Cateheza a III-a

Forme concrete de pastorație a persoanelor vârstnice în istoria Bisericii

1. Pregătirea aperceptivă (Preotul rostește, împreună cu copiii, rugăciunea: Tatăl nostru)

Mântuitorul Hristos ne-a arătat, pe parcursul întregii Sale activități în lume, că El este
Iubitor de oameni prin excelență. De aceea pune accent pe iubirea milostivă a aproapelui
ca principala formă de slujire a lui Dumnezeu și dă ca măsură a iubirii celuilalt propria
persoană. Domnul Hristos a arătat o grijă deosebită față de cei în nevoi și S-a identificat
cu cei flămânzi, cu cei însetați, cu cei goi, cu cei închiși, cu cei bolnavi, cu toți cei
suferinzi: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut!”
(Matei 25,40).
2. Anunțarea temei
Astăzi vom vorbi despre forme concrete de manifestare a grijii față de persoanele
vârstnice de-a lungul istoriei Bisericii. Acestea sunt azilele de bătrâni, centrele de ocrotire,
spitalele etc.
3. Tratarea temei
Criteriul judecății universale va fi iubirea milostivă manifestată față de aproapele
nostru. ,,În viața Bisericii, milostenia face parte din însăși situarea noastră pe calea către
Împărăția lui Dumnezeu”1. Referitor la relațiile dintre oameni, Domnul spune: ,,Aceasta
este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste
decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15,12-
13). În călătoriile lor misionare, Sfinții Apostoli au împlinit porunca Domnului și s-au
dedicat slujirii semenilor, organizând agape frățești după săvârșirea Sfintei Liturghii și
colecte pentru ajutorarea săracilor, a orfanilor, a văduvelor și a bătrânilor. Sfântul Apostol
Pavel îndemna Bisericile din Galatia și Corint să strângă ajutoare materiale, căci ,,nu
trebuie să se teamă nimeni că dând, va avea de suferit lipsuri, căci Dumnezeu celor care
dau, le dă din belșug” (II Corinteni 9,10). Încă din primele secole ajutorarea aproapelui a
fost socotită ca parte integrantă și indispensabilă a misiunii Bisericii. În plan concret,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu doar că a îndemnat la oferirea ajutorului celor săraci,
ci Biserica însăși, în perioada apostolică, a dat propriul său exemplu prin colecta pentru

1
Dr. Stelian Gomboș, ,,Milostenia şi filantropia – dovada manifestării iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de
fratele, aproapele sau semenul nostru”, pe https://doarortodox.ro/2020/01/13/milostenia-si-filantropia-dovada-
manifestarii-iubirii-fata-de-dumnezeu-si-fata-de-fratele-aproapele-sau-semenul-nostru-drumul-de-la-philotheos-
la-philanthropos-si-invers/, articol accesat la data de 17.02.2023, ora 20:10;
 săracii din Ierusalim. Ulterior, în primele trei secole nu au lipsit din viața creștinilor
îndemnurile și faptele milei trupești și sufletești: „Fă binele; și din câștigul pe care ți l-a
dat Dumnezeu de pe urma muncii tale, dă tuturor celor lipsiți, fără deosebire; nu te întreba
cui să dai și cui să nu dai. Dă tuturor, că Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile
Sale” (Păstorul lui Herma).
Sfinții Părinți ai Bisericii au continuat practica apostolică a filantropiei sau a slujirii
sociale inspirate din Evanghelie și Liturghie, iar apoi au extins opera filantropică sau
caritabilă a Bisericii și au organizat-o în structuri sau instituții permanente. Exemple
grăitoare în acest sens sunt în secolul al IV-lea: Sfântul Vasile cel Mare († 379), care a
înființat prima instituție de caritate pentru săraci – Vasiliada și Sfântul Ioan Gură de Aur
(† 407), care a devenit avocatul săracilor și a predicat pe Hristos Cel ce este tainic prezent
nu numai în Taina Sfântului Altar, adică în Euharistie, ci și în Taina Fratelui, adică în
semenul nostru care are nevoie de ajutor 2. Sfântul Vasile este cel dintâi ierarh care a
întemeiat, pe lângă Biserică, azile şi spitale, în ajutorul celor bătrâni, bolnavi, săraci şi
neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească avuţiile lor, ajutând pe cei nevoiaşi
şi lipsiţi. De fapt această slujire a aproapelui, concretizată astăzi în conceptul de „asistenţă
socială creştină”, are temeiuri scripturistice importante. Biserica continuă şi astăzi
activitatea filantropică, folosind mijloace moderne, adaptate societăţii contemporane, dar
păstrându-şi specificul propriu.
,,Cele aproape 800 de instituții filantropice din Patriarhia Română (cantine sociale,
brutării, cabinete medicale, cămine pentru orfani sau pentru vârstnici, grădiniţe, centre de
urgenţă pentru victime ale violenţei domestice sau pentru persoane fără adăpost etc.),
sutele de milioane de lei alocate anual proiectelor caritative concrete din diferite zone ale
țării sunt mărturii vizibile ale implicării Bisericii în ameliorarea lipsurilor materiale și în
vindecarea rănilor sufletești. Din punct de vedere cantitativ, întotdeauna este loc de mai
bine pentru toate componentele societății, însă valoarea operei filantropice a Bisericii are,
în primul rând, o dimensiune spiritual-morală. Într-o lume amenințată de egoism și
alienare, Ortodoxia cultivă demnitatea umană din perspectiva veșniciei, printr-o cultură a
bunătății și a milosteniei”3. Este binevenită și necesară prezența preoților de caritate în
spitale, penitenciare, azile de bătrâni și orfelinate.

2
Pr. Alexandru Ojică, ,,Filantropia în vechime și în perioada modernă”, articol publicat în Ziarul Lumina din
data de 11.11.2018;
3
Pr. Nicolae Dascălu ,,Cultura filantropică a Bisericii”, pe
https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/editorial/cultura-filantropica-a-bisericii-131027.html, articol accestat la data
de 17.02.2023, ora 20:23;
 Filantropia sau dragostea prin fapte față de semeni a fost, pe drept cuvânt, considerată
ca fiind una dintre caracteristicile fundamentale ale credinței creștine. Filantropia Bisericii
este la fel de necesară în zilele noastre, precum a fost și în epoca apostolică – fiindcă
întotdeauna vor exista în preajma noastră bătrâni, săraci, văduve, bolnavi, întemnițați sau
călători, față de care noi nu trebuie să fim indiferenți. Prin milostenie îi ajutăm și pe cei
adormiți: ,,Filantropia este o modalitate de iertare a păcatelor și de îmbunătățire a stării
sufletului după moarte”4.
Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus apostolilor: „Pe săraci pururea îi aveți cu
voi!” (Ioan 12,8), implicit le-a dat și porunca de a avea grijă de ei. Dacă Dumnezeu
îngăduie sărăcia, face acest lucru pentru a da posibilitatea și celor bogați să se mântuiască.
Faptul că Dumnezeu îngăduie sărăcia și suferința nu înseamnă că Îi este și plăcută ca stare
socială permanentă, ci că voiește ca prin ea să se arate iubirea de oameni, prin care se
menține comuniunea cu El.
Biserica niciodată nu a predicat suferința fizică, ci vindecarea, și nici sărăcia materială,
ci bunăstarea – care trebuie să fie dublate întotdeauna de vindecarea sufletească și de
bogăția spirituală. Esența credinței creștine este iubirea de Dumnezeu, manifestată prin
iubirea față de aproapele. Această iubire cere creștinului trăiri și fapte veritabile, zămislite
în adâncul sufletului, care nu rămân ascunse, ci sunt îndreptate în mod concret spre
semeni.
4. Recapitularea
Așadar, astăzi am văzut câteva dovezi concrete ale manifestării iubirii față de
aproapele. Știm că primele spitale s-au înființat pe lângă biserici, iar bătrânii din cămine
sau azile beneficiază până astăzi de asistență religioasă. E foarte important ca ei să nu se
simtă singuri, mai ales când se pregătesc să plece pe drumul vieții veșnice, ci să aibe la
căpătâiul lor un preot care să-i strângă de mână, să le citească o rugăciune sau să le ofere
iertarea lui Dumnezeu, spovedindu-i și împărtășindu-i.
5. Generalizarea
Ajutorarea persoanelor vârstnice este o datorie a fiecăruia și a tuturor, făcând parte din
misiunea Bisericii din totdeauna. În documentul Sfântului și Marelui Sinod din Creta,
referitor la misiunea Bisericii în lumea contemporană, se precizează faptul
că: ,,Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod
activ de toți cei care au nevoie de ajutor, de flămânzi, de cei în nevoi, de bolnavi, de
persoane cu dezabilități, de persoane în vârstă, de cei oprimați, de captivi, de prizonieri, de
4
Demetrios J. Constantelos, ,,Filantropia bizantină și asistența socială”, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 59;
 cei fără adăpost, de orfani, de victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului
de ființe umane și ale oricărei forme de sclavagism al epocii contemporane. Eforturile
Bisericii Ortodoxe pentru depășirea sărăciei extreme și a nedreptății sociale sunt o
expresie a credinței sale și o slujire adusă Domnului Însuși. Biserica nu poate să rămână
indiferentă la procesele economice care influențează de o manieră negativă întreaga
omenire. Biserica insistă asupra necesității de a fonda economia pe principii morale și, de
asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul”.
6. Asocierea
,,În Ortodoxie, filantropia este strâns legată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Dumnezeiasca Liturghie fără milostenie şi filantropie devine un ritual închistat, după cum
filantropia fără Sfânta Liturghie devine propagandă pentru imagine, preamărire de sine și
nu laudă adusă lui Dumnezeu. Biserica, deci, ca organism viu, rămâne responsabilă nu
numai față de progresul spiritual al fiilor ei, ci și față de nevoile și suferințele lor
pământești pe care trebuie să le aline. Este spital în care oamenii primesc alinare și
vindecare în suferințele lor. Este o scăldătoare Vitezda, actualizată prin jertfa permanentă
a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Există deja o tradiție filantropică a Bisericii, care are
în vedere grija și acțiunile de alinare a suferințelor sufletești și trupești ale oamenilor. În
fiecare parohie sunt bătrâni, bolnavi, săraci, orfani și persoane defavorizate. De aceea,
porunca iubirii de aproapele înseamnă, de fapt, slujirea Mântuitorului Iisus Hristos într-o
lume din ce în ce mai egoistă, indiferentă și insensibilă la suferințele umane” 5. Milostenia,
unită cu postul și cu rugăciunea, ajută sufletul credincios să urce pe treptele desăvârșirii și
să intre în comuniunea sfinților, împlinitori ai voii lui Dumnezeu.
7. Aplicarea
Vă invit, în perioada postului Paștilor, în care urmează să intrăm, să săvârșiți o faptă
bună, ca o manifestare a dragostei creștine față de o persoană vârstnică. De exemplu: să îi
faceți cumpărăturile, să îi cumpărați medicamentele, să o ajutați să își plătească facturile
sau să își ducă gunoiul, să îi aduceți apă sau să îi oferiți un pachet cu alimente. Vă asigur
că veți simți o mare bucurie, după cuvântul Mântuitorului Hristos, care spune că: „Mai
fericit este a da decât a lua!” (Faptele Apostolilor 20,35).
(Preotul rostește, împreună cu copiii, rugăciunea: Cuvine-se cu adevărat)

5
Dr. Stelian Gomboș, art.cit., accesat la data de 17.02.2023, ora 21:04.