Sunteți pe pagina 1din 8

FC Argeș Pitești

 Articol
 Discuție

 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


FC Argeș Pitești

Informații generale
Nume complet Asociația Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș[1]
Poreclă Vulturii violeți
Alb-violeții
Trupa din Trivale
Dinamo Pitești
Dacia Pitești
Nume precedent(e)
FC Argeș Dacia Pitești
FC Argeș Pitești
6 august 1953; acum 69 de ani
Data fondării
ca Dinamo Pitești
Culori         
Nicolae Dobrin
Stadion
(15.000 de locuri)
Campionat SuperLiga României 
Proprietar Primăria Pitești
Președinte Mihai Foamete
Antrenor Andrei Prepeliță 
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
Palmares
Național Campionatul României (2)

Pentru sezonul în curs vedeți:


SuperLiga României 2022-2023
Modifică date / text 

Asociația Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș, cunoscut sub numele de FC
Argeș sau Argeș Pitești, este un club profesionist de fotbal profesionist din Pitești, România,
care evoluează în prezent în SuperLiga României. Poreclită Vulturii Alb-Violeți, echipa a fost
fondată în 1953 sub numele de Dinamo Pitești, debutând în prima divizie în sezonul 1961-
1962. În 1967, și-a schimbat numele în Argeș Pitești, denumire pe care o poartă și în prezent.

A fost una din echipele de vârf ale anilor '70, reușind să câștige două titluri de campioană în
anii 1972 și 1979. În acea perioadă, de trei ori câștigător al premiului Fotbalistul român al
anului, Nicolae Dobrin, a făcut parte din lot, ceea ce l-a transformat de-a lungul anilor într-un
simbol al clubului. Clubul s-a desființat în anul 2013, fiind apoi refondat sub numele de SCM
Pitești, după care, după rezolvarea unor formalități legale privind marca, și-a luat atât numele
de FC Argeș, cât și palmaresul.[2]

Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și violet, Trupa din Trivale disputându-și meciurile
de acasă pe stadionul Nicolae Dobrin, care are o capacitate de 15.000 de locuri.

Istorie
Inceputul

Pe data de 6 august 1953, un ordin al Ministerul Afacerilor Interne consfințește actul de


naștere al echipei Dinamo Pitești, actuala formație FC Argeș, numele fiind luat după sora mai
mare din București. Noua grupare din orașul Pitești își începe ascensiunea de jos, din
campionatul orășenesc, dar implicarea factorilor locali și aducerea pe lângă echipă a celor mai
buni fotbaliști din oraș vor constitui principalii factori în promovarea echipei an de an.
Urcarea în Divizia B se produce la sfârșitul campionatului 1958-1959, și în chiar primul an
este foarte aproape de Divizia A, numai că Dinamo ocupa doar locul al doilea al seriei
secunde. Visul ia contur pentru iubitorii fotbalului din Pitești în sezonul viitor. În 1961
Dinamo Pitești promovează pe prima scenă fotbalistică, sub comanda antrenorilor Ștefan
Vasile și Tănase Dima. Trei dintre cei mai cunoscuți componenți ai lotului de-atunci, Ion
Barbu, Florin Halagian și Nicolae Dobrin, sunt personajele care au contribuit cel mai mult la
performanțele de peste ani ale clubului de fotbal FC Argeș, înființat în anul 1968, primul club
de fotbal din țară. În cei 53 de ani de existență, FC Argeș s-a remarcat nu numai prin cele
două titluri de campioană a României, sau prin participările în cupele europene, ci și prin
faptul că a dat fotbalului românesc jucători de mare valoare. Este recunoscut la nivel național
că FC Argeș este o pepinieră apreciată de fotbaliști, în fiecare an doi-trei devenind
protagoniști ai Diviziei A. Tot FC Argeș a dat și doi dintre cei trei mari fotbaliști ai României,
din toate timpurile: Nicolae Dobrin și Adrian Mutu. Chiar dacă Mutu îl eclipsează pe Dobrin
prin banii câștigați, faima externă, imaginea mondenă și can-can, primul rămâne cel mai mare.
Pentru Dobrin vorbesc talentul excepțional și performanțele înregistrate într-o perioadă boemă
a fotbalului european și mondial.

Apare Dinamo Pitești (1953–1959)

Ion „Bebe” Barbu a fost căpitanul echipei FC Argeș și a jucat peste 200 de meciuri pentru
club.

La 6 august 1953, după 27 de ani de dominare a echipei Sporting Club Pitești, apare o nouă
echipă, Dinamo Pitești. Încă din primăvara anului 1953, în cadrul Ministerului Afacerilor
Interne, un grup de funcționari și polițiști hotărăsc să înființeze o echipă de fotbal, Dinamo,
numită astfel după sora mai mare de la București. Echipa este înscrisă în campionatul regional
Pitești, alături de echipele din Găești, Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung, Topoloveni și
Slatina, campionatul desfășurându-se în sistem primăvară-toamnă. Se cuvine să-i amintim pe
Ion Lăsculescu și Marin Tănase, doi dintre principalii inițiatori ai nașterii acestei echipe de
fotbal, în mod oficial, la 6 august 1953. Tânăra echipă Dinamo Pitești va ocupa locul 8 din 14
formații, dar va atrage atenția spectatorilor, în scurt timp reușind să adune talentele născute pe
acest plai legendar al Țării Argeșului, catalizând valorile locale și forțele administrative
pentru accederea în înalta societate a fotbalului.În Pitești au mai fost și alte echipe, dintre care
legendara Sporting Club a reușit să evolueze în divizia B timp de 8 campionate la rând (unde
marcase 289 de goluri și primise 402) până în 1954, arătând că Piteștiul dorește și vrea mai
mult decât o echipă cuminte, de pluton în divizia secundă, de aici și dorința de a aduce un
suflu nou în fotbalul local de performanță și o organizare mai bună în vederea intrării în ,
înalta societate a fotbalului. Lotul cu care a început actuala echipă FC Argeș (atunci Dinamo)
cei 50 de ani de viață a fost următorul: Antrenor: Jean Lăpușneanu (fost la Sporting Club, fost
mare portar, selecționat în echipa României, cu care a participat la Campionatul Mondial din
1930, în Uruguay). Portari: Traian Ștefan și Gheorghe Stancu. Fundași: Gheorghe Tereș, Iuliu
Szigmei, Nicolae Zamfirescu, Ion Toroipan, Stelian Oprea, Ion Istrate. Mijlocași: Constantin
Chingaru, Nicolae Gotwald, Ion Hărăclean, Ion Dragomir. Atacanți: Marin Tănase, Nelu
Diaconescu, Ion Gherghina, Ștefan Dumitrescu, Gheorghe Stănciulescu, Nicolae lonescu, Ion
Lăsculescu, Ion Stănescu. Dinamo Pitesti[nefuncțională] In anul 1954, Dinamo Pitești se întărește
cu cei mai buni jucători din Pitești: portarul Leață, fundașii Leonte lanovschi și Boldizar,
mijlocașul Gheorghe Popescu și înaintașul Basarabescu, reușind să ocupe locul al treilea în
campionatul regional, cu 40 de puncte (golaveraj 67-23), în urma Flamurii Roșii Râmnicu
Vâlcea și Minerului Câmpulung, cu 18 victorii, 4 meciuri egale și 4 înfrângeri din cele 26 de
partide disputate. Urmează campionatul regional 1955, când Dinamo Pitești reușește să se
claseze pe primul loc, înregistrând prima performanță -promovarea în Divizia C. Prima ediție
a Diviziei C de după 1945 adună la start 51 de echipe, împărțite în 4 serii. Dinamo Pitești va
face parte din seria a II-a. Sub conducerea antrenorului Jean Lăpușneanu, echipa reușește
performanța de a se clasa pe locul al VIII-lea din 14 echipe, în seria a Il-a a Diviziei C, o
performanță notabilă pentru o nouă promovată. Era a V-a ediție a Diviziei C. În lotul echipei,
pe lângă jucătorii cu care porniseră la drum, se aflau și foștii jucători ai Sportingului: Leonte
Ianovschi, Leață, Boldizar, Gh. Popescu, Basarabescu și Pericle Valeca. Va urma un
campionat, 1957-1958, în care se va trece la sistemul competițional toamnă-primăvară. Acest
sistem nu va fi prielnic, iar piteștenii, clasați pe locul al XII-lea, vor retrograda în campionatul
regional. Dinamo a câștigat doar 9 partide, 3 au fost egale și 14 meciuri le-a pierdut, marcând
30 de goluri și primind 46. Seria a fost câștigată de Titanii Bucureșteni, urmând Metalul
Târgoviște și Carpați Sinaia, în urma lui Dinamo s-au aflat Olimpia Giurgiu și Petrolul
(Flacăra) Pitești. Cu antrenorul Jean Lăpușneanu la timonă, care îl înlocuiește pe Gheorghe
Teodorescu, Dinamo Pitești, cu o ambiție renăscută și cu un lot întărit cu mai mulți tineri
talentați, câștigă campionatul regional 1958-1959 și promovează în Divizia C. Iată lotul care a
adus echipa în Divizia C: Velicu, Costache, Oancea (portari), Boldizar, Iatan, Georgescu
(fundași), Stănescu, Anuțescu, Ștefănescu, Dinică (mijlocași), Milea, Paraschiv, Marin Traian,
Ceaușu, Necșoiu, Emilian Niculescu, Cebuc, Vlad Lovin, Mașala (atacanți). Datorită
reorganizării activității fotbalistice din România, Dinamo Pitești promovează în Divizia B,
după fuziunea cu Dinamo 3 Miliția București. De la Dinamo Miliția au venit la Pitești, în vara
anului 1959, jucătorii: Spiridon Niculescu, Radu Gh., V. Florescu, Florin Halagian, M.
Haimovici, P. Valcan, Eugen Butnaru și Ion Barbu, un nucleu de jucători care va fi un atu în
startul spre o nouă etapă competițională.

Nicolae Dobrin , simbolul clubului și primul câștigător al premiului Fotbalistul Anului Român
.

Primul titlu de campioni (1959-1972)

Nimic nu întrezărea marele succes final al piteștenilor. Prima etapă debutase rău, cu o
înfrângere (1-4) la Bacău, iar disensiunile din echipă au dus la destituirea antrenorului Titus
Ozon. În locul său este promovat un tânăr antrenor, Florin Halagian, fost jucător la Dinamo
Pitești, la ora debutului său, din 29 august 1971, fiind cel mai tânăr antrenor din Divizia A (2-
1 cu Rapid, prin golurile înscrise de Jercan). La sfârșitul turului, FC Argeș se afla pe locul al
IV-lea, cu 18 puncte, în urma echipelor: U.T.A., S.C. Bacău și Universitatea Cluj. Pregătirile
de iarnă s-au desfășurat la Băile Herculane, după care a urmat un turneu greu în fosta R.D.
Germană, care i-a prins bine echipei. Returul a fost extraordinar, FC Argeș fiind învinsă doar
de două ori (0-2, acasă, cu Steagul Roșu Brașov, și 0-1, la Cluj, cu C.F.R). Vor urma 9 jocuri
fără înfrângeri, în care Halagian a jucat cartea cea mare de mai multe ori. Astfel, la Iași, a
jucat în fiecare repriză cu câte o linie de mijlocași, spre surprinderea tuturor, pentru a forța
victoria și a-i avea proaspeți pe final. În penultima etapă (21 iunie 1972), la Pitești, FC Argeș
a învins Crișul Oradea, devenind campioană cu o etapă înaintea finalului de campionat.
Echipa a jucat ofensiv și ambițios, cu un Dobrin inspirat, la timonă. Scorul a fost 4-1 (3-1)
pentru piteșteni, prin golurile marcate de Dobrin (min. 25 și 43), Prepurgel (min. 28), C. Radu
I (min.83), respectiv Tămaș (min. 39), în fața a peste 17.000 de spectatori, în ultima etapă,
deși avea titlul în buzunar, F.C. Argeș învingea, la mare luptă, pe Dinamo, la București, pe
marele stadion Național, cu 3-2 (1-1), prin golurile înscrise de: Jercan (min. 45), C. Radu I
(min. 55), C. Frățilă (min. 89), respectiv Lucescu (min. 17) și Dumitrache (min. 61), pentru
Dinamo.

Iată cele două echipe care s-au întâlnit în ultima etapă, în fața a peste 10.000 de spectatori, sub
conducerea arbitrului loan Rus (Tg. Mureș): FC Argeș: Stan-Barbu (Ciolan)-Pigulea, Vlad,
Olteanu, P. Ivan II-Prepurgel, M. Popescu (C. Frățilă)-C. Radu I, Dobrin, Jercan. Dinamo:
Constantinescu-Cheran, G. Sandu, Dobrău (Batacliu, apoi Doru Popescu), Deleanu-Dinu,
Sălceanu- Lucescu, Dumitriu II, Dumitrache, Florin Dumitrescu. În acest fel, F.C. Argeș
câștiga cununa de lauri, aducând Piteștiul, pentru prima dată, în rândul orașelor campioane,
după București, Timișoara, Arad, Oradea și Ploiești. Lotul echipei campioane, FC Argeș, în
campionatul 1971-1972, a fost următorul: V. Stan, D. Ariciu, Spiridon Niculescu (portari), M.
Pigulea, C. Olteanu, R. Vlad, I. Barbu, P. Ivan II, D. Ciolan, C. Nedelcu (fundași), I.
Prepurgel, M. Popescu, Dumitru Ștefan, Emil Dumitru, Ion Roșu (mijlocași), C. Radu II, C.
Frățilă, N. Dobrin, R. Jercan, Ion Dobrescu, Paul Ciornoavă (atacanți), Florin Halagian și
Tănase Dima (antrenori). Cele 51 de goluri ale echipei F.C. Argeș au fost marcate de: Dobrin-
15, C. Radu 9, Jercan-8, Frățilă-7, Prepurgel-4, Roșu-4, M. Popescu-2, Olteanu-1 și
Dobrescu-1.

FC Argeș câștigă titlul la Dinamo acasă (1972-1983)

Campionatul 1978-1979 a început sub semnul unei bune pregătiri și al dorinței de a fructifica
maturizarea lotului de jucători tineri, majoritatea crescuți la Pitești. Sub conducerea aceluiași
antrenor, Florin Halagian, ajutat de Leonte lanovschi (Tănase Dima s-a transferat la Dinamo
București) și de Constantin Oțet, transferat cu câteva zile înainte de începerea campionatului.
Obiectivul propus de conducerea clubului era ocuparea unuia din locurile 1-5 și acumularea a
cel puțin 18 puncte în turul campionatului. FC Argeș începe campionatul în forță, câștigând
două jocuri cu Chimia Rm. Vâlcea și "Poli" Iași, și se instalează în plutonul fruntaș. De-abia
în etapa a Vl-a înregistrează prima înfrângere, 0-1, la Tg. Mureș, cu A.S.A. în continuare,
ocupă locurile 2-4, fără să mai coboare. Jucătorii sunt supuși la eforturi duble, majoritatea
făcând parte și din echipa olimpică a României, care reușea, după mulți ani, să învingă
reprezentativa Ungariei la Pitești. La sfârșitul turului, FC Argeș se situa pe prima poziție în
clasament, remarcându-se prin coeziune, respect față de coechipieri și de sarcinile de joc
încredințate. Un nou jucător a debutat cu succes în echipa piteșteană, Moiceanu, care, în scurt
timp, a devenit pentru coechipieri și adversari arma secretă. În ultima etapă a turului, la
Pitești, piteștenii au câștigat in extremis partida cu Dinamo (scor 1-0) și FC Argeș a devenit
campioana turului cu 10 meciuri câștigate, o remiză și 6 înfrângeri, 25 de goluri înscrise și 17
primite, totalizând 21 de puncte, mai mult cu trei decât se propusese la începutul
campionatului.

Cunoscutul ziarist sportiv Laurențiu Dumitrescu scria în Sportul, „... a fost și în toamna lui 78
echipa lui Dobrin; echipa acelui fotbalist de mare talent, care poartă de mai bine de 15 ani
tricoul cu numărul 10, jucătorul capabil - și la 31 de ani - să decidă orice meci din
campionatul nostru (exemple mărturii: partidele cu F.C. Baia Mare, pe teren propriu, și cu
Steaua, în deplasare), să marcheze goluri de o mare spectaculozitate. Când Dobrin a absentat,
a intervenit Iovănescu, mijlocașul ofensiv care a avut un sezon de excepție, poate cel mai bun
al carierei sale. El și-a asumat și rolul de puncheur atunci când vârful Radu II a fost
accidentat. Dar a fost și turul lui Stancu, devenit, la numai 22 de ani, liderul matur al apărării,
care îmbina experiența lui Ivan II cu forța lui Cârstea și ambiția lui Mihai Zamfir.”

Dudu Georgescu, atacantul central al dinamoviștilor, declara, "încep prin a adresa felicitări lui
Radu II pentru câștigarea titlului de golgeter în actuala ediție. Despre meci aș vrea să pot
spune la finele lui că a fost frumos, în ciuda mizei ce-și va pune amprenta pe confruntare. Noi,
dinamoviștii, așteptăm să ne revanșăm pentru acel 0-1 din toamnă și vrem să câștigăm pentru
a demonstra că Dinamo este cea mai bună echipă.”

Acest meci era un duel și între Dobrin și Dinu. Cu două zile înaintea marelui derby, Cornel
Dinu declara: „Aș vrea să-i transmit lui Dobrin că alături de Dumitrache rămâne cel mai mare
talent născut în ultimii 20 de ani în fotbalul nostru, talent pe care, din păcate, prin rațiunile
oamenilor săi, fotbalul românesc n-a putut să-l valorifice la maximum. Am totuși senzația că,
din punct de vedere pur tehnic, chiar și în actuala distribuție avem o forță de joc mult mai
mare ca FC Argeș.”

Dobrin considera că argumentul nostru cel mai important ar fi constanța mai mare decât a
dinamoviștilor, ei revenind puternic abia în returul campionatului, în plus, ar mai fi tinerețea
formației noastre și omogenitatea garniturii, cred eu, mai accentuată decât a lui Dinamo.

La 24 iunie 1979, în fața a 20.000 de spectatori, pe stadionul Dinamo din Capitală, FC Argeș
învingea, după un meci de infarct, cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de: Radu II (min. 11
și 24), D. Nicolae( min. 69) și Dobrin (min. 90), respectiv, Dragnea (min. 5) și Dudu
Georgescu (min. 76, din penalty, și min. 89).

După meci, în Sportul, cunoscutul și regretatul gazetar sportiv Ioan Chirilă scria, "Finala
campionatului, așteptată cu un interes extraordinar, care a împuținat masiv numărul
spectatorilor pe toate celelalte terenuri, s-a încheiat cu victoria meritată a piteștenilor, după un
joc de mare tensiune, în care setea de victorie a dinamoviștilor a primit un veto din partea lui
Dobrin, care a oferit tribunelor și telespectatorilor al nu mai știu câtelea meci al vieții sale, el
fiind jucătorul care a dominat din toate punctele de vedere terenul."

Meciul a început prin dominarea dinamoviștilor, care au înscris repede, prin Dragnea, cu
capul la lovitura de colț executată de Țălnar. În minutul 11, Dobrin i-a trimis în adâncime lui
Radu II, după ce ieșise din mijlocul a trei adversari, și acesta preia și aleargă cu mingea,
egalând. Dinamoviștii sunt dezorientați și Doru Toma șutează în bară, de unde Radu II o
împinge de pe linia porții în gol. Piteștenii sunt periculoși pe contraatac, dar M. Zamfir
salvează in extremis un șut al lui Vrânceanu. După pauză, Dudu Georgescu șutează în bară
(min. 61), iar Augustin reia alături de poartă, în min. 69, Dobrin se lansează într-o cursă
nebună, trece de mai mulți adversari, înmărmuriți de slalomul acestuia, pasează pe dreapta la
Doru Nicolae, care marchează: 1-3. Apoi, Dudu Georgescu transformă un penalty, la un fault
asupra lui Ion Moldovan, și egalează, dar, în ultimul minut, Dobrin șutează la rădăcina barei
consfințind o victorie meritată a Argeșului. Au evoluat FC Argeș: Cristian 8, M. Zamfir 7,
Cârstea 7, Stancu 7, Ivan II 6, D. Toma 7, Iovănescu 6 (min. 78, Bărbulescu), Chivescu 6,
Doru Nicolae 8, Radu II 9, Dobrin 10. Dinamo: Anuței 5, Ion Marin 6, Sătmăreanu II 6, Dinu
6, Lucuță 6, Augustin 6, Dragnea 7 (Țevi 6), Custov 6, Țălnar 6, Dudu Georgescu 7,
Vrânceanu 6 (Ion Moldovan 6). Au arbitrat: Otto Anderco (Satu Mare) 7, la linie T.
Balanovici (Iași) și V. Tătar (Hunedoara). Notele au fost acordate de redactorul Sportul, Ioan
Chirilă. Lotul campionilor a fost următorul: Gh. Cristian și A. Speriatu (portari), M. Zamfir,
C. Stancu, C. Cârstea, P. Ivan II,S. Moisescu, D. Ionașcu, Ilie Bărbulescu (fundași), Doru
Toma II, S. Iovănescu, Gh. Chivescu, M. Iatan (mijlocași), Doru Nicolae, M. Radu II, N.
Dobrin, Viorel Turcu, Viorel Moiceanu și Radu III (atacanți).

După Nicolae Dobrin (1983–2009)

Retragerea lui Nicolae Dobrin , simbolul emblematic al FC Argeș, a însemnat și încheierea


marii performanțe pentru club. În anii 80 echipa a devenit mijlocul echipei clasamentului,
terminând frecvent pe locurile 6, 7 sau 9, dar a reușit totuși să ajungă la 3 finale ale Cupei
Balcanilor în această perioadă. După ce la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 echipa a
alunecat chiar și în jumătatea inferioară totul cumulând cu retrogradarea din Divizia A în
1992 după 29 de ani petrecuți în topul fotbalului românesc .

Retrogradată în Liga a II-a și cu probleme financiare, FC Argeș a fost preluată de Dacia , al


cărei director era Constantin Stroe, care a plătit datoriile. Clubul a promovat în 1994, a
terminat pe locul 8 în 1995 și a fost din nou la 5 puncte distanță de retrogradare în 1996 . În
sezonul următor, echipa revine la mijlocul tabelului.

Sezonul 1997–98 Divizia A a fost ultimul vârf din istoria FC Argeș. Echipa a terminat pe
locul 3 și s-a calificat pentru Cupa UEFA 1998–99, unde a eliminat echipe precum Dynamo
Baku și İstanbulspor, dar au fost eliminate fără probleme de Celta de Vigo cu 0–8 la general.
Aceasta ultima prezență în cupele europene a fost din cauza unei generații formidabile, al
doilea cel mai talentat după Dobrin generația lui. Această echipă a FC Argeș a avut jucători
precum: Adrian Mutu , Bogdan Vintilă , Valentin Năstase , Iulian Crivac , Constantin
Schumacher sau Constantin Barbu .

FC Argeș și-a continuat sezoanele bune terminând pe locul 4 în 1999 , apoi pe locul 5 în 2000
și 2001 . Din 2002 echipa a fost o prezență constantă în a doua jumătate a clasamentului,
terminând în cel mai bun caz pe locul 10. Această perioadă de rău sa încheiat cu a doua
retrogradare din istoria clubului, de data aceasta , după 13 ani, la sfârșitul 2006-07 Liga I
sezonul.

Echipa a promovat înapoi după un singur sezon în Liga II .

„Calciopolia românească” și falimentul (2009–2013)

„The White-Violet Eagles” au terminat pe locul 8 la primul sezon după promovare, un sezon
cu rezultate bune și un stil solid de joc. Pe 8 iunie 2009, o știre șoca lumea fotbalului
românesc: FC Argeș a fost retrogradată la data de 8 iunie 2009 în liga a doua, după ce D.N.A.,
a descoperit că patronul echipei, Cornel Penescu, a încercat să mituiască mai mulți arbitri
pentru ca aceștia să „ajute” echipa să câștige. Acest caz a fost denumit de presă „Cazul
Penescu„ sau Calciopoli-ul românesc.

Renașterea (2017-prezent)

În data de 15 iunie 2017, Consiliul Local Pitești a aprobat în unanimitate alocarea sumei
necesare pentru achiziționarea brandului FC Argeș. Pe 17 iunie ANAF a acceptat oferta de
cumpărare. Peste câteva zile primăria a transmis ultima siglă folosită, brandul și palmaresul
către SCM Pitești, aceasta devenind oficial FC Argeș. După promovarea echipei în eșalonul
secund al fotbalului românesc în sezonul 2016-2017, argeșenii au petrecut 3 ani în liga
secundă. FC Argeș a reușit promovarea în prima divizie la capătul sezonului 2019-2020, după
11 ani de pauză. Piteștenii au obținut în extremis promovarea, după ce Rapid a egalat-o pe
Turris-Oltul Turnu Măgurele în al șaptelea minut al prelungirilor, scor la care teleormănenii
au rămas în liga secundă, iar FC Argeș a promovat direct.

La revenire, Piteștenii au fost apăsați de presiunea primei ligi iar până în etapa 17, echipa se
afla mai mereu pe locurile retrogradabile. Urmează însă o serie impresionantă de 11 meciuri
fără înfrângere și, după ce a petrecut o bună parte a sezonului în zona de jos a clasamentului,
echipa începea să spere chiar la un loc de play-off. Argeș termină totuși sezonul regular pe
locul 7 cu 40 de puncte, la 2 puncte de ultimul locul de play-off. În play-out, Piteștenii se
mențin mai mereu pe locul 2 care ducea în barajul pentru Europa Conference League, însă
pierd în ultima etapă și se clasează la finalul sezonului pe locul 5 din play-out (locul 11 la
general) și ratează o posibilă participare în cupele europene.

S-ar putea să vă placă și