Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
VOSVARY, la 1216 Vosvari, 1226 Vasvari, la 1268 VILLA sau TERRA VASVARY, la 1284 Terra
Vasvary. Tot în sec. al VIII-lea se ştie că Oşvareul aparţinea unui oarecare grof Kate. Prima atestare
documentară propriu-zisă a Botizului apare însă în sec. al XIV-lea, numindu-se în acea vreme
Batyahaza. Cu numele de Botiz apare începând din anul 1512. Până în anul 1930 existau două
localităţi care formează astăzi Botizul: Oşvareu şi Botiz. Până în acest an Oşvareul era matca iar
Botizul era doar filia sa.
Despre viaţa religioasă a românilor ortodocşi de aici avem date încă din sec. XIII-XIV. În sec.
al XVII-lea, când au năvălit turcii, aceştia au distrus aici printre altele şi o biserică. În anul 1757 s-a
construit o biserică românească din lemn, cu hramul
“Înălţarea Domnului”. Încă de acum exista o casă parohială şi o şcoală confesională. Primul preot
paroh, al cărui nume nu s-a putut descifra din matricola botezaţilor, începând cu 1826, este
GHEORGHE IUHASCVICS. El a fost paroh în Oşvareu până în anul 1862, iar în ultimul timp
deţinea şi funcţia de notar districtual. În acest timp, învăţător la şcoala confesională era Mihael Iakol,
iar numărul elevilor era de 35. În anul 1862 paroh este Georgiu Gros. Începând din anul 1887, vreme
de 17 ani, păstoreşte parohul Daniil Nogvianul. Dintr-un proces verbal ce datează din primul an al
activităţii sale, rezultă că s-a hotărât construirea unei biserici din piatră adusă din localitatea Oraşu
Nou, lucrată de Donca Mihai şi Sava Ioan, încă din 1892.
Vechea biserică din lemn a fost dărâmată când noua biserică din piatră a fost terminată. Locul
în care era amplasată vechea bisericuţă, la acea vreme, era situat în grădina actualei case parohiale. În
locul altarului se afla o cruce ridicată de familia Ralloy, care a avut o contribuţie substanţială la
ridicarea noii biserici. Meşterul care a condus lucrările pentru construirea noii biserici a fost Leone
Reiter şi a fost apoi angajat şi Lemak Andrei. Sfinţirea în interior a avut loc pe 8 mai 1892, sfinţire
săvârşită de delegatul Episcopal, dr.Ioan Szabo, cu participarea protopopului de Satu Mare, Ambrozie
Pop.