Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor

Protopopiatul Suceava II

Parohia Stirbat

Cerc pastoral nr. 2

Filantropia crestina si asistenta sociala –

imperative misionare ale ortodoxiei romanesti

Sustinator Pr. Salvari Dan Leonte

 Dumnezeu este iubire iar Crestinismul este religia iubirii, de aceea,
putem spune ca iubirea lui Hristos fata de oameni şi a oamenilor fata de
Hristos reprezinta insasi viaţa Bisericii. Istoria Bisericii crestine ne arata
ca intre Liturghie şi filantropia sociala a Bisericii exista o legatura
stransa, una fiind interioara celeilalte. Astfel, devine evident faptul ca
Dumnezeiasca Liturghie este slujba în care are loc celebrarea iubirii lui
Dumnezeu fata de lume, iar filantropia sociala, este rodul binefacator si
mantuitor al Sfintei Liturghii in viata lumii, fapt evidentiat de
Mantuitorul Hristos atunci cand ne indeamna: „Asa sa lumineze lumina
voastra inaintea oamenilor, ca vazand ei faptele voastre cele bune sa
preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri”. Nici Statul si nici un ONG
nu poate suplini ethosul filantropic al Bisericii si extensia sociala a Sfintei
şi Dumnezeiestii Liturghii. Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca Hristos
este prezent atat in Taina Sfantului Altar, prin Euharistie cat si in Taina
Fratelui, adica in aproapele nostru care are nevoie de milostenie si ajutor.

Sfantului Vasile cel Mare, parintele capadocian, afirma “Cine vrea

sa slujeasca liturgic, trebuie sa traiasca filantropic şi cel care vrea sa
slujeasca filantropic, trebuie sa traiasca liturgic. Nu se poate disocia în
niciun fel Liturghia de filantropie. Filantropia Bisericii are un caracter
profund teologic.

Asistenta sociala versus filantropie

Statul, prin structurile sale, dezvolta programe de protectie si

asistenta sociala. Articolul 2 din Legea nr.705/ 2001 afirma ca “Asistenta
sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care Statul,
autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura
prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente
ale unor situatii care pot gerera marginalizarea sau excluderea sociala a
unor persone” Scopul principal al sistemului de asistenta sociala este
protejarea persoanelor care din cauza unor motive de natura economica,
fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa-si asigure nevoile sociale,
sa-si dezvolte propriile capacitate si competente pentru integrare
sociala”.

In societatea moderna, in care fiecare individ isi urmareste binele

propriu, Biserica este chemata sa se implice activ in rezolvarea
problemelor sociale ale comunitatilor, cu mijloacele care ii sunt specifice
in temeiul misiunii de slujire a aproapelui si pe baza experientei
dobandite inca de la inceputurile Ei. In Biserica, baza filantropiei este
dragostea crestina si mila, care activeaza un sistem propriu de interventie
sociala.

Asistenta sociala a Statului si filantropia Bisericii sunt diferite.

Daca prima este de natura umana, izvorata din modele sociale, culturale
seculare specifice unui anumit loc si timp, a doua este de origine
Treimica. Societatile moderne au creat un sistem de institutii si structuri
de asistenta sociala bazate pe etica sociala moderna si pe raporturi strict
functionale si se manifesta in istorie, istitutionalizat, incepand cu secolul
20. In Biserica filantropia a fost organizata in structuri si institutii
permanente odata cu Sfantul Vasile cel Mare, avand „antecedente” inca
din vremea Mantuitorului si a Sfintilor Apostoli si a Bisericii primare
(colecte, agape, “slujirea la mese” grija de cei saraci, gazofilachium). Daca
pentru celelalte forme de asistenta sociala nu este nevoie neaparat de
iubire, ba chiar am spune ca dragostea nu se poate pune in balanta cu
dreptatea omeneasca, in filantropie trebuie sa primeaze dragostea.

Parteneriatul dintre Stat si Biserica trebuie sa plece de la asumarea

demnitatii persoanei umane si de la premiza ca doctrina sociala crestina
este polarizata spre dimensiunea eshatologica iar finalitatea filantropiei
trebuie inteleasa in cheia misiunii Bisericii, aceea de mantuire.

Conceptul de filantropie inseamna mult mai mult decat simpla

afectiune, mila, prietenie si compasiune. Este iubirea manifestata in
vorbe si in fapte, iubire aratata tuturor oamenilor. Adevaratul filantrop
isi ajuta chiar si dusmanii, el il imita pe Dumnezeu, facand fapte bune de
care sa beneficieze atat cei drepti cat si cei nedrepti, tot asa cum
Dumnezeu face sa rasara soarele si revarsa ploiele peste cei drepti si
peste cei pacatosi. Cum este si firesc, actele filantropice cauta sa-l
multumeasca nu numai pe filantrop, ci si pe adevaratul izvor al oricarei
binefaceri, adica pe Dumnezeu. Intelesul filantropiei nu trebuie limitat
doar al aspectul material ci extins si la cel sufletesc pentru ca de omenie,
bunatate, iertare, rugaciune, afectiune, povatuire au nevoie si cei care nu
sunt in lipsuri materiale. Dragostea este virtutea prin care crestinul
doreste aproapelui binele vremelnic si vesnic si se sileste sa savarseasca
acest bine.
 Crestinismul a adus lumii nu numai cea mai mare virtute morala ai
sociala, ci prin exemplul organizarii ei, a facut prin filantropie un mare
serviciu societatii. Filantropia crestina devine astfel în Biserica si in lume,
un nou mod de viata, ca o alinare a suferintelor, ca o inlaturare a tuturor
lipsurilor şi ca o ridicare generala a nivelului moral. Biserica formeaza o
comunitate a iubirii. Legatura credintei şi a dragostei uneste pe crestinii
din toata lumea într-un singur corp: crestinii sunt membrele, Hristos este
capul Bisericii. Lucrarea filantropica a Bisericii a impresionat atat de
mult pe cei din istoria umaniatatii, incat si conducatorii pagani ii dadeau
exemplu pe crestini, indemnandu-si supusii sa se organizeze după
modelul acestora.

Ortodoxia imbina elemental spiritual cu cel social si face o dubla

filantropie. Prima data savarseste o filantropie pastorala, adica indruma
omul spre Imparatia lui Dumnezeu, hranindu-l pe acest drum cu hrana
spirituala a Evangheliei si vindecandu-l prin Sfintele Taine si iar a doua
este o filantropie materiala prin care incearca sa aline suferintele si
lipsurile oamenilor. Omul chiverniseste cele materiale dupa felul in care
percepe Evanghelia stiind ca bunurile materiale capata valoare pozitiva
numai cand sunt puse in slujba ajutorarii aproapelui. Poate sa le
foloseasca in chip egoist, limitandu-si sansa mantuirii sau poate sa le
foloseasca in chip desavarsit, trezind constiinta solidaritatii cu cel in lipsa
si putand raspunde pozitiv la criteriile Judecatii de Apoi. O filantropie
care ar urmari doar ajutor fara iubire nu ar fi în spiritul Evangheliei lui
Hristos. Nu milostenia propriuzisa e importanta in principiu, ci faptul ca
cel care o face se aseaza pe aceeasi treapta cu cel care o primeste, adica se
smereste pe sine pentru a se inalta in Dumnezeu. Pe de alta parte nici
asceza fara iubirea lucratoare nu este mantuitoare. Sfantul Ioan Gura de
Aur spune „Sa plecam si noi în cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt
pentru noi Muntele Maslinilor. Intr-adevar, multimea saracilor este
asemenea unui codru de maslini sadit in casa lui Dumnezeu. De acolo
curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne înfatisa, precum fecioarele
întelepte purtand lampile pline inaintea Mirelui”

Pentru a se pastra pe teren eclesial, Biserica trebuie sa-si

desfasoare misiunea sociala in subsidiar si sa nu fie privita ca o substitut
al Statului, nici sa fie considerata ca o prestatoare de servicii sociale, în
locul Statului, o anexa a Ministerului Muncii şi Protectiei Sociale, cum se
intampla in lumea secularizata. Sf. Ioan Gura de Aur afirma: Filantropia
şi Diaconia crestina sunt o arta, o stiinta dumnezeiasca, care, ca şi
celelalte arte si stiinte trebuie sa fie invatate. In BOR nu exista disciplina
numita arta sau stiinta Filantropiei diaconale insa avem catedra de
Asistenta sociala in care este indeosebi umanista şi centrata doar pe
social şi politici manageriale sociale. O Biserica care adopta politici de
asistenta sociala dinafara, straine de duhul Ortodoxiei, care va neglija
modelul hristic şi patristic al filantropiei diaconale, va esua si va deveni
un prestator de servicii care statistic va sta excelent in raport cu alte
ONG-uri sau Stat dar departe de modelul cerut de Iisus. O filantropie
care nu are ca finalitate progresul duhovnicesc atat al daruitorului cat si-
al primitorului, devine o cifra in statistica. Rugaciunea de la impartirea
hainelor, care se rosteste de obicei la inmormantare spune “ Daruieste
sanatate si celor care vor purta acesta daruri, spre pomenirea
adormitului”. Primitorul este chemat la comuniunea in rugaciune pentru
darul primit si sa devina si el un daruitor, un filantrop duhovnicesc.
(rugaciunea pentru aproapele este o forma de filantropie duhovniceasca).

Hristos ne cheama sa ducem pana la capat misiunea

Samarineanului milostiv. Nu doar sa pansam ranile celui cazut si sa-i
dam uleiul, vinul si cei 2 dinari, in intelesul pur material ci in intelesul
spiritual si sa-l si ducem in casa de oaspeti (Biserica ca si comunitate in
comuniune) si sa avem grija de el nelasandu-l in calea talharilor. Ca sa fie
deplina, filantropia trebuie insotita de actul de catehizare, introducand
primitorul in trupul Bisericii.

Organizatoric, Biserica detine cel mai eficient mijloc de Filantropie,

verificat in cei 2000 de ani de existenta. Prin structura sa administrativ-
organizatorica, prin potentialul uman si logistic, Biserica a dovedit in
toate timpurile mai mult sau mai putin prielnice, ca este capabila sa
poarte grija atat de implinirea spirituala cat si de purtarea de grija a celor
aflati in suferinta. Dupa perioada grea a comunismului cand au fost
interzise toate organizatiile filantropice al Bisericii, ramanand doar „cutia
milei” si actiunile individuale ale clerului, acum ea se gaseste intr-o
pozitie convenabila in raport cu institutiile Statului, avand si o rodnica
activitate de voluntariat prin membrii sai dar si mai multe provocari la
care trebuie sa raspunda. Fiecare biserica, prin preotii si diaconi sai
trebuie sa fie un centru filantropic, mai ales in zonele rurale unde singura
forma asistenta sociala este biserica si preotul. Preotul este recunoscut ca
un factor de ajutor si interventie la care apeleaza enoriasul din rural
atunci cand se afla in dificultate materiala sau spirituala. Comitetul
parohial care are atributii filantropice, trebuie sa identifice problemele
persoanelor din comunitate, sa gaseasca solutii pentru solutionarea lor si
sa se implice in slujirea aproapelui. Sa nu incetam sa facem din iubire,
acoperis, imbracaminte, hrana, vindecare, imbratisare si mangaiere
aproapelui nostru.

Bibliografie:

Biblia sau Sf. Scriptură, Edit. Instit. Biblic şi de Misiune al B.O.R.,

Bucureşti, 1982

Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta, Edit. Instit. Biblic şi de
Misiune al B.O.R, 1998

Marcel Radut Seliste, Fapta buna intre filantropie si asistenta sociala,

revista Rost nr. 29 din iulie 2005

Pr. Dr. Mihai Valica, Prof. dr. univ. Pavel Chirila, dr. Andreea Bandoiu și
dr. Cristian George Popescu, Teologia Sociala, ed. Christiana, București,
2007