Locul unde suferinzii sunt cercați și iubiți de Dumnezeu

Fotografii: Mihnea Păduraru și arhiva Centrului social „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma
și Damian” Sfințirea centrului social

Un articol de: Dumitru Manolache - 06 Feb 2024

Emil Cioran califica boala ca fiind „o calitate de transcendență a corpului”,

sau „indiscreții de eternitate ale cărnii”, definind metaforic ceea ce Sfinții
Părinți spun cu convingere că este „un mod de a te întâlni cu Dumnezeu”.
Acest fel de întâlnire vindecătoare se concretizează, în forme adecvate, și în
Centrul social de zi pentru persoane vârstnice „Sfinții Doctori fără de arginți
Cosma și Damian” al Arhiepiscopiei Craiovei, care a fost deschis de curând în
capitala Olteniei, unde 25 de persoane în vârstă, singure, se transformă din
obiecte ale milei în oameni cercați și iubiți de Dumnezeu.

În înțelegerea comună, sănătatea înseamnă integritatea corpului și buna funcționare a

organelor sale, boala fiind doar o defecțiune a acestui organism, de „repararea” căruia se
ocupă medicina. În accepțiunea Bisericii, însă, omul reprezintă o unitate deplină între trup și
suflet, acesta din urmă fiind legat de primul, dar depășindu-i materialitatea. Astfel, omul
devine o persoană destinată eternității, capabilă de îndumnezeire. Prin lucrarea Bisericii și a
harului lui Dumnezeu, fiecare persoană singură, izolată, abandonată sau neglijată care ajunge
în acest centru social reușește să-și transforme suferința într-o punte de unire cu cerul, o taină
a crucii care devine asumare, nădejde, răbdare și credință. „Iată că ne-a ajutat Bunul
Dumnezeu să realizăm acest centru în vremuri tulburi, când unii le închid, iar noi le
deschidem, ceea ce înseamnă că grija Bisericii este un fapt real şi obiectiv. Obiectiv pentru că
avem aceste obiective şi real pentru că ne vom strădui întotdeauna să îndeplinim ceea ce
Domnul ne-a dat ca să facem: să ne îngrijim pentru toţi”, spunea Înaltpreasfințitul Părinte
Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cu prilejul inaugurării centrului social.

O adevărată familie creștină

Ajunși în Bănie într-o zi mohorâtă de iarnă, am vizitat noul așezământ social de zi al Arhi-
episcopiei Craiovei, descoperind aici o adevărată familie creștină în care Biserica, fără a
idealiza suferința, o transformă într-un mijloc semnificativ pe calea care conduce la desăvâr-
șire, adică la mântuire. „La Tatăl nu se poate intra decât în stare de jertfă”, spunea Sfântul
Chiril al Alexandriei. Pentru că până la urmă despre jertfă vorbim și în acest caz.

Gazda noastră a fost Gabriela Firu, coordonatorul centrului, care ne-a mărturisit: „Acest
obiectiv social al Bisericii a fost înființat în anul 2023, din fonduri europene, cu
binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. Inaugurarea a avut loc în luna
septembrie a aceluiași an. Centrul este frecventat în prezent de 25 de persoane de peste 55 de
ani, care nu se află în activitate, oameni care au nevoie de socializare, de comunicare, de
dialog. Majoritatea sunt persoane singure, care trăiesc oarecum în suferință, semeni care din
cauza izolării au avut la un moment dat o cădere morală. Venind în centru au reușit să-și
depășească blocajul generat de izolare, de singurătate, și doresc să se integreze social. Mulți
dintre ei prezintă patologii specifice vârstei. Noi nu punem însă cu precădere accentul pe
latura medicală, pentru că beneficiarii sunt persoane care își țin sub control afecțiunile fizice,
ci pe partea psihologică, pentru că ei sunt demoralizați. Ei ne-au mărturisit că aici se simt mai
bine, că nu mai au sentimentul singurătății, că sunt mai optimiști și mai încrezători în anii ce
vor veni. Centrul desfășoară un program zilnic, între orele 8:00 și 16:00. Majoritatea
beneficiarilor vin încă de la ora deschiderii, se formează grupuri de lucru, și rămân aici cât
timp vor, după care se reîntorc la domiciliile lor. Dispunem de un colectiv format din șapte
persoane calificate, adică doi asistenți sociali, doi lucrători sociali, un kinetoterapeut, un
coordonator al centrului și personal de serviciu. Programul pe care îl desfășurăm este foarte
variat și conceput împreună cu seniorii noștri. Punem accent pe parteneriatele cu bisericile din
apropiere și cu instituțiile culturale din Craiova. Astfel am dezvoltat contracte de colaborare
cu un număr important de parohii, care ne sprijină prin diferite colecte de materiale necesare
activităților desfășurate, dar și cu servicii de consiliere spirituală. Prin intermediul preoților,
promovăm serviciile centrului în rândul enoriașilor. Totodată, suntem sprijiniți de instituțiile
de cultură și cele cu profil educativ din Craiova. În perioada premergătoare sărbătorilor de
iarnă, bătrânii noștri au participat la repetițiile concertelor desfășurate la Filarmonica Oltenia
Craiova, au vizitat Secția de etnografie a Muzeului Olteniei din municipiu, unde au vizionat
expozițiile organizate. Aici vom desfășura activități în ateliere tradiționale derulate de Centrul
județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Dolj, instituție care a sprijinit
de-a lungul timpului toate centrele sociale ale Arhiepiscopiei Craiovei”, ne mărturisește
Gabriela Firu.

Spectrul singurătății și al izolării

Suferința celor care vin în acest centru este generată de spectrul singurătății, al izolării, al
abandonării sau neglijării de către cei din jur. Aici ei se simt utili. Acesta este și scopul
Bisericii, care încearcă să le țină vie speranța, dorința de a merge mai departe, de a rămâne
integrați în viața comunității.

Despre lucrurile care îi frământă ne-a vorbit Lia Ceaușescu, asistent social: „Marile probleme
ale acestor oameni derivă din faptul că ei nu se mai află în activitate. Această lipsă din viața
lor necesită o nouă organizare a propriei existențe. De aceea sunt debusolați și necesită
stabilirea unui nou echilibru, a unei noi identități sociale. Nu mai reușesc să se integreze ușor
în restul societății, să comunice cu cei care sunt încă activi și care au o atitudine ușor
discriminatorie față de ei. De aceea vârstnicii sunt neînțeleși, nu mai au cu cine să vorbească,
nu mai sunt ascultați, pentru că se consideră că odată ieșiți din activitate nu prea mai au multe
lucruri de spus. În această situație este nevoie de un mediu în care să se poată integra, pentru a
depăși problemele cu care se confruntă. Ei vin aici, iar noi le oferim posibilitatea să fie
împreună, să se cunoască, să socializeze, să desfășoare activități care le-au plăcut cândva, să
continue hobby-urile pe care le-au avut, sau să încerce să facă lucruri noi. Aceste persoane
sunt expuse unui risc mare de marginalizare socială, de izolare, și bineînțeles problemelor de
sănătate care apar pe acest fond psihic fragil. În cazul lor, credința joacă un rol foarte
important. Chiar și pentru persoanele care nu au fost foarte apropiate Bisericii. La aceste
vârste, încet-încet încep să dezvolte această chemare. Cele care pot merge la biserici, la
mănăstiri se roagă în fiecare zi. Și noi desfășurăm activități prin care marcăm viața unor sfinți
și le îndrumăm pe calea Bisericii, care este un punct de reper în viață și în același timp unul de
înaltă moralitate”.
Sorinel Guraliuc este kinetoterapeutul centrului şi încearcă, împreună cu ceilalți colegi, să
găsească soluții care să-i determine pe beneficiari să se regăsească într-un fel în ceea ce fac
aici, să le rezolve unele probleme de sănătate, prin masaje ori prin alt fel de terapii: „Simt o
afecțiune deosebită față de acești oameni. Îmi place să lucrez cu ei, să-i ajut. Cel mai mult mă
atrage faptul că observ rezultatele intervenției mele. Asta îmi creează o stare de bine, o mul-
țumire, un sentiment de împlinire profesională și sufletească. Văd cum psihicul lor se
întărește”.

Aici se vorbește numai de bine

Am stat apoi de vorbă cu toți bătrânii care la momentul vizitei noastre se aflau în centru,
femei și bărbați care vin aici zilnic, unii sprijinindu-se în cadru. Existența lor a căpătat sens,
optimism și curaj simțind că întineresc datorită stării de bună dispoziție, de încurajare
reciprocă și liniște pe care le generează acest mod de comuniune în care ei își mărturisesc
problemele care îi frământă, își povestesc viețile, amintirile, despre familie, despre copii și
nepoți.

Constantina Florea a lucrat ca gestionară și vine aici să confecționeze, alături de alte doamne,
decorațiuni, să joace remi, să socializeze. „Am cinci nepoți, dar soțul meu este decedat, și asta
este problema cea mai mare pentru mine”, ne-a spus aceasta.

Singură este și Nela Țetcu, care abia aștepta să se deschidă centrul: „Partea cea mai frumoasă
și benefică a acestor întâlniri este faptul că nu mai stăm singure în casă. Aici mai lucrăm, mai
vorbim, ne simțim foarte bine”.

La fel şi Elena Popa, care este străbunică, dar singură pentru că i-a decedat soțul. Ne-a vorbit
despre lucrurile pe care le află de la preoți: „Ne vizitează și ne lămuresc semnificația
sărbătorilor religioase”. Prețuiește această lucrare a Bisericii, pe care o consideră „foarte bine-
venită pentru noi cei mai în vârstă care am rămas singuri”.

Aceleași cuvinte de laudă și apreciere la adresa Bisericii și a personalului care se ocupă de ei

au avut și Ion Sterpu, un bătrân de aproape 90 de ani, fost șef al Stației de ambulanță din
Craiova; Emilia Văcăroiu; Maria Paraschivescu, fostă profesoară de sport, care mobilizează
doamnele pentru „puțină mișcare, pentru corectarea unor deficiențe sau neputințe, încercând
să fim de folos unii altora. Nu știu ce ne-am face noi la bătrânețe fără sprijinul acestor doamne
care au grijă de noi”, ne declară și dânsa.

Carmen Nicola, fostă asistentă șefă la Neurologie timp de 35 de ani, dezleagă integrame și
joacă sudoku. Are o hipoacuzie și de aceea merge mai rar la biserică. Dar asta nu o împiedică
să-și spună rugăciunile seară de seară acasă.
Elena Bălan, pasionată de desenul tehnic şi de scrisul STAS, are băiatul în Anglia, se trezește
la 5:00 dimineața și joacă remi pe laptop cu colegele, după care vine la centru și-și continuă
partidele.
Cătălina Ceaușu, fostă statistician medical, Dan Stoica, fost inginer constructor, sau
Constantin Neguș, IT-ist, se bucură că datorită centrului au posibilitatea să se întâlnească cu
alte persoane, să comenteze „una alta, și astfel timpul trece mai ușor”.

Paraschiva Vătuiu are 90 de ani și este de asemenea singură: „Dacă ați ști ce bucuroasă sunt
când vin aici! Toate doamnele sunt extraordinar de amabile și pregătite. De aceea îmi face
plăcere să stau de vorbă cu ele, pentru că știu să comunice și vorbesc numai de bine. Mie mi-e
frică de Dumnezeu și de aceea respect toate regulile pe care le impune Biserica. Dar simt că
totuși nu m-am dăruit destul Lui! Mi-a plăcut armonia familiei și cinstea de a fi tu mândru de
tine. Am un băiat care are grijă de mine. Eu stau însă singură. Am mai avut o fată care a
decedat la 54 de ani. Și am rămas cu durerea asta. Am patru nepoți și trei strănepoți”.

„Dragostea e o boală fără de care nu ești sănătos”, spunea Alexandru Paleologu. De o astfel
de „boală” suferă cei care sub aripa ocrotitoare a Bisericii se ocupă de acești semeni ai noștri.
În timp ce societatea de astăzi tinde spre idealul confortului absolut, manifestând o adevărată
fobie față de orice suferință, Biserica și-o asumă, neferindu-se să facă din ea o cale spre desă-
vârșire și mântuire, precum se întâmplă și la Centrul de zi „Sfinții Doctori fără de arginți
Cosma și Damian” din Craiova.