Adolf Hitler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn,

Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om Adolf Hitler
politic, lider al Partidului Muncitoresc German
Național-Socialist (NSDAP), cancelar al
Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător
absolut (Führer) al Germaniei.

Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara

într-o dictatură monopartid bazată pe ideologia
totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului.
Politica sa expansionistă agresivă este considerată
principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea
Război Mondial, soldat cu pierderi omenești
colosale. De numele său sunt legate numeroase
crime împotriva umanității, printre care punerea în
aplicare a unui plan naționalist și rasist de
exterminare în masă a evreilor și altor
„indezirabili” din Europa, precum și lichidarea
adversarilor politici din Germania. Hitler a fost Adolf Hitler în 1933
ales „omul anului” în 1938 de către revista Date personale
americană Time.[22] Nume la
naștere Adolf Hitler
Născut 20 aprilie
1889[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12]
Cuprins Braunau am Inn, Austro-Ungaria[13][14]
Decedat 30 aprilie 1945 (56 de
Viața timpurie ani)[1][15][2][3][4][5][16][7][8][9][10][12][17][18][19]
Origini
Originea numelui Berlin, Germania Nazistă
Înmormântat necunoscut[*]
Copilăria și tinerețea
Cauza
decesului sinucidere[20] (plagă împușcată[*][20])
În Primul Război Mondial
Părinți Alois Hitler[21]
După Primul Război Mondial
Klara Hitler[21]
Ideologia național-socialismului Frați și Ida Hitler[*][21]
surori Paula Hitler[*][21]
Ascensiunea la putere
Gustav Hitler[*][21]
Antisemitismul
Edmund Hitler[*][21]
Prăbușirea celui de-al Treilea Reich Otto Hitlerr[*][21]
Alois Hitler, Jr.[*][21]
Moartea lui Hitler - varianta general
Angela Hitler[21]
acceptată
Căsătorit cu Eva Braun (c. 29 aprilie 1945)
Sănătatea Număr de
copii 0
Familia
Copii Jean Marie Loret
 Premiul Nobel pentru Pace Cetățenie Austro-Ungaria
Republica de la Weimar
Referințe Austria Germană
Bibliografie Republica Austriacă
Germania Nazistă
Lectură suplimentară
Etnie german
Legături externe Austrieci
Religie catolic nepracticant[*]
Ocupație soldat
Viața timpurie pictor
scriitor politic[*]
revoluționar
politician
Origini Führer al Germaniei
În funcție
Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a 2 august 1934 – 30 aprilie 1945
fost fiul ilegitim al Mariei Anna Schicklgruber.[23] Precedat de Paul von Hindenburg
Deoarece în registrul baptist de natalitate nu era (ca președinte)
Succedat de Karl Dönitz
indicat numele tatălui său, Alois și-a luat inițial
(ca președinte)
numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În
Cancelar al Germaniei
1842 Johann Georg Hiedler s-a căsătorit cu mama
În funcție
lui Alois, Maria Anna. După decesul ei din 1847 30 ianuarie 1933 – 30 aprilie 1945
și al lui Johann Georg Hiedler în 1856, Alois a Precedat de Kurt von Schleicher
fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann Succedat de Joseph Goebbels
Nepomuk Hiedler.[24] În 1876 Johann Georg
Hiedler a fost menționat în registrul baptist de Premii Crucea de Fier (2 decembrie 1914)
natalitate (înregistrat ca Georg Hitler) drept tatăl Insigna Răniților[*] (1918)
lui Alois.[25][26] De atunci, Alois a preluat numele Honorary citizen of Sankt Andreasberg[*]
(4 aprilie 1933)
de familie Hitler, scris și ca Hiedler, Hüttler sau honorary citizenship of Goslar[*] de la
Huettler[26]. Goslar
Collar of the Imperial Order of the Red
Oficialul nazist Hans Frank a lansat zvonul că Arrows[*] (1937)
Insigna de aur a Partidului Nazist[*]
mama lui Alois ar fi fost angajată ca femeie de Honour Cross of the World War
serviciu în casa unei familii de evrei din Graz și că 1914/1918[*]
fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger, Blood Order[*]
ar fi fost tatăl lui Alois.[27] Deoarece nimeni cu honorary citizen of Trier[*] de la Trier
(1933)
numele de familie Frankenberger nu a fost Partid
înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au fost NSDAP
politic
găsite documente care să ateste existența lui Ideologie nazism
Leopold Frankenberger,[28] istoricii infirmă Alma mater Lambach Abbey[*]
afirmația că tatăl lui Alois era evreu.[29][30][31][32] Staats-Realschule of Linz[*]
Semnătură

Originea numelui

Există două ipoteze: Prezență online

- „Hitler” ar fi o derivație a vechiului nume
„Hiedler”[33] care, la rândul său, conține termenul
bavarez și austriac „Hiedl” (curs subteran de ape,
care inundă periodic pivnițele). Oamenii care
trăiau în preajma unui „Hiedl” erau numiți
„Hiedler”.
- Numele ar proveni de la „Hütte” („colibă“).
Internet Movie Database (https://wikidata-externalid-url.t
oolforge.org/?p=345&url_prefix=https://www.imdb.com/&
id=nm0386944)
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ado
lf_Hitler&action=edit&section=0)
Copilăria și tinerețea

Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea

de vest a Austro-Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de
granița cu Imperiul German.[34] Adolf a fost al patrulea din cei șase
copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai mari ai
lui Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie.[35] La vârsta
de trei ani, familia lui s-a mutat în Passau, Germania.[36] Aici el a
căpătat distinctivul accent bavarian, în locul celui austro-
german.[37][38][39] În 1894 familia lui s-a mutat la Leonding (lângă
Linz), iar în iunie 1895, Alois s-a retras pe un mic latifundiu din
Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine. Hitler a
absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.[40][41]

Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat
cu eșec și, drept urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La
vârsta de opt ani, Adolf lua lecții de cântat și cânta în corul
bisericesc.[42] În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding.
Moartea fratelui său mai mic în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a
afectat profund pe Hitler.[43] Adolf Hitler (1890)

Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul

său să-i urmeze calea.[44][45][46][47] Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică și să devină artist, în
septembrie 1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz.[48] Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să
dezvăluie că intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl său era să observe aceasta și să-l lase să-și
urmeze visul său.[49]

Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste germane încă din tinerețe.[50]
El și-a exprimat loialitatea doar față de Germania, disprețuind Monarhia Habsburgică care se afla în declin și
dominația ei asupra unui imperiu pestriț etnic.[51][52] Hitler și prietenii săi foloseau salutul "Heil" și cântarea
"Deutschlandlied" în loc de imnul imperial austriac.[53]

După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală s-a deteriorat și mama sa
i-a permis să plece.[54] El s-a înscris în Realschule din Steyr în septembrie 1904, unde comportamentul și
performanțele sale au prezentat unele îmbunătățiri.[55] În 1905, după ce a susținut repetat examenul final,
Hitler a părăsit școala fără ambiții de continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră.[56]

Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră boemiană în cele mai sărace cartiere
ale orașului, singura sursă de venit fiindu-i ilustratele cu diferite clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în
cafenele. Hitler a încercat să intre la Academia de Arte Frumoase din Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost
respins de fiecare dată.[57][58]

Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.

La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în aplicare după ce a
devenit cancelar al Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai unor teorii și discursuri șovine,
antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul antisemit, rasist, ocultist și escroc Jörg Lanz von
Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer, liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau
Alldeutscher Verband), o grupare politică naționalist-șovină,[59] și primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul
unui partid creștin de orientare virulent antisemită.[60] Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi văzut în
Viena o „babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în mai 1914, stabilindu-se la München, pe care îl
considera oraș „cu adevărat german”.

În Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca
voluntar în armata germană.[61]

Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia,[62] în

Adolf Hitler (primul din dreapta,
șezând) alături de combatanți în
timpul Primului Război Mondial
(1915)
a fost promovat la rangul de Unteroffizier („subofițer”).
regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al
regimentului.[63][61] A fost prezent la un număr de bătălii majore,
între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de
la Arras și Bătălia de la Passchendaele.[64] Hitler a fost de două ori
decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de clasa a doua în
1914[64] și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o
decorație acordată foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal
(Gefreiter).[65][66] Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna „Pentru rănile
suferite” (Verwundetenabzeichen).[67] Întrucât comandanții
regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu

Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A avut
contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă,
în timpul bătăliei de pe Somme.[68] El a petrecut două luni în spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5
martie 1917.[69] Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost
spitalizat în Pasewalk.[70] În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre înfrângerea Germaniei,[71] care l-a
șocat.[72]

Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experiență a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi pentru vitejie.[73]

Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui.[74] Ca și alți naționaliști germani, el credea
în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de
luptă", a fost „înjunghiată în spate” de marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”.[75]

Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din teritoriile sale și să demilitarizeze
Renania. Tratatul a impus sancțiuni economice și a perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani
au perceput tratatul ca o umilire, în special articolul 231, care declara Germania responsabilă pentru război.[76]
Tratatul de la Versailles și condițiile economice, sociale și politice din Germania de după război au fost ulterior
exploatate de Hitler cu scop politic.[77]

După Primul Război Mondial

Articol principal: Puciul de la berărie.

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul: o gândire bazată pe un
antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea
etnică”). În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în
contact cu o formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche
Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și
anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al comitetului executiv.
Energia și talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de
fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în
februarie 1922. A fost decisă totodată adoptarea unui nume nou:
Partidului Muncitoresc German Național-Socialist
(Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviat NSDAP),
uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre
putere al lui Hitler.

Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă

Adolf Hitler alături de Erich
de susținători, să ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat.
Ludendorff și alți ințiatori ai puciului
Această tentativă nereușită a rămas în istorie sub numele de "Puciul de de la berărie
la berărie", din pricina faptului că principalii complotiști au pus la cale
planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat) a fost
inspirat de „Marșul asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu
alți complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și condamnat la cinci ani detențiune,
dintre care a executat însă numai nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra
sa carte "Mein Kampf".

Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a devenit un naționalist
german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul
său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de
orientare conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în
„legenda înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care, în esență, acredita ideea că acea capitulare ar fi
fost opera forțelor politice de stânga, de orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui
Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-au decis pentru capitulare în Primul
Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în Germania, îndeosebi social-democrații, au fost porecliți
„criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).

Ideologia național-socialismului
Articol principal: Mein Kampf.

Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști care, la sfârșitul secolului al
XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritate rasială. Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în
baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”. Poporul german
era considerat superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina de a menține puritatea rasei și de a
subordona rasele inferioare: evreii, țiganii, slavii și rasele de culoare. Hitler considera comunitatea evreiască
drept un cancer care distrugea trupul Germaniei.

Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât și de condițiile foarte grele de despăgubiri de război impuse
prin Tratatul de la Versailles, Germania a intrat într-o criză economică gravă. Firava democrație (Republica de
la Weimar) nu îi putea face față, populația devenind din ce în ce mai pauperizată și nemulțumită. După o scurtă
redresare, situația s-a agravat din nou prin declanșarea în 1929 a crizei economice mondiale. Numărul
șomerilor a ajuns la circa șase milioane. Pentru evoluția ulterioară, puterile învingătoare în Primul Război
Mondial nu au fost capabile să înțeleagă că o țară umilită nu putea fi pol de stabilitate. Condițiile impuse
Germaniei, ca reparații de război, nu aveau cum să fie acceptate de o populație flămândă, sătulă de război, dar
foarte mândră. Efectele s-au dovedit fatale. Din această situație, mișcarea nazistă, condusă de Hitler, a reușit să
obțină un capital politic important prin voturile care i-au fost acordate, până în 1932.

Ascensiunea la putere
Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de
capacitatea de influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe
Joseph Goebbels ca șef al aparatului de propagandă pe tot teritoriul
Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile tehnici moderne de
îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată
perioada dintre puciul lui Hitler eșuat în München (1923) și
acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate avioane și
automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai
multe locuri, în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă naziștii Adolf Hitler în 1933
au obținut rezultatele scontate în alegerile din 1930 și din iulie 1932
(dar procentajul obținut în alegerile pentru reichstag din 6 noiembrie
1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut printre
cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de marea criză economică (cu
peste șase milioane de șomeri), precum și politica deflaționistă cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning
(1930-1932) a reacționat la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din
vara lui 1932, după care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în Reichstag după grupul social-
democrat, l-a încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar. Negocierile dintre Hitler și
președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de
instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern
făcea parte și Franz von Papen, cancelar între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu
generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise,
acceptat de președintele Hindenburg, pentru însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.

În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (Reichstag) și cele
regionale, cât și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de
împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și
transferul puterii depline cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul
mulțimii adunate în stradă și a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA (Sturmabteilung) și a
celeilalte organizații paramilitare, SS (Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost adoptată cu 444 de
voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitară.

Antisemitismul
Axiomele ideologice ale Holocaust
nazismului au fost
superioritatea rasială
ariană și antisemitismul.
Ura profundă față de
evrei a fost tema
dominantă a carierei
politice a lui Hitler. S-a
speculat foarte mult pe
seama motivelor, dar Parte a: Istoriei Germaniei,Istoriei Europei și Istoriei evreilor
nimeni nu a putut găsi un
răspuns satisfăcător. Cea
mai plauzibilă explicație
o oferă Geoff Layton în v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Holocaust&action=edit)
lucrarea „Germania: Al
Treilea Reich, 1933-
1945”:
 „Hitler a fost produsul, și nu creatorul unei societăți deja
infestate. În orice caz, ar fi eronat să-l considerăm un antisemit
oarecare. Ura față de evrei era obsesivă și vindicativă și i-a
influențat întreaga filosofie politică. Că el a fost în stare să o
pună în practică, nu poate fi explicat decât prin circumstanțele
specifice ale Germaniei postbelice: umilința suferită la
Versailles și problemele grave de ordin socio-economic dintre
anii 1918-1923 și 1929-1933. Într-o asemenea situație, Hitler a
fost în măsură să exploateze existența unei ostilități latente
împotriva evreilor și să o transforme într-o politică radicală a
urii.”

Oricâte explicații s-ar încerca, faptele și cifrele sunt covârșitoare:

numărul oamenilor ce au căzut victime politicii hitleriste este
Benito Mussolini (stânga) și Adolf îngrozitor. Șase milioane de evrei au fost exterminați în lagărele morții
Hitler de la Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka și în ghetoul din
Varșovia. Pretinsa superioritate rasială ariană a fost introdusă de Hitler
în mod treptat, tocmai pentru a amăgi opinia publică internațională. La
15 septembrie 1935 au fost adoptate primele legi rasiale, cunoscute ca Legile de la Nürnberg. Aceste legi
prevedeau că cetățenia germană putea fi deținută numai de persoanele de origine germană; de asemeni, au fost
interzise căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și relațiile extraconjugale mixte. La 9
noiembrie 1938 au fost adoptate măsuri antisemite fizice prin programul generalizat în toată Germania. În
„noaptea pogromului” (Kristallnacht) au fost distruse case, magazine evreiești și sinagogi; peste o sută de evrei
au fost omorâți și circa 20.000 trimiși în lagăre de concentrare. Punctul culminant al acestor crime antisemite a
fost atins la Conferința de la Wannsee, în cadrul căreia înalți funcționari de stat din partidul nazist și guvern au
decis "Soluția finală în chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.

Prăbușirea celui de-al Treilea Reich

Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al începutului sfârșitului lui Hitler. Cu toate
victoriile remarcabile de început dintre anii 1939-1941, Hitler și conducerea militară a Germaniei au făcut
marea greșeală de a-și subestima inamicii, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, precum și greșeala de a începe
un război pe două fronturi cu aceste două puteri. Orbit de succesele înregistrate de „războiul fulger”
(Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o
campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește o nouă lovitură în
luna decembrie a aceluiași an prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. Înverșunarea sovieticilor,
noroiul, apoi nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală era
posibilă, ceea ce dovedește că-și pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În
1943, armata germană se afla în defensivă, pierzând inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit,
lăsând în urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.

Moartea lui Hitler - varianta general acceptată

La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, pe când trupele sovietice se aflau la mică distanță
de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis.[78][79][80][81] Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se cununase
în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan) au fost depuse în craterul unei bombe,[82][83] stropite cu
benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din Führerbunker și li s-a dat foc[84] când Armata Roșie se
apropia și continuau bombardamentele.[85] Înainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa
otrava.
La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul
necondiționat sovieticilor. Când au ajuns la cancelarie, forțele
sovietice au găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie folosind
amprente dentare pentru identificare. Rămășițele lui Hitler și ale Evei
Braun au fost îngropate în secret de SMERȘ (organizația rusă „Smert
Șpionam”) la sediul acesteia din Magdeburg. Potrivit Serviciului
Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman păstrat în
arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din
rămășițele pământești ale lui Hitler. Totuși, autenticitatea craniului este
pusă sub semnul întrebării de mai mulți istorici și cercetători.[86]

În mai 1945 Germania era complet ruinată, și nicidecum o „Germanie

mare” în stare să distrugă Rusia bolșevică sau să creeze o nouă ordine
mondială bazată pe supremația așa-numitei rase „ariene”.

Sănătatea
Diverși cercetători au sugerat că Hitler ar fi suferit de boli ca Prima pagină a ziarului american
sindromul de intestin iritabil, leziuni cutanate, aritmie cardiacă, Stars & Stripes (2 mai 1945)
ateroscleroză, [87] boala Parkinson, [88][89] sifilis, [89] și acufenă
(tinitus). [90] Într-un raport pregătit în 1943 pentru Oficiul de Servicii
Strategice, Walter C. Langer de la Universitatea Harvard l-a descris pe Hitler ca fiind un „psihopat
neurotic”.[91] În cartea sa din 1977, The Psychopathic God: Adolf Hitler, istoricul Robert G. L. Waite a propus
teoria că Hitler ar fi suferit de tulburări de personalitate borderline.[92] Istoricii Henrik Eberle și Hans-Joachim
Neumann consideră că în timp ce Hitler suferea de un număr de boli, inclusiv boala Parkinson, el nu s-a
confruntat cu iluzii patologice și a fost întotdeauna pe deplin conștient și responsabil pentru deciziile
luate.[93][94] Teoriile despre starea medicală a lui Hitler sunt greu de dovedit și a pune prea mult accent pe ele
poate avea efectul de atribuire a multor evenimente și consecințe din timpul celui de-al Treilea Reich la
sănătatea unui singur individ.[95] Kershaw consideră că este mai bine să se ia o vedere mai largă, în ansamblu
a istoriei Germaniei prin examinarea faptului că forțele sociale au dus la instaurarea celui de-al Treila Reich și
politicile sale, decât să se caute explicații înguste pentru Holocaust și Al Doilea Război Mondial bazate pe o
singură persoană.[96]

Hitler urma o dietă vegetariană.[97] Bormann avea o seră lângă reședința Berghof (de lângă Berchtesgaden)
pentru a asigura aprovizionarea constantă cu fructe și legume proaspete pentru Hitler pe întreaga durată a
războiului.[98] Hitler evita consumul de alcool în public. El a servit ocazional bere și vin în cercuri private, dar
a renunțat la băut din cauza adăugării de greutate în 1943.[99] În cea mai mare a vieții sale, Hitler a fost un
nefumător, dar a fumat puternic în tinerețe (câte 25-40 de țigări pe zi). În cele din urmă el a renunțat la fumat,
considerând obiceiul „o risipă de bani”.[100] Hitler a început să folosească amfetamină ocazional după 1937 și
a devenit dependent de ea către sfârșitul anului 1942.[101] Speer atribuia uzului de amfetamină creșterea
numărului de decizii inflexibile ale lui Hitler (de exemplu, rareori permițând retrageri militare).[102]

Având prescrise 90 de medicamente în timpul anilor de război, Hitler lua multe pastile în fiecare zi pentru
problemele cronice de stomac și alte boli.[103] El suferea de perforație a timpanului(en) în urma exploziei de
bombă de la atentatul de la 20 iulie 1944 asupra sa, și a avut 200 de așchii de lemn extrase din picioare.[104] În
unele secvențe video, Hitler este înfățișat cu mâna stângă tremurând. Medicul personal al lui Hitler, Theodor
Morell, l-a tratat pe Hitler cu un drog care era frecvent prescris în 1945 pentru boala Parkinson. Ernst-Günther
Schenck și alți câțiva medici care l-au văzut pe Hitler în ultimele săptămâni ale vieții sale, de asemenea au
format un diagnostic al bolii Parkinson.[103][105][94]
O altă suferință a lui Hitler era criptorhidismul, adică acesta avea, din naștere, un singur testicul, fapt
consemnat în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 1923 de Josef Brinsteiner, medicul penitenciarului, cu ocazia
arestării lui Hitler în urma puciului nereușit, și ascuns cu grijă în timpul regimului instaurat de el.[106]

Familia
Hitler și-a creat o imagine publică de celibatar fără viață privată,
dedicat complet misiunii sale politice și națiunii.[107][108] Din anul
1929 el a trăit în concubinaj cu Eva Braun, cu care s-a căsătorit în
aprilie 1945, în ajunul sinuciderii [109],[110] În septembrie 1931,
nepoata sa, Geli Raubal s-a sinucis cu pistolul lui Hitler în
apartamentul lui din München.[111] Paula Hitler, ultimul membru viu
al familiei lui Adolf Hitler a murit în 1960.[112]

Cel mai apropiat descendent al lui Hitler a fost Alois, nepotul lui
Hitler și Eva Braun în 1942
Adolf William Patrick Hitler, care a locuit împreună cu soția sa,
Phyllis, în Long Island, New York, și-a schimbat numele de familie și
a avut patru fii. De-a lungul anilor, diverși reporteri de investigație au încercat să găsească alte rude îndepărtate
ale Führer-ului. Multe sunt acum presupuse a-și trăi viața în umbră schimbându-și numele lor de familie.

Klara Pölzl, mama

Alois Hitler, tatăl[113]
Alois Hitler junior, frate vitreg
Angela Hitler Raubal, soră vitregă
Bridget Dowling, soră
Eva Braun, amantă și apoi soție
Geli Raubal, nepoată (fiica Angelei Hitler-Raubal)
Gretl Braun, cumnată (soră a Evei Braun)
Heinz Hitler, nepot (luat prizonier de sovietici)
Hermann Fegelein, cumnat (soțul surorii Evei Braun)
Ilse Braun, cumnată (soția lui Fegelein)
Johann Georg Hiedler, bunic prezumtiv (sau unchi)
Johann Nepomuk Hiedler, străbunic prezumtiv (sau unchi)
Leo Raubal junior, nepot
Maria Schicklgruber, bunică
Paula Hitler, soră
William Patrick Hitler, nepot (unul dintre cei trei fii ai lui Alois junior; combatant în armata
americană în al doilea război mondial, împotriva Germaniei)

Premiul Nobel pentru Pace

Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 1939, adresată Comitetului Norvegian pentru Acordarea Premiului Nobel
pentru Pace, parlamentarul social-democrat suedez Erik Brandt îl nominaliza pe Adolf Hitler pentru acordarea
acestui premiu. Calitatea sa de „pacifist” era justificată prin faptul că „în aceste momente critice în mod voit nu
a lăsat armele să vorbească, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”. Nominalizarea, care a
stârnit proteste vehemente în Suedia, a fost retrasă după câteva zile. Erik Brandt a explicat gestul său ca o
ironie în urma nominalizării primului ministru britanic Neville Chamberlain la acest premiu, pentru „modul în
care în care a evitat izbucnirea unui război mondial după anexarea de către Hitler a Sudetenland, consfințită
prin Acordul de la München”.[114]
Referințe
1. ^ a b „Adolf Hitler” (https://d-nb.info/gnd/1185
51655), Gemeinsame Normdatei, accesat în
9 aprilie 2014
2. ^ a b Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12
148/cb11907574g), accesat în 10 octombrie
2015
3. ^ a b Adolf Hitler (http://explore.rkd.nl/en/expl
ore/artists/38605) (în engleză), RKDartists
4. ^ a b Adolf Hitler (https://snaccooperative.or
g/), SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
5. ^a b Adolf Hitler (https://www.ne.se/),
Nationalencyklopedin, accesat în 9
octombrie 2017
6. ^ https://www.ushmm.org/wlc/en/article.php?
ModuleId=10007430 (https://www.ushmm.or
g/wlc/en/article.php?ModuleId=10007430)
Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
7. ^ a b Adolf Hitler (https://www.findagrave.co
m), Find a Grave, accesat în 9 octombrie
2017
8. ^ a b Adolf Hitler (https://www.filmportal.de/),
Filmportal.de, accesat în 9 octombrie 2017
9. ^ a b Adolf Hitler (https://www.munzinger.de/),
Munzinger-Archiv, accesat în 9 octombrie
2017
10. ^ a b Adolf Hitler (http://www.brockhaus.de/),
Brockhaus Enzyklopädie
11. ^ Adolf Hitler (https://brockhaus.de/ecs/julex/
article/hitler-adolf), Brockhaus Enzyklopädie
12. ^ a b Adolf Hitler (https://snl.no/), Store
norske leksikon
13. ^ „Adolf Hitler” (https://d-nb.info/gnd/1185516
55), Gemeinsame Normdatei, accesat în 10
decembrie 2014
14. ^ Adolf Hitler’s Family Tree (https://ia60180
1.us.archive.org/10/items/KonderAdolfHitlers
FamilyTree/Konder-AdolfHitlersFamilyTree.p
df) (PDF), p. 29 f
15. ^ Гитлер Адольф, Marea Enciclopedie
Sovietică (1969–1978)[*]
16. ^ Time (http://time.com/3829048/death-of-hitl
er-history/), accesat în 31 ianuarie 2017
17. ^ Adolf Hitler (http://www.enciclopedia.cat),
Gran Enciclopèdia Catalana
18. ^ Adolf Hitler, GeneaStar[*]
19. ^ Adolf Hitler (http://roglo.eu/roglo), Roglo
20. ^ a b https://www.washingtonpost.com/wp-
srv/style/longterm/books/chap1/deathofhitler.h
(https://www.washingtonpost.com/wp-srv/styl
e/longterm/books/chap1/deathofhitler.htm?),
accesat în 16 ianuarie 2020 Lipsește sau
este vid: |title= (ajutor)
21. ^ a b c d e f g h i
https://starschanges.com/adolf-hitler-family/
(https://starschanges.com/adolf-hitler-
family/), accesat în 19 iulie 2018 Lipsește
sau este vid: |title= (ajutor)
22. ^ Adolf Hitler: Man of the Year, 1938 (http://w
ww.time.com/time/magazine/article/0,9171,7
60539,00.html), 2 ianuarie 1939
23. ^ Bullock 1999, p. 24.
24. ^ Maser 1973, p. 4.
25. ^ Maser 1973, p. 15.
26. ^ a b Kershaw 1999, p. 5.
27. ^ Rosenbaum 1999.
28. ^ Hamann 2010, p. 50.
29. ^ Toland 1992, pp. 246–247.
30. ^ Kershaw 1999, pp. 8–9.
31. ^ Werner Maser, Adolf Hitler. Legende-
Mythos-Wirklichkeit. („A.H. Legendă-mit-
realitate”), München & Esslingen, 1971, p.
25–28.
32. ^ Hans Frank, Im Angesicht des Galgens.
Deutung Hitlers und seiner Zeit auf Grund
eigener Erlebnisse und Erkenntnisse.
Geschrieben im Nürnberger Justizgefängnis.
(„În fața spânzurătorii. Despre epoca lui
Hitler și a sa în baza celor trăite și a
concluziilor personale. Redactat în
penitenciarul judiciar din Nürnberg”)
(editura) Alfred Beck Verlag, München-
Gräfeling, 1953, p. 330 și următoarele
33. ^
http://www.spiegel.de/lebenundlernen/uni/verbrecher-
und-ganovennamen-der-grausame-
wueterich-a-391276.html Spiegel-Online
„Der grausamen Wüterich”
34. ^ House of Responsibility.
35. ^ Shirer 1960, pp. 6–9.
36. ^ Rosmus 2004, p. 33.
37. ^ Keller 2010, p. 15.
38. ^ Hamann 2010, pp. 7–8.
39. ^ Kubizek 2006, p. 37.
40. ^ Kubizek 2006, p. 92.
41. ^ Hitler 1999, p. 6.
42. ^ Shirer 1960, pp. 10–11.
43. ^ Payne 1990, p. 22.
44. ^ Kershaw 2008, p. 9.
45. ^ Hitler 1999, p. 8.
46. ^ Keller 2010, pp. 33–34.
47. ^ Fest 1977, p. 32.
48. ^ Kershaw 2008, p. 8.
49. ^ Hitler 1999, p. 10.
50. ^ Evans 2003, pp. 163–164.
51. ^ Bendersky 2000, p. 26.
52. ^ Ryschka 2008, p. 35.
53. ^ Hamann 2010, p. 13.
54. ^ Kershaw 2008, p. 10.
55. ^ Kershaw 1999, p. 19.
56. ^ Kershaw 1999, p. 20.
57. ^ Hitler 1999, p. 20.
58. ^ Bullock 1962, pp. 30–31.
59. ^ Nicholls 2000, pp. 236-237.
60. ^ Hamann 2010, pp. 243–246.
61. ^ a b Kershaw 1999, p. 90.
62. ^ Kershaw 2008, p. 53.
63. ^ Weber 2010, pp. 12–13.
64. ^ a b Shirer 1960, p. 30.
65. ^ Kershaw 2008, p. 59.
66. ^ Weber 2010a.
67. ^ Steiner 1976, p. 392.
68. ^ Kershaw 2008, p. 57.
69. ^ Kershaw 2008, p. 58.
70. ^ Kershaw 2008, pp. 59, 60.
71. ^ Kershaw 1999, pp. 97, 102.
72. ^ Bullock 1962, p. 60.
73. ^ Keegan 1987, pp. 238–240.
74. ^ Kershaw 2008, pp. 61, 62.
75. ^ Kershaw 2008, pp. 61–63.
76. ^ Kershaw 2008, p. 96.
77. ^ Kershaw 2008, pp. 80, 90, 92.
78. ^ Fischer (2008) p. 47 "...Günsche stated he
entered the study to inspect the bodies, and
observed Hitler ...sat...sunken over, with
blood dripping out of his right temple. He had
shot himself with his own pistol, a PPK
7.65."
79. ^ Kershaw (2008) p. 955 "...Blood dripped
from a bullet hole in his right temple..."
80. ^ There have been different accounts citing
the cause of his death with an alternative
being that Hitler died by a self-inflicted
gunshot, while biting down on a cyanide
capsule of poison. O'Donnell (1978, 2001)
pp. 322-323 "... we have a fair answer...to the
version of ...Russian author Lev
Bezymenski...Hitler did shoot himself and
did bite into the cyanide capsule, just as
Professor Haase had clearly and repeatedly
instructed..."
81. ^ Joachimsthaler, Anton. The Last Days of
Hitler – The Legends – The Evidence – The
Truth (1996, 1999) pp 160–180.
82. ^ Trevor-Roper, H. (1947, 1992), The Last
Days of Hitler, University of Chicago Press,
ISBN 8497597257 Verificați datele pentru:
|date= (ajutor)
83. ^ Kershaw 2000b.
84. ^ Linge (2009) p. 200
85. ^ Bullock 1962, pp. 799–800.
86. ^ Russia displays 'Hitler skull fragment' (htt
p://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/725537.stm),
BBC, 26 aprilie 2000, accesat în 22 mai
2008
87. ^ Evans 2008, p. 508.
88. ^ BBC News, 1999.
89. ^ a b Bullock 1962, p. 717.
90. ^ Redlich 2000, pp. 129–190.
91. ^ Langer 1972, p. 126.
92. ^ Waite 1993, p. 356.
93. ^ Gunkel 2010.
94. ^ a b Jones 1989.
95. ^ Kershaw 2000a, p. 72.
96. ^ Kershaw 2008, pp. xxxv–xxxvi.
97. ^ Bullock 1999, p. 388.
98. ^ McGovern 1968, pp. 32–33.
99. ^ Linge 2009, p. Chapter 3.
00. ^ Proctor 1999, p. 219. 114. ^ Adolf Hitler - a Nobel Peace Prize
01. ^ Heston & Heston 1980, pp. 125–142. Laureate? (http://nobeliana.com/english/artic
les/adolf_hitler_a_nobel_peace_prize_laure
02. ^ Heston & Heston 1980, pp. 11–20.
ate_/)
03. ^ a b Kershaw 2008, p. 782.
04. ^ Linge 2009, p. 156.
05. ^ O'Donnell 2001, p. 37.
06. ^ Kryptorchismus: Adolf Hitler hatte nur
einen Hoden (https://web.de/magazine/pano
rama/adolf-hitler-hoden-31217218)
07. ^ Shirer 1960, p. 130.
08. ^ Bullock 1999, p. 563.
09. ^ Kershaw 2008, p. 378.
10. ^ Kershaw 2008, pp. 947–948.
11. ^ Bullock 1962, pp. 393–394.
12. ^ Kershaw 2008, p. 4.
13. ^ După desființarea mormântului lui Rudolf
Hess din orașul bavarez Wunsiedel la data
de 21 iulie 2011, a fost desființat la începutul
anului 2012 și mormântul părinților lui Adolf
Hitler din Leonding (Austria), devenit nou loc
de pelerinaj al extremiștilor de dreapta.

Bibliografie
Bullock, Alan (1962) [1952]. Hitler: A Study in Tyranny. London: Penguin Books. ISBN 978-0-
14-013564-0.
Kershaw, Ian (2008). Hitler: A Biography. New York: W. W. Norton & Company. ISBN 978-0-
393-06757-6.
H. Berenger, traducere M. Bujor, Hitler și Israel, București, Institutul de Arte Grafice "Lupta" N.
Stroilă, 1937;
Florin Constantiniu, Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop - Molotov, București,
Danubius, 1991;
Florin Constantiniu, Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii "Barbarossa",
București, Univers Enciclopedic, 2002
Hugh Trevor-Roper, traducere S. Lăzărescu, Ultimele zile ale lui Hitler, București, Humanitas,
1993;
Gherman Rozanov, Ultimele zile ale lui Hitler, București, Editura Politică, 1962;
Max Weinrich, traducere R. P. Gheo, Universitățile lui Hitler: contribuția intelectualilor la crimele
Germaniei împotriva evreilor, Iași, Polirom, 2000.
Weber, Thomas (2010). Hitler's First War: Adolf Hitler, The Men of the List Regiment, and the
First World War. Oxford; New York: Oxford University Press. ISBN 978-0-19-923320-5.
Shirer, William L. (1960). The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon & Schuster.
ISBN 978-0-671-62420-0.
Bendersky, Joseph W (2000). A History of Nazi Germany: 1919–1945. Rowman & Littlefield.
ISBN 978-1-4422-1003-5.
 Hitler, Adolf (1999) [1925]. Mein Kampf. Trans. Ralph Manheim. Boston: Houghton Mifflin.
ISBN 978-0-395-92503-4.
Fest, Joachim C. (1977) [1973]. Hitler. Harmondsworth: Penguin. ISBN 978-0-14-021983-8.
Payne, Robert (1990) [1973]. The Life and Death of Adolf Hitler. New York: Hippocrene Books.
ISBN 978-0-88029-402-7.
Hamann, Brigitte (2010) [1999]. Hitler's Vienna: A Portrait of the Tyrant as a Young Man. Trans.
Thomas Thornton. London; New York: Tauris Parke Paperbacks. ISBN 978-1-84885-277-8.
Steiner, John Michael (1976). Power Politics and Social Change in National Socialist
Germany: A Process of Escalation into Mass Destruction. The Hague: Mouton. ISBN 978-90-
279-7651-2.
Nicholls, David (2000). Adolf Hitler: A Biographical Companion. University of North Carolina
Press. ISBN 0874369657.
O'Donnell, James P. (2001) [1978]. The Bunker. New York: Da Capo Press. ISBN 978-0-306-
80958-3.
Heston, Leonard L.; Heston, Renate (1980) [1979]. The Medical Casebook of Adolf Hitler: His
Illnesses, Doctors, and Drugs. New York: Stein and Day. ISBN 978-0-8128-2718-7.
Langer, Walter C. (1972) [1943]. The Mind of Adolf Hitler: The Secret Wartime Report. New
York: Basic Books. ISBN 978-0-465-04620-1.
Proctor, Robert (1999). The Nazi War on Cancer. Princeton, New Jersey: Princeton University
Press. ISBN 0-691-07051-2.
Redlich, Fritz R. (septembrie 2000). Hitler: Diagnosis of a Destructive Prophet. Oxford
University Press. ISBN 978-0-19-513631-9.
Gunkel, Christoph (4 februarie 2010). „Medicating a Madman: A Sober Look at Hitler's Health”
(http://www.spiegel.de/international/germany/medicating-a-madman-a-sober-look-at-hitler-s-he
alth-a-675991.html). Spiegel Online International. Accesat în 12 decembrie 2013.

Lectură suplimentară
Ian Kershaw, Hitler, germanii și soluția finală, Editura Meteor Press, 2011 - recenzie (http://ww
w.ziare.com/cultura/carte/ce-mai-citim-hitler-germanii-si-solutia-finala-1075761)
Michael A. Mussmanno, Ultimii martori ai lui Hitler, traducere Sorin Cristescu, Grupul Editorial
Corint, București, 2007, ISBN 978-973-7785-11-4

Legături externe
Lucrări de sau despre Adolf Hitler (http://worldcat.org/identities/lccn-n79-46200) în biblioteci
(catalog WorldCat)
Cine a fost adevaratul Hitler? (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8107/8/), 15
septembrie 2010, Revista Magazin
Hitler, colectionar de atentate (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9404/8/), 26 aprilie
2012, Paul Ioan, Revista Magazin
Marile greșeli ale lui Hitler (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marile-greseli-al
e-lui-hitler), Andreea Lupșor, Historia
Cum s-a născut „Mitul lui Hitler” (http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-s-a-nascut-mitul-hitler-1_
5200d44fc7b855ff56adc7d9/index.html), 6 august 2013, Adevărul - articol Historia (http://www.
historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mitul-lui-hitler)

Imagini și clipuri video

 Newsreel footage of Adolf Hitler ranting - The Fuhrer's speech from Essen (http://www.britishpa
the.com/record.php?id=50718)
Adolf Hitler (https://www.imdb.com/name/nm0386944/) la Internet Movie Database - imagini din
viața reală în documentare
Color Footage of Hitler during WWII (http://www.ww2incolor.com/gallery/movies/hitler_color)
Adolf Hitler: Up Close (http://www.life.com/image/first/in-gallery/27022/adolf-hitler-up-close) -
prezentarea de către Life magazine
Download "The Young Hitler I Knew" (http://www.archive.org/details/TheYoungHitlerIKnew) la
archive.org
Did Hitler have only one testicle? (http://www.straightdope.com/classics/a2_128b.html) de la
The Straight Dope
OSS document alleging sexual deviancy (http://www.thesmokinggun.com/archive/hitleross5.ht
ml)
History Channel's Episode – High Hitler (http://www.history.com/shows.do?action=detail&episo
deId=276803)

Discursuri și publicații

A speech from 1932 (text and audiofile), German Museum of History Berlin (http://www.dhm.de/
sammlungen/zendok/weimar/Reden_Reserve/hitler.html)
Hitler's book Mein Kampf (full English translation)
Adolf Hitler's Private Will, Marriage Certificate and Political Testament, April 1945 (https://www.
eisenhower.archives.gov/Research/Digital_Documents/Holocaust/HitlerMarriageWillPoliticalTe
stament.pdf) (34 pagini)
"The Discovery of Hitler's Wills" (https://www.eisenhower.archives.gov/Research/Digital_Docu
ments/Holocaust/HitlerWillGeneralIntelligence.pdf) Office of Strategic Services
The Testament of Adolf Hitler the Bormann-Hitler documents (http://www.archive.org/details/Th
eTestamentOfAdolfHitler) (transcriptul conversațiilor din Februarie–2 aprilie 1945)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Adolf_Hitler&oldid=13631049

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 21 septembrie 2020, ora 13:29.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.