Biserica agent

comunitar important
Instituția: Gimnaziul Țipletești
Învățător: Prinii Victoria
Astăzi împreună vom desfășura o nouă lecție
virtuală de educație moral- spirituală.
 Cultul religios al populaţiei moldoveneşti este creştinismul
răsăritean sau ortodoxia. Principalele lăcaşuri de cult în
Moldova sînt bisericile, care se înscriu într-o tipologie
ierarhică: biserici catedrale (numite şi simplu catedrale),
biserici parohiale, paraclise (numite şi capele). În
componenţa bisericilor intrau separat sau ataşat
clopotniţele, pentru chemarea la serviciul divin ordinar sau
cu ocazii speciale. Bisericile, independent de rangul lor,
erau tripartite, alcătuite din naos, altar şi pronaos.
Catedralele se deosebesc de simple biserici prin dimensiuni
mai mari, destinate primirii unui număr mare de credincioşi
la marile sărbători religioase, în care predică ierarhul local
suprem. Arhitectură catedralelor a întruchipat căutările noi
în domeniul formei artistice, a orientări stilistice şi a
progresului tehnic, şi reprezintă realizările de vîrf din
domeniul arhitecturii ecleziastice, deoarece în evul mediu
„în arhitectura religioasă s-au concentrat toate forţele şi
aspiraţiile artistice ale societăţii”.
 În Moldova catedrală mitropolitană a fost biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, apoi biserica Mirăuţi din
Suceava, trecînd la biserica Sf. Gheorghe din Suceava. Pe teritoriul actual al Republicii Moldova, după
ce Chişinăul a devenit oraş de reşedinţă a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Sf.
Arhangheli, cunoscută și cu denumirea Catedrala Veche, a devenit prima catedrală metropolitană. și a
fost finisată în timpul arhiepiscopului Dumitru Sulima, fiind transformată apoi în catedrală arhiepiscopală.
După o perioadă de utilizare inadecvată în timpul ateismului agresiv, biserica şi-a recăpătat statutul de
catedrală mitropolitană.
Catedrale episcopale au fost construite în centrele episcopiilor. Una din cele mai renumite catedrale
episcopale este Sf. Constantin şi Elena din Bălţi, fondată de primul episcop de Bălţi, Visarion Puiu în
perioada interbelică.
Bisericile parohiale sînt cele mai răspîndite clădiri religioase. sînt construite în
centrul localităţilor, sau în centrul unui ansamblu monastic, devenind accentul
compoziţional al centrului public. În marile localităţi puteau fi cîteva biserici
parohiale, în dependenţă de numărul enoriaşilor. 

Bisericile au fost construite în lemn şi din piatră, dar sînt cunoscute şi biserici săpate în stîncă
(rupestre). Bisericile de piatră în Moldova sînt constrite după formarea statului moldovenesc,
cele mai multe fiind cunoscute graţie investigaţiilor arheologice. Construcţia bisericilor a fost
iniţiată de către domnitori, fiind amplasate pe lîngă curţile domneşti din oraşe şi sate şi în cadrul
mănăstirilor. În prima etapă a dezvoltarii arhitecturii medievale, anterior centralizării statului,
biserici în piatră construiau şi boierii în reşedinţele de pe moşiile lor sau în oraşe pe loturile de
pămînt care le aparţineau. Comunităţile săteşti din Moldova istorică construiau biserici din lemn,
cele mai vechi nu au ajuns pina in timpurile noastre, dar continuitatea arhitecturii bisericilor de
lemn poate fi urmărită pe teritoriul Moldovei pînă în anii 30 ai secolului al XIX-lea, cînd în
corespundere cu legislaţia rusă, au fost interzise construcții din lemn. Se pare că pe la sfîrşitul
secolului al XIX-lea sînt permise construcţiile în lemn, cînd este ridicată una dintre cele mai
frumoase biserici din lemn din satul Larga, raionul Briceni. Ultimele biserici de lemn au fost
construite în perioada interbelică, un exemplar aflîndu-se în satul Hîrjauca, raionul Călăraşi.
 Bisericile rupestre, după cum se afirmă, sînt răspîndite
din perioada paleocreştină şi a luptei iconoclaştilor, în
secolul al X-lea consemnîndu-se prezenţa unor locașe
săpate in stînci de-a lungul Nistrului, pe care este incizat
semnul crucii. Bisericile rupestre fac parte din
componenţa unor schituri pentru care au fost alese maluri
înalte din calcar sau din cretă, cu orientarea axei spre
răsărit, spre vest aflîndu-se un număr de chilii. sînt
renumite schiturile rupestre de lîngă satele Socola,
Ţîpova, Japca, Saharna – toate în faleza Nistrului;
schiturile de lîngă satul Butuceni din faleza afluentului
său, rîul Răut, chilia lui Bechir de lîngă oraşul Soroca, din
malul de cretă a rîpei Bechir. Majoritatea aşezărilor
rupestre nu au fost cercetate.
De-a lungul istoriei, neamul nostru a găsit întotdeauna
un sprijin în Biserică şi Şcoală

Primele școli au apărut pe lângă biserici, pentru că prima misiune

a Bisericii este de a învăța: „Drept aceea, mergând, învățați toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiului și al Sfântului
Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”.
 Omul a fost creat de Dumnezeu ca ființă religioasă care să
unească lumea materială cu cea cerească. Într-o epocă a derivei
valorice și a debusolării morale, realizarea unei educații
religioase prin conlucrarea familiei, Bisericii și școlii reprezintă un
imperativ al prezentului. Prin școală și Biserică s-a păstrat
identitatea noastră națională. Istoria culturii și a a vieții spirituale
a poporului nostru se regăsește în însăși istoria Bisericii.
Împreună, școala și Biserica au contribuit și contribuie la
educarea moral-creștină a poporului nostru.
Fiecare om a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ cu un număr de talanți cu care acesta să-şi poată
câştiga mântuirea şi să poată fi fericit.
Crescând elevi cinstiţi, harnici , şcoala va da cetăţeni însufleţiţi iar Bisericii credincioşi devotaţi, la care
virtutea va fi foarte rareori pe buze şi foarte adeseori în inimă şi fapte. Acesta e idealul educaţiei religioase:
năzuinţa necontenită spre desăvârşire.
 Muzeul satul mare din Chișinău
Biserica „Adormirea Maicii
Domnului” a fost ctitorită de
răzeşii din Hirişeni în anul 1642 la
mănăstirea Hârjăuca. În anul 1821,
ea a fost transferată pe teritoriul
satului Hirişeni, raionul Teleneşti,
unde a servit locuitorilor până
în anul 1928, atunci când
comunitatea şi-a construit o altă
biserică, de zid. Cea de lemn
servea ca paraclis de cimitir. După
18 ani de tratative, timp în care
biserica a stat 12 ani
fără acoperiş, conducerea
muzeului a reuşit să convingă
comunitatea locală privind
strămutarea bisericii pe teritoriul
Muzeului Satului.