Disciplinele spirituale (1)

INTRODUCERE
Disciplinele spirituale au fost privite de multe ori ca mijloace de inrobire a spiritului. Asta, probabil, din
pricina conservatorilor evanghelici care au luat disciplinele spirituale si le-au transformat in mijloace de
mantuire personala, nu in mijloace de dezvoltare spirituala. Desi nu vreau sa fiu critic – cel putin nu exagerat
de critic – trebuie sa recunosc ca una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta evanghelicii la ora
actuala este lipsa de disciplina spirituala. Nu ne place sa practicam disciplinele spirituale. Si cand spun asta, ma
refer atat la slujitorii Bisericii cat si la membrii Bisericii. Intalnim tot mai rar oameni disciplinati care sa
reprezinte un model, atat pentru generatia actuala cat si pentru cea care va veni.

Noi nu ne putem elibera si purifica inima doar prin exercitarea vointei noastre. Obiceiurile rele nu vor fi
niciodata invinse doar prin exercitarea vointei personale, sau a ambitiei, cum ni se mai zice uneori cand se
incearca incurajarea noastra: “nu ai ambitie, ma, nu ai ambitie!” Dumnezeu este cel care ne transforma si
Duhul Sfant este cel care ne schimba. Amin! Dar asta nu inseamna ca noi nu trebuie sa facem nimic. Sa nu ne
imaginam viata de credinta din perspectiva unor zombi programati si determinati sa faca ceva fara nici o
contributie personala. Eu nu ma pot schimba singur (iar mie, cel putin, asta imi este foarte clar!), dar ma pot
pune pe mine insumi in locul unde Dumnezeu ma poate transforma. Asta inseamna, in cele din urma,
“disciplina spirituala” – sa ma pun pe mine insumi in locul unde Dumnezeu ma poate transforma.

Voi incepe astazi o serie de postari in care voi aborda chestiunea disciplinelor spirituale si voi incerca sa ofer
cateva solutii practice celor ce vor sa creasca spiritual. Biblia nu ne permite sa ramanem la acelasi nivel de
dezvoltare spirituala, ni se recomanda insistent sa nu mai fim “copii”, sa nu ne mai hranim doar cu “lapte
duhovnicesc”, ci sa crestem pana vom deveni oameni mari, oameni deprinsi cu hrana tare.

Disciplinele spirituale imi pun mintea, emotiile si vointa in locul potrivit. Imi permit sa ma infatisez inaintea
lui Dumnezeu, prin mijloacele Lui, ca El sa ma schimbe, sa ma transforme. In ele insele, disciplinele nu ma pot
schimba, dar ele ma plaseaza in locul unde harul poate actiona asupra mea si ma poate innoi. Lev Tolstoi
spunea ca “fiecare se gandeste sa schimbe lumea, dar nimeni nu se gandeste sa se schimbe pe sine”.
Disciplinele spirituale pot fi impartite in doua categorii principale: 1) discipline ale angajamentului (ex: studiul
Scripturii, rugaciunea, inchinarea etc) si 2) discipline ale abstinentei (ex: postul, simplitatea, castitatea etc.).
Iata cateva pasaje din Noul Testament care ne vorbesc despre importanta disciplinarii personale in vederea
cresterii spirituale: Coloseni 3:12 – 17; 2Petru 1:5-10; 1Corinteni 9:24-27.

Harul lui Dumnezeu, disciplinele spirituale si firea pamanteasca

Scopul fundamental pe care il are un credincios – dupa ce a fost mantuit – este sfintirea personala. Vrem sa fim
asemenea Domnului Isus, vrem sa ne eliberam inima de orice pacat si gandul de orice necuratie. Vrem sa fim sfinti,
pentru ca avem un Tata sfant care ne-a spus: « Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant » 1Petru 1 :15-16.
Atunci cand ne pocaim, Dumnezeu prin Isus Hristos ne accepta si, in ciuda slabiciunilor noastre, ne socoteste
neprihaniti si sfinti. Romani 3:23-24 « Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti
neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus ». Prin Isus Hristos devenim
copii ai lui Dumnezeu, pusi de-o parte pentru El. Dar – si acesta este un mare “dar” – mantuirea nu distruge firea
noastra pamanteasca. Mantuirea ne elibereaza de robia pacatului, a firii pamantesti si a diavolului, dar nu ne elibereaza
de prezenta pacatului sau a firii pamantesti. Suntem sfinti, neprihaniti, mantuiti, dar in acelasi timp ne sfintim
permanent, ne pocaim in fiecare zi si ne ducem mantuirea pana la capat, cu frica si cutremur. Intelegem din Scriptura
ca viata de credinta este un urcus spiritual constant. Noi am iesit din lume, dar urcam spre cer.
Urcusul aceasta spiritual este dependent de doi factori, fara de care el nu poate avea loc:

1. HARUL lui Dumnezeu. Fara harul lui Dumnezeu noi nu putem face nimic. Noi nu putem face decat pacate si chiar
lucrurile care in aparenta par bune, fara har, sunt socotite mizerii. Avem nevoie de har in fiecare zi. Apostolul Pavel
a spus: “Prin Harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” 1Cororinteni 15.10. Noi de ce am spune altfel?
2. DISCIPLINELE spirituale.
Disciplinele spirituale sunt obiceiuri care stau in puterea mea sa le practic si care ma ajuta sa realizez ceea ce nu pot
realiza prin puterea mea, adica schimbarea inimii. Ele sunt mijloace pe care le foloseste omul pentru a experimenta
harul lui Dumnezeu. Ele ma pun la dispozitia lui Dumnezeu, ma pun in locul potrivit pentru a fi atins de harul lui
Dumnezeu.
Disciplinele spirituale nu sunt un scop in sine, ele sunt mijloace care ne ajuta sa ne atingem scopul, dar ele nu sunt
mijloace de sfintire instanta. Scopul vietii mele este sfintirea, intr-adevar, dar eu nu devin sfant pentru ca ma rog 30
de minute pe zi sau pentru ca citesc 10 capitole din Biblie pe zi. Pe de alta parte, cand ma rog 30 de minute pe zi sau
citesc 10 capitole pe zi, eu ma pun la dispozitia harului care ma poate transforma si ma poate sfinti. Disciplinele nu
sunt formule magice de sfintire personala, dar in cadrul lor eu devin maleabil. Nu rugaciunea ma sfinteste, dar, cand
ma rog, prezenta lui Dumnezeu ma poate sfinti.
Am citit recent un studiu despre cancer. Autorul spunea ca toti oamenii au celule canceroase, doar ca la cei mai multi
oameni sunt intr-un numar prea mic pentru a putea fi depistate. Sistemul imunitar tine in frau inmultirea lor excesiva
si ele nu pot prelua controlul. Dar sunt oameni in care celule canceroase explodeaza, ele ajung la cateva miliarde si
se inmultesc atat de mult incat pot distruge intregul organism. Sunt medici care, in fazele de inceput, cand cancerul
mai poate fi tratat, aplica o metoda foarte eficienta de distrugere a celulelor canceroase: infometarea celulelor
canceroase. Se evita o serie de alimente: tot ce contine proteina animala, grasimile, zaharul, laptele, tot ce produce
aciditate, pentru ca celule canceroase prospera in mediul acid. Pe de alta parte, trebuie consumate alimente care
intaresc celulele sanatoase si sistemul imunitar : legume, fructe, tarate, alune, nuci, cereale etc.
Disciplinele spirituale infometeza firea pamanteasca – aceasta tumora canceroasa pe care o purtam dupa noi zi de zi
– si intaresc duhul crestinului. In felul acesta, noi devenim din ce in ce mai mult duhovnicesti si din ce in ce mai putin
firesti.
Nu cred ca putem experimenta pe deplin harul lui Dumnzeu daca nu invatam sa ne disciplinam. Chiar daca in aparenta
disciplinele par sa fie in opozitie cu harul, ele nu sunt. Asa cum am aratat, ele sunt doar mijloace care ma expun
harului, care ma duc in locul unde Dumnezeu ma poate schimba. Ele sunt masa de lucru a olarului.
Robert Herrick, un poet englez, spunea:
Stiu, Doamne, stiu ca numai Tu poti sa-mi curatesti sufletul.
Fie mare toata apa, iar pamantul tot sapun,
N-am nadejde , Doamne, daca nu ma speli doar Tu acum.
Nu disciplinele spirituale ne curatesc. Nadejdea noastra este la El. El ne spala si ne curateste; El ne modeleaza, asa
cum un olar isi modeleaza lutul. Dar disciplinele spirituale sunt masa pe care lucreaza olarul. Ele ii permit lui
Dumnezeu sa ne modeleze. Este timpul sa decidem astazi ce vrem sa facem. Sa ne taram, sau sa alergam; sa vegetam,
sau sa traim o viata din belsug; sa fim mediocri si nefolositori, sau sa fim vase de cinste care sa-i aduca slava lui
Dumnzeu.
Este timpul sa stralucim ca niste lumini in lume, ca niste stele in noaptea intunecata.

Pernofilii
(pernofil – din doua cuvinte, unul romanesc, perna si unul grecesc, fileo – iubire)
Printre altele, Solomon, in Proverbe, tuna si fulgera impotriva leneviei, acest viciu antic, modern si postmodern care,
ca in cazul femeii cu scurgere de sange, secatuieste individul de toate resursele posibile si il conduc, inevitabil, spre
o stare de inactivitate tampa unde fericirea se contopeste cu perna.
Du-te la furnica, lenesule (6:6); pana cand vei sta culcat, lenesule? Cand te vei scula din somnul tau? (6:9); drumul
lenesului este un hatis de spini (15:9); poftele lenesului il omoara, pentru ca nu vrea sa lucreze cu mainile (21:25);
lenesul isi vara mana in strachina si n-o duce iarasi la gura (19:24). Iar ceea ce este si mai interesant e ca “lenesul se
crede mai intelept decat sapte oameni care raspund cu judecata”(26:16) ca si cum in puturosenie s-ar gasi izvorul
nestavilit de intelepciune.
Lancezeala, lenea si plictiseala neintererupta au fost identificate de sfintii Bisericii drept pacate capitale. Se spune ca
atunci cand diavolul a vrut sa-l atace pe Antonie cel Mare – parintele monasticismului (cca 251 – 356 d.H.) – i-a
provocat acestuia stari de plictiseala, lene si fantezii ciudate, dar nu a reusit sa-l invinga, astfel ca s-a napustit asupra
lui si l-a batut zdravan. Antonie, plin de umor sfant, a ras si de aceasta strategie a necuratului. Imi este greu sa-mi
imaginez ca diavolul ar fi avut de furca cu el daca isi baga capul in perna pana pe la orele amiezii si nu ar fi avut alt
plan in viata decat sa-si omoare timpul.
Lenea este un viciu pe care Biserica nu mai poate sa-l ignore. Crestem o generatie de tineri – si imi pare rau ca
generalizez – care nu vor sa faca nimic. Nici sa citeasca, nici sa munceasca, nici sa cultive virtutile cardinale. Singurii
muschi pe care si-i dezvolta sunt muschii degetelor … de la atata batut la tastatura. Vom avea o generatie cu degete
musculoase, cu posterioare plate si cu creiere mici. Este inadmisibil ca un tanar de 15 ani sa nu citeasca macar o carte
intr-un an. Este grotesc, ofensator si imoral. Lipsa de activitate fizica si intelectuala ii saraceste si ii transforma in
pernofili, iar pernofilia este un pacat de moarte.
Viciile incep in minte, indiscutabil, dar cea care le dezvolta este lenevia. Lenea este clocitoarea tuturor viciilor care
ne domina si cu care ne luptam degeaba daca nu punem osul la treaba. Ii este greu unui om care-si disciplineaza atat
mintea cat si trupul sa mai nascoceasca pacate si sa caute ocazii de a se destrabala. Disciplina iti ordoneaza prioritatile,
iti pune viata pe fagasul normal si iti ofera resurse de a face ceva cu viata aceasta care este un dar de la Dumnezeu.
In alergarea noastra dupa Dumnezeu trebuie sa incepem cu lucrurile elementare, nu cu cele supraumane. Nu te pune
nimeni sa atingi nivelul de sfintenie al lui Pavel sau al lui Petru, dar poti incepe sa te vindeci de lenevie. Cand reusesti
sa te eliberezi de viciul acesta vei vedea cum virtutile crestine vor prinde contur in viata ta, te vei schimba, vei progresa
si viata ta va capata un sens. Schimbarea presupune sa-ti dezlipesti capul de perna, sa te ridici din patul caldut si sa
incepi sa faci ceva cu mintea si cu trupul tau.
Sa nu se supere parintii pe mine cand voi spune ca epidemia aceasta de lene este cultivata si de catre noi, parintii. Din
dorinta de a le asigura ceea ce noi nu am avut ii cocolosim prea mult, le permitem sa stea prea mult in lumea virtuala,
nu ii indemnam sa faca sport, nu le trasam responsabilitati, nu le urmarim evolutia intelectuala, nu le facem un
program de citit si le oferim tot ce isi doresc fara sa le cerem ceva in schimb.
Intr-o dimineata de Duminica, parintii credinciosi s-au dus sa-si trezeasca odorul, adolescent, ca sa mearga la biserica.
Acesta i-a intampinat intr-un mod inedit, cu un afis pe usa: “Va rog sa nu ma treziti. Sunt obosit! Vreau sa dorm! Astazi
nu merg la biserica.” Uimiti si ei de creativitatea pruncului, parintii l-au lasat sa doarma linistit pana dupamasa cand,
peste vreo patru ore, avea sa se insereze si sa inceapa adevarata viata a copilului care, ca multi din generatia lui,
doarme ziua si traieste noaptea.
“Am trecut pe langa ogorul unui lenes, si pe langa via unui om fara minte. Si era numai spini, acoperit de maracini si
zidul de piatra era prabusit. M-am uitat bine si cu luare aminte si am tras invatatura din ce am vazut. ‘Sa mai dorm
putin, sa mai atipesc putin, sa mai incrucisez mainile putin ca sa ma odihnesc!’… Si saracia vine peste tine pe neasteptate,
ca un hot si lipsa, ca un om inarmat.”(Proverbe 24: 30 – 34)

Disciplinele spiritualele (2)

RUGACIUNEA
Dintre toate disciplinele spirituale, rugaciunea este, probabil, cea mai importanata disciplina, pentru ca ea ne conduce
spre o comuniune directa si continua cu Dumnezeu. Este unul dintre mijloacele cele mai utilizate de Dumnezeu pentru
a-L transforma pe om. Prin rugaciune ajungem sa gandim ceea ce gandeste Dumnezeu, sa dorim ceea ce doreste El
si sa iubim ceea ce iubeste El.
Dar, in ciuda faptului ca este cea mai importanta disciplina, este probabil si cea mai putin practicata. Exista
– inevitabil! – tendinta de a transforma aceasta disciplina intr-o practica formala lipsita de viata, de esenta. Faptul ca
“fariseii” si legalistii se lauda ca se roaga mult nu este o scuza pentru ceilalti ca sa nu se mai roage deloc. Un om nu
ajunge fariseu legalist pentru ca se roaga mult, ci pentru ca nu stie cum sa se roage. Rugaciunile lui – ca in pilda
fariseului si a vamesului – sunt centrate pe propria persoana, pe cand adevarata rugaciune este centrata pe Dumnezeu.
A fost o vreme cand credeam ca durata rugaciunii este foarte importanta. Nu-mi imaginam un crestin serios care sa
nu se roage cel putin o ora pe zi. In schimb, ajunsesem sa ma rog doar pentru a umple timpul alocat rugaciunii si
pentru a-mi pastra convingerile. Rugaciunea este centrata pe comunicarea cu Dumnezeu. Eu sunt chemat sa comunic
cu Dumnezeu, nu sa insir fraze interminabile care nu inseamna nimic, doar pentru a ma lauda ca ma rog o ora. Trebuie
pastrat un echilibru intre dorinta de disciplina si calauzirea lui Dumnezeu. Nu este bine sa te rogi nici rugaciuni de tip
telegrama, pe fuga, fara a-ti linisti mintea, dar nu este bine nici sa bolborosesti aceleasi cuvinte doar pentru a umple
timpul. Rugaciunea este, in cele din urma, o manifestare naturala a dorintei noastre de comuniune cu Dumnezeu.
Nimeni nu se naste expert in disciplina rugaciunii. Luca 11:1 ne arata ca rugaciunea se invata: “Doamne, invata-ne
sa ne rugam…” Faptul ca nu te rogi ca fratele X, sau ca sora Y, sau ca cei din Korea de Sud nu inseamna ca esti
varza si ca nu-i nimic de capul tau, ci, dimpotriva, poate constitui un mare avantaj. Dumnezeu cauta oameni
sinceri care se lasa invatati si care doresc sa comunice cu El: “Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire (la
fel de bine, dupa rugaciune) caci ei vor fi saturati!”
Sunt mai multe strategii ( sau modele de rugaciune) care pot fi de mare ajutor celor ce doresc sa se roage. Va las pe
voi sa cautati ce model va place, dar eu va voi impartasi un model pe care l-am invatat in ’95 la o conferinta pe
care Paul Y. Cho a tinut-o in Bucuresti – Modelul “Cortul Intalnirii”. Ordinea in care au fost pozitionate elementele
componente ale cortului este strategica si de foarte mare ajutor in a practica o viata de rugaciune autentica. Intri in
comuniune cu D-zeu la altarul de jertfa si iti inchei comuniunea cu El langa chivotul legamantului, dupa ce ai parcurs
drumul de la altar la chivot.
- altarul de jertfa: rugaciunea de MULTUMIRE.
- ligheanul de arama: rugaciunea de MARTURISIRE.
- sfesnicul de aur: rugaciune pentru UMPLEREA CU DUHUL SFANT.
- masa pentru punerea painilor: rugaciunea bazata pe SCRIPTURA.
- altarul tamaierii: rugaciune de MIJLOCIRE pentru diferite cauze.
- chivotul legamantului: rugaciunea de ADORARE.

Disciplinele spirituale (3)

STUDIUL SCRIPTURII
Disciplinele spirituale isi propun, in primul rand, transformarea interioara a individului. Ele urmaresc sa inlocuiasca
deprinderile vechi si nocive cu altele noi, datatoare de viata. Romani 12:2 ne spune sa ne “innoim in duhul mintii
noastre“. Disciplina studiului se ocupa de innoirea mintii noastre, de schimbarea gandirii de jos, care este influentata
de lume, cu o gandire de sus, influentata de Duhul lui Dumnezeu.
Ceea ce studiem determina obiceiurile pe care ni le formam, pentru ca, de obicei, actionam in raport de mentalitatile
pe care ni le-am format. Pavel este categoric in acesta privinta si ne spune in Coloseni 3:2 “Ganditi-va la lucrurile de
sus, nu la cele de pe pamant.” Pentru a ne gandi la lucrurile de sus trebuie sa ne insusim desprinderea de a studia
Scriptura intr-un mod sistematic. Pentru cei intersati, eu am propus o metoda (AICI).
Am observat ca, pe langa studierea Scripturii – fara de care nu putem sa crestem spiritual! – este foarte important sa
citim carti de doctrina biblica. Multi credinciosi fug de doctrinele biblice, gandindu-se ca ele ar trebui studiate doar
de catre teologi, ceea ce este fals. Doctrinele biblice au puterea de a genera foame si sete dupa Dumnezeu. Ele iti
stimuleaza intelectul si iti ordoneaza conceptiile religioase, ajutandu-te sa intelegi mai bine Scriptura si s-o explici
mai bine. Una dintre cauzele saraciei spirituale cu care ne confruntam astazi este lenea slujitorilor de a se adanci in
studiul doctrinelor biblice. Bisericile ar trebui sa organizeze in mod regulat serii de predici pe doctinele biblice, iar
pastorii ar trebui sa puna de- o parte biberoanele si sticlele de lapte si sa dea turmei hrana tare.
MEDITATIA
Disciplina meditatiei este una dintre disciplinele spirituale pe care le intalnim des in Scriptura, dar prea putin o
practicam. Intr-o lume ultra-tehnologizata si extrem de rapida, cine isi mai pune timp de- o parte pentru a medita la
Cuvantul lui Dumnezeu? Meditatia ne reconecteaza cu cerul si ne invata sa nu ne grabim. Carl Jung spunea: “Graba
nu este de la divolul, ea este diavolul insusi.”
Atunci cand meditam la Cuvantul lui Dumnezeu, noi invatam sa auzim vocea lui Dumnezeu care ne vorbeste cand
intr-un fel, cand in altul, dar nimeni nu are timp sa o asculte. Iata cateva versete care ne ajuta sa intelegem perspectiva
unor personaje biblice asupra meditatiei: Psalmul 119:97; 101; 102; 148; Genesa 24:63; Iosua 1:8; Psalmul 63:6;
Matei 14:13 etc.
Pentru a putea medita trebuie sa-ti rezervi timp, sa cauti un loc linistit, unde sa nu fii deranjat si sa-ti alegi o pozitie
care sa nu te distraga de la meditatie. Meditatia crestina se bazeaza in primul rand pe Scriptura – meditam la versete
din Scriptura si invatam pe de rost versete din Scriptura – dar ea poate sa se concentreze si asupra creatiei lui
Dumnezeu sau a evenimentelor curente.
Meditatia nu se invata din carti, meditatia se invata meditand. Suntem obisnuiti sa gasim scuze pentru a nu practica
disciplinele spirituale. Spunem ca suntem prea ocupati (eu unul m-am saturat de expresia “frate, nu am timp!”), ca ne
deranjeaza copiii si cate si mai cate motive. Dar in adancul inimii noastre stim ca nu este adevarat. De ce fugim de
meditatie? Pentru ca a sta in prezenta lui Dumnezeu presupune schimbare (vezi Isaia 6), iar noua nu ne place sa ne
schimbam. Doamne ajuta necredintei noastre!
Disciplinele spirituale (4)
INCHINAREA
Inchinarea este raspunsul nostru fata de dragostea lui Dumnezeu. Oricat de mult am incerca sa “rasplatim
bunatatile Domnului” prin mijloacele inventate de noi, inchinarea ramane cea mai nobila si mai profunda
exprimare a sufletului omenesc. In inchinare, intr-un mod real, dar in acelasi timp supranatural, fiecare individ
Il poate experimenta pe Hristosul cel viu – Centrul inchinarii noastre.
Disciplina inchinarii nu este una simpla. Nu oricine poate sa se inchine lui Dumnezeu, iar multi nici nu
stiu sa o faca, dar oricine are dreptul – fiind creati dupa chipul si asemanarea Lui – sa I se inchine lui Dumnezeu.
Inchinarea trebuie exersata si practicata zilnic. Ea nu se limiteaza doar la rugaciune, cantari de lauda si mersul
la biserica, desi le cuprinde. Inchinarea se manifesta printr-o atitudine de reverenta si de admiratie permanenta
pe care trebuie sa o avem fata de Dumnezeu. Inchinarea nu cunoaste limite. Noi ne putem inchina Lui Dumnezeu
“neincetat“. Apostolul Pavel ne spune: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul
pentru slava lui Dumnezeu.” (1Corinteni 10:31). A face totul spre slava lui Dumnezeu inseamna a te inchina lui
Dumnezeu.
Cand Domnul Isus a fost ispitit, in pustie, una dintre ispite a vizat inchinarea. Diavolul a fost gata sa
renunte la toata slava si stralucirea imparatiei sale, daca Isus i s-ar fi inchinat. Cu siguranta ar fi renuntat la toata
lumea, daca ar fi obtinut inchinarea Fiului lui Dumnezeu. In ispita aceasta sta o taina pe care o neglijam de multe
ori. Insusi diavolul a realizat ca inchinarea fata de Dumnezeu este mai importanta decat toata slava lumii. Noi
uitam ca am fost creati pentru a ne inchina lui Dumnezeu si pentru a-I sluji Lui, de aceea nu ne putem opune
ispitei diavolului care vizeaza inchinarea noastra si ne este atat de usor sa alegem slava lumii, dar atat de greu sa
ne inchinam Lui Dumnezeu, iubindu-L cu tot ce avem.
A dezvolta o atitudine permanenta de reverenta fata de Dumnezeu – prin cautarea zilnica a prezentei Lui
– este scopul disciplinei inchinarii. Ca intr-un muzical cosmic, credinciosul trebuie sa participe la inchinarea pe
care intreaga creatie i-o aduce lui Dumnezeu. Nu doar ingerii il lauda pe Dumnezeu, nu doar cele patru fapturi
vii sau batranii din cer i se inchina. Intreaga creatie i se inchina Domnului: soarele si luna, stelele luminoase,
apele din ceruri, balaurii de mare, adancurile pamantului, muntii si dealurile, copacii care stiu sa bata din palme,
animalele domestice si cele salbatice, imparati si oameni simpli, tineri si batrani. (Psalmul 148)
“Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar;
fiindca astfel de inchinatori doreste Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa i se inchine in
duh si in adevar.” (Ioan 4: 23-24)

Disciplinele spirituale (5)

MARTURISIREA
Marturisirea pacatelor este una dintre pietrele de temelie care stau la baza vietii spirituale. Niciodata nu s-au
experimentat treziri spirituale sau reinoiri morale, fara marturisirea pacatelor. Cand oamenii isi marturiseau pacatele,
Dumnezeul cerului isi revela puterea si turna peste poporul Sau belsug de binecuvantare. In istoria trezirilor spirituale,
una dintre constantele care au determinat pocainta maselor a fost disciplina marturisirii.
Rolul acestei discipline e sa ne elibereze de puterea pacatului. E drept ca acum privim pacatul cu un subiectivism
ingrijorator. Ca suntem slabi si e inevitabil sa pacatuim reprezinta probabil scuza noastra favorita. A pacatui e
omeneste, da, dar a te marturisi e dumnezeieste. Prin marturisire, omul primeste vindecare interioara. Ranile facute
de pacat, distrugerile sufletesti sunt vindecate si puterea vietii infrange puterea mortii, care, inevitabil, lucreaza in noi.
De ce ne este greu sa ne marturisim? Pentru ca in taina, fara a da glas acestor realitati, ne place pacatul si ne este greu
sa renuntam la el. Daca am realiza noi ce distrugeri poate sa faca acest cancer, acest virus al naturii umane care este
pacatul, nu l-am mai purta, in ascuns, in inimile noastre!
Marturisirea pacatelor incepe printr-o cercetare a constiintei si a inimii. Nu este suficienta o cercetare generala si o
marturisire superficiala, de genul: “iarta-mi pacatele facute cu voia si cele facute fara voie.” Trebuie sa fim concreti
si sinceri in marturisirea noastra si sa-L lasam pe Duhul Sfant sa sondeze adanc in inimile noastre, pentru a ne curati
in profunzime. Parerea de rau pentru ceea ce am facut trebuie urmata de hotararea de a nu mai pacatui. Noi nu ne
marturisim doar pentru a putea repeta pacatul, ci ne marturisim pentru a-i cere lui Dumnezeu puterea de a nu mai
pacatui.
Cea mai mare parte a marturisirii noastre are loc in fata lui Dumnezeu, dar disciplina marturisirii ne invata sa ne
marturisim si unii fata de altii. Nu este usor sa-ti marturisesti pacatele in fata cuiva, pentru ca mandria si teama se tin
dupa noi. Intr-o lume care idolatrizeaza “imaginea”, a te demasca reprezinta un risc pe care nu multi si-l asuma. Dar
daca vrei sa fii biruitor, daca te-ai saturat de o viata traita sub povara vinovatiei, atunci marturiseste-ti pacatele.
Biserica are slujitori care, cel putin teoretic, ar trebui sa primeasca marturisirile. Ca regula generala, marturisirea
pacatelor trebuie facuta in fata unei persoane mature din punct de vedere spiritual, inteleapta, care sa aiba
compasiune si sa doreasca sa se implice in vindecarea ta interioara. Iata de ce marturisirea inaintea strainilor voyajori
nu este benefica, ea iti da sentimentul ca te-ai vindecat, dar se prea poate ca maine s-o iei de la capat. Marturisirea
trebuie facuta in fata unei persoane care te cunoaste, care se poate ruga pentru tine si care iti va “supraveghea”
vindecarea. Marturisindu-ne unii in fata altora declansam o putere vindecatoare prin care omenescul din noi nu mai
este negat, ci transformat. Iata de ce, fara aceasta disciplina, cresterea spirituala este aproape imposibila.
Disciplina marturisirii este arma principala in lupta cu pacatul ascuns.
“Cand merg inaintea fratelui meu sa fac o marturisire, merg inaintea lui Dumnezeu. In prezenta unui frate pacatul este adus la
lumina.” (D.Bonhoeffer)
Pentru studiul personal: Psalmul 32; Proverbe 28:13; Daniel 9:20; Fapte 19:18; Iacov 5:16; Evrei 12:1; 1Ioan 1:9.

Disciplinele spirituale (6)

SLUJIREA
Asa cum spuneam, disciplinele spirituale isi propun transformarea omului interior. Cu ajutorul lor ne punem in locul
unde Duhul Sfant poate lucra in inimile noastre. Ele nu sunt un scop in sine, ci sunt mijloace prin care experimentam
harul nespus de felurit al lui Dumnezeu.
Ajungem acum la una dintre disciplinele spirituale favorite ale Domnului Isus. A nu se intelege ca El nu le-a indragit si
pe celelalte – El a excelat in toate disciplinele spirituale. Dar, analizand Noul Testament, nu putem sa nu observam
disponibilitatea fantastica a Domnului Isus Hristos de a sluji. L-a slujit pe Dumnezeu cu o dedicare extraordinara. El,
“Robul” profetit de Isaia, s-a dezbracat de Sine Insusi si vorbea Cuvintele Tatalui, nu ale Lui. Le spunea oamenilor
ceea ce a auzit la Tatal. Lucrul acesta uimeste, pentru ca astfel de afirmatii nu vin din partea unui simplu om, ele vin
din partea Celui ce era si este una cu Tatal. Lectia dependentei totale de Tatal nu poate fi invatata decat de slujitori.
Isus a fost un slujitor al oamenilor. I-a cautat pe cei pierduti; i-a ridicat pe cei cazuti; i-a mangaiat pe cei disperati; i-
a iertat pe cei pacatosi; i-a vindecat pe cei bolnavi; i-a invatat pe cei neinvatati si i-a iertat pe cei ce-L rastigneau si-I
savurau moartea. A renuntat la propriul Sau confort, slujind multimilor si s-a plecat la picioarele nespalate ale
uceniciolor Sai, pentru a-i invata ca daca nu se fac robii celorlalti nu vor avea parte de El. El, Robul lui Dumnezeu,
isi pregatea proprii slujitori.
De ce, dupa 2.000 de ani, uitam ca Dumnezeu ne cheama sa slujim? Am transferat slujirea spirituala in
curtea clericilor si o consideram datoria lor, nu datoria noastra. Este drept ca nu toti pot sluji in acelasi fel, dar toti
suntem chemati sa-L slujim pe Dumnezeu si sa slujim Biserica Lui. Isus nu trebuie imitat doar de catre preoti, pastori,
prezbiteri, diaconi, sau alti slujitori ai Bisericii, ci de fiecare credincios in parte. Ucenicul trebuie sa ajunga ca
Invatatorul Lui.
Am observat ca oamenilor le este teama sa se implice in slujire si nu-mi pot explica de ce. Noi am initiat anul acesta,
la fiecare slujba, un timp de citire a Bibliei cu toata biserica. La fiecare slujba, dupa o anumita strategie, diferite
persoane, care in mod normal nu slujesc public, citesc cate un capitol din Scriptura. In felul acesta implicam mai
multe persoane in slujirea bisericii, dar castigam si respect fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Am ramas socat sa constat
ca unii talibani spirituali le-au transmis unor surori care se oferisera voluntare pentru citiul Scripturii, sa renunte, pentru
ca, vezi Doamne, femeile nu sunt vrednice sa citeasca Biblia in biserica.
Am incercat sa-i conving pe membrii bisericii noastre ca, pe baza Scripturii, slujirea in Biserica trebuie sa fie comuna.
Pe baza a cel putin doua versete din Noul Testament, 1Corinteni 14:26 si Efeseni 5:19, ajungem la concluzia ca
slujirea in Biserica este o slujire a celor multi, nu a celor putini. Trebuie sa-i implicam pe oameni in slujire, chiar daca
asta inseamna sa mai taiem din timpul nostru de predica. Moise dorea ca toti sa prooroceasca, noi de ce sa nu dorim
ca toti sa slujeasca?
Cauta sa slujesti in primul rand in lucruri mici. Apoi in functie de darul pe care ti l-a dat Dumnezeu si de chemarea
pe care o ai. Implica-te in lucruri pe care altii refuza sa le faca (matura tu scarile!) si fii disponibil pentru fiecare
situatie care necesita o inima de slujitor. Nu cauta locurile inalte si nu te lupta pentru pozitii. Cauta sa fii un veritabil
slujitor al lui Dumnezeu si al copiilor Sai!
Slujirea este un atac frontal impotriva dorintei de marire. Adevarata slujire te smereste, iar slujirea fara smerenie nu
e slujire, ci tot dorinta de marire. Firea trebuie sa invete lectia dureroasa ca este lipsita de orice drepturi, iar disciplina
slujirii tocmai asta ne invata.
Doamne ajuta!

Disciplinele spirituale (7)

POSTUL
Postul este una dintre disciplinele spirituale care, mai ales in secolul 21, este privita cu o foarte mare reticenta. Cei
care obisnuiesc sa posteasca sunt priviti uneori ca fiind extremisti, sau fanatici religiosi, pentru ca, dupa mentalitatea
noastra ne este greu sa pricepem de ce ar avea nevoie Dumnezeu de chinul nostru pentru a ne raspunde. Accentul-
exagerat uneori- pe care il punem pe “slujirea din inima” ne face sa nu mai privim cu seriozitate disciplinele care
implica sacrificarea dorintelor trupesti. Conteaza inaintea lui Dumnezeu sacrificiul dorintelor noastre? Biblia ne spune
ca DA.
Unul dintre versetele remarcabile cu privire la disciplina trupului se gaseste in 1Corinteni 9:27: “Ci ma port aspru cu
trupul meu, si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat.” Postul este una dintre
disciplinele esentiale care vizeaza “stapanirea trupului”.
Postul biblic este intotdeauna orientat spre scopuri spirituale. Nu trebuie sa confundam postul cu greva foamei, care
are scop politic si nu e nici cura de slabire, caci in cazul acesta vedetele Fashion TV ar fi mai sfinte decat multi
credinciosi.
In Vechiul Testament, postul era folosit pentru a cauta calauzire din partea lui Dumnezeu (2Cronici 20:3-4; Estera
4:16; Ezra 8:21), pentru a primi raspuns la rugaciune (2Samuel 12: 16; Daniel 9:3), pentru a exprima pocainta
sincera (Iona 3:5-10; Neemia 9:1-3) si pentru alte cauze care trebuiau “auzite in ceruri” (Isaia 58:4). Inca de atunci,
Dumnezeu a incercat sa-si invete poporul ca simpla abstinenta de la mancare si bautura nu este suficienta. Degeaba
postesti daca ramai acelasi om firesc, separat de Dumnezeu si supus altor vicii ale trupului. Postul trebuie sa
transforme inima – studiati Isaia 58: 3-11, un pasaj esential in a intelege esenta disciplinei postului – pentru a avea
efect in plan spiritual.
Dupa botezul Sau, Domnul Isus a postit timp de 40 de zile si a fost ispitit de diavolul, care s-a grabit sa-i faca o
vizita. Se prea poate ca dupa o perioada de post indelungata, primul care sa te viziteze sa nu fie Dumnezeu, ci diavolul.
Satan se simte amenintat cand credinciosii cauta fata Domnului cu rugaciune si post, pentru ca postul este o declaratie
agresiva ca noi NU suntem supusi dorintelor trupesti, firesti, manipulate de catre diavol, ci suntem supusi lui
Dumnezeu. Postul declanseaza resurse spirituale de neimaginat. Nu e de mirare ca, dupa ispitirea Sa, Luca ne spune
ca Isus s-a intors in Galilea “plin de puterea Duhului” (Luca 4:14) Postul placut lui Dumnezeu duce inevitabil la
plinatatea Duhului in viata credinciosului.
Fariseii- ca si ucenicii lui Ioan Botezatorul- posteau de doua ori pe saptamana (Matei 9:14; Luca 18:12). Vazand ca
ucenicii Domnului Isus nu posteau deloc, au intrebat mirati: “De ce?” Isus le spune ca, deocamdata, nu e nevoie sa
posteasca – Mirele este cu ei – dar va veni vremea cand si ei vor posti. Biblia nu ne spune cat de des trebuie sa
postim si nici nu stabileste un program anual de post. Dar Isus ne spune ca ucenicii Lui, adica noi, trebuie sa postim si
trebuie sa postim in asa fel incat oamenii din jur sa nu observe. In felul acesta, credinciosul isi va primi rasplata de la
Dumnezeu, nu de la oameni (Matei 6:16 – 18).
Sunt situatii cand anumite probleme spirituale nu pot fi rezolvate decat prin rugaciune si post. Isus ne spune ca sunt
soiuri de draci care nu ies afara decat cu “rugaciune si post” (Matei 17:21). Biserica trebuie sa exceleze in aceasta
disciplina spirituala. Probabil ca una dintre cauzele pentru care lumea se afunda tot mai mult in intunericul diabolic
care ne invaluie este si faptul ca Biserica nu mai posteste, sau daca posteste o face de ochii lumii, nu de dragul lui
Dumnezeu.
Solutie practica: Alege-ti o zi pe saptamana in care sa practici aceasta disciplina. Renunta nu doar la mancare si
bautura, dar si la alte activitati (TV, calculator etc.) care iti pot distrage atentia de la Dumnezeu. Dedica-te rugaciunii,
dar si altor discipline spirituale, in special studiului si meditatiei biblice.
In biserica noastra, ziua de Marti este zi de post pentru intreaga biserica. Bineinteles ca nimeni nu este obligat sa
posteasca – postul obligatoriu este un non-sens – dar recomandam membrilor nostri sa se implice in slujire si prin
post, cum facea Ana (Luca 2:37) si sa sustina cauzele pentru care ne rugam. Am observat ca o zi de post pe saptamana
– in care ne dedicam cu tot ceea ce avem prezentei lui Dumnezeu – este extrem de benefica pentru cresterea spirituala.
Cu ajutorul acestei discipline invatam sa nu ne lasam dominati de lucrurile trecatoare. Postul restabileste echilibrul
pe care asa de usor il pierdem.

Disciplinele spirituale (8)

Disciplinele spirituale nu sunt eficiente daca nu sunt practicate regulat. Nu poti avea pretentia sa construiesti ceva
durabil in viata ta daca nu insisti si daca nu perseverezi asupra disciplinelor. Fiecare avem nevoie de disciplina, asa
cum un sportiv are nevoie de disciplina pentru a reusi in ceea ce si-a propus. Totusi, spre deosebire de sportivi, unde
vointa proprie si motivatia sunt suficiente, un credincios are nevoie de puterea si de calauzirea Duhului Sfant asupra
vietii sale. Disciplinele spirituale practicate doar prin vointa proprie duc, inevitabil, la fariseism. Fiecare dintre noi
avem nevoie de HAR pentru a deveni ceea ce Dumnezeu intentioneaza sa devenim.

DISCIPLINA TACERII
Omul vorbeste mai mult decat trebuie. Iacov (Iacov capitolul 3) merge pana acolo incat spune ca daca nu greseste
cineva in vorbire este un om desavarsit. Aceasta disciplina restabileste echilibrul pe care, de cele mai multe ori, noi
insine il distrugem. Daca am sti sa tacem atunci cand trebuie, am evita o multime de neplaceri.
Solomon (Eclesiastul 3:7) ne spune ca exista o vreme pentru vorbire si o vreme pentru tacere. Fiecare dintre noi
trebuie sa invatam sa cunoastem vremea tacerii. Pentru aceasta trebuie sa practicam momente de tacere. Pune-ti
deoparte perioade din zi cand sa nu vorbesti deloc, momente in care sa te retragi si, in liniste, sa incerci sa-ti deschizi
urechile sufletului. Ar fi de preferat ca, cel putin o data pe luna, sa ai o zi in care sa incerci sa nu vorbesti deloc. O
zi petrecuta in mijlocul naturii, departe de lumea nebuna de asfalt, inconjurat de creatia mareata a lui Dumnezeu, in
care sa inveti sa-L onorezi pe El prin tacerea ta. De multe ori nu-L auzim pe El, pentru ca vorbim prea mult.
“Daca ne-am inchipui ca trebuie sa vorbim mai mult decat sa ascultam, atunci am avea doua guri si o singura ureche.”
(Mark Twain)
Texte de analizat: Proverbe 25:11; Eclesiastul 5:1-2; Psalmul 39:1-2; Proverbe 10:19; Proverbe 17:18; Psalmul 37:7;
Plangeri 3:26.

DISCIPLINA SIMPLITATII
Am scris despre simplitate in cateva randuri si si am incercat sa nu fiu doar un teoretician, ci mi-am impus sa practic
disciplinele spirituale pentru a le vorbi altora si din putina mea experienta. Cred ca lipsa de simplitate este cauza
multor probleme cu care ne confruntam. Desi incercam sa parem simpli in domenii care nu mai sunt relevante pentru
fondul problemei, ne confruntam cu o invazie de mandrie si extravaganta in domenii cu adevarat relevante. Personal,
nu cred ca mai intereseaza pe cineva daca o sora poarta sau nu poarta batic pe strada. Ideea ca baticul ar fi semnul
pocaintei este complet depasita. Oamenii se uita la atitudine, la caracter, la modul in care ne practicam credinta. Viata
noastra arata ce fel de credinciosi suntem.
Iata o situatie care descrie modul in care este privita uneori simplitatea. Intr-o biserica din nordul tarii – chiar daca ne
aflam in secolul 21 – fratii inca nu poarta cravata, nu accepta rochii de mireasa – nici pomeneala de podoabe de nunta
– nu au televizor in casa, se opun muzicii moderne, mai ales instrumentelor “nespirituale” si mai fac inca multe lucruri
prin care incearca sa dovedeasca ca sunt pocaiti. Ca ei au asemenea incredintari nu ar fi o problema, fiecare isi impune
limite proprii si decide ce lucruri ii sunt sau nu ii sunt de folos. Dar aceiasi frati pocaiti au cele mai mari case (viloaice!)
din localitate si probabil cele mai scumpe masini din judet. La ei in parcare vei vedea X5-uri, ML-uri, Mercedes-uri,
Touareg-uri, A8-uri si alte natii de masini deloc simple. Un prieten mi-a spus ca un frate avea un Bentley facut la
comanda. M-am distrat copios, pentru ca situatia e de-a dreptul penibila. Adica nu am cravata, nu am televizor, dar
ma plimb cu Bentley-ul si iti predic tie, fraierul care ma asculti, ca trebuie sa te pocaiesti si sa fii smerit in
imbracaminte.
A fi simplu inseamna a fi liber, pentru ca disciplina simplitatii reflecta o realitate interioara ce se manifesta intr-un
mod de viata exterior.

Disciplinele spirituale (9)

Nu am avut pana acum o serie asa de lunga de postari. Probabil ca unii s-au plictisit deja, dar eu sunt convins ca
disciplinele spirituale pot revolutiona viata noastra spirituala. Voi enumera astazi inca trei discipline spirituale, cu
speranta ca sunt printre cititorii mei persoane care s-au hotarat si sa le practice, nu doar sa se informeze.
DISCIPLINA CASTITATII
Disciplina castitatii inseamna abtinerea de la relatii sexuale extraconjugale, dar si abtinerea de la orice gand
pacatos. Disciplina castitatii implica un refuz categoric al oricaror imagini cu caracter sexual pacatos, pentru ca
scopul ei este sa ne pastreze mintea si inima curata.
Credinciosul trebuie sa aiba o perspectiva biblica asupra sexualitatii. Relatiile sexuale nu sunt pacatoase atunci
cand au loc in cadrul instituit de Dumnezeu – familia, dar sunt devastatoare in afara ei. Probabil ca cele mai
multe excluderi din bisericile noastre sunt cauzate de pacate de natura sexuala, asta in cazul in care se afla, caci
cine stie cati curvari, pe care nu-i stie nimeni, se impartasesc cu noi?
Tinerii care traiesc intr-un mediu impregnat de pofte sexuale; barbatii care sunt plecati cu anii la lucru in
strainatate; femeile care-si lasa barbatii baby-siteri in tara, iar ele matura apartamentele strainilor si le strang
capsunile; sfintii sobri din biserici ai caror ochi sclipesc urmarind fustele si decolteurile surorilor; utilizatorii de
internet si televiziune, cu totii sunt predispusi caderii in pacate sexuale. Fara o disciplina severa si fara
a persevera in practicarea disciplinei castitatii, nu avem cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu. Noi suntem
Templul Duhului Sfant si e treaba noastra sa pastram Templul curat, prin mijloacele pe care ni le-a pregatit
Dumnezeu.
Pasaje de analizat: Iov 31;1; Matei 5:28; 1Tesalonicieni 4:3-5; 1Corinteni 6:12-20.

DISCIPLINA CONFIDENTIALITATII
Confidentialitatea, ca disciplina spirituala, se manifesta in doua directii:
1) confidentialitate fata de faptele tale. Nu te lauzi cu ceea ce ai facut, sau cu ceea ce posezi tu, pentru ca “lauda
de sine nu miroase-a bine”, nu-i asa? Confidentialitatea cu privire la faptele proprii implica smerenie, umilinta.
Nu trebuie sa stie dreapta ce face stanga. Suntem chemati sa ne practicam neprihanirea inaintea lui Dumnezeu,
nu fata de oameni, Matei 6:1-6. Noi nu suntem interesati de aprecierile si laudele oamenilor, noi slujim in asa
fel incat sa fim apreciati de Dumnezeu.
2) confidentialitate fata de faptele altora. Un credincios stie sa pastreze un secret, o marturisire. Nimic nu e mai
dezgustator decat un pocait care umbla cu barfeli. Nu vi se pare ca barfa este principala activitate a unor pocaiti?
Nu stiu sa faca nimic pentru Dumnezeu, dar la barfa nu-i intrece nimeni. Se constata o lipsa de incredere tot mai
accentuata in slujitorii bisericii, tocmai din pricina faptului ca “lupii in piei de oaie” au luat marturisirile si le-au
transformat in “gloante naziste“, cum spunea Vladimir Pustan, sau in subiecte de predica. Ca slujitori ai lui
Dumnezeu, nu avem voie de divulgam secretele marturisirii, 1Tesalonicieni 4:6, Proverbe 17:9. Un slujitor e un
om secretos, nicidecum un barfitor, el practica disciplina confidentialitatii pentru ca a inteles ca “…sufletul
credinciostine ce i s-a incredintat” (Proverbe 11:13).

DISCIPLINA PARTASIEI
Nu insist asupra acestei discipline pentru ca, banuiesc, predicatorii va spun Duminica de Duminica cat este de
important sa veniti la Biserica pentru a dezvolta partasia cu fratii si surorile, Fapte 2:42 – 47. Insist, in schimb,
asupra importantei unitatii in cadrul partasiei fratesti. Noi nu putem birui de unii singuri, avem nevoie de cei de
langa noi si tocmai acesta este meritul disciplinei partasiei: ne invata sa ne apreciem aproapele si sa luptam alaturi
de el. Ca o armata sfanta ne unim fortele, ne ridicam scutul pentru a ne proteja aproapele si mergem la lupta
stiind ca doar impreuna putem invinge. Am scris despre unitatea Bisericii (AICI). Disciplina partasiei aduce in
atentia noastra un principiu pe care l-au avut muschetarii “Unul pentru toti si toti pentru unul!”
Texte de analizat: Ioan 17; Filipeni 2:1-4; 1Corinteni 1:10; Efeseni 4:3

Disciplinele spirituale (10)

Disciplinele spirituale nu functioneaza ca mijloace de sine statatoare. Eu nu pot creste spiritual doar pentru ca
practic anumite discipline. Doar pentru ca ma rog, postesc, meditez sau citesc Biblia, nu inseamna ca, in mod
automat, voi si creste spiritual. Cei care au incercat sa practice disciplinele spirituale ca mijloace de sine
statatoare, au fost dezamagiti si au ajuns sa afirme, de exemplu, ca: “rugaciunea nu functioneaza”.
Noi practicam disciplinele spirituale nu pentru ca ele ar avea puterea sa ne schimbe, ci pentru ca ele ne pun in
locul in care Duhul lui Dumnezeu ne poate schimba. Atunci cand ma hotarasc sa practic disciplinele spirituale,
eu ma pun la dispozitia Duhului Sfant – lutul se pune la dispozitia Olarului. Un frate de la noi povestea o vedenie
pe care a avut-o cineva. Un sculptor incerca sa prelucreze o bucata de lemn, dar, de fiecare data cand punea
lemnul pe masa de lucru si incerca sa-l ciopleasca, lemnul sarea de pe masa. Sculptorul il punea la loc si, cand
incerca sa ciopleasca lemnul, lemnul iar sarea de pe masa. La un moment dat, sculptorul a legat lemnul de masa
si a inceput sa-l prelucreze. Fara disciplina suntem ca lemnul care sare de pe masa, Marele Sculptor nu ne poate
prelucra. Disciplinele ne “leaga” de masa de lucru a lui Dumnezeu si ii ingaduie sa ne prelucreze.

In incheierea acestei serii de postari, doresc sa va incurajez pe toti sa practicati disciplinele spirituale si sa
perseverati in practicarea lor. Nu va asteptati la transformari radicale imediate, efectul disciplinelor se va
vedea in timp. Ele implica dedicare si lupta continua, dar cine poate exprima maretele binecuvatari pe care le
experimenteaza omul care cauta fata lui Dumnezeu?!

“Dacă nu puterea Divină te-a ridicat, asemenea lui Atanasie, “contra mundum”, nu văd cum ai putea duce la
bun sfarşit ceea ce întreprinzi: lupta împotriva execrabilei nemernicii, care este un adevărat stigmat pentru
religie şi pentru natura umană. Dacă nu Dumnezeu te-a ales special pentru aceasta, vei fi facut harcea-parcea
de împotrivirea oamenilor şi a diavolilor; dar dacă Dumnezeu este cu tine, cine iţi va putea sta împotrivă? Sunt
ei toţi mai puternici decât Dumnezeu? Oh, nu! Nu osteni în facerea binelui. Mergi înainte în Numele lui
Dumnezeu şi a puterii tăriei Sale…”
(John Wesley catre William Wilberforce)
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.

discipliná (a ~) (-ci-pli-) vb., ind. prez. 3 disciplineáză

A DISCIPLINÁ ~éz tranz. A face să se disciplineze. /<fr. discipliner
A SE DISCIPLINÁ mă ~éz intranz. Ase obișnui cu disciplina; a căpăta spirit de disciplină. /<fr. discipliner
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
DISCIPLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. [Cf. fr. discipliner, it. disciplinare,
lat. disciplinari].
DISCIPLINÁ vb. tr., refl. a (se) obișnui cu disciplina, cu ordinea. (< fr. discipliner, lat. disciplinari)
discipliná vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. disciplinéz, 3 sg. și pl. disciplineáză
disciplinà v. a supune unei regule uniforme.
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei
colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. –
Din fr. discipline, lat. disciplina.
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei
colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. știință. –
Din fr. discipline, lat. disciplina.
disciplínă (-ci-pli-) s. f., g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne
DISCIPLÍNĂ s. 1. ordine, regulă, rânduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~!) 2. v. branșă. 3. v. știință. 4. v. obiect.
Disciplină ≠ anarhie, indisciplină
DISCIPLÍNĂ1 f. 1) Totalitate a regulilor de purtare obligatorii care asigură relații normale între membrii unei
colectivități. 2) Respectarea acestor reguli. ~a muncii. /<fr. discipline, lat. disciplina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
DISCIPLÍNĂ2 ~e f. Ramură a unei științe. /<fr. discipline, lat. disciplina
DISCIPLÍNĂ s.f. 1. Totalitatea regulilor de conduită care asigură menținerea unei purtări corespunzătoare într-o
colectivitate. ♦ Supunere a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. 2. Spirit de ordine,
deprindere cu o ordine strictă. 3. Ramură a unei științe; studiu; știință. [< fr. discipline, it., lat. disciplina].

ISCIPLÍNĂ s. f. 1. totalitatea regulilor de conduită și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități; supunere
a membrilor unei colectivități față de dispozițiile date de conducere etc. ◊ spirit de ordine, deprindere cu o ordine
strictă. 2. ramură a unei științe; domeniu, specialitate: (p. ext.) știință. (< fr. discipline, lat. disciplina)

disciplínă s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. disciplínei; pl. disciplíne

disciplină f. 1. regulament destinat a asigura buna ordine într´o adunare, într´un corp constituit: disciplina militară
trebue să fie foarte severă; 2. direcțiune: a fi sub disciplina unui bun maestru; 3. consiliu de disciplină, tribunal
însărcinat cu menținerea ordinii: ordinul advocaților are consiliul său de disciplină.