Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Asuaju de Sus

Localitatea Asuaju de Sus este situată în zona de sud-vest a județului Maramureș, la

45 km de Baia Mare, în zona etnografică cunoscută sub denumirea de „Țara Codrului”, în
vecinatatea județelor Satu Mare și Sălaj.
În monografia comunei este menționat faptul că primii locuitori s-au stabilit pe
teritoriul actual al satului Asuaju de Jos, de unde au urcat printre cele două văi (Urmeniș și
Asuaj), așezându-se mai sus, pe deal, unde condițiile de viață și păstorit au fost mai
favorabile, luând ființă, astfel, Asuaju de Sus.
În 1394 cele două localități sunt prezentate în documente sub numele de „Azyuachet
Aua Azyuach”. Primele familii care s-au așezat pe aceste meleaguri, au fost cele ale
Budenilor, apoi Brândușenii și Boitorenii, odată cu colonizarea șvabilor din satul Șandra,
județul Satu Mare.
După ce s-a mutat centrul comunei mai înspre deal, biserica de lemn a rămas la
periferie, astfel că s-a încercat mutarea ei în mijlocul comunei. Localnicii au realizat un
postament din lemn cu roată din stejar, pe care au așezat bisericuța pentru a fi transportată de
16 boi, care erau în proprietatea lui Budea Gheorghe.
Cu mari eforturi această bisericuță a fost adusă până la așa-numitul „Deal al popii”,
unde, în timp ce se încerca urcarea dealului, s-au rupt toate lanțurile cu care era legată.
Nemaiputând fi transportată, această bisericuță a fost asezată pe locul unde acum se află
„Cimitirul de la Lica”.
Actuala biserică s-a construit între anii 1898-1900, prin contribuția credincioșilor,
fiind construită din cărămidă, pe fundație din blocuri de piatră, având o lungime de 30 m și o
lățime de 14 m.
În anul 1880 în parohia greco-catolică Asuaju de Sus îl găsim ca paroh pe pr. Alexiu
Varna, care a deținut și funcțiile de vice-arhidiacon surogat, vice-protopop și protopop al
protopopiatului Băsești. La acea dată, parohia Asuaju de Sus avea cea mai mare comunitate
din protopopiatul Băsești, având 1474 credincioși greco-catolici. În localitate mai erau 4
romano-catolici, 17 reformați și 18 evrei.
În data de 3 iunie 1886, părintele Alexiu Varna îl invită pe George Pop de Băsești să
participe la o ședință parohială. În cadrul acestei ședințe George Pop de Băsești aduce la
cunoștința poporului necesitatea construirii unei noi biserici din piatră. Acesta recomandă
sătenilor, ca pentru câștigarea materialului necesar, fiecare persoană să primească darea de
10% din producția de cereale din anii 1886, 1887 și 1888.
Documentele păstrate prezintă cum an de an locuitorii satului au contribuit cu mari
eforturi la adunarea sumelor necesare pentru edificarea unei noi biserici. În toate aceste
acțiuni un rol important l-au avut reprezentanții celor două instituții: Biserica și Școala, prin
preotul greco-catolic Alexiu Varna și învățătorul Gheorghe Șimonca.
Alături de comunitate, ei au reușit la cumpăna dintre secolele al XlX-lea și al XX-lea,
adică în anul 1900, ridicarea unei frumoase biserici, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și
Pavel”.
Contractul de edificare a bisericii din Asuaju de Sus a fost atribuit în anul 1898
arhitectului George Matei.
 Pictura bisericii a fost realizată de pictorul bisericesc Szemann Istvan din Baia Mare,
contractul fiind încheiat la 19 august 1901.
Probabil că sfințirea bisericii a avut loc în anul 1902, căci în 28 iunie a aceluiași an,
vicarul Silvaniei, Alimpiu Barbuloviciu îi scrie parohului Alexiu Varna că episcopul nu va
putea onora invitația la sfințire, dar că probabil va trimite pe unul dintre membrii
Consistorialului, adică un canonic1.
Părintele Alexiu Varna va sluji în parohia Asuaju de Sus până pe data de 20
decembrie 1922, când își va încredința sufletul Părintelui Ceresc.
În data de 24 ianuaria 1924, după o perioadă de interimat, paroh al parohiei Asuaju de
Sus va fi numit părintele Teofil Varna.
Părintelui Teofil Varna i-a urmat pr. Buda Vasile, care a păstorit comunitatea până în
anul 1930. Din anul 1930 până în anul 1960, comunitatea greco-catolică din Asuaju de Sus a
fost păstorită de pr. Drăgan Aurel.
Decretul 358/1948 prin care Biserica Greco-Catolică din România a fost interzisă de
către statul comunist-ateu a făcut ca atât Biserica, cât și bunurile pe care parohia le avea să
treacă în proprietatea Statului Român și a Bisericii Ortodoxe Române.
Cu toate că părintele Drăgan Aurel a trecut în cadrul Bisericii Ortodoxe, el a continuat
să transmită mai departe moștenirea de credință a Bisericii Greco-Catolice.
În Revista Arhivei Maramureșene găsim că „pe lângă marea majoritate a preoţilor
reveniţi care s-au încadrat în unificare şi se străduiesc să introducă terminologia ortodoxă,
să obişnuiască pe cântăreţi şi credincioşii cu aceşti termeni, să renunţe treptat la obiceiurile
greco-catolice, mai sunt şi unii preoţi care nu se acomodează, sunt fie pasivi, fie indiferenţi
şi nu schimbă nimic de teamă să nu supere credincioşii” 2. Printre aceștia îl găsim menționat
și pe părintele Drăgan Aurel din Asuaju de Sus.
Parohia a fost redeschisă în data de 12.01.1998. Prima liturghie a fost oficiată de către
părintele Simion Mesaroș pe scările caminului cultural, în prezența a peste 70 de credincioși.
Ulterior, oficiile liturgice au fost celebrate în curtea fostei biserici greco-catolice, dar
și în casele puse la dispoziție de către credincioșii Ardelean Ana și Brândușe Gheorghe, tatăl
părintelui Brândușe Ovidiu, paroh în Cămârzana.
Celebrări liturgice au fost oficiate și de către pr. Costin Gheorghe, paroh în Băița de
sub Codru, care își amintește că într-o duminică a fost întâmpinat la întrarea în sat de mai
mulți bărbați, care după ce l-au oprit, au încercat să îi răstoarne mașina și să îl bată. Conflictul
a fost aplanat de către forțele de ordine din localitate, astfel că părintele și-a putut continua
drumul spre credincioșii ce îl așteptau.
În primăvara anului 1999, cu câteva săptămâni înainte de Paști, părintele Costin
Gheorghe împreună cu credincioșii greco-catolici au intrat în fosta biserică greco-catolică
pentru un moment de rugăciune. În timpul rugăciunii Calea Crucii, mai mulți credincioși
ortodocși au intrat în biserică și l-au scos afară pe preot, bătându-l cu pumnii și picioarele.
După acest eveniment, la intervenția părintelui Simion Mesaroș, credincioșilor greco-
catolici li s-a pus la dispoziție o sală a căminului cultural, aflat în imediata apropiere a

1
https://www.caiete-silvane.ro/articole/4292/Alexiu-Varna-1841-1922-un-protopop-greco-catolic-din-
generatia-Marii-Uniri.html
2
http://arhivelenationale-maramures.ro/webcenter/content/conn/ucm-connection/path/portal/
Maramures/Continut%20partajat/RAMM/REVISTA%20ARHIVEI%20MM%20nr.%207%20din%202014.pdf?lve
bisericii.
Din anul 2000 până în anul 2008, parohia va fi administrată de către părintele Brăhaița
Ioan, căruia i-au urmat pr. Dunca Bogdan, între anii 2008 și 2013, pr. Mătieș Ioan și pr.
Ember Emil, între anii 2013 și 2015, iar din 8 septembrie 2015 până în prezent parohia este
păstorită de către pr. Boloș Alexandru.
În anul 2019 credincioșii greco-catolici au cumpărat o casă, pe care au transformat-o
în capelă, iar din data de 6 decembrie 2019 oficiile liturgice s-au celebrat în această capelă.
În data de 26 septembrie 2021, în curtea capelei a fost înălțată o clopotniță din lemn,
din care după mai bine de 70 de ani clopotul îi cheamă pe credincioșii greco-catolici la
rugăciune.
Plecăm din această frumoasă localitate, având în memorie imaginea unei comunități
primitoare ce nu și-a uitat rădăcinile credinței, care a păstrat vie în suflete icoana formatorilor
spirituali și culturali; o comunitate formată din oamneni muncitori și râvnitori, ce duc mai
departe idealurile semănate cu atâta trudă de înaintașii lor.

Pr. Vasile Daniel POP