Mănăstirea Celic-Dere

1 limbă
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte













De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mănăstirea Celic-Dere

Informații generale

Confesiune ortodoxă

Hram Adormirea Maicii Domnului

Tip călugărițe

Țara România

Localitate Frecăței, județul Tulcea

Ctitor Athanasie Lisivencof (Lisifenco)

Istoric

Sfințire 1835

Localizare
 Monument istoric
Adresa La 3 km SE de satul Telița, com. Frecăței,
intravilan, trup B, Cc 29

Clasificare

Cod LMI TL-II-a-B-06039

Prezență online

Site web

Modifică date / text 

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau

inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Mănăstirea Celic-Dere este o mănăstire din România situată în comuna

Frecăței, județul Tulcea.
Mănăstirea Celic-Dere, situată în nordul Dobrogei, este unul dintre cele mai
importante centre de spiritualitate dintre Dunăre și Marea Neagră. Numele este luat
de la pârâul Celic-Dere (în limba turcă celik dere „pârâiașul de oțel”). Mănăstirea se
află la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea și 12 kilometri vest de Cataloi, pe
șoseaua Tulcea- Constanța, în raza comunei Frecăței. Autobuzele pe ruta Tulcea-
Cataloi-Telița au stație chiar în fața mănăstirii. De la Mănăstirea Cocoș se poate veni
cu autobuzul liniei Niculițel-Tulcea până la intersecția Telița, de unde, la dreapta,
drumul asfaltat, de șapte kilometri, duce la stația Celic-Dere (în total, 22 kilometri). Pe
același traseu, cu patru kilometri înainte de intersecția Telița, în stânga șoselei, se
vede Mănăstirea Saon.

Istoricul mănăstirii Celic-Dere[modificare | modificare sursă]

Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, așezământul a fost înființat
în 1835 de arhiereul Athanasie Lisivenco. Pe de altă parte, potrivit arhimandritului
Roman Sorescu, mănăstirea a fost întemeiată aproximativ în 1840 de călugări
români și doi călugări ruși reveniți de la Muntele Athos, arhimandritul Athanasie
Lisifenco și schimonahul Paisie. Potrivit unei alte versiuni, în zona în care se află
mănăstirea au venit în secolul al XVIII-lea călugări ardeleni veniți de la Muntele Athos
și care au întemeiat vatra monahală construind o bisericuță din lut și bârne de lemn
în locul în care astăzi se află cimitirul. Athanasie Lisifenco ar fi oprit femeile în
mănăstirea întemeiată, iar pentru bărbați a construit o bisericuță și câteva chilii la
circa doi kilometri mai la vale, înființând a doua mănăstire, Celicul Mic sau Celicul de
Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880,
considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în
paraclis, în dreapta) și Dosoftei Crihana au construit în 1841-1844 o bisericuță cu
chilii în formă de patrulater pe valea pârâului Celic-Dere. Astăzi o troiță arată locul în
care s-a aflat acea bisericuță.
În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere s-a transformat în mănăstire de maici,
aduse din Basarabia. Monahii au fost strămutați lângă balta Saon, unde și-au
construit o bisericuță și câteva chilii, adică viitoarea Mănăstire Saon. După 60 de ani,
clădirea s-a degradat din cauza infiltrației de apă din inundații.
Potrivit propriei sale declarații, făcută la 3 septembrie 1857 la consistoriul
duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisifenco (născut în Chilia, Basarabia) a intrat
în 1837 în Mănăstirea Caracal de la Sf. Munte Athos, unde s-a călugărit în 1839. În
1841 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah, după care a plecat „în părțile Dunării,
aproape de Isaccea, lângă apa numită Celic-Dere, unde a fondat un schit cu
hramul Adormirea Maicii Domnului”.
O troiță amintește: „Aicea a fost biserica Sf. Voievozi Mihail și Gavriil, a treia din
Mănăstirea Celic-Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie și dărâmată de inundațiile
din 1916. Spre aducere aminte s-a făcut această însemnare de arhimandritul Porfirie
Ștefănescu în 1976]]-august 1977”.
În 1901, episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos (1886-1902) a pus temelia
actualei biserici, după planurile arhitectului Toma Dobrescu din București, pe platoul
din partea de sud, având în vedere consolidările (terenul fiind în pantă către nord, a
fost înconjurat pe trei laturi cu un zid de piatră). Dar în anul următor, lucrările au fost
întrerupte și reluate abia în 1910, din inițiativa episcopului Nifon Niculescu,(1909 -
1921) cu sprijinul Ministrului Cultelor și Instrucțiunilor Publice, Spiru Haret care a
alocat suma de 145.000 lei.
Lucrările, reluate după planurile arhitectului Dumitru Berechet, au continuat până în
1916 și au fost reluate în 1924-1925. Au fost ridicate biserica mare a mănăstirii și o
mare parte dintre clădirile actuale. Noua biserică a așezământului a fost pictată în
1926-1932 în frescă de pictorul Gheorghe Eftimiu din București în stil neobizantin, cu
motive obișnuite în bisericile românești din epoca brâncovenească. Biserica a fost
sfințită la 2 octombrie 1932 de episcopul Cosma Petrovici (1921-1947) cu
hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica de la demisol se sfințește cu hramul
„Izvorul Tămăduirii și s-a folosit ca biserică de iarnă pâmă la 1954.
La câțiva pași de biserică se află casa călugăriței Paisia, în curtea căreia a fost
amplasată o troiță pe locul bisericii edificate în 1910, cu sfânta masă protejată de un
acoperiș de tablă și de racla cu moaștele (mâna neputrezită) ctitorului Athanasie,
depusă în paraclis. Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, în 1902 erau 83
de maici și că lângă mănăstire se afla și o peșteră, unde începând din 1860 erau
înhumați morții. Peștera are o lungime de câteva sute de metri, începând de la
mănăstire, răspunzând la Telița. Are mai multe deschideri. Tunelul încă nu a fost
cercetat. În anul 1976 Biserica Mare a mănăstirii Celic - Dere a fost declarată
monument istoric. Începând cu 1 ianuarie 1990 mănăstirea Celic - Dere a fost trecută
în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului - Constanța, înființată tot cu aceeași dată,
Arhiepiscop fiind Lucian Tomitanul. Starețele Mănăstirii Celic - Dere de la 1847 până
în prezent: Singlitichia Socolova, Apolinaria Horbencova, Antonia Macarova, Arhilaia
Calinicova, Antonia Macarova (a doua oară, 1900-1909), Mihaela Panaiot
(arhimandrita, 1909-1921), Pamfilia Iordache (1922-1923), Cleopatra Lazu (1924-
1925), Paraschiva Dumitrescu (1926-1940), Epraxia Stănei (1940-1941), Paraschiva
Dumitrescu (a doua oară, (1941-1947), Pamfilia Iordache (a doua oară, 1948-1951),
Maria Odudencu (1951-1963), Neonila Bolea ( 1964-1967), Ierusalima Bumbac
(1967- 1981), Iuliana Mocanu (1981-1991), Irina Gociu (1991-1996), Meletina Popa
(1996-2002), Casiana Mareș din 2002 până în prezent.
La 9 martie 2002, viețuirea de sine a fost înlocuită, pentru îmbunătățireas vieții
monahale, cu rânduiala vieții de obște. Tot atunci, călugărița Casiana Mareș a fost
numită stareța mănăstirii de către I. P.S. Teodosie al Tomisului. Din 25 martie 2008
s-a reînființat Episcopia Tulcei, avînd în frunte pe P.S. Dr.Visarion Bălțat, care a
sfințit și corpul de chilii pentru maici, o bucătărie și o trapeză, în ziua de 15 august
2008. În prezent mănăstirea are un efectiv de 59 de vițuitoare și 2 ieromonahi
slujitori.

Arhitectura Mănăstirii Celic-Dere[modificare | modificare sursă]

Biserica din piatră a mănăstirii a fost construită între 1901-1916, fiind ctitorită de
episcopul Partenie Clinceni. În 1909, lucrările au fost reluate din inițiativa P.S. Nifon
Niculescu. Au fost ridicate zidurile și acoperișul, inclusiv biserica de la subsol, în baza
planului întocmit de arhitectul Toma Dobrescu din București. Destinația inițială a
bisericii de la subsol era aceea de gropniță. A fost transformată în biserica de iarnă
cu hramul Izvorul Tămăduirii (1932), unde s-a slujit în perioada 1932- 1954.
Biserica mănăstirii este construită în plan triconic, în stil clasic modern, de tradiție
postbizantină. Construcția este caracterizată prin suprapunerea a două biserici. În
exterior, despărțirea bisericilor este marcată de un brâu înconjurător. Are trei turle,
una mare pe altar-naos, octogonală, cu opt ferestre înguste și înalte, prevăzute cu
ancadramente din piatră, și două mai mici, pe pridvorul închis, așezate dreapta-
stânga, tot de formă poligonală. Pridvorul deschis este susținut de patru coloane
mari, așezate în față, și alte două (dreapta-stânga) care mărginesc peretele
pridvorului închis.
În pridvorul închis se intră pe o ușă masivă de lemn, prevăzută cu un grilaj puternic
de metal. În dreapta și stânga ușii sunt pictați sfinții apostoli Petru și Pavel. Sus, pe
peretele pridvorului, este pictată scena Adormirea Maicii Domnului. Pridvorul închis
este pictat.
În pronaos sunt câte două coloane mari, pe fiecare parte, care îl delimitează de
naos. În naos și pronaos, lumina străbate prin cele două ferestre duble, așezate pe
fiecare parte, prevăzute cu grilaj metalic între ele. Pridvorul închis este luminat de
câte o fereastră laterală și câte una dreapta-stânga în față.
Catapeteasma, executată din lemmn de păr pleit cu foiță de aur, este de mare
valoare artistică, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din București. Pardoseala este
din parchet. Acoperișul din tablă. Pridvorul închis, construit mai înalt decât restul
bisericii, are în partea superioară un rând de firide nepictate.
Biserica Adormirea Maicii Domnului adăpostește epitaful Mântuitorului brodat de
maica Antonina în 1865, 85 de strane, policandrul și sfeșnicele lucrate în 1928 la
fabrica de laminate din Brașov. În anul 1953 a fost adusă aici și instalată
(funcționând un timp) moara de vânt. Ea a fost restaurată și declarată monument
istoric în anul 1977.

Icoana Maicii Domnului[modificare | modificare sursă]

În paraclisul mănăstirii, pe partea stângă, lângă altar, se găsește icoana Maicii
Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a scăpat de
două ori din foc. Iocana a aparținut unei familii de credincioși din comuna Nărușăi,
județul Ismail, de unde și numele Maica Domnului Nărușaiscaia. Icoana a rămas
neatinsă de flăcări în incendiul care a mistuit casa acestei familii. Unul dintre
moștenitori, părându-i icoana veche, înnegrită, neinteresantă, a pus-o în cuptor, să
ardă, dar flăcările au izbucnit în afară, iar icoana a rămas intactă. Văzând minunea, a
luat icoana și a așezat-o în camera cea mai curată. În ziua Sf. Învieri, el a văzut o
rază de lumină în jurul icoanei și a auzit un glas: „Duceți-mă la fecioare!” Atunci în
Basarabia erau fecioare care primeau învățătura călugărească de la arhimandritul
Athanasie, ctitorul Mănăstirii Celic-Dere. După eliberarea Dobrogei, icoana a fost
adusă în mănăstire și primită cu mult alai. Și-a arătat din nou puterea, fiind tămăduiți
imediat doi călubări peste care se trecuse cu icoana. A mai făcut și alte minuni,
aducând ploi în timp de secetă mare. Astăzi, icoana este așezată în naos, pe
peretele din stânga, în fața altarului.
În Biserica Mare a Mănăstirii Celic - Dere se află Icoana Mântuitorului Iisus
Hristos „ care se curăță singură”, În contextul conflictelor ruso-turce de la începutul
secolului al XIX-lea, aproximativ în anul 1816, a sosit pe aceste meleaguri un ostaș
din armata austro-ungară, care avea asupra sa această icoană. Găsind aici un grup
de călugări, a dat icoana unui părinte, zicându-i: „ Părinte, țineți această icoană!
Dacă Sfinția Voastră nu veți trăi până la sfârșit, cei ce vă urmează să păstreze
această icoană. Să aveți mare evlavie, că prin ea se va săvârși o mare minune.
Această icoană o vedeți că este neagră, dar până la urmă se va lumina toată, se va
curăța și ochii Mântuitorului, care-i vedeți că sunt închiși, se vor deschide”. În partea
stângă a catapetesmei se află icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau
Grabnic Ajutătoarea. Icoana este pictată pe lemn și a fost adusă de la Sfântul
Munte de arhimandritul Atanasie înainte de 1877. Maicile din această mănăstire au o
evlavie deosebită la această icoană, păstrând în amintirea lor un moment deosebit
de important din viața mânăstirii, acela în care, însăși Maica Domnului, prin această
icoană, le-a încredințat de permanenta Ei purtare de grijă. Maicile spun că au auzit
un glas din această icoană prin care Maica Domnului le spunea; „ Eu sunt stareța
voastră, nu vă temeți”.

Școala și muzeul[modificare | modificare sursă]

În 1909, în mănăstire a funcționat o școală primară și una profesională în limba
română. Cărțile de citire erau Ceaslovul, Psaltirea și Octoihul. Au existat și ateliere
de pictură bisericească și de țesături de broderie. Astăzi exista un atelier de covoare.
În 1910-1912, au fost ridicate două clădiri etajate, care au adăpostit școala de pictură
bisericească Sf. Ana, atelierul de țesut covoare, stofe și veșminte sacre, precum și
stăreția, cu o terasă sprijinită pe cinci coloane, după modelul vechilor cule boierești.
Lăcașul monahal posedă o bogată colecție de artă bisericească veche. Muzeul
colecțiilor bisericești adăpostește obiecte de valoare istorică, artistică și
documentată: 27 de documente în limbile turcă, arabă și persană; Biblia lui Șerban
Cantacuzino din 1688; icoana Maicii Domnului din 1600; manuscrise și tipărituri din
perioada 1696- 1898.
Un documentar despre aceasta zona a fosr realizat de primaria Frecǎței

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Manastirea Celic Dere, 14 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro
 Vestea vine de la Celic Dere[nefuncțională], 6 februarie 2005, Carmen
Plesa, Jurnalul Național
 "Metronomul" Apocalipsei, 29 martie 2004, Jurnalul Național
 Mănăstirea Celic-Dere Arhivat în 29 iunie 2014, la Wayback Machine., 6
septembrie 2009, Alexandru Chituță, Ziarul Lumina
 Sfințirea bisericii Mănăstirii Celic-Dere Arhivat în 9 noiembrie 2013,
la Wayback Machine., 30 septembrie 2010, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul
Lumina
 Icoanele unicat de la Manastirea Celic Dere, 25 iulie 2006, Vasile
Blaga, CrestinOrtodox.ro