Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare, fiul

lui Bogdan al II-lea (1449-
1451) şi al soţiei sale Oltea,
s-a născut cel mai probabil
în anul 1438. După moartea
tatălui său, Ştefan s-a
refugiat în Transilvania
stăpânită de către Iancu de
Hunedoara (1441-1456),
unde s-a familiarizat cu
tacticile militare ale
acestuia, care îmbinau
elemente de artă militară
din estul, centrul şi apusul
Europei.
Cu o forţă militară pusă la dispoziţie de către Vlad Ţepeş
(1448; 1456-1472; 1476), la care s-au adăugat partizanii săi din sudul
Moldovei, Ştefan cel Mare l-a învins pe Petru Aron la Doljeşti (Dolheşti),
cucerind tronul Moldovei pe data de 12 aprilie 1457.
Istoria militară a Moldovei din vremea lui Ştefan cel Mare a
fost marcată de existenţa aşa-numitelor „conflicte asimetrice”,
caracterizate prin disproporţia de efective dintre cuceritor şi atacat. În
cadrul conflictelor clasice, corpul expediţionar trimis de cuceritor este
mai puţin numeros decât armata ţării atacate, suplinind însă
inferioritatea numerică prin superioritatea tacticii şi strategiei, a
armamentului, a corpului de ofiţeri şi generali şi a instrucţiei ostaşilor.
Ştefan cel Mare a reuşit să facă faţă acestor „conflicte
asimetrice” datorită unei strategii şi tactici eficiente, care îmbina
apărarea iniţială cu contraatacurile ulterioare, decisive, asupra forţelor
atacatoare. Istoria militară înregistrează o serie de procedee tactice
folosite de armatele acestui prinţ, cu nimic inferioare celor folosite de
contemporanii săi din centrul şi vestul Europei:
 atacul de flanc;
 încercuirea;
 folosirea combinată a cavaleriei grele cu infanteria sau cavaleria
uşoară;
 ambuscada într-un teren împădurit;
 înţelegerea secretă cu locuitorii dintr-o cetate asediată;
 lupta cu unităţile de cavalerie descălecate, în funcţie de necesităţile
câmpului tactic;
 atacarea prin surprindere a cantonamentelor de noapte ale
adversarilor, etc.
Pe p arcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii,
cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei
Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau
victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui
Poloniei Ioan Albert, în 1497.
Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria
zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate
otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10
ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, în anul următor
sultanul Mahomed al II-lea va conduce în persoană o expediție în
Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la
Valea Albă-Războieni. După 1476, Ș tefan a fost nevoit să accepte
suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând condiții foarte bune pentru
Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.
Ș tefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al
bisericii, ctitorind un numar mare de mănăstiri și biserici atât în
Moldova, cât și în Ț ara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos.
Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu
numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.