Cateheză

Despre Lăcomia Pântecelui

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, întru numele Domnului,

Preacucernice Părinte, binecuvântați să rostesc cuvânt de invățătură.

Iubiți credincioși, perioada postului este o perioadă propice purificării trupești

și sufletești, deschiderii față de oameni și față de Dumnezeu, iertării semenilor și îm-
părtășirii cu Sfântul Duh, prin Sfintele Taine. Dar pentru a fi o adevărată
transformare, creștinul ortodox trebuie să se aplece mai mult asupra noțiunii de păcat,
pentru al înțelege si pentru ai conștientiza gravitatea. Doar înțelegând un lucru, poți
să-l cunoști iar dacă este necesar să-l depășești.
Prin urmare în saptămânile ce vor urma, cu binecuvântarea PC Pr. Vicar, vom
iniția o serie de cateheze care au ca temă principală patima, pacatul sau boala su-
fletească. Mai precis vom prezenta cele 7 păcate mari sau păcate capitale. Și cu aju-
torul bunului Dumnezeu vom încerca să subliniem si să observăm care sunt repercur-
siunile acestor patimi în viața și-n sufletele noastre. Odată cunoscute, nădăjduim, ca
va fi mult mai ușor să le depășim prin aplicarea tratamentelor corespunzătoare.
Astfel în perioada ce urmează vom aborda următoarele subiecte: Lăcomia pân-
tecelui, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, invidia sau pizma, lenea și mândria.
Așa cum s-a putut deduce, astăzi, dacă Dumnezeu ne va îngădui, vom vorbi de-
spre Lăcomia pântecelui.
Gastrimarhia poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca
dorința de a mânca de dragul plăcerii sau definită în chip negativ ca neînfrânarea
gurii și a pântecelui
Această patimă are două forme principale: se poate îndrepta spre o anume cali-
tate a mâncării și atunci înseamnă căutarea unor feluri de mâncăruri gustoase, fine,
delicate, și dorința ca mâncărurile să fie gătite cu mare grijă; poate, de asemenea să
aibă în vedere în principal cantitatea mâncării, fiind atunci dorința de a mânca mult.
În primul caz, ceea ce se caută mai înainte de orice este plăcerea gurii, a gustului; în
cel de-al doilea plăcerea pântecelui.
Trebuie înțeles că mâncarea nu este ceva rău în sine. Însuși Mântuitorul spune:
nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, iar Sf. Diadoh al Foticeei, adaugă : A mânca și
a bea din toate cele puse înainte, mulțumind lui Dumnezeu, nu este ceva care se îm-
potrivește canonului conștiinței , căci toate, zice erau bune foarte (Fc. 1, 31).
Această patimă nu privește deci hrana în sine, ci constă în felul greșit în care
omul se folosește de ea. Patima deci, își are rădăcina în atitudinea omului față de
hrană și de actul hrănirii, mai precis, în abaterea acestora de la scopul lor firesc. Care
ar fi scopul firesc? Sf. Isac Sirul ne dă raspunsul : Mâncărurile s-au făcut pentru doua
pricini : pentru hrană și pentru tămăduire. Astfel scopul firesc al alimentelor este de a
întreține și a păstra viața trupului său sau pentru ași recăpăta sănătatea.
Lăcomia pântecelui nu constă deci în dorința de hrană, firească, ci în dorirea
plăcerii dobândite prin mâncare. De aceea abuzul, care constitue de fapt patima, nu
înseamnă numai a mânca mai mult decât îi este de trebuință trupului ci și a căuta
plăcerea chiar și în puținul necesar.
Prin acestă patimă omul păcătuiește pentru că, dorind să se desfăteze cu mân-
carea, pune dorința de hrană și plăcerea de a o avea înaintea doririi lui Dumnezeu, și
astfel lăsându-se acaparat de această patimă, se depărtează și se lipsește de desfătarea
de cele duhovnicești , care sunt cu mult mai înalte.
Lăcomia este în fond idolatrie, căci lacomii și-au făcut din pântece dumnezeu
lor. Sf. Grigorie Palama scrie că : pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu
sensibil. Într-adevăr , prin lăcomie omul aduce jertfe pântecelui și gurii sale, în loc să
aducă jertfă curată lui Dumnezeu.
Ca oricare altă patimă, gastrimarghia, la rândul ei are nenumărate efecte secun-
dare asupra trupului dar mai mult asupra sufletului. Sfinții Părinți ne arată că excesul
de mâncare și de băutură, oricare ar fie ele, lipsește minte de tărie și de voiciune, o în-
greuiază, îi aduce întunecare, toropeală și somn, care cuprind în aceași măsură și su-
fletul. O asemenea stare a sufletului il împiedică pe om să ducă așa cum se cuvine
lupta cu patimile, duce mai mult la trândăvie în rugăciune și naște în el negrija e cele
sfinte, adică într-un cuvânt îl slăbește pe om.
Foarte pe scurt am putea vedea că lăcomia pântecelui se manifestă în moduri
diferite și este condamnată de Sfânta Scriptură și de Sfinții Părinți. Mâncarea nu este
ceva rău în sine, pentru că ar însemna că Dumnezeu a creat ceva rău, or El este
izvorul binelui, ci folosirea ei poate fi rea. Pe de altă parte observăm că ea nu se
referă doar la cantitate, ci și la preferințele pentru meniuri foarte complicate și costisi-
toare care nu ne sunt necesare și folositoare.
Iubiți credincioși,
Într-o lume consumistă, unde obsesia de a avea, a poseda, a trai bine primește adese-
ori note de virtute, e nevoie să fim limpezi la minte și la suflet, deoarece pericolul lă-
comiei ne paște pe fiecare în parte. Și să ne amintim că în contraponderea acestui pă-
cat vine cumpătarea, echilibul, abstinența, postul.
Aș vrea să închei aceste gânduri cu un cuvânt din pateric despre adevărata
mâncare, cea duhovnicească, pe care noi și mulți o neglijăm întratât. Zis-a așa: fiilor,
trebuie ca noi mai mult cu cuvintele duhovnicești să ne hrănim și cu învățăturile
sfinților părinți să prăznuim, nu numai pântecele să-l hrănim și să-l săturăm și de su-
flet să nu purtăm grijă, ci duhovnicește să prăznuim veselindu-ne.
Duminica viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom vorbi despre patima desfrâ-
narii, însă până atunci rugăm pe bunul Dumnezeu să înmulțească în noi roadele
faptelor bune și să ne întărească pe calea postului și a înfrânării pentru a putea și noi
descoperii bucuria petrecerii duhovnicești împreuna cu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt,
Treimea cea de-o Ființă și nedespărțită. Amin