Părintele Petroniu Tănase, chip duhovnicesc

Primii ani de viață și educația

Părintele Petroniu a intrat în această viață la 23 mai 1916 în comuna Fărcașa, raionul
Ceahlău. A fost al șaselea copil din cei opt pe care i-au avut Ion și Olimpia Tănase. Părinții nu
erau oameni cu carte, aceștia ocupându-se cu munca câmpului, însă aveau o râvnă deosebită
pentru slujbele Bisericii. La vremea cuvenită urmează cursurile școlii primare în satul natal. Cu
toate acestea, pe când avea paisprezecea ani, sufletul i se aprinse de frumusețea vieții monahale,
motiv pentru care va intra ca frate la Mănăstirea Neamț. De aici, va urma cursurile școlii de
cântăreți, iar în anul 1935 se va îndrepta către Seminarul Monahal Cernica. Pe 14 august 1942
este călugărit la Mănăstirea Neamț de către starețul mănăstirii, arhimandritul Victorin Ursachi,
avându-l ca naș de călugărie pe ieromonahul Ghenadie Pipirigeanu.

La scurt timp, va obține diploma de absolvire la seminarul Central din București întrucât
Seminarul Monahal de la Cernica se desființase. După examenul de diferență, a dat bacalaureatul
la Liceul Mihai Viteazul din Capitală în sesiunea din toamna anului 1942. Formarea academică a
părintelui Petroniu s-a continuat la Facultatea de Teologie din București, iar în paralel a urmat și
cursurile Facultății de Matematică pe care a întrerupt-o după un an din pricina obligațiilor de
serviciu de la cancelaria Sfântului Sinod. În anul 1943 s-a înscris la Facultatea de Litere și
Filosofie pe care a absolvit-o în anul 1946, odată cu Facultatea de Teologie.

După finalizarea studiilor, a continuat să lucreze la cancelaria Sfântului Sinod, urmând ca

din 1946 până în 1948 să fie detașat la secretariatul Patriarhului Nicodim. În timpul perioadei
petrecute la București, părintele a făcut partea din obștea Mănăstirii Antim participând la
întrunirile grupului Rugul Aprins. Pe lângă toate acestea a fost numit suplinitor la Seminarul
Monahal de la Mănăstirea Neamț, unde a funcționat doi ani la catedrele de pedagogie și
catehetică și la catedra de muzică. Contopirea seminarului cu Școala de Cântăreți Eparhială în
anul 1952 i-au îndreptat pașii către Mănăstirea Slatina, unde i se încredințase conducerea școlii
monahale și a cursurilor de pregătire elementară. În mai 1959, prin Decretul nr. 410 care
prevedea scoaterea monahilor din mănăstiri, părintele Petroniu a fost obligat să se întoarcă în
lume retrăgându-se în raionul Vatra Dornei la una din surorile sale. Nu petrece mult timp aici
pentru că va reveni la București fiind numit paznic la Casa de Odihnă a Patriarhiei, dar cu
ascultarea de secretar la Casa de Pensii din Curtea de Argeş. În anul 1963 este închinoviat la
Mănăstirea Curtea de Argeş, unde va sluji pentru o perioadă.

Pătruns de duhul athonit

Primul contactul al Părintelui Petroniu Tănase cu duhul athonit are loc în anul 1975 când
vizitează Sfântul Munte. Rămâne impresionat de viața călugărească de acolo și îndeosebi de cea
pustnicească, motiv pentru care va face demersuri pentru a se stabili acolo. Începând cu anul
1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Patriarhia Română trimite două
grupuri de călugări pentru a revigora viața monahală de la Schitul românesc Prodromu. Părintele
Petroniu a făcut parte din cel de-al doilea grup, urmând ca pe 2 martie 1978 se fie închinoviat la
Schitul românesc de la Prodromu. În anul 1984 este ridicat la rangul de protosinghel având și
ascultarea de bibliotecar. La 15 octombrie va fi numit egumen al Schitului Prodromu. În această
calitate a întreprins mai multe lucrări de restaurare a bisericii, bibliotecii, a organizat ateliere de
pictură, sculptură, legătorie de cărți, croitorie și tâmplărie. În anul 1993 face un pelerinaj în
România, prilej cu care participă la sfinţirea mânăstirii de pe Muntele Ceahlău, aproape de
locurile sale natale și la punerea pietrei de temelie a Schitului „Sfânta Cruce” din Poiana lui Ion.

La începutul anului 2011, după o îndelungă păstorire, a renunțat la stăreție din pricina
vârstei înaintate, urmând ca la scurtă vreme, mai exact pe 22 februarie 2011 să treacă la Domnul.
Este înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în micul cimitir al Schitului
Prodromu.

Opera literară a Părintelui Petroniu Tănase

Pe lângă modelul vieții sale trăite în ascultare de Dumnezeu, părintele ne-a lăsat o serie
de lucrări ce poartă semnul trăirii și înțelepciunii sale. În continuare vom prezenta câteva titluri
care poartă semnătura marelui duhovnic. 1) Întâmplări din Vremea Patriarhului Nicodim, în
revista Teologie şi Viaţă, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nr.7-l2/iulie-
decembrie 1999;
2) Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002;

3) Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească, Schitul Prodromu, 2002;

4) Bine eşti cuvântat, Doamne - meditaţii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2004;

5) Prodromu - Schitul românesc din Sfântul Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni,
Editura Christiana, Bucureşti, 2004;

6) Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006;

7) Scurt îndrumător pentru pelerinii români, Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos,
Editura Coresi, Bucureşti, 2006 (lucrare colectivă);

Mărturii despre părintele Petroniu Tănase

În cele ce urmează doresc să scot la lumină chipul părintelui creionat de cei care l-au
cunoscut și care i-au fost aproape. Numărul celor care au avut binecuvântarea de sta de vorbă cu
marele duhovnic este mare, așa că am preferat să mă rezum doar la câteva persoane. Prima
mărturie vine de la părintele Constantin Coman cel care și-l amintește pe părintele Petorniu
astfel: ,,A fost un monah robust, dedicat cu prioritate nevoinţelor monahale până la sfârşit (…)
Deşi provocat să se ocupe de problemele administrative, ca stareţ al Schitului, nu a făcut nici
cel mai mic compromis în ceea ce priveşte nevoinţele sale monahale. Încercând să schiţez
portretul sau icoana dânsului, aş reţine ca o primă trăsătură caracteristică rigoarea niciodată
ezitantă sau împuţinată cu care şi-a împlinit datoriile sale creştineşti şi monahale, rigoare care
se întipărise şi pe chipul său, desenat de linii aspre şi adânci, dar şi în general în felul său de a
fi, de a merge, de a vorbi, de a zâmbi.1”

O altă mărturie veritabilă vine de la monahul Damaschin Grigoriatul, cel care l-a
cunoscut pe părintele Petroniu în anul 1982. Monahul se afla la Schitul Prodromu pentru a învăța
limba română, urmând ca pe viitor să traducă în limba greacă cărți ale părinţilor Cleopa Ilie,
Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu
Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Iată ce spunea monahul Damaschin despre
părinte: ,,Deseori, lăuda pe isihaştii de altădată ai Sfântului Munte şi stăruia în legătură cu
1
Părintele Petroniu de la Prodromu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2015, pp. 23-24.
simplitatea îmbrăcămintei, a mersului, a psalmodierii şi în general a purtării. Se lupta pentru
aplicarea cu credincioşie şi fară nici cel mai mic pogorământ a rânduielii Schitului şi a
împlinirii îndatoririlor monahale. (…) Ca stareţ al Schitului, care este schit de obşte, niciodată
nu a stat în scaunul de stareţ din biserică. Totdeauna stătea în stranele cântăreţilor, nici acolo
în prima strană, ci în a treia, cum încep stranele dinspre Altar, unde în vechime stătea
protopsaltul Sfântului Munte, Nectarie Vlahul. Niciodată nu a purtat toiagul său de stareţ, nici
măcar la sărbătorile mari şi la privegheri. Ura slava şi cinstea din partea oamenilor.2 ”

Dacă până acum am adus ca mărturie cuvintele a doi clerici, dorim ca pe final să aducem
și mărturia unui mirean, teologul și etnologul Costion Nicolescu. Unul din motivele care l-au
împins să ia calea Muntelui Athos a fost și curiozitatea de a-l întâlni pe părintele Petroniu
Tănase. ,,Când l-am întâlnit eu, Părintele Petroniu conducea mănăstirea mai mult cu duhul lui,
dar clar era că el o conducea, în ciuda vârstei înaintate şi a slăbiciunilor fizice. Nu ştiu cum va
fi arătat în floarea vârstei lui, dar atunci era, vorba poetului, «un bătrân atât de simplu, după
vorbă, după port.» Mereu se afla în preajma sa un ucenic sau doi, gata să-l sprijine, să-i asculte
sau să-i intuiască „porunca”(…) Cu toate acestea, Părintele Petroniu era prezent cam la toate
slujbele şi încă pe întreaga lor durată. Uneori se pleca, se pleca, de aveai impresia că acu, acu
se prăbuşeşte. îţi stătea inima în loc. Dar nu, parcă mereu în ultima clipă, se redresa, şi
continuă să le fie tuturor pildă de trezvie liturgică.”3

Caracterizat de profunzime și o trăire specifică marilor nevoitori, părintele Petroniu

Tănase ocupă un loc aparte în panteonul duhovnicilor români ai secului al XX-lea. Lucrarea sa în
ogorul Bisericii începută încă din perioada interbelică ca secretar al Patriarhului Nicodim, avea
să se desăvârșească la diverse vetre monahale începând cu Mănăstirea Antim, Neamț, Slatina,
Sihăstria, și culminând cu ultimii treizeci de ani petrecuți la Schitul românesc Prodromu din
Muntele Athos. Cuvintele sunt insuficiente pentru a cuprinde personalitatea părintelui. Discreția
marilor nevoitori de care nu era străin, smerenia cu care s-a îmbrăcat și rugăciunea neîncetată
străbat negura timpului și rămân pildă pentru cei care l-au cunoscut personal, dar și pentru cei
care îl vor descoperi cercetând lucrarea pe care a început-o aici pe pământ și care acum se
desăvârșește în cer.

2
Părintele Petroniu de la…, pp.62-63.
3
Părintele Petroniu de la…, pp. 49-50.