Cost

ion Nicolescu - Despre adevaratul

Craciun

 
"Desi vine pe lume imbracand toata fragilitatea unui copil obisnuit, Iisus nu este
orice prunc. El este Pruncul Omenirii, iar asteptarea lui face ca toata simtirea sa
capete alte dimensiuni"

Doctor in teologie la Institutul de Teologie Ortodoxa"Saint Serge" din Paris, cercetator la

Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, Costion Nicolescu este un profund cunoscator al
credintei si traditiei nationale. A publicat, intre altele, volumele"Spre o cultura
liturgica","Cine se teme de Biserica?","Riscul de a fi ortodox","Teologul in cetate -
Parintele Staniloae si aria politicii","Elemente de teologie taraneasca" si"Bucuria
convorbirii". A scris numeroase studii si articole in diferite publicatii si a realizat
emisiuni de radio si televiziune cu tematica religioasa si culturala. Vorbind despre
nasterea Domnului, in special, si despre credinta, in general, Costion Nicolescu nu-si
ascunde nostalgia pentru vremea cand romanii isi jalonau viata cu sarbatorile crestine si
cand era intre ei loc pentru mai multa dragoste si mai multa bunatate.

Speranta, bucurie si teama

- Craciunul, sarbatoarea Nasterii Domnului, era celebrat de vechii romani ca o taina.

Astazi, conotatia lui e mai degraba pragmatica si comerciala. Sufletul nostru si-a pierdut
aspiratia magica?

- Calendarul vechilor romani si mai ales al satului romanesc avea doi piloni mari:
Nasterea si Invierea Domnului, Craciunul si Pastele. Pe urma veneau alte repere ierarhic
asezate. Taranii isi organizau viata in concordanta cu marile sarbatori si cu momentele
importante din istoria mantuirii. Nasterea Mantuitorului avea un caracter anticipativ si
pregatitor al Invierii. Exista bucuria ca Iisus se intrupeaza pentru a ne deschide poarta
mantuirii, dar se intrevede si Jertfa. In viata omului traditional, venirea acestui moment al
anului nastea o asteptare, un freamat si presupunea o pregatire, si spirituala, dar si traita
plenar, adica de fiinta intreaga. Intr-un fel, pe masura ce se apropia sarbatoarea, dupa
inceputul postului si mai cu seama dupa Sf. Nicolae, emotia crestea din ce in ce mai mult,
exact ca atunci cand astepti sa ti se nasca un copil. E un amestec de speranta, bucurie si
teama. Aceste sentimente le ai si la nasterea acestui Prunc, care nu este orice prunc, desi
vine pe lume la fel, imbracand toata slabiciunea si fragilitatea unui copil obisnuit. El este
insa Pruncul cu majuscula, Pruncul omenirii, iar asteptarea lui face ca toata simtirea sa
capete alte dimensiuni. Cu atat mai mult cu cat pentru noi, crestinii ortodocsi, aceasta
Nastere, petrecuta acum 2000 de ani, este mereu la timpul prezent. Sarbatoarea este
actualizata in fiecare luna decembrie. Pentru noi nu este o poveste veche, ci un fapt care
se intampla in realitate de fiecare data. Imnele bisericesti care se canta in apropierea
Craciunului revarsa o lumina incredibila si o frumusete rara. In aceste imne se repeta des
cuvantul"astazi": astazi fecioara naste, astazi cerul s-a impreunat cu pamantul, totul este
astazi. Deci, traim totul astazi, nu rememoram doar ce-a fost acum 2000 de ani.
Dumnezeu este numai la timpul prezent, doar noi suntem si la trecut si la viitor (in
perspectiva mantuirii sau a osandei vesnice). Aceasta actualizare a Nasterii Domnului
parca e mai vizibila in sat, cu toate ca si la oras, crestinii o pot simti in biserica.

- Credeti cu-adevarat ca romanii mai simt minunea aceasta, ca Hristos se naste, moare
si invie in noi, an de an?

- Eu am o privire optimista asupra felului in care cred oamenii. Sunt semne ca daca omul
nu mai crede cu intensitatea de odinioara, macar are nostalgia credintei si este mereu in
cautari. E greu de spus in cati se naste, moare si invie Iisus Hristos. Poate ca nu se
intampla nici in aceia care merg regulat la biserica... Din pacate, omul ii face loc lui
Dumnezeu in sufletul sau abia cand ajunge la ananghie, cand e foarte bolnav sau in
situatii limita. Cand iti merge bine, in general, il uiti pe Dumnezeu. Interesant este ca,
pana la urma, de Craciun, aproape toata lumea marturiseste despre adevarul Nasterii
Mantuitorului, chiar si cei care nu cred sau nu vor sa faca asta. Lumea se simte invaluita
intr-o boare de mister, se comporta mai frumos, face cadouri, pregateste bradul, devine
mai sensibila la un cantec, la un colind etc. Toate lucrurile astea se fac acum, nu in alt
moment al anului. Acestea sunt forme de marturisire. Sigur ca, in comparatie cu ce face
Dumnezeu pentru noi, nu inseamna mai nimic, dar arata ca omul nu e fundamental rau, ca
el tanjeste dupa o adevarata viata spirituala, ca isi cauta un ragaz sa faca bine macar
acum.

Biserica universului
- Ritualul traditional al Craciunului, cu alaiul lui de colinde crestine, se pierde incet,
incet. Totusi, aerul de sarbatoare se mai pastreaza, mai exista febrilitatea pregatirilor
gospodaresti, bradul, cadourile pentru cei dragi...

 
- Colindatul este de mai multe feluri acum. In vechea lume romaneasca era doar colindul
ca buna-vestire, care contine o teologie intreaga si are o finete a trairii si o forta a
imaginii care te infioara. Acum, cel putin la oras, suntem asaltati de colinde urbane,
prelucrate, care si-au pierdut duhul si au devenit un soi de cantece folclorice, fara seva
teologica. Cele vechi au un ritm care respira viata, te pun in miscare si te ridica din
amorteala. Acestea noi sunt frumoase, in cea mai mare parte, dar nu-ti starnesc aceeasi
emotie.

- Si-a pierdut colindul urban orice valenta spirituala?

- A devenit un accesoriu, un fundal al zilei de Craciun. Se canta peste tot, in metrou, la

posturile de radio si televiziune, este folosit ca mijloc de cersit... E totusi bine ca se canta
si asta. El spune, pana la urma, acelasi lucru ca si colindul batranesc: s-a nascut Mesia,
cel asteptat sa ne mantuiasca. Dar de acest colind te poti lipsi, pe cand alta data, daca o
casa era ocolita de colindatori, acolo nu se simtea pe deplin Craciunul.
La sat, exista o adevarata pregatire pentru colindat, dar si o pregatire pentru a primi
colindatori. Colindatorii se adunau in ultima seara de dinaintea Ajunului pe cel mai inalt
deal din preajma satului si cantau, acoperind satul cu cantece de bucurie. Era ca intr-o
biserica a universului, ca la inceputul lumii. A doua zi, cantau colindele la biserica, iar
preotul le dadea binecuvantare si plecau in colindat prin sat. Colindatul se face in seara de
Ajun. Cum o spun multe colinde, seara de Ajun este o seara mare! Primirea colindatorilor
era echivalenta cu primirea lui Hristos. De aceea portile erau tinute deschise. Se facea in
prealabil curat -"maturati curtile", cer colindatorii -, se primeneau casa si toate acareturile
inconjuratoare.
Colindele noastre vorbesc despre Dumnezeu ca persoana. Dumnezeu nu e principiu, nu e
o forta, ci o persoana. Totul se schimba daca esti constient de aceasta. Daca te raportezi la
Dumnezeu ca la o persoana, atunci trebuie sa te comporti pe masura, sa-L iubesti, sa-I
vorbesti, sa te intalnesti cu El, sa-L poti privi in ochi sau sa te rusinezi in fata privirii
Lui...

Zarva rea a orasului

- Multi dintre noi fugim din oras la marile sarbatori, cautam locuri mai tihnite, mai
potrivite cu asteptarea Craciunului.
 

- Orasul alunga spiritul de sarbatoare, il risipeste sau il mutileaza cu o zarva rea, un

zgomot care ne striveste, ne imbolnaveste. Si, ca orice om bolnav, cautam leacuri. Avem
o dorinta irepresibila de a iesi la un liman, la o oaza de liniste, ca atunci cand strabati o
padure deasa si plina de primejdii si abia astepti sa ajungi intr-o poiana insorita. O fi
pasunista imaginea asta, dar cred ca toata lumea simte asa, fie ca recunoaste, fie ca nu. In
lumea asta, devenim tot mai obositi. Observa cineva ca tinerii de azi se nasc gata obositi.
Adica nu mai au entuziasm, nu mai sunt purtati de vis, nu mai au energia de a trai intens
si bucuria pentru fiecare descoperire. E o oboseala nu neaparat fizica, fiindca de asta poti
scapa, ci una sufleteasca. Din aceasta oboseala sufleteasca avem prilejul sa iesim prin
trezvie, prin urcarea treptelor catre sarbatoare, prin post si participarea la viata liturgica.
Postul are menirea sa-ti aduca aminte ca esti in asteptare. Sigur, te si curata, dar iti si
aminteste mereu ca esti intr-o stare speciala, in care te pregatesti pentru a primi Nasterea
sau Invierea Domnului in tine. In oras, astazi esti asaltat si de marketingul agresiv, care
transforma sarbatoarea in iarmaroc. Iar televiziunile - care, din pacate, acum ajung si in
cele mai izolate sate de munte - au programe prin care mai mult te indeparteaza de
spiritul sarbatorii. Eu unul ma simt agresat. Si cred ca suntem mai putin seriosi in
credinta noastra decat sunt alte popoare, caci altminteri n-am permite sa ni se intample
asta.

Ignoranta, prostie si necredinta

- Credeti ca aceasta ofensiva, cu o mare incarcatura anticrestina, se face dupa un plan

sau exista alte cauze mai banale?

- Se face din multa ignoranta, din multa prostie si din multa necredinta. Poate ca se face
si din program, dar asta e mai greu de dovedit. Vedeti ce frumos este Troparul Nasterii
Domnului, cu Hristos care vine sa ne dea lumina cunostintei. Or, aici e un intuneric
desavarsit. Tocmai aceia care condamna"intunecatul ev mediu" si pretind ca ne
lumineaza sunt de o obtuzitate, de o prostie si de o lipsa de respect pentru credinta
noastra, ingrozitoare. Ca sa-i aduci in fire pe acesti oameni, trebuie sa-i obligi prin lege sa
fie cuviinciosi. Nimeni n-ar muri daca, macar in Saptamana Mare si in preajma Nasterii,
televiziunile ar fi obligate sa dea programe in ton cu sarbatorile crestine, lipsite de
violenta, frumoase, care sa te ajute sa traiesti cu emotie, cu evlavie si cu bucurie
Craciunul. In tot cazul, ar trebui interzise bancurile proaste si blasfemiile. In preajma
fiecarei mari sarbatori este difuzat cate un film in care este atacata credinta noastra sau
sunt facute emisiuni obscene, as zice, in care ne este atinsa sensibilitatea religioasa. In
alte state, asa ceva n-ar fi posibil.

- Televiziunile sustin ca dau astfel de programe pentru ca asta vrea publicul si ca ele,
fiind posturi comerciale, sunt obligate sa aiba audienta. Daca lucrurile stau intr-adevar
asa, nu cumva avem o problema mai grava, care nu mai tine de o minima educatie
religioasa, ci, pur si simplu, de descrestinarea acestui popor?

- Gustul multimii poate sa fie prost. Nu toti care spun Doamne, Doamne, sunt crestini
autentici. Insa televiziunile nu pot fi exonerate de orice raspundere. E ca si cum, daca eu
am un copil care vrea droguri, ca parinte"responsabil" i-as da droguri. Pai, nu cumva ar
trebui sa-i dau un antidrog si, cu timpul, sa incerc sa-l schimb, sa-l dezvat de viciu si pana
la urma sa-i salvez viata? Pentru ca toate aceste emisiuni au efectele unor droguri,
creeaza dependenta de prostul gust si, pana la urma, duc la moarte spirituala. Daca
televiziunile cultiva scandalul, pornografia, blasfemia, nu mai au nici un drept sa se
planga, ipocrite, ca nu sunt urmarite emisiunile normale. Exista riscul ca prin aceasta
spalare a creierului la care recurg televiziunile sa li se ia oamenilor criteriile de judecata,
sa ii aduca in situatia de a nu mai deosebi binele de rau. Cat esti inca in stare sa distingi
intre bine si rau, chiar daca pacatuiesti, te caiesti si ai sanse de indreptare.

Daruri si carari spre biserica

- Nasterea Domnului e bucurie. Iar bucuria aceasta se manifesta si prin gesturi mai
pamantesti. Deslusiti un inteles teologic in darurile pe care ni le facem unii altora?

- Omul de azi este mai preocupat de cum sa impacheteze cadourile si de cum sa le

desfaca, decat de ce e dincolo de ele. Esenta este a schimbului de daruri. La Nasterea
Domnului, Pruncul a primit daruri de la magi, de la pastori, iar cantarea ingerilor este tot
un fel de dar. Insa cel mai important dar este cel facut lumii de catre Dumnezeu Insusi:
Iisus Hristos. Darul conteaza, nu pentru valoarea lui, ci pentru semnificatia sa adanca. Lui
Hristos i-a fost adus aur, dar nu saci de aur, ci un semn al unor sentimente, al unui foc
care ardea, in semn de multumire pentru o asteptare indelunga. Aurul era si un simbol al
regalitatii, al imparatiei. Insa celelalte daruri vedem ca au semnificatii mai clar
duhovnicesti: i-au adus smirna si tamaie, nu animale sau bunuri scumpe. Astazi, noi am
pierdut semnificatia darului si ajung bietii parinti, de pilda, ca pana cand le-a implinit
copilul 5 ani, sa-i fi facut toate cadourile pe care trebuiau sa i le dea pana la 15 ani. Si nu
mai stiu ce sa inventeze.

- Aceasta risipa, pana la urma, nu cumva ascunde un gol sufletesc?

- Ba da, simtim nevoia sa compensam lipsa de traire prin valoare materiala. Copilaria
mea constienta a inceput prin anii '50 si imi aduc aminte ca un cadou mic imi producea o
bucurie foarte mare; pentru mine o carte era ceva extraordinar. In satul vechi,
colindatorilor li se dadeau nuci, colaci, mere; astea erau darurile de Craciun, iar copiii se
bucurau. Copilul n-are nevoie de lucruri scumpe, ci adultul are, ca sa rascumpere cumva
lipsa de timp petrecut cu copilul, lipsa de atentie, poate si lipsa de iubire. S-a ajuns si la
un schimb de daruri destul de stanjenitor intre oameni maturi - fiecare incearca sa nu-l
dezamageasca pe celalalt, iar cei mai multi se simt obligati sa cumpere cadouri, uitand
functia speciala a darului, de marturisire a afectiunii. Nu trebuie ca un om sa devina mai
bogat cu un dar, ci sa simta ca esti aproape de el sufleteste. Totusi, este bine ca omul mai
simte nevoia sa faca daruri. Un cadou ar trebui sa fie si o prefigurare a dorintei de a ne
darui. Un cuvant, o privire, un mic gest pot insemna mult mai mult decat cadoul in sine.
Dar omul modern nu mai are timp sa faca acestea, nu se mai gandeste ca ar trebui sa le
faca si nu mai simte nevoia sa le faca. Ma rog, nu absolutizez, dar aceasta e tendinta
generala.

- Dar bradul?Simbolul lui mai inseamna ceva?

- Nu, nu in forma aceasta a pomului de Craciun. Bradul era folosit simbolic la nunta, la
inmormantare, cand se facea o casa noua. Bradul este special nu prin esenta, ci prin forta
simbolica: e frumos, inalt, verde, miroase deosebit. Acestea il fac un fel de erou printre
copaci. Bradul apare si in unele colinde. Exista un colind in care se vorbeste despre o
disputa intre tei si brad. Teiul spune ca e mai grozav, caci pe lemnul lui se fac icoanele.
Ce-ar putea fi mai nobil de-atat? Dar bradul spune ca din lemnul lui se face sita care
acopera biserica si protejeaza icoanele de ploaie, asa ca se dovedeste cel putin la fel de
util. Una peste alta, bradul marcheaza sarbatoarea si, cel putin orasenilor, le mareste
bucuria.

- In ce mi-ati spus pana acum este multa nostalgie dupa vremurile de altadata, cand
lumea avea alt ritm si cand oamenii il simteau cu adevarat pe Dumnezeu in mijlocul lor.
Totusi, cum ne putem pastra intacta bucuria acestui eveniment salvator: Nasterea
Domnului?
 

- Este vizibila o imputinare a credintei noastre, o inraire a lumii, iar raul vine in fel si
chip, inclusiv ca lupul care imbraca haine de oaie. Se simte aceasta in neputinta de a iubi,
de a imbratisa, de a intampina, de a fi cu celalalt. Insa, pe de alta parte, speranta nu ne
paraseste, macar pentru ca mai sunt multi oameni care se daruiesc celorlalti, care iti intind
dezinteresat o mana de ajutor, care nutresc dragostea pentru ceilalti, care fac carare la
biserica... Ar trebui sa-i cautam pe acestia si sa ramanem in comuniune, pentru ca
ortodoxia se traieste in comunitate si in comuniune si pentru ca impreuna putem sa facem
mai vizibil binele in detrimentul raului - care de obicei se vede mai bine pentru ca este sc