Cateheza II

Locul şi rolul vârstnicilor în viaţa noastră

1. Pregătirea aperceptivă
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Împărate ceresc, Mângâietorule,
Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi
Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată
întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin
În cateheza anterioară, am aflat mai multe lucruri despre muzica bisericească şi am
văzut că ea este un mod în care ne manifestăm sentimentele religioase. De asemenea
observăm că viaţa noastră duhovnicească este una complexă manifestată atât personal cât şi
public, împreună cu ceilalţi. În cadrul cultului divin public, observăm că ortodoxia are un
caracter comunitar, care implică pe toţi membrii ei, copii, tineri, adulţi şi vârstnici. Cu toţii
au locul şi rolul lor în comunitatea Bisericii. Fiecare are nevoile sale şi totodată, fiecare îşi
are contribuţia lui.

2. Anunţarea temei
În această cateheză vom discuta despre pastoraţia celor vârstnici. Vom afla mai multe
despre rolul lor în viaţa familiei, a societăţii şi mai ales a Bisericii. De multe ori, preocupările
şi grijile noastre, ne fac să uităm de nevoile celor înaintaţi în vârstă. Pe lângă problemele şi
neputinţele lor, pe care ceilalţi trebuie să le susţină, ei vin cu o experienţă de care ne putem
folosi în încercările din viaţa noastră.

3. Tratarea
Persoanele vârstnice ar trebui să se bucure de cinstea şi aprecierea noastră datorită
virtuţilor pe care le-au dobândit în viaţă. Experienţa aduce înţelepciune. Datorită virtuților
dobândite de persoanele în vârstă, în special a înțelepciunii, ei sunt demni de toată cinstea,
respectul și aprecierea noastră. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că: „Podoabă a Bisericii e
cărunteţea gârbovă unită cu credinţa întraripată. De ea se bucură în mod deosebit Biserica 1”.
1
Sfântul Ioan Gură de Aur, ,, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi”, traducere din limba
greacă şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
 De aceea, noi, tinerii, putem avea foarte multe de învăţat şi urmat din viaţa lor, motiv pentru
care trebuie să încercăm să întreţinem dialogul cu ei, fiind totodată atenţi la nevoile deosebite
pe care le au ei. Înaintarea în vârstă vine cu anumite slăbiciuni pe care tinereţea noastră le
poate susţine.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Român ne spune că:„Bătrânii
au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de
înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor2. Aşadar, relaţia dintre tineri şi
vârstnici trebuie să fie una vie, bazată pe dialog şi iubire. Din nefericire, însă, în zilele noastre,
sunt foarte mulți bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simțindu-
se cumva inutile. Aceasta este o realitate a lumii în care trăim. Motiv pentru care trebuie să
redescoperim această comoară pe care o reprezintă persoanele vârstnice. De aceea, Biserica
este chemată să gândească noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de
nevoile și așteptările bătrânilor. Concomitent, trebuie lucrat și la creșterea și educarea tinerilor
spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona și izola în centre de asistență
socială, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți.
Este deosebit de necesar să luam atitudine cu privire la situaţia reală a vârstnicilor. De
multe ori, oameni bătrâni trăiesc o starea de abandon social chiar în familie. Neputinţele lor, îi
face să se simtă nefolositori, aşa cum constatăm, adesea, în societatea de astăzi. În acest
context, în societate predomină abordarea „alarmistă” cu privire la îmbătrânirea populației cu
accentuarea problemelor unei societăți în curs de îmbătrânire, cum ar fi creșterea cheltuielilor
bugetare pentru asigurări sociale, protecția socială și serviciile medicale, pe când aspectele
pozitive ale fenomenului îmbătrânirii demografice nu se evidențiază. Potențialul unui segment
tot mai mare al populației vârstnice în dezvoltarea societății nu este pe deplin conștientizat,
insuficient studiat și puțin solicitat. Situația se complică prin faptul că în societate are loc
înrădăcinarea percepțiilor negative cu privire la îmbătrânirea populației și bătrânețe, ceea ce
face dificil nu numai includerea persoanelor în vârstă în diverse forme ale vieții sociale, dar,
prezintă și o amenințare din perspectiva consolidării solidarității între generații și integrării
sociale.

Bucureşti, 2002, p. 559;

2
PF. Daniel, Cuvânt despre anul omagial al pastoraţiei vârstnicilor, pe https://www.rfi.ro/social-151828-2023-anul-
omagial-al-pastoratiei-persoanelor-varstnice, accesat în data de 01. 03. 2023.
 Trebuie să vedem persoanele vârstnice, nu o povară, ci un izvor de binecuvântare şi
înţelepciune, dar şi de iubire milostivă, prin participarea lor la educaţia copiilor şi a tinerilor.
Astfel, Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre respectul pe care comunitatea evreiască îl arăta
bătrânilor. În Vechiul Testament, respectul pentru bătrâni a fost transformat într-o poruncă pe
care toţi aveau datoria să o împlinească: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşire 20, 12)
sau: „Înaintea celui cărunt să te ridici, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de Domnul
Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19, 32).
Cel care nu-şi respecta părinţii vârstnici era văzut ca un blasfemiator: „Ca un hulitor
este cel care părăseşte pe tată şi blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa”
(Eccleziasticul 3, 16).
Pastorația bolnavilor vârstnici trebuie să ne facă să înțelegem, pe de o parte, că omul
vârstnic înfruntă suferința de orice fel, are ca finalitate acceptarea iconomiei de mântuire și
cunoașterea iubirii lui Dumnezeu pentru noi, fiii Săi. Dacă relația cu cei bolnavi și vârstnici
suferă, ne conduce la o nouă înțelegere a umanității. Ea ne obligă într-o anumită măsură să
contribuim la umanizarea suferinței, altfel inițiativa unei relații autentice cu cel bolnav și lăsat
singur în pragul bolii și al bătrâneților este zadarnică: Suferința nu este numai una dintre
realitățile cele mai grele ale omului și ale ființei în general; ea nu este cea mai grozavă dintre
toate, ci unica... Toate pot fi negate, singură suferința rămâne.3
Noul Testament ne arată lămurit că înţelepciunea celor vârstnici ţine de apropierea lor
de Dumnezeu prin rugăciune şi de viaţa virtuoasă pe care aceştia o trăiesc. Astfel, Dreptul
Simeon nu era doar un om învăţat, ci şi un permanent rugător, luminat de Duhul Sfânt pentru
a-L recunoaşte pe Mesia în Pruncul Iisus: „omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu,
aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 2, 25).
Biserica implică persoanele vârstnice la viaţa comunitară. Vârstnicii, prin maturitatea
lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creştine în cultura noastră, pentru
armonia societăţii şi a familiei. Prin urmare, Biserica va ajuta persoanele vârstnice să
depăşească lipsa de încredere, tristeţea şi izolarea, care îi împiedică pe bătrâni să participe
activ şi cu speranţă la viaţa comunităţii. Dumnezeiasca Liturghie fără milostenie şi filantropie
devine un ritual închistat, după cum filantropia fără Sfânta Liturghie devine propagandă
pentru imagine, preamărire de sine și nu laudă adusă lui Dumnezeu. Biserica, deci, ca

3
Pr.Prof.Dr. George Remete , Suferinţa omului şi iubirea lui Dumnezeu, EIBMO, Bucureşti, 2005, p. 9.
 organism viu, rămâne responsabilă nu numai față de progresul spiritual al fiilor ei, ci și față de
nevoile și suferințele lor pământești pe care trebuie să le aline. Este spital în care oamenii
primesc alinare și vindecare în suferințele lor. Este o scăldătoare Vitezda, actualizată prin
jertfa permanentă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Există deja o tradiție filantropică a
Bisericii, care are în vedere grija și acțiunile de alinare a suferințelor sufletești și trupești ale
oamenilor. În fiecare parohie sunt bătrâni, bolnavi, săraci, orfani și persoane defavorizate. De
aceea, porunca iubirii de aproapele înseamnă, de fapt, slujirea Mântuitorului Iisus Hristos într-
o lume din ce în ce mai egoistă, indiferentă și insensibilă la suferințele umane . Milostenia,
unită cu postul și cu rugăciunea, ajută sufletul credincios să urce pe treptele desăvârșirii și să
intre în comuniunea sfinților, împlinitori ai voii lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, fiind implicaţi într-o legătură de ajutorare spirituală, fie a unui
vârstnic bolnav sau nu numai, trebuie să știe ce moștenire poartă în el, cu ce pleacă pe acest
drum, cât contează vocația și cât contează efortul continuu și susținut de a te îmbogăți
sufletește pentru ca, la rândul său, să îi îmbogățească pe ceilalți.  În calitatea noastră
de urmași ai lui Hristos în lume, trebuie să avem salba de însușiri necesare față de toți
oamenii aflați în suferință, în singurătate, în izolare, pentru bătrâni, depunând strădania
necesară pentru întărirea, stabilizarea și tămăduirea lor. Aşadar, susţind pe cei vârstnici, ne
îmbogăţim şi noi, dobândind virtuţi.4

4. Fixarea
Este foarte important să menținem unitatea, egalitatea şi grija faţă de cei bătrâni. Relaţia
normală cu aceştia este una de dialog, de iubire şi de ajutor. Trebuie să fim lucrători în ceea ce
privește persoanele vârstnice bolnave pentru a îndeplini porunca Mântuitorului Hristos şi
totodată pentru lucrurile pe care le avem de învăţat de la ei. Experienţa lor ne poate ajuta în
alegerile pe care le avem de făcut în viaţă. Ei sunt membri ai Bisericii, la fel de importanţi ca
noi.

5. Asocierea

4
J.-C. Larchet, Creștinul în fața bolii, suferinței și a morții, Ed. Sofia, București, 2006, p. 274.
 Relaţia cu cei vârstnici este una naturală. Putem privi în natură să vedem cum toate
lucrurile îşi au ordinea lor firească. Viaţa celor vârstnici este ca o bibliotecă vie, de unde
putem afla lucruri importante pentru viaţa noastră, care ne pot ajuta să evităm alegerile
greşite. De asemenea putem asocia pastoraţia celor vârstnici cu Proscomidia, unde preotul
aşează toate părticelele reprezentând pe Maica Domnului, Sfinţii, şi oamenii în jurul lui
Hristos, la fel, în Biserică, toţi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni suntem aşezaţi în jurul
Mântuitorului Hristos.

6. Generalizarea
Ajutorarea persoanelor vârstnice este o datorie a fiecăruia și a tuturor, făcând parte din
misiunea Bisericii din totdeauna. Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod activ de toți cei care
au nevoie de ajutor mai ales de persoane în vârstă. Eforturile Bisericii Ortodoxe sunt o
expresie a credinței sale și o slujire adusă Domnului Însuși. Totodată, dialogul cu cei vârstnici
este un câştig pentru că ne îmbogăţeşte cu experienţa lor.

7. Aplicarea
Cunoştinţele pe care le-am dobândit astăzi trebuie să se transforme în faptă. De aceea,
puteţi experimenta acestea, doar făcând fapte de ajutorare pentru cei vârstnici, fie în familiile
voastre, cât mai ales a celor singuri. O faptă bună, un cuvânt bun, o întrebare sunt lucruri pe
care vă invităm să le săvârşiţi în această perioadă.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și
prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai
mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai
născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.