Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Facultatea de Teologie Ortodoxa ,,Dumitru Staniloae”

Cursuri masterat specialitatea: Familia Crestina Contemporana”

Lucrare de seminar
Asistenta Sociala in viata parohiala

Coordonator: Sustinator:
Conf. dr. Carmen Gabriela Lazareanu Pr. Fodor Cornel

Decembrie 2021
1
 Asistenta Sociala in viata parohiala

I. Asistenta Sociala in general

Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii descoperă importanța legăturii dintre viața spirituală și
activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie.
Trăim într-o lume în care egoismul materialist s-a insinuat devastator în societate, secătuindu-ne
de orice fel de înțelegere, toleranță și sprijin pentru cel de lângă noi care întinde mâna, cerându-
ne ajutor. Uităm, sau ignorăm cu bună știință, că „suntem înclinați din fire spre milostenie” și că,
oameni fiind, ,,a trăi înseamnă a dărui”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Trecem indiferenți
pe lângă suferința semenilor, ferindu-ne de responsabilitatea de a-i ajuta, ca de un germen
patologic contagios.
Astăzi prin Asistenţă Socială se înţelege un asamblu de instituţii, programe, activităţi
profesionalizate şi servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor, cu
probleme speciale, aflate în dificultate, care din diverse motive nu au posibilitatea de a realiza
prin mijloace şi eforturi proprii, un mod normal, decent de viaţă. În acest context asistenţa
socială oferă sprijin pentru satisfacerea nevoilor umane, creşterea demnităţii şi a capacităţii de
autodeterminare a persoanelor asistate.
Obiectivul principal al asistentei sociale este de a veni in ajutorul persoanelor aflati in
dificultate pentru ca acestia sa obtina conditiile necesare unei vieti decente. Acest ansamblu de
masuri urmareste sa dezvolte in randul segmentelor de persoane defavorizate propriile capacitati
si competente pentru o mai pronuntata functionare sociala. In acest sens asistentul social,
protectorul si militantul acestei cauze demne, trebuie sa aiba in vedere interactiunea constanta
dintre doi factori: individul si mediul lui de viata socio-economic, politic, cultural, familial,
moral, etc, avand cunostinte despre dezvoltarea lui umana, despre personalitatea lui, cat si despre
contextul socio-cultural si moral in care traieste.

Dupa o scurta definitie a asistentei sociale, sa vedem care sunt categoriile de beneficiari:
 Familiile sarace;
 Cuplurile dezorganizate;
 Somerii si tinerii neintegrati;

2
  Persoanele dependente de alcool si droguri;
 Persoanele cu deficiente de sanatate;
 Copiii care traiesc intr-un mediu familial si social neadegvat;
 Copiii abandonati, vagabonzi si copiii institutionalizati;
 Persoanele batrane neajutorate;
 Persoanele care au suferit in urma calamitatilor naturale, sociale, persecutiilor si
discriminarilor de orice tip;
 Persoanele infectate cu HIV si alte boli.

II. Rolul asistentei sociale

Este deosebit de important sa intelegem rolul asistentei sociale si ce anume ofera ea.
Asistenta sociala ofera celor in nevoie posibilitati de cunoastere si de acces la serviciile
specializate de protectie sociala, ii orienteaza catre intelegerea si utilizarea cadrului legislativ
de protectie sociala, mobilizeaza comunitatea, persoanele si grupurile in dificultate de a
influenta activ politicile sociale. Asistenta sociala furnizeaza celor in nevoie ajutor financiar,
material, moral, psihoterapie si consiliere. In cadrul programelor de asistenta sociala se inscriu si
activitatile de prevenire a unor situatii de viata dezechilibrate, stresante sub aspect economic,
cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi de multe ori mai putin
costisitoare decat terapia propriu-zisa.
Munca unui lucrator social este aceea de a ajuta oamenii in rezolvarea problemelor legate de
situatia lor sociala sau de viata personala. Exercitarea profesiei de asistent social este avizata de
Colegiul Asistentilor Sociali din Romania si autorizata de Ministerul Muncii si Protectiei
Sociale. Asistentul social indeplineste o misiune sociala care are la baza valorile si principiile
fundamentale ale profesiei: justitia sociala, demnitatea si unicitatea persoanei, integritatea
persoanei, autodeterminarea, confidentialitatea, importanta relatiilor interumane, furnizarea
serviciilor cu competenta si in beneficial clientilor1.
Asistentul social este obligat sa pastreze confidentialitatea in legatura cu situatiile,
documentele si informatiile pe care le detine in scop profesional, cu respectarea legislatiei in
vigoare si a metodologiilor adoptate de catre Colegiu.

1
https://www.qreferat.com/referate/asistenta-sociala/Rolurile-asistentului-social135.php
3
 III. Asistenta Sociala in viata Bisericii / Parohiei

Biserica, deşi a rămas în acţiune doar cu latura sa duhovnicească, încearcă să o revigoreze pe

cea a asistenţei sociale. Or, categoriile de beneficiari ai asistenţei sociale sunt şi ai Bisericii:
familiile sărace, minorii delincvenţi, cuplurile dezorganizate, şomerii, tinerii neintegraţi,
persoanele dependente de alcool, droguri şi de alte vicii, cei cu deficienţe de sănătate, copii
abandonaţi, vagabonzii, batrânii neajutoraţi etc.
Principiul creştin este dragostea, care este trăită ca jertfă pentru Dumnezeu şi cei din jur.
Numai un creştin îmbisericit, trăitor conform moralei divine, poate deveni un autentic asistent
social. Numai prin prisma valorilor creştine omul face totul din dragoste faţă de aproapele. Iar
credinţa în Dumnezeu se manifestă prin grija şi atitudinea faţă de cei din jur: „Iubeşte pe
aproapele ca pe tine însuţi” (Galateni 5, 14), căci nimeni nu poate să-l iubească pe Dumnezeu
înainte de a-şi iubi aproapele: ”Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la
Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu
iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire… Dacă zice cineva: iubesc
pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele
său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această
poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.” (I Ioan 4, 7-8,
20-21).
Trebuie să recunoaştem că la etapa actuală asitenţa socială este una dintre premizele ce
asigură bunul mers al societăţii democratice, deoarece reprezintă un model specific de protejare
socială a oamenilor şi drepturilor lor. „Însă asistenţa socială realizată fără un sentiment de
compasiune şi dragoste faţă de aproapele este seacă în esenţă. De aceea, trebuie să existe o
strânsă colaborare între specialiştii de profil şi Biserică, pentru ca terapia socială, fiind
înduhovnicită, să aibă cele mai bune efecte”2.

2
https://octavianmosin.md/rolul-bisericii-in-promovarea-asistentei-sociale/
4
 a. Asistenta Sociala si Filantropia crestina în perioada apostolică

Daca privim in istoria Bisericii primare, lucrarea milosteniei ca participare activă, atât a
clerului, cât și a poporului creștin la iubirea lui Dumnezeu, și acest lucru chiar și în situații
nefavorabile pentru Biserică sau prigoană, ea a fost organizată după cum se afirmă în Faptele
Apostolilor într-o comuniune a iubirii: ,,nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toți câți aveau țarini
sau case, le vindeau și aduceau prețul celor vândute și-l puneau la picioarele Apostolilor și se
împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință.” (FA. 4, 34-35).
Pentru a face față problemelor bisericești și de trai ale comunității, Biserica a simțit nevoia
unei organizări a clerului bisericesc, care să administreze bunurile destinate ajutorării celor
săraci. Un astfel de exemplu îl reprezintă alegerea a șapte diaconi eleniști pentru comunitatea din
Ierusalim, care aveau drept răspundere asistența materială, prin slujirea la mese: mai precis,
acordarea unui ajutor pecuniar văduvelor creștinilor eleniști, care erau trecute cu vederea la
slujirea cea de toate zilele: ,, În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii (iudei) murmureau
împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și
chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, a zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte
cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraților, căutați șapte bărbați dintre voi,
cu nume bun, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care noi să-i rânduim la această
slujbă.” (FA 6, 1-3).
Cei șapte diaconi, au fost instituiți pentru a-i ajuta pe Apostoli în administrarea temporală a
comunității, având drept responsabilitate slujirea zilnică, manifestată prin asistența socială
îndreptată către cei săraci, văduve, orfani sau alte categorii sociale defavorizate, asigurându-le
hrana, îmbrăcămintea și toate cele necesare viețuirii acestora.
În epoca apostolică, viața socială a creștinilor, avea ca principală caracteristică filantropia,
caracterizată prin comunitatea bunurilor materiale, având drept considerent concepția că toți sunt
frații și fii ai aceluiași Părinte: „toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își
vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.” (FA 2, 43-
44). Comunitatea bunurilor materiale, prima formă a organizării sociale, a avut drept model
practica Mântuitorului și a Sfinților Apostoli. Filantropia comunității era superioară celei
personale, deoarece prin ea se înlătura inegalitatea și jena celor ce primeau cele necesare3.
Bunurile nu mai erau considerate drept proprietate strict personală, ci un dar al lui
Dumnezeu din care toți trebuiau să se împărtășească.

3
Pr. Mihai Vizitiu, Bazele Nou-Testamentare ale filantropiei creștine, p. 70.
5
 Un alt aspect caracteristic primilor creștini îl constituie disponibilitatea de a primi pe cel
străin, de a-l găzdui pe călător, dar mai ales pe vestitorul Evangheliei. Ospitalitatea a fost
întotdeauna cinstită de poporul Israel, fapt dovedit încă din vremurile cele mai îndepărtate ale
patriarhilor, când Avraam a oferit ospitalitatea celor trei personane4.
Practicarea filantropiei nu era rezultatul vreunei constrângeri, ci un act liber al voinței încât
foarte repede practicarea filantropiei a devenit o preocupare comună. Credincioșii aduceau în
fiecare duminică roadele muncii lor (alimente, haine sau alte bunuri) ca daruri pentru cei săraci
din Biserica locală, cât și pentru comunitățile din alte locuri, întrucât creștinilor li s-au
recomandat să ajute pe „toți cei care au nevoie de ajutor, fără a alege pe cine să ajute; să-i ajute
pe toți, fiindcă peste toți se revarsă bunătatea lui Dumnezeu”5.

b. Asistenta Sociala si Filantropia crestina în perioada post-apostolică

Sfinții Părinți din secolele II și III, au îndemnat în scrierile lor, pe creștini, la fapte de
milostenie, în același chip în care învățase și Mântuitorul și Sfinții Apostoli. Scriitorul bisericesc
Tertulian, vorbește de un tezaur care servește drept fond pentru actele filantropice ale bisericii și
în care: „fiecare depune o cotizație mică, o dată pe lună sau când voiește, numai cât voiește și
numai dacă poate. Nimeni nu e silit, ci dă de bună voie. Aceste depuneri alcătuiesc un fel de
fond al carității publice. Căci ele nu se cheltuiesc nici pentru ospețe, nici pentru beții sau pentru
petreceri fără rost, ci slujesc la întreținerea și îngroparea celor lipsiți, la ajutorarea copiilor și
copilelor, a sclavilor bătrâni și chiar a celor ce au rămas săraci pentru că li s-au înecat
corăbiile; și dacă unii sunt osândiți la muncă în adâncul minelor, alții sunt exilați în insule, sau
duși în închisori, din pricina credinței în Dumnezeu, atunci sunt hrăniți pe seama credinței în
care s-au mărturisit’’ 6.
Milostenia a fost predicată de către Părinții Bisericii, fiind privită drept mijloc de mântuire a
sufletului, ca mijloc de asemănare cu Dumnezeu. Cele mai multe îndemnuri la milostenie le
întâlnim la Sfinții Părinții din veacul al IV-lea, numit și „veacul de aur al creștinismului”, în
predicile sociale a unor sfinți ierarhi ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie de
Nazianz.

Sfântul Ioan Gură de Aur a apărat mereu pe cei săraci, fie că era vorba de văduve, orfani,
prizonieri sau leproși. A apărat de asemenea drepturile lucrătorilor angajați și ale țăranilor care

4
Constantin Preda, Credința și viața Bisericii primare, p. 147.
5
Herma, Păstorul, Porunca II, pgf. 4, în colecția P.S.B., vol. 1, p. 247.
6
Tertulian, Apologeticul, cap. 39, pp. 92-93.
6
munceau pământurile celor bogați, dar care totuși mureau de foame. Sfântul Ioan i-a îndemnat pe
cei bogați să folosească averea lor într-un mod altruist, rămânând astfel în memoria celor pe
care i-a ajutat ca un binefăcător al lor: „Dacă te bucuri singur de averea ta, atunci o irosești
degeaba, căci nu-ți vei găsi răsplata. Dar dacă o vei împărți cu ceilalți, atunci ea îți va aparține
și mai mult vei culege roadele ei ….E de datoria celui care primește să dăruiască. Așa cum nu e
bine ca stomacul să rețină hrană fără a o împărți întregului organism, la fel cel bogat nu trebuie
să țină ce are doar pentru el. Fiindcă dacă își păstrează bogățiile doar pentru el, se distruge atât
pe el însuși cât și pe alții”7.
Împăratul Constantin cel Mare, a fost un mare reformator al legilor antice vechi, care erau în
contradicție cu principiile învățăturii creștine. Prin legile și decretele sale, a desființat pedeapsa
morții prin răstignirea pe cruce, a interzis omorârea robilor prin lapidare, spânzurare, otrăvire,
moduri obișnuite de pedepsire, dar cea mai îndrăzneață și importantă lege promulgată a fost
desființarea luptelor în arenă, atât de mult iubite de poporul roman. Printr-un edict din 325,
practica luptelor din arenă este desființată de către împărat. Printr-un alt edict din anul 312, îi
sfătuiește pe stăpâni la cumpătare și la abținerea de la exagerări.
Prin legile postulate, împăratul Constantin a interzis pruncuciderea, a apărat drepturile
inviolabile ale persoanei umane, a apărat pe sclavi și a întărit instituția familiei și unitatea
acesteia. A reglementat problemele legate de divorț, avere, și de moștenire. A avut grijă față de
cei săraci, bolnavi, față de văduve, asigurându-le un trai decent8.

c. Asistenta Sociala si Filantropica in zilele noastre

Când evaluăm implicarea socială a Bisericii, trebuie să ne raportăm la perioada primară a

acesteia, chiar dacă unii sceptici şi critici ar putea aduce obiecţii cu privire la diferenţele sociale
şi instituţionale între perioada antică a apariţiei istorice a Bisericii şi perioada post-modernă a
acesteia în contemporaneitate. Chiar dacă sunt şi diferenţe clare între cele două epoci amintite,
totuşi există şi foarte multe similitudini care ţin în special de sărăcie, de instabilitate socială şi de
un anumit tip de dependenţă în care trăieşte omul contemporan, foarte apropiat de structurile
sclavagiste ale societăţii păgâne romane. Mai mult, faptul că în perioada cruntă a persecuţiilor
romane s-a putut face asistenţă socială, care a luat mare amploare după Edictul de toleranţă din

7
Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu sau explicarea Epistolei I către Corinteni, Omilia 10, p. 131.
8
https://matricea.ro/activitatea-social-filantropica-in-primele-veacuri-crestine/#_ftn13
7
313 d.Hr. al Sfântului împărat, Constantin cel Mare, cu atât mai mult se poate face asistenţă
socială în zilele noastre, mai ales după prăbuşirea sistemului dictatorial comunist9.
Cei care se întreabă astăzi „Biserica de ce nu se implică?” demonstrează că nu-şi cunosc
istoria propriei Biserici şi chiar a propriei existenţe. Cei care critică neîmplinirea Bisericii în
anumite activităţi, cei care sunt nemulţumiţi de activitatea ei din punct de vedere social, trebuie
să fie nemulţumiţi de ei înşişi, care, ca adevăraţi creştini, nu au făcut nimic pentru Biserică şi
pentru aproapele10.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat prin hotărârea nr. 3336 din mai 1997
„Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială a BOR”, prin care
activitatea social-caritativă se structurează într-un cadru organizat şi coerent, fiind realizat de
asistenţi sociali, teologi profesionişti pregătiţi în cadrul secţiilor de asistenţă socială din
Facultăţile de Teologie din ţară şi de asistenţi medicali pregătiţi în Şcoli Postliceale Teologico-
sanitare din cadrul Patriarhiei. În cadrul Sectorului „Biserica şi Societatea”, la nivelul Patriarhiei
Române, funcţionează Biroul de Asistenţă Socială al Patriarhiei Române. De aici se coordonează
şi se îndrumă activitatea socială în cadrul Patriarhiei Române, potrivit îndrumărilor Sfântului
Sinod şi se analizează problemele legate de activitatea socială şi filantropică a Bisericii,
prezentând Sfântului Sinod propuneri în vederea îmbunătăţirii acesteia. La nivelul Administraţiei
Patriarhale, a luat fiinţă în anul 1993, Sectorul pentru Opera de Caritate „Diaconia” care îşi
propune sprijinirea diferitelor instituţii bisericeşti pentru iniţierea unor activităţi cu caracter
social precum şi înfiinţarea unor instituţii de asistenţă socială sau gestionarea unor programe de
asistenţă socială şi religioasă. Biserica are în vedere rezolvarea tuturor problemelor cu care se
confruntă de la prozelitism religios la prostituţie, de la satanism şi ocultism la avort şi clonare.
Lumea este creaţia întreagă pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, încât pentru slujirea ei spre
mântuire, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său (In 3, 16-17), care la rândul Său trimite pe Apostoli şi
prin ei Hristos trimite Biserica însăşi.
In prezent, Biserica Ortodoxa desfasoara activitati de asistenta sociala prin sistemul propriu,
avand suport de organizare legile emise de stat, promovand politicile sociale si masurile de
protectie sociala pe care le regasim in intreaga societate, ea punand la dispozitie resursele umane
si logistica de care dispune. Nu in ultimul rand putem mentiona ca in cadrul serviciului social
bisericesc se desfasoara proiecte care au ca sursa de realizare si resurse financiare care
actualmente sunt modeste. De aceea Biserica invita statul si in acelasi timp ii propune ca sistemul

9
George Istodor, Implicarea Sociala a bisericii – prioritate a misiunii interne contemporane , p.121
10
Daniel Necula, Biserica de ce nu se implică?, în rev Glasul Adevărului, edit Ep. Buzăului, an XI, nr. 110-112,
ian.-mart. 2000, p. 122.
8
national de asistenta sociala sa treaca in slujba bisericii, aceasta din urma punand la dispozitie
cele mentionate mai sus, iar statul ca factor determinant intr-o societate sa-i dea bisericii capital
financiar pentru finantarea intregului sistem. Biserica ofera prin personalul sau clerical care are
statut de lider intr-o societate mobilizarea si antrenarea oamenilor ca si a comunitatii intr-o
implicare directa in rezolvarea problemelor sociale11.
Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale a făcut public raportul activităților
de sprijin oferite în timpul stării de urgență. În cele două luni, Biserica a oferit ajutoare în valoare
totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) persoanelor vulnerabile și instituțiilor medicale
afectate de pandemia Covid-19. Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale a
încheiat opt contracte de sponsorizare pentru a distribui periodic alimente persoanelor
vulnerabile, serviciilor sociale și unităților medicale din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Arhiepiscopia a colaborat cu Direcția Generală de Asistență Socială București în gestionarea
cazurilor12 .
Ajutoarele, în valoare totală de 20.896.872 lei, au constat în: hrană caldă, pachete
alimentare, apă îmbuteliată, cumpărături de strictă necesitate, plata facturilor, servicii de cazare
pentru carantină, transport la servicii medicale, donații în produse igienico-sanitare și aparatură
medicală, dispozitive electronice pentru educație de la distanță destinate elevilor. De asemenea
Eparhiile au donat instituțiilor medicale echipament de protecție (măști, viziere, ochelari,
combinezoane, mănuși, botoși), dezinfectanți și aparatură medicală. 13 .
De asemenea in arhiepiscopia Sucevei si Radautilor se organizeaza in aceasta perioada cea
de-a doua ediție a proiectului caritabil „Un Crăciun pentru fiecare”.
Prin acest program se intenționează împărtășirea bucuriei Nașterii Domnului, materializată
sub formă de daruri care să conțină alimente de bază și pachete cu dulciuri, unui număr de
aproximativ o mie de copii din mediul rural, proveniți din familii defavorizate, aflați în situația
de risc de abandon școlar și ai căror părinți nu au posibilitatea de a le oferi cele necesare traiului.
Totodată, prin acest demers filantropic, se dorește și sprijinirea a o mie de bătrâni bolnavi, care
nu mai au nicio susținere din partea copiilor și a nepoților, cu un venit din care nu își permit
achiziționarea hranei, a medicamentelor și a lemnelor pentru a trece peste perioada de iarnă14.

11
https://www.crestinortodox.ro/religie/despre-stat-biserica-misiune-filantropie-125719.html
12
https://basilica.ro/raport-patriarhia-romana-a-oferit-sprijin-de-peste-43-milioane-e-in-criza-covid-19/
13
Ibidem
14
https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/proiectul-caritabil-un-craciun-pentru-fiecare-editia-a-ii-a-2/
9
 IV. Concluzii

Implicarea socială a Bisericii trebuie să fie bazată pe marea virtute creştină a

discernământului duhovnicesc, pe înţelegerea exactă a diferenţelor psihologice şi sociale dintre
dorinţe şi nevoi şi mai ales pe descurajarea patimilor şi a modului de viaţă dezumanizat. Mai
bine spus, orice formă de asistenţă socială nu trebuie în nicio situaţie să „hrănească” patimile sau
lenea omului comod şi indiferent religios de astăzi sau, mai grav, să încurajeze cerşetoria ca
pseudo-asistenţă socială. În concluzie, întreaga asistenţă socială ortodoxă trebuie să izvorască din
iubirea lui Dumnezeu şi a noastră faţă de om şi să reflecte ambivalenţa atitudinii noastre sociale
autentice: să fim plin de milă şi dragoste faţă de păcătos şi fără milă faţă de păcatele acestuia.
Implicarea în social a Bisericii care este deopotrivă deziderat, necesitate şi prioritate. Este
deziderat pentru că presupune efortul nostru de a răspunde lui Dumnezeu, chemării Lui, de a
ajuta pe cei în nevoi şi suferinţe, slujirea acestora înseamnă – în registrul chenotic hristic –
slujirea lui Dumnezeu însuşi. Este necesitate pentru că vine în ajutorul semenilor în mod concret,
accentuează dinamismul vieţii misionar-religioase şi ne arată vii în relaţia de ascultare şi
comuniune cu Sfânta Treime, dar şi în relaţia plină de iubire şi milă faţă de aproapele suferind.
Este, de asemenea, prioritate pentru că ordonează şi ierarhizează în mod firesc propria noastră
acţiune misionară pe planul iconomic, accentuând aspectul instituţional al Bisericii în lucrarea sa
în lume.

10