Patriarhul Justin Moisescu (1977-1986)

S-a născut la 5 martie 1910, în satul Cândeşti, Câmpulung Muscel, din părinţii Ioan şi Maria Moisescu.
Din fragedă vârstă trece prin grele încercări. Tatăl său, Ioan Gh. Moisescu, învăţător în satul Cândeşti, a
murit pe front în timpul primului război mondial. Mama sa Maria s-a dedicat, ca odinioară Antuza, mama
Sfântului Ioan Gură de Aur, creşterii şi educaţiei celor patru copii, doi băieţi şi două fete.
Însă în pofida copilăriei nefericite, a dovedit o sârguinţă deosebită şi o putere de muncă rar întâlnită.
S-a distins ca un om aplecat spre studiu şi cu o capacitate intelectuală de excepţie încă din şcoala primară,
pe care a urmat-o în satul natal între anii 1916-1921. Anul şcolar 1921-1922 l-a urmat în cadrul liceului
“Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, iar din toamna anului 1922 a trecut ca bursier la Seminarul
teologic “Miron Cristea”, înfiinţat în acel an prin străduinţa mitropolitului primat Miron şi a doamnei Olga
Sturza, preşedinta Societăţii Orfanilor de Război din România, pentru copiii orfani de război.
În cuvântul de deschidere, între altele, mitropolitul primat Miron a spus următoarele cuvinte:“...şi voi,
iubiţi elevi, daţi mulţumită lui Dumnezeu că v-aţi învrednicit a intra în acest seminar, ca să vă pregătiţi
pentru cea mai frumoasă carieră şi slujbă, să deveniţi preoţi, adică părinţi şi conducători ai poporului.
Însemnaţi-vă ca din această mânăstire- Negru Vodă- unde este şcoala voastră, au ieşit mulţi preoţi şi
călugări aleşi....Avându-i pe aceştia mereu în vedere, ca pe nişte pilde vrednice de urmat, purtându-vă bine
şi dovedind spor la învăţătură, mai ales voi, fiii celor ce au ştiut să se jertfească pentru ţară şi neam, veţi
ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al ocrotitorilor voştri, bărbaţi vrednici şi de folos pentru voi şi pentru
neam”1.
Profesorul Ioan Rămureanu, colegul de clasă al lui Justin Moisescu, îşi aminteşte de o vizită făcută la
Bucureşti, în iunie 1924, de către elevii clasei a II-a de seminar sub conducerea directorului Nicolae Cadere,
mitropolitului primat Miron Cristea. După ce i-a binecuvântat, a rostit un cuvânt ocazional, în care a făcut
şi o urare care se va împlini: ”Dea Domnul ca unul dintre voi să ajungă pe scaunul meu de mitropolit la
Bucureşti”2. Remarcându-se încă din anii de seminar ca elev de excepţie, Justin Moisescu s-a bucurat de
atenţia şi preţuirea marelui patriarh Miron Cristea.
În iunie 1940, elevul Justin Moisescu a absolvit cursurile Seminarului “Miron Cristea” din
Câmpulung Muscel ca şef de promoţie. Apreciindu-i calităţile deosebite, patriarhul Miron Cristea i-a
acordat o bursă la Facultatea de Teologie din Atena, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1930-1934,

1
Înfiinţarea de seminarii noi, în “BOR”, nr.2, 1922, p. 137.
2
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, La 70 de ani ai prea fericitului Patriarh Justin, în BOR, nr. 3-4/1980, p. 340.

1
unde şi-a însuşit la superlativ limbile greaca veche şi neogreaca. În toamna anului 1934, prin recomandarea
aceluiaşi patriarh a primit o bursă de studii la Facultatea de Teologie Catolică din Strassbourg, ale cărei
cursuri le-a frecventat doi ani, timp în care şi a pregătit teza de doctorat, desăvârşindu-şi şi cunoştinţele de
limbă franceză.
În toamna anului 1936 s-a întors la Atena, unde în iunie 1937 şi-a susţinut examenul de doctorat,
Evagrie din Pont. Viaţa, scrierile şi învăţătura, în limba greacă, fiind apreciată cu calificativul “arista”
(=magna cum laude). La întoarcerea în ţară, în 1937, şi-a făcut echivalarea titlurilor de licenţă şi doctorat
obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În anul şcolar 1937-1938 a funcţionat ca profesor de limba latină la Seminarul “Nifon Mitropolitul”
din Bucureşti. În primăvara anului 1938, la cererea Bisericii Ortodoxe Române din Polonia şi a guvernului
polonez, patriarhul Miron Cristea şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-au recomandat pe tânărul
doctor în teologie, Justin Misescu, ca profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie
Ortodoxă a Universităţii din Varşovia. Aici a funcţionat în cursul anului 1938-1939, înlocuindu-l pe
celebrul profesor Nicolae Arseniev. Prelegerile sale au fost mult apreciate în capitala Poloniei, datorită
expunerii lor clare şi sistematice, făcută cu multă competenţă şi eleganţă de tânărul teolog român.
Cursurile sale, alcătuite în limba polonă, au fost cercetate de preofesorii Milan Şesan şi Vladimir
Prelipceanu care “au constatat valoarea lor ştiinţifică, didactică, precum şi deplina lor concordanţă cu
învăţătura Bisericii Ortodoxe”3. Cursurile ţinute acum au fost: Introducere generală şi specială în cărţile
sfinte ale Noului Testament (480 p.), Exegeza Epistolei Sfântului Pavel către Galateni (161 p.), Exegeza
prologului Evangheliei după Ioan (56 p.).
Întors în ţară din cauza ocupării Poloniei de către Germania nazistă, în anul 1939-1940 îşi satisface
serviciul militar la Şcoala de ofiţeri din Ploieşti. În toamna anului 1940 este chemat profesor la catedra de
Exegeza Noului Testament, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava, unde este titularizat la 1
ianuarie 1942. Aici a mai alcătuit trei cursuri, unul de Introducere în cărţile sfinte ale Noului Testament,
altul de Exegeză şi al treilea de Ermineutică Biblică. A funcţiont aici până în 1946. Începând cu 1 decembrie
1946 va trece la catedra de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Justin Moisescu-profesorul teolog

Întrucât activitatea sa de cercetare s-a desfăşurat cu preponderenţă în perioada în care a funcţionat ca
profesor, prezentăm aici lucrările prin care s-a remarcat. Evident, nu putem să nu subliniem cel puţin faptul

3
Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Alte file de calendar de inimă, Sibiu, 1986, p. 64.

2
că a avut şi un talent pedagogic de excepţie. Cei care l-au avut profesor au consemnat în timp fragmente
care demonstrează acest lucru4.
Lucrările sale sunt următoarele:
-Evagrie Ponticul. Viaţa, scrierile şi învăţătura, Atena, 1937, teza de doctorat;
-Ermeneutica şi exegeza hrisostomică, în “Candela”, Cernăuţi, 1942;
-Originea şi originalitatea parabolelor Mântuitorului, în “Candela”, 1944-1945;
-Activitatea Sfântului Apostol Pavel la Atena, Iaşi, 1946;
-Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Craiova, 1955. Precizăm şi faptul că aceste lucrări au
rămas până astăzi de referinţă pentru studiul Noului Testament.
Studii:
-În legătură cu Mărturisirea ortodoxă, în BOR, nr.5-8/1948;
-Sf. Ap. Pavel şi viaţa celor mai de seamă comunităţi creştine în epoca apostolică, în ST, nr.7-8/1951;
-Atitudinea papalităţii faţă de progresul omenirii, în O., nr.1/1953;
- Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii, în ST, nr.3-4-/1953;
- Biserica Ortodoxă Română în lupta pentru apărarea păcii, în ST, nr.7-8/1953;
- Biblioteca Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, în MMS, nr.1-2/1960;
De asemenea, a scris o serie de prefeţe la cărţile pe care le va publica în calitate de mitropolit sau
patriarh, după cum va scrie o mulţime de pastorale, articole, însemnări de călătorie etc.

Justin-ierarh
În februarie 1956 a fost ales pe scaunul de mitropolit al Ardealului. La 23 februarie acelaşi an,
episcopul vicar Teoctist (Arăpaşu) îl hirotoneşte întru diacon, iar a doua zi, celălalt vicar, Antim (Nica) îl
hirotoneşte întru preot. După ce a fost tuns în monahism, la 8 martie 1956, la mânăstirea Cernica, la 15
martie va fi hirotonit întru arhiereu de către mitropolitul Firmilian al Olteniei şi episcopul Nicolae Colan al
Clujului.
Imediat după instalare, proaspătul mitropolit a iniţiat, îndrumat şi editat un Catehism ortodox, a cărui
lipsă era acut simţită în activitatea preoţilor. Din cauza cenzurii comuniste acestui Catehism îi lipseşte
prefaţa, însă aceasta nu ştirbeşte din importanţa sau folosul lui pentru credincioşi. În aceeaşi perioadă s-a

4
Amintim de pildă pe cel care mai târziu va ajunge mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, care va ţine Cuvânt rostit la funeraliile
Patriarhului Justin Moisescu,în BOR, nr.7-8/1986, p. 28, stareţa Nazaria Niţă de la mânăstirea Văratec, De la dascăl la păstor, în MMS nr.1-
3/1985, p. 79

3
îngrijit de editarea volumului omagial închinat predecesorului său, marelui mitropolit Nicolae Bălan, iar
în locul vechii Reviste Teologice a scos Mitropolia Ardealului.
După numai zece luni de păstorie aici (martie 1956-ianuarie 1957), în urma vacantării scaunului
mitropolitan de la Iaşi prin trecerea la cele veşnice a mitropolitului Sebastian Rusan, mitropolitul justin
Moisescu la 10 ianuarie 1957 va fi ales Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Aici va păstori douăzeci de ani,
timp în care va desfăşura o bogată activitate pe toate planurile.
În primul rând, prin grija sa au fost refăcute toate monumentele bisericeşti din cuprinsul Mitropoliei
Moldovei şi Sucevei, tipărind totodată şi o lucrare dedicată lor Monumente istorice şi bisericeşti din
Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974. La toate mânăstirile au fost amenajate muzee, cu obiecte de artă
reprezentive. La Seminarul teologice de la Mânăstirea Neamţ s-a ridicat o clădire nouă pentru elevii
seminarişti. La Centrul Eparhial au fost ridicate clădirile în care se află sala de festivităţi (care prin grija
IPS Daniel îi poartă numele), arhiva, biblioteca, birourile, Biblioteca “Dumitru Stăniloae”, precum şi
Căminul preoţesc, cu reşedinţa episcopului vicar. Nu putem, de asemenea, să nu amintim de ridicare sediilor
de protopopiate, case parohiale, refacerea, înfrumuseţarea şi chiar ridicarea de noi biserici etc. Importantă
este şi iniţiativa sa ca fiecare mânăstire să aibă propria monografie. Amintim şi faptul că în calitate de
mitropolit a participat, în fruntea unei delegaţii din partea Bisericii Ortodoxe Române, la a treia Adunare
Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor, la New Delhi, când şi Biserica noastră a devenit membră a
CMB.
După 20 de ani (şi cinci luni) de rodnică păstorire la Iaşi, mitropolitul Justin Moisescu va urca pe cea
mai înaltă treaptă a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române: patriarh, el fiind cel de-al patrulea patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române.
Personalitatea sa a fost una complexă, adunând câte ceva din calităţile predesorilor săi. “Astfel, scria
pr. David Popescu- dacă în ultimii cincizeci de ani am avut în primul patriarh o inimă fierbinte, în cel de-
al doilea un model deosebit de tălmăcitor de carte bisericească, iar în cel de-al treilea un gospodar, un
reorganizator al rânduielilor bisericeşti şi un atlet al “apostolatului social”, patriarhul Justin a cules un
mănunchi de daruri şi de virtuţi, de comori sufleteşti minunate, într-un ierarh cu îndelungate experienţe, un
gospodar ce a reînviat vechile noastre vetre duhovniceşti moldovene, dar, în acelaşi timp şi un dascăl, un
profesor de teologie ortodoxă, ce merge pe urma adâncită, în aria arhierească, de figuri strălucitoare ca un
Andrei Şaguna, Veniamin Costachi, un Nicolae Bălan şi alţii. Împletind harisma didascalică cu celelalte
harisme pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra sa, el şi-a dăruit copilăria şi tinereţea, munca şi studiul,

4
lipsurile şi bucuriile, prietenia şi jertfa, catedra şi amvonul, veghea şi scrisul, sfaturile şi mustrările,
rugăciunile şi lacrimile Bisericii”5.
Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, el a continuat activitatea administrativă, culturală şi
ecumenică a predecesorului său, fiind nevoit să se ocupe în mod deosebit de repararea numeroaselor biserici
şi mânăstiri afectate de cutremurul din martie 1977. La fel de preocupat a fost şi de găsirea unor soluţii
pentru evitarea demolării unor lăcaşuri de cult care nu permiteau realizarea planurilor de modernizare
iniţiate de conducerea comunistă.
În ciuda greutăţilor pe care le-a întâmpinat, patriarhul Justin n-a neglijat o clipă activitatea culturală,
tipărindu-se în vremea păstoririi sale multe dintre cărţile de cult sau manuale pentru şcolile teologice.
Din această perioadă amintim în mod deosebit că a iniţiat valoroasa colecţie Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti (proiectată în 90 de volume), precum şi colecţia Arta creştină în România în 6 volume),
continuând să apară cunoscuta colecţie Filocalia, în traducerea părintelui Stăniloae. Ca ecumenist6,
patriarhul Justin a reprezentat cu deosebită cinste ortodoxia românească, făcând-o cunoscută celor n-o
cunoscuseră de loc sau prea puţin. Între altele, el spunea: “Biserica noastră e veche, nu învechită. Noi ca
Biserică veche ne considerăm mai aproape de izvoarele originare şi autentice ale creştinismului şi ne
comportăm ca atare. Păstrăm cu sfinţenie bunele tradiţii moştenite de la înaintaşi şi ne străduim să urmăm
Evanghelia lui Hristos, învăţătura transmisă de Sfinţii Părinţi şi cele hotărâte de Sfintele Sinoade în vremea
când în Biserică nu era nici o dezbinare. Noi, creştinii din România, nu cunoaştem fenomene de criză
bisericească sau religioasă ca în Apus, nu ducem lipsă nici de vocaţii pentru preoţie, nici de frecvenţa
credincioşilor la serviciile divine. Religiozitatea ortodoxă, se manifestă practic, în viaţa credincioşilor care
ţin la datinile strămoşeşti, la bisericuţa şi la preotul lor”.
Ca recunoaştere a meritelor sale a fost decorat cu prestigioase ordine şi distincţii româneşti sau
străine7. În urma unei scurte şi grele suferinţe, patriarhul Justin a trecut la cele veşnice la 31 iulie 1986,
fiind înmormântat în catedrala patriarhală din Bucureşti, alături de primii doi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române, Miron şi Nicodim.

5
Pr. David Popescu, Prea Fericitul Părinte Patriarh Justin-dascăl de teologie, în GB, 1977, p. 593.
6
A condus mai multe delegaţii ale BOR la alte Biserici, a fost ales membru în CC al CEB, participând în această calitate la mai multe Adunnări
generale; a făcut parte din Prezidiul Bisericilor Europene şi din Comitetul Consultativ etc.
7
Drapelul Iugoslav clasa a II-a, oferit de Iosip Broz Tito, preşedintele Republice Federale Jugoslavia, în iunie 1957, acordat pentru contribuţia la
adâncirea relaţiilor dintre cele două popoare; Ordinul Tudor Vladimirescu clasa I, oferit de “Conducerea de Stat” cu prilejul împlinirii a treizeci de
ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă şi înmânat de Dumitru Dogaru, preşedintele Departamentului Cultelor, în 20 august 1974,
pentru implicarea sa în viaţa poporului şi în apărarea păcii; Marea Cruce a Legiunii de Onoare, oferită de Constantin Tsatsos, preşedintele
Republicii Elene, înmânată în ziua de 13 iulie 1978 la palatul patriarhal din Bucureşti, de o delegaţie a Comisiei de politică externăa Parlamentului
grec, condusă de Emmanuel Cotix (cf. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, La 70 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Patriarh Justin, în BOR, 1980, nr.
3-4, p. 353).

5
 Cu prilejul înmormântării sale, mitropolitul Moldovei Teoctist a făcut următoarea afirmaţie cu referire
la patriarhul Justin: “părea născut pentru a fi patriarh. Până a fi patriarh, fusese într-un provizorat pe care
toată lumea îl ştia ca atare”8. Tot atunci, mitropolitul de Calcedon, IPS Meliton, prezent la funeralii,
omagiindu-i personalitatea patriarhului Justin, între altele, l-a numit “filosoful, mărturisitorul şi apărătorul
ortodoxiei în ţara lui şi în spaţiul interortodox şi intercreştin în general”9.

8
Redacţia, Adormirea în Domnul a Prea Fericitului Părinte Patriarh Dr.Justin Moisescu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în “Îndrumător
bisericesc şi patriotic”, Sibiu, 1987, p. 42.
9
Ibidem, p. 46.