Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul Sfânta

Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este

biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase
catedrale mitropolitane ortodoxe din România.
Catedrala Mitropolitană a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice
Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la
ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta.
Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla
cu moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Catedrala ieșeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcată
la colțuri de patru turle decroșate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii
ale Renașterii italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât și în exterior,
sunt dominate de baroc.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi a fost construită de voievodul Vasile

Lupu între anii 1637 - 1639 și a fost sfințită de mitropolitul Varlaam.
Mănăstirea a avut o istorie destul de zbuciumată: a fost arsă de invadatori de
două ori și a făcut față la cel puțin 6 cutremure.
Primul eveniment important a fost aducerea în iunie 1641 a moaștelor
Sfintei Parascheva. Aceste moaște au fost transportate pe mare, fiind însoșite de
trei mitropoliți greci.

Un an mai târziu are loc Sinodul Interortodox de la Iași în care s-a adoptat
Mărturisirea de credință ortodoxă. În 1645 aici este uns patriarhul Paisie al
Ierusalimului, fostul stareț al mănăstirii Golia.

Urmează aducerea la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi a moaștelor Sfântului

Ierarh Vasile cel Mare. Acestea au fost dăruite domnitorului Vasile Lupu în
1650.

Până acum am vorbit de partea religioasă. Partea culturală constă în

instalarea primei tipografii din Moldova în chiliile Mănăstirea Șfinții Trei Ierarhi
din Iași. Aici a fost tipărită prima antologie de legi a Moldovei cât și Cazania
mitropolitului Varlaam.
 Multitudinea de evenimente petrecute într-o perioadă atât de scurtă de timp
face din mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași una din cele mai importante
lăcașe de cult din acea perioadă din Moldova.

După moartea domniei lui Vasile Lupu acesta a fost înmormântat la

Biserica Trei Ierarhi.

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași este o biserică

ortodoxă din municipiul Iași, construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-
1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du
Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma
sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare. Este situată în centrul orașului,
pe Str. Anastasie Panu nr. 65, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul
Culturii și Casa cu arcade (Casa Dosoftei).
Fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți domnești și pentru faptul ca
aici au fost unși aproape toți domnii Moldovei, de la Despot Vodă până
la Grigore Alexandru Ghica, bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”,
spre a o deosebi de alte construcții cu același hram. În a doua jumătate a
secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677-1682), Biserica „Sf.
Nicolae Domnesc” a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană.
Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor
istorice din județul Iași din anul 2015
Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași a fost construită din piatră brută și din
piatră de talie la colțuri, având șiruri de cărămidă aparentă care încadrează
arcadele oarbe și ocnițele și șiruri de discuri smălțuite de diferite culori sub
cornișă.
Pe peretele vestic al bisericii este reprezentată familia lui Ștefan cel Mare (în
stânga intrării) și familia regelui Carol I (în dreapta intrării). În fresca din stânga
intrării sunt pictați Ștefan cel Mare, Doamna Maria Voichița, Doamna Evdochia
de Kiev (numele său este ortografiat greșit ca Eudoxie Doamna) [69], Bogdan al
III-lea, Doamna Anastasia și vornicul Ioan Tăutu.
În fresca din dreapta intrării sunt pictați regele Carol I, regina Elisabeta,
principesa Maria, principele moștenitor Ferdinand (viitorul rege Ferdinand I),
principesa Maria (viitoarea regină Maria), principesa Elisabeta și
principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea). Copiii regali poartă costume
populare românești.
În ocnițele și firidele bisericii sunt pictate în frescă 282 de figuri.[17] Pe lângă
figuri de sfinți și de personaje biblice sunt reprezentați și filosofi sau scriitori din
perioada precreștină cum ar
fi: Sofocle, Tucidide, Platon, Aristotel, Filon, Apolonie etc.
 Mănăstirea Golia este un lăcaș de cult important în orașul Iași,
numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor. Se află în Târgul Cucu.
Hramul mănăstirii este „Înălțarea Domnului”.

Arhitectura
Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală.
Despre vechea biserică, de care este legat numele familiei Golia, nu se știu prea
multe date cu privire la arhitectură, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul
al XVI-lea. Denumirea Golia vine de la marele logofăt al Moldovei Ioan Golăi
(Golia) care, în jurul anului 1550, a ctitorit o „bisericuce de piatră” pe locul unde
a existat o biserică de lemn. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între
anii 1650-1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în
totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de
construcție cât și ca arhitectură. Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri,
îndeosebi renascentist și bizantin, construcție realizată într-un moment de
realizare a Renașterii târzii în Principatele Române. Planul exterior este
rectangular, cu ziduri înalte, care se sprijină pe epifaștri, de factură corintică, de
peste 12 metri înălțime, ancorați într-o cornișă.
Cornișa este depășită de o compoziție unică, acoperișul fiind străjuit de șapte
turle, unicat ca model, dar diferențiate între ele, ceea ce atestă, supoziția că au
fost realizate treptat, în etape diferite, influențate și de restaurări. Înălțimea totală
a bisericii este de circa 30 de metri, lungimea de 40 de metri și lățimea de 13
metri. Accesul spre biserică se realizează printr-un pridvor, în partea de apus,
prevăzut cu două uși laterale, spre nord și sud. Interiorul este de factură
bizantină, trilobat: pronaos, naos și altar. Deasupra pridvorului se află cafasul,
care lasă vederea să treacă spre pronaos pe sub arcade, impunătoare prin forma
lor. Trecerea dinspre pronaos spre naos se realizează printre două coloane
puternice, de asemenea cu arcade pe trei spații, formate împreună cu zidurile
laterale, iar la partea superioară apare un zid despărțitor, amintind vechiul stil. În
partea de început, naosul cuprinde un spațiu, specific unei camere tombale, dat
fără o destinație ulterioară în acest sens, mormintele, cu personalități mai de
seamă, fiind poziționate în pronaos. În a doua sa parte naosul se lărgește făcând
loc celor două abside, care dau forma de cruce, tipic ortodoxă, pentru interior.
Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colțuri cu turle ridicate în
1667 și un turn-clopotniță refăcut la 1900. Zidurile de incintă au o înălțime de 9
m și o grosime de peste 1 m, cu un brâu de sprijin în interior, pe care cândva se
patrula. În incintă se mai păstrează astăzi o casă cu coloane din secolul al XVIII-
lea, unde a locuit temporar și Ion Creangă cât a fost diacon la Golia. Aproape de
turn se află și o cișmea din vremea lui Alexandru Moruzi.
Turnul și dependințe
Turnul Goliei are o înălțime de 30 metri. Vizitatorul care dorește să aibă o
panoramă a orașului trebuie să urce cele 120 de trepte. Cu baza pătrată de 5
metri pe laturi, un parter, două caturi boltite, o încăpere a clopotelor, o galerie
superioară și terase, turnul este unul dintre simbolurile Iașiului.

Mănăstirea Vlădiceni este o mănăstire de călugări, amplasată la

marginea municipiului Iași, în localitatea Vlădiceni (din comuna
suburbană Tomești), pe locul numit în cronici „Poiana Vlădicăi”.
Mănăstirea Vlădiceni se află la poalele unui deal împădurit, de unde se poate
vedea întreaga zonă industrială a municipiului Iași. Drumul care duce la
mănăstire este un drum asfaltat, dar care nu a fost întreținut.

Istoria Mănăstirii Vlădiceni

Potrivit tradiției locale, în anul 1415, domnitorul Alexandru cel Bun și
mitropolitul Iosif Mușat au întâmpinat la marginea Iașului, în locul unde se află
astăzi Mănăstirea Vlădiceni, alaiul care ducea moaștele Sf. Mare Mucenic Ioan
din Trapezunt de la Cetatea Albă către Suceava, capitala de atunci a Țării
Moldovei. Cu această ocazie, poiana unde a fost întâmpinat alaiul a fost
denumită „Poiana Vlădicăi”, denumire existentă și în cronici.[1] Din acest motiv,
după câțiva ani s-a ridicat aici un schit, dar acesta a dispărut cu timpul.
Între anii 1908-1910, câțiva călugări au construit în valea Cozmanei din
apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre
cinstirea Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Între ctitorii de atunci, se numără și
Arhimandritul Teodosie Șoriceanu și câțiva călugări atoniți.
Opt ani mai târziu, în anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma
exploziei unui depozit de muniții din apropiere. Din cauza exploziei depozitului
de muniție, schitul a fost distrus, murind mai mulți călugări, printre care și
arhimandritul Teodosie.
După primul război mondial, între anii 1923-1928, în timpul păstoririi
mitropolitului Pimen Georgescu, arhimandritul Epifanie Demetrescu și alți
câțiva călugări veniți în România de la Muntele Athos, au reclădit așezarea
monahală distrusă construind o a doua biserică. Aceasta a fost grav avariată
de cutremurul din anul 1940, iar în timpul celui de-al doilea război mondial s-a
încercat refacerea ei. Avaariată și în timpul războiului (1941-1945), biserica a
necesitat ample lucrări de renovare care s-au desfășurat între anii 1957 și 1959.
Ulterior, ea a fost folosită ca biserică de mir, filială a Parohiei Tomești.
Astfel, dacă în anul 1944, Schitul Vlădiceni avea două clădiri gospodărești, cu
rol de chilii, în anul 1959, ele au fost preluate de către gospodăria agricolă de
stat, iar biserica schitului a funcționat din acel an doar ca biserică care aparținea
de Parohia Tomești. În acea biserică se slujea numai de câteva ori pe an, dar
apoi, în anii '60 ai secolului al XX-lea, lăcașul de cult a fost folosit ca depozit
pentru diverse materiale de construcții și, fiind complet neglijat, s-a ruinat în
întregime.
În anul 1992, a fost inițiată refacerea Mănăstirii, din inițiativa
mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei și cu purtarea de grijă a
episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Calinic Dumitriu Botoșăneanul. PS
Calinic s-a ocupat personal de întocmirea formalităților în vederea obținerii
aprobărilor necesare. Sfântul Sinod al BOR a aprobat înființarea mănăstirii și, în
anul 1995, locul unde se va construi biserica a fost sfințit de IPS Daniel. Primul
stareț a fost numit în anul 1995 protosinghelul Meletie Cucoară.
S-a construit inițial un paraclis cu hramul "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul", apoi
într-o perioadă de cinci ani, a fost ridicată o biserică monumentală din cărămidă
pe locul celei construite de călugării atoniți, care a fost inspirată de stilul
bisericilor moldovenești din veacul al XV-lea. Hramul noii biserici este
sărbătoarea "Sf. Apostol și Evanghelist Ioan", prăznuită la data de 8 mai în
fiecare an.
La 10 iunie 2007, la vârsta de numai 46 ani, a murit protosinghelul Meletie
Cucoară, primul stareț al mănăstirii.[3] A fost înmormântat în curtea bisericii.
Noul stareț a fost numit arhimandritul Arsenie Butnaru.[4]

Paraclisul
Paraclisul a fost construit în anul 1996 într-un timp record de numai trei luni, din
cărămidă făcută în mănăstire. Are formă de navă și este compartimentat în altar
și naos. Altarul este luminat de o fereastră la est și alta pe zidul nordic. Pe altar
este o turlă oarbă, pătrată, cu acoperișul piramidal și cu trei ferestre, la sud, est și
nord. În dreapta altarului este o cameră pentru veșminte.
Catapeteasma, din lemn de brad sculptat, este pictată. Naosul, spațios, are
tavanul semicircular și este luminat de două ferestre pe zidul din sud și alte două
așezate pe zidul nordic. Toate ferestrele sunt din metal, duble, terminate în arc.
Urmează să se adauge paraclisului și un pridvor închis. Pardoseala este din
dușumea de brad, iar acoperișul, din tablă de zinc.
Alte construcții
Mănăstirea este împrejmuită cu un zid de piatră, având la intrare un turn-
clopotniță cu un etaj, care are o deschidere largă. Biserica, construită în stilul
bisericilor moldovenești din secolul al XV-lea este monumentală ca dimensiuni
și are un pridvor deschis unde sunt pictați sfinții români canonizați de către
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. În incinta Mănăstirii
se mai află și o fântână cu roată acoperită cu o cupolă de tablă.
O altă ieșire din incinta Mănăstirii, are o boltă de piatră și duce către un mic
cimitir amenajat pentru viețuitorii Mănăstirii, cat si pentru un numar relativ mic
de laici cu frica si dragoste de Dumnezeu, trecuți la cele veșnice.
La 150 de metri nord-est de biserică s-a construit corpul de chilii în formă
cubică, din cărămidă, clădire parter și etaj. La etaj are cerdac susținut de stâlpi
din lemn cu parapet, grilaj de scândură vopsit în culoarea maro. Clădirea
adăpostește chiliile, trapeza pictată, bucătăria, stăreția. Este acoperită cu tablă
zincată. În incintă s-a creat un frumos parc cu alei asfaltate.
La 100 de metri nord-vest se află o altă construcție, din zid de cărămidă, lungă
de 80 de metri, orientată de la sud la nord, acoperită cu plăci de azbociment.
Aici sunt grajdurile animalelor și fânarul.

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași este cea mai

veche grădină botanică din România.

Istorie
Prima grădină botanică, înființată în 1856 de Anastasie Fătu la Râpa Galbenă, a
existat până la moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a fost vândut de
către urmașii lui. O stradă situată aici perpetueză memoria lui Anastasie Fătu.
În 1873, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași înființează o a doua grădină
botanică, în apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a acesteia revine
lui Dimitrie Brândză, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie
Fătu. Unele dintre plantele cultivate atunci mai există și astăzi, în
curtea Muzeului de Istorie Naturală.
În 1870, Universitatea „Al.I. Cuza” hotărăște să construiască ea însăși o grădină
botanică, în spațiul actual al Institutului de Medicină și Farmacie, care este
extinsă în 1876. Dar, pentru că nici acum aceasta nu corespundea standardelor
de învățământ, se planifică crearea uneia în spatele Palatului Culturii, care însă
nu este finalizată din lipsă de fonduri, iar ulterior din pricina Primului Război
Mondial.
Astfel, în 1921, profesorul Alexandru Popovici înființează o grădină botanică
nouă în spatele clădirii Universității noi, unde construiește și mici sere, folosite
pentru creșterea plantelor tropicale. Această locație se păstrează pentru mai bine
de 40 de ani, până în 1963. În acest an se hotărăște mutarea grădinii în spațiul
actual, pe Dealul Copoului, sub supravegherea profesorului Emilian Țopa,
pentru ca aceasta să satisfacă cerințele de învățământ.
Astăzi, Grădina Botanică din Iași acoperă o suprafață de aproximativ 100
de hectare, fiind una din cele mai mari din Europa.

Organizare
Grădina Botanică din IașiSectorul dendrologic al Grădinii Botanice din
IașiRozariul

Activitatea științifică a grădinii botanice se desfășoară în 10 secții și 2

laboratoare.[3]
Secția Sistematică
Are o suprafață de 5 hectare, pe care se cultivă aproximativ 2000 de specii de
plante, aranjate pe încrengături, ramuri, ordine și familii, conform înrudirilor
naturale. Sectorul Sistematic se adresează în special elevilor și studenților, care
au astfel un material biologic viu, cu ajutorul căruia pot înțelege mai bine
unitatea și diversitatea lumii vii.
Complexul de sere
Este format din 12 sere, fiecare ocupându-se de un anumit aspect din flora și
vegetația lumii: plante mediteraneene, tropicale, subtropicale (colecții
de cactuși), flori ornamentale (36 soiuri de azalee și 469 soiuri de crizanteme).
Expozițiile organizate în sere în lunile februarie (azalee) și octombrie
(crizanteme) atrag un număr mare de vizitatori și sunt celebre la nivel național.
Secția Ornamentală
Secția Flora și vegetația României
Este cel mai întins din grădina botanică, având o suprafață de 25 ha. În crearea
acestuia s-a urmărit redarea etajelor de vegetație existente în România pe
verticală și caracteristicile (din punct de vedere al florei și vegetației) fiecărei
provincii a țării pe orizontală. Acest lucru a fost posibil datorită formelor de
relief existente în acest loc. Totodată, s-a încercat introducerea speciilor
specifice României care sunt amenințate cu dispariția sau rare și păstrarea unei
game variate de taxoni din flora țării.
Secția Flora Globului
Secția Dendrologică
Sectorul dendrologic a luat ființă sub îndrumarea botaniștilor Mandache
Leocov și Ionel Lupu, într-o perioadă în care instituția universitară ieșeană
gestiona un teren în mare parte viran: "avea un aspect de ... maidan. Erau vreo
doua mii de lacasuri individuale de tragere, folosite de unitatile militare din
Iasi. A fost nevoie de multa munca, dar Universitatea a trimis un buldozer sa
niveleze terenul ... In mijlocul sectorului dendrologic a existat o ferma
zootehnica, iar in extremitatea sudica, bucati de pamint ars aminteau de o
veche fabrica de caramida", își amintește Lupu. [4] Acesta a gestionat numeroase
plantații noi de tei, carpen, fag, stejar, plop tremurator si paltin, originare de pe
dealul Repedea, de la Poieni, din Codrii Pașcanilor, din comuna Sirețel, dar si
folosind seminte de arbori exotici furnizate de cele peste 500 de gradini botanice
din lume cu care instituția ieșeană a colaborat. [4]
În acest sector se află două izvoare de apă minerală: izvorul nr. 3, Amfiteatru, și
izvorul nr. 5, Ruina.
Printre plantele aflate aici se numără plopi, salcâmi și stejari și o colecție
de liliac.
Secția Biologică
Secția Plante utilitare
Secția Rozarium
Rozariul grădinii conține peste 600 de soiuri de trandafiri, răspândite pe o
suprafață de 1,7 hectare. Datorită numărului mare de soiuri nobile, precum
trandafirii remontanți (Frau Karl Druschki etc.), hibrizii Thea (La France
1867, White Christmas, Matterhorn, Mount Shasta, J.F.Kennedy, Mme.
Caroline Testout, Mary Maryweather, Diamond Jubilee, Peer
Gynt, Caprice, Sutter's Gold, Kardinal, Crimson Glory, Erotika, Ernest H.
Morse, Eminence, Mainzer Fastnacht etc.), dar și soiuri de trandafiri pitici,
semiurcători și urcători colecția prezentă aici este unică în România a fost
recunoscută de către The World Federation of Rose Societies.
În colecție sunt incluse și soiuri de trandafiri create în România: Luchian, Foc
de Tabără și Rosa bunda.