ALEXANDRU G.

ESTERA

O MARTURIE CRESTINA IN SOCIETATE

Prin definiție, cuvântul mărturie are două înțelesuri de bază:

1) declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și
susține părerile;
2) dovadă, atestare.
Apostolii au fost martori ai activității lui Mesia pe pământ, au spus mai departe
ceea ce au văzut, iar în urma lor au rămas aceste mărturii care ne slujesc nouă astăzi
drept învățătură. Întreaga Scriptură concentrează atenția asupra lui Domnului Isus
Hristos, ceea ce ne dă posibilitatea de a o numi „mărturia despre Fiul lui Dumnezeu”.
Mărturia poate fi manifestată atât prin cuvinte (mărturisiri cu gura), cât și prin
fapte, activități realizate de o persoană sau de un grup. Privind în istorie, putem lua ca
exemplu inchiziția sau diferite ordine cavalerești (teutoni, templieri etc.) care, în numele
creștinătății, au săvârșit nenumărate ucideri sau fapte de ocară ce au lăsat o amprentă
murdară asupra ideii de creștinism înaintea societății. Acțiuni nedemne luate de religii,
culte, secte, marea schismă și războaiele dintre biserici, nu au făcut altceva decât să
contribuie la această imagine pătată asupra creștinismului. Toate acestea au dus la
teamă și respingere a conceptului de creștin de către societate. Mulți se proclamă
astăzi „liber-cugetători” sau open-minded, ferindu-se, din nefericire, de învățătura
cristică ce aduce cu adevărat libertatea.
Cum se poate ajunge la o mărturie creștină cu un impact pozitiv față de
societate?
Una din cele mai importante „instrumente” este puterea exemplului personal.
Atunci când, creștinii trăiesc și în fapte ceea ce mărturisesc prin vorbe, mărturia lor este
demnă de crezare, va atrage atenția societății spre o trăire de calitate și o va aduce mai
aproape de fundamentele biblice, de învățăturile lui Isus Hristos. Implicit, valorile morale
vor ajunge la un nivel mai ridicat, iar efectele sociale și economice vor apărea ca și
răspuns pentru apropierea de Dumnezeu, conform promisiunii: „Căutați mai întâi
Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe
deasupra.” (Matei 6.33)
De aceea, mărturia creștină este importantă pentru societate. Imaginea pe care o
reflectăm în lume ca și creștini îi poate apropia sau depărta pe oameni de Dumnezeu.
Dacă vor dori să-L cunoască pe Creator, atunci ne-am îndeplinit misiunea pe care
Domnul Isus ne-a lăsat-o: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în
Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28.19). De asemenea, „prin

1
ALEXANDRU G. ESTERA

aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru
alții” (Ioan 13.35)
Care este pozitia unui credincios intr-o societate mixta, compusa in parte din
credinciosi si in parte din necredinciosi?
Intr-un sens spiritual, fiecare crestin este chemat “afară” din societate si asezat in
Biserica. Dumnezeu “ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in
Imparatia Fiului dragostei Lui” (Col. 1:13).
Cea dintâi relatie a crestinului cu societatea este deci una de separare, de
izbavire. Apostolul Pavel afirma că Domnul Isus “S-a dat pe Sine insusi pentru păcatele
noastre, ca sa ne smulga din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru si Tatăl”
(Gal. 1:4). Această separare de lume nu este in nici un fel fizică, ci spirituală.
Nici din punct de vedere fizic si nici din punct de vedere cultural, crestinul nu
trebuie să se retragă din lume ca să trăiască pe o insulă pustie sau intr-un turn de
fildes.
Dimpotrivă, fiecare credincios în Domnul Isus Hristos trebuie sa fie o parte activa
în societatea din jur, stând mereu în legatură cu prietenii si vecinii lui, si cautând să
răspândească pretutindeni mireasma marturiei lui crestine. De fapt, cum s-ar putea
separa un crestin de lume când chemarea lui de capatii este tocmai aceea de a ramâne
în lume si a căuta să o evanghelizeze?! Domnul Isus ne-a dat porunca : “Duceti-vă in
toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza,
va fi mintuit; dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16). Din nefericire, Biserica a
îngăduit prea adesea membrilor sai sa cadă in două extreme sterile in atitudinea lor fată
de societatea din jur: ba le-a permis sa fie asemenea lumii si marturia lor a devenit
inexistenta, ba le-a pretins sa se izoleze complet de societate si marturia lor a devenit
absenta. Dumnezeu vrea ca fiii si fiicele Lui sa străluceasca in lume, răspindind in jur
cunoasterea mintuitoare despre Hristos si despre voia lui Dumnezeu. Intr-un sens
global, Biserica este destinata sa fie asemena unei cetati asezate pe un munte: vizibila
si imposibil de ascuns. Ea trebuie sa le arate celor din jur cum este Dumnezeu si ce fel
de viata se poate trăi atunci cand oamenii uita de egoism si trăiesc în dragoste si slujire
unii fată de ceilalti.
Luati fiecare în parte, crestinii trebuie să actioneze ca niste veritabili agenti de
sănătate pentru societatea cuprinsă de suferintele produse de păcat si de egoismul
general. Crestinul individual actionează ca un antibiotic spiritual care combate prin
exemplul personal si prin Evanghelie toate relele produse in societate de păcat.
Cei mai multi lideri crestini sunt de părere ca spre deosebire de Biserica,
crestinul individual are o arie de influentă mai mare asupra societătii. Biserica nu este
chemată să intre in politica lumii, dar credinciosul, ca cetătean este chemat sa fie
lumina si sare si să militeze pentru binele celor din jur.
Fiecare crestin este mai mult decit se poate manifesta in viata colectivă a
Bisericii. De exemplu, el trebuie să se ingrijească din punct de vedere material pentru
bunăstarea familiei sale. Prin aceasta el este implicat si responsabil in dimensiunea
economică a lumii. Ca cetătean, el este militant in domeniul sigurantei publice. Ca om,
el trebuie sa fie preocupat de ceea ce se intimplă in lume, combătind răul in toate
manifestarile lui si lucrind pentru modelarea unei societăti mai bune. Fiecare crestin
trebuie sa lupte impotriva sărăciei celor din jur, impotriva criminalitătii, impotriva

2
ALEXANDRU G. ESTERA

necinstei, a betiei, a prostitutiei si a altor rele asemănătoare. Fiecare crestin trebuie să

activeze pentru imbunătătirea sitemului de invătământ scolar.
In rezumat, fiecare cetătean al Imparatiei lui Hristos poate si trebuie să se
comporte ca un cetatean de onoare a societătii in care trăieste. Credinciosul Nou
Testamental nu are voie să treacă prin viată intr-o atitudine dispretuitoare si
iresponsabilă fată de societatea din jur.
Toate cele spuse mai sus nu neaga in nici un fel faptul că responsabilitatea
principală a oricărui crestin este răspindirea Evangheliei. Biserica trebuie sa stie cum sa
imbine activitatile spirituale cu activitatile sociale astfel incit “pe acelea sa le facem, iar
pe celelalte sa nu le lasam nefacute”. Aceasta inseamna ca toti crestinii, si cei lucratori
ai Bisericii si ceilalti, se vor angaja din toate puterile lor in suportul dat lucrării misionare,
in Cursuri de vara cu copiii care nu vin la Biserica, in tabere si campuri crestine si in
vizite in localitati unde nu exista adevărati crestini. Dar dupa ce toate acestea au fost
făcute, aceiasi crestini se vor incadra in comitetele scolare, vor vizita spitale, vor scrie
articole in presa si vor face tot ceea ce le este in putinta pentru ca societatea din jur sa
fie mentinută la un standard cit mai apropiat de morala si etica crestina. Mai este incă
loc pentru multi “samariteni milostivi”. “Du-te si fă si tu la fel!” mai este inca porunca pe
care ne-o da tuturor Domnul.
Rolul mărturiei creștine este acela de a răspândi în întreaga societate dragostea
lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu și care vine de la Dumnezeu.