,,Ochiul este luminatorul trupului. Deci, daca ochiul tau va fi curat tot trupul tau va fi luminat.

Dar daca ochiul tau va rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care este in tine este intuneric, cu cat mai mare este intunericul! Inca din titlu ne putem da seama ca religia este un domeniu foarte vast care a stat intotdeauna la baza legaturilor sau disputelor interumane de-a lungul veacurilor, si care a reusit sa se mentina si sa influenteze schimbarile majore de-a lungul istoriei pana in era noastra, pe care o numim ,,a informatiei. Sa vedem insa si o definitie a acestor termeni, pentru o lamurire mai buna asupra subiectului : Religia este credinta n supranatural, sacru sau divin, i codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile i institutiile asociate cu aceasta credinta. n cursul dezvoltarii sale religia a luat un imens numar de forme n diverse culturi sau persoane. Cuvantul religie vine din limba latina, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, dupa Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legatura cu Dumnezeu). Religia poate fi definita ca un sistem bazat pe incercarile oamenilor de a explica universul i fenomenele lui naturale, adesea implicnd una sau mai multe zeitati sau alte forte supranaturale, sau ca un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii. In mod obisnuit, religiile evolueaza din/catre mitologie i au drept caracteristici necesitatea credintei si un mod specific de a gandi si a actiona pe care credinciosii sunt indemnati sa le respecte. Religile crestine scocotesc cuvantul "religie" ca "legatura libera si constienta a omului cu Dumnezeu". Credinta se refera la o atitudine de baza care se manifesta prin incredere si acceptare fata de o fiinta, valori si/sau teluri, dogme.

Diverse simboluri religioase, incluznd (pe primul rand) Crestin, Iudaic, Hindus,Baha'i, (pe al dolilea rand) Islamic, Tribal,Taoist, Shinto (pe al treilea rand) Buddhist,Sikhist, Hindus, Jainist, (pe al patrulea rand)Ayyavalist, , Crucea malteza, Pre-cretin slavonic Era, ere - s.f. 1. Perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt,real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor. 2. Epoca (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. Din fr. re, lat. aera. INFORMATIE, informatii - s.f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva lacurent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor 1

generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie i ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetic = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. Din fr. information, lat. informatio. Informatie sec.14 tarziu,. "act de informare," de la O.Fr. Informacin, de la informationem (nom.INFORMA) "contur, concept, idee," substantiv ,,actiune de informare .Sensul de "cunoastere, comunicat", este de la mijlocul sec.15. Tehnologia informatiei atestata din 1958.

Trebuie sa recunoastem ca valorile morale chiar daca nu s-au schimbat, ele nu prea mai sunt respectate. La fel si religia. Nu se poate cunoaste cati din cei care apartin uneia dintre religii, oricare ar fi ea, sunt cu adevarat practicanti fideli ai aceleia insa cu siguranta sunt foarte putini in comparatie cu numarul total de adepti ai acelei credinte. Religia cu cei mai numerosi adepti in toata lumea este religia crestina, aceasta cuprinde pe toti cei care cred in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor al lumii. Cu timpul insa datorita neintelegerilor intre ierarhii a avut loc o ruptura intre partea de apus si cea de rasarit; aceasta s-a intamplat in 1054 si a format Biserica Ortodaxa care tine de partea de rasarit si avea ca si reprezentant un patriarh, iar in apus Biserica Catolica in care legile si toate problemele de orice ordin, erau solutionate de catre un papa. Deosebirile intre cele doua au creat de-a lungul timpului numeroase confuzii si nelamuriri in privinta adevaratei invataturi de credinta. Astfel ca au aparut numeroase contradictii care au dus la formarea de noi confesiuni (protestantismul, calvinismul, lutheranismul, si multe ordine din cadrul bisericii catolice, etc.), care si-au creeat propriile dogme si reguli de vietuire morala contestand in mare parte atat veridicitatea invataturilor de credinta propovaduite in sanul bisericii primare, cat si ,mai ales, comportamentul reprezentantilor acesteia, dupa schisma cea mare. In principal, religia este un domeniu care ne priveste pe noi ca oameni/persoane, dar si ca indivizi apartinand unei comunitati, iar noi oamenii suntem creati ca sa privim catre Cel care ne-a creat, catre Dumnezeu. In Romania, tara majoritar ortodoxa de-a lungul istoriei au avut loc numeroase lupte de aparare a pamantului stramosesc,dar mai ales a credintei ortodoxe, impamantanita pe aceste meleaguri inca de pe vremea Sfintilor Apostoli. Sfantul Apostol Andrei, intaiul chemat la propovaduirea cuvantului evangheliei de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, este ocrotitorul Romaniei, deoarece prin el poporul nostru a dobandit vestea cea buna a Invierii Domnului. In era informatiei, sau mai bine zis in era vitezei informatiei, credinta pare a fi pusa intr-o centrifuga, urmarindu-se parca sfasierea tainei ce-o poarta ca pe o haina, si scoaterea ei din fiinta umana catre aceasta lume concreta. Credinta nu e de mancat, ci de trait! Credinta nu este un obiect, ci este lumina! Credinta nu expira, ci se inmulteste prin dragoste! Si ajunge la toata lumea! Am ajuns sa traim intr-o societate ingrozita de istoria veacului trecut, in care foamea a facut zeci de milioane de victime. Aceasta probabil este justificarea consumului excesiv de materie si a scaderii productiei. In secolul trecut oamenii produceau indeajuns incat sa stie ca pot supravietui zilei urmatoare, insa cele doua razboaie mondiale au ucis speranta oamenilor de-a trai. Noi suntem urmasii celor care au murit ingroziti, infometati in lagarele totalitarismului, si se pare ca frica de foamete s-a transmis genetic la toata lumea zic asta vazand cum intr-o societate de consum (asa cum este prezentata in mass-media societatea de astazi) oamenii se calca in picioare (la propriu) pentru orice produs in plus aruncat in cosul de cumparaturi de la super-market. Fac acest lucru probabil din inertia foamei inconstiente, 2

incercand parca sa potoleasca si foamea inaintasilor; parca incerca sa asigure un ,,stomac cat mai plin pentru presimtite vremuri grele.

Faptul ca se vorbeste astazi atat de intens despre o renastere spirituala, de redresare morala, de trezire religioasa, de nevoia de spiritualitate, este un semn de sanatate a spiritului care nu poate sa uite dimensiunea metafizica a existentei. Multe asociatii, miscari, organizatii crestine si-au fixat ca obiectiv principal educatia spirituala a tineretului. Orientarile acestor curente sunt variate: de la acuzatii serioase contra totalitarismului materialist si ateu, pana la intuitii pietiste, pozitii fundamentaliste sau alte variante totalitare. Sunt incercari si interpretari care vor sa convinga, care vor sa fie dezvoltate. Problema principala in acest proces de innoire spirituala este insasi secularizarea societatii, care in trecut lua forma totalitarismului militant. Secularizarea teorie care sustine lipsa de semnificatie a valorilor religioase pentru societate este tot atat de prezenta in societatea de astazi ca si in cea de altadata. Ea este o caracteristica a societatii moderne chiar in societatea care se crede crestina indiferent de sistemul social si politic. Pentru a trata secularizarea trebuie sa se tina cont de faptul ca ideologia comunista a distrus reperele fundamentale ale societatii crestine. Oamenii nu mai sunt in posesia elementelor care au determinat cultura crestina. De unde si tendinta de a redefini si reface coordonatele constitutive ale institutiilor crestine din trecut. Multi cultiva iluzia ca odata cu schimbarea regimului politic se revine, in mod natural la o societate religioasa. Dar ce facem cu victimile regimului care au fost schilodite in fel si chip si care au dat nastere unor generatii noi de oameni supusi din punct de vedere genetic umbrei regimului trecut? Altii care masoara gradul de epuizare economica, de delasare morala si de saracie culturala, cred ca insasi religia, ca reper al existentei umane si al culturii unui neam, si-a pierdut forta si evidenta ei sociala. In stare de epuizare si de deruta actuala, religia ar fi doar un simplu paleativ moral. De altfel, societatea se foloseste de religie adesea ca de un paleativ. Exista si o abordare umanitarista a religiei si a Bisericii. Statul recunoaste acum rolul religiei in sistemul national de educatie, dar aceasta din ratiuni etice si umaniste, si nu dintr-o credinta adevarata. Sunt voci care sustin ca Biserica Ortodoxa este invechita, ca ar trebui sa devina mai activa si sa tina pasul aproape de cultura vremii. Biserica Ortodoxa este veche si nu invechita, si este asemenea celui mai bun vin gustat vreodata, iar activitatea ei nu a fost niciodata mai intensa decat in zilele noastre (dovada fiind numarul martirilor care inca se mai jertfesc pentru credinta in Hristos in tari precum China, India, Nigeria, Egipt, etc), insa a tine pasul culturii moderne ar insemna sa devina la fel de falsa si de prostituata ca si cultura de azi ce se vrea a fi una din cele mai elevate dintre toate cate au existat vreodata. Biserica insa isi pastreaza smerenia si verticalitatea, loialitatea fata de Hristos, care a adus cel mai de prt lucru in lumea aceasta si anume indumnezeirea fiintei umane. Trebuie sa marturisim ca orice cultura are si aspect pozitive. Insa a cere Bisericii sa se modernizeze, implica anumite aspecte care sunt in contradictie fundamentala cu voia lui Dumnezeu. Pentru a ne da seama de consecintele si riscurile modernitatii pentru viata Bisericii si cea a omului contemporan, vom evidential trei mutatii principale, cu care se lauda modernismul culturii contemporane. In primul rand modernitatea l-a facut pe om sa se simta autonom in fata Divinitatii. Prin aceasta idee, omul a ajuns sa creada ca se poate realiza prin el insusi, fara ajutorul lui Dumnezeu. In al doilea rand, modernitatea a eliminat treptat religia din viata sociala si a transformat societatea intr-un mediu rezervat cu precadere preocuparilor de ordin economic. In al treilea rand, a separat omul de natura inconjuratoare si i-a insuflat ideea de stapan absolut al naturii.

Adunarea generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra(1990), considera ca modernismul si secularizarea sunt rezultatul unei fatale erori teologie, care a confundat transcendenta lui Dumnezeu cu absenta Sa din creatie. In lumea sistemelor panteiste, fie religioase, fie filozofice dintre care unele au supravietuit pana astazi nu se vorbeste de creatia lumii, fiindca lumea este tot atat de vesnica (in gandirea lor) ca si divinitatea, cu care se confunda. Istoria lumii (in gandirea lor) are character circular si este dominate de mitul vesnicei reintoarceri, care ridica obstacole de netrecut in calea progresului uman. In conceptia panteista, omul era destinat sa se scufunde sis a se depersonalizeze in masa anonima sau colectivista a Marelui Tot. Lucrurile se prezinta cu totul altfel in crestinism, fiindca Hristos a schimbat sensul istoriei si destinul omenirii. Prin intreaga sa opera de rascumparare, prin intrupare, jertfa, inviere, inaltare, Hristos a transformat istoria ciclica a lumii in istorie liniara. (dupa cum de fapt a fost dintotdeauna). Lumea si omul nu mai sunt destinati sa se scufunde in realitatea impersonal a marelui tot , ci sa-si afle implinirea ei ultima, ca cer nou si pamant nou, dupa invierea mortilor si judecata universal, la sfarsitul veacurilor, in comuniunea desavarsita si personala a Sfintei Treimi. Daca Biserica s-ar moderniza, ar insemna sa se scufunde in materialitatea acestei lumi, sa-si piarda sensul. Mijloacele de informare in masa (numite mass-media), joaca un rol tot mai mare in lumea contemporana. Biserica are o atitudine de respect fata de munca jurnalistilor chemati sa ofere publicului larg informatii despre evenimentele care au loc in lume, sa-I ajute pe oameni sa se orienteze in commplexitatea realitatii de astazi. Este important de amintit ca informarea oamenilor trebuie sa se bazeze nu numai pe angajamentul ferm fata de adevar, ci si pe grija fata de starea morala a individului si societatii. Exercitand o influenta enorma asupra audientei, mijloacele mass-media au o mare responsabilitate in educatia oamenilor, mai cu seama a generatiei tinere. Cei care se ocupa cu aceste mijloace de informare nu ar trebui sa uite de aceasta responsabilitate, insa de multe ori observam ca cele mai multe posturi tv sau site-uri pe internet promoveaza cu totul alte valori decat cele morale, in special nonvalorile societatii. Probabil acest lucru este facut intentionat pentru a slabi capacitatea de discernamant a oamenilor, astfel aducandu-I la un nivel intelectual indeajuns de scazut incat sa-I poata manipula prin aceste adevarate arme de distrugere psihica a maselor. In fiecare forma de mass-media (tiparite, radio-tv, computerizate), Biserica are propriile ei mijloace media,fiind prezenta in aceasta industrie informationala fie prin institutii oficiale, fie prin initiative private ale clericilor sau laicilor. Aceasta interactiune se realizeaza atat prin crearea unor forme special ale prezentei Bisericii in mass-media (cum ar fi suplimentarea ziarelor si revistelor cu articole de specialitate, pagini special, serii si rubric tv si radio), precum si in afara acestora (declaratii, interviuri, participarea acestora in diferite forme de dialog si dezbateri publice, consultatii acordate jurnalistilor, suporturi audio, video, etc.) conlucrarea dintre Biserica si mass-media presupune responsabilitate reciproca. Datorita slabiciunii umane, s-a ajuns bineinteles si la diferite tensiuni si neintelegeri intre aceste doua insatitutii care au ca scop formarea si informarea omului. Problema de fapt a omului dintotdeauna (nu doar a celui contemporan) a constituit frica de necunoscut. Iar atunci cand Cel Necunoscut S-a facut Cunoscut, omul a ramas socat, intimidat de prezenta Ziditorului sau. Apoi a fost frica de cunoastere a sinelui, pentru ca si aceasta presupunea sondarea unui teren necunoscut, iar intalnirea sincera cu sinele aducea de cele mai multe ori mahnire. Omul crezand ca poate face ceva prin sine, uita sa se raporteze la Ziditorul sau care a zis: fara de Mine nu puteti face nimic, si orice veti cere (de la Tatal) intru Numele Meu, Eu voi face .Iata cat de importanta este rugaciunea catre Dumnezeu pentru a putea noi face ceva. Toate cate le facem cu ingaduinta Lui Dumnezeu le facem, dar nu intotdeauna facem voia Lui, ci de cele mai multe ori facem, si vrem sa se faca mai mult voia noastra. 4

Sfantul prooroc David zice insa ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii, insa oamenii s-au temut de frica acolo unde nu era frica (adica nu au stiut sa discearna care este frica cea buna pentru ca nu s-au lasat in voia lui Dumnezeu cu rugaciune/smerenie, ci in voia lor cu mandrie, si au cazut). Apropierea de Dumnezeu se face in cel mai direct mod cu putinta, nu prin intermediul aparatelor de tot felul. Prin Taina Sfintei Spovedanii (care este considerata al doilea botez, la care avem acces nelimitat), ne putem apropia de Dumnezeu, iar prin binecuvantarea parintelui duhovnic, ne putem uni cu Dumnezeu in Taina Sfintei Euharistii, mancand Trupul si Sangele lui Hristos. Omul, fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este etern/vesnic, iar aspiratiile sale sunt bineinteles la felinsa departarea de Dumnezeu creeaza in om un gol launtric pe care incearca sa-l umple cu diferite lucruri material: prin mancare de toate felurile, prin cumpararea de bunuri mai mult sau mai putin necesare, prin satisfacerea poftelor trupului, prin acumulare de informatii din cele mai diverse,etc numai pe Dumnezeu uita sa-l cheme, sa-l cunoasca, sa-l uneasca cu propria-I fiinta. Iata ca pana la urma unirea cu Dumnezeu se face prin dragoste fata de El, cu smerenie si evlavie, printr-un fel accesibil noua. Mancarea. Iata cum si in cazul devenirii asemenea cu dumnezeu este nevoie de mancare. In popor dragostea fata de cei mici este de obicei exprimata astfel: mancate-ar mama. Stim de la sfintii parinti ca dragostea lui Dumnezeu fata de oameni este cu mult mai mare decat dragostea unei mame fata de copilul ei, sa privim insa cu evlavie si recunostinta la felul delicat in care Hristos Dumnezeu ni se da spre a se uni cu inimile noastre (cu imparatia cerurilor), pentru a ne curati de pacate si pentru a cladi in noi asemanarea cu el. A trai o viata intreaga cu o astfel de hrana inseamna a te indumnezei, insa pentru aceasta este nevoie si de vrednicie, care se dobandeste nu tocmai usor, ci prin post si rugaciune, spovedanie si fapte bune, milostenie si priveghere, citirea sfinti evanghelii si a cartilor ziditoare de suflet, etc.