Episcopul Emilian Birdaș – ilustru arhipăstor

și dinamic lucrător în via Domnului

Preliminarii

În urmă cu patruzeci de ani, în binecuvântatul an 1975, în Biserica Ortodoxă Română

avea loc un eveniment cu largi ecouri pentru întreaga țară: reactivarea Episcopiei de Alba Iulia,
la cârma căreia a fost chemat vrednicul de pomenire Episcopul Emilian Birdaș. Momentul, de
o mare consistență spirituală, culturală și națională, dă mărturie peste ani asupra faptului că
pentru a schimba cursul istoriei este nevoie de credință și de iubire, de acele trăiri radicale, cu
valență creatoare, tipic creştină, care transformă o viziune în realitate și un dor într-o minune.
Evenimentul nu a atins numai cadrul spiritual, dar şi pe cel național, reînnodând firul
roșu ce ne leagă de iluștrii noștri înaintași, mulți dintre ei purtând nimbul sfințeniei, a căror
deviză a fost unitatea spirituală și culturală a poporului român, ca ferment al mult doritei unități
teritoriale. Deplina comuniune cu ei nu se putea realiza fără acest act de demnitate, prin care a
fost reactivată, la mijlocul erei comuniste, Episcopia Alba Iuliei, dincolo de circumstanţele
istorice, culturale, politice, geografice și sociale, mai mult sau mai puțin favorabile unui
asemenea act recuperator. El a reprezentat, totodată, și un nou început, reunind în prezentul
acelor zile de foc încrederea, frumusețea sufletească și solidaritatea unor oameni buni și
curajoși, cu un destin unic.
Episcopul Emilian face parte din galeria personalităților acestei țări care au reușit să
amprenteze irevocabil timpul în care au trăit, orchestrând, în cazul său, așteptările de veacuri
ale românilor transilvăneni legate de sediul lor spiritual, de scaunul vlădicesc de la Bălgrad.
Atât ca realizare, cât şi ca poziţionare geografică în inima țării, Ierarhul face parte dintr-un plan
deosebit al Providenţei, care l-a inspirat, i-a fost alături de la primii paşi ai slujirii şi până la
plecarea sa spre Cer, în ciuda multelor dificultăţi pe care le-a întâmpinat, atât la început de
drum, cât și pe parcursul vieții. Fire energică, dublată de o mare capacitate contemplativă, de o
trăire intensă şi intimă în prezenţa divinităţii, dar și de spiritul de reculegere şi de înălţare
sufletească, el s-a remarcat ca unul dintre cei mai activi episcopi ai anilor ’70 – ’80, cu realizări
notabile pe multiple planuri.
Este sugestivă și copleșitoare prezenţa sa în orașul cu cea mai bogată istorie din țara
noastră. În personalitatea sa vedem prefigurată rugăciunea și hărnicia, unitatea celor două
principii care au definit dintotdeauna vocațiile monahale în prezența lor mundană. De aceea,
Episcopul Emilian a fost respectat şi apreciat nu doar de fraţii ortodocşi sau de reprezentanții
altor confesiuni, pe linie spirituală, ci și de mai marii zilei, pe considerente legate de
conservarea și promovarea valorilor naționale, într-un dialog privilegiat, cu efecte în plan
pastoral și misionar la nivelul județelor Alba, Mureș și Harghita.
În acest context, inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei,
de a recupera într-un volum omagial anvergura vieții și activității Întâistătătorului albaiulian
din perioada 1975 – 1990, reprezintă o inițiativă nobilă, prin care se aduce laudă lui Dumnezeu
pentru mai marii noștri (Evrei 13,7). Totodată, ea constituie și o invitație la o reîntâlnire
emoționantă, adresată contemporanilor, cu portretul unui mare ierarh și cu impresionanta sa
lucrare, ce poate fi urmărită, după cum vom vedea, pe mai multe coordonate.

Viaţa

Episcopul Emilian Birdaş s-a născut la data de 23 noiembrie 1921, primind la botez
numele celui mai mare om născut din femeie (Matei 11,11). A văzut lumina zilei în comuna
Rohia, judeţul Maramureş, într-o familie de oameni simpli, agricultori, fiind al şaselea copil
(după cinci surori, toate decedate) al părinţilor Simion şi Teodora1. Rămas orfan de la vârsta de
10 ani, copilul Ioan a păstrat în suflet valorile credinţei, ale omeniei şi a lucrului bine făcut,
primite din partea iubiţilor săi părinţi, valori pe care le va așeza la temelia formării sale
viitoare. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar la 14 ani şi-a început noviciatul în viaţa
monahală la Mănăstirea Rohia din „Ţara Lăpușului”, locul binecuvântat al căutătorilor de
linişte şi al iubitorilor de frumos artistic şi natural2.
În anul 1936, prin grija stareţului Gherontie Guţu-Basarabeanu, a început cursurile
Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica, întrerupte temporar din cauza dificultăţilor
materiale. Între anii 1938-1941 a frecventat cursurile Şcolii profesionale din oraşul Dej. La o zi
după sărbătoare Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în data de 21 iulie 1941, fratele Ioan a fost
primit în cinul monahal, fiind hirotonit ierodiacon la 25 iulie 1941 şi ieromonah, două zile mai
târziu, de către venerabilul episcop Nicolae Colan al Clujului, Vadului şi Feleacului, pe seama
Mănăstirii Rohia. Cu acest prilej a primit numele de Emilian, în amintirea Sfântului Emilian

1
Mitropolia Ardealului, anul XXI, Nr. 1-3, Ianuarie-Martie, 1976, p. 88.
2
Mitropolia Ardealului, anul XVIII, Nr. 9-10, Septembrie-Octombrie, 1973, p. 867.
Mărturisitorul3. Un an mai târziu, a fost transferat la Mănăstirea „Sfântului Ilie Proorocul” din
Topliţa (judeţul Mureş), unde i s-a încredințat, pe lângă lucrarea din cadrul mănăstirii și
administrarea unor parohii din împrejurimi.
În anul 1944 şi-a reluat studiile seminariale la Râmnicu-Vâlcea, absolvindu-le apoi, în
1948, la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, sub îndrumarea unor
mari profesori de teologie precum Chesarie Păunescu, Firmilian Marin, Olimp Căciulă sau
Aurel Garoescu4. Între anii 1948—1952, monahul Emilian își desăvârșește pregătirea teologică
în cadrul elevat al Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti, obţinând diploma de
Licenţă în Teologie cu calificativul „excepţional”. În perioada studiilor universitare din
capitala țării, studii care „i-au deschis larg orizonturile înţelegerii faţă de vremurile mari pe
care le străbate neamul nostru”5, sfinția sa a îndeplinit o serie de ascultări, dintre care cea mai
importantă este aceea de responsabil de internat la Şcoala de cântăreţi bisericești de la biserica
Radu Vodă6. Din anul 1953 a fost închinoviat la Mănăstirea Căldărușani și încadrat preot
slujitor la Catedra Patriarhală, iar începând cu anul 1955 a fost numit profesor la Şcoala
Monahală a obștii patriarhale, cu sediul la Mănăstirea Antim7 etc.
În acest răstimp, conducerea Eparhiei Râmnicului l-a ridicat pe călugărul Emilian la
treapta de protosinghel, fiind transferat, pentru puțin timp, de la Mănăstirea Călugăra, în postul
de stareţ al Mănăstirii „Martirii Neamului” de la Baia de Arieş, județul Turda. În anul 1957 a
fost numit de către Arhiepiscopul Teofil al Clujului, Vadului și Feleacului, în funcția de vicar
administrativ la Episcopia Romanului şi Huşilor. În cei șase ani pe care i-a petrecut pe
meleagurile moldovene a reușit să se afirme printr-o intensă activitate pastorală și
administrativă, cu multe și frumoase realizări8. În anul 1958, printr-o decizie a Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Următorii 10 ani, între
1963-1973 și i-a dedicat conducerii Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, până la intrarea în
episcopat9.
Venirea la Alba-Iulia a arhimandritului Emilian a marcat începutul unei etape
importante în istoria Bisericii locale și a orașului. Acesta s-a străduit din răsputeri pentru ca
istoricul așezământ să recâștige strălucirea de odinioară și, mai mult, să joace un rol important

3
Idem, anul XXI, Nr. 1-3, Ianuarie-Martie, 1976, p. 89.
4
Ibidem
5
Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și
Sibiu, Sibiu, 1974,
6
Mitropolia Ardealului, anul XXI, Nr. 1-3, Ianuarie-Martie, 1976, p. 89.
7
Mitropolia Ardealului, anul XVIII, Nr. 9-10, Septembrie-Octombrie, 1973, p. 868.
8
Idem, anul XXI, Nr. 1-3, Ianuarie-Martie, 1976, p. 90.
9
Idem, anul XVIII, Nr. 9-10, Septembrie-Octombrie, 1973, p. 868.
în slujba credinței, în vitrega perioadă comunistă. Înzestrat cu un bun spirit organizatoric, noul
econom a depus un efort considerabil pentru organizarea vieții bisericești, a programului de
slujbe și chiar a unui muzeu, reunind în jurul său figuri importante din administrația și
intelectualitatea orașului. Mai mult decât atât, în anul 1966 arhimandritul Emilian a primit un
substanțial sprijin financiar din partea Statului Român, pentru restaurarea monumentului?32
Sinceritatea angajamentului său și munca intensă l-a făcut respectat atât de către reprezentanții
locali ai Bisericii Romano-Catolice, cât și de conducerea de stat. Așa cum remarca Domnul
Gheorghe Nenciu cu ocazia alegerii sale ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei de la Sibiu,
„Episcopul Emilian și-a făcut totdeauna datoria de slujitor al Bisericii, dar a fost însuflețit
permanent de dorința de a fi totdeauna un sprijin în activitatea obștească, câștigându-și stima
credincioșilor și a acelora care poartă răspunderea treburilor obștești sociale”10.
În anul 1973, arhimandritul Emilian, a fost chemat la slujirea de Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Sibiu. În cuvântul adresat Patriarhului Iustinian și
membrilor Sfântului Sinod, episcopul nou ales a subliniat responsabilitatea cu care primește
această nobilă slujire și faptul că este pregătit să lucreze mai profund în ogorul lui Dumnezeu:
„Chemarea la slujirea arhierească de episcop-vicar al Sfintei Mitropolii a Ardealului, care mi
se face astăzi, spunea Episcopul Emilian, este chemarea pe care nimeni nu şi-o ia singur, după
cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Evrei 4, 4), ci este de la Dumnezeu. Ea mi se face cunoscută
prin glasul Prea Fericirii Voastre, care reprezintă voinţa şi hotărârea comună a Sfântului Sinod
şi, ca atare, a întregii obştii a Trupului lui Hristos. (…) În momentul acesta sunt vii în sufletul
meu cuvintele de la dumnezeiasca Liturghie: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste
să vă apropiaţi şi îmi dau seama de marea răspundere care de astăzi înainte va apăsa pe umerii
mei. Chemării acesteia, ce mi se face, răspund cu toată smerenia, invocând cuvintele
Psalmistului: Iată vin, Doamne, vreau să fac voia Ta; Dumnezeule, Legea Ta este în adâncul
inimii mele (Psalm 40, 7-8)”.11
În data de 14 decembrie 1975, la trei luni de la evenimentul istoric al refacerii
Episcopiei de Alba Iulia, Episcopul Emilian a fost ales, cu unanimitate de voturi12, arhipăstor
al reactivatei Eparhii. Apreciind „vrednicia Prea Sfinției Sale în ogorul Bisericii și în slujirea
Patriei noastre”13, precum și faptul că „Prea Sfințitul Emilian Birdaș este un ierarh deosebit de
activ și osârduitor pe tărâm pastoral, patriotic și administrativ-gospodăresc, cu o sporită
10
Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul … p. 38
11
Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și
Sibiu, Sibiu, 1974, p. 10-11
12
Mitropolia Ardealului, anul XXI, Nr. 1-3, Ianuarie-Martie, 1976, p. 91.
13
Înscăunarea Prea Sfinției Sale Emilian Birdaș Episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia, 1976,
p. 19
dragoste față de trecutul plin de sacrificii, dar și de izbânzi ale poporului și Bisericii noastre”14
Sfântul sinod i-a încredințat cârma Episcopiei belgrădene, cu convingerea că activitatea sa
pilduitoare va rodi în iubire și credință.
Timp de 15 ani, și-a dedicat viața zi de zi păstoririi credincioșilor din județele Alba,
Mureș și Harghita, calitățile sale sufletești, pregătirea intelectuală și simțul practic ajutându-l să
înscrie în Cartea de Aur a Episcopiei de Alba Iulia numeroase realizări de ordin administrativ,
economic, edilitar, cultural, social și patriotic. Simțindu-se chemat să reînnoade „firul istoric al
vrednicilor și mult osârduitorilor ierarhi de odinioară de pe meleagurile acestea” 15, Vlădica
Emilian s-a angajat să lucreze „cu același zel și cu aceeași tragere de inimă”16, oferindu-le
credincioșilor dragostea părintească și purtarea de grijă „pentru bunul spor și mai binele
spiritual al nostru, al tuturor”17. Schimbările majore care au avut loc în societatea românească
la sfârșitul anului 1989 au influențat o serie de acțiuni locale, care au avut ca finalitate, în data
de 18 ianuarie 1990, plecarea sa forțată din scaunul episcopal de la Alba Iulia – moment peste
care a trecut cu greu și care l-a marcat până la sfârșitul vieții.
Trei luni mai târziu, la data de 4 aprilie 1990 episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat
în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, cu titlul
„Arădeanul”, unde, alături de Episcopul Timotei Seviciu, și-a dedicat patru ani de viață și
slujire a credincioșilor din eparhia arădeană. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei
Eparhii a Caransebeșului, unde a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat
tipărirea Foii Diecezane și a Calendarului Românului. În ziua de 5 aprilie 1996, vrednicul de
pomenire Ierarhul Emilian a plecat să odihnească în ceata drepților, fiind îngropat în biserica
din cimitirul „Sfântul Ioan” din Caransebeș, după o viață frumoasă și bogată, în care s-a
afirmat în cuvânt şi faptă ca neobosit slujitor al Lui Dumnezeu şi al oamenilor.

Reactivarea Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia

O serie de evenimente omagiale precum împlinirea a 2000 de ani de existență

documentară a orașului Alba Iulia, fostă capitală a Transilvaniei vreme de mai multe secole și
focar de autentică cultură românească, a 375 de ani de la unirea celor trei Țări Româneşti de
către Voievodul Mihai Viteazul, a 275 de ani de la desfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a

14
Ibidem
15
Ibidem, p. 21
16
Ibidem, p. 23
17
Ibidem, p. 25
românilor din Transilvania, a aniversării a 90 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe
Române și a 50 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, alcătuit cadrul oficial în care
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din data de 26 august 1975,
reînfiinţarea istoricei Episcopii de Alba Iulia.
La propunerea Sfântului Sinod, în frunte cu Preşedintele său, Preafericitul Părinte
Patriarh Justinian, Adunarea Naţională Bisericească a votat, în 16 octombrie 1975, modificarea
articolului 5 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În
acest fel, mult așteptatul moment al refacerii Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, „strivită de
interese care nu erau ale noastre, nici ale celor ce de secole convieţuiesc paşnic cu noi” 18,
devenea realitate și corecta o nedreptate istorică. Eparhia albaiuliană urmând să exercite
jurisdicţie canonică și bisericească asupra preoților şi credincioşilor ortodocşi din judeţele
Alba, Mureş şi Harghita.
La materializarea acestui act au contribuit din plin o serie de realități care fac din Alba
Iulia nu doar simbol al unităţii noastre naţionale, ci și cel mai istoric oraș al României. Așa
cum, eminent, observa Părintele Profesor Grigorie Marcu, „La Alba Iulia, domnul Ţării
Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, Mihai Viteazul, a afirmat unitatea poporului român şi,
totodată, unitatea noastră bisericeasca, zidind reşedinţă şi catedrală nouă pentru o mitropolie
care le era anterioară amândurora; la Alba Iulia, Mitropolitul cărturar Simion Ştefan (1643-
1656) a tipărit pentru prima dată Noul Testament (1648) în limbă românească înţeleasă de toţi
românii; la Alba Iulia, Mitropoliţii-martiri Ilie Iorest (1640-1643) şi Sava Brancovici (1656-
1680) au suferit „cruce şi moarte” pentru statornica lor alipire de Ortodoxie; la Alba Iulia, atât
aceşti de Dumnezeu şi de poporul nostru binecuvântați ierarhi, cât şi Prea Cuvioşii
Mărturisitori Sofronie de la Cioara şi Visarion Sărai, împreună cu mucenicul ţăran Nicolae
Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, aveau să fie rânduiţi sărbătoreşte în calendarul sfinţeniei
ortodoxe române, prin purtarea de grijă a Sfântului Sinod, în frunte cu preşedintele său, Prea
Fericitul Părinte Patriarh Justinian (în anii 1950, respectiv 1955); la Alba Iulia au pătimit
temniţă grea eroicii luptători ţărani pentru libertate naţională şi dreptate socială: Horia, Cloşca
şi Crişan, şi tot acolo primii doi dintre ei au pierit zdrobiţi de roată şi despicaţi de bardă; la
Alba Iulia au răzbătut năvalnic, băgând groaza în împilatori, buciu-mările tulnicelor moţeşti
care vesteau triumfurile lui Avram Iancu şi tot acolo s-a făcut auzit suspinul fără leac al
eroului, jalea fluierului lui dezamăgit de-un „hoţ de împărat" care-şi călcase cuvântul dat; la
Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, o impunătoare Adunare populară a proclamat unirea

18
Ibidem, p. 1
Transilvaniei cu Patria-Mamă, eveniment istoric de răsunet mondial, care a consfinţit
strădaniile îndelungate de creare a statului unitar naţional român”19.
Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în data de 14 decembrie 1975 în sala sinodală a
Palatului Patriarhal din București, a ales în unanimitate pe Episcopul-vicar Emilian
Răşinăreanul ca Episcop de Alba Iulia. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh
Iustinian, în aplauzele tuturor, l-a felicitat călduros, noul ales fiind felicitat și îmbrățișat, apoi,
de către toți ierarhii prezenţi. În continuare, o seamă de vorbitori au recapitulat vrednicia
Episcopului Emilian, bogata sa activitate pe linie pastorală, administrativă, culturală și
patriotică, anterioară alegerii, și au subliniat dimensiunea istorică, spirituală şi românească a
evenimentului electiv, exprimându-şi, de asemenea, speranţe mari în roditoarea sa misiune
viitoare.
Pătruns de solemnitatea momentului, Episcopul Emilian a rostit un emoționant cuvânt
de mulțumire, adresat Preafericitului Părinte Patriarh, reprezentanților Departamentului
Cultelor, membrilor Sfântului Sinod și Colegiului Electoral. Printre altele, Preasfinția Sa a
spus: „Imnul îngeresc de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – prăznuire de care ne
apropiem – ne aminteşte de minunea Întrupării Mântuitorului nostru, care este explicată şi
printr-una din frumoasele cântări ale Bisericii noastre, pline de înţeles, care glăsuieşte astfel:
Unde vrea Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Aceste cuvinte semnificative se potrivesc şi
pentru momentele de faţă ale Bisericii noastre străbune, şi ne încredinţează că, la vremea
potrivită, Bunul Dumnezeu săvârșește cu Biserica Sa şi cu noi, Ierarhii şi credincioşii ei, fapte
mari şi minunate, uneori mai presus de puterea noastră de înţelegere. De aceea, putem spune:
Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda
minunilor Tale!”.
În continuare, recapitulând buna colaborare cu foștii superiori și colaboratori, precum
vasta experiență dobândită în Episcopia Romanului și a Hușilor, apoi la Alba Iulia și Sibiu,
Vlădica Emilian a afirmat: „În această clipă mă simt îndatorat să aduc tuturor sprijinitorilor şi
susţinătorilor muncii mele, asigurarea recunoştinţei, încredințându-i că voi lucra şi mai departe
cu acelaşi zel şi cu aceeaşi tragere de inimă, în slujba Sfintei noastre Biserici şi a Patriei
noastre scumpe şi că nu-i voi uita în rugăciunile mele către Bunul Dumnezeu. În acelaşi timp,
îi rog stăruitor, ca şi în viitor să-mi stea într-ajutor cu aceeaşi dragoste, pentru soluţionarea cu
folos a problemelor care mă aşteaptă şi pe mai departe. (…) Îngăduiţi-mi să vă încredinţez că,
din treapta chiriarhală la care sunt chemat, mă voi strădui să lucrez întotdeauna spre folosul

19
Ibidem, p. 5
tuturor atât în ce priveşte problemele Bisericii noastre, cât şi pentru menţinerea şi promovarea
bunelor raporturi cu celelalte culte şi naţionalităţi din ţară, în spiritul vremurilor noi, spre
binele şi propăşirea poporului şi a vieţii din scumpa noastră Patrie”20.
La agapa oferită de Arhiepiscopia Sibiului în cinstea alegerii Episcopului Emilian în
fruntea refăcutei Episcopii Ortodoxe de la Alba Iulia, Mitropolitul Iustin al Moldovei și
Sucevei a rostit, cu mult har, un pătrunzător cuvânt de suflet, spunând: „În cursul istoriei
Bisericii noastre – se ştie – s-au înfiinţat şi desfiinţat eparhii, după cum cereau necesităţile, sau
impuneau împrejurările. Nici o reînfiinţare de eparhie n-a pricinuit atâta bucurie şi n-a stârnit
atâta entuziasm ca refacerea Episcopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia. Este mai presus de
orice discuţie că din punct de vedere naţional şi bisericesc trebuia să se restaureze vechea şi
prestigioasa ctitorie ortodoxă română a lui Mihai Viteazul. Dar refacerea acestei Episcopii nu
s-a făcut numai pentru trecutul istoric, ci şi pentru ceea ce trebuie să fie această Episcopie
astăzi. Ea trebuie să reprezinte ideea de permanenţă naţională şi de contribuţie a Bisericii
noastre la viaţa cea nouă din Patria noastră”21.
După încheierea procedurilor de reînfiinţare a Episcopiei de Alba Iulia și de alegere a
Ierarhului ei, în data de 20 ianuarie 1976 a avut loc, la sediul Departamentului Cultelor din
Bucureşti, solemnitatea recunoașterii alegerii noului episcop al Alba Iuliei și înmânarea
Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 289 din 29 decembrie 1975,
prin care Episcopul Emilian era recunoscut ca Întâistătător al Eparhiei Alba Iuliei. La eveniment,
considerat de o mare importanță, au participat, din partea instituţiei statului, Domnul Gheorghe
Nenciu, Conducătorul Departamentului Cultelor, împreună cu directorii şi funcţionarii superiori
ai instituţiei, iar din partea Bisericii Ortodoxe Române Patriarhul României, mitropoliţii, ierarhii
din Transilvania şi rectorul Institutului Teologic din Sibiu. De asemenea, a fost prezent
Arhimandritul Dr. Timotei Seviciu, care a primit, în aceeaşi zi, Decretul de recunoaştere ca
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei și Caransebeșului.
În cuvântarea rostită cu acest prilej oficial, Episcopul Emilian a subliniat că „pe cununa
de biruinţe care încununa fruntea cetăţii Alba Iuliei mai rămăsese gol locul unei perle, pierdute
în vitregia vremurilor istorice, care au urmat după anul 1700. Şi această perlă a fost reaşezată
din nou, în cununa strălucitoare a acestui bimilenar centru de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, la 16 octombrie 1975, când a reînfiinţat vechea şi activa Episcopie de Alba
Iulia, după o trecere de 275 de ani. (…) Refacerea Așezământului sufletesc al Ortodoxiei
transilvănene din Alba Iulia, completează în mod fericit cununa plină de semnificaţii a acestei

20
Ibidem, p. 23
21
Ibidem, p. 27
vetre bimilenare, de care fiecare vizitator se apropie cu sfială, întocmai ca de un altar sfânt”.
Festivitatea de la Departamentul Cultelor a fost urmată de o masă oficială, oferită la hotelul
Athénée Palace, unde au mai rostit alocuţiuni: Patriarhul Justinian Moisescu, Mitropolitul
Nicolae al Banatului, Episcopul romano-catolic Iakab Antal din Alba Iulia, Episcopul reformat
Laszló Papp din Oradea şi Rabinul-şef al Cultului Mozaic, Dr. Moses Rosen.
Actul care avea să încununeze tot acest proces s-a desfăşurat duminică, 25
ianuarie 1976, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, când a avut loc solemnitatea
instalării întâiului arhipăstor al Eparhiei albaiuliene. Așa cum mărturisesc cei care au
participat la impresionantul eveniment, incinta aşezământului mănăstiresc al Catedralei
a îmbrăcat veşmânt sărbătoresc, o atmosferă înălţătoare de aşteptare şi de pregătiri
febrile stăpânind peste tot. În ajunul praznicului, la Catedrală şi în bisericile parohiale
din oraş s-a săvârşit slujba Vecerniei, prilej cu care oficialităţile prezente au prezentat
alocuțiuni pline de conținut, legate de evenimentul de însemnătate istorică ce urma să se
desfăşoare a doua zi.
În însorita dimineaţa a zilei de duminică, 25 ianuarie 1976, un sobor de preoţi şi
diaconi a săvârşit slujba Utreniei în Catedrală, timp în care credincioşii pătrundeau cu
multă evlavie şi emoţie în sfântul locaș, care a devenit curând neîncăpătoare. „În partea
de miazănoapte a naosului, ca o grădină înflorită, se afla grupul compact al
credincioşilor şi credincioaselor din Rohia – satul natal al Episcopului Emilian –, ce
atrăgeau privirile tuturor prin ţinuta lor cuviincioasă şi cu splendidele lor costume
populare”22. În sunetul prelung al clopotelor, la orele 9.30, soborul de ierarhi şi preoţi a
coborât din sala de recepţie, îndreptându-se spre Catedrală. În capătul scărilor sfântului
locaş, înalţii ierarhi slujitori au fost întâmpinaţi, după rânduiala ortodoxă, cu Sfânta
Evanghelie şi cu Sfânta Cruce de către Arhimandritul Timotei Seviciu și de către
Vicarul arhiepiscopesc Traian Belașcu.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de arhierei şi preoţi, în frunte cu
Mitropolitul Iustin al Moldovei şi Sucevei, reprezentant sinodal și patriarhal. Din sobor au mai
făcut parte: Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Arhiepiscopul Teofil al Vadului,
Feleacului și Clujului, Episcopul Emilian Birdaș, Episcopul Vasile Coman al Oradei,
Episcopul Visarion al Aradului, Episcopul-vicar Justinian Chira Maramureşeanul, Arhiereul-
vicar Veniamin Râmniceanul. Aceștia au fost asistați de către Arhim. Timotei Seviciu, Pr.

22
Ibidem, p. 41
Prof. Isidor Todoran de la Sibiu, Pr. Traian Belaşcu, vicar administrativ la Sibiu, Pr. Onisie
Moraru, vicar administrativ la Cluj-Napoca, stareții mănăstirilor Rohia și Sâmbăta şi alţii. A
fost prezent şi Domnul Gheorghe Nenciu, din partea Departamentului Cultelor, precum şi
reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene Alba, Mureş şi Cluj, episcopi din partea celorlalte culte
din Transilvania şi delegaţi ai aşezămintelor teologice ale Bisericii noastre – institute, seminarii
şi mănăstiri – și ai presei bisericești.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, a luat cuvântul Mitropolitul Nicolae Mladin al
Ardealului, care, în calitate de mitropolit al locului și de colaborator direct, a înmânat şi cârja de
păstor noului episcop instalat. Din amplul cuvânt al Mitropolitului Nicolae Mladin, care-l
cunoştea bine pe Episcopul Emilian, reţinem următoarele îndemnuri: „În lucrarea Preasfinţiei
Tale, să împleteşti mereu puterea ierarhului cu dragostea, legea cu bunătatea, prin apropierea
părintească, pentru ca cei buni să fie mai buni, iar cei ce greşesc să se îndrepte. Se cuvine, de
asemenea, a pune totdeauna mai presus de interesele personale, interesele obşteşti, interesele
Eparhiei, ale Mitropoliei, ale Bisericii, ale Patriei noastre dragi. Căci, după porunca
Mântuitorului, care n-a venit să i se slujească, ci ca să slujească, suntem chemaţi să ne punem
toate energiile noastre în slujba zidirii sufleteşti şi trupeşti a credincioşilor noştri”23. În
continuare, s-a dat citire Gramatei de instalare a noului episcop și s-au rostit mai multe
cuvântări sensibile.
În calitate de delegat al Patriarhului Justinian, Mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei
şi Sucevei a transmis mesajul Patriarhului Justinian și a dat câteva sfaturi noului episcop
întronizat: „Prea Sfinţite Emilian, aţi făcut astăzi pasul dintâi în lucrarea de episcop de Alba
Iulia. Purtând în cuget pe slujitorii bisericeşti şi dreptmăritorii creştini încredinţaţi Prea Sfinţiei
Voastre spre păstorire, aţi îndreptat ochii spre Dumnezeu, aducîndu-I smerită rugăciune de
închinare şi preamărire. Apoi, purtând pe Dumnezeu în duhul Prea Sfinţiei Voastre, v-aţi întors
privirile către obştea drept-credincioasă, pe care aţi binecuvântat-o în numele Domnului nostru
Iisus Hristos – Marele Arhiereu – făcând-o părtaşă la darurile Sfântului Duh. Pe o asemenea
comuniune spirituală se întemeiază evlavia noastră creştină care este „folositoare spre toate,
având făgăduinţa vieţii de acum şi celei viitoare”, zice Sfîntul Apostol Pavel (I Tim. 4, 8). (…)
Chip desăvârşit de ierarh din trecut căruia să-i urmaţi întru totul pilda să nu căutaţi. Întreaga
strădanie a Prea Sfinţiei Voastre să fie îndreptată spre deplina slujire a lui Dumnezeu şi a
oamenilor, în zilele noastre şi aici, în ţara noastră, în spiritul curat al Evangheliei. Mergând pe

23
Ibidem, p. 47
calea aceasta, de izbândă să nu vă îndoiţi24. La final, tălmăcind parcă un sentiment general de
emoție sfântă în fața măreției momentului, Mitropolitul a concluzionat: „Ne închinăm în
catedrala Reîntregirii bisericeşti. Pe scurt, venind la Alba Iulia nu suntem simpli călători;
suntem pelerini aici”25.
În continuare, au mai luat cuvântul Episcopul romano-catolic Márton Áron, Episcopul
evanghelic Albert Klein, Episcopul reformat Nagy Gyula şi, din partea preoţilor din noua
eparhie, Protopopul Nicolae Cantor din Alba Iulia. Episcopul Emilian le-a răspuns cu
recunoştinţă tuturor, și a enumerat, apoi, principalele coordonate ale activităţii sale viitoare şi
hotărârea neclintită de a-şi închina întreaga viaţă complexei misiuni ce-i revine, ca Ierarh, în
cetatea Alba Iuliei26.
Refacerea Episcopiei de Alba Iulia și înscăunarea Ierarhului Emilian Birdaș pe tronul
vrednicilor ierarhi ai Bălgradului a fost un act de dreptate, ce s-a făcut credincioșilor ortodocși
ardeleni, și o încununare a unui angajament de durată, care a surprins și a confirmat, pe rând,
așteptările contemporanilor. Momentul a reprezentat începutul unui drum greu, în care
credința, zelul, puterea de muncă, înțelepciunea și tactul Episcopului Emilian aveau să joace un
rol deosebit de important, pe măsura vremurilor în continuă schimbare.

Foc sacru și duh misionar statornic

Lucrarea pe pământ al unui ierarh al lui Hristos este plină de putere și de semnificații,
slujirea sa continuând întreita slujire adusă Tatălui ceresc şi oamenilor de către Fiul lui
Dumnezeu întrupat. Cunoscuta afirmație a Sfântului Apostol Pavel, potrivit căreia „orice ar-
hiereu, fiind ridicat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele ce privesc pe Dumnezeu”
(Evrei 5, 1) definește atât înalta chemare, cât și visteria Darurilor Duhului Sfânt pe care le
primesc cei mai vrednici dintre noi, spre mântuirea multora. Episcopul Emilian Birdaș, în cei
21 de ani de arhierie, a dat viață „cuvintelor celor sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos
şi învăţăturii celei după adevărata credinţă” (I Tim. 6. 3), „punându-și sufletul” pentru
credincioșii săi și mijlocind la Dumnezeu ca aceștia „viaţă să aibă și din belșug să aibă” (Ioan
10, 10).
Refacerea așezământului vlădicesc de la Alba Iulia reprezintă începutul unei perioade
intense de pastorație a credincioșilor, începând de la nivelul Centrului Eparhial și până la

24
Ibidem, p. 55-56
25
Ibidem, p. 57
26
Ibidem, p. 57-72
fiecare parohie din cele trei județe arondate Episcopiei27. Nevoile din teren, provocările
perioadei comuniste atee, lipsa unui ierarh cu activitate pastoral-misionară au reclamat un
angajament serios din partea Episcopului Emilian pe această linie. Plecând de la ideea
fundamentală a unității în credința ortodoxă și în trăirea românească a creștinilor ortodocși din
Eparhie, Ierarhul Alba Iuliei a depus un efort susținut pentru înviorarea pastorației prin
numeroase vizite chiriarhale, sfințiri de biserici, Sfinte Liturghii arhierești, hirotonirea de
preoți, vizite la bolnavi, predici și cuvântări înflăcărate, tipărirea de cărți, conferințe de
orientare și administrative, trimiterea de pastorale, aniversări cu conținut patriotic și întâlniri
ecumenice28.
În fiecare an, Episcopul Emilian efectua vizite chiriarhale în locuri mai mult sau mai
puțin accesibile, în vederea stimulării activității pastorale a preoților, vizite prilejuite de
oficierea unor slujbe arhierești în diverse parohii, în care „preoții și credincioșii țineau să fie
vizitați pentru a le fi binecuvântate strădaniile depuse, pentru păstrarea credinței strămoșești și
a răsplăti grija lor pentru sfintele locașuri de cult”29. Vizitele în parohiile întinsei eparhii a Alba
Iuliei erau întrerupte de participarea la slujbele catedralelor din marile orașe, cu ocazia
diferitelor praznice, și la hramurile mănăstirilor, cu prilejul unor sărbători importante – prilejuri
de înaltă trăire duhovnicească a celor prezenți prin rugăciune și cuvântări însuflețite.
O preocupare majoră a constituit-o hirotonirea de preoți tineri, absolvenți de Seminar
sau Institut Teologic, ce erau trimiși în parohii pentru păstorirea poporului lui Dumnezeu. Cei
ce pășeau înspre lucrarea sfântă încredințată de către Ierarh, beneficiau de „o temeinică
pregătire practică atât înainte, cât și după hirotonie, pentru însușirea rânduielilor liturgice
tradiționale, în parohii plecând cu ținută ortodoxă corespunzătoare, spre a fi atât prin ținuta
vestimentară, cât mai ales prin cuvânt și faptă pildă pentru credincioșii lor”30. Pentru
școlarizarea elevilor și studenților, Eparhia aloca sume de bani constând în burse, donații și
ajutoare31. La șase luni după hirotonie, tinerii preoți erau chemați la Centrul Eparhial pentru
evaluare32. În ceea ce priveşte evoluţia numărului de slujitori, acesta a crescut de la 449 în anul
197633 la 475 în anul 198934.

27
Îndrumător Pastoral, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 208
28
Ibidem, p. 209 - 211
29
Îndrumător Pastoral, nr. IV, Alba Iulia, 1980, p. 216
30
Idem, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 211
31
Idem, nr. IV, Alba Iulia, 1980, p. 226
32
Idem, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 209
33
Raport general de activitate în cadrul Adunării Eparhiale, Sectorul bisericesc, Alba Iulia, 1976, p. 2
34
Raport general de activitate în cadrul Adunării Eparhiale, Sectorul bisericesc, Alba Iulia, 1989, p. 3
 Atenția pentru o misiune eficientă la nivel parohial a reprezentat o constanță onorabilă
pentru vrednicul de pomenire Episcopul Emilian. Așa se face că în textele publicate în
Îndrumătoarele pastorale tipărite la Alba Iulia apar numeroase îndrumări practice privind
ținuta preotului în timpul oficierii serviciului divin35, povețe pentru preotul predicator36 şi
sfaturi pentru buna organizare a familiei preotului37, de o mare actualitate. Spre exemplu, se
ofereau preoților 10 sfaturi legate de ținuta în timpul slujbelor, ce aveau următorul conținut:
„Sfânta Masă să fie curată, iar lucrurile de pe ea să fie așezate în bună rânduială; Să ai ținută
cuvioasă și veșnic trează; Nu te rezima cu coatele de Sfânta Masă; Fii cu gândul la rugăciune și
nu la altceva; În decursul slujbei nu te lăsa tulburat de nimeni; Cădește lin și cu smerenia
cuvenită; Lasă-ți glasul cu răsunetul lui firesc și nu-l sili ca să faci cu el cotituri prea
îndrăznețe; Potrivește-ți tonul ecteniilor cu tonul de temelie al corului și al stranei; Slujba ta să
nu-ți fie nici grăbită, nici zăbavnică; După slujbă așează odăjdiile la locul lor”38.
În Ierarhul Alba Iuliei din anii ’70-’80, contemporanii și posteritatea au citit corelaţia
dintre principiul trupesc, cel sufletesc şi duhovnicesc în omul providențial, care a ținut piept
presiunilor comuniste și problemelor interne ale Eparhiei, persecuției preoților și restricțiilor de
multe feluri care îngrădeau spațiul și lucrarea oficiilor parohiale. Privea prezentul și încercările
în lumina experienţei milenare a Bisericii lui Hristos, pe care nici „porțile iadului nu o vor
birui” (Matei 16,18). Ca arhipăstor, a cărui viață și credinţă au trecut prin multe dificultăţi, a
ajutat adeseori pe preoți să îşi realizeze lucrarea sfântă, intervenind, după nevoi, cu compasiune
sau cuvânt aspru, însă susținute, mereu, de iubire. El era părintele tuturor, dovedind, așa cum s-
a angajat încă de la începutul lucrării sale, că din dragostea față de semeni „trebuie să
pornească și dragostea noastră față de semenii noștri de alte confesiuni, fără ca prin aceasta să
ne abatem de la păstrarea credinței noastre strămoșești”39
Tipărirea de cărți a reprezentat și ea o prioritate misionară pentru Vlădicul Emilian
Birdaș, deoarece prin intermediul lor se puteau transmite cu ușurință cuvântul duhovnicesc,
rânduielile bisericești și vibrațiile patriotice, „punându-se la îndemâna preoților, credincioșilor
și a tuturor cititorilor merinde duhovnicească, cu care să-și întărească sufletul însetat după
cunoașterea Lui Dumnezeu și a creației Sale”40. La Alba Iulia s-a început tipărirea
Îndrumătorului Pastoral, o publicație care urmărea două scopuri importante: „educația

35
Idem, nr. II, Alba Iulia, 1978, p. 181-182
36
Ibidem, p. 185-186; Vezi și Îndrumător Pastoral, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 218-219
37
Îndrumător Pastoral, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 86-89
38
Idem, nr. III, Alba Iulia, 1978, p. 182
39
Ibidem, p. 118
40
Îndrumător Pastoral, nr. VII, Alba Iulia, 1983, p. 1
culturală și patriotică a drepcredincioșilor noștri, pe de o parte, și, pe de altă parte, îndrumarea
activității preoților pe făgașul unei pastorații vii, eficiente, întru păstrarea credinței străbune” 41.
De asemenea, s-a editat și tipărit Calendarul de perete, în care s-au prezentat an de an imagini
istorice aniversate, vetre de spiritualitate și dovezi ale vechimii creștinismului la români, Cărți
de rugăciuni, ilustrate cu imagini și vignete, cărți patriotice, pliante, gramate, pastorale,
Îndreptarul Ortodox, cu rol în adâncirea evlaviei și sporirea cinstirii adusă sfinților români, și,
ca o continuare a tradițiilor cărturărești ale Bălgradului de altădată, edițiile critice ale Noului
Testament (1648) și ale Bucoavnei (1699).42 Pentru întreaga sa activitate culturală desfășurată
la Alba Iulia, Episcopului Emilian Birdaș i s-a acordat premiul „Bogdan Petriceicu Hașdeu“
din partea celui mai înalt for academic și cultural al țării, precum și titlul de „membru de
onoare al Academiei Române”.
Iubirea față de Hristos, cu iubirea de oameni și de țară s-au îngemănat tainic în inima şi
în trăirea ierarhului, inspirând numeroase din inițiativele și cuvântările sale. Emilian Birdaș îl
predica cu întreaga sa fiinţă pe Dumnezeu, revelându-L credincioșilor în mod corect, cu o mare
putere de pătrundere şi convingere, pentru ca cei care îi ascultau şi vedeau să fie determinaţi
să-L preamărească şi să-L laude pe Tatăl ceresc. Mai mult decât atât, entuziasmul slujirii s-a
reflectat și în relaţiile cu celelalte confesiuni, care nu au fost niciodată atât de bune ca în timpul
păstoririi lui. Grija față de această colaborare bazată pe prietenie şi fraternitate a fost una dintre
preocupările sale speciale.
Activitatea ecumenică promovată de Episcopul Emilian are consistență și continuitate,
mai ales între anii 1975-1985, perioadă caracterizată de un număr impresionant de turiști care
au vizitat Catedrala episcopală și de multiple întâlniri cu reprezentanții diferitelor confesiuni
conlocuitoare, „pentru cultivarea relațiilor de frățietate și bună conviețuire”43. Dacă unele
popoare își cinstesc locurile sfinte, atât turiștii români, cât și cei străini obișnuiau să viziteze
mărețul edificiul eclezial din Alba Iuliei, așezat în „cetatea suferinței românești de
odinioară”44. Astfel, în anul 1978, Catedrala a fost vizitată de 51.562 de turiști români și de
10.200 de turiști din afara granițelor țării, majoritatea din Europa, Israel și S.U.A., iar în anul
1989 de către 45.100 turişti români şi 2.800 turişti străini.45 În ceea ce privește relațiile
ecumenice, în aceeași perioadă au avut loc peste 70 de întâlniri cu Excelențele lor Marton
Aron, Jakab Antal și Lajos Balint – episcopi romano-catolici, Excelențele lor Kovács Lajos –

41
Idem, nr. IV, Alba Iulia, 1980, p. 5
42
Îndrumător Bisericesc Misionar și Patriotic, nr. X, Alba Iulia, 1986, p. 122-123
43
Îndrumător Pastoral, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 217
44
Ibidem, p. 214
45
Raport general de activitate în cadrul Adunării Eparhiale, Sectorul cultural, Alba Iulia, 1989, p. 10
episcop unitarian și Nagy Gyula – episcop reformat; cu Albert Klein – episcop evanghelic, cu
Dr. Moses Rosen – rabinul șef al cultului mozaic din R. S. România, Dyrair Mardichian –
Arhiepiscopul Bisericii Armene din R. S. România, precum și cu numeroși profesori de
teologie în cadrul conferințelor interconfesionale.46 La acestea se adaugă schimbul de vizite
reciproce cu prilejul sărbătorilor Învierii și a Nașterii Domnului și situațiile în care, cu ocazia
vizitelor canonice, la slujbe participau preoții romano-catolici, reformați, evanghelici sau
unitarieni din localităţile respective.
De-a lungul anilor, în timpul comunismului ateu şi totalitar, Preasfinția Sa a făcut
dovada, în mod admirabil, a focului sacru care i-a ars în inimă mereu și a dragostei pentru
Biserica străbună. Creștinii ortodocși ai Eparhiei au văzut în persoana sa un pilon de nădejde al
credinței lor și un sprijin statornic în afirmarea spiritualității în dialogul cu diferitele segmente
ale societății. Dificilă şi dură la orice formă de analiză, păstrarea demnității creștine în vremuri
de cumpănă este o temă amplă, despre care nu e ușor de povestit. Totuși, istoria recentă dă
mărturie despre curajul și perseverența cu care a reușit nu doar să salveze multe biserici de la
distrugere, ci și să susțină un impresionant plan edilitar și un program editorial amplu, ca
fundament material al misiunii încredințate de către Mântuitorul Iisus Hristos. Lupta dârză
pentru păstrarea credinței în vremuri deosebit de grele nu a afectat însă sufletul său atins de
har, deoarece a fost şi un om al rugăciunii şi un iubitor al timpului dedicat lui Dumnezeu.

Fapte luminoase în vremuri de răscruce

Evocarea Episcopului Emilian Birdaș, la împlinirea a 40 de ani de la refacerea

Episcopiei Alba Iuliei și a înscăunării sale, este o ocazie de bucurie în aceste zile de graţie, dar
și un prilej de recapitulare a multiplelor sale realizări pe plan economic, edilitar şi de ocrotire a
patrimoniului. Viaţa sa extrem de dinamică, slujirea exemplară şi misiunea neobosită,
caracterizată de entuziasm şi diplomaţie, au depăşit demult cadrele Eparhiei şi a timpului în
care a trăit, iradiind un model de bune practici în tot întinsul Ortodoxiei româneşti. Departe de
a dispărea în zona amintirilor, aceste realizări din „zodia prefacerilor” nu-şi veştejesc nici azi
strălucirea, ci conjugă, la timpul prezent, un angajament de proporții în slujba lui Dumnezeu şi
al oamenilor.
Activităţile economico-gospodăreşti s-au împletit cu posibilităţile şi resursele Eparhiei
albaiuliene şi cu aşteptările legate de alinarea durerilor pricinuite de calamităţile din anii 1970,

46
Îndrumător Bisericesc Misionar…, p. 124
1975 şi 1977, cu cele legate de conservarea şi restaurarea a unor obiective monumente-istorice
şi de arhitectură şi cu cele ce urmăreau păstrarea urmelor care atestă dăinuirea românilor pe
aceste meleaguri. De asemenea, acţiunile legate de asigurarea locuinţelor de serviciu pentru
fiecare slujitor al Sfântului Altar, de gospodărirea bunurilor parohiale, de întreţinerea
bisericilor, de împodobirea sfintelor locaşuri cu pictură în tradiţia bizantină şi de colectare a
bunurilor de patrimoniu din cele trei judeţe ale Eparhiei într-o Colecţie Muzeală, la Alba Iulia,
reprezintă adevărate profesiuni de credinţă ortodoxă, de slujire neobosită şi de simţire
românească.47
În timpul păstoririi sale, a refuzat categoric demolarea vreunei biserici din Eparhie,
punând pietre de temelie și supraveghind construcția a 72 de biserici noi și repararea a peste
200. De asemenea, a impulsionat reactivarea vieții mănăstirești de la vetrele monahale Afteia,
Lupșa, Poșaga, Oașa, Sânmartinul de Câmpie, Toplița, etc. Tot Episcopului Emilian i se
datorează restaurarea vechii biserici a Mânăstirii de pe Valea Râmețului, alături de care a
construit o impunătoare biserică, cunoscută sub numele de „Catedrala Munților Apuseni” și
mai multe clădiri: noua stăreție cu casă pentru oaspeți (1976), chiliile pentru monahi (1977),
anexele gospodărești (1978) și arhondaricul din afara incintei (1979)48. Nu în ultimul rând,
Preasfințitul s-a opus cu succes, în vremea dictaturii ceaușiste, timp de 14 ani, demolării
bisericii din Miercurea-Ciuc, locaș de închinare care funcționează și în zilele noastre.
Prezența continuă a Arhiereului pe șantierele de construcții și de pictură, discuțiile la
obiectivele aflate în lucru cu specialiștii angajați, schimburile de experiență și îndrumările
pentru realizarea în cele mai bune condiții a obiectivelor stabilite, dialogul cu autoritățile locale
și județene, la care se adaugă aprecierea efortului depus de către preoții parohi și de
credincioșii lor în finalizarea angajamentelor asumate, au reușit să dea un impuls foarte mare
acestei emulații edilitare impresionante. Cu ocazia vizitelor pastorale, Ierarhul Alba Iuliei era
întâmpinat de către preotul paroh, credincioșii din localitate și de către lucrătorii de pe șantier,
pentru a primi sfaturi, aprecieri, binecuvântări și încurajări pentru finalizarea cu succes a
muncii începute.49Într-una din aceste vizite, Episcopul Emilian, adresându-se preotului și
credincioșilor din localitatea Cut, județul Alba, spunea: „Atenția mărită să vă fie la finisarea
lucrării, pictura și alte podoabe exterioare, care trebuie să afirme sufletul poporului, să fie o
contribuție a spiritualității neamului”50

47
Îndrumător Pastoral, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 212
48
Idem, nr. V, Alba Iulia, 1981, p. 133
49
Ibidem, p. 213
50
Îndrumător Pastoral, nr. VIII, Alba Iulia, 1984, p. 121
 O lucrare deosebit de importantă prin complexitatea și riscurile pe care le presupunea a
demarat în 8 august 1988, și a constat în salvarea bisericii vechi a Mănăstirii Râmeț în urma
procesului de ridicare a construcţiei. Proiectul a fost coordonat de către inginerul Eugeniu
Iordăchescu, specialistul care a salvat, prin translare, numai în București, 13 biserici. Episcopul
Emilian a văzut lucrarea realizată la Mănăstirea „Schitul Maicilor” din Bucureşti, care a fost
mutată pe o suprafaţă de 245 de metri şi ridicată de la pământ cu 1,6 metri. Această realizare i-
a oferit soluția pentru salvarea bisericii monument-istoric, prin ridicarea acesteia cu 2,08 m de
la sol, din cauza apelor de infiltrație si a eroziunii, fiind in pericol de degradare și prăbușire.
Mai multe așezăminte monahale au fost împodobite cu porți sculptate în lemn, ce
reflectă „pe lângă elementele astrale tradiționale și elemente astrale din viața poporului român,
ca formarea și încreștinarea sa, vechimea poporului nostru, ale cărui rădăcini își trag sevele,
prin arborele vieții din depărtările traco-getice și urcă prin coloana infinitului cu întreaga
încărcătură de sugestie spre o realitate fundamentală românească si anume, aspirația
transorizontică”51. Aceste porți – expresii ale creativității artistice românești – au fost așezate la
întrarea mai multor mănăstiri, precum: Sfântul Ioan Botezătorul, Poșaga, Toplița etc. La
acestea se adaugă mobilierul și iconostasele noi din zeci de biserici, confecționate la
îndrumările Episcopului Emilian, a cărui simț artistic și rafinament intelectual era
binecunoscut.52
Din punct de vedere social, rolul jucat de către Vlădicul Alba Iuliei este continuu și
consistent, atât de la nivelul amvonului și a publicațiilor bisericești, cât și a faptei. În vara
anului 1975, imediat după inundațiile catastrofale ce au afectat jumătate de țară, Preasfinția Sa
spunea: „Nu sunt decât cinci ani de când furia apelor dezlănțuite în Transilvania, a prilejuit
mari necazuri viețuitorilor de acolo și pagube mari economiei individuale și naționale și iată că,
o dezlănțuire și mai grozavă de ape s-a abătut din nou asupra țării noastre” și îi chema, la
unison cu ierarhii Sfântului Sinod, pe preoții și pe credincioșii din parohii „să participe, cu
elan, la opera de redresare a țării, alături de ceilalți oameni ai muncii și, totodată, să-și îndrepte
rugăciunile lor către Bunul Dumnezeu, pentru ferirea satelor, orașelor și ogoarelor patriei
noastre, pe viitor, de asemenea urgii”53.
De exemplu, profund afectați fizic și sufletește de marele cutremur din 4 martie 1977,
Ierarhul și Centrul Eparhial au oferit un sprijin material, spiritual și moral consistent. Daunele
produse în cadrul seismului au fost depistate și evaluate, fiind comunicare forurilor superioare

51
Îndrumător Bisericesc Misionar…, p. 125
52
Ibidem
53
Emilian Rășinăreanul, Datoria ceasului de față, în Telegraful Român, anul 123, nr. 27-28, p. 1
din cadrul Bisericii și a Statului Român. Acțiunea de într-ajutorare a fost una de mare
amploare; pentru „Contul Omeniei 1977” s-a subscris suma de 523.680 lei.54 După modelul
Episcopului Emilian, care și-a donat salariul pe o lună, Permanența Consiliului Eparhial,
părinții protopopi și unii preoți, au contribuit și ei la ajutorarea celor necăjiți.55
Bun român, iubitor a tot ceea este legat de istoria țării și de expresia materială a
credinței, trăită pe aceste meleaguri, Preasfințitul Emilian a demarat o amplă lucrare de
identificare, colectare, conservare și valorificare a bunurilor existente în biserici, piese mobile
importante pentru semnificația lor artistică și istorică. Firea energică i-a mânat pașii în acele
zone bogate în obiecte de patrimoniu, a căror valoare a înțeles-o și a căror destin l-a preocupat
insistent. Problema a fost amplu discutată în mai multe conferințe de orientare și
administrative56, urmând să fie materializată la începutul anilor ’80 prin înființarea, la Centrul
eparhial din Alba Iulia, a unei Colecții de de artă veche bisericească.

Iscusit mânuitor al cuvântului

Dedicat cu totul lucrărilor din viaţă bisericească, Episcopul Emilian a găsit răgaz să
mânuiască şi condeiul, lăsând în urmă pagini de mare vibrație duhovnicească și patriotică.
Moştenirea sa spirituală include, așa cum s-a putut vedea, atât realizări de ordin material, cât și
de ordin spiritual și cultural, ce alcătuiesc portretul luminos a unui mare Ierarh. Prima sa
harismă, prin care a rămas dârz în fața greutăților vieții, într-o vreme de mari încercări și
primejdii, a fost deplina ascultare de Biserică. Dotat cu o inteligenţă sclipitoare, la care a
adăugat o intensă muncă, a unit ziua cu noaptea, aprofundând operelor sfinţilor şi ale savanţilor
contemporani, căutând atât răspunsuri și soluții la multitudinea de probleme inerente noului
început, cât și mijloace diverse pentru transmiterea Evangheliei.
În diferite situații și contexte a reușit, prin intermediul scrisului, să contribuie cu
articole și studii de factură istorică și teologică, cu predilecție, dar și cu predici, pastorale,
relatări și îndrumări de viață practică creștinească, la reviste teologice și bisericești, precum și
în periodice. Dintre materialele publicate, amintim o serie de cărţi şi studii, ce acoperă teme de
o mare importanță: Originea istoriei voturilor monahale (Glasul Bisericii, nr. 9-10/1954);
Stavropighia în Dreptul bisericesc (Glasul Bisericii, nr. 3-4/1955); Alba Iulia, oraș bimilenar
(Sibiu, 1975); Refacerea Episcopiei Ortodoxe a Alba Iuliei (1976); Istoric şi mărturii

54
Îndrumător Pastoral, nr. II, Alba Iulia, 1978, p. 188
55
Ibidem
56
Îndrumător Pastoral, nr. III, Alba Iulia, 1979, p. 211
privitoare la arta ilustrării cărţii româneşti de pe teritoriul Eparhiei Ortodoxe Române a Alba
Iuliei (Alba Iulia, 1979); Mănăstirea Râmeț, vatră de spiritualitate ortodoxă (Alba Iulia,
Îndrumătorul Pastoral nr. V, 1981); Pagini din istoria scaunului vlădicesc ortodox român din
Alba Iulia (1982); Biserici de lemn – cuvânt înainte (Alba Iulia, 1987); Noul Testament de la
Bălgrad (Alba Iulia, 1988) – studiu introductiv; Bucoavna (Alba Iulia, 1989) – cuvânt înainte;
Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului (București, 1994).
În revista „Mitropolia Ardealului”a publicat o serie predici și de pastorale, ce acoperă
perioada anilor 1973-1989, în publicația „Îndrumător bisericesc” de la Sibiu a mai multe
articole, precum Împliniri sfinte, în „Îndrumător bisericesc pe anul comun de la Hristos, 1973”;
Sfinții români ortodocși din Transilvania, în „Îndrumător bisericesc pe anul comun de la
Hristos, 1974”; Despre Sfânta Liturghie, în „Îndrumător bisericesc pe anul comun de la
Hristos, 1975”; O prestigioasă aniversare – Cincizeci de ani de la înființarea patriarhiei
Bisericii Ortodoxe Române și 90 de ani de la recunoașterea autocefaliei, în „Îndrumător
bisericesc pe anul comun de la Hristos, 1976”. În „Îndrumătorul pastoral” de la Alba Iulia, a
cărui apariție a inițiat-o, a publicat numeroase prefețe, cuvinte înainte, studii, articole, cuvântări
și pastorale. De asemenea, în „Telegraful Român” au apărut, în perioada 1975-1983 o serie de
studii și articole legate fie de subiecte duhovnicești și patriotice, fie de locurile natale, pe care
le-a iubit fără rezerve, sau comemorative. În revista Îndrumător bisericesc de la Cluj-Napoca a
publicat articolul Satul Rohia și Mănăstirea „Sfânta Ana”, în „Îndrumător Bisericesc”, 1980.
O frumoasă activitate publicistică a desfășurat și în revistele teologice centrale, după
cum urmează: „Glasul Bisericii”: Originea istorică a voturilor monahale, Anul XIII, nr. 9-10,
septembrie-octombrie 1954; Stravopighia în Dreptul Bisericesc, Anul XIV, nr. 3-4, martie-
aprilie 1955; La Duminica Rusaliilor, Anul XVI, nr. 4-5, aprilie-mai 1957 și Despre buna
rânduială, Anul XVI, nr. 10-11, octombrie-noiembrie 1957; „Biserica Ortodoxă Română”:
Aniversarea a 25 de ani de la reîntregirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, Anul
LXXXVIII, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1970 și Biserica „Sf. Gheorghe” (1421) și
Mănăstirea „Sf. Nicolae” (1429) din Lupșa, județul Alba, Anul CVIII, nr. 5-6, mai –iunie
1990; „Altarul Banatului” Biserica episcopală din Geoagiu de Sus, jud. Alba, Serie nouă Anul
IV (XLIII), nr. 1-3, 1993.
Nu în ultimul rând, a semnat o serie de Cuvinte înainte la mai multe cărți la a căror
apariție a avut o anumită contribuție: Cuvânt înainte, în vol. „Bucoavna, Bălgrad 1699”, ediție
critică, Alba Iulia, 1988; Cuvânt înainte, în vol. „Dr. Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn,
monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească”,
Alba Iulia, Edit. Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987 și Cuvânt Înainte – Cadrul
istoric și spiritual al vieții românești din Transilvania, în vol. „Noul Testament, tipărit pentru
prima data în limba română la 1648 de către Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei”,
reeditat după 340 de ani din inițiativa și purtarea de grijă a Prea Sfințitului Emilian , Episcop al
Alba Iuliei, Alba Iulia, Edit. Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1988.
Candela recunoștinței a ars neîntrerupt pentru satul natal, Rohia, ca și pentru orașul
Alba Iulia, cărora le-a dedicat monografii ample. În ele evocă, cu mare sensibilitate și vibrant
sentiment patriotic, leagănul copilăriei, spațiul sacru al mănăstirii de închinoviere și trecutul
plin de semnificații, de frământări și împliniri, în care se înrădăcinează orice român și tot lucrul
bun. Așa cum mărturisește în prefața monografiei Satul și Mănăstirea Rohia din Țara
Lăpușului, județul Maramureș, s-a simțit mereu „legat prin toată ființa mea de satul natal,
Rohia, în care m-am născut de două ori: odată trupește, ca fiu al unei familii cu rădăcini adânci
în viața satului, a cărui dăinuire își are începuturile odată cu formarea obștilor românești, în
mileniul I al erei noastre, sat în care familia mea descinde cu șase veacuri în urmă, iar a doua
oară sufletește, spre slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, prin intrarea mea în viața monahală
la Mănăstirea Sfânta Ana din localitate” 57.
În ceea ce privește monografia Alba Iulia, Oraș Bimilenar, ea înmănunchează în
paginile ei, așa cum însuși autorul spunea, „o amplă prezentare a trecutului istoric al acestei
localități, devenită, în zilele noastre, simbol al existenței milenare a poporului român pe aceste
meleaguri, simbol al luptei pentru libertate, dreptate, independență și unitate națională”58.
Orașul nostru a fost altarul pe care s-a realizat idealul unității naționale și s-a încununat în
eternitate o neobosită așteptare a zeci și zeci de generații. „Alba Iulia, spunea Episcopul
Emilian, a străjuit cu sfințenie idealul dureros și eroic în același timp al năzuinței de unitate și
independență, lăsat ca testament și legământ de Mihai Viteazul. De la prima unire a a tuturor
românilor, în fireștile fruntarii moștenite de la străbuna Dacie, până la marele act din 1918 al
Unirii cu Țara, petrecut cu pecetluire, tot la Alba Iulia, s-au scurs, pe apa destinului omenesc,
înflăcărate năzuințe și cutremurătoare jertfe”59.

57
Emilian Birdaș, Satul și Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului, județul Maramureș, Ed. Diacon Coresi, 1994, p.
5
58
Emilian Birdaș, Alba Iulia, Oraș Bimilenar, Ed. Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, 1978, p. 5
59
Ibidem, p. 91