Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d.

2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel

Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de
47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române după cea a lui Carol I
(1866-1914).
A ridicat multe biserici și mănăstiri și a fost unul dintre apărătorii creștinătății împotriva invaziei
otomane.
Este silit să fugă din Moldova în octombrie 1451, când tatăl său este ucis, la Reuseni, de Petru al
III-lea Aron (1451-1452, februarie 1455, mai 1455-aprilie 1457).

Se întoarce în Moldova în aprilie 1457, cu ajutorul sprijinitorilor săi din Moldova și probabil cu
sprijinul lui Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și îl înfrânge pe Petru Aron la Doljești și Orbic,
fiind apoi proclamat domn în apropiere de Suceava, pe câmpia Direptății, de adunarea boierilor
și ostașilor și târgoveților, în frunte cu mitropolitul Teoctist

Ștefan a urmat o politică externă a echilibrului de forțe între cele trei mari puteri vecine
Moldovei (Imperiul Otoman, Polonia și Ungaria), încercând în același timp să consolideze
statutul și rolul politic și economic al Moldovei pe plan regional.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua
de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina,
Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o
componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată
din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele
mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic
împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra
regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria
zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de
Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În
anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată
cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții
foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan este cunoscut și pentru ctitorirea și înzestrarea a zeci de biserici și mănăstiri din Moldova
și de dincolo de hotarele acesteia. Potrivit tradiției, dreptcredinciosul voievod a zidit câte o
biserică în amintirea fiecărei bătălii purtate. Campania de construcție și reconstrucție de biserici
și mănăstiri a luat amploare mai ales în a doua parte a domniei sale, după anul 1475, cel al marii
bătălii de la Vaslui împotriva turcilor otomani.