu publicarea
celebrului almanah astrologic Georgiile lui Virgil. Avantul si, totodata,
confirmarea acceptarii astrologiei in lumea romana sunt atestate de o emisie de
moneda purtand simbolul Capricornului, Semnul nativitatii imparatului
Augustus, in jurul anului 20 i.H..

Ultimele realizari notabile ale perioadei de dinainte de Christos sunt dezvoltarea

unei stiinte astrologice "paralele" numita Qabbalah (Kaballa) de catre esenieni,
ca forma de astrologie esoterica, ea continand predictia nasterii lui Mesia (Iisus
Hristos) facuta de catre cei trei magi de la Rasarit (usor de atribuit chaldeenilor
sau persilor) in jurul anilor 7-4 i.H..

ISTORIA ASTROLOGIEI

Astrologia dateaza inca de pe vremea cand regii si generalii antici aveau cate un
astrolog personal, pe care il consultau ori de cate ori aveau nevoie de un sfat,
pentru ca cei ce studiau miscarile stelele si planetelor se numarau printre cei mai
mari intelepti oameni ai lumii antice. Cunosteau coordonarea in timp a
anotimpurilor si puteau prevedea cum aveau sa fie recoltele. Puteau prezice
momentul in care luna avea sa straluceasca sau sa ramana in umbra si cunosteau
zilele in care se produceau eclipsele, informatii vitale pentru supravietuirea
regelui si a poporului sau.

Popoarele primitive traiau in armonie cu fortele elemetare. Masurau timpul dupa

mersul soarelui si miscarile ciclice ale corpurilor ceresti, iar constelatiile aveau o
semnificatie adanca. Stonehenge, cladit prin 2100 i.Hr., dezvaluie o intelegere
profunda a astronomiei si geometriei. Pozitionarea pietrelor demonstreaza faptul
ca observatiile anticilor privind cerul erau precise. Iar pe la 2000 i.Hr.,
mesopotamienii stiau ca, atunci cand Venus li se arata privirilor, urma un timp
de pace pe Pamant. Ingroapa adanc in memoria noastra inconstienta (sau in
'inconstientul colectiv', asa cum a descris-o Jung) se afla constientizarea legaturii
noastre cu cosmosul. In decursul timpului, exercitiul astrologiei a evoluat in

7
directia explicarii acestei relatii. Multe culturi antice au studiat stelele si au
acumulat date astronomice. Observatiile si calculele remarcabile facute de
egipteni, incasi, maiasi si azteci le-au permis acestora sa intocmeasca calendare
complexe. Preotii astronomi babilonieni s-au adancit si mai mult in acest studiu,
coreland examinarea atenta a semnelor si a augurilor de cautarea unui inteles
explicit, ceea ce pana la urma a dus la transformarea tehnicilor lor intr-o stiinta a
detectarii semnelor si auspiciilor. Primele calendare babiloniene erau zodiacuri,
ce utilizau imagini ale animalelor totemice, reprezentand cele 12 diviziuni
importante ale anului. Tot babilonienii au fost cei care au stabilit ca ziua si
noaptea insumeaza 24 de ore, iar cercul are 360 de grade.

De la inceputul dinastiilor egiptene, cam prin 3200 i.Hr., a fost stabilita

conexiunea dintre astrologie si astronomie - si relevanta lor pana in zilele
noastre. Piramidele simbolizau maretia zeului faraon si serveau atat ca temple de
sacrificiu si venerare, cat si ca turnuri de observatie pentru preotii astronomi.
Religia, astrologia, astronomia si calendarul erau concepute mai curand intr-un
ansamblu, decat ca discipline separate. Situarea Marii Piramide la Giseh s-a
corelat cu anumite configuratii astronomice si, din cate se crede, in forma ei ar fi
ascunse misterele universului. Templele egiptene, artele sacre si hieroglifele,
toate acestea erau corelate numeric si astrologic, fiind expresii ale realitatii
universale unificate. Cu cat legile cosmice puteau fi mai bine intelese si mai
respectate, credeau egiptenii, cu atat avea sa fie civilizatia omeneasca mai
unificata.

Grecii au fost cei care au sintetizat numeroasele religii si mitologii, elaborand o

legatura solida intre cele sapte planete vizibile si marii zei ai Olimpului.
Filosofii si invatatii greci, ca Pitagora, Platon si Ptolomeu au distilat si
simplificat cosmologiile babiloniene, caldeene, indiene, si egiptene. Cel mai
important astronom si astrolog al antichitatii a fost Ptolomeu. Modelul sau
referitor la orbitele planetelor in jurul Pamantului a fost valabil inca o suta de ani
dupa Nicolaus Copernic.

Filosofii medievali credeau ca trupul si sufletul omului, facute dupa chipul lui
Dumnezeu, constituiau o imagine la scara mica a cosmosului. Ei au exprimat
aceasta credinta in sintagma: ' Cum sunt cele de sus, asa sunt si cele de jos'. Ei
credeau ca daca omul isi dedica toate energiile unui studiu profund asupra
propriei naturi, va ajunge intr-un final la o intelegere deplina a universului.
Transformarile dintr-unul ar fi reflectate de prefacerile din celalat. Pentru
gandirea medievala, parea logic ca miscarea planetelor sa se oglindeasca in
activitatile omenesti.

Pana acum 500 de ani, lumea credea ca Pamantul este centrul universului,
motivul fiind destul de evident: Luna orbita in jurul Pamantului si nu exista

8
nicio dovada ca Soarele nu facea acelasi lucru. Si planetele puteau fi vazute
rotindu-se in jurul Pamantului, desi uneori pareau sa se intoarca in drumul lor
pentru mai multe saptamani, daca nu chiar luni.

Nicolaus Copernic a fost cel care a propus modelul heliocentric, ce punea

Soarele in centrul sistemului solar. A trebuit sa treaca un secol pentru a fi
demonstrate empiric calculele matematice ale teoriei sale. Drept rezultat,
astrologia a trebuit sa activeze clandestin ca sa scape de cenzura. Astronomul
german Johannes Kepler (1571-1630) a dovedit in cele din urma teoria lui
Copernic, marcand despartirea perspectivei astrologice, umaniste si mistice, de
cea obiectiva, mecanica, a spiritului stiintific. Perfectionarea telescopului de
refractie de catre Galileo (1564-1642) si elaborarea teoriilor de baza ale
gravitatiei si mecanicii de catre Isaac Newton (1642-1727) au accentuat si mai
mult aceasta diferenta.

William Lilly (1602-1681) a fost cel mai cunoscut astrolog englez al timpului
sau. El a starnit chiar o mare agitatie cand a prezis marele incendiu al Londrei
din 1666 atat de precis, incat a fost dat in judecata, fiind acuzat de complicitate.
Inaintea lui, singura modalitatede trasare a miscarilor corpurilor ceresti se facea
prin observatie directa. Lilly a avut un impact hotarator in curentul care transfera
informatii astronomice in tabelele de calendar. Dupa aceasta, observarea
miscarii corpurilor ceresti n-a mai fost practicata de catre astrologi.

Prapastia dintre misterele oculte ale astrologiei si stiinta astronomiei incepuse sa

se largeasca. Spiritele stiintifice nu mai puteau da crezare faptului ca acele
corpuri ceresti aflate la o mare distanta de Terra puteau sa aiba vreo relatie cu
personalitatea omului. Astrologia a dormitat pana la infiintarea Societatii
Teosofice a Doamnei Blavatsky (1831-1891). Fara sa fi fost astrolog, ea a
readus astrologia in constiinta colectiva.

In prezent, exista mai multe motive pentru care astrologia isi reintra in drepturi.
Acum i se recunoaste meritul de a fi un instrument eficace in intelegerea
psihologiei umane. Multi psihologi, care s-au inspirat din opera lui Carl Jung
(1875-1961), recunosc astrologiei functia de harta a psihicului. Jung s-a folosit
de astrologie toata viata, considerand ca reprezenta insumarea tuturor
cunostintelor psihologice ale antichitatii. El a recunoscut ca predispozitiile unei
persoane sunt exprimate prin horoscop. Tot el a conceput teoria sincronicitatii,
bazata pe credinta ca nimic nu se isca vreodata din nimic, desi s-ar putea sa para
astfel.

9
ASTROLOGIA CA SISTEM DE SIMBOLURI

O astrograma poate fi comparata cu un cod genetic. Ea contine toate informatiile despre

potentialul cu care ne nastem. De asemenea, mai indica si conditiile necesare pentru atingerea
unei evolutii optime. Cu alte cuvinte, horoscopul personal ne dezvaluie cel mai natural mod
de a ne da seama cine suntem si ce reprezentam.
Planetele intruchipeaza procesele psihice care dau contur vietilor noastre. Astrologia nu se
refera la imensii bolovani aruncati in spatiu, ci la principiile arhetipale prin care intelegem
realitatea exterioara. Planetele si stelele nu influenteaza realitatea, mai mult decat ar produce
temperatura mercurul dintr-un termometru.
Tindem sa masuram timpul cantitativ - masuram durata unei perioade, folosim timpul pentru a
determina data la care ceva se intampla si asa mai departe. Vechii greci numeau chronos
aceasta configuratie liniara a timpului. Ei aveau insa un alt termen pentru timpul care masura
calitatea momentului ('timpului potrivit'): kairos. Acest din urma concept descrie calitatea
timpului in care tendintele latente devin reale si se manifesta ca atare. Astrograma reprezinta o
ecuatie a spatiului si timpului, iar alinierea planetelor in clipa nasterii reflecta cum este
construita realitatea la un momant dat. O persoana nascuta la momentul respectiv va incarna
acea realitate cat si potentialul continut in germene de acea clipa. Cu alte cuvinte, felul in care
bolta cereasca se configureaza intr-un anumit moment particular de timp mai degraba va
descire acea realitate, decat s-o influenteze.
Societatea moderna si-a piredut intelegrea intuitiva a legaturii dintre realitatea interna si cea
externa. Cu toate acestea, multumita introspectiilor psihologiei, planetele s-au 'interiorizat' in
astrologie, la fel ca in vremurile stravechi. Cand anticii isi proiectau experientele interioare
asupra realitatii obiective, faceau asta pentru a da un inteles si un tel existentei lor. Astazi,
planetele sunt intelese in mod constient ca arhetipuri - simboluri atemporale ale psihicului
care nu numai ca ne leaga de restul umanitatii, dar ne si indreapta spre un anumit tel
particular.
Jung a recunoscut in simbolul Soarelui (un punct din mijlocul cercului) simbolul clasic al
procesului integrarii sinelui, al unitatii si divinitatii acestuia. Multe dintre teoriile
psihanalistului elvetian asupra structurii psihicului uman si a functionarii sinelui se pot corela
cu factori astrologici. Mandala (un cuvant sanscrit care inseamna cerc sacru) este unul dintre
primele simboluri religioase ale omenirii. Mandalele sunt adesea alese ca instrumente ale
contemplatiei, iar Jung a observat ca apareau frecvent in vise, simbolizand o trasatura
importanta in procesul de individuare. In mod semnificativ, astrograma este inscrisa intr-un

10
cerc simbolic. Cercul constituie simbolul sinelui si exprima totalitatea psihicului sub toate
aspectele sale.

Simbolismul planetelor - introducere

Se stie ca sistemul nostru Solar este compus din noua planete, care se rotesc in
jurul Soarelui.

Cea mai apropiata planeta de Soare este Mercur cu o revolutie in jurul Soarelui
de 88 de zile, urmata de planeta Venus, cu o revolutie de 225 de zile, Pamantul
(Terra sau Gaia) - un an, Marte cu o revolutie de 697 de zile.

Urmeaza planetele grele: Jupiter, cu o revolutie de aproape 12 ani si care are o

raza de 11 ori mai mare decat cea a Pamantului, si Saturn care este de 9 ori mai
mare, cu o revolutie solara aproximativa de 29 de ani.

In continuare sunt localizate "planetele transpersonale" - asa cum sunt numite

ele in astrologie. Descoperirea lor a inceput din 1781 cu Uranus, urmata de
Neptun, in 1846 si Pluton in secolul nostru, 1930. Aceste planete datorita
faptului ca au revolutii solare foarte mari, in astrologie sunt considerate ca avand
efecte globale, ce caracterizeaza o anumita generatie de oameni, fara a avea
efecte importante la nivel individual.

Prin intermediul astrologiei ezoterice, care urmareste evolutia spirituala a fiintei

umane, planetele sunt ierarhizate in functie de nivelul lor de vibratie si dupa
11
modul in care energiile planetare se reflecta in fiinta umana si in intreaga natura
a planetei noastre.

Nivelurile de vibratie ale planetelor

Pentru a intelege mai bine simbolismul de baza al planetelor vom evidentia cele
trei niveluri specifice ale acestora: inferior, normal sau mediu si spiritual, ce
caracterizeaza primele sapte planete.

1. Nivelul inferior. Reprezinta atributiunile materiale ale planetei, energiile

grosiere ce sunt folosite doar pentru integrarea materiala. Aici se regasesc
egourile, fricile, tendintele negative, suferintele etc. Fiintele la care predomina
acest nivel, sunt cele care din punct de vedere al principiilor planetei in cauza, se
complac in greselile trecutului, se rotesc in aceleasi cercuri vicioase, lupta
adeseori intr-un mod inconstient impotriva propriei naturi, arzandu-si karma
negativa prin suferinta. Acest nivel reflecta tendinta de complacere si inertie a
fiintei umane.

2. Nivelul mediu. Aici se regasesc valorile generale, obisnuite ale planetelor.

Prevalenta la acest nivel este data de acele principii care se incadreaza in sfera
diferitelor legi sociale si spirituale, acceptate de o intreaga masa de oameni.
Recunoastem aici dorinta de afirmare si integrare socio-profesionala, precum si
calitatile puse in slujba bunastarii vietii cotidiene (in favoarea noastra si a
celorlalti). Fiintele cu astfel de predominante sunt interesate de orice forma de
actiune fara a tine cont prea mult de un anumit scop, folosindu-si calitatile doar
pentru o mai buna integrare si evolutie sociala. Lipsa unui ideal spiritual va
conduce la folosirea incorecta a resurselor vitale, specifice planetelor
corespunzatoare, la risipire in actiuni inutile si uneori revenirea periodica -
datorita mai ales lipsei de multumire si de apreciere a valorilor spirituale - in
planul inferior. Acest nivel reflecta tendinta de dinamism si actiune a fiintei
umane.

3. Nivelul spiritual. Pune in evidenta cele mai inalte forme de expresie ale
vibratiilor planetare, perceptele necesare evolutiei spirituale. Cand vibratiile
planetare ating acest nivel de trezire in fiinta umana, avem de a face cu fiinte
care si-au asumat deja responsabilitatea evolutiei spirituale. Regasim aici cele
mai speciale calitati ale planetelor: puterea de transmutare si sublimare a unor
energii negative, modestia, compasiunea si mai ales aspiratia nezdruncinata de a
ne depasi, de a ne perfectiona.

La acest nivel, in raport cu celelalte doua, se urmareste bransarea la o sfera de

energie macrocosmica, pentru ca omul ofera tot ce are mai bun si actioneaza in
armonie cu legile spirituale. El tinde spre a deveni un releu de manifestare a

12
energiilor cosmice, pentru ca altfel resursele noastre se epuizeaza foarte repede
si chiar daca aparent avem succes folosind energia primelor doua planuri, pana
la urma se va dovedi contrariul Acest nivel reflecta cele mai inalte si spirituale
aspiratii ale omului.

Vibratiile subtile ale planetelor se manifesta in viata noastra osciland intre aceste
trei niveluri in functie de predominanta scopurilor si aspiratiilor noastre. Este
foarte important sa reusim sa constientizam chiar periodicitatea acestor oscilatii
si astfel sa preintampinam aparitia problemelor de orice fel.

Planetele transpersonale nu au valori negative, deci nu prezinta aceste trei

niveluri.

Conceptele-cheie ale semnelor zodiacale

Astrologia este un domeniu vast si fascinant. Lucrarile de specialitate contin

descrieri detaliate ale semnelor si conjuncturilor astrologice. Dar tocmai datorita
acestei complexitati devine uneori dificil sa sintetizam in cateva cuvinte esenta
anumitor aspecte astrologice fundamentale. De aceea lucrarea faimosului
astrolog Stephen Arroyo, Astrologia, psihologia si cele patru elemente, din care
este extras acest articol, este deosebit de valoroasa, ea continand pe langa o
foarte interesanta paralela teoretica intre astrologie si psihologie, si o abordare
deosebit de sintetica a conceptelor astrologice fundamentale legate se semne,
case si elemente.

Cele douasprezece semne zodiacale se impart in patru grupe fundamentale in

functie elementul guvernator: semne de pamant, de apa, de foc si de aer. In
cadrul fiecarei grupe exista o subdiviziune pe moduri: cardinal, fix si mutabil.

Iata in cele ce urmeaza conceptele-cheie ale semnelor zodiacale. Pentru a

intelege mai bine modul de manifestare al elementelor, vom prezenta semnele
zodiacale grupate dupa elementul dominant.

13
Semnele de PAMANT

Cardinal: Capricorn
Concept-cheie: determinare impersonala pentru a duce lucrurile la bun sfarsit.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: autocontrol, prudenta,
rezerva si ambitie.

Fix: Taur
Concept-cheie: profunzimea aprecierii legata de senzatiile fizice immediate.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: posesivitate,
capacitate de a memora, hotarare.

Mutabil: Fecioara
Concept-cheie: intr-ajutorare spontana, umilinta, nevoia de a-i servi pe ceilalti.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: perfectionism, analiza
si discriminare fina.

Semnele de APA

Cardinal: Rac
Concept-cheie: hranire instinctiva si empatie protectoare.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: sentiment, rezerva,
dispozitii, sensibilitate, auto-protectie.

Fix: Scorpion
Concept-cheie: patrundere prin putere emotionala intensa.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: dorinte compulsive,
profunzime, pasiune controlata, discretie.

Mutabil: Pesti
Concept-cheie: compasiune vindecatoare pentru toti cei care sufera.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: doruri sufletesti,
idealism, unitate, inspiratie, vulnerabilitate.

Semnele de FOC

Cardinal: Berbec
Concept-cheie: eliberarea de energie focalizata catre o experienta noua.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: impuls volitiv catre
actiune, auto-exprimare.

Fix: Leu
Concept-cheie: caldura sustinuta a loialitatii si vitalizare radianta.

14
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: mandrie si tendinta
catre recunoastere, simtul dramei.

Mutabil: Sagetator
Concept-cheie: aspiratie neobosita, impulsionare catre un ideal.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: credinte, generalizari,
idealuri.

Semnele de AER

Cardinal: Balanta
Concept-cheie: armonizarea tuturor polaritatilor pentru auto-desavarsire.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: echilibru,
impartialitate, tact.

Fix: Varsator
Concept-cheie: coordonare detasata a tuturor oamenilor si conceptiilor.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: libertate
individualista, extremism.

Mutabil: Gemeni
Concept-cheie: perceptie imediata si verbalizarea tuturor conexiunilor.
O planeta in acest semn va manifesta urmatoarele calitati: curiozitate
schimbatoare, flecareala, prietenie.

15