Sunteți pe pagina 1din 3

Arhiepiscopia Târgoviştei

Protopopiatul Pucioasa
Parohia „Naşterea Maicii Domnului” - Ursei

A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE


- NUMELE PAROHIEI ŞI PROTOPOPIATUL DIN CARE PROVINE: Parohia Ursei, Protopopiatul Pucioasa
- PREZENTAREA GENERALĂ A PAROHIEI DIN PUNCT DE VEDERE GEOGRAFIC, ISTORICO-

DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC. Satul Ursei face parte din comuna Vişineşti şi este
situat în partea estică a judeţului Dâmboviţa, în zona Subcarpaţilor, de aici izvorând Cricovul Dulce.
Urseiul a fost comună separată până în anul 1948. La est, satul se învecinează cu comuna Proviţa cu
care se leagă printr-un drum comunal ce străbate satele Vişineşti şi Sultanu. Drumul, de o frumuseţe
aparte, a devenit accesibil autovehiculelor, şoseaua fiind total modernizată. Tot la est se află şi comuna
Adunaţi (judeţul Prahova); legătura dintre satul Ursei şi satul Ocina (parte a comunei Adunaţi) se
realizează prin poteci cunoscute de localnici, iar în caz de forţă majoră şi cu căruţa. 1 La vest, nord-vest
se află comuna Bezdead. Vatra aşezării a fost pe valea Bezdeadului, Bezdeadul fiind satul de baştină
din care au „roit” urseienii, puturoşenii şi vişineştii. 2 Roirea s-a făcut pe parcursul secolelor, de-a lungul
văilor Ursei, Puturosu, Bizdidel sau Talea. Într-o anaforă a marilor boieri din 19 februarie 1819, se fac
cunoscute rezultatele cercetărilor întreprinse pentru soluţionarea pricinei dintre moşnenii din satul
Bezdead şi din alte sate din acelaşi hotar (printre care Puturosu şi Ursei) cu fostul mare logofăt Ştefan
Belu.3 Sub aspect morfologic, satul Ursei se încadrează în tipologia satului răsfirat, prin modul cum sunt
dispuse gospodăriile, prin felul cum sunt încadrate grădinile cu pomi. 4
În ajunul anilor 1935-1940, cetăţeanul Stoica Ion din satul Ursei a descoperit pe un lot personal o
oală mare de pământ conţinând o mare cantitate de monede dacice de argint, cunoscută sub numele de
„tezaurul de la Ursei”5, din care majoritatea au intrat în patrimoniul cultural naţional la 19 iunie 1975.
Din punct de vedere economic, locuitorii satului Ursei îşi asigură existenţa din pomicultură şi
creşterea animalelor. O parte din ei au fost atraşi de apariţia nucleului petrolifer Moreni, accentuându-se
în acest sens atragerea populaţiei satelor din zonă spre centrul gravitaţional economic de la Moreni.

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE


- ISTORIA ZIDIRII EI (PISANIE ŞI HRAM). Din mărturisirile bătrânilor, această biserică a fost începută
în anul 1863, în locul celei de lemn aduse de la Sultanu la Ursei. Despre aceasta din urmă se spune că ar
fi aparţinut Schitului Puturosu, care a existat la poalele dealului Sultanu în anul 1657, în timpul domniei

1
Localităţile judeţului Dâmboviţa, Târgovişte, 1971, p. 284
2
Dan Dumitrescu, Comuna Bezdead, Studiu geografic complex, manuscris, 1980
3
*** Din tezaurul arhivistic dâmboviţean, catalog de documente, 1526-1848, Bucureşti, 1993
4
Ion Stoica, Sate de sub munte. Ursei, Vişineşti, Sultanu, Dospineşti. Încercări monografice, Moreni, 2012, p. 50
5
Nicolae Bugrezeanu, „Consideraţii asupra tezaurului monetar dacic de la Urseiu, judeţul Dâmboviţa”, în Valahia, nr. 10-
11/1978-1979, p. 431-434.
1
lui Constantin Şerban Basarab (1654-1658). Ea a fost adusă la Ursei de unii clăcaşi care s-au transferat
de la Puturosu la Ursei, formând cu moşnenii locului o singură comunitate.
În pisania bisericii se menţionează: „Ziditu-s-a acest locaş cu hramul Naşterea Maicii Domnului în
anul MDCCCLXVI (1866) de către enoriaşii satului Ursei, fiind decorată cu pictură naivă. Cutremurul
din 1947 a făcut avarii la zidărie şi pictură. Prin îngrijirea pr. paroh Gheorghe Tomescu, consilierilor
parohiali şi a enoriaşilor, s-au făcut reparaţii generale între anii 1975-1979. Pictura s-a făcut din nou
de către pictorul Petre Judeţ. Resfinţirea sfintei biserici s-a făcut de către P.S. Episcop Roman
Ialomiţeanul şi un mare sobor de preoţi la 29 iunie 1978, protoiereu fiind N. Marinescu.”
Din procesul-verbal al Consiliului Parohial din 18 iulie 1948, se constată că în anul 1948 s-au făcut
reparaţii la pereţi şi pictură.
- ARHITECTURA (PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢIE). Biserica este construită din
piatră, are formă de corabie, compusă din amvon, pronaos, naos şi altar, cu două turle, fiind acoperită cu
tablă. Are lungimea de 18 m, lăţimea de 6 m, înălţimea de 5 m până la boltă, cu o grosime de 0,80 m.
Pardoseala este din piatră pătrată peste care s-a pus gresie.
- PICTURA (CÂND A FOST REALIZATĂ, DE CINE, CÂND A FOST RESTAURATĂ) . Pictura actuală este în
stil bizantin, fiind executată de pictorul Petre Judeţ. Se remarcă chipul cald al sfinţilor, atât în pictura de
pe pereţi, cât şi în icoanele de la catapeteasmă.
- OBIECTE VECHI DE CULT - Nu s-au găsit
- MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI - Nu există.
- POMELNICE ŞI ALTE ÎNSCRIERI SAU INSCRIPŢII – nu s-au găsit
- ŞIRUL PREOŢILOR PAROHI. Există menţiuni despre următorii preoţi care au slujit în biserica
noastră: Pr. Cristea Stan (1850-1862), Pr. Neculaie Neculaie (1862-1918), Pr. Gheorghe Panaitescu
(1921-1927), Pr. Nicolae Popescu Cernea (1927-1942), Pr. Gheorghe Ion (1942-1958), Pr. Vasile
Ionescu (1958-?), Dinu Cezar (?-1975), Pr. Tomescu Gheorghe (1975-1984), Pr. Popescu Marian
(1984-1994), Pr. Lupea Nicolae (1994-2011). Începând din anul 2011, preot paroh al Parohiei Ursei este
P.C. Dinu Georgian Dan.
C. CIMITIRUL PAROHIAL. Cimitirul parohiei Ursei se află în curtea bisericii şi este compus din
două zone, de o parte şi de alta a bisericii, având 390 şi respectiv 65 de morminte. Este împrejmuit cu gard
din piatră şi lemn, având pe alocuri alei betonate. Suprafaţa ocupată de morminte este de 1830 mp.

D. ACTIVITĂŢI CULTURALE ŞI FILANTROPICE ÎN TRECUT. Pe teritoriul Parohiei


Ursei, s-au găsit urme ale unor troiţe construite din lemn, una dintre ele fiind restaurată în anul 2013.

E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. Parohia este alcătuită în prezent din 210 familii, având
un număr de 530 de enoriaşi, şi se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei, având în vedere rata
scăzută a natalităţii. Ocupaţia de bază este agricultura.

2
Parohia Ursei organizează activităţi de ajutorare a bătrânilor bolnavi, a copiilor şi văduvelor sărace
din parohie, în mod regulat, prin alimente, îmbrăcăminte şi bani. Preotul parohiei participă la toate
evenimentele culturale organizate de şcoala şi primăria din comună, stimulând copiii dotaţi prin diverse
premii constând în icoane şi cărţi de rugăciune. Actualmente, programul liturgic al bisericii este
următorul: vinerea – Acatist (în posturi), sâmbăta – Sfânta Liturghie, slujba Parastasului, cateheză, iar
seara Vecernie, duminica – slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie.
În fiecare an, cu ocazia hramului bisericii, parohia organizează o agapă ce constă în hrană caldă
pentru peste 120 de persoane.

F. DATELE DE CONTACT ALE PAROHIEI:


ADRESA: Str. Principală, nr. 12, sat Ursei, comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa.
HRAM: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie).
Nu are telefon, site şi email oficiale.

BIBLIOGRAFIE:
1. ***, Din tezaurul arhivistic dâmboviţean, catalog de documente, 1526-1848, Bucureşti, 1993
2. ***, Localităţile judeţului Dâmboviţa, Târgovişte, 1971
3. Bugrezeanu, Nicolae, „Consideraţii asupra tezaurului monetar dacic de la Urseiu, judeţul
Dâmboviţa”, în Valahia, nr. 10-11/1978-1979
4. Dumitrescu, Dan, Comuna Bezdead, Studiu geografic complex, manuscris, 1980
5. Stoica, Ion, Sate de sub munte. Ursei, Vişineşti, Sultanu, Dospineşti. Încercări monografice,
Moreni, 2012

S-ar putea să vă placă și