Sunteți pe pagina 1din 4

"IMPLICAREA TINERILOR IN AJUTORAREA

PERSOANELOR AFLATE IN SUFERINTA

1.PREGATIREA APERCEPTIVA

Saptamana trecuta v-a fost prezentat date despre concursul national catehetic "Hristos
cuvantul care vindeca", de aceea astazi va voi prezenta prima cateheza din acest concurs.
Tânărul este permanent în căutarea identității sale și nu o va găsi decât dacă se
raportează la un ideal perfect, la Hristos Domnul. Pentru a avea însă ca model pe Hristos,
tânărul vrea să vadă multe brațe deschise, multe inimi care bat în același ritm și persoane ca
îl iubesc și îl acceptă așa cum este el.

2.ANUNTAREA TEMEI

Astazi va voi vorbii despre implicarea tinerilor in ajutorarea persoanelor aflate in suferinta.

3.TRATAREA

Hristos Domnul le spune tinerilor ca și nouă: ”Veniți binecuvântații Tatălui meu de


moșteniți Împărăția cea gătită vouă!” ca răsplată pentru dragostea față de semeni de care au
dat dovadă. Cercetarea și îngrijirea bolnavilor este una dintre datoriile morale enumerate în
capitolul 25 din Sf. Evanghelie după Matei și se adresează și lor pentru că spune El: ”bolnav
am fost și M-ați cercetat”
Tineri care l-au slujit pe Dumnezeu sau l-au urmat pe Hristos au fost și în Vechiul și
în Noul Testament: David înainte de a deveni rege, Sf. Apostol și evanghelist Ioan, Sfântul
Timotei, ucenicul Sf. Apostol Pavel și toți au fost cuprinși de o fervoare și o dorință de acțiune
care au dus la schimbări remarcabile în lumea în care au trăit, devenind astfel mărturisitori.
Tinerii gândesc activitatea Bisericii într-un mod original. ”Activitatea Bisericii este și ea
diversificată, după cerințele timpului și dacă până în ‘90 se oficiau doar slujbe în Biserică,
pentru că nu prea aveai voie să faci altceva, astăzi Biserica și-a diversificat activitatea și,
ajunge acolo unde oamenii nu pot ajunge la Biserică: azile, spitale sau penitenciare; Se
organizează astfel diferite activități cu tinerii în afara serviciului divin, tinerii sunt implicați cât
mai mult în activitățile sociale și culturale ale Bisericii. Ne bucurăm de mult elan din partea
tinerilor, vin cu multă dragoste la solicitări din partea Bisericii și cred că știm cu toții ce
activități deosebite desfășoară Asociația Studenților Creștini Ortodoxi (ASCOR) ca și Asociația
Tinerilor Ortodocși. Sunt încă și alți mulți tineri care nu sunt membri în aceste două asociații,
dar sunt destul de activi în parohiile noastre și sunt și aceștia implicați de către preoți, în
proiectele pe care se derulează la nivel de parohie”.
Tinerii au nevoie de un impuls pentru a se implica, de aceea Biserica urmează
exemplul lui Hristos care spune tânărului bogat: lasă tot ce ai și urmează mie!” Dacă voiești
să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea,
vino şi urmează-Mi.” Biserica, este chemarea care îl scoate pe tânăr din ale sale și îl face
sensibil la ceilalți. Este nevoie ca Biserica ”să manifeste deschidere față de frământările lor
printr-o implicare care să fie mai presus de temeri și polemici”.
Principalul mod de atragere a tinerilor ține de Cuvânt: ”Cuvântul, ca mijloc de vestire a
lui Hristos- Cuvântul lui Dumnezeu, răsună în inima omului, găsește întotdeauna în om un
ecou…[11]” (Pr.Dr.Ioan Reșceanu). Preotul trebuie, pentru a-I atrage pe tineri să manifeste o
atitudine deschisă, abilă, plină de tact și seriozitate pentru a comunica real cu tinerii:
Mântuitorul ne îndeamnă ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” iar Sf. Ap. Pavel
spune ”Tuturor m-am făcut toate ca, în orice chip să mântuiesc pe unii”
Pentru a-i atrage nu îi vom critica pentru greșelile lor, ci ne vom jertfi timpul nostru, în
sprijinul lor, în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă.
Trebuie apoi să le cunoaștem năzuințele, stările sufletești, neliniștile, răspunsul nostru
având ca fundament iubirea lui Dumnezeu față de oameni : ”Hristos, ca Lumină a vieții, care
luminează pe tot omul (Ioan 1,9), oferă tinerilor, prin intermediul Bisericii, adevăratul centru
de greutate și dă vieții fiecăruia sens ” Biserica le oferă tinerilor așadar dreapta socotință,
spiritul discernământului, echilibrul lăuntric și viața adevărată.
Tânărul se va implica însă mai mult când va avea în față un model, o personalitate, pe
care îl va vedea și îl va inspira. Ca exemplu: Părintele Arhim. Teofil Pârâian, Părintele Prof.
Constantin Necula, marii duhovnici și alți oameni care au darul de a inspira. De multe ori
inspirația poate veni de la un duhovnic bun, care știe să canalizeze energia tânărului pentru
a-l implica în grija față de cei suferinzi. Puterea de a face modelul de folos izvorăște însă tot
din interiorul tânărului, din suflet. O studentă mărturisea într-un articol despre rolul
modelului pentru viață: ”Antrenați de repeziciunea cu care ne raportăm la cele ce ne
înconjoară, uităm adesea că, de fapt, răspunsul așteptat și modelul ale cărui principii ne
dorim să se muleze preferințelor noastre izvorăsc din puterea pe care i-o atribuim sufletului,
din capacitatea noastră de a deschide gândul ca pe-un făuritor de bine”.
De asemenea are nevoie și de o bună organizare, ceva ce funcționează deja. De aici vine
succesul asociațiilor de tineri, formate una după modelul celeilalte. Aici putem include și
faptul că se reunesc tineri de vârste apropiate, cu interese comune.
Trebuie să existe și ceva care să-l atingă sufletește, care să-l facă să acționeze. De multe ori
un caz de suferind prezentat în așa fel încât să suscite interesul și compasiunea va determina
și pe tânăr să se implice mai mult.
Dacă tinerii vor avea la dispoziție și mijloace prin care să poată acționa, implicarea lor
se poate mări. Unii tineri nu se implică în activități de cercetare a bolnavilor pentru că spun ei
că nu au nimic: sunt săraci, deci ce ar putea aduce. Dacă li se pun la dispoziție, măcar la
început, de către parohie, sau sponsori, pachețele, mijloace de transport, ambalaje sau alte
lucruri necesare, vom vedea că atunci activitatea se va desfășura bine și poate continua chiar
din inițiativa lor.

4.RECAPITULAREA
Au tinerii ceva de oferit bisericii?
Care sunt nevoile bolnavilor care pot fi împlinite de tinerii care îi cercetează?
Cum îl determinăm pe tânăr să se implice?
Ce calități trebuie să aibă un tânăr pentru a cerceta și îngriji pe suferinzi?

5.ASOC IEREA
Tinerii care participă la activități de ajutorare și cercetare a celor bolnavi sunt bine
intenționați și de multe ori au chiar inițiative proprii, mai ales când este vorba despre cineva
apropiat sau cunoscut lor. Dar pentru ca astfel de activități să fie susținute cu regularitate sau
cu un efect mai mare, este nevoie să fie organizate prin intermediul parohiilor. Cel mai ușor
se desfășoară activitatea atunci când este gândită sub forma unui proiect, bine documentat și
organizat, în așa fel încât fiecare tânăr, și preotul paroh, să aibă rolul său.
6.GENERALIZAREA
Tinerii ne reamintesc de faptul că Biserica trebuie să fie mereu nouă, să redescopere
Tradiția ei vie. Tradiția și experiența sfinților devine experiența tinerilor de astăzi dacă ei cred
din tot sufletul în ceea ce Biserica le transmite. Ei trebuie să vadă, să audă, să simtă şi să
iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, esenţial pentru viaţa lor, căci Evanghelia nu
este o literă moartă, ci Duhul Sfânt prezent care-l aduce pe Hristos în lume. Tinerii ortodocși
au adeseori experiența dureroasă de a fi străini în lumea aceasta. ”Eu le-am dat cuvântul Tău,
și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.” Ioan 17,14-15 .
Ei văd însă la cei bolnavi ce înseamnă cu adevărat suferința și care este rostul ei. Își dau
seama că viață de aici are în componența ei jertfa și suferința: ”În lume necazuri veți avea,
dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.

7.APLICAREA
Ca și concluzie, tinerii vor fi mai receptivi față de suferința altora și mai implicați în
activitățile bisericii dacă învață experiența ocrotirii vieții și înțelegerea suferinței . IPS Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei îndemna pe părinții copiilor și tinerilor: ”Să fiți și blânzi, să
fiți și severi, fermi adică cu copiii dumneavoastră! Să cunoască frumusețea copilăriei, dar în
același timp deja să-i obișnuiți de mici cu greul! Să vadă că pâinea se obține cu sudoare; că o
casă se construiește cu multă jertfă; că viața este frumoasă! Da! Este foarte frumoasă dar
este și în același timp grea pentru că pe umerii fiecărui român se află o cruce: crucea familiei,
crucea Bisericii, crucea unor probleme care sunt în orice ființă umană!.”

S-ar putea să vă placă și