OBIECTIVE

TURISTICE DIN
ROMÂNIA
◦Profesor: Ursuianu Gabriel 
◦Elev: Bălaș Andreea Maria 
◦Clasa: a X-a B
◦Materie: Patrimoniul turistic
◦Colegiul Economic ,,Viilor”
◦An școlar 2021-2022
CETATEA
DE
SCAUN
A
 SUCEVEI
Istoric și
localizare
◦Cetatea de Scaun a Sucevei își are
începuturile în timpul domniei lui
Petru I Mușat (1375-1391) și făcea
parte din sistemul de
fortificații realizat în Moldova la
sfârșitul secolului al XIV-lea,
construită pentru apărare. Sistemul
medieval de apărare era format din
curți domnești, mănăstiri cu
ziduri înalte și cetăți de importanță
strategică.
◦ Cetatea a fost apoi fortificată de Ștefan cel Mare în secolul V, iar în anul 1675, peste un sec
ol, a urmat să fie distrusă de Dumitrașcu Cantacuzino.La sfârșitul secolului al XVII-
lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696)
au ocupat Suceava, stabilindu-și cartierul general
la Mănăstirea Zamca în timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691. El
a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate.
◦ În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez Rafael Leszczynski consemnează 
în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc. 
◦ Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult.
◦ Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl
A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El
a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904),
a degajat ruinele și a consolidat părțile amenințate de prăbușire (1897-1903). 
 Aspecte reprezentative

◦ Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente

componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de
apărare, ale cărui pereți dinspre platou de pe latura de est au fost
consolidate cu o contraescarpă. O astfel de construcție a existat și
pe latura de sud, dar s-a prăbușit. Pe latura de vest și pe cea de
sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.
◦ În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă și o
alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalți din piatră. Partea mobilă
se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o
capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiți. Trecut și de
partea fixă a podului, se ajunge în curtea interioară a cetății. De
acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem
de trei porți, apărate de soldați ce stăteau în camere de gardă,
special amenajate.
◦ Fortul mușatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord
și sud de 36 m și laturile de est și vest de circa 40 m, cu ziduri
groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de
apărare, de formă pătrată.
MĂNĂSTIREA
PUTNA
 Istoric și localizare
Legenda spune că locul amplasării edificiului ar fi fost ales de
domnitor în primăvara anului 1466, când oprindu-se pe aceste
meleaguri, a tras cu arcul, iar locul în care a căzut săgeata lui
Ştefan cel Mare corespunde altarului bisericii mănăstirii care
are hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august). 
Mănăstirea Putna a fost ridicată în anul 1466 la inițiativa lui
Ștefan cel Mare și a fost terminată în 1469. Sfințirea sa a avut
loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul
moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul
Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în
anul 1478. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost
terminate în 1481.
 ◦ Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au
fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și
terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii
1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul
după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
• Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.  În prezent, este
cel mai important lăcaș de cult din Bucovina.
•   Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate
miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise,
obiecte de cult, icoane etc.
•  Necropola reprezintă un loc cu o încărcătură emoţională pentru orice vizitator: aici, sub un
baldachim de marmură, se află mormântul lui Ştefen cel Mare. În aceeaşi încăpere se mai află
mormintele Mariei de Mangop (a doua soţie a voievodului), Mariei Voichiţa (fiica domnitorului
Ţării Româneşti, Radu cel Frumos, ultima soţie a lui Ştefan) precum şi a copiilor lui Ştefan cel
Mare (Bogdan, Petru, Bogdan cel Orb – urmaşul lui Ştefan la tron – Maria şi Ştefăniţă-Vodă). 
Aspecte reprezentative

◦Ca aspect, Putna se numără printre cele mai mari şi mai

bine fortificate mănăstiri ale Moldovei, atenţia acordată
zidurilor de incintă întărite cu turnuri de veghe fiind
explicată în condiţiile vremii. Se pare că această ctitorie este
prima din cele 40 de lăcaşuri de cult ridicate de marel
voievod. Intrarea în mănăstire se face printr-unturn care
datează din 1757, construit pe amplasamentul altuia mai
vechi.
◦Biserica originală a suferit mari modificări în
perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice
inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din
cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. Se
regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine,
gotice și renascentiste. 
◦Accesul în biserică se face prin cele
două uși laterale ale pridvorului,
încadrate cu portaluri de piatră. Ușa
masivă prin care se trece din pridvor
în pronaos are la partea superioară
o pisanie care amintește de lucrările
de reconstrucție ce au avut loc în
timpul domniilor
lui Gheorghe Ștefan și Eustratie
Dabija. 
◦Din camera mormintelor (gropnița)
trecerea către naos se face printre
două coloane masive ce au înlocuit în
secolul al XVII-lea peretele
desparțitor specific liniei
arhitectonice ștefaniene. La exterior
biserica este încinsă cu un brâu
răsucit în
torsadă simbolizând Preasfânta
Treime, motiv ce se regăsește și în
ornamentația interioară.
MĂNĂSTIREA
VORONEȚ
Istoric și localizare 
• Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde
se afla o biserică de lemn. Când lucrările de
construcție se apropiau de final, Ștefan cel
Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17
august 1488, moșia Știlbicani. Odată cu
încheierea construcției biserica a preluat vechiul
hram al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător
de Biruință Gheorghie”.
• Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare,
dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un
important centru de credință și cultură din
Moldova medievală. Se consideră că apariția
monahului Daniil la Voroneț după o perioadă de
ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat
nu numai un impuls vieții monahale din acest
lăcaș, dar a și imprimat un nivel de viață
duhovnicească deosebit de înaltă.
◦Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este
un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi
localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află
la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul
orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai
valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost
ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce
constituie un record pentru acea vreme.
Aspecte reprezentative
◦Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte
din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din
altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul
teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar
cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi
de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de
Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (în
altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului
Ștefan cel Mare (în naos).
◦Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul
domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel
artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei
feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce
exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite,
firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de
cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și
albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor
scene. 
◦Fațada de vest, cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi, este alcatuită
compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl,
registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune.
De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își
află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat
în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc -
având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar
spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul
al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele,
lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de
sud iadul.
MĂNĂSTIREA
MOLDOVIȚA
Istoric și localizare
◦ Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția
amintind de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au
ocrotit-o.
◦ Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de
ctitori, mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea când,
din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele ei se văd și
astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. La S-E se află
pârâul Ciumărel și Valea numită a Ciumârnei.
◦ Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel
Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul
puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și a
construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o
aceluiași hram „Buna Vestire”. 
 În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i
aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd
în partea nordică, pe a căror temelii episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a
construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor
bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera
culturală a lui Petru Rareș.
◦ Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și
glorios trecut istoric, situată în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava, la o distanță
de circa 15 km de comuna Vama.
◦ Aceasta este formată din 6 obiective:
• Biserica „Buna Vestire” - datând din 1532 
• Paraclisul de iarnă - datând din secolul al XIX-lea 
• Clisiarniță - datând din 1610-1612
• Chilii sud - datând din secolele XIX-XX 
• Zid de incintă cu turn de colț - datând din secolele XVI-XVII 
• Turn clopotniță de intrare - datând din secolele XVI-XVII 
Aspecte reprezentative
Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița
îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al
mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria
lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de
zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici,
dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.
Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă,
alături de pictura Mănăstirii Voroneț, un excepțional document artistic al epocii
de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareș.
Tendința de umanizare a figurilor divine și prezența simțămintelor profund
omenești în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale
minunatelor fresce de la Moldovița, care și-au păstrat nealterate prospețimea și
strălucirea culorilor.
◦În tabloul votiv este înfățișat ctitorul Petru Rareș, împreună cu familia sa.
Deși păstrează caracterul unui portret oficial, acesta indică preocuparea
artistului anonim de a reda viața interioară a personajelor reprezentate.
◦Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie
pictura exterioară (executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al
bisericii care s-a păstrat în bune condiții. Stilul frescelor exterioare este cel
post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și chiar din arta
Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița
este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul
de curte al lui Petru Rareș.
MĂNĂSTIREA
SUCEVIȚA
Istoric și
localizare 
◦ Mănăstirea Sucevița este
o mănăstire ortodoxă răsăriteană situată în
partea de nord-est a României. Este situat
în apropierea râului Sucevița, în
satul Sucevița, la 18 km de
orașul Rădăuți, județul Suceava. Este situat
în partea de sud a regiunii
istorice a Bucovinei (nord-vestul Moldovei).
A fost construită în 1585 de Ieremia
Movilă, Gheorghe Movilă și Simion Movilă. 
Aspecte reprezentative
Arhitectura bisericii conține atât elemente bizantine, cât
și gotice, precum și unele elemente tipice altor biserici
pictate din nordul Moldovei. Atât pereții interiori, cât și
cei exteriori sunt acoperiți de picturi murale, care au o
mare valoare artistică și descriu episoade biblice
din Vechiul și Noul Testament. Picturile datează din jurul
anului 1601, ceea ce face din Sucevița una dintre ultimele
mănăstiri care urmează să fie decorate în celebrul stil
moldovenesc al picturilor exterioare.
◦Pictura exterioară este aici cel mai bine păstrată dintre toate
bisericile pictate ale Moldovei. Atrage atenţia, în mod cu totul
special, Scara virtuţilor, care realizează un contrast izbitor
între lumea îngerilor şi iad -tărâmul răului. Aceasta se află pe
latura nordică. Pe cea opusă (sudică) este redată tema
„Arborele lui Iesei” alături de care pot fi recunoscute Imnul
acatistului sau Rugul în flăcări. Pereţii celor trei abside
cuprind, în şapte registre suprapuse , o temă nemaiîntâlnită
nicăieri în lumea ortodoxă – Rugăciunea tuturor sfinţilor. În
interior, un document de epocă este tabloul votiv (din stânga
naosului) unde pot fi văzuţi membrii familiei domnitorului
Ieremia Movilă.
BISERICA MIRĂUȚI 
Istoric și localizare 
◦Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava, cunoscută și sub
denumirea de Biserica Mirăuți, este o biserică ortodoxă construită în
secolul al XIV-lea și apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în
municipiul Suceava. Ea se află situată pe Strada Mirăuți nr. 17, în apropiere
de Curtea Domnească. Are hramul Sfântul Gheorghe, sărbătorit în fiecare
an în ziua de 23 aprilie.
◦Biserica Mirăuți este considerată de unii cercetători ca fiind una dintre cele
mai vechi biserici din Moldova. Arhitectul austriac Karl A. Romstorfer și
profesorul Isidor Onciul consemnează o tradiție locală potrivit căreia
Biserica Mirăuți a fost fondată de Dragoș Vodă. Alți istorici (printre care
Isidor Onciul și Mircea D. Matei) au formulat ipoteza că biserica ar fi fost
ctitorită de un conducător politic local, care stăpânea acest teritoriu înainte
de mutarea principalei reședințe domnești la Suceava. Nicolae
Iorga presupune că feudalul ar fi purtat numele de Mirăuță și sugera că
biserica ar trebui numită “a Mirăuțului”, în loc de Biserica Mirăuților.
◦Potrivit unei legende, pe locul unde se află astăzi orașul Suceava se întindea cândva o
pădure deasă de arini, în adâncurile căreia își găsise liniștea un sihastru. Trecând pe
acolo în căutarea unui loc pentru pășunat, câțiva păstori l-au găsit pe sihastru, care i-a
miruit cu mir pe frunte. Păstorii s-au întors la tovarășii lor și le-au istorisit ce au văzut,
iar apoi toți păstorii și-au luat turmele și s-au stabilit în apropierea locuinței sihastrului.
În timp, au mai sosit și alți păstori, precum și munteni, și s-au așezat pe acolo locuri,
pădurea începând a se rări.
◦Pe dealul din partea de miazăzi a fost construită o cetate de piatră, iar pe locul unde a
fost arborele în care a locuit sihastrul a fost ridicată o biserică de lemn, "și fiindcă
săhastrul murise înainte de rădicarea bisericii acesteia, de aceea tăiară și așezară ei
și arborele în care a locuit acesta, întrînsa". La vreo câteva zeci sau sute de ani după
aceasta, a avut loc o invazie a căpcânilor ("care aveau numai câte un ochi în frunte") și
a tătarilor care au dat foc bisericii de lemn și au dărâmat cetatea. Mai târziu,
domnitorul Iuga al Moldovei (1399-1400) a pus să se ridice pe locul unde a fost biserica
de lemn o altă biserică de piatră și cărămidă, "cu mult mai mare și mai frumoasă".
Biserica a primit hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, "și de-atunci și până în ziua de
astăzi, biserica aceasta, care acuma (an. 1895) e mai toată ruinată și pustie, s-a numit
și se numește biserica Mirăuțului sau simplu Mirăuț". Tot pe timpul lui Iuga Vodă s-a
început și reconstruirea cetății. Cum cetatea era despărțită de biserică printr-o vale
adâncă, domnitorul a poruncit să se facă un pod umblător din piei de bivol, care era
lăsat atunci când domnitorul și urmașii săi voiau să treacă de la cetate la biserică și apoi
era ridicat.
Aspecte reprezentative
◦Din punct de vedere structural și decorativ,
Biserica Mirăuți se încadrează în perioada de
dezvoltare a artei moldovenești sub influența
artei muntenești, perioadă deschisă de
construirea Bisericii Galata. Elementele
caracteristice acestei perioade care se întâlnesc la
Biserica Mirăuți sunt următoarele:
◦ înlocuirea peretelui despărțitor dintre
pronaos și naos cu doi pilaștri legați prin
arcade;
◦ prezența brâului încadrat de două rânduri de
cărămizi dispuse sub formă de "dinți de
ferăstrău";
◦ ferestre terminate în partea superioară prin
acolade;
◦ colonete semicirculare angajate unite prin
arcuri, la turlă etc.
◦Biserica Mirăuți are plan triconc, având un turn
clopotniță alipit zidului sudic al pronaosului.
OBCINELE
BUCOVINEI
Localizare și
descriere
◦Obcinele Bucovinei este o subunitate a
Carpaților Orientali românești, localizată
pe teritoriul județului Suceava.
◦Este compusă din:
◦ Obcina Mare - formată din depozite
de fliș
◦ Obcina Feredeu - formată din depozite
de fliș
◦ Obcina Mestecăniș - formată din șisturi
cristaline
◦ Obcina Brodinei
MĂNĂSTIREA
BOGDANA 
Istoric și localizare
◦Mănăstirea Bogdana este o mănăstire
ortodoxă de călugări situată în
municipiul Rădăuți (județul Suceava), pe
strada Bogdan Vodă nr. 4-6. Biserica
mănăstirii a fost ctitorită de către
voievodul Bogdan I (1359-1365),
întemeietorul statului feudal moldovean,
și a avut rolul de necropolă domnească.
◦Ansamblul Mănăstirii Bogdana este
format din 3 obiective:
    Biserica "Sf. Nicolae" - datând din
secolul al XIV-lea
  Turnul clopotniță - datând din anul 1781
  Casa parohială - datând din anul 1876.
◦Biserica "Sf. Nicolae" (Bogdana) este considerată a fi cea mai veche
construcție bisericească de zid din Moldova, fiind ctitorită de
voievodul Bogdan I, întemeietorul statului feudal moldovean.
◦Mănăstirea Bogdana datează din perioada de constituire a statului
feudal moldovean. Inițial, locul unde a fost construită biserica era în
mijlocul unor codri seculari. Biserica "Sf. Nicolae" a fost zidită de
voievodul Bogdan I (1359-1365) în a doua jumătate a secolului al XIV-lea,
ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânzile obținute în luptele
purtate pentru a pune bazele unui stat liber și independent la răsărit
de Carpați, în Țara Moldovei. El a ales această biserică ca necropolă
domnească atât lui, cât și urmașilor familiei sale, aici fiind îngropați
domnitorii Moldovei pâna în timpul lui Alexandru cel Bun, dar și rudele
familiilor domnitoare.
◦Biserica a îndeplinit în decursul timpului un rol istoric, religios și
cultural deosebit. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432),
biserica a devenit reședință episcopală, episcopii de Rădăuți avându-și
reședința în incinta mănăstirii.
 Aspecte reprezentative
◦Biserica Sfântul Nicolae este prima construcție religioasă
de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originală,
nealterată până astăzi. Ea este înaltă, cu acoperișul țuguiat,
având ziduri groase de 1,40 metri, sprijinite inițial de 10
contraforturi. Peretele sudic al pronaosului avea un
contrafort și trei ferestre, pe când peretele nordic are o
fereastră și trei contraforturi.
◦Biserica are 11 ferestre: trei la pridvor, două la pronaos,
patru la naos (dintre care trei în peretele sudic și una pe
peretele nordic) și două la altar cu deschideri strâmte în
exterior, dar mult lărgite spre interior.
◦Biserica nu are turlă, acoperișul fiind înalt, cu pante repezi
și o streașină largă. Ca urmare a adăugării pridvorului de
către Alexandru Lăpușneanu, acoperișul a trebuit și el
modificat pentru a cuprinde și pridvorul.
◦Clopotnița se află în prezent într-un turn construit în anul 1781, în
vremea păstoririi episcopului Dosoftei Herescu, ultimul episcop care și-a
avut reședința aici. Pe unul dintre clopote se află o inscripție în limba
slavonă: Io Ștefan, voievodul Țării Moldovei, putând data din vremea lui
Ștefan I (1394-1399).
◦În interior, biserica se prezintă ca o sinteză a elementelor romanice,
bizantine și gotice. Ea are o navă centrală și două laterale, despărțite
între ele prin șase stâlpi masivi în dreptul cărora bolta navei centrale este
întărită cu arcuri dublouri. Navele laterale au aceeași înălțime cu nava
centrală în dreptul pronaosului și sunt mai joase în dreptul naosului.
Deasupra navelor laterale din naos au fost construite două încăperi mici,
boltite în semicilindru, la care se ajunge pe o scară în spirală.
◦Între pridvor și pronaos și între pronaos și naos sunt pereți despărțitori
străpunși de uși la mijloc.
CACICA
 Istoric și localizare
◦Cacica (poloneză Kaczyka) este
o comună în județul
Suceava, Bucovina, România, formată din
satele Cacica, Maidan, Pârteștii de
Sus (reședința), Runcu și Solonețu Nou. 
Numele satului își are originea din limba
poloneză, cuvântul „kaczka” însemnând „rață”.
◦Pe la anul 1780 s-a descoperit zăcământul de
sare, iar în anul 1791 s-a deschis salina (sub
conducerea austriacului Paul Hoffman), cu care
ocazie au fost aduși mineri și tehnicieni din
diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei
mai mulți fiind de religie romano-catolică.
Întrucât la Cacica nu exista un lăcaș de cult
romano-catolic, a fost săpată în masivul de sare
o mare capelă cu hramul Sfânta
Varvara (protectoarea minerilor).
◦În 1810 în Cacica erau 305 locuitori, iar polonezii erau cei
mai numeroși. În 1896 în localitate erau aproximativ 2000
de locuitori, din care peste 1000 de altă naționalitate decât
cea română. Localitatea Solonețu Nou a fost întemeiată în
1834 de 30 de familii de munteni polonezi (gorali) veniți
din Adâncata.
◦ În 1842 erau atestate 200 de familii de polonezi. În 1910 în
localitate erau 813 locuitori. Evoluția nr. de locuitori în
comună se prezintă astfel: în 1930 erau 1711 polonezi, în
1956 erau 1057 polonezi, în anul 1966 erau 1047 polonezi, în
anul 1977 erau 1046 polonezi, iar în 1992 erau 1001
polonezi. Aceștia din urmă repartizați astfel: 612 în
satul Solonețu Nou (care este cea mai mare comunitate
compactă de polonezi din țară), 298 în satul Cacica, 43 în
cătunul Runcu, 30 în cătunul Maidan și 18 în satul Pârteștii
de Sus.
Obiective turistice
importante din Cacica

Salina Cacica

Biserica romano-catolică din Cacica - construită

în 1904.
Biserica greco-catolică din Cacica - construită în
1865.
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica -
biserica ortodoxă construită între 1892-1896.
MARGINEA
Localizare și descriere
generală
◦Marginea este o comună în județul
Suceava, Bucovina, România, formată
numai din satul de reședință cu același
nume. Singurul sat al comunei
(Marginea) este și un important centru
turistic, situat la intersecția
principalelor trasee turistice din
această zonă.
◦Comuna Marginea este un renumit
centru de artă populară, cunoscut
îndeosebi pentru ceramica neagră ce
se produce aici. Îndeletnicirea
olăritului are tradiții vechi în
localitate. Aici se modelează manual
lutul argilos în scopul fabricării
vaselor cu întrebuițare casnică pentru
gătit sau pentru prelucrarea laptelui și
diverse alte forme ornamentale.
Ceramica produsă aici este unică pe
plan internațional prin culoarea
neagră rezultată în urma arderii,
precum și prin modelarea unor forme
specifice tradiționale. În localitate
mai există și acum case de locuit care
păstrează o arhitectură cu o vechime
de mai mult de 100 de ani.
MUNICIPIUL IAȘI
 Localizare și prezentare
generală
 Iași este al doilea oraș ca mărime din România și sediul comitatului
cu același nume. Situat în regiunea istorică a Moldovei, a fost în mod
tradițional unul dintre cele mai importante centre ale vieții sociale,
culturale, academice și artistice românești. 
Orașul a fost capitala Principatului Moldovei din 1564 până în 1859,
apoi a Principatelor Unite din 1859 până în 1862 și
capitala României din 1916 până în 1918.
Cunoscută drept Capitală Culturală a României, Iașiul este un simbol
al istoriei României. Istoricul Nicolae Iorga afirma că "nu trebuie să
existe român care să nu știe de el". Denumită în continuare "Capitala
Moldovei", Iașiul este principalul centru economic și de afaceri al
regiunii moldovenești a României. În decembrie 2018, Iașiul a fost
declarat oficial Capitală Istorică a României. 
Istoric
◦În jurul anului 1564,
domnitorul Alexandru Lăpușneanu a
mutat capitala Moldovei de la Suceava la
Iași. Între 1561 și 1563, o școală și o
biserică luterană au fost fondate de către
aventurierul grec Prințul, Ioan Iacob
Heraclid.
◦În 1640, Vasile Lupu a înființat prima
școală în care limba română a înlocuit
greaca și a înființat o tipografie
la Mănăstirea Bizantină Trei
Ierarhi (Mănăstirea celor Trei Ierarhi;
construită între anii 1635-39). Între 15
septembrie - 27 octombrie 1642, orașul a
găzduit Sinodul de la Iași. În 1643, la Iași
a fost publicat primul volum tipărit
vreodată în Moldova.
◦Între 1564 și 1859, orașul a fost capitala
Moldovei.
Arhitectură 
Printre clădirile semnificative din Iași se regăsesc:
• Clădirea principală a Universității Alexandru Ioan Cuza (1897), un amestec de stiluri neoclasice și baroce, găzduiește
celebra Sală a Pașilor Pierduți unde se pot admira lucrările pictorului Sabin Bălașa;
• Teatrul Național "Vasile Alecsandri”, construit între anii 1894 și 1896 în stil neoclasic, cu ornamente pictate și sculptate în
stil baroc;
• Casa Dosoftei, o clădire din a doua jumătate a secolului al 17-lea în care, în 1679, mitropolitul Dosoftei a stabilit a doua
tipografie în Moldova. Cu trei fațade, ferestre arcuite și înclinate în dreapta, edificiul a fost restaurat între 1966 și 1969.
Adaposteste catedra de literatura veche a Muzeului Literaturii Romane;
• Palatul Roznovanu (Primăria), a doua jumătate a secolului al 18-lea, reconstruit între 1830 și 1833, a găzduit guvernul
român în timpul Primului Război Mondial;
• Muzeul Unirii, 1806, stil imperiu, palatul a servit ca resedinta regala a domnitorului Alexandru Ioan Cuza intre 1859 si 1862
si in 1917-1918, in timpul Primului Razboi Mondial, ca resedinta regala a regelui Ferdinand;
• Casa Pogor, 1850, loc de întâlnire pentru intelectualii orașului, sediul Societății Literare Junimea (1863) și al
revistei Convorbiri Literare (1867), găzduiește Muzeul Literaturii Române;
• Teatrul Luceafărul, 1987, o clădire modernă unică în România;
• Biblioteca Centrală Universitară, 1934, încorporează elemente de renaștere greacă;
• Gara Mare, 1870, inspirat de Palatul Dogilor Venețieni.
 CURTEA
DOMNEASCĂ
Istoric
◦Curtea Domnească a fost ridicată
în timpul domniei lui Alexandru cel
Bun (1400-1432), înainte de 1434.
În secolele următoare, ea a avut o
istorie zbuciumată. În 1513, unde
incendiul pus de tătari a început un
șir de nefaste. A urmat să fie
distrusă de otomani în timpul
invaziei de la 1538, iar în 1624
Curtea Domnească a mai trecut
printr-un incendiu. 
◦Domnitori ca Alexandru
Lăpușeanu și Petru Rareș sau
Petru Șchiopul și Radu Mihnea au
refăcut-o în întregime sau parțial. 
◦În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-
1653), curtea domnească de la Iași a devenit
capitala moldovei luând locul municipiului
Suceava. Din momentul mutării capitalei de
la Suceava la Iași, aceasta a devenit cea mai
mare construcție cu această destinație din
Moldova. 
◦Curtea avea forma unui pentagon, cu ziduri
duble, groase de peste doi metri, cu turnuri
patrulatere. 
◦În același loc, Dimitirie Cantemir a fost
numit domn al Moldovei, însă un incendiu
a distrus ansamblul în 1789. Istoria s-a
repetat în anul 1827. Deși refăcut complet
după 13 ani, alte două incendii transformă
totul în ruine, urmând ca în final să fie
demolat.
◦Pe locul fostului palat s-a înălțat între 1905-
1925 o construcție impresionantă ce în
prezent este recunoscută sub numele
de Palatul Culturii. 
PALATUL CULTURII
Istoric și localizare
◦Palatul Culturii din Iași este o clădire
emblematică, construită, în perioada 1906 -
1925, în perimetrul fostei curți domnești
medievale moldovenești, pe locul fostului
palat domnesc. Clădirea este înscrisă în
Lista monumentelor istorice, iar din
ansamblu mai fac parte și ruinele curții
domnești. 
◦Edificiul a servit inițial drept Palat
Administrativ și de Justiție. În anul 1955,
destinația clădirii a fost schimbată într-una
culturală, devenind gazda unor instituții
culturale din Iași.
Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național
„Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei (1916), Muzeul
Etnografic al Moldovei (1943), Muzeul de Artă (1860), Muzeul Științei și
Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955), precum și Centrul de Conservare-
Restaurare a Patrimoniului Cultural (1975). Până la începerea lucrărilor
de renovare, în aripa de nord-est a palatului se afla sediul Bibliotecii
Județene „Gheorghe Asachi” (1920).
◦De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat
ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu 1434).
În 1804 - 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat
domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii,
palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza,
în 1841 - 1843 (arhitect Nicolae Singurov). 
Atracțiile
Palatului Culturii
◦Complexul Muzeal Național "Moldova" găzduiește patru
muzee situate în Palatul Culturii: Muzeul de Artă, Muzeul
de Istorie al Moldovei, Muzeul etnografic al Moldovei și
Muzeul De Știință și Tehnică "Ștefan Procopiu". Muzeele
cuprind, de asemenea, magazine și biblioteci proprii,
precum și săli pentru expoziții temporare.
◦Pe lângă cele patru muzee, Palatul Culturii prezintă și
alte puncte de atracție. Una dintre ele este Camera
Gotică, unde poate fi admirat mozaicul care prezintă
un bestiarum medieval (gryphons, vulturi bicefali, lei).
Există și Sala Voievozilor, situată la etajul I, unde se află
portretele domnitorilor Moldovei și ale regilor României,
începând cu Decebal și Traian, picturi realizate de Ștefan
Dimitrescu și studenții săi. 
◦Pe lângă cele patru muzee, Palatul Culturii prezinta
si alte puncte de atractie. Una dintre ele
este Camera Gotică, unde poate fi admirat
mozaicul care prezintă un bestiarum medieval
(gryphons, vulturi bicefali, lei). Există și Sala
Voievozilor, situată la etajul I, unde se află
portretele domnitorilor Moldovei și ale regilor
României, începând cu Decebal și Traian, picturi
realizate de Ștefan Dimitrescu și studenții săi. Apoi
se află Sala "Henri Coandă",care a fost numită
după sculpturile și lucrările de relief realizate de
celebrul inventator român al unui ciment inventat
de el. 
◦În dreapta se află Turnul de Strajă, amintire a
vechii Curți Domnești din Iași, alături de galeriile
de sub curtea palatului. În stânga există o colecție
de capitale și alte elemente arhitectonice din piatră
grupate într-un lapidarium. Sala este suprapusă de
o cameră de tavan din sticlă, unde inițial a fost
amenajată o seră. În fața palatului se află statuia
ecvestră a lui Ștefan cel Mare, încadrată de două
tunuri Krupp, trofee din Războiul de Independență
al României.
MĂNĂSTIREA GOLIA
Localizare și
prezentare generală
◦Mănăstirea Golia este un lăcaș de
cult important în orașul Iași, numit
după marele logofăt Ioan Golia, primul
ctitor. Se află în Târgul Cucu. Hramul
mănăstirii este „Înălțarea Domnului”.
Mănăstirea reprezintă un important
centru cultural, adăpostind Centrul
Cultural Misionar
Doxologia al Mitropoliei Moldovei
și Bucovinei, precum și o atracție
turistică din Iași.
Aspecte reprezentative
◦Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca
o fortăreață tipic medievală. Despre vechea biserică, de care este
legat numele familiei Golia, nu se știu prea multe date cu privire
la arhitectură, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul al
XVI-lea. Denumirea Golia vine de la marele logofăt al Moldovei
Ioan Golăi (Golia) care, în jurul anului 1550, a ctitorit o
„bisericuce de piatră” pe locul unde a existat o biserică de lemn.
Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-
1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în
totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca
formă de construcție cât și ca arhitectură. Biserica actuală
reprezintă o îmbinare de stiluri,
îndeosebi renascentist și bizantin, construcție realizată într-un
moment de realizare a Renașterii târzii în Principatele Române.
Planul exterior este rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină
pe epifaștri, de factură corintică, de peste 12 metri înălțime,
ancorați într-o cornișă.
Cornișa este depășită de o compoziție
unică, acoperișul fiind străjuit de șapte
turle, unicat ca model, dar diferențiate între
ele, ceea ce atestă, supoziția că au fost
realizate treptat, în etape diferite,
influențate și de restaurări. Înălțimea totală
a bisericii este de circa 30 de metri,
lungimea de 30 de metri și lățimea de 13
metri. Accesul spre biserică se realizează
printr-un pridvor, în partea de apus,
prevăzut cu două uși laterale, spre nord și
sud. Interiorul este de factură bizantină,
trilobat: pronaos, naos și altar. Deasupra
pridvorului se află cafasul, care lasă
vederea să treacă spre pronaos pe sub
arcade, impunătoare prin forma lor. 
Trecerea dinspre pronaos spre naos
se realizează printre două coloane
puternice, de asemenea cu arcade pe
trei spații, formate împreună cu
zidurile laterale, iar la partea
superioară apare un zid
despărțitor, amintind vechiul stil. În
partea de început, naosul cuprinde un
spațiu, specific unei camere tombale,
dat fără o destinație ulterioară în acest
sens, mormintele, cu personalități mai
de seamă, fiind poziționate în pronaos.
În a doua sa parte naosul se lărgește
făcând loc celor două abside, care dau
forma de cruce, tipic ortodoxă, pentru
interior.
 UNIVERSITATEA 
„ALEXANDRU IOAN
CUZA”
Istoric și localizare
Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” sau Universitatea din
Iași (acronim: UAIC), este o universitate
de stat din Iași și una dintre cele mai
prestigioase instituții de învățământ
superior din România. Fondată în 1860, la
scurt timp după formarea Principatelor
Unite, Universitatea din Iași, așa cum s-a
numit la început, este prima universitate
modernă a României. Primul sediu al
Universității din Iași, din anul 1860, a
fost casa Calimah-Ghika, o clădire
impunătoare din fosta Ulița Goliei. În
acest sediu a ființat până în anul 1897,
când a fost inaugurată clădirea din Copou.
◦Situată într-
unul din cartierele istorice ale orașului, Copou, și cuprinzând 15 facultăți și numeroase 
centre de cercetare, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” este o instituție de învățământ superior
cu tradiție și în același timp o Universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în 
plan educațional și științific, a obținut recunoaștere atât pe
plan național cât și internațional.
•Universitatea din Iași, ca instituție modernă de învățământ, a fost fondată la data
de 26 octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii
Vasiliene, înființată de Vasile Lupu, în 1640, urmată, la 1707, de Academia
Domnească, fondată de Antioh Cantemir.
•În mod direct, Universitatea din Iași se trage din Academia Mihăileană, fondată
în 1834 de Gheorghe Asachi. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 26
octombrie 1860 (7 noiembrie stil nou), în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza,
al cărui nume îl poartă din 1942. Încă de la întemeiere, instituția a reprezentat un
simbol național, transilvănenii Simion Bărnuțiu, Petre Suciu, Ștefan Micle și alții
aflându-se printre primii profesori ai universității ieșene.
 Facultăți
◦În cadrul celor 15 facultăți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, funcționează o serie
întreagă de colegii. Lista facultăților este:
◦ Facultatea de Biologie
◦ Facultatea de Chimie
◦ Facultatea de Drept
◦ Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
◦ Facultatea de Educație Fizică și Sport
◦ Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice
◦ Facultatea de Fizică
◦ Facultatea de Geografie și Geologie
◦ Facultatea de Informatică
◦ Facultatea de Istorie
◦ Facultatea de Litere
◦ Facultatea de Matematică
◦ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
◦ Facultatea de Teologie Ortodoxă
◦ Facultatea de Teologie Romano-Catolică
 PALATUL
ROZNOVANU
Istoric și localizare 
◦Palatul Roset-Roznovanu este un
monument de arhitectură, construit în
deceniile 7 - 10 ale secolului XVIII-lea,
în Iași.
◦Clădirea adăpostește actualul sediu al
primăriei Iași. Impresionantă prin
somptuozitate și prin fastul interioarelor, a
fost construită în deceniile 7 - 10 ale sec.
XVIII-lea și restaurată între anii 1830 și
1833 de către cunoscutul arhitect Gustav
Freywald, cel care a proiectat și Catedrala
Mitropolitană din Iași.
◦În ansamblu, ca arhitectură dar și prin
frescele interioare și statuile ce
împodobeau în 1830 exteriorul, palatul
aparține stilului neoclasic, cu elemente
ornamentale electico-baroce. Până în 1891
când este vândută statului, clădirea este
reședință a familiei Rosetti - Roznovanu,
cea mai puternică și mai influentă familie
din arena politică moldavă a urbei. Fiind
una din cele mai importante case
ale Iașului în epocă, a găzduit numeroase
personalități și a fost martora unor
evenimente istorice semnificative.
◦La sfârșitul sec. XVIII (1788), se stabilește
la Palat, generalul rus Romanov și mai
apoi, întreaga diplomație rusă, aflată aici în
perioada Regulamentului Organic (1829 -
1831). De altfel, în 1866, familia
Roznovanu, susținută de forțe politice
din Rusia, încearcă organizarea unui
complot ce urmărea urcarea în
scaunul Moldovei, a lui Nunuța Roznovanu,
dar planul se soldează cu un eșec. Un eșec a
fost și încercarea fostului domnitor Mihail
Sturdza, stabilit aici în 1858 de a reveni la
putere, la 10 ani de la plecarea din țară.
Figuri marcante se perindă prin saloanele
Palatului în deceniile 7-8 ale sec.XIX:
M.S. Carol I, Natalia Kescu (care va deveni
Regina Serbiei în 1882), celebra Hariclea
Darclée etc.
MĂNĂSTIREA SFINȚII
TREI IERARHI 
Istoric și localizare
◦Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din
Iași este un monument de arhitectură de
valoare din România fiind situată în centrul
tradițional al Iașului, pe Bulevardul Ștefan
cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare).
Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către
voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-
1639, ca necropolă domnească, reflectând
aspirația ctitorului spre lumea bizantină,
combinând structuri și forme tradiționale
cu materiale prețioase și o decorație
fastuoasă.
◦În biserică au fost aduse în iunie 1641,
moaștele Sfintei Parascheva, trimise de patriarhia și
sinodul de la Constantinopol în semn de recunoștință
pentru acțiunile și donațiile generoase ale
domnitorului Vasile Lupu. Racla cu cinstitele moaște
a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră,
fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al
Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al
Paleopatrei. Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost
întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de
mitropolitul Varlaam și de episcopii
de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13
iunie 1641, moaștele au fost așezate în biserica
mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. Moaștele Cuvioasei
Parascheva au fost strămutate în Catedrala
Mitropolitană din Iași după sfințirea acesteia la 23
aprilie 1887.
• Jefuită și arsă de năvălitorii din Est (1650) și din
Nord (1686), zguduită de cutremure
(1711, 1781, 1795, 1802) biserica va fi restaurată între
anii 1882 - 1887 (arhitectura) iar pictura și
amenajarea interiorului a durat până în anul 1898,
resființirea lăcașului făcându-se în anul 1904.
Alături de ctitori, la Trei Ierarhi își dorm somnul de
veci cărturarul voievod pribeag Dimitrie
Cantemir (1710-1711) și primul domnitor al
României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
• În curtea bisericii a fost construită o mănăstire din
care azi se mai poate vedea clădirea cu Sala Gotică,
vechea Schola Basiliana, mărturie a bogăției vieții
culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost
instalată aici, a cărei presă tipografică a fost adusă
de la Kiev datorată ajutorului
mitropolitului mitropolitul Petru Movilă, a fost
condusă de starețul mănăstirii și director al școlii
nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut
prima lucrare tipărită (în limba greacă) din Moldova
și, anul următor, celebra Cazanie a
mitropolitului Varlaam.
Aspecte reprezentative
◦După cum rezultă și din studiul alcătuit de Gheorghe Balș, monumentul respectă în
linii mari planul bisericilor moldovenești din secolul al XVI-lea - un plan triconic
influențat de biserica Galata, având totuși o turlă suplimentară deasupra pronaosului.
Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcție al bolților, cuprinde
două registre suprapuse de patru și respectiv opt arce de boltă dispuse oblic și care,
împreună cu pandantivele de deasupra lor, reușesc să reducă diametrul clopotniței. În
exterior, pe fațade, aranjarea elementelor decorative ne amintește de biserica mănăstirii
Dragomirna (Moldova 1606-1609) și împărțirea paramentului cu ajutorul unei centuri
întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influența goticului transilvan este vizibilă în
multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor,
chenarele cu baghete și arce în acoladă.
◦Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așază între cele mai originale
creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale
bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă
toată suprafața celor patru fațade, inclusiv contraforturile și arhivoltele de pe laturi și de
la baza clopotnițelor". 
GRĂDINA BOTANICĂ
„ANASTASIE FĂTU”
Prezentare generală și
istoric
• Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din
Iași este cea mai veche grădină
botanică din România.
• Prima grădină botanică, înființată în 1856 de
Anastasie Fătu la Râpa Galbenă, a existat până la
moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a
fost vândut de către urmașii lui. O stradă situată
aici perpetueză memoria lui Anastasie Fătu.
• În 1873, Societatea de Medici și Naturaliști din
Iași înființează o a doua grădină botanică, în
apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a
acesteia revine lui Dimitrie Brândză, iar
majoritatea plantelor au fost donate de către
Anastasie Fătu. Unele dintre plantele cultivate
atunci mai există și astăzi, în curtea Muzeului de
Istorie Naturală.
◦În 1870, Universitatea „Al.I. Cuza” hotărăște să construiască
ea însăși o grădină botanică, în spațiul actual al Institutului de
Medicină și Farmacie, care este extinsă în 1876. Dar, pentru că
nici acum aceasta nu corespundea standardelor de
învățământ, se planifică crearea uneia în spatele Palatului
Culturii, care însă nu este finalizată din lipsă de fonduri, iar
ulterior din pricina Primului Război Mondial.
◦Astfel, în 1921, profesorul Alexandru Popovici înființează o
grădină botanică nouă în spatele clădirii Universității noi,
unde construiește și mici sere, folosite pentru creșterea
plantelor tropicale. Această locație se păstrează pentru mai
bine de 40 de ani, până în 1963. În acest an se hotărăște
mutarea grădinii în spațiul actual, pe Dealul Copoului, sub
supravegherea profesorului Emilian Țopa, pentru ca aceasta
să satisfacă cerințele de învățământ.
◦În anul 1973, directoratul instituției a fost preluat, neremunerat, de botanistul
ieșean Mandache Leocov:  "Mi-au spus că au nevoie de mine un an, un an și
jumătate. Eram îndrăgostit de plante, făcusem doctoratul în botanică
agricolă. Un an s-a transformat în 17 ani. Grădina avea atunci 43 de hectare,
am lăsat-o cu 105 hectare. Cu excepția unei suprafețe de șase hectare, toate
terenurile pe care le-am preluat erau neproductive, aride. Marea majoritate
erau așa de degradate că le-a abandonat Gostat-ul. Am făcut împrejmuirea,
extinderea rețelei de ape, de drumuri, am stins ravenele, am făcut lacurile,
centrele gospodărești. [...] Vreo patru ani de zile am organizat serele grădinii
botanice. O parte din serele de arbori tropicali sunt tot din vremea mea.
Expoziția de crizanteme tot eu am început-o", își amintește Leocov. Acesta a
publicat, în 1988, alături de Emilian Țopa, Ion Sârbu, Ionel Lupu, Rodica
Rugină și Corneliu Tăbăcaru, lucrarea de referință Ghidul Grădinii Botanice,
lărgind în același timp sfera de relații a instituției universitare cu alte grădini
botanice din lume.
◦Astăzi, Grădina Botanică din Iași acoperă o suprafață de aproximativ 100
de hectare, fiind una din cele mai mari din Europa.
CASA MEMORIALĂ
„VASILE POGOR”
 Istoric și localizare 
• Casa Memorială „Vasile Pogor” este un muzeu
municipal din Iași, secție a Muzeului Literaturii Române
din Iași, amplasat pe Str. Vasile Pogor nr. 4. Muzeul
prezintă dezvoltarea literaturii române, cu precădere de
pe teritoriul Moldovei, începând cu anul 1800 și până în
zilele noastre.
• Muzeul își are sediul în Casa „Vasile Pogor” sau „casa cu
ferestre luminate”, clădire construită pe la 1850 de către
vornicul Vasile Pogor și soția sa Zoe. Imobilul are un lung
istoric legat de viața culturală a Iașului, fiind loc de
întâlnire pentru intelectualitatea orașului, sediu al
Societății literare Junimea (fondată în 1863) și al
revistei Convorbiri literare (fondată în 1867). În prezent
clădirea este clasată drept monument istoric.
◦Cumpărată în 1901 de principesa Maria
Moruzzi, care modifică intrarea principală și
schimbă fațadele, așezând deasupra
balcoanelor blazonul familiei, casa va fi
moștenită de fiul ei, Gheorghe Brătianu care în
1938, când pleacă la București, o închiriază
rezidenței regale din Iași. Din 1947 aparține
Regionalei CFR Iași. Va fi naționalizată și va
servi din 1954 Inspecției de Stat pentru Igienă
și Protecția Muncii, Regionala Iași. A fost
restaurată în 1968 în vederea amenajării
muzeului și reparată după cutremurul din
1977.
Aspecte reprezentative
• Clădirea destinată spațiului muzeal este compusă din douăsprezece încăperi ale expoziției permanente și o clădire
anexă, inaugurată în 1994, care protejează intrarea în catacombele Casei Pogor, restaurate în perioada 1993-1994.
Muzeul a beneficiat de lucrări de restaurare în perioada 1994-2006. Expoziția permanentă a fost reorganizată și
inaugurată la 13 octombrie 2006.
• În cele nouă încăperi de la parter și etaj, plus cele două holuri, sunt prezentate principalele etape și curente literare din
ultimele două secole: perioada scriitorilor Costache Conachi, Vasile Alecsandri, Alexandru Donici, Salonul Daciei
Literare, scriitorii pașoptiști și unioniști, momentul fondării Societății Junimea și scriitorii junimiști (Titu
Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici și alții), literatura de
la Contemporanul și Viața Românească, perioada Garabet Ibrăileanu, sala Masa Umbrelor, sala scriitorilor Mihail
Sadoveanu, Cezar Petrescu, Alexei Mateevici, Calistrat Hogaș, perioada interbelică (George Bacovia, Magda Isanos,
Eusebiu Camilar, Nicolae Labiș).
• La parterul casei se află biblioteca muzeului. Sunt expuse obiecte cu valoare memorială, tapiserii, tablouri din secolul al
XIX-lea, manuscrise (Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, George Topârceanu, Otilia Cazimir), fotografii originale, ediții
prime ale operelor scriitorilor pe parcursul a 150 de ani.
FĂLTICENI
Istoric și prezentare
generală
◦Fălticeni este un oraș în județul
Suceava, moldova, nord-
estul României. Este situat în regiunea
istorică a Moldovei de Vest. Fălticeni
este a doua cea mai mare așezare
urbană din județ, cu o populație de
24.619 locuitori, conform
recensământului din 2011. A fost
declarat municipiu în 1995, alături de
alte două orașe din județul
Suceava: Rădăuți și Câmpulung
Moldovenesc.
◦Fălticeni se întinde pe o suprafață de 2.876
km2 (1.110 mp), din care 25% sunt livezi și
lacuri, și administrează două sate:
Șoldănești și Țarna Mare. A fost capitala
fostului județ Baia (1929-1950). 
◦Orașul este cunoscut pentru numărul mare
de scriitori, artiști și oameni de știință
români care s-au născut, au trăit, au studiat
sau au creat aici.
•Cea mai veche mențiune scrisă a
satului Folticeni este din martie 1490, iar a
doua din martie 1554,
când domnitorul moldovean Alexandru
Lăpușneanu a acordat moșia și satul care
poartă numele menționat anterior
Mănăstirii Moldovița.
◦Fălticeni a fost bombardat de bolșevici în
timpul Primului Război Mondial. 
◦Între 1929 și 1950 Fălticeni a fost capitala
fostului județ Baia. Din 1950 până în prezent
orașul face parte din județul Suceava.
◦În anul 1921, dinastia hasidică Faltishan (idiș
pentru Fălticeni) a fost fondată la Fălticeni, de
către rabinul Eluzar Twersky, un scion al
sectei Skver Hasidic și parte a prestigioasei
familii regale Hasidic Twersky. Astăzi sunt
comunități evreiești din Brooklyn, New
York purtând numele Faltishan, condus de
descendenții rabinului Twersky.
Atracții culturale
◦În Fălticeni sunt patru muzee. Muzeul de Artă "Ion Irimescu" găzduiește cea mai mare
colecție de opere de artă a unui singur artist, Ion Irimescu, unul dintre cei mai mari
sculptori și schițeri ai României, precum și membru al Academiei Române. Cladirea
muzeului este monument istoric, datand de la mijlocul secolului al 19-lea si a avut
diverse destinatii pana in 1974, cand a fost data muzeului de arta. În 1974 Ion Irimescu
a luat inițiativa înființei muzeului, la început ca secție a Muzeului Orașului și a făcut
câteva donații. Mai târziu, valoarea colecției a crescut, fiind în prezent cea mai bogată
colecție de autori, iar în 1991 a apărut un muzeu independent. Cuprinde cele mai
reprezentative lucrări ale sculptorului Ion Irimescu: 313 sculpturi și 1000 de desene:
portrete, compoziții, proiect monument realizat în tehnica rondebosse sau alterorelief,
în gips, lemn, teracotă, marmură, lucrări de grafică din bronz donate în special
muzeului de către autor. Muzeul include și biblioteca personală a artistului (1500 de
volume).
 CETATEA
NEAMȚULUI
Istoric și localizare
◦Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub
titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală
din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a
orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se
află localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului
(numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la
o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De
aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul
care trecea peste munte în Transilvania.
◦Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații
construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în
momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de
fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți
domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de
importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu
ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri
adânci.
◦Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea
de Petru I, a fost fortificată în secolul al XV-lea
de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea
(1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.
• Cetatea Neamț a fost construită în timpul domniei
lui Petru I (1375-1391), ea fiind menționată pentru
prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției
regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în
Moldova. 
• Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în
a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost
identificate mai multe etape de construcție a cetății.
Nu au fost identificate aici fortificații anterioare,
rezultând că prima construcție fortificată datează din
epoca domniei lui Petru Mușat. Aici au fost
descoperite monede din timpul domniei lui Petru I,
acestea constituind o dovadă certă că Cetatea Neamț a
fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I,
perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare
economică și politică continuă.
Aspecte reprezentative
• Cetatea Neamț este construită din piatră de râu (folosită atât ca elevație, cât și ca umplutură a zidurilor), din piatră
de carieră (folosită la arcade, pervazuri, piloni și contraforți) și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului
se află un șanț de apărare pe latura de nord. În cetate se pătrundea pe o poartă numită "poarta mușatină" aflată pe la
mijlocul zidului nordic.
• Fortul mușatin are forma unui patrulater cu laturi inegale; latura de nord are 38,50 m, latura de sud 37,50 m, latura
de est 47 m și latura de vest 40 m. Zidurile sunt groase de aproape 3 m și aveau inițial o înălțime de circa 12-15 m,
fiind susținute și consolidate în exterior de 18 contraforți puternici de formă prismatică, care corespund pe direcția
zidurilor interioare. În cele patru colțuri ale fortului mușatin se află turnuri de apărare, care nu sunt plasate în
exteriorul zidurilor, ca la cetățile Suceava și Șcheia construite în aceeași perioadă, ci încadrate direct în scheletul de
ziduri.
•    În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări:
• pe latura de est se aflau închisoarea, monetăria, camera de provizii și cuhnea (bucătăria) - la parter și demisol,
"neagra temniță", paraclisul "Sf. Nicolae", cameră de locuit, camera pârcălabului și camera domnițelor - la etaj
• pe latura de vest se aflau sala armelor - la demisol și parter, sala de sfat și judecată, o sală de trecere, un iatac și o
cameră de taină - la etaj
• pe latura de sud se afla un lapidarium - la demisol și parter și o terasă - la etaj
• pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă.
◦Încăperile din turnuri au plafoane sprijinite pe grinzi groase de
stejar, iar celelalte aveau arcade boltite realizate din cărămidă. În
curtea interioară se afla o fântână. Majoritatea încăperilor din cetate
erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind
locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz
de pericol. În mod obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni.
Cetatea era vulnerabilă pe latura de nord, astfel că între zidurile
cetății și Culmea Pleșului a fost săpat un șanț destul de adânc, care
trecea prin imediata apropiere a zidului, după cum au dovedit
săpăturile arheologice. 
◦Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa
6-7 m și construirea unui zid flancat de patru bastioane
semicirculare pe latura de nord a fortului mușatin. Acest zid a
încadrat o curte exterioară.
◦Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății și
amplasarea de bombarde în apropiere, Ștefan cel Mare a tăiat
legătura dinspre coama dealului, de la nord, printr-un șanț de
apărare. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o
parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă
prismatică cu o înălțime de circa 8 m. Partea mobilă se afla pe
porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea
ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată
trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele
de "curse de șobolani". Intrarea în fortul mușatin se făcea printr-o
poartă gotică, în arc frânt, aflată în turnul de nord-est.
MĂNĂSTIREA
AGAPIA
Istoric și
localizare
◦Mănăstirea Agapia (denumită
și Mănăstirea Agapia Nouă pentru
diferențiere de Schitul Agapia Veche) este
o mănăstire ortodoxă de maici din România,
situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță
de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află
amplasată în mijlocul unei păduri, la o
distanță de 3 km de satul Agapia (județul
Neamț). Este una dintre cele mai mari
mănăstiri de maici din România, având 300-
400 maici și aflându-se pe locul doi ca
populație după Mănăstirea Văratec.
◦Istoria Mănăstirii Agapia este strâns legată de istoria
Schitului Agapia Veche sau Agapia din deal.
Denumirea de Agapia provine de la sihastrul Agapie
care s-a nevoit în poiana unde se află astăzi
Mănăstirea Agapia Veche. Deoarece mănăstirea din
deal era greu accesibilă, după anul 1600 unii călugări
s-au stabilit aici și au construit o biserică de lemn.
◦Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă
este hatmanul Gavriil Coci, fratele
domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit
Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” în
perioada 1641-1643, după planurile arhitectului
Enache Ctisi de la Constantinopol. Lăcașul de cult a
fost sfințit la 12 septembrie 1646 de
mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, înconjurat
de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența
domnitorului Vasile Lupu.
 Arhitectură
◦ Principalul element al complexului este Biserica „Sf. Voievozi”, care are plan triconc. Edificiul este construit
pe temelie de piatră brută, cu ziduri din piatră și cărămidă de o grosime impresionantă. El are abside
semicirculare, la care au fost adăugate ulterior un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord. Lăcașul de cult
are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului.
◦ Biserica are fațade în stil neoclasic și este tencuită în asize mari cu mortar de var alb. Soclul este
rostuit. Fundațiile sunt alcătuite din zidărie de piatră brută (bolovani) cu mortar de argilă. Peretele vestic este
delimitat longitudinal de doi pilaștri corintici, având la partea superioară un fronton cu arcaturi în plăci de
ghips cu motive florale. Sub arcaturi se află dispuse o fereastră în formă de rozetă și două ferestre largi cu
decorații de factură neoclasică. Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, două în dreptul naosului (unul pe
latura sudică și unul pe latura nordică, a căror bază sprijină în interior arcul principal al naosului) și un picior
de contrafort în axul absidei altarului.
◦ În interior a fost eliminat zidul de mare grosime care separa pridvorul inițial de pronaos, el fiind înlocuit cu
trei arce care se sprijină pe două rânduri de coloane dorice masive.
◦ănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară a bisericii, operă a celebrului pictor român Nicolae
Grigorescu (1838-1907).
 CASA
MEMORIALĂ ,,ION
CREANGĂ”
Istoric și localizare
◦Casa memorială Ion Creangă din
Humulești este un muzeu memorial
înființat în casa în care s-a născut și a
copilărit povestitorul român Ion
Creangă (1837-1889) în
satul Humulești (astăzi suburbie a
orașului Târgu Neamț) din județul
Neamț. Datarea casei după cum se
indică în LMI este 1833, ea fiind situată
pe strada Ion Creangă nr. 8. Ion
Creangă a locuit aici permanent de la
naștere până în 1846, apoi cu
întreruperi până în 1855. 
Casa memorială Ion Creangă a fost construită între anii 1830-1831 de către Petre Ciubotariu, bunicul povestitorului. 
Acesta a dăruit-o fiului său Ștefan, care în 1835 s-a căsătorit cu Smaranda, fiica lui David Creangă din Pipirig. Ion
Creangă a locuit aici permanent de la naștere până în 1846, apoi cu întreruperi până în 1855, când a plecat spre Iași,
la Seminarul de la Socola. După moartea lui Ștefan a Petrii și a Smarandei, casa a fost moștenită de fiica lor cea mai
mică, Ileana. Ulterior, aceasta, neavând copii, a donat-o nepoatei sale, Sofia, fiica Mariei, o altă soră a lui Creangă.
Construcția a fost restaurată în 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga. În 1944 Sofia Grigoriu, născută Creangă,
donează casa Asociației Învățătorilor din România. Casa a fost în continuare îngrijită de doi dintre copiii Sofiei, Zahei
și Antonică Grigoriu și a funcționat neoficial ca muzeu până la 1951. Atunci, la inițiativa lui Zahei, a avut loc
deschiderea propriu-zisă a actualului muzeu memorial. Cele mai importante reparații (restaurări s-au mai realizat în
1960 și 1988) au avut loc în 1975, când a fost refăcut acoperișul și s-a înlocuit tavanul.
 Persoane implicate în organizarea expoziției tematice a muzeului și în colecționarea obiectelor etnografice necesare
organizării expoziției au fost: Z. Grigoriu (descendent al povestitorului), preotul Cosma (preotul satului Humulești).
Construcția a fost restaurată în 1937 prin grija lui Nicolae Iorga. Alte restaurări s-au efectuat în: 1960, 1975, 1988.
Expune obiecte care au aparținut familiei Creangă (vârtelniță, roată pentru depănat, sucală, opaiț, ladă de zestre,
blidar, pieptănuși, laviță), cărți poștale cu autograf, manuale școlare ("Metodă nouă de scriere și citire";
"Învățământul copiilor"; "Geografia județului Iași"), grafică de Eugen Taru (12 lucrări inspirate din "Amintiri din
copilărie").
 Casa memorială Ion Creangă din Humulești a devenit în scurt timp, unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale
din județul Neamț. În prezent, casa memorială este unul dintre cele mai vizitate muzee din țară, trecându-i pragul
anual mai mult de 40.000 de turiști români și străini. În fiecare an, casa patronează Manifestarile „Zilele Creangă”,
precum și activități culturale: seri muzeale, expuneri cu temă, conferințe, simpozioane organizate la sediul unității, la
sediul Fundației Culturale „Ion Creangă” din Târgu-Neamț sau la școlile din localitate.
Aspecte reprezentative
◦ Casa are un acoperiș larg de draniță sub care se află pereții durați din bârne groase
peste care s-a așternut un strat de lutuială. Interiorul este format din două încăperi
micuțe și o tindă. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată
de câteva palme, iar în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede
protejează mai multe obiecte gospodărești și unelte agricole cu certă valoare
etnografică.
◦ În prima încăpere, care este cea mai mare și fiind camera în care locuia familia se
află covata pentru copilul mic, hainele de sărbătoare așezate pe culmi și lada de
zestre a mamei Smaranda. În dreapta de cum intrăm se observă lavița în jurul căreia
avea loc iarna șezătoarea. În mijloc sunt așezate pentru a putea fi văzute, uneltele de
țesut ale mamei, iar pe o măsuță se pot vedea ceaslovul (prima carte după care a
învățat să citească) și bustul său. În tindă se pot observa foarte multe panouri cu date
despre scriitor, iar în camera următoare, adică în cămară, se afla intrarea în pod unde
Nică a ascuns pupăza din tei.

Această fotografie de Autor necunoscut este licențiat sub CC BY-SA.

MĂNĂSTIREA
NEAMȚ
Istoric și
localizare
◦Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de
călugări din România, situată în comuna Vânători-
Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel
mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova,
fiind declarat monument istoric.
◦Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă
rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până
în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită
voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit
aici prima biserică din piatră, astăzi dispărută. Pe
amplasamentul mănăstirii existase însă o bisericuță și
mai veche, din lemn, numită Biserica Albă, construită
de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din
incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel
Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are
hramul Înălțarea Domnului.
Arhitectura
• Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare este principalul monument istoric și de arhitectură moldovenească din
incinta mânăstirii, de o eleganță și frumusețe deosebită. Dimensiunile si monumentalitatea ansamblului au
sporit prin introducerea în construcție a unor elemente noi: pridvorul, situat în fața intrării și sala
mormintelor, sau gropnița, amplasata între pronaos și naos.
• Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice. Naosul, tot dreptunghiular, de
dimensiuni mari, are doua abside laterale, semicirculare în interior și pentagonale în exterior, baza fiind
formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru arce mari. Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi
masive susțin zidurile până la nivelul bolților. 
• Fațadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor
bizantine (ceramică smălțuită, cărămizi și discuri diferit colorate, în verde, galben, brun) cu cele gotice
(contraforturi și ancadramente de uși și ferestre). Discurile smălțuite și nișele împodobesc și turla, de formă
octogonală, prevăzută cu patru ferestre. Pictura din absida principală, naos și sala mormintelor aparțin
ultimilor ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor și pronaos este din timpul lui Petru Rareș.
• Mânăstirea a suferit multe devastări și incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au distrus treptat
zugrăveala inițială.
• A doua biserică inclusă în complexul mănăstiresc este biserica Sfântul Gheorghe, încorporată în zidul de
incintă.
MĂNĂSTIREA
VĂRATEC
Istoric și
localizare 
◦Mănăstirea Văratec este o mănăstire
ortodoxă de maici din România, situată
într-o poiană de la poalele munților, în
satul Văratec din comuna Agapia (județul
Neamț), la o distanță de 12 km de
orașul Târgu Neamț și la 40 km de
municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai
mare mănăstire de maici din România,
aici viețuind peste 400 maici.
• Fondarea Mănăstirii Văratec este legată de numele Bălașei Herescu
(1757-1842), fiica preotului Mihail de la Biserica "Sf. Nicolae Domnesc"
din Iași. Aceasta viețuia ca rasoforă în Schitul Topolița din apropiere, cu
numele de sora Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana
Văratec, de la marele vistiernic Deleanu și de la pădurarul Ion Bălănoiu.
• Sfătuită de starețul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care
urmărea desființarea schiturilor mici de călugărițe aflate la marginea
orașelor și satelor și concentrarea lor în câteva mănăstiri mai mari,
izolate de lume, maica Olimpiada a întemeiat, între anii 1781-1785, o
mică sihăstrie în poiana Văratec. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu
duhovnicul Iosif, au început construirea unei biserici de lemn cu hramul
"Adormirea Maicii Domnului". Lângă biserică, s-au clădit și chilii în care
s-au stabilit mai multe călugărițe, fondându-se astfel Schitul Văratec.
• Alături de maica Olimpiada, duhovnicul Iosif este considerat și el ca
fondator al mănăstirii. Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în
localitatea Valea Jidanului din Transilvania, și a intrat de tânăr în viața
monahală, devenind ucenic al renumitului monah Paisie Velicicovschi,
încă de pe când acesta din urmă se afla la Mănăstirea Dragomirna.
Părintele Iosif a decedat la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în
pronaosul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea
Văratec.
 Aspecte reprezentative
◦Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului"
(biserica principală), stăreția și clădirile administrative (aflate în clădirile de pe latura nordică a
incintei) și Muzeul mănăstirii, unde fusese anterior Atelierul "Regina Maria" (aflat în clădirea de
pe latura sudică). Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din casele
tradiționale țărănești unde locuiesc maicile și care se înșiră pe ulițe înguste.

       Ansamblul mănăstirii cuprinde 5 obiective:

•Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - datând de la începutul secolului al XIX-lea 
•Turnul clopotniță de poartă - datând din secolul al XIX-lea 
•Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" - datând din 1844
•Biserica "Schimbarea la Față" - datând din 1847
•Chiliile - datând din secolele XIX-XX