Ziua Mondială a Bolnavilor

În data de 11 februarie a fiecărui an este sărbătorită Ziua Mondială a Bolnavilor.

Ea a fost instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1992, la cererea Consiliului
Pontifical pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari. Această zi se celebrează de atunci în
fiecare an în 11 februarie, dată ce coincide cu prima apariţie a Fecioarei Maria la
Lourdes. Cu prilejul acestei zile speciale, în Biserica Ortodoxă sunt organizate slujbe
religioase şi rugăciuni, manifestări spirituale şi acțiuni filantropice în comunitățile
parohiale, dar mai ales în spitale, cămine de bătrâni, centre sociale și la domiciliul
persoanelor bolnave sau cu handicap.
Lumea de azi se află într-o tot mai mare suferință, ce poate fi urmărită pe plan
fizic și spiritual. În pofida descoperirilor științifice, a progresului extraordinar al
medicinei din zilele noastre și a dezvoltării fără precedent a industriei sănătății, numărul
bolnavilor de pretutindeni este tot mai mare. Așa numitele ,,boli ale civilizației” –
cancerul, diabetul, afecțiunile cardiace și pulmonare, oboseala profesională, stresul,
depresia, anxietatea, obezitatea, starea fizică degenerată – afectează calitatea vieții unui
număr impresionant de oameni. Așa cum arata Henry B. Lin, un oservator al acestui
fenomen, timp de 200 de ani civilizația a mers împotriva naturii. Încercând să
exploateze natura în folosul oamenilor, modernizarea a ignorant constant legile naturii
și legile spirituale, iar explozia problemelor de sănătate cu care ne confruntăm azi este
consecința directă și inevitabilă a acestui fapt.
În România situația este mai mult decât alarmantă, pe câteva coordonate. De
exemplu, conform ultimelor date ale Global Cancer Observatory (GLOBOCAN), ale
Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și a Centrului Național de Statistică și
Informatică în Sănătate Publică (CNSISP), în anul 2017 s-au înregistrat 59.450 cazuri
noi de cancer, iar în anul 2018 numărul cazurilor nou depistate a ajuns la 83.461, în
condițiile în care 50.902 români mor în fiecare an de cancer, ceea ce înseamnă o medie
de 140 de persoane pe zi. În jur de 5.000 de copii din România sunt bolnavi de cancer,
iar între 400 și 500 de noi cazuri sunt diagnosticate anual. Mai mult decât atât, la nivel
național, 12,4% din populația Romaniei suferea de diabet în anul 2017, iar în rândul
copiilor se constată o creștere a incidenței diabetului. Exemplele pot continua și sunt la
fel de îngrijorătoare când vorbim de afecțiunile cardiace, de depresie sau de obezitate.
Dincolo de aceste date de-a dreptul tulburătoare, întâlnim suferința semenilor
noștri, amplificată nu de puține ori de lipsa medicamentelor, de problemele din sistemul
public de sănătate, de excluziunea socială sau de veniturile mici. Sfânta Biserică ne
învață că această stare de suferință are totuși o valență spirituală. În viața de zi cu zi,
ceea ce numim starea de bine este un puternic anestezic. Confortul slăbește adeseori
puterile sufletești ale omului, și, totodată, subminează atenția asupra vieții. Omul se
mulțumește cu o stare de sănătate relativă și cu toate bucuriile acestei vieți, însă fără un
angajament spiritual serios. Confruntarea cu boala generează însă o undă de
conștientizare, care îl pune pe cel în cauză față în față cu o stare existențială nouă și cu
limitele reale ale posibilităților sale fiziologice. Abia în acest punct omul devine atent la
felul în care trăiește, la alimentație, la consistența relațiilor și la condiția sufletului. Iată
cum suferința ne trezește efectiv la viață și ne amplifică relația cu Dumnezeu, devenind
chiar o binecuvântare!
Noi privim viața aceasta nu doar din punct de vedere fizic, biologic sau social -
abordări care nu de puține ori stimulează individualismul şi fragmentarea socială
contemporană, ci și din punct de vedere spiritual. Viața este un interval al întâlnirii
omului cu Dumnezeu, al cunoașterii lucrării minunate a Creatorului în această lume și,
mai mult, al comuniunii omului cu Mântuitorul lui și al ei, Domnul nostru Iisus Hristos.
În pedagogia iubirii dumnezeiești, boala și efectele ei sunt recuperate pozitiv. Suferința
este înțeleasă adeseori ca o pedeapsă din partea lui Dumnezeu doar pentru că omul nu
își asumă responsabilitatea pentru superficialitatea cu care trăiește și pentru
dezechilibrul dintre trup și suflet, al cărui autor principal este. Dumnezeu suferă alături
de noi și poartă jugul vieții împreună cu fiecare om, chiar poate mai mult decât el.
Iubirea tulburătoare a lui Dumnezeu convertește starea negativă a omului în bine. Este
adevărat, îngăduie suferința pentru că îl ajută pe om să restabilească un echilibru
existențial, apropriindu-l de sine însuși, de semenii săi și de El. Iar asumarea suferinței
ca un eveniment neprevăzut, dar nu întâmplător, aduce liniște, încredere în iubirea
milostivă a lui Dumnezeu și progres duhovnicesc, după cuvintele Părintelui Emilianos
Simonopetrinul: ,,Așadar, ca să nu te tulburi de fiecare dată și să te mâhnești, ca să nu te
frămânți și să fii cuprins de neliniște, trebuie să le aștepți pe toate, să poți să duci orice
ar veni. Să spui întotdeauna: bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit
suferință! Acest lucru aduce blândețea, fără de care nu poate să existe viață
duhovnicească.”
Înțelegând aceste realități, avem posibilitatea să oferim adeseori și mai ales în
această Zi Mondială a Bolnavilor compasiune și ajutor spiritual, de care, vedem, este
foarte multă nevoie. Pe lângă asistența medicală de specialitate, asistența socială,
organizată prin asociații de profil precum Filantropia Ortodoxă Alba Iulia sau prestată
la nivel individual, îi poate ajuta pe cei suferinzi să depășească mai ușor boala, să se
întoarcă în familii și la activitatea cotidiană, iar pe noi să învățăm să trăim frumos și
responsabil. În definitiv, boala ne ajută pe toți, mai mult sau mai puțin bolnavi, să
vedem unde ne găsim pe drumul vieţii. Boala și urmările ei oferă mijloace prin care
putem învăţa deopotrivă alteritatea, unicitatea și forța vieții. Totodată, boala ne unește
în rugăciune și ne solidarizează, pentru a ne privi unii pe alții cu dragoste frățească și
pentru a interveni acolo unde există suferință umană, oferind, după puterea fiecăruia,
medicamente și alimente, un dar de suflet, încurajare sau, cel puțin, prezență milostivă.

Pr. Florin Croitoru