1. Mitropolitul Andrei Șaguna al Transilvaniei (1864 – 1873)!!!

S-a născut la 1 ianuarie 1809. Tatăl său, Naum Șaguna făcea parte dintr-o familie de
negustori aromâni, iar mama sa Anastasia, se asemenea. Cei doi au avut trei copii:
Avreta, Catharina și Așinastasiu. De la început această familie nu a fost prea fericită
deoarece Naum a început să irosească averile până au ajuns la faliment. Din această
cauză, Anastasia s-a despărțit de Naum plecând cu copiii în casă tatălui său la Mișcolț.
În 1814, tribunalul a hotărât ca, copii să fie dați în grija arhideconului-catolic de la
Mișcolț. Anastasia ca să împiedice hotărârea tribunalului, s-a mutat în octombrie 1815
împreună cu copiii la Pesta, în casa unchiului ei. La unchiul lor, copiii au urmat școala
grecească, au mers la biserica greco-valahă și au continuat timp de un an să fie crescuți
în religia ortodoxă. Cei doi copii mai mari au fost înscriși la școli catolice, însă
Anastasiu,din cauza vârstei a urmat o școală primară ortodoxă. Acasă mama lui s-a
ocupat de educația religioasă, neutralizănd efectele instrucției formale ale catolicismul.
În anul 1829, a absolvit cursul de 3 ani de filosofie și drept, de la Universitatea din
Pesta. În toamna anului 1829 și-a început studiile pentru preoție la Institutul Teologic
din Vârșeț. La 24 octombrie 1833, a intrat în ordinul Sf. Vasile, primind numele de
Andrei. În 1835 devine secretar al lui Stratimirovici, iar în mai 1845 a fost numit
arhimandrit și egumen la M- Kovil. În octombrie 1845, la recomandările lui Rajacic,
devine episcop vicar în locul lui Vasile Moga. Când a venit în Transilvania, fiind român,
a fost acuzat că este sârb, ba chiar ca nu cunoaște limba română. Avea studii strălucite
de drept și teologie si îndemânări în administrație care erau recunoscute transilvănenilor.
La prima ședință cu consistoriul i-a fost descoperită întreaga extensiune a dezorganizarii
Bisericii. Șaguna trata cu severitate orice încălcare deliberată a disciplinei preoțesti,, dar
totodată recunoștea că nu preotul singur este responsabil de situația să nefericită. El a
hotărât să-și întemeieze cererile pe lege, pe decretul imperial și pe precedentul istoric.

În 1847, el a anunțat principiul conform căruia, elevii ortodocși care urmează școlile
altor confesiuni trebuie să primească educație religioasă din partea unui preot ortodox.
Șaguna a purces la îmbunătățirea vieții religioase din Eparhia să, cu mijloacele care îi
stăteau la îndemână: folosirea scrisorilor pastorale, accentuând mereu studiul Bibliei ,,ca
cea mai bună călăuză spre o adevărată viață creștină” și vizite pastorale. La 18/30 aprilie
1848, în Duminica Romii a fost hirotonit ca episcop în catedrala de la Cârlovit.

GRIJA FAȚĂ DE PREOT!!!! Scopul principal al strădaniilor financiare a lui Șaguna,

era de a îmbunătăți nivelul de viață și educația preoților parohi, de care depindea în
ultima instanță bunăstarea generală a Bisericii și soarta reformelor plănuite. Privitor la
școală, în 1853 a cumpărat o nouă clădire pentru institut, mărind progresiv și durata de
studii de la 1 la 2 ani, iar mai târziu la 3 ani.

PREOCUPĂRI CULTURALE A LUI ȘAGUNA!!! Ideea fundamentală a lui Șaguna a

fost aceea de a ridica poporul român prin cultură. Pentru atingerea acestui scop, Șaguna
a luat următoarele măsuri:

● în 1850 a hotărât ca preoții parohi să-și ridice un edificiu școlar;

● începând cu 1863, s-au convocat conferințe învățătorești în vacanțele de vară în

diferite părți ale eparhiei, unde se discutau probleme de interes didactic;

● el personal și mulți dintre colaboratorii săi au scris manuale. Dintre acestea amintim:
Abecedarul Românesc, Gramatica română, Gramatica germană, Abecedarul nemțesc,
Gramatica limbii române în limba germană, Carte de citire, Elemente de geografie,
Elemente de istorie, etc. În anul 1870, rândui ca în fiecare parohie să se țină cursuri
serale pentru neștiutorii de carte, la care se predau scrisul, cititul și artimetica. La
sfârșitul păstorii sale, în eparhie funcționau aproape 800 de școli confesionale.

SFÂRȘITUL LUI ȘAGUNA!!! În ultimul an al vieții sale a suferit un vizibil declin fizic
care l-a silit să reducă și acele activități pe care le socotea cele mai importante, ca
horotonirea preoților și a diaconilor. A murit la 28 iunie 1873, în vârstă de 65 de ani.
Întreaga sa avere de 600.000 de coroane austriece a fost lăsată prin testament Bisericii
sub forma unei fundații caritabile și filantropice.