Introducere

Procesul de Secularizarea și sacarlizare începe să se dezvolte foarte mult

în zilele nostre .Am perceput fenomenul secularizării cu aproape 20 de ani în
urmă; încă din aceea vreme locașurile de cult erau tot mai puțin frecventate,
tinerii nu mai participau la orele de religie din școli și chiar unele servicii
religioase, cum ar fi botezul, cununia sau înmormantarea, erau din ce in ce mai
puțin solicitate.

Fenomenul secularizării Europei este susținut adesea la nivelul literaturii

de specialitate. Spre exemplu, John Coffei evidențiază în lucrarea ,Secularizarea:
este ea inevitabilă? faptul că secularizarea este specifică secolului nostru,
afirmând următoarele: ,Europa secolului al XVI-lea a fost caracterizată de
scepticism și heterodoxie, dar aproape toți intelectualii erau creștini teiști. Cu
toate acestea, în Europa secolului al XXI-lea, cei mai mulți intelectuali nu mai
cred în Dumnezeu credinței creștine( și în nici vreo altă divinitate). În Europa
secolului al XVI-lea Biserica era în centrul fiecărei comunități și religia era
prezentă pretutindeni. În Europa secolului al XXI-lea marea majoritate a
populației merge foarte rar la Biserică (unii oameni chiar deloc), iar cele mai
multe aspecte ale vieții se desfășoară fără a avea vreo legătură cu domeniul
religios (sau având o legătură mult prea slabă).
 Secularizarea și sacralizarea

Marea majoritate a concetațenilor noștri nu mai simțeau nevoia de a lega

realitățile cotidiene de cele spirituale. Era începutul unei decăderi interioare, dar
nimeni nu era conștient de aceasta, creșterea economică, nivelul de viață și
progresul tehnologic umbreau în larga măsura expansiunea îngrijoratoare a
indiferenței interioare. Astăzi, vedem însa consecințele acestui fenomen
generalizat. Nimeni nu mai are încredere în autoritați, nimeni nu mai crede că
marile probleme ale lumii o sa fie rezolvate de tehnică, ba chiar există teama
față de schimbările din domeniul tehnologiei. Biserica, care juca un rol atât de
important, nu mai poate răspunde la întrebările omului; nu mai știe ce atitudine
să ia față de individualism și față de o societate care interesează doar de
satisfacerea nevoilor materiale. „Vorbind în numele lui Hristos şi lucrând în
prezenţa Sa, este mărturia pe care trebuie creştinismul să o dea lumii. A
minimaliza cuvintele Domnului şi a le trece cu vederea însemnează a acoperi
lumina care străluceşte din înălţime. Acest fapt însemnează că ascundem unica
sursă de iluminare care poate alunga întunericul acestei lumi şi poate aduce
claritate şi viziune sănătoasă umanităţii.

Vocea Bisericii trebuie să fie profetică. Acest trebuie reprezintă, o nouă

paradigmă misionară a Bisericii lui Hristos. Dacă până acum se opina că vocea
Bisericii este profetică, de acum acest lucru devine o obligaţie, adică Biserica
trebuie să îşi calibreze vocea în funcţie de realităţile sociale şi politice din toate
vremurile şi contextele. „În pofida stăpânitorilor întunericului acestei lumi,
creştinii sunt chemaţi să aducă la Hristos noi suflete, să semene speranţa şi
încrederea într-o lume mai bună, rugând pe Împăratul slavei să dăruiască
binecuvântare şi bucurie tuturor celor aflaţi în suferinţe şi lipsuri.

Michael Lapsey afirma în cadrul unei plenare că procesul vindecării

societăţii stă în capacitatea creştinilor de a fi co-lucrători cu Hristos pentru
promovarea dreptăţii şi păcii. „Nimeni nu va putea acuza mai mult pe creştini
decât Domnul Iisus Hristos însuşi, atunci când aceştia nu vor fi făcut suficient de
mult pentru promovarea dreptăţii şi păcii pe pământ. Dar cum să se întâmple
aceasta, devreme ce chiar între creştinii înşişi există lupte surde şi mute, ca să nu
mai vorbim de creştinii de aceeaşi confesiune? Creştinii sunt chemaţi să fie
lumina lumii şi sarea pământului. Şi numai din această perspectivă,
responsabilitatea lor este enormă” .

Secularizarea este consecința libertății din partea ființei umane față de

lume și față de dominația acesteia asupra lui. Această exigență a libertății duce
la secularizarea lumii, în sensul că această lume nu mai este o lume dominată și
condusa de zei și de stăpâni. Lumea și tot ce conține ea devine acum un lucru
disponibil. Ea este lume, lume seculara.

Cu alte cuvinte, aceste considerații vor sa arate ca datorita crestinismului

s-a trecut de la o concepție panteistă despre lume, care confundă Divinitatea cu
lumea și teroriza omul prin sacralitatea ei, la o concepție teistă care
desacralizeaza lumea și redă omului libertatea fata de ea. Daca în concepția
panteistă lumea se confundă cu Divinitatea, iar omul era supus legilor naturale
care ii anulau orice aspirație spre libertate, așa cum se întâmpla cu personajele
din tragedia antica obigate sa se supună unui destin implacabil, în creștinism
lumea se desparte de Dumnezeu, fiindcă este creată, și devine astfel o realitate
autonomă față de Dumnezeu. La baza procesului de secularizare se află această
idee de autonomie a lumii care, după părerea comentatorilor apuseni, ar
reprezenta contribuția principala a Noului Testament. Consecințele care decurg
de aici sunt extrem de importante pentru viață și misiunea creștină.

S-a spus adesea despre Ortodoxie că se ocupa prea mult cu viața interioară
a omului și manifesta reținere față de angajamentul social sau politic al
creștinismului. Este adevarat, pe de o parte, că Biserica nu face politică, fiindcă
rolul ei nu este cel de a diviza pe credincioși dupa opțiunile lor, ci de a-i uni pe
toți în Hristos. Pentru a păstra unitatea neamului și a credincioșilor Biserica
trebuie să se situeze dincolo de opțiunile politice ale partidelor. Pe de altă parte
însă, viata interioara asa cum este înțeleasă ea în teologia răsăriteană, cu
transfigurare, nu se adresează doar sufletului, ca să favorizeze fuga
credincioșilor de lume pentru a se continua într-o mentalitate pietistă, ci se
adresează deopotrivă și trupului pentru a-l elibera de patimi și de consecințele
patimilor care se manifestă în relațiile sociale dintre oameni.

Biserica nu este prezentă doar la nivel suprastatal, ci și național.

Finanțarea Bisericii de către stat este un prim element ce consolidează relația
dintre cele două entități. Finanțarea Bisericii de către Stat, fie direct sau indirect
prin facilități precum susținerea totală sau parțială a salariilor clerului bisericesc
și a pensiilor, construirea sau restaurarea lăcașelor de cult, subvenționarea
activităților în domenii precum asistența religioasă și socială, este prezentă în
următoarele state ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru,
Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit
al Marii Britanii și Iralndei de Nord, România, Slovacia, Slovenia, Spania,
Suedia, Ungaria. Prin urmare, trebuie subliniat faptul că toate statele Uniunii
Europene, fără excepție, își asumă finanțarea cultelor.

Din punct de vedere ortodox există un angajament politic al creștinului

menit să contribuie la eliberarea oamenilor și societații de toate formele de
alienare, de exploatare, de opresiune, pentru dreptate socială, pentru integritatea
creației, pentru apărarea omului de alienari sexuale, dar acest angajament nu este
rezultatul vreunei ideologii, ci ca o consecință firească a participării sale la viața
de comuniune a Sfintei Treimi in Biserică.

Este adevărat că pentru iradierea mai puternică a vieții spirituale a

credincioșilor în societate este nevoie de o reinnoire a vieții comunitare din
cadrul parahiilor, atât la sate dar mai ales la orașe, de mai multă ordine și
disciplina în rândul preoților și credincioșilor, dar trebuie avut mereu în vedere
că angajamentul social și chiar politic al creștinilor este rezultatul transfigurării
ființei umane în Hristos si Biserica, dar care se întemeiază pe prezenta lui
Dumnezeu în creație. Această prezență dată în energiile necreate, permite
Bisericii ortodoxe si misiunii ei să depșească atât panteismul, care duce la
sacralizarea lumii si împiedica progresul, cât si secularizarea ca rezultat al
separării lumii de Dumnezeu, prin dinamismul transfigurării omului si creației în
Hristos ca Logos Creator si Logos Mantuitor.

În concluzie este adevarat ca pentru iradierea mai puternica a vietii

spirituale a credinciosilor in societate este nevoie de o reinnoire a vietii
comunitare din cadrul parahiilor, atat la sate dar mai ales la orase, de mai multa
ordine si disciplina in randul preotilor si credinciosilor, dar trebuie avut mereu in
vedere ca angajamentul social si chiar politic al crestinilor este rezultatul
transfigurarii fiintei umane in Hristos si Biserica, dar care se intemeiaza pe
prezenta lui Dumnezeu in creatie
 Bibliografie

Cornelia Drugescu-Ciuta, Europa secolului al XXI-lea: între

secularizare și creștinism, http://revistasferapoliticii.ro/sfera/191-
192/pdf/191-192.09.Drugescu-Ciuta.pdf, accesat la data de 15.05.2020.

Dumitru POPESCU, Pr. Prof. Dr. , Misiunea Bisericii intr-o lume

secularizata https://www.crestinortodox.ro/editoriale/misiunea-bisericii-intr-
lume-secularizata-70068.html-, accesat în data de 15.05.2020.

Marius FLORESCU, Pr. Lect. Dr., CREȘTINISMUL - LUMINĂ ȘI

BUCURIE ÎNTR-O LUME DEBUSOLATĂ ȘI TRISTĂ , http://anale-
seriateologie.ro/upload/articol/38.pdf, accesat in data de 15.05.2020.