Binele si raul ne impiedica sa fim perfecti, pentru ca binele si raul reprezinta ambiguitatea

cea mai prezenta a fiintei noastre si principalul instrument care naste orice judecata pe care
o facem.
Daca binele si raul nu ar mai exista pentru noi, atunci nimeni nu ar mai judeca nimic si pe
nimeni, numai ca aceasta ambiguitate ce o purtam in fiinta noastra ne face sa ne
impotrivim unor lucruri si sa dorim altele, convingandu- ne singuri ca tot ceea ce trebuie sa
facem este sa judecam corect intre bine si rau, alegand dintre acestea ce ni se pare ca este
folositor pentru noi, pentru ca acest folos reprezinta si binele pe care noi il alegem
impotriva raului de care vrem sa ne departam.
Binele si raul nu sunt insa niciodata alegeri impartiale, pentru ca fiecare le consideram
privindu-le sub aspectul pretentiilor noastre pe care le sustinem” indreptatiti” de judecatile
pe care le facem de fiecare data acoperiti de exercitarea dreptului nostru la ratiune si
logica.
Binele si raul sunt instrumente pe care le-am inventat pentru a scapa de sentimentul unui
destin in care noi insine suntem doar instrumente.
Si oricat am vrea sa facem abstractie de imperfectiunile noastre inventind o morala prin
care sa ne afirmam independenta fata de orice responsabilitate asupra sortii noastre, trebuie
sa acceptam pina la urma faptul ca suntem separati de ceilalti nu prin fiinta care suntem ci
prin ne-fiinta pe care o purtam in inconstienta noastra, refuzand sa-i acceptam pur si simplu
sensul spiritual autentic, si straduindu-ne intr-un efort sisific sa ne cream propriul nostru
spirit din personalitatea pe care ne-am construit-o prin fiintarea noastra de la nastere si
pina in prezent.
Intre bine si rau, dorintele noastre implinite raman golite de orice sens, si fie ca o stim sau
nu aceasta lipsa de sens naste in noi o disperare tacuta a unei constiinte ce incepe sa
inteleaga ca viata devine din ce in ce mai mult doar o simpla evitare a existentei, care este
ceea ce este.
Intre bine si rau actioneaza toate compromisurile noastre mai mici sau mai mari pe care le
facem convinsi de importanta scopurilor pe care le urmarim.
Intre ceea ce este bine si ceea ce este rau imi intaresc credinta ca poate binele si raul nu
exista cu adevarat, chiar daca lucrurile bune si lucrurile rele se intampla mereu, si chiar
daca ele sunt atinse de posibilitatile pe care noi oamenii le interpretam in mod diferit in
functie de interesul pe care il avem, motivindu-ne si justificindu- ne cu ajutorul lor
comportamentul nostru si criticindu-l in acelasi timp pe al celorlalti.
Sau poate ca binele si raul nu sunt decat balustradele pe care le-am inventat pentru a avea
cel putin o portiune de contact cu un drum care nu se vede dar care incepe dinainte de
nastere si probabil ca se termina dincolo de moartea noastra.
Cu siguranta insa binele si raul nu sunt niste date exacte, pentru ca binele si raul sunt
judecate mai mult dupa ceea ce simtim cu inimile noastre, pentru ca ele ne sustin
intelegerea noastra care ne asigura supravietuirea dar nu mai mult decat aceasta, pentru ca
mai mult, inseamna depasirea acestei ambiguitati a binelui si raului care ne poate urca spre
curajul de a fi intregi si nu doar parti ale acestuia.

Binele vs. răul

 Oamenii, fiinţe sociale, posedă atât bine, cât şi rău. Aceste adjective aflata în antiteză
reprezintă acţiuni ale oamenilor în cadrul societăţii.
Fără existenţa acestor două simboluri ale moralităţii şi imoralităţii, lumea ar fi
într-un gri uniform, fără judecată, luând totul de-a gata. Conceptul de bine şi rău ghidează
omul în viaţă, fără de el lumea ar fi greu de imaginat.
Între bine şi rău acţioneaza toate compromisurile noastre mai mici sau mai mari pe
care le facem, convinşi de importanţa scopurilor pe care le urmărim în viaţă.
Binele şi răul reprezintă călăuza principală după care societatea actuală din care
facem parte se ghidează, tinzând spre bine.