Sunteți pe pagina 1din 1

Biserica voievodală din Cucuteni

Atestată în 1454, în timpul lui Petru Aron, Cucuteni este astăzi o localitate în județul Iași,
reședință a comunei cu același nume.

Comuna Cucuteni, cea mai mică din întreg județul Iaşi se află la 8 km de șoseaua ce leagă Târgu-
Frumos de Hârlău. Aşezarea este cunoscută în întreaga istorie a Europei prin civilizația descoperită aici, în
1892, de Hubert Schmidt, cel care a descoperit și Cetatea Troia. Descoperirile arheologice de la Cucuteni
au scos la iveală morminte ale unor conducători de comunități omeneşti, vase de lut decorate și pictate
cu forme geometrice unice, idoli din lut, pocale şi ulcioare, toate demonstrând că la Cucuteni a existat
cea mai veche civilizație din sud-estul Europei. Conform aprecierilor istericilor, civilizația Ariusd-Cucuteni-
Tripolie, se întindea in străvechime pe 350.000 de km2, din Transilvania de miazănoapte și până în
Ucraina, pe malurile Niprului şi a durat peste un mileniu (4600-3500 i.e.n.).

Pe actualul pământ românesc, au fost găsite aproape 3.000 de aşezări aparținând acestei culturi
antice, din care, însă, doar 50 au fost cercetate. La Cucuteni, direct peste situl arheologic, unde în anul
1976 au fost descoperite două morminte ale unor căpetenii, a fost construit un original muzeu de
arheologie, unic în România ca formă şi construcție.

Biserica are hramul ,,Sfintii Voievozi Mihail și Gavriil" și a fost ridicată în ultimul an de domnie al
voievodului Ștefan cel Mare, în anul 1504. De-a lungul timpului, biserica a fost renovată de mai multe ori,
iar in anul 1815 fostul proprietar al moșiei Cucuteni, boierul Luca, a refăcut biserica. În interiorul bisericii
există 3 morminte, mărturie stând 3 pietre funerare, scrise în limba slavonă.

Din anul 1990, biserica a intrat într-un amplu proces de restaurare, refăcându-se acoperișul și
pastrându-se forma ștefaniană.În interior, biserica a fost pictată în tehnica fresco, s-a refacut pardoseala
și s-a schimbat întreg mobilierul bisericesc.

În anul 2010, lucrările de restaurare s-au terminat în timpul păstoririi preotului paroh Prodan
Cristian, iar Biserica a fost resfințită cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, de P.S. Calinic
Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În anul 2014, luna mai, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, a fost sfințită casa
socială a parohiei de către PS Părinte Calinic Botosaneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, primind
ca ocrotitor pe Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acestă casă are o capacitate de 100
persoane, bucătăria fiind dotată cu cele necesare, iar sala de mese având mese şi scaune.

S-ar putea să vă placă și