Cateheza III

Experienţa bătrânilor-far luminos în încercările vieţii

(Exemple biblice şi patristice)

1. Pregătirea aperceptivă
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Împărate ceresc, Mângâietorule,
Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi
Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată
întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin
În cateheza anterioară, am discutat despre pastoraţia celor vârstnici şi am aflat mai multe
lucruri despre importanţa legăturii pe care trebuie să o întreţinem cu aceştia. Dialogul bazat pe
iubire şi ajutor cu cei vârstnici, împlineşte neputinţele lor, dar, totodată, ne îmbogăţeşte cu
experienţa acestora.

2. Anunţarea temei
În această cateheză, vom căuta argumente pentru cinstirea celor vârstnici, aducând
exemple din Scriptură şi Tradiţie despre rolul lor. Vom observa motivele pentru care, viaţa lor
poate fi un exemplu de urmat în viaţa noastră. De asemenea, astăzi vom vorbi despre datoria
cinstirii lor, dar și despre responsabilitățile care decurg din aceasta. Nu dispreţui vorba celor
bătrâni, că şi ei au învăţat de la părinţii lor. Că de la ei vei învăţa înţelepciunea şi îndemânarea
de a da răspuns bun la nevoie (Ecclesiasticul 8:9).

3. Tratarea
În Vechiul Testament bătrânii erau șefi ai gospodăriilor, oameni proeminenți ai
triburilor și conducători ai comunității. Termenul grecesc, presbýteros , adică "mai vechi",
este folosit în Noul Testament . Încă din primele zile de existenţă, biserica creștină a urmat
tradiția evreiască de a desemna autoritate spirituală în biserică pentru bărbații mai în vârstă și
mai maturi de înțelepciune. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor
înseamnă o viaţă neîntinată (Cartea înțelepciunii lui Solomon 4:9).
 Sfanta Scriptură şi scrierile patristice însă îl definesc şi îl pun în lumină pe omul bătrân
în relaţia sa personală cu Dumnezeu - Creatorul său. Pentru noi, creştinii, bătrâneţea nu
înseamnă primii paşi spre mormânt, ci primii paşi spre veşnicie. Omul bătrân este o floare din
primăvara veşniciei. Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de
Domnul Dumnezeul tău (Leviticul 19:32).Prin venirea Sa în lume, Hristos îl eliberează pe om
de sub povara timpului; anii nu mai sunt o povară (o greutate), ei sunt binecuvântarea lui
Dumnezeu pentru om. Timpul încă mai curge, însă, după învierea Domnului, viaţa omului
trece prin poarta timpului în eternitate. Bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând
pe calea cuvioşiei (Pildele lui Solomon 16:31)
In Ieşirea, la capitolul 20, versetul 12, aflăm că Dumnezeu îi dă lui Moise - şi prin el
nouă - porunca a cincea, zicând: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să
trăieşti mulţi ani pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da ţie. Este o poruncă cu o
făgăduinţă. Dumnezeu pune bazele relaţiei dintre copii şi părinţi, dintre tineri şi bătrâni; ne
arată care să fie raportul dintre cele două categorii de temporalitate umană, anume: cinstea.
Oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu
vârsta înaintată? (Iov 12:12). In Biserica primară, bătrânii şi văduvele se bucurau de o cinstire
deosebită. Această atitudine faţă de bătrâni o găsim apoi şi în lumea monahală, când bătrânul
monah devine avă pentru un ucenic sau pentru o întreagă obşte (comunitate) monahală.
Bătrânii reprezintă tezaurul tradiţiei monahale şi transmit prin viu grai, prin convorbiri
duhovniceşti, atât tradiţia monastică, cât şi acele cuvinte de folos duhovnicesc. Ei ştiau
Psaltirea pe de rost, capitole întregi din Biblie, astfel încât, asemenea unei păsări ce-şi
hrăneşte puii în cuibul ei, îşi hrăneau duhovniceşte ucenicii din mănăstire sau din peşterile
unde erau retraşi departe de lume. Putem spune că un avă era o Biblie vie, un om plin de
înţelepciune, un om care a dobândit har peste har. Duhovnicul mănăstirii era sinonim cu
bătrânul; din sfatul lui nu se ieşea. Duhovnicul leagă şi dezleagă păcatele ucenicului, şi tot el
este cel care dă medicamentul necesar vindecării celui căzut.1
Sfântul Ioan Hrisostom se apleacă şi el asupra bătrâneţilor omului şi ne spune că:
„Sufletul se întăreşte la bătrâneţe; atunci el ajunge la culmile puterii lui, atunci se maturizează
duhovniceşte."

1
IPS IOAN, Pe cararea raiului – Convorbiri duhovnicesti, Editura Sophia, Bucureşti, p. 43.
  Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la cinstirea vârstnicilor, îl citează pe Sfântul
Apostol Pavel - autoritate de necontestat în viaţa creştină: „Sfântul Pavel - ne spune Sfântul
Vasile cel Mare - ne-a învăţat să îi cinstim pe cei vârstnici ca pe nişte părinţi." Vedem că
Sfântul Vasile cel Mare pune în lumină o altă dimensiune spirituală a omului în vârstă: aceea
de părinte.2
Câteva exemple de vârstnici din Scriptură sunt Sfinţii Părinţi. Iosif şi Sfânta Fecioară,
Zaharia şi Elisabeta, Ioachim şi Ana, toţi drepţii şi proorocii au fost credincioşi şi curaţi.
Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu: era drept adică împlinea poruncile lui Dumnezeu,
era temător de Dumnezeu, aștepta întru răbdare mângâierea lui Israel. El a așteptat cu nădejde
şi Duhul Sfânt era asupra lui. Duhul Sfânt îl lumina și îl călăuzea, îl învăța ce să facă și vorbea
prin gura lui. Sfânta Prorociță Ana: era curată trupește și sufletește, nu se depărta de la
templu, slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Deci, era permanent prezentă în biserică, la
slujbele dumnezeiești, postea, după legea Vechiului Testament şi făcea rugăciuni neîncetat.
Şi Sfânta Tradiţie ne aduce multe argumente despre valoarea celor vârstnici. Toate
comunităţile monahale erau conduse de bătrâni. Patericul este plin de bătrâni cu viaţă sfântă,
Precum Antonie, Arsenie, Pamvo, Sisoe, etc, şi de învăţăturile lor care au condus viaţa
monahală din primele secole. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: “Ce trebuie să
păzesc eu ca să plac lui Dumnezeu?” Și răspunzând bătrânul, a zis lui: “Cele ceți poruncesc
ție, păzeștele: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu săL ai înaintea ta totdeauna; orice vei face,
să ai mărturie din Sfintele Scripturi; și ori în ce loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Acestea
trei păzeștele și te vei mântui”. 3
Au mers odată niște bătrâni la avva Antonie, și avva Iosif cu dânșii. Și vrând bătrânul
(Antonie) să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, și, începând de la
cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Și fiecare răspundea după puterea sa. Însă
bătrânul zicea fiecăruia: “N-ai aflat încă”. Mai pe urmă de toți, a zis către avva Iosif: “Tu
cum zici că este cuvântul acesta?” Răspuns-a: “Nu știu”. Atunci a zis avva Antonie: “Cu
adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu știu.”.4

2
Omul batran este o floare din primavara vesniciei, articol pe https://www.crestinortodox.ro/interviuri/omul-
batran-este-floare-primavara-vesniciei-146908.html, accesat la data de 04.03.2023.
3
’’’, Patericul Egiptean, Editura Reîntregirea, 2014, p. 99.
4
Ibidem, p. 133.
 4. Fixarea
Pe un bătrân trebuie să-l considerăm ca pe un părinte; chiar dacă acum nu-ţi mai poate
oferi hrană trupească, el îţi poate oferi o hrană spirituală, care este mai de preţ decât cea
trupească. El îţi oferă acum hrana care te întăreşte şi te pregăteşte pentru veşnicia împreună cu
Hristos. Ar trebui să ne schimbăm limbajul şi atitudinea faţă de ei şi să-i numim părinţi, căci
ei sunt purtători de grijă faţă de noi şi în această parte a vieţii lor. Când eram copii, ne hrăneau
cu pâine, iar acum ne hrănesc duhovniceşte. Şi noi dorim să ajungem într-o zi în Ţara
Părintelui Ceresc - Ţara părinţilor noştri. Bătrâneţea este o primăvară a veşniciei.5

5. Asocierea
Aşa cum am învăţat din şirul catehezelor şi activităţilor noastre, vârstnicii au un rol
deosebit de important în viaţa noastră. În Sfânta Scriptură, Bătrânii au avut un rol de
conducători, prin experienţa lor. Ei au fost înţelepţii, judecătorii şi sacerdoţii poporului. La fel
şi în viaţa Bisericii ei s-au bucurat mereu de cinstea cuvenită. Necinstirea lor ne duce către
fărădelege. Bătrânii pot fi asociaţi cu preoţii. Ei sunt preoţii familiilor deoarece nasc în
sufletele celorlalţi, dragostea de Dumnezeu.

6. Generalizarea
Bătrâni sunt suma inteligenţei şi înţelepciunii la acel moment al societăţii umane.
Bibliotecile de pe această planetă au adunat în ele miliarde de volume de ştiinţă, cultură şi
spiritualitate, dar aceşti bătrâni, pe lângă valorile civilizaţiei umane, poartă în ei şi darul lui
Dumnezeu - viaţa. Litera este moartă, cuvântul este viu, căci credinţa vine din auzite (Rom.
10, 17). Ce nu poartă în ea o carte şi poartă un bătrân este iubirea de Dumnezeu şi de semeni.
O carte nu te poate iubi, însă un bătrân te iubeşte şi te învaţă din experienţa vieţii sale; te
poartă de mic în braţele sale la biserică, adică el te duce la Hristos.

7. Aplicarea
Cinstea şi respectul se arată prin fapte. Motiv pentru care vă îndemnăm să vă arătaţi
aprecierea pentru bătrâni nostril, suplinind neputinţele lor, şi mai ales, rugându-ne pentru ei.

5
IPS Ioan, op. cit, p.55.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea
nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai
mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai
născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.