Vincent Van Gogh

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Pagina „Van Gogh” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Van Gogh (dezambiguizare).

Vincent van Gogh signature.png[29]

Vincent van Gogh - Self-portrait with grey felt hat - Google Art Project.jpg

Vincent Van Gogh

Date personale

Nume la naștere Vincent Willem Van Gogh Modificați la Wikidata

Născut 30 martie 1853[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26]

[27][28] Modificați la Wikidata

Zundert, Regatul Țărilor de Jos Modificați la Wikidata

Decedat 29 iulie 1890 (37 de ani)[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]

[23][25][26][27][28] Modificați la Wikidata

Auberge Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], A Treia Republică Franceză Modificați la Wikidata

Înmormântat Cimetière d'Auvers-sur-Oise[*] Modificați la Wikidata

Cauza decesului sinucidere (plagă împușcată[*]) Modificați la Wikidata

Părinți Theodorus van Gogh[*]

Anna Carbentus van Gogh[*] Modificați la Wikidata

Frați și surori Wil van Gogh[*]

Theo van Gogh[*]

Cor van Gogh[*]

Elisabeth van Gogh[*] Modificați la Wikidata

Cetățenie Flag of the Netherlands.svg Țările de Jos

Flag of the Netherlands.svg Regatul Țărilor de Jos Modificați la Wikidata

Etnie Olandezi Modificați la Wikidata

Ocupație pictor

desenator[*]

gravor[*] Modificați la Wikidata

Activitate

Domeniu artistic pictură Modificați la Wikidata

Studii Académie Royale des Beaux-Arts[*], Royal Academy of Fine Arts[*] Modificați la Wikidata
Pregătire Anton Mauve[1]

Mișcare artistică post-impresionism (în special)

impresionism

expresionism

fauvism

simbolism

(vedeți secțiunea „Mișcări artistice”)

Opere importante Mâncătorii de cartofi

Portretul doctorului Gachet

Noapte înstelată

Seria Floarea soarelui

Iriși

Camera din Arles

Influențat de Jean-François Millet[2]

Rembrandt van Rijn [2]

Eugène Delacroix[3]

Impresionism

Stampele japoneze [4][5]

A influențat pe Émile Bernard[6]

Henri Matisse

Artiști ai expresionismului: Oskar Kokoschka, Emil Nolde etc.

Semnătură

Vincent van Gogh signature (Vincent).svg

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [ˈvɪnsɛnt ˈʋɪləm vɑn ˈɣɔ], v. AFI, n. 30 martie
1853,[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28] Zundert,
Regatul Țărilor de Jos – d. 29 iulie 1890,[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]
[23][25][26][27][28] Auberge Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], A Treia Republică Franceză) a fost un
pictor olandez post-impresionist[30] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei
secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta
de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor,
la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a
început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes,
Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la
Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul
Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă,
iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru
că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise.
La 27 iulie van Gogh ieșise din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în umăr cu un pistol și a
murit peste 2 zile.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe
[30]. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-
soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în
timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte[30]. Astăzi el este în general considerat ca
fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istorie[30].

Cuprins

1 Familia van Gogh

1.1 Vincent și Theo

2 Scrisorile

3 Biografia

3.1 Primii ani

3.2 Bruxelles și Borinage (1878 – 1880)

3.3 Haga: întoarcerea (1882-1883)

3.4 Paris (1886 – 1888 )

3.5 Provence (1888 – 1889)

3.6 Saint-Rémy (1889)

3.7 Auvers-sur-Oise și moartea (1890)

4 Bolile

5 Opera

5.1 Galerie[131]

5.2 Stil

5.3 Subiecte
5.4 Mișcări artistice

6 Moștenire

7 Note

8 Bibliografie

9 Legături externe

10 Vezi și

Familia van Gogh

Pentru un arbore genealogic vedeți Rodovid - Vincent Willem van Gogh.

Portret realizat de Vincent van Gogh reprezentându-l pe bunicul său, care avea același nume (1881,
Muzeul Van Gogh, Amsterdam)

Vincent van Gogh a venit pe lume într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind pastor
protestant, iar mama sa având înclinații spre pictură în mod special.[31]

Familia van Gogh avea rădăcini străvechi. Strămoșii lui Vincent se stabiliseră în Olanda încă din
secolul al XVI-lea.[32] Tradiția de a purta același nume în întreaga familie nu a fost ceva neobișnuit,
deoarece pe bunicul lui îl chema tot Vincent și a fost absolvent al Universității de Teologie din Leiden
în anul 1811. Bunicul său Vincent, a avut șase fii, dintre care trei au devenit negustori de artă, iată ca
și de aici a moștenit talentul și pasiunea pentru artă.[31] În introducerea la ediția Scrisorilor, Johanna
van Gogh-Bonger, cumnata pictorului, i-a prezentat genealogia. Numele de familie amintește de
Goch, un orășel situat în teritoriul german, la frontiera Limburg-ului, dar la numai câțiva kilometri de
provincia Brabantul de Nord de unde era originar Vincent. Este posibil ca familia van Gogh (de Goch)
ca și numele ei să se tragă de acolo. S-ar fi putut să fi făcut parte din nobilime, și motivele blazonului
ei — o grindă împodobită cu trei trandafiri — dă de crezut că la început cei din familia van Gogh au
fost constructori.[33]

Familia lui Vincent van Gogh

Sus: tatăl, Theodorus van Gogh și mama, Anna Cornelia Carbentus

Jos-de la stânga la dreapta:Vincent van Gogh; Anna Cornelia; Theo van Gogh; Elisabheta Huberta;
Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent

Tatăl artistului, Theodorus, s-a născut la Benschop în 1822, iar mama, Anna Cornelia, s-a născut în
1819.[32] Din căsătoria lor au rezultat 7 copii, din care primul a murit la puțin timp după naștere.[32]
După el s-au născut Vincent van Gogh, Anna Cornelia, Theo, Elisabheta Huberta, Wilhelmine Jacoba și
Cornelis Vincent [32].

Vincent și Theo
Pentru van Gogh, cea mai importantă persoană a fost fratele lui, Theo. Acesta l-a susținut pe artist
din punct de vedere financiar,[34] dar și emoțional. Legătura dintre ei a devenit mai strânsă în 1880,
anul în care Vincent și-a început cariera artistică.[35] Theo a murit într-o clinică din Utrecht la șase
luni după artist, la 25 ianuarie 1891.[36][37][38] Toate cheltuielile artistului legate de locuință, de
mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare și băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori și pânze
pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai
multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile și desenele trimise
de fratele său și se străduia să i le vândă.[39]

Scrisorile

Pagină dintr-o scrisoare către pictorul Émile Bernard cu schița Podului Langlois, Arles, 1888

“ Dragă Theo,

Cu prilejul aniversării tale, îți doresc din toată inima sănătate, o viață senină. Ți-aș fi trimis cu dragă
inimă, pentru o zi ca asta, tabloul cu țăranii mâncători de cartofi, dar, deși se află pe calea cea bună,
nu e complet gata.[40]

Vincent van Gogh este recunoscut și faimos pentru cele aproape 900 de picturi pe care le-a realizat în
cei zece ani ca artist, prea puțini am putea spune. Schițele sale și acuarelele au devenit și ele foarte
cunoscute. Totuși, trebuie amintit că van Gogh a mai excelat și într-o altă sferă: schițele din scrisorile
sale.[41] De menționat faptul că artistul a folosit în scrisorile sale trei limbi: olandeza, engleza și
franceza.[42] Cele 652 de scrisori care constituie corespondența sa cu Theo au fost publicate de
cumnata sa, Johanna van Gogh-Bonger, în trei volume (ultimul aproape în întregime în franceză). În
plus față de scrisorile către Theo, se numără și cele către prieteni și alți membrii ai familiei: Van
Rappard, Émile Bernard, sora lui Wil [Wilhelmine Jacoba], prietena Line Kruysse, părinții săi, Albert
Aurier, John Russell și Gauguin.[43][44] O bibliografie generală scrierilor lui van Gogh și a textelor
care i-au fost consacrate în diverse țări, a fost publicată în 1942 la New York de Charles Matton
Books: Vincent Van Gogh, a Bibliography Comprising a Catalogue of the Literature, Published from
1890 through 1940.[45]

Biografia

Primii ani

Casa natală a lui van Gogh din Groot Zundert

Pe 30 martie 1852, mama pictorului, Anna, a dat naștere la un copil căruia i-a pus numele Vincent-
Willem.[46] S-a născut mort și a fost înhumat în micul cimitir din Zundert, unde încă i se mai poate
vedea mormântul. Pierderea primului copil i-a afectat profund pe pastor și pe soția sa. Dar exact
peste un an, pe 30 martie 1853, s-a născut un alt fiu căruia i-a fost dat același prenume.[47] Acest
copil a urmat școala locală de cadre didactice și casa parohială pentru educație religioasă între 1861
și 1864.[48] La vârsta de 12 ani a fost trimis la un mic internat particular din Zevenbergen, un oraș
aflat la câteva mile de Zundert,[49] iar la 13 la Institutul Tehnic din Tilburg.[50] Investigațiile recente
arată că van Gogh a început să deseneze încă de mic. 4 schițe din 1862 (pe atunci avea 9 ani) au fost
conservate; 2 dintre ele reprezintă natura, celelalte sunt copii. Câteva cunoscut peisaje datează din
1863-1873, în ele marea putere de observație fiind evidentă.[49]

În 1869, la vârsta de 16 ani, se va angaja până la urmă la galeria de artă Goupil din Haga, la unchiul
Cent care era negustor de artă, unde se familiarizează cu lucrările artiștilor.[51][52] În iunie 1873,
artistul, fiind avansat în grad, este mutat la sucursala din Londra a firmei Goupil (locul său de la Haga
fiind ocupat în noiembrie de către Theo, transferat la rândul său de la Bruxelles).[53] Din august
1873, van Gogh va locui cu doamna Loyer și se va îndrăgosti de fiica acesteia Ursula, însă va afla că
aceasta este logodită.[53][54] În octombrie, în urma intervenției unchiului său, Cent, este trimis la
Paris pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neașteptate la Londra și încearcă în zadar s-o
vadă pe Ursula. În acest timp, pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la Breda.[55] În
Paris trăiește în Montmartre cu un tânăr englez, funcționar la Goupil.[56] Patronii săi, Boussod și
Valadon, sunt din ce în ce mai nemulțumiți de el, și în urma unei discuții furtunoase pe care o are cu
unul dintre ei, van Gogh își dă demisia pe 1 aprilie 1876.[57][58]

Van Gogh la aproximativ 18 ani

Tot în 1876 van Gogh s-a întors în Anglia, mai exact s-a dus în Ramsgate ca să predea într-o mică
școală aflată pe Royal Road din Spencer Square.[59] Când proprietarul școlii s-a mutat în Isleworth,
Middlesex, van Gogh s-a dus cu el acolo, luând trenul până în Richmond și restul călătoriei mergând
pe jos.[60] Aranjamentul nu a mers așa cum ar fi trebuit așa că a plecat pentru a deveni asistentul
unui ministru metodist, urmărindu-și dorința de a „predica Evanghelia pretutindeni”.[61] De Crăciun,
el s-a întors acasă și și-a găsit de lucru într-o librărie din Dordrecht pentru o durată de 6 luni de zile.
N-a fost fericit în noua lui poziție și și-a petrecut cea mai mare parte a timpului mâzgălind sau
traducând pasaje din Biblie în engleză, franceză și germană.[62] Colegul său de cameră la acea
vreme, un tânăr profesor numit Görlitz, a amintit faptul că van Gogh mânca frugal și prefera să nu
consume carne.[63]

În 1877 se duce la Amsterdam la unchiul său Johannes van Gogh pentru a studia teologia și sub
supravegherea pastorului Johannes Stricker, un alt unchi de-al său, angajat de familia sa a început să
studieze cu zel pentru examenele sale teologice de admitere la Universitatea din Leida.[64][65][66]

Casa în care Van Gogh a locuit la Cuesmes în 1880.

Pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan. Etapa următoare a fost un curs de trei luni la
Bruxelles pentru obținerea unei calificări de predicator.[67][68] Părinții nu aveau speranțe.
Previziunea lor s-a adeverit și van Gogh nu a trecut examenul final al cursului.[69]
Vincent se întoarce la Etten, în casa părintească.[70] El se stabilește pentru o lună în Pâturages în
regiunea minieră Borinage din Belgia,[71] la granița cu Franța[70] și trăiește la Nr. 39, Rue de l'Eglise.
[72] Vizitează oamenii bolnavi și organizează lecturi religioase de pe 26 decembrie 1878 până în
ianuarie 1879, când obține, pentru șase luni, un post de predicator pentru minerii din Wasmes,[72]
Comitetul de Evanghelizare fiind surprins de activitatea sa, precum și de spiritul său de sacrificiu.[73]
Acolo trăiește la Nr. 221, Rue du Petit-Wasmes (acum Rue Wilson), în casa fermierului Jean-Baptiste
Denis și predică la centrul protestant „Salon de Bebe” (257 Rue du Bois).[72][74] Complet afectat de
sărăcia din jurul lui, van Gogh dă tot ce are în posesie, inclusiv o mare parte din hainele sale,
minerilor.[71] Atitudinea este socotită de către șefii săi drept excesivă, așa că la sfârșitul perioadei de
încercare, iulie 1879, e silit să-și dea demisia. Urmează o epocă foarte grea, când îl părăsește până și
credința, și când, pentru prima oară, începe să deseneze cu un fel de înverșunare.[70] În august, după
ce este concediat merge la Bruxelles. De acolo s-a dus la preotul paroh Frank în Cuesmes în regiunea
Borinage, unde va sta până pe 15 octombrie 1880.[75]

Bruxelles și Borinage (1878 – 1880)

Van Gogh s-a decis apoi să se mute în regiunea minieră Borinage [69]. Acolo a susținut familii sărace
cu ajutorul lecturilor din Biblie [69]. Tatăl său a plătit pentru fiul său costul unei camere din casa din
Rue Eglise, nr. 39, la Paturages [69]. Van Gogh a compromis lucrurile și de această dată [69] .
Interpretând exagerat textul evanghelic, a trăit în sărăcie [69]. S-a mutat într-o colibă unde dormea
pe podea și se hrănea cu apă și pâine [76]. Tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit
cu atenție [69].

Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage [69]. În
1880 corespondența dintre el și Theo a încetat până în luna iulie [69]. Din cauza condițiilor a fost
obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist
[69].

Haga: întoarcerea (1882-1883)

În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el,
însărcinată și deja mamă a unei fetițe[77]. Ea îi devine lui Vincent prietenă și model[77]. Decide să se
căsătorească cu ea[78]. Odată cu nașterea copilului, dificultățile economice vor fi mai mari, iar
singura sursa de venit pentru familie este alocația lui dată de fratele său[79]. În 1883, greutățile devin
insuportabile[79]. Theo l-a convins pe Vincent să o părăsească pentru a se dedica în totalitate
artei[79].

Petrece o perioadă de singurătate în nordul Olandei, iar în decembrie 1883, Vincent se întoarce din
nou în casa părinților, care acum se află în nordul regiunii Brabante[79]. Acolo creează sute de
tablouri și desene, dă lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește[79]. În luna martie a anului
1885 moare tatăl său, iar în noiembrie pleacă la Anvers[80]. În 1886 se înscrie la Școala de Arte
Frumoase și se cufundă în studiu[80]. Vincent nu trece de examene, iar cariera îi este
compromisă[80]. Decide că într-un singur oraș merită să trăiești și pornește către Paris[80].
Paris (1886 – 1888 )

Autoportet pictat în 1886

Vincent vrea să-și facă un nume în lumea artei[81]. Parisul era cel mai bun lucru pentru un artist[81].
Atunci, orașul era metropola viitorului, locul în care a apărut fotografia și cinematografia, dar mai
mult era leagănul impresionismului, mișcarea artistică care l-a influențat pe van Gogh[81].

Vincent ajunge la Paris pe 28 februarie 1886[82]. Theo, care era directorul unei galerii de artă din
capitala Franței, îl găzduiește în locuința sa, mai întâi pe strada Laval, lângă Place Pigalle, și apoi pe
strada Lepic, în cartierul Montmartre[82]. Cei doi încep o conviețuire care le aduce numai
beneficii[82].

La începutul șederii, van Gogh lucrează în atelierul faimosului pictor academician, Fernand
Cormon[83]. În acest atelier întâlnește persoane cum ar fi Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard
și Louis Anquetin[84]. Datorită lui Theo, ii mai cunoaște pe Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred
Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac[84].

Moara de la Galette - pictat în 1886; Galeria Națională, Berlin

În doi ani, artistul a realizat 230 de tablouri[84]. Vincent discută cu artiștii și frecventează aceleași
locuri[85]. Unele dintre acestea sunt Tambourin, un cabaret de pe Bulevardul Clichy și localul lui
Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură situat pe strada Clauzel[85]. Împreună cu Bernard,
Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”[86]. Ca urmare a
acestui proiect, Gauguin va veni să locuiască cu Vincent la Arles.

În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent crește[87]. „Odată este o persoană normală, dulce, iar apoi
devine egoist și rece” declară Theo despre fratele său[87]. Într-o scrisoare către Wilhelmine mai
spune: „Viața alături de Vincent este insuportabilă. Nimeni nu poate să vină la mine acasă pentru că
Vincent nu face decât să se certe cu toți”[87]. La Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri
ce i-au declanșat tulburări psihice[87]. Orașul i se pare insuportabil așa că în februarie 1888 pleacă în
Arles, orașul din Provence[87].

Provence (1888 – 1889)

Autoportret cu urechea bandajată - pictat în luna ianuarie a anului 1889; Galeriile Institutului
Courtauld, Londra

Van Gogh ajunge în Arles în plină iarnă și este susținut de fratele său cu 250 de franci lunar[88]. Ajuns
acolo, Vincent se cazează la Hotelul Carrel, situat pe strada Cavaleriei, la numărul 30, iar la începutul
lunii mai închiriază pentru 15 franci pe lună patru camere într-o clădire din Piața Lamartine numărul
2; este vorba despre celebra „Casă galbenă”[88].

În 15 luni artistul pictează peste 200 de tablouri[89]. În unele tablouri găsim culoarea mult iubită de
van Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a fost oaspete al lui Vincent în anul 1888, vorbește despre
dragostea lui van Gogh pentru galben[90]. În Gauguin, artistul vedea prietenul ideal[91]. Ei au
început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de van Gogh. Dar în Ajunul Crăciunului, fără un
motiv anume, Vincent ia un brici cu care vrea să-l rănească pe prietenul său[92]. Paul fuge
înspăimântat și petrece noaptea într-un hotel[92]. Între timp, Vicent își taie lobul urechii și îl dă unei
dame de companie pe nume Rachel[92].

Gauguin scrie despre ceea ce s-a întâmplat:

„În ultima perioadă a șederii mele Vincent a devenit excesiv de nepoliticos și contradictoriu, apoi s-a
liniștit. Într-una din seri, l-am surprins pe Vincent că se apropria de patul meu. Cum se explică faptul
că mă trezisem în acel moment? A fost de-ajuns să-i spun pe un ton serios: «Ce se întâmplă,
Vincent?» pentru ca el, fără să scoată un sunet, să se întoarcă în pat și să adoarmă profund. Îmi
venise ideea de a-i face un portret în timp ce picta natura moartă pe care o îndrăgea atât de mult,
floarea-soarelui. După ce am terminat portretul, mi-a spus: «Sunt chiar eu, sunt eu, cel care a devenit
nebun». În aceeași seară am mers la cafenea. A luat un absint ușor. Dintr-o dată, mi-a aruncat
paharul și conținutul în față. Am evitat lovitura și, luându-l de braț, am ieșit din cafenea, am traversat
Piața Victor Hugo și, în câteva minute, Vincent era în patul său, unde a adormit în câteva secunde și
nu s-a mai trezit. Când s-a trezit, mi-a spus foarte calm: «Dragul meu Gauguin, am sentimentul vag că
te-am jignit aseară». «Te iert din toată inima, dar scena de ieri s-ar putea repeta și, dacă m-ai lovi din
nou, nu m-aș mai stăpâni și te-aș strânge de gât. Permite-mi, așadar, să-i scriu fratelui tău pentru a-l
anunța cu privire la revenirea mea». Ce zi, Dumnezeule! Seara, după cină, am simțit nevoia să ies
singur, să iau o gură de aer și să simt parfumul dafinilor înfloriți. Am traversat aproape în întregime
Piața Victor Hugo când am simțit în spatele meu pași scurți și grăbiți. M-am întors tocmai în
momentul în care Vincent se năpustea asupra mea cu un briceag în mână. Cred că privirea mea în
acel moment a fost destul de înfricoșătoare, pentru că el s-a oprit și lăsând privirea în jos, a luat-o la
fugă până acasă [...] După o vreme, am mers la un hotel din Arles unde, după ce am întrebat cât este
ceasul, am luat o cameră și m-am dus la culcare. Eram foarte agitat și am adormit spre dimineață. M-
am trezit destul de târziu, în jurul orei șapte și jumătate. Odată ajuns în piață, am văzut mulțimea. În
apropierea casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era comisar de poliție. Iată ce
se întâmplase. Van Gogh s-a întors acasă și și-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să
oprească hemoragia, din moment ce pe lespezi erau aruncate haine îmbibate de sânge, în ambele
camere de la parter. Cele două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge. Când am
vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pe cap, am mers glonț într-una din acele case în care se găsea
dama de companie care păzea urechea lui Vincent împachetată. «Iată - spuse ea - o amintire», apoi a
fugit și a intrat din nou în casă, s-a așezat în pat și a adormit. Se îngrijise însă să închidă ușile și să
pună pe masa de lângă fereastră o lumânare aprinsă”[93]”

Aceasta este povestea spusă de Gauguin, la câțiva ani după ce a avut loc întâmplarea. Se spune că nu
Vincent și-ar fi tăiat urechea, ci că a fost un accident[94]. Pentru o eventuală anchetă, poliția a
păstrat lobul urechii lui van Gogh într-un vas cu alcool[95].
După ce-și taie urechea, Vincent este internat la spitalul din Arles[96]. Acolo vine și fratele său, Theo,
anunțat de Gauguin care s-a întors la Paris[96]. Vincent se pune pe picioare, dar crizele care urmează
îl obligă să se întoarcă la spital[96]. În martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o petiție prin
care cer ca artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă este închisă din ordinul poliției[96]. Van
Gogh decide să facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai 1889, se internează din proprie
inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence[97].

Saint-Rémy (1889)

Iriși - 1889; Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles; ulei pe pânză; 71 × 93 cm[98]

La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să lucreze, Vincent s-a internat din nou, de această dată într-
un sanatoriu din Saint-Rémy-de-Provence. începea cea mai prolifică perioadă din cariera artistului,
când lucrează aproape un tablou pe zi, desenează foarte mult, își corectează „greșelile” și
amănuntele de care nu era mulțumit, își dorește să revină și să devină, în sfârșit, un pictor de succes.
[99] Aici, sub îndrumarea medicului Peyron, Vincent se bucură de libertate și continuă să picteze
însoțit de un supraveghetor.[97] Artistul trăiește momente extreme chiar și aici.[100] La sfârșitul
anului 1889, în timpul unei crize înghite culori.[100] Crizele devin din ce în ce mai frecvente, grave și
lungi.[100] Între perioadele de suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce exprimau
chinurile sale în forme zvârcolinde, expresioniste. Din această perioadă datează și celebrii Iriși,
vânduți la Sotheby, New York, în 1897 și Noapte înstelată.[101] Cu ajutorul fratelui său Theo, Vincent
participă la Salonul Artiștilor Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții.[100]

O criză îl doboară din nou; nu va rămâne la Saint-Remy. El se teme că nebunia ar putea să îi distrugă
capacitatea de a picta și pleacă la un doctor cu experiență, cunoscutul doctor Gachet.[102]

Auvers-sur-Oise și moartea (1890)

Lucrare realizată de fiul doctorului Gachet - Paul Louis (care se semna Louis van Ryssel) -
reprezentându-l pe Vincent van Gogh pe patul de moarte; 1890 (12.4 x 16.4 cm)[103]

Vincent și Theo înmormântați împreună la Auvers-sur-Oise. Pe piatra funerară a lui Vincent scrie Ici
Repose Vincent van Gogh (1853–1890) (ro: Aici se odihnește Vincent van Gogh (1853-1890)), iar pe
cea a lui Theo Ici Repose Theodore van Gogh (1857–1891) (ro: Aici se odihnește Theodore van Gogh
(1857-1891))

În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după care este transferat la Auvers-sur-Oise -
un mic sat de lângă râul Oise situat la aproximativ 30 km de Paris -, la doctorul Gachet.[104][105] Pe
20 mai ajunge[104] și Se stabilește prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la cafeaua-pensiune a
soților Ravoux.[105] A reușit să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni.[106] Medicul
devine prietenul pacientului său și-l invită la casa lui în fiecare duminică.[105] Se zvonește însă că
Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului, lucru datorit căruia i-a fost interzis să calce
pragul casei doctorului.[107]

Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze.[108] Soții Ravoux mărturisesc că la întoarcere
artistul s-a împușcat în piept cu un pistol.[108] Doctorul Gachet îl informează imediat pe Theo.[108]
Theo ajunge imediat la fratele său și îi este alături atunci când moare în noaptea de 29 iulie 1890,
marți, la ora unu noaptea.[109][110][111] Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-a împrumutat de
la un fermier pentru a speria ciorile.[112] Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie.[113] Sicriul
său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui [aceasta
fiind floarea lui preferată].[114]

Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că van Gogh nu s-a sinucis. Potrivit celor doi
scriitori este mult mai probabil ca artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi băieți, decât ca
pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după care să se împuște în piept, relatează BBC.[115]
„Conform oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât accidental de doi băieți, însă
acesta a vrut să-i protejeze, susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh. Mai mult, în urma
cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă
artistul s-ar fi sinucis.[116][117]

Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost, probabil, subiectul celor mai multe
speculații. Mulți cred că este ultima lui lucrare, considerând cerul învolburat plin de ciori și poteca
întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate.[118]

Bolile

Natură moartă cu absint realizată de van Gogh în 1887[119] și păstrată la Muzeul Van Gogh[120]

Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în special de afecțiuni psihiatrice și că acestea și-
au pus amprenta asupra comportamentului și picturii artistului.[121] Ceea ce se știe acum este faptul
că pictorul olandez s-a îmbolnăvit de sifilis în 1882. La acutizarea bolii, netratată complet, se adăugau
crizele de epilepsie, precum și depresiile cauzate de mai multe deziluzii sentimentale.[122] Când era
întrebat, acesta își descria crizele ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinații, confuzie și
teamă, pierderi de memorie. Adeseori i se prescria bromura de sodiu ca și remediu anticonvulsiv
pentru epilepsie.[123] Unii au speculat că nebunia tot mai mare a lui van Gogh ar fi putut fi cauzată
de inhalarea sau înghițirea unor produse chimice din vopselele sale, de dependența de absint, sau ca
urmare a bolilor cu transmitere sexuală luate de la prostituate.[124] Cauza externă care ar fi
declanșat crizele epileptice este cel mai probabil abuzul de absint, întrucât Vincent îl consuma în
cantități mari, până a devenit dependent.[125] Pe lângă aceste boli, care l-au măcinat fizic și psihic,
se pare că van Gogh avea glaucom. Medicul F. W. Maire argumenta că numai pe pânzele realizate de
artist după 1888 se disting umbre colorate, irizații sau halouri în jurul surselor de lumină. Bolnavii de
glaucom văd în jurul unei surse luminoase o margine cu mai multe culori, asemănătoare curcubeului.
[122] Se știe că van Gogh s-a certat cu Paul Gauguin, amicul său, cu care de fapt locuia. Și se mai știe
că l-a amenințat cu briciul pe care la scurt timp îl va folosi însuși van Gogh să-și taie urechea.[126] Ca
și cauze pentru tăierea urechii au mai fost alese și sindromul lui Ménière - care provoacă zgomote
incomode în interiorul urechii - și prezența unor factori ca intoxicația cu Digitalis.[127]

Medicii și criticii de artă îl considerau nebun. În special pânzele pictate la Auvers spre sfârșitul vieții
erau considerate de critici ca „opera nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce redă biserica din
Auvers este cea mai „nebună”. Pictorii au fost uimiți de violența culorilor, de confruntarea dintre
roșu și albastru. Clădirea răsare din spatele unei coline ca un cutremur, zidurile se zguduie,
acoperișurile se mișcă. Medicii pun această imagine stranie pe seama schizofreniei.[126]

Poate pentru a-l înțelege pe Vincent ar trebui spus și că fratele său Theo a murit de sifilis paralizant
(în 1891), sora sa, Willemina van Gogh, a murit de demență (1941), fiind internată aproape patruzeci
de ani într-un azil psihiatric, iar fratele Cor [Cornelis Vincent] s-a sinucis în 1900.[128][129] Unul
dintre strănepoții lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (în
2004), fiind un critic al islamului. Jan Peter Balkenende a rostit pe 2 noiembrie 2005 un discurs la
Amsterdam, unde mai multe sute de persoane au luat parte la comemorarea morții regizorului Theo
van Gogh.[130] Fiul acestuia, Lieuwe, născut în 1992, este ultimul descendent al familiei van Gogh.
[128]

Opera

Galerie[131]