Sunteți pe pagina 1din 23

Episcopul Emilian Birdaș – ilustru arhipăstor

și dinamic lucrător în via Domnului

Preliminarii

În urmă cu patruzeci de ani, la 16 octombrie 1975, în Biserica Ortodoxă Română avea


loc un eveniment cu largi ecouri pentru întreaga țară: reactivarea Episcopiei de Alba Iulia, la
cârma căreia a fost chemat vrednicul de pomenire Episcopul Emilian Birdaș. Momentul, de o
mare consistență spirituală, culturală și națională, reprezintă o încununare a 275 de ani de
așteptare smerită, în rugăciune neîncetată, și dă mărturie, peste ani, că, pentru a schimba
cursul istoriei, este nevoie de credință și de iubire, de acele trăiri radicale, cu valență
creatoare, tipic creştină, care transformă o viziune în realitate și un dor într-o minune.
Evenimentul nu a atins numai cadrul spiritual, ci şi pe cel național al iubitei noastre
țări, el reînnodând firul roșu ce ne leagă de iluștrii noștri înaintași, mulți dintre ei purtând
nimbul sfințeniei, a căror deviză a fost unitatea spirituală și culturală a poporului român, ca
ferment al mult doritei unități teritoriale. Deplina comuniune cu ei nu se putea realiza fără
acest act de demnitate, prin care a fost reactivată, la mijlocul erei comuniste, Episcopia Alba
Iuliei, dincolo de circumstanţele istorice, culturale, politice, geografice și sociale, mai mult
sau mai puțin favorabile unui asemenea act recuperator. El a reprezentat, totodată, și un nou
început, reunind în prezentul acelor zile de foc încrederea, frumusețea sufletească și
solidaritatea unor oameni buni și curajoși, cu un destin unic.
Episcopul Emilian face parte din galeria personalităților acestei țări, în care palpita
„fragilitatea unui adevăr lumesc”1 și care au reușit să amprenteze irevocabil timpul în care au
trăit, orchestrând, în cazul său, așteptările de veacuri ale românilor transilvăneni legate de
sediul lor spiritual, de scaunul vlădicesc de la Bălgrad. Atât ca realizare, cât şi ca poziţionare
geografică în inima țării, ierarhul face parte dintr-un plan deosebit al Providenţei, care l-a
inspirat şi i-a fost alături de la primii paşi ai slujirii şi până la plecarea sa spre Cer, în ciuda
multelor dificultăţi pe care le-a întâmpinat atât la început de drum, cât și pe parcursul vieții.
Fire energică, dublată de o mare capacitate contemplativă, de o trăire intensă în prezenţa

1
Teodor Baconsky, Horia-Roman Patapievici, Dan Ciachir, Horia Bernea, Credință și cultură, Ed. Sfântul
Alexandru, București, 2004, p. 8.

1
divinităţii, dar și de spiritul de reculegere şi de înălţare sufletească, s-a remarcat ca un episcop
deosebit de activ, cu realizări notabile pe multiple planuri.
Prezenţa sa în orașul cu cea mai bogată istorie din țara noastră este sugestivă și
copleșitoare, deoarece în personalitatea sa vedem prefigurată rugăciunea și hărnicia, unitatea
celor două principii care au definit dintotdeauna vocațiile monahale în prezența lor mundană.
De aceea, Episcopul Emilian a fost respectat şi apreciat nu doar de către fraţii ortodocşi sau
de către reprezentanții altor confesiuni, pe linie spirituală, ci și de mai marii zilei, pe
considerente legate de conservarea și promovarea valorilor naționale, într-un dialog
privilegiat, cu efecte exemplare în plan pastoral și misionar la nivelul județelor Alba, Mureș
și Harghita.
În acest context, inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba
Iuliei, de a recupera, într-un volum omagial, anvergura vieții și activității Întâistătătorului
albaiulian din perioada anilor 1975-1990, reprezintă o îndatorire de suflet şi un angajament
spiritual de mare nobleţe, prin care se aduce laudă lui Dumnezeu pentru mai marii noștri (cf.
Evrei 13, 7). Totodată, ea constituie și o invitație, adresată contemporanilor, la o emoţionantă
reîntâlnire cu portretul unui mare ierarh și cu impresionanta sa lucrare, ce poate fi urmărită,
după cum vom vedea, pe mai multe coordonate.

Viaţa

Episcopul Emilian Birdaş s-a născut la data de 23 noiembrie 1921, primind la botez
numele celui mai mare om născut din femeie, Ioan (cf. Matei 11, 11). A văzut lumina zilei în
comuna Rohia, judeţul Maramureş, într-o familie de oameni simpli, agricultori, fiind al
şaselea copil (după cinci surori, toate decedate) al părinţilor Simion şi Teodora2. Rămas orfan
de la vârsta de 10 ani, copilul Ioan a păstrat în suflet valorile credinţei, ale omeniei şi a
lucrului bine făcut, primite din partea iubiţilor săi părinţi, valori pe care le va așeza la temelia
formării sale viitoare. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar la 14 ani şi-a început
noviciatul în viaţa monahală la Mănăstirea Rohia din „Ţara Lăpușului”, locul binecuvântat al
căutătorilor de linişte şi al iubitorilor de frumos artistic şi natural3.
În anul 1936, prin grija stareţului Gherontie Guţu-Basarabeanu, a început cursurile
Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica, întrerupte temporar din cauza dificultăţilor

2
Însemnări bibliografice, în „Mitropolia Ardealului”, anul XXI, Nr. 1-3, ianuarie-martie, 1976, p. 88.
3
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu: Preasfinția Sa Emilian Birdaș
Rășinăreanul, în „Mitropolia Ardealului”, anul XVIII, Nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1973, p. 867.

2
materiale. Între anii 1938-1941 a frecventat cursurile Şcolii profesionale din oraşul Dej. La o
zi după sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în data de 21 iulie 1941, fratele Ioan a
fost primit în cinul monahal, primind cu acest prilej numele de Emilian, în amintirea
Sfântului Emilian Mărturisitorul. A fost hirotonit ierodiacon la 25 iulie 1941 şi ieromonah,
două zile mai târziu, de către venerabilul Episcop Nicolae Colan al Vadului, Feleacului și
Clujului, pe seama Mănăstirii Rohia4. Un an mai târziu, a fost transferat la Mănăstirea
„Sfântului Ilie Prorocul” din Topliţa (judeţul Harghita), unde i s-a încredințat, pe lângă
ascultarea din cadrul mănăstirii, și administrarea unor parohii din împrejurimi.
În anul 1944 şi-a reluat studiile seminariale la Râmnicu Vâlcea, absolvindu-le, apoi, în
1948, la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, sub îndrumarea
unor mari profesori de teologie precum Chesarie Păunescu, Firmilian Marin, Olimp Căciulă
sau Aurel Garoescu5. Între anii 1948-1952, monahul Emilian își desăvârșește pregătirea
teologică în cadrul elevat al Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti, obţinând
diploma de Licenţă în Teologie cu calificativul „excepţional”. În perioada studiilor
universitare din capitala țării, studii care „i-au deschis larg orizonturile înţelegerii faţă de
vremurile mari pe care le străbate neamul nostru”6, Preasfinția sa a îndeplinit o serie de
ascultări, dintre care cea mai importantă a fost aceea de responsabil de internat la Şcoala de
cântăreţi bisericești de la biserica Radu Vodă7. Din anul 1953 a fost închinoviat la Mănăstirea
Căldărușani și încadrat ca preot slujitor la Catedra Patriarhală, iar începând cu anul 1955 a
fost numit profesor la Şcoala Monahală a obștii patriarhale, cu sediul la Mănăstirea Antim8.
În acest răstimp, Ierarhul Eparhiei Râmnicului l-a ridicat pe călugărul Emilian la
treapta de protosinghel, acesta fiind transferat, pentru puțin timp, de la Mănăstirea Călugăra
în postul de stareţ al Mănăstirii „Martirii Neamului” din Baia de Arieş, județul Turda. În anul
1957, a fost numit de către Episcopul Teofil Herineanu în funcția de vicar administrativ la
Episcopia Romanului şi Huşilor. În cei șase ani pe care i-a petrecut pe meleagurile
moldovene a reușit să se afirme printr-o intensă activitate pastorală și administrativă, cu
multe și frumoase realizări9. În anul 1958, printr-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În următorii 10 ani, între 1963-

4
Însemnări bibliografice …, p. 89.
5
Ibidem.
6
Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia
și Sibiu, Sibiu, 1974, p. 11.
7
Însemnări bibliografice …, p. 89.
8
Noul Episcop-vicar …, p. 868.
9
Însemnări bibliografice …, p. 90.

3
1973, a slujit la Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, a cărei activitate a coordonat-o până la
intrarea în episcopat10.
Venirea la Alba Iulia a Arhimandritului Emilian a marcat începutul unei etape
importante în viaţa Bisericii locale și a orașului. Acesta s-a străduit din răsputeri pentru ca
istoricul așezământ să recâștige strălucirea de odinioară și, mai mult, să joace un rol
important în slujba credinței, în vitrega perioadă comunistă. Înzestrat cu un bun spirit
organizatoric, noul econom a depus un efort considerabil pentru organizarea vieții bisericești,
a programului de slujbe și chiar a unui muzeu, reunind în jurul său figuri importante din
administrația și intelectualitatea orașului. Mai mult, în anul 1966, Arhimandritul Emilian a
primit un substanțial sprijin financiar din partea Statului Român, pentru restaurarea
Catedralei. Sinceritatea angajamentului său și munca intensă l-au făcut respectat atât de către
reprezentanții locali ai Bisericii Romano-Catolice, cât și de conducerea de stat. Așa cum
remarca Domnul Gheorghe Nenciu, Conducătorul Departamentului Cultelor de la Bucureşti,
cu ocazia alegerii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei de la Sibiu, „Episcopul Emilian și-a
făcut totdeauna datoria de slujitor al Bisericii, dar a fost însuflețit permanent de dorința de a fi
mereu un sprijin în activitatea obștească, câștigându-și stima credincioșilor și a acelora care
poartă răspunderea treburilor obștești sociale”11.
În anul 1973, Arhimandritul Emilian a fost chemat la slujirea de Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu. În cuvântul adresat Patriarhului
Iustinian și membrilor Sfântului Sinod cu ocazia alegerii, episcopul nou ales a subliniat
responsabilitatea cu care primea acea nobilă slujire și faptul că era pregătit să lucreze mai
profund în ogorul lui Dumnezeu: „Chemarea la slujirea arhierească de Episcop-vicar al
Sfintei Mitropolii a Ardealului, care mi se face astăzi, spunea Episcopul Emilian, este
chemarea pe care nimeni nu şi-o ia singur, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (cf. Evrei
4, 4), ci este de la Dumnezeu. Ea mi se face cunoscută prin glasul Preafericirii Voastre, care
reprezintă voinţa şi hotărârea comună a Sfântului Sinod şi, ca atare, a întregii obşti a Trupului
lui Hristos. (…) În momentul acesta sunt vii în sufletul meu cuvintele de la dumnezeiasca
Liturghie: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi şi îmi dau seama
de marea răspundere care, de astăzi înainte, va apăsa pe umerii mei. Chemării acesteia, ce mi
se face, răspund cu toată smerenia, invocând cuvintele psalmistului: Iată vin, Doamne, vreau
să fac voia Ta; Dumnezeule, Legea Ta este în adâncul inimii mele (Ps. 40, 7-8)” 12.

10
Noul Episcop-vicar …, p. 868.
11
Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul …, p. 38.
12
Ibidem, p. 10-11.

4
În data de 14 decembrie 1975, la trei luni de la evenimentul istoric al refacerii
Episcopiei de Alba Iulia, Episcopul Emilian a fost ales, cu unanimitate de voturi13, arhipăstor
al reactivatei Eparhii. Apreciind „vrednicia Preasfinției Sale în ogorul Bisericii și în slujirea
Patriei noastre”14, precum și faptul că „Preasfințitul Emilian Birdaș este un ierarh deosebit de
activ și osârduitor pe tărâm pastoral, patriotic și administrativ-gospodăresc, cu o sporită
dragoste față de trecutul plin de sacrificii, dar și de izbânzi ale poporului și Bisericii
noastre”15, Sfântul Sinod i-a încredințat cârma Episcopiei bălgrădene, cu convingerea că
activitatea sa pilduitoare va rodi în iubire și credință.
Timp de 15 ani, și-a dedicat viața zi de zi păstoririi credincioșilor din județele Alba,
Mureș și Harghita, calitățile sale sufletești, pregătirea intelectuală și simțul practic ajutându-l
să înscrie în Cartea de Aur a Episcopiei de Alba Iulia numeroase realizări de ordin
administrativ, economic, edilitar, cultural, social și patriotic. Simțindu-se chemat să
reînnoade „firul istoric al vrednicilor și mult osârduitorilor ierarhi de odinioară de pe
meleagurile acestea”16, Vlădica Emilian s-a angajat să lucreze „cu același zel și cu aceeași
tragere de inimă”17, oferindu-le credincioșilor dragostea părintească și purtarea de grijă
„pentru bunul spor și mai binele spiritual al nostru, al tuturor”18. Schimbările majore care au
avut loc în societatea românească la sfârșitul anului 1989, în urma cărora românii, asemenea
celorlalți cetățeni ai țărilor foste comuniste, „s-au trezit plonjând, nepregătiți, în spuma
civilizației occidentale”19, au influențat o serie de acțiuni locale, care au avut ca finalitate, în
data de 18 ianuarie 1990, plecarea sa forțată din scaunul episcopal de la Alba Iulia – moment
peste care a trecut cu greu și care l-a marcat până la sfârșitul vieții.
Trei luni mai târziu, la data de 4 aprilie 1990, Episcopul Emilian Birdaș a fost
reintegrat în Sinod, în calitate de Arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și
Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”, unde, alături de Episcopul Timotei Seviciu, și-a dedicat
patru ani de viață slujirii credincioșilor din eparhia arădeană. La 12 iulie 1994, a fost ales
episcop al reînființatei Eparhii a Caransebeșului, unde a început o asiduă muncă, cu frumoase
rezultate, între care putem aminti demararea construcției unei catedrale episcopale și reluarea

13
Însemnări bibliografice …, p. 91.
14
Înscăunarea Prea Sfinției Sale Emilian Birdaș Episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia,
1976, p. 19.
15
Ibidem.
16
Ibidem, p. 21.
17
Ibidem, p. 23.
18
Ibidem, p. 25.
19
Françoise Thom, Sfârșiturile comunismului, Ed. Polirom, Iași, 1996, p. 241.

5
tipăririi Foii Diecezane și a Calendarului Românului20. În ziua de 5 aprilie 1996, „mult
zbuciumatul și harnicul Arhiereu”21 Emilian, împlinind până la capăt lucrarea încredințată, a
plecat din această viață „cu vredniciile sale scrise în cartea vieții”22, pentru a se odihni în
ceata drepților. Ierarhul a fost înmormântat în biserica din cimitirul „Sfântul Ioan” din
Caransebeș, după o viață frumoasă și bogată, în care s-a afirmat ca neobosit slujitor al Lui
Dumnezeu şi al oamenilor prin „dragostea de neam și țară, jertfa pentru apărarea credinței
străbune, chibzuința și înțelepciunea, spiritul de fin observator al psihologiei umane și
vrednicia în lucrarea pastoral-misionară”23.

Reactivarea Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia

O serie de evenimente omagiale, precum: împlinirea a 2000 de ani de existență


documentară a orașului Alba Iulia, fostă capitală a Transilvaniei vreme de mai multe secole și
focar de autentică cultură românească, a 375 de ani de la unirea celor trei Țări Româneşti de
către Voievodul Mihai Viteazul, a 275 de ani de la desfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a
românilor din Transilvania, aniversarea a 90 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe
Române și a 50 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, au alcătuit cadrul oficial în care
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din data de 26 august 1975,
reînfiinţarea istoricei Episcopii de Alba Iulia.
La propunerea Sfântului Sinod, Adunarea Naţională Bisericească, în frunte cu
Preşedintele său, Patriarhul Justinian, a votat, în 16 octombrie 1975, modificarea articolului 5
din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În acest fel, mult
așteptatul moment al refacerii Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, „strivită de interese care nu
erau ale noastre, nici ale celor ce de secole convieţuiesc paşnic cu noi”24, devenea realitate și
corecta o nedreptate istorică seculară. Eparhia albaiuliană urma să exercite jurisdicţie
canonică și bisericească asupra preoților şi credincioşilor ortodocşi din judeţele Alba, Mureş
şi Harghita.

20
Alegerea și instalarea P.S. Emilian Birdaș ca Episcop al Caransebeșului, în „Biserica Ortodoxă Română”,
Anul CXII, nr. 7-12, iulie-decembrie, 1994, p. 268-278.
21
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Dumnezeu și-a chemat sluga bună și credincioasă, în
„Biserica Ortodoxă Română”, Anul CXIV, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 1996, p. 209.
22
Ibidem.
23
Nicolae Morar, Despărțire de Episcopul Emilian, în „Altarul Banatului”, Anul VII (XLVI), serie nouă, nr. 4-
6, aprilie-iunie, 1996, p. 5.
24
Înscăunarea Prea Sfinției Sale …, p. 1.

6
La materializarea acestui act au contribuit din plin o serie de realități care fac din Alba
Iulia nu doar simbol al unităţii noastre naţionale, ci și cel mai istoric oraș al României. Așa
cum, eminent, observa Părintele Profesor Grigorie Marcu, Alba Iulia a fost dintotdeauna un
oraș cu o vocație aparte, de numele căruia se leagă existența noastră ca neam. „La Alba Iulia,
Domnul Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, Mihai Viteazul, a afirmat unitatea
poporului român şi, totodată, unitatea noastră bisericească, zidind reşedinţă şi catedrală nouă
pentru o mitropolie care le era anterioară amândurora; la Alba Iulia, Mitropolitul cărturar
Simion Ştefan (1643-1656) a tipărit pentru prima dată Noul Testament (1648) în limbă
românească înţeleasă de toţi românii; la Alba Iulia, mitropoliţii-martiri Ilie Iorest (1640-1643)
şi Sava Brancovici (1656-1680) au suferit cruce şi moarte pentru statornica lor alipire de
Ortodoxie; la Alba Iulia, atât aceşti de Dumnezeu şi de poporul nostru binecuvântați ierarhi,
cât şi Preacuvioşii Mărturisitori Sofronie de la Cioara şi Visarion Sarai, împreună cu
mucenicul ţăran Nicolae Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, aveau să fie rânduiţi
sărbătoreşte în calendarul sfinţeniei ortodoxe române, prin purtarea de grijă a Sfântului Sinod,
în frunte cu preşedintele său, Preafericitul Părinte Patriarh Justinian (în anii 1950, respectiv
1955); la Alba Iulia, au pătimit temniţă grea eroicii luptători ţărani pentru libertate naţională
şi dreptate socială: Horea, Cloşca şi Crişan şi, tot acolo, primii doi dintre ei au pierit zdrobiţi
de roată şi despicaţi de bardă; la Alba Iulia, au răzbătut năvalnic, băgând groaza în împilatori,
buciumările tulnicelor moţeşti care vesteau triumful lui Avram Iancu şi, tot acolo, s-a făcut
auzit suspinul fără leac al eroului, jalea fluierului lui dezamăgit de-un hoţ de împărat care-şi
călcase cuvântul dat; la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, o impunătoare Adunare populară a
proclamat unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă, eveniment istoric de răsunet mondial, care a
consfinţit strădaniile îndelungate de creare a statului unitar naţional român”25.
Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în data de 14 decembrie 1975 în sala sinodală a
Palatului Patriarhal din București, a ales în unanimitate pe Episcopul-vicar Emilian
Răşinăreanul ca Episcop de Alba Iulia. Cu această ocazie, Patriarhul Iustinian, în aplauzele
tuturor, l-a felicitat călduros, noul ales fiind gratulat și îmbrățișat, apoi, de către toți ierarhii
prezenţi. În continuare, o seamă de vorbitori au recapitulat vrednicia Episcopului Emilian,
bogata sa activitate pe linie pastorală, administrativă, culturală și patriotică, anterioară
alegerii, și au subliniat dimensiunea istorică, spirituală şi românească a evenimentului electiv,
exprimându-şi, de asemenea, speranţele mari în rodnica sa misiune viitoare.

25
Ibidem, p. 5.

7
Pătruns de solemnitatea momentului, Episcopul Emilian a rostit un emoționant cuvânt
de mulțumire, adresat Preafericitului Părinte Patriarh, reprezentanților Departamentului
Cultelor, membrilor Sfântului Sinod și Colegiului Electoral. Printre altele, Preasfinția Sa a
spus: „Imnul îngeresc de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – prăznuire de care ne
apropiem – ne aminteşte de minunea Întrupării Mântuitorului nostru, care este explicată şi
printr-una din frumoasele cântări ale Bisericii noastre, pline de înţeles, care glăsuieşte astfel:
Unde vrea Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Aceste cuvinte semnificative se potrivesc
şi pentru momentele de faţă ale Bisericii noastre străbune şi ne încredinţează că, la vremea
potrivită, Bunul Dumnezeu săvârșește cu Biserica Sa şi cu noi, ierarhii şi credincioşii ei, fapte
mari şi minunate, uneori mai presus de puterea noastră de înţelegere. De aceea, putem spune:
Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre
lauda minunilor Tale!”26.
În continuare, recapitulând buna colaborare cu foștii superiori și colaboratori, precum
și vasta experiență dobândită în Episcopia Romanului și Hușilor, apoi la Alba Iulia și Sibiu,
Vlădica Emilian a afirmat: „În această clipă, mă simt îndatorat să aduc tuturor sprijinitorilor
şi susţinătorilor muncii mele asigurarea recunoştinţei, încredințându-i că voi lucra şi mai
departe cu acelaşi zel şi cu aceeaşi tragere de inimă, în slujba Sfintei noastre Biserici şi a
Patriei noastre scumpe şi că nu-i voi uita în rugăciunile mele către Bunul Dumnezeu. În
acelaşi timp, îi rog stăruitor ca şi în viitor să-mi stea într-ajutor cu aceeaşi dragoste, pentru
soluţionarea cu folos a problemelor care mă aşteaptă şi pe mai departe. (…) Îngăduiţi-mi să
vă încredinţez că, din treapta chiriarhală la care sunt chemat, mă voi strădui să lucrez
întotdeauna spre folosul tuturor atât în ce priveşte problemele Bisericii noastre, cât şi pentru
menţinerea şi promovarea bunelor raporturi cu celelalte culte şi naţionalităţi din ţară, în spi-
ritul vremurilor noi, spre binele şi propăşirea poporului şi a vieţii din scumpa noastră
Patrie”27.
La agapa oferită de Arhiepiscopia Sibiului în cinstea alegerii Episcopului Emilian în
fruntea refăcutei Episcopii Ortodoxe de la Alba Iulia, Mitropolitul Iustin al Moldovei și
Sucevei a rostit, cu mult har, un pătrunzător cuvânt de suflet, spunând: „În cursul istoriei
Bisericii noastre – se ştie – s-au înfiinţat şi desfiinţat eparhii, după cum cereau necesităţile sau
impuneau împrejurările. Nicio reînfiinţare de eparhie n-a pricinuit atâta bucurie şi n-a stârnit
atâta entuziasm ca refacerea Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia. Este mai presus de
orice discuţie că, din punct de vedere naţional şi bisericesc, trebuia să se restaureze vechea şi

26
Ibidem, p. 20.
27
Ibidem, p. 23.

8
prestigioasa ctitorie ortodoxă română a lui Mihai Viteazul. Dar refacerea acestei Episcopii nu
s-a făcut numai pentru trecutul istoric, ci şi pentru ceea ce trebuie să fie această Episcopie
astăzi. Ea trebuie să reprezinte ideea de permanenţă naţională şi de contribuţie a Bisericii
noastre la viaţa cea nouă din Patria noastră”28.
După încheierea procedurilor de reînfiinţare a Episcopiei de Alba Iulia și de alegere a
ierarhului ei, în data de 20 ianuarie 1976 a avut loc, la sediul Departamentului Cultelor din
Bucureşti, solemnitatea recunoașterii alegerii noului episcop al Alba Iuliei și înmânarea
Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 289 din 29 decembrie 1975,
prin care Episcopul Emilian era recunoscut ca Întâistătător al Eparhiei Alba Iuliei. La
eveniment, considerat de o mare importanță, au participat din partea instituţiei statului Domnul
Gheorghe Nenciu, Conducătorul Departamentului Cultelor, împreună cu directorii şi
funcţionarii superiori ai instituţiei, iar din partea Bisericii Ortodoxe Române Patriarhul
României, mitropoliţii, ierarhii din Transilvania şi rectorul Institutului Teologic din Sibiu. De
asemenea, a fost prezent Arhimandritul Dr. Timotei Seviciu, care a primit, în aceeaşi zi,
Decretul de recunoaştere ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei și Caransebeșului.
În cuvântarea rostită cu acest prilej, Episcopul Emilian a subliniat că „pe cununa de
biruinţe care încununa fruntea cetăţii Alba Iuliei mai rămăsese gol locul unei perle, pierdute
în vitregia vremurilor istorice, care au urmat după anul 1700. Şi această perlă a fost reaşezată
din nou în cununa strălucitoare a acestui bimilenar centru de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, la 16 octombrie 1975, când a reînfiinţat vechea Episcopie de Alba Iulia,
după o trecere de 275 de ani. (…) Refacerea Așezământului sufletesc al Ortodoxiei
transilvănene din Alba Iulia completează în mod fericit cununa plină de semnificaţii a acestei
vetre bimilenare, de care fiecare vizitator se apropie cu sfială, întocmai ca de un altar sfânt” 29.
Festivitatea de la Departamentul Cultelor a fost urmată de o masă oficială, oferită la hotelul
Athénée Palace, unde au mai rostit alocuţiuni: Patriarhul Justinian Moisescu, Mitropolitul
Nicolae al Banatului, Episcopul romano-catolic Iakab Antal din Alba Iulia, Episcopul
reformat Laszló Papp din Oradea şi Rabinul-şef al Cultului Mozaic Dr. Moses Rosen.
Actul care avea să încununeze tot acest semnificativ proces s-a desfăşurat duminică,
25 ianuarie 1976, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, când a avut loc solemnitatea
întronizării întâiului arhipăstor al Eparhiei albaiuliene. Așa cum mărturisesc cei care au
participat la impresionantul eveniment, incinta aşezământului mănăstiresc al Catedralei a
îmbrăcat veşmânt sărbătoresc, o atmosferă înălţătoare de aşteptare şi de pregătiri febrile

28
Ibidem, p. 27.
29
Ibidem, p. 29-30.

9
stăpânind peste tot. În ajunul praznicului, la Catedrală şi în bisericile parohiale din oraş s-a
săvârşit slujba Vecerniei, prilej cu care oficialităţile prezente au susținut alocuțiuni legate de
evenimentul de însemnătate istorică ce urma să se desfăşoare a doua zi.
În însorita dimineaţă a zilei de duminică, 25 ianuarie 1976, un sobor de preoţi şi
diaconi a săvârşit slujba Utreniei în Catedrală, timp în care credincioşii pătrundeau cu multă
evlavie şi emoţie în sfântul locaș, care a devenit curând neîncăpător. „În partea de
miazănoapte a naosului, ca o grădină înflorită, se afla grupul compact al credincioşilor şi
credincioaselor din Rohia – satul natal al Episcopului Emilian –, ce atrăgeau privirile tuturor
prin ţinuta lor cuviincioasă şi cu splendidele lor costume populare”30. În sunetul prelung al
clopotelor, la orele 9.30, soborul de ierarhi şi preoţi a coborât din sala de recepţie,
îndreptându-se spre Catedrală. În capătul scărilor sfântului locaş, înalţii ierarhi slujitori au
fost întâmpinaţi, după rânduiala ortodoxă, cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfânta Cruce, de către
Arhimandritul Timotei Seviciu și de către vicarul-administrativ de la Sibiu, Traian Belașcu.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de arhierei şi preoţi, în frunte cu
Mitropolitul Iustin al Moldovei şi Sucevei, delegatul Patriarhului Justinian. Din sobor au mai
făcut parte: Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Arhiepiscopul Teofil al Vadului,
Feleacului și Clujului, Episcopul Emilian Birdaș, Episcopul Vasile Coman al Oradei,
Episcopul Visarion al Aradului, Episcopul-vicar Justinian Chira Maramureşeanul şi
Arhiereul-vicar Veniamin Râmniceanul. Alături de aceşti ierarhi au slujit şi: Arhimandritul
Timotei Seviciu, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran de la Sibiu, Pr. Traian Belaşcu, vicar-
administrativ la Sibiu, Pr. Onisie Moraru, vicar administrativ la Cluj-Napoca, stareții
mănăstirilor Rohia și Sâmbăta şi alţii. Au fost prezenți, de asemenea, Domnul Gheorghe
Nenciu din partea Departamentului Cultelor, precum şi reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene
Alba, Mureş şi Cluj, episcopi din partea celorlalte culte din Transilvania şi delegaţi ai presei
bisericești și ai aşezămintelor teologice ale Bisericii noastre – institute, seminarii şi mănăstiri.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, a luat cuvântul Mitropolitul Nicolae Mladin al
Ardealului, care, în calitate de mitropolit al locului și de colaborator direct, a înmânat cârja de
păstor noului episcop. Din amplul cuvânt al Mitropolitului Nicolae Mladin, care îl cunoştea
foarte bine pe Episcopul Emilian, reţinem următoarele îndemnuri: „În lucrarea Preasfinţiei Tale,
să împleteşti mereu puterea ierarhului cu dragostea, legea cu bunătatea, prin apropierea
părintească, pentru ca cei buni să fie mai buni, iar cei ce greşesc să se îndrepte. Se cuvine, de
asemenea, a pune totdeauna mai presus de interesele personale interesele obşteşti, interesele

30
Ibidem, p. 41.

10
Eparhiei, ale Mitropoliei, ale Bisericii, ale Patriei noastre dragi. Căci, după porunca
Mântuitorului, Care n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească, suntem chemaţi să ne
punem toate energiile noastre în slujba zidirii sufleteşti şi trupeşti a credincioşilor noştri”31. În
continuare, s-a dat citire Gramatei de întronizare a noului episcop și s-au rostit mai multe
cuvântări emoționante.
În calitate de delegat al Patriarhului Justinian, Mitropolitul Iustin Moisescu al
Moldovei şi Sucevei a transmis mesajul Părintelui Patriarh și a dat câteva sfaturi noului
episcop: „Preasfinţite Emilian, aţi făcut astăzi pasul dintâi în lucrarea de episcop de Alba
Iulia. Purtând în cuget pe slujitorii bisericeşti şi dreptmăritorii creştini încredinţaţi Preasfinţiei
Voastre spre păstorire, aţi îndreptat ochii spre Dumnezeu, aducându-I smerită rugăciune de
închinare şi preamărire. Apoi, purtând pe Dumnezeu în duhul Preasfinţiei Voastre, v-aţi
întors privirile către obştea dreptcredincioasă, pe care aţi binecuvântat-o în numele Domnului
nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu – făcând-o părtaşă la darurile Sfântului Duh. Pe o
asemenea comuniune spirituală se întemeiază evlavia noastră creştină care este „folositoare
spre toate, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”, zice Sfântul Apostol Pavel (I
Tim. 4, 8). (…) Chip desăvârşit de ierarh din trecut căruia să-i urmaţi întru totul pilda să nu
căutaţi. Întreaga strădanie a Preasfinţiei Voastre să fie îndreptată spre deplina slujire a lui
Dumnezeu şi a oamenilor, în zilele noastre şi aici, în ţara noastră, în spiritul curat al
Evangheliei. Mergând pe calea aceasta, de izbândă, să nu vă îndoiţi!”32. La final, tălmăcind,
parcă, un sentiment general de emoție sfântă în fața măreției momentului, Mitropolitul a
concluzionat: „Ne închinăm în Catedrala Reîntregirii bisericeşti. Pe scurt, venind la Alba
Iulia, nu suntem simpli călători; suntem pelerini aici”33.
În continuare, au mai luat cuvântul Episcopul romano-catolic Márton Áron, Episcopul
evanghelic Albert Klein, Episcopul reformat Gyula Nagy şi, din partea preoţilor din noua
eparhie, Protopopul Nicolae Cantor din Alba Iulia. Episcopul Emilian le-a răspuns cu
recunoştinţă tuturor și a enumerat, apoi, principalele coordonate ale activităţii sale viitoare,
precum şi hotărârea neclintită de a-şi închina întreaga viaţă complexei misiuni ce-i revenea,
ca ierarh, în cetatea Alba Iuliei34.
Refacerea Episcopiei de Alba Iulia și înscăunarea Arhiereului Emilian Birdaș pe
tronul vrednicilor ierarhi ai Bălgradului a fost un act de dreptate, ce s-a făcut credincioșilor
ortodocși ardeleni, dar și o încununare a unui angajament sufletesc de durată, care a surprins

31
Ibidem, p. 47.
32
Ibidem, p. 55-56.
33
Ibidem, p. 57.
34
Ibidem, p. 57-72.

11
și a confirmat, pe rând, așteptările contemporanilor. Momentul a reprezentat începutul unui
drum greu, în care credința, zelul, puterea de muncă, înțelepciunea și tactul Episcopului
Emilian aveau să joace un rol deosebit de important, pe măsura vremurilor în continuă
schimbare.

Foc sacru și duh misionar statornic

Lucrarea pe pământ a unui ierarh al lui Hristos este plină de putere și de semnificații,
misiunea sa continuând întreita slujire adusă Tatălui ceresc şi oamenilor de către Fiul lui
Dumnezeu întrupat. Cunoscuta afirmație a Sfântului Apostol Pavel, potrivit căreia „orice ar-
hiereu, fiind ridicat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele ce privesc pe
Dumnezeu” (Evrei 5, 1) definește atât înalta chemare, cât și vistieria darurilor Duhului Sfânt,
pe care le primesc cei mai vrednici dintre noi, spre mântuirea multora. Episcopul Emilian
Birdaș, în cei 21 de ani de arhierie, a slujit deplin Biserica – „instituţia transcendentului în
societate”35, dând viață „cuvintelor celor sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi
învăţăturii celei după adevărata credinţă” (I Tim. 6, 3), „punându-și sufletul” (Ioan 10, 11)
pentru credincioșii săi și mijlocind la Dumnezeu ca aceștia „viaţă să aibă și din belșug să
aibă” (Ioan 10, 10).
Refacerea așezământului vlădicesc de la Alba Iulia reprezintă începutul unei perioade
intense de pastorație a credincioșilor, începând de la nivelul Centrului eparhial și până la
fiecare parohie din cele trei județe arondate Episcopiei36. Nevoile din teren, provocările
perioadei comuniste atee, lipsa pentru un timp îndelungat a unui ierarh la Alba Iulia, precum
şi conştiinţa faptului că religia şi formarea creştină au avut un rol deosebit în regenerarea
lumii contemporane „prin trezirea răspunderilor personale în toţi oamenii”37, au reclamat un
angajament serios din partea Episcopului Emilian pe linie pastoral-misionară. Plecând de la
ideea fundamentală a unității în credința ortodoxă și în trăirea românească a creștinilor
ortodocși din Eparhie, Ierarhul Alba Iuliei a depus un efort susținut pentru înviorarea
pastorației prin numeroase vizite chiriarhale, sfințiri de biserici, Sfinte Liturghii arhierești,
hirotonirea de preoți, vizite la bolnavi, predici și cuvântări înflăcărate, tipărirea de cărți,

35
Radu Baltasiu, Introducere în sociologie, Ed. Beladi, Craiova, 2007, p. 269.
36
Pr. Petru Pleșa, Din activitatea Eparhiei, în „Îndrumător Pastoral”, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 208.
37
Ilarion Felea, Religia culturii, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române, Arad, 1994, p. 16

12
conferințe de orientare și administrative, trimiterea de pastorale, aniversări cu conținut
patriotic și întâlniri ecumenice38.
În fiecare an, Episcopul Emilian efectua vizite chiriarhale în locuri mai mult sau mai
puțin accesibile, în vederea stimulării activității pastorale a preoților, vizite prilejuite de
oficierea unor slujbe arhierești în diverse parohii, în care „preoții și credincioșii țineau să fie
vizitați pentru a le fi binecuvântate strădaniile depuse pentru păstrarea credinței strămoșești și
a răsplăti grija lor pentru sfintele locașuri de cult”39. Vizitele în parohiile întinsei Eparhii a
Alba Iuliei erau întrerupte de participarea la slujbele catedralelor din marile orașe, cu ocazia
diferitelor praznice, și la hramurile mănăstirilor, cu ocazia unor sărbători importante –
prilejuri de înaltă trăire duhovnicească a celor prezenți, prin rugăciune și cuvântări însuflețite.
O preocupare majoră a constituit-o hirotonirea de preoți tineri, absolvenți de Seminar
sau Institut Teologic, ce erau trimiși în parohii pentru păstorirea poporului lui Dumnezeu. Cei
ce pășeau înspre lucrarea sfântă încredințată de către ierarh beneficiau de „o temeinică
pregătire practică atât înainte, cât și după hirotonie, pentru însușirea rânduielilor liturgice
tradiționale, în parohii plecând cu ținută ortodoxă corespunzătoare, spre a fi atât prin ținuta
vestimentară, cât mai ales prin cuvânt și faptă pildă pentru credincioșii lor”40. Pentru
școlarizarea elevilor și a studenților, Eparhia aloca sume de bani constând în burse, donații și
ajutoare41. La șase luni după hirotonie, tinerii preoți erau chemați la Centrul eparhial pentru
evaluare42. În ceea ce priveşte evoluţia numărului de slujitori, acesta a crescut de la 449 în
anul 197643, la 475 în anul 198944.
Atenția pentru o misiune eficientă la nivel parohial a reprezentat o constanță onorabilă
pentru Episcopul Emilian. Așa se face că în textele publicate în Îndrumătoarele pastorale
tipărite la Alba Iulia apar numeroase îndrumări practice privind ținuta preotului în timpul
oficierii serviciului divin45, povețe pentru preotul predicator46 şi sfaturi pentru buna
organizare a familiei preotului47, de o mare actualitate. Spre exemplu, se ofereau preoților 10

38
Ibidem, p. 209-211.
39
Pr. Petru Pleșa, Pr. Toma Păunescu, Pr. Alexandru Coman, Pr. Ioan Cerghizan, Câteva aspecte Pastorale din
activitatea Eparhiei de Alba Iulia, în „Îndrumător Pastoral”, nr. IV, Alba Iulia, 1980, p. 216.
40
Pr. Petru Pleșa, Din activitatea Eparhiei …, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 211.
41
Pr. Petru Pleșa, Pr. Toma Păunescu, Pr. Alexandru Coman, Pr. Ioan Cerghizan, Câteva aspecte Pastorale …,
p. 226.
42
Din activitatea Episcopiei, în „Îndrumător Pastoral”, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 209.
43
Raport general de activitate în cadrul Adunării Eparhiale, Sectorul bisericesc, Alba Iulia, 1976, p. 2.
44
Raport general de activitate în cadrul Adunării Eparhiale, Sectorul bisericesc, Alba Iulia, 1989, p. 3.
45
Pr. Prof. Alexandru Moisiu, Îndrumări practice privind ținuta preotului în timpul oficierii serviciului divin, în
„Îndrumător Pastoral”, nr. II, Alba Iulia, 1978, p. 181-182.
46
Ibidem, p. 185-186; Vezi și Îndrumări privitoare la predică și predicator, în „Îndrumător Pastoral”, nr. III,
Alba Iulia, 1979, p. 218-219.
47
Diac. Nicolae Bolea, Preotul și familia sa, în „Îndrumător Pastoral”, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 86-89.

13
sfaturi legate de prestanţa în timpul slujbelor, cu următorul conținut: „Sfânta Masă să fie
curată, iar lucrurile de pe ea să fie așezate în bună rânduială; să ai ținută cuvioasă și veșnic
trează; nu te rezema cu coatele de Sfânta Masă; fii cu gândul la rugăciune și nu la altceva; în
decursul slujbei nu te lăsa tulburat de nimeni; cădește lin și cu smerenia cuvenită; lasă-ți
glasul cu răsunetul lui firesc și nu-l sili ca să faci cu el cotituri prea îndrăznețe; potrivește-ți
tonul ecteniilor cu tonul de temelie al corului și al stranei; slujba ta să nu-ți fie nici grăbită,
nici zăbavnică; după slujbă, așează odăjdiile la locul lor”48.
În persoana Ierarhului Alba Iuliei din perioada anilor ’70-’80, contemporanii și
posteritatea au citit corelaţia dintre principiul trupesc, cel sufletesc şi duhovnicesc în omul
providențial, care a ținut piept presiunilor comuniste și problemelor interne ale Eparhiei,
persecuției preoților și restricțiilor de multe feluri, care îngrădeau spațiul și lucrarea oficiilor
parohiale, într-o vreme în care „cadența istoriei a luat fizionomia altei măsuri”49. Privea
prezentul și încercările în lumina experienţei milenare a Bisericii lui Hristos, pe care nici
„porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Ca arhipăstor, a cărui viață și credinţă au trecut
prin multe dificultăţi, i-a ajutat adeseori pe preoți să îşi realizeze lucrarea sfântă, intervenind,
după nevoi, cu compasiune sau cuvânt aspru, însă susținute, mereu, de iubire. El era părintele
tuturor, dovedind, așa cum s-a angajat încă de la începutul lucrării sale, că din dragostea pe
care o datorăm fraţilor ortodocşi „trebuie să pornească și dragostea față de semenii noștri de
alte confesiuni, fără ca prin aceasta să ne abatem de la păstrarea credinței strămoșești”50.
Tipărirea de cărți a reprezentat și ea o prioritate misionară pentru Vlădica Emilian
Birdaș, deoarece prin intermediul lor se puteau transmite cu ușurință cuvântul duhovnicesc,
rânduielile bisericești și vibrațiile patriotice în toată Eparhia, „punându-se la îndemâna
preoților, credincioșilor și a tuturor cititorilor merinde duhovnicească, cu care să-și întărească
sufletul însetat după cunoașterea Lui Dumnezeu și a creației Sale”51. La Alba Iulia s-a început
tipărirea Îndrumătorului Pastoral, o publicație care urmărea două scopuri importante:
„educația culturală și patriotică a dreptcredincioșilor noștri, pe de o parte, și, pe de altă parte,
îndrumarea activității preoților pe făgașul unei pastorații vii, eficiente, întru păstrarea
credinței străbune”52. De asemenea, s-au editat și tipărit: Calendarul de perete, în care erau
prezentate an de an imagini istorice aniversate, vetre de spiritualitate și dovezi ale vechimii
creștinismului la români, Îndreptarul Ortodox, cu rol în adâncirea evlaviei și sporirea cinstirii

48
Pr. Prof. Alexandru Moisiu, Îndrumări practice …, p. 182.
49
Mihai Ralea, Fenomenul românesc, Ed. Albatros, București, 1997, p. 24.
50
Înscăunarea Prea Sfinției Sale …, p. 118.
51
Emilian, Episcop al Alba Iuliei, Cuvânt înainte, în „Îndrumător Pastoral”, nr. VII, Alba Iulia, 1983, p. 1.
52
Idem, nr. IV, Alba Iulia, 1980, p. 5.

14
adusă sfinților români, cărți de rugăciuni, ilustrate cu imagini și vignete, cărți patriotice,
pliante, gramate, pastorale și, ca o continuare a tradițiilor cărturărești ale Bălgradului de
altădată, edițiile critice ale Noului Testament (1648) și ale Bucoavnei (1699)53. Pentru
întreaga sa activitate culturală desfășurată la Alba Iulia, Episcopului Emilian Birdaș i s-a
acordat premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din partea Academiei Române, precum și titlul
de membru de onoare al celui mai înalt for academic și cultural al țării.
Iubirea față de Hristos s-a îngemănat tainic, în inima şi în trăirea ierarhului, cu iubirea
de oameni și de țară, inspirând multe din inițiativele și cuvântările sale. Emilian Birdaș Îl
predica cu întreaga sa fiinţă pe Mântuitorul Iisus Hristos, Ce Și-a iradiat „strălucirea de
lumină asupra tuturor tainelor mântuirii, și care au intrat ca niște piese de aur în visteria Legii
românești”54, revelându-L credincioșilor cu o mare putere de pătrundere şi cu convingerea că
fiecare om este, de fapt, un artizan al schimbării interioare, dar și sociale, un posibil generator
de bine, de iertare şi de întrajutorare pentru altul. Mesajul ierarhului era unul concret, de
viaţă, fiind întemeiat pe revelaţia lui Dumnezeu și având ca suport iubirea. Mai mult decât
atât, entuziasmul mărturisirii s-a reflectat și în relaţiile cu celelalte confesiuni, relații care nu
au fost niciodată atât de bune ca în timpul păstoririi sale. Grija față de această colaborare,
bazată pe prietenie şi fraternitate, a fost una dintre preocupările sale speciale.
Activitatea ecumenică promovată de către Episcopul Emilian a avut consistență și
continuitate, mai ales între anii 1975-1985, perioadă caracterizată de multiple întâlniri cu
reprezentanții diferitelor confesiuni conlocuitoare „pentru cultivarea relațiilor de frățietate și
bună conviețuire”55, și în care un număr impresionant de turiști au vizitat Catedrala
episcopală. Pentru că fiecare popor își cinstește locurile sfinte, atât turiștii români, cât și cei
străini obișnuiau să viziteze mărețul edificiul eclezial din Alba Iulia, așezat în „cetatea
suferinței românești de odinioară”56. Astfel, în anul 1978, Catedrala a fost vizitată de 51.562
de turiști români și de 10.200 de turiști din afara granițelor țării, majoritatea din Europa,
Israel și S.U.A., iar în anul 1989 de către 45.100 turişti români şi 2.800 turişti străini57. În
ceea ce privește relațiile ecumenice, în aceeași perioadă au avut loc peste 70 de întâlniri cu
Excelențele lor Márton Áron, Jakab Antal și Bálint Lajos – episcopi romano-catolici, Kovács
Lajos – episcop unitarian, Gyula Nagy – episcop reformat, Albert Klein – episcop evanghelic,

53
Pr. Alexandru Coman, Din activitatea culturală a Episcopiei Alba Iuliei în cei zece ani de la refacere, în
„Îndrumător Bisericesc Misionar și Patriotic”, nr. X, Alba Iulia, 1986, p. 122-123.
54
Ilie Moldovan, Credința Strămoșească în fața ofensivei antihristice sectare, Ed. Pro-Vita, Valea Plopului –
Prahova, 1998, p. 79.
55
Din activitatea Episcopiei …, p. 217.
56
Ibidem, p. 214.
57
Raport general de activitate …, 1989, p. 10.

15
Dr. Moses Rosen – rabinul șef al cultului mozaic, Dyrair Mardichian – Arhiepiscopul
Bisericii Armene din România, precum și cu numeroși profesori de teologie, în cadrul
conferințelor interconfesionale.58 La acestea se adaugă schimbul de vizite reciproce cu
prilejul sărbătorilor Învierii și a Nașterii Domnului și situațiile în care, cu ocazia vizitelor
canonice, la slujbe asistau preoții romano-catolici, reformați, evanghelici sau unitarieni din
localităţile respective.
De-a lungul anilor, în timpul comunismului ateu şi totalitar, Preasfinția Sa a făcut
dovada, în mod admirabil, a focului sacru care i-a ars în inimă mereu și a dragostei pentru
Biserica străbună. Creștinii ortodocși ai Eparhiei au văzut în persoana sa un pilon de nădejde
al credinței lor și un sprijin statornic în afirmarea spiritualității în dialogul cu diferitele
segmente ale societății. Dificilă şi dură la orice formă de analiză, păstrarea demnității creștine
în vremuri de cumpănă este o temă amplă, despre care nu e ușor de povestit. Totuși, istoria
recentă dă mărturie despre curajul și perseverența cu care a reușit nu doar să salveze multe
biserici de la distrugere, ci și să susțină un impresionant plan edilitar și un program editorial
amplu, ca fundament material al misiunii încredințate de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Lupta dârză pentru păstrarea credinței în vremuri deosebit de grele nu a afectat însă sufletul
său atins de har, deoarece a fost, deopotrivă, un om al rugăciunii şi un iubitor al timpului
dedicat lui Dumnezeu.

Fapte luminoase în vremuri de răscruce

Evocarea Episcopului Emilian Birdaș în cadrul manifestărilor iniţiate de către


Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, cu prilejul împlinirii a 40 de ani
de la refacerea Episcopiei Alba Iuliei și a întronizării sale, este o ocazie de aleasă bucurie, dar
și un prilej de recapitulare a multiplelor realizări pe plan economic, edilitar şi de ocrotire a
patrimoniului ale vrednicului ierarh. Viaţa sa extrem de dinamică, slujirea exemplară şi
misiunea neobosită, caracterizată de entuziasm şi diplomaţie, au depăşit demult cadrele
Eparhiei şi a timpului în care a trăit, iradiind un model de bune practici în tot întinsul
Ortodoxiei româneşti. Departe de a dispărea în zona amintirilor, aceste realizări din „zodia
prefacerilor” nu-şi veştejesc nici azi strălucirea, ci conjugă, la timpul prezent, un angajament
de proporții în slujba Bisericii Ortodoxe Române.

58
Pr. Alexandru Coman, Din activitatea culturală …, p. 124.

16
Activităţile economico-gospodăreşti s-au desfășurat într-un context delicat, în care
posibilităţile logistice şi resursele materiale ale Eparhiei albaiuliene trebuiau să răspundă
aşteptărilor legate de alinarea durerilor pricinuite de calamităţile din anii 1970, 1975 şi 1977,
a celor legate de conservarea şi restaurarea unor obiective monumente-istorice şi de
arhitectură, dar şi a celor ce urmăreau păstrarea urmelor care atestă dăinuirea românilor pe
aceste meleaguri. Cu multă hărnicie, ierarhul s-a preocupat, pe lângă acestea, de gospodărirea
bunurilor parohiale, de asigurarea locuinţelor de serviciu pentru fiecare slujitor al Sfântului
Altar, de întreţinerea bisericilor, de împodobirea sfintelor locaşuri cu pictură în tradiţia
bizantină şi de colectarea bunurilor de patrimoniu din cele trei judeţe ale Eparhiei într-o
Colecţie Muzeală, la Alba Iulia59. Toate acestea reprezintă adevărate profesiuni de credinţă
ortodoxă, de slujire neobosită şi de simţire românească.
În timpul păstoririi sale, a refuzat categoric demolarea vreunei biserici din Eparhie,
punând pietre de temelie și supraveghind construcția a 72 de biserici noi, repararea a peste
200 și pictarea a 150, precum și construcția a 80 de case parohiale60. De asemenea, a
impulsionat reactivarea vieții mănăstirești de la vetrele monahale Afteia, Lupșa, Poșaga,
Oașa, Sânmărtinul de Câmpie, Toplița etc. Tot Episcopului Emilian i se datorează restaurarea
vechii biserici a mănăstirii de pe Valea Râmețului, alături de care a construit o impunătoare
biserică, cunoscută sub numele de „Catedrala Munților Apuseni”, precum și alte câteva
clădiri: noua stăreție cu casă pentru oaspeți (1976), chiliile pentru monahii (1977), anexele
gospodărești (1978) și arhondaricul din afara incintei (1979)61. Nu în ultimul rând,
Preasfințitul s-a opus cu succes, în vremea dictaturii ceaușiste, timp de 14 ani, demolării
bisericii din Miercurea-Ciuc, locaș de închinare care funcționează și în zilele noastre.
Prezența continuă a Arhiereului pe șantierele de construcții și de pictură, discuțiile la
obiectivele aflate în lucru cu specialiștii angajați, schimburile de experiență și îndrumările
pentru realizarea în cele mai bune condiții a obiectivelor stabilite, dialogul cu autoritățile
locale și județene, la care se adaugă aprecierea efortului depus de către preoții parohi și de
către credincioșii lor în finalizarea angajamentelor asumate, au reușit să dea un impuls
nemaiîntâlnit acestei emulații edilitare impresionante. Cu ocazia vizitelor pastorale, Ierarhul
Alba Iuliei era întâmpinat de către preotul paroh, de către credincioșii din localitate și de către
lucrătorii de pe șantier, cărora le oferea sfaturi, aprecieri, binecuvântări și încurajări pentru

59
Din activitatea Episcopiei …, p. 212-213.
60
Alegerea și instalarea P.S. Emilian Birdaș …, p. 276.
61
Emilian, Episcop al Alba Iuliei, Mănăstirea Râmeț, vatră de spiritualitate ortodoxă românească din
Episcopia Alba Iuliei, în „Îndrumător Pastoral”, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 133.

17
finalizarea cu succes a muncii începute62. Într-una dintre aceste vizite, Episcopul Emilian,
adresându-se preotului și credincioșilor din localitatea Cut, județul Alba, spunea: „Atenția
mărită să vă fie la finisarea lucrării, pictură și alte podoabe exterioare, care trebuie să afirme
sufletul poporului, să fie o contribuție a spiritualității neamului”63.
O lucrare deosebit de importantă prin complexitatea și riscurile pe care le presupunea
a fost demarată în 8 august 1988 și a constat în salvarea bisericii vechi a Mănăstirii
Râmeț, printr-un proces dificil de elevare a construcţiei. Proiectul a fost coordonat de către
Ing. Dr. Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat, prin translare,12 biserici numai în București.
Episcopul Emilian a văzut lucrarea executată la Mănăstirea „Schitul Maicilor” din Bucureşti,
care a fost ridicată de la pământ cu 1,6 m și mutată pe o distanță de 245 m. Această realizare
i-a oferit soluția pentru salvarea bisericii monument-istoric de la Râmeţ, afectată din cauza
apelor de infiltrație și a eroziunii, fiind în pericol de degradare și chiar de prăbușire, prin
ridicarea ei cu 2,08 m de la sol. Așa cum afirma marele specialist – Eugeniu Iordăchescu –,
referindu-se la inițiatorul lucrării de la Râmeț, „numai bărbăteasca sa credință l-a făcut pe
acest român și slujitor al Domnului să izbândească, sfidând asprimea legilor și intransigența
politicii comuniste, realizând imposibilul în acele vremuri întunecate, când se declarase
război pe față credinței și Bisericii Ortodoxe Române”64.
Mai multe așezăminte monahale au fost împodobite cu porți sculptate în lemn, ce
reflectă „pe lângă elementele astrale tradiționale și elemente astrale din viața poporului
român, ca formarea și încreștinarea sa, vechimea poporului nostru, ale cărui rădăcini își trag
seva, prin arborele vieții, din depărtările traco-getice și urcă prin coloana infinitului cu
întreaga încărcătură de sugestie spre o realitate fundamentală românească și anume, aspirația
transorizontică”65. Aceste porți – expresii ale creativității artistice românești – au fost așezate
la întrarea mai multor mănăstiri, precum: „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, Poșaga,
Toplița etc. La acestea se adaugă mobilierul și iconostasele noi din zeci de biserici,
confecționate la îndrumările Episcopului Emilian, al cărui simț artistic și rafinament
intelectual era binecunoscut66.
Din punct de vedere social, rolul jucat de către Vlădica Alba Iuliei este continuu și
consistent, atât de la nivelul amvonului și a publicațiilor bisericești, cât și a faptei. În vara
anului 1975, imediat după inundațiile catastrofale ce au afectat jumătate de țară, Preasfinția
62
Din activitatea Episcopiei …, p. 213.
63
Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, Tradiție și înnoire, în „Îndrumător Pastoral”, nr. VIII, Alba Iulia, 1984, p. 121.
64
Eugeniu Iordăchescu, E trist că vorbim din nou despre meritele marilor noștri bărbați abia după moartea lor,
în „Totuși iubirea”, Anul VII, nr. 14 (291), 12-19 aprilie 1996, p. 14.
65
Pr. Alexandru Coman, Din activitatea culturală …, p. 125.
66
Ibidem.

18
Sa spunea: „Nu sunt decât cinci ani de când furia apelor dezlănțuite în Transilvania, a
prilejuit mari necazuri viețuitorilor de acolo și pagube mari economiei individuale și
naționale și iată că, o dezlănțuire și mai grozavă de ape s-a abătut din nou asupra țării
noastre”67. În acest context, îi chema, la unison cu ierarhii Sfântului Sinod, pe preoții și pe
credincioșii din parohiile Eparhiei „să participe, cu elan, la opera de redresare a țării, alături
de ceilalți oameni ai muncii și, totodată, să-și îndrepte rugăciunile lor către Bunul Dumnezeu,
pentru ferirea satelor, orașelor și ogoarelor patriei noastre, pe viitor, de asemenea urgii”68.
Mai mult decât atât, profund afectați fizic și sufletește de marele cutremur din 4
martie 1977, ierarhul și Centrul eparhial au oferit un sprijin material, spiritual și moral
consistent. Daunele produse de seism au fost depistate și evaluate, fiind comunicate forurilor
superioare din cadrul Bisericii și a Statului Român. Acțiunea de într-ajutorare a fost una de
mare amploare: pentru „Contul Omeniei 1977” s-a subscris suma de 523.680 lei69. După
modelul Episcopului Emilian, care și-a donat salariul pe o lună, Permanența Consiliului
Eparhial, părinții protopopi și unii preoți, au contribuit și ei la ajutorarea celor necăjiți70.
Bun român, iubitor a tot ceea este legat de istoria țării și de expresia materială a
credinței, trăită pe aceste meleaguri, Preasfinția Sa Emilian a demarat o amplă lucrare de
identificare, colectare, conservare și valorificare a bunurilor existente în biserici, piese mobile
importante pentru semnificația lor artistică și istorică. Firea energică i-a mânat pașii în acele
zone bogate în obiecte de patrimoniu, a căror valoare a înțeles-o și al căror destin l-a
preocupat insistent. Problema a fost amplu discutată în mai multe conferințe de orientare și
administrative71, fiind materializată la începutul anilor ’80 prin înființarea, la Centrul eparhial
din Alba Iulia, a unei Colecții de Artă veche bisericească. Peste ani, în 2016,
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a valorificat această
impresionantă colecţie în cadrul unui muzeu modern de artă sacră – Museikon, în colaborare
cu Consiliul Judeţean Alba, cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi cu Muzeul
Universităţii din Bergen (Norvegia).

Iscusit mânuitor al cuvântului

67
Emilian Rășinăreanul, Datoria ceasului de față, în „Telegraful Român”, anul 123, nr. 27-28, p. 1.
68
Ibidem.
69
Pr. Toma Păunescu, Activități obștești și culturale ale Episcopiei de Alba Iulia, în „Îndrumător Pastoral”, nr.
II, Alba Iulia, 1978, p. 188.
70
Ibidem.
71
Din activitatea Episcopiei …, p. 211.

19
Dedicat cu totul lucrărilor din viaţă bisericească, Episcopul Emilian a găsit răgaz să
mânuiască şi condeiul, lăsând în urmă pagini de mare vibrație duhovnicească și patriotică.
Moştenirea sa spirituală include atât realizări de ordin material, cât și de ordin spiritual și
cultural, ce alcătuiesc portretul luminos al unui mare ierarh. Dotat cu o inteligenţă sclipitoare,
la care a adăugat o intensă muncă, a unit ziua cu noaptea, aprofundând operelor sfinţilor şi ale
savanţilor contemporani, căutând atât răspunsuri și soluții la multitudinea de probleme
inerente noului început, cât și mijloace diverse pentru transmiterea Evangheliei.
În diferite situații și contexte a reușit, prin intermediul scrisului, să contribuie prin
articole și studii cu predilecție de factură istorică și teologică, dar și cu predici, pastorale,
relatări și îndrumări de viață practică creștinească, la reviste teologice și bisericești, precum și
la anumite periodice. Dintre materialele publicate, amintim o serie de cărţi şi studii, ce
acoperă teme de o mare importanță: Refacerea Episcopiei Ortodoxe a Alba Iuliei72, Alba
Iulia, oraș bimilenar73, Istoric şi mărturii privitoare la arta ilustrării cărţii româneşti de pe
teritoriul Eparhiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei74, Mănăstirea Râmeț, vatră de
spiritualitate ortodoxă75, Pagini din istoria scaunului vlădicesc ortodox român din Alba
Iulia76, Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului77 etc.
În revista „Mitropolia Ardealului” a publicat o serie de predici și pastorale, ce acoperă
perioada anilor 1973-1989; la publicația „Îndrumător bisericesc” de la Sibiu a contribuit cu
mai multe articole, dintre care amintim: Împliniri sfinte78; Sfinții români ortodocși din
Transilvania79; Despre Sfânta Liturghie80; O prestigioasă aniversare – Cincizeci de ani de la
înființarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române și 90 de ani de la recunoașterea
autocefaliei81 etc. În „Îndrumătorul Pastoral” de la Alba Iulia, a cărui apariție a inițiat-o, a
publicat numeroase prefețe, cuvinte înainte, studii, articole, cuvântări și pastorale. De
asemenea, în „Telegraful Român” au apărut, în perioada 1975-1983 o serie de studii și
articole legate fie de subiecte duhovnicești, patriotice și comemorative, fie de locurile natale,

72
Refacerea Episcopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Înscăunarea Prea Sfinției Sale Emilian Birdaș Episcop al
Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia, 1976.
73
Alba Iulia, oraș bimilenar, Ed. Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia, 1978.
74
Emilian Birdaș și Cornel Tatai-Baltă, manuscris, Alba Iulia, 1979.
75
„Îndrumător Pastoral”, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 116-136.
76
Idem, nr. VI, Alba Iulia, 1982, p.180-236.
77
Emilian Birdaș, Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului, județul Maramureș, Ed. Diacon Coresi,
București, 1994.
78
„Îndrumător bisericesc pe anul comun de la Hristos”, Sibiu, 1973, p. 106-110.
79
Idem, 1974, p. 51-56.
80
Idem, Sibiu, 1975, p. 55-60.
81
Idem, Sibiu, 1976, p. 54-62.

20
pe care le-a iubit fără rezerve. În revista „Îndrumător Bisericesc” de la Cluj-Napoca a
publicat articolul Satul Rohia și Mănăstirea „Sfânta Ana”82.
O frumoasă activitate publicistică a desfășurat și în revistele teologice centrale, după
cum urmează: „Glasul Bisericii”: Originea istorică a voturilor monahale83, Stavropighia în
Dreptul Bisericesc84, La Duminica Rusaliilor85 și Despre buna rânduială86; „Biserica
Ortodoxă Română”: Aniversarea a 25 de ani de la reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române
din Transilvania87 și Biserica „Sf. Gheorghe” (1421) și Mănăstirea „Sf. Nicolae” (1429) din
Lupșa, județul Alba88; „Altarul Banatului”: Biserica episcopală din Geoagiu de Sus, jud.
Alba89.
Nu în ultimul rând, a semnat o serie de Cuvinte înainte la mai multe cărți la a căror
apariție a avut o contribuție importantă: Cuvânt înainte, în vol. „Biserici de lemn, monumente
istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească” 90, Cuvânt
înainte, în vol. „Bucoavna, Bălgrad 1699”91, și Cuvânt înainte, în vol. „Noul Testament,
tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ștefan, Mitropolitul
Transilvaniei”92, reeditat după 340 de ani din inițiativa și purtarea de grijă a Preasfințitului
Emilian, Episcop al Alba Iuliei.
Candela recunoștinței a ars neîntrerupt pentru satul natal, Rohia, ca și pentru orașul
Alba Iulia, cărora le-a dedicat monografii ample. În ele evocă, cu mare sensibilitate și vibrant
sentiment patriotic, leagănul copilăriei, spațiul sacru al mănăstirii de închinoviere și trecutul
plin de semnificații, de frământări și împliniri, în care se înrădăcinează orice român, dar și tot
lucrul bun. Așa cum mărturisește în prefața monografiei Satul și Mănăstirea Rohia din Țara
Lăpușului, județul Maramureș, s-a simțit mereu „legat prin toată ființa mea de satul natal,
Rohia, în care m-am născut de două ori: odată trupește, ca fiu al unei familii cu rădăcini
adânci în viața satului, a cărui dăinuire își are începuturile odată cu formarea obștilor
românești, în mileniul I al erei noastre, sat în care familia mea descinde cu șase veacuri în
82
„Îndrumător bisericesc”, Editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Cluj Napoca, 1980, p. 169-201.
83
„Glasul Bisericii”, Anul XIII, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1954, p. 511-523.
84
Idem, Anul XIV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1955, p. 186-197.
85
Idem, Anul XVI, nr. 4-5, aprilie-mai, 1957, p. 233-235.
86
Idem, Anul XVI, nr. 10-11, octombrie-noiembrie, 1957, p. 688-691.
87
„Biserica Ortodoxă Română”, Anul LXXXVIII, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1970, p. 1038-1041
88
Idem, Anul CVIII, nr. 5-6, mai-iunie, 1990, p. 117-125.
89
„Altarul Banatului”, Serie nouă, Anul IV (XLIII), nr. 1-3, 1993, p. 7-11.
90
Cuvânt înainte, în vol. Dr. Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba
Iuliei, Mărturii de continuitate și creație românească, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, Alba
Iulia, 1987, p. 5-13.
91
Cuvânt înainte, în vol. Bucoavna, Bălgrad 1699, Ediție critică, Alba Iulia, 1988, p. 5-23.
92
Cuvânt Înainte – Cadrul istoric și spiritual al vieții românești din Transilvania, în vol. Noul Testament, tipărit
pentru prima data în limba română la 1648 de către Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Episcopiei
Ortodoxe Române a Alba Iuliei, Alba Iulia, 1988, p. 7-30.

21
urmă, iar a doua oară sufletește, spre slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, prin intrarea mea
în viața monahală la Mănăstirea Sfânta Ana din localitate” 93.
În ceea ce privește monografia Alba Iulia, oraș bimilenar, ea reuneşte în paginile ei,
așa cum însuși autorul spunea, „o amplă prezentare a trecutului istoric al acestei localități,
devenită, în zilele noastre, simbol al existenței milenare a poporului român pe aceste
meleaguri, simbol al luptei pentru libertate, dreptate, independență și unitate națională”94.
Orașul nostru a fost altarul pe care s-a realizat idealul unității naționale și a fost încununată o
neobosită așteptare a zeci și zeci de generații. „Alba Iulia, spunea Episcopul Emilian, a
străjuit cu sfințenie idealul dureros și eroic, în același timp, al năzuinței de unitate și
independență, lăsat ca testament și legământ de către Mihai Viteazul. De la prima unire a
tuturor românilor, în fireștile fruntarii moștenite de la străbuna Dacie, până la marele act din
1918 al Unirii cu Țara, petrecut cu pecetluire, tot la Alba Iulia, s-au scurs, pe apa destinului
omenesc, înflăcărate năzuințe și cutremurătoare jertfe”95.

Personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe Române, Episcopul Emilian a


contribuit, prin vasta sa activitate, în calitate de ierarh a istoricei eparhii albaiuliene, la
misiunea Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, activând în direcții, considerate de-a
dreptul imposibile în perioada comunistă și valorificând, cu o măiestrie rară, istoria în
favoarea prezentului. Prin formația sa duhovnicească și prin spiritul său enciclopedic s-a
identificat, vreme de 15 de ani, cu misiunile încredințate de către Sfântul Sinod, cu locuri și
oameni, cu tradiții străvechi și cu valori contemporane, dar și cu nenumărate probleme și
nevoi, pe care le-a transformat în oportunități, dovedind că, pe numeroase planuri, Eparhia
Alba Iuliei putea comunica de pe poziții egale cu oricare eparhie românească.
Acest mare bărbat al Transilvaniei, „cel mai bun și mai puternic dintre noi”96, după
cum îl numea poetul Adrian Păunescu, ce a făcut din viața sa un exemplu pentru ceilalți, a
fost chemat de către Dumnezeu să gestioneze o serie de restanțe istorice, să decodifice criterii
și să adapteze realități, valorificându-le în părtășia mistică cu Duhul Sfânt. El nu a văzut
timpul în care a trăit și misiunea asumată ca surse de dificultăți, ci ca raportul său cu prezența
și lucrarea lui Dumnezeu, dar și spațiu al minunii. Astfel, Arhiereul Emilian s-a numărat

93
Emilian Birdaș, Satul și Mănăstirea Rohia …, p. 5.
94
Idem, Alba Iulia …, p. 5.
95
Ibidem, p. 91.
96
Adrian Păunescu, Ierarh Viteaz, în „Vremea”, Anul V, nr. 886, 9 aprilie 1996, p. 1.

22
printre cei mai activi ierarhi români în perioada anilor ’70-’80, acesta reușind ca, pe lângă
preoții săi – „eroii misionari ai Episcopiei de Alba Iulia”97 –, dintre care a hirotonit
aproximativ trei sute, să strângă în jurul său personalități de prim rang ale culturii și științei,
ce au susținut vastul său angajament pastoral, edilitar, cultural și social.
Episcopul Emilian Birdaş a crezut în „unitatea necoruptă a sufletului cu trupul, a
omului cu Dumnezeu, în realitatea înnoită a omului spiritual”98, chemându-i pe oameni la o
„trăire înălţătoare, prin care darul devine realitate a vieţii”99. De asemenea, și-a iubit misiunea
cu patimă, deoarece a înțeles că o muncă serioasă în ogorul Bisericii lui Hristos poate
conduce la afirmarea și recunoașterea ei în orice timpuri, militând mereu nu numai pentru
ieșirea acesteia din anonimat, ci și pentru afirmarea ei ca instituție fundamentală a poporului
român. Prin rigoare și hărnicie, prin rugăciune și contact permanent cu slujitorii și
credincioșii eparhiei, viața sa spirituală și originalitatea angajamentului său au rodit minunat,
dovedind că noțiunea de provincie poate fi înnobilată, ajungând chiar exemplară. De aceea,
posteritatea îi păstrează o vie amintire și un portret consistent, cu valoare de model pentru
generațiile prezente şi viitoare: „Sfinția Sa a fost un om al cinstei desăvârșite, un cărturar în
slujba Ortodoxiei, răscolitor al trecutului Bisericii românești, patriot și distins predicator, un
mare luptător pentru drepturile Bisericii, dăruit până la sacrificiul adevărului și credinței, în
același timp un activ gospodar, constructor și, mai presus de orice, un ins de o covârșitoare
personalitate”100.

Pr. Florin Croitoru

97
Cuvânt la instalarea Ierarhului Emilian Birdaș în scaunul episcopal al Caransebeșului, în Alegerea și
instalarea P.S. Emilian Birdaș ca Episcop al Caransebeșului, în „Biserica Ortodoxă Română”, Anul CXII, nr.
7-12, iulie-decembrie, 1994, p. 274.
98
Ilie Bădescu, Noologia. Cunoașterea ordinii spirituale a lumii. Sistem de sociologie noologică, Ed. Valahia,
București, 2002, p. 155.
99
Ibidem.
100
Acad. Dinu Ștefan Moraru, Sfinția Voastră, nu vă spun adio!..., în „Totuși iubirea”, Anul VII, nr. 14 (291),
12-19 aprilie 1996, p. 14.

23

S-ar putea să vă placă și