Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social- Politice

Specializarea: Comunicare și Relații Publice
Anul: 2
Grupa: 4

ETICĂ ȘI COMUNICARE
PROIECT
-ETICA IUDEO- CREȘTINĂ-

Student: Diacon Cipriana

Iași, 2019
 CUPRINS

1. Cuprins.................................................................................................................2
2. Introducere............................................................................................................3
3. Etica iudeo-creștină..............................................................................................3
4. Critici contemporane...........................................................................................7
5. Bibliografie..........................................................................................................9

2
 Etica (gr.= caracter, obișnuință, datină) este ”acea ramură a filosofiei care
se întreabă cum ar trebui să ne comportăm în relațiile cu ceilalți și caută răspunsul
prin intermediul unor principii morale universale care pot fi aplicate asupra
procesului individual de luare a deciziilor.” 1
Etica este divizată în mai multe teorii și tradiții etice printre care și etica
iudeo- creștină. Despre etica iudeo-creștină vorbesc și Clifford Christians, Peter
Singer și Frank Deaver, pe lângă Sfântul Apostol Pavel.
Clifford Christians este fostul director al Institutului de Cercetări în
Comunicații și președinte al programului de doctorat în domeniul comunicațiilor. A
fost cercetător în etica filosofică la Universitatea Princeton, dar și un cercetător în
domeniul eticii sociale. A mai realizat cercetări și în filosofia tehnologiei, teoria
comunicării și etica mass media. A câștigat numeroase premii și medalii, și a predat
cursuri în 35 de țări. A scris și cărți, dintre care amintim: ”Normative Theories of
the Media”, ”Good news: social ethics and the press” și ”Ethics for Public
Communication”.2
Peter Singer este un filosof australian ce a terminat studiile la Universitatea
din Melbourne și la Universitatea Oxford. Din anul 1999 devine profesor de biotică
la Universitatea Princeton dar și profesor de onoare la Melbourne. A scris
numeroase cărți, dintre care amintim: ”Animal liberation”, ”Practical Ethics”, ”The
life you can save”, ”The most good you can do”, ”Ethics in the real world”, ”The
ethics of what we eat”, ”How are we to live?” și ”Reathinking life and death”. 3
Frank Deaver, jurnalist educator, a terminat studiile la Facultatea de Științe
de la Universitatea de Stat Sam Houston și masterul în arte la aceeași universitate.
A fost instructor la universitatea unde a absolvit, arhivist național la College Media
Advisers, și producător de televiziune pentru prima biserica baptistă din
Tuscaloosa. A scris cartea ”Etica în mass media”. 4
Etica iudeo- creștină este bine rezumată în epistola către Coloseni, a
Sfântului Apostol Pavel: ”așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele
de sus, unde Se află Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetați cele de sus,
nu cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră aste ascunsă cu Hristos
întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viața vostră, Se va arăta, atunci și voi
împreună cu El vă veți arăta întru slavă. Drept aceea, omorâți mădularele voastre
cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este
închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în
care păcate ați umblat și voi, pe când trăiți în ele. Acum deci lepădați și voi toate
acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră.”5
Pentru Peter Singer, etica creștină înseamnă ”modul de viață potrivit celor
care acceptă credința creștină”. 6 Legătura directă dintre credința creștină și Iisus
Hristos are la bază două presupoziții: referindu-se prima la realitatea lui
Dumnezeu, nu face decât să se pună întrebarea: ce fel de Dumnezeu? De ce?

1
Dr. Frank Deaver, Etica în mass media, Editura SILEX, București, 2004, p. 20
2
https://media.illinois.edu/clifford-christians
3
https://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Singer
4
https://prabook.com/web/frank.deaver/574743
5
Biblia, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, Epistola
către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 3, v. 1-8
6
Peter Singer, Tratat de etică, Editura Polirom, 2006, p. 121

3
 Pentru că de-a lungul istoriei omenirii, existau mai mulți zei care erau venerați. De
aceea, omul când se gândește la Dumnezeu, se gandește la (Dumne)zeul lui. Doar
creștinii se gândesc la Dumnezeu așa cum L-a propovăduit Iisus Hristos. Și aici
a intervenit cea de-a doua presupoziție.
Termenul de ”Hristos” face referire la Izbăvitorul pe care avea să-L trimită
Dumnezeu pentru a îndrepta și scoate omenirea din păcat. Cum a putut face acest
lucru? Născându-se din Fecioară, crescând și învățând în sinagogile evreilor,
propovăduind adevărata credință, oamenilor. De acici rezultă și faptul că evreii
aveau o credință cu un puternic caracter etic, în comparație cu celelalte religii care
erau practicate în Imperiul Roman.
Sursele caracterului etic al religiei creștine se găsesc chiar în Biblie. Vechiul
Testament a fost scris cu scopul de a pregăti lumea pentru venirea Izbăvitorului. În
această primă jumătate a Bibliei se găsesc scrise tablele legii sau Decalogul care îi
învață pe oameni adevărata cale spre fericire (in credința creștină, fericirea
reprezintă viața veșnică). Dacă în Vechiul Testament invățătura era transmisă prin
prooroci, în Noul Testament, învățătura se transmite direct din gura Izbăvitorului,
prin pildele lui și prin minunile pe care le săvârșește Acesta. ”Noul Testament e
considerat o mărturie a vieții, morții și biruinței asupra morții a lui Iisus, precum și
a noii comunități, poporul lui Dumnezeu, care a luat naștere ca urmare a
propovăduirii Sale.”7 La început, tradițiile referitoare la Iisus Hristos se trimiteau pe
cale orală. Mai târziu acestea au fost scrise drept cele 4 Evanghelii și Epistolele.
Dacă, la început, creștinismul era extins doar în comunitatea iudeilor, astăzi
este răspândit la nivel global. Trecând prin multe schimbări, ”creștinismul s-a
divizat în cinci mari ramuri confesionale, fiecare atingând un anumit grad de
stabilitate, având un stil doctrinar și etic propriu: 1) religia ortodoxă, 2) religia
romano- catolică, 3) luteranismul, 4) calvinismul și 5) Biserica Anglicană. ” 8
sintagma ”etică creștină” este folosită de obicei de cătree protestanți. Catolicii
utilizează formula de ”teologie morală”, deși nu este stabilită nicio diferențiere cu
privire la utilizarea celor două sintagme sau la subiectul căruia i se atribuie această
denumire. ”Ambele vizează cele două probleme etice esenţiale, cum să acţionezi
dintr-un motiv corect şi cum să adopţi o atitudine corectă în anumite situaţii. În
esenţă, metodele şi procedurile eticii creştine nu se deosebesc de cele ale filosofiei
morale, diferenţa constând doar în punctul de plecare al eticii creştine - credinţa
creştină. (Alte sisteme etice au puncte de plecare diferite, fie religioase, fie
umaniste, existenţa unor premise fiind necesară.) Se va vedea că diferite sisteme
etice se întrepătrund, lucru important într-o lume diversă, aflată într-un proces de
interrelaţionare şi ai cărei locuitori trebuie să înveţe să conviețuiască.”9
Etica creștină se preocupă intens de ”formarea spirituală” a unui creștin.
Formarea spirituală se referă la felul cum se dezvoltă caracterul omului prin
rugăciunile private și în cultul public dar și discuțiile cu frații creștini, toate având
rolul de consolidare a puterii de înțelegere și de discernământ. ”Potrivit doctrinei
"păcatului filosofic", o acțiune nu era considerată un păcat din punct de vedere
moral decât în cazul în care persoana respectivă se gândea la Dumnezeu în

7
Ibidem, pp. 121-122
8
Ibidem, p. 122
9
Ibidem

4
 momentul comiterii ei.”10 Astfel de absurdități au fost criticate de Pascal dar și
condamnate de către papalitate.
Revenind la rădăcinile eticii creștine, ” esența învăţăturii lui Iisus este
Împărăţia lui Dumnezeu sau modul în care Dumnezeu conduce lumea ca Domn al
ei. Iisus a exemplificat-o prin propria învăţătură şi viată. A reflectat asupra
tradițiilor poporului Său, pe care le-a cunoscut prin intermediul sinagogilor, şi le-a
interpretat într-un mod nou şi original prin prisma misiunii Sale. Ştia că avea de
îndeplinit scopul divin pentru lume prin intermediul poporului lui Israel.” 11 Prin
parabolele și minunile privitoare la viața de zi cu zi, Iisus Hristos avea să schimbe
modul de gândire al ascultătorilor dar și să să-i transpună într-o nouă dimensiune.
Care este sau ar trebui să fie comportamentul adecvat al cetățeanului care
moștenește Împărăția lui Dumnezeu? Una dintre regulile de aur este: ”ci toate câte
voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta este legea și
proorocii” (Matei, 7,12). Această regulă se găsește într-o formă asemănătoare și în
alte sisteme etice. De exemplu, când se spune ”Vrei bine? Fă bine.” Sau ”cum dai,
așa primești”. Chiar dacă unele dintre cuvintele lui Iisus par să urmeze judecățile
umane firești, există, totuși, o ”trăsătură distinctivă a învăţăturii etice a lui Iisus care
constă în modul radical de a privi morala.” Spre exemplu, iertarea aproapelui.
Dumnezeu nu pune o limită. ”Zis-a lui Iisus: nu zic ție până de șapte ori, ci până de
șaptezeci de ori câte șapte.” (Matei, 18,22). Acest verset explică faptul că de câte
ori greșește ”fratele” nostru, de atâtea ori să-l iertăm. În poporul creștin există
vorba ”dacă tu nu ierți, nici Dumnezeu nu te va ierta.” Această frază o găsim
detaliată și în Evanghelia de la Matei, în capitolul 6. Tot în acest capitol, Iisus
Hristos aduce vorba și de felul cum trebuie să facem milostenie, o altă ramură a
eticii creștine. ” Să nu șie stânga ta ce face dreapta ta”, zice Iisus. Adică nu trebuie
să ne mândrim sau să strigăm în gura mare că am făcut milostenie. Un alt îndemn al
Mântuitorului este să ne iubim vrăjmașii. Prin propriul exemplu, El arată că-i
iubește și pe cei buni, și pe cei răi. Și pe cei cei drepți, și pe cei nedrepți. Dumnezeu
este iubire. Omenirea fiind ”după chipul și asemănarea Lui”, nu are cum să
sălășluiască în ea răutatea, ura. Dacă în Vechiul Testament predomina legea
talionului, a reciprocității, în Noul Testament, apare iubirea vrăjmașului. Totuși, în
zilele noastre, încă se mai practică această lege a talionului. Oamenii oferă atât cât
primesc. Iisus Hristos ne atenționează, spunând: ”căci dacă iubiți pe ce ce vă
iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?” (Matei, 5,46) Ei
bine, în credința creștină, fericirea veșnică presupune jertfă, sacrificiu. Și aici ne
sunt foarte bune exemple sfinții. Au preferat jertfa în această viață pământească, ca
mai apoi, să aibă parte de o fericire și viață veșnică. Aceștia și-au primit răsplata.
Tot în această Evanghelie, El ne dă exemplul și cu lucrătorii viei care, chiar dacă
unii au lucrat toată ziua sau alții doar în ceasul al unsprezecele, au primit aceeași
răsplată. Ceea ce vrea să sublinieze aici este faptul că, dacă te întorci la credința cea
adevărată, îți pare rău de greșelile pe care le-ai făcut și te jertfești pentru viața
veșnică, Dumnezeu te va răsplăti. Iisus ne învață că egoismul este autodistructiv. Și
în zilele noastre vedem tot mai multe cazuri. ”Dacă Dumnezeu este aşa cum îl
prezintă Iisus, înseamnă că imitarea vieții lui Iisus ne conduce la El. În caz contrar,

10
Ibidem
11
Ibidem, pp. 124-125

5
 ne îndreptăm către distrugere, simbolizată de arderea perpetuă a gunoaielor în afara
zidurilor Ierusalimului (Gheena).”, spune Peter Singer în lucrarea sa.
Aș putea spune că cea mai importantă normă a eticii creștine este iubirea. Iubirea
de Dumnezeu și de aproapele. Din iubire rezultă și celelalte norme ale eticii
creștine amintite mai sus, și altele. După cum am mai spus, oamenii sunt făcuți
după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. ”Cu cât sunt mai iubitori, cu atât Îi
seamănă mai mult.”12
”Heinrich Emil Brunner nota, rezumând îndemnurile biblice: ”Trăiește în
dragoste.” Sau, mai clar spus: ”Rămâi în dragoste”...este chemarea de a rămâne
aproape de Dumnezeu, de a te întoarce la El, ca la originea puterii supreme, de a fi
bun și de a face bine. Nu există ”alte virtuți” de-a lungul unei vieți trăite în iubire...
S-ar putea spune că fiecare virtute este un anumit mod în care persoana care trăiește
în dragoste ține seama de aproapele ei și Te vede în el pe ”Tine”.13
Tradiția creștină folosește termenul de solidaritate în loc de bunătatea
iubitoare, după cum era folosit în Vechiul Testament. Acest termen mai dramatic de
solidaritate este înțeles ca altruism, grijă plină de considerație și dragoste față de
aproapele, înțeles total diferit de prietenie, milă sau bunăvoință. În tradiția creștină,
să iubești pe aproapele, înseamnă să-l iubești așa cum este. Cu tot ce are sau nu. De
aceea, de multe ori auzim oameni care spun ”dacă mă iubești, mă iubești așa cum
sunt. Cu defecte sau fără. ” Asta înseamnă adevărata iubire de aproapele. Să-l
accepți așa cum este, fără a încerca să-l schimbi în vreun fel. ”Iubirea nu înseamnă
să atribui celorlalți numai o valoare instrumentală și să-i folosești doar ca mijloace
pentru atingerea scopurilor proprii. În viața unei familii creștin ortodoxe tinere,
scopul celor doi este să se mântuiască, să câștige alături de celălalt viața veșnică.
Alături de celălalt și nu folosindu-se de el. Când este vorba de aproapele ca prieten,
vecin, dușman sau altcineva, tradiția creștină spune așa: ”iubește pe aproapele tău
ca pe tine însuți.” În Vechiul Testament, termenul de ”aproape” face referire și la
cei slabi, săraci, orfani, văduve, venetici sau năpăstuiți ai sorții. De ce credeți că
Iisus trece pe la marginea satului, acolo unde stăteau de obicei leproșii? Pentru a
arăta omenirii că în viața creștină nu există loc pentru discriminare. Iisus nu se
temea de faptul că putea căpăta și el această boală. El este credință. Avea încredere
că nu putea să se umple de lepră. Și iubirea aceasta nemărginită a Lui, a arătat-o
mulțimii prin vindecarea leproșilor. Așa a făcut și cu vameșul. Deși este considerat
un om rău și profitor, deși mulțimea a judecat spunând că ”a intrat la un om
păcătos”, Iisus Hristos intră în casa lui și stă la masa lui dimpreună cu familia.
Vameșul se căiește de păcate și promite că dacă a greșit cuiva cu ceva, întoarce
împătrit. Iar jumătate din averea sa o va da săracilor. Iisus știa că nu minte. Știa că
asta va face vameșul. Și, ca să arate încă o dată că Dumnezeu îî iubește pe toți, și pe
cei buni și pe cei răi, a ieșit din casă și a zis mulțimii: astăzi s-a făcut mântuire casei
acesteia.” ”Pentru a răspunde iubirii lui Dumnezeu prin iubirea aproapelui e nevoie
să trăieşti înăuntrul unei comunităţi a iubirii, înăuntrul unei frății a pocăinţei, a
iertării şi a împăcării.” 14 El mai este amintit într-una din Evanghelii spunând:
”...flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat beau;
12
Clifford Christians, Etica mass media, Editura Polirom, 2001, p. 29
13
Ibidem, apud. Heinrich Emil Brunner, The Divine Imperative (Philadelphia: Westminster Press,1947), pp.
165-167
14
Peter Singer, op. cit., p. 128

6
 străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați
cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.” Și mai apoi răspunde întrebărilor
drepților: ”Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați
făcut.” (Matei, 25, 35-40) Aici face referire tot la aproapele nostru. Indiferent că
este flămând, însetat, străin, fără haine, bolnav sau în temniță, tot aproapele nostru
este. Dumnezeu prin ei ni se arată nouă. Noi dacă îi respingem, nu facem altceva
decât să-L respingem pe Însuși Dumnezeu.
Iubirea aceasta față de aproapele mai poartă și denumirea de iubire frățească.
De aceea, Iisus se adresează mulțimii cu ”fraților”. Dacă în limba română, această
normă creștină nu are altă denumire decât cea de iubire sau dragoste, în limba
greacă a Noului Testament și ascrierilor patristice, iubirea este exprimată prin
termenii: storghi, philia, eros și agape.
”Storghi desemna iubirea pornind de la respectul datorat de copii părinților,
sau de afecțiunea datorată de părinți copiilor, rudelor, sau celor apropiați. Poate fi și
iubirea conjugală, sau iubirea între compatrioți. Verbul stergo înseamnă a iubi cu
tandrețe.
Philia este afecțiunea către semen, numită și prietenie.
Erosul seminifică iubirea care pleacă de la sine și se reîntoarce la sine. El
exprimă vârtejul unei iubiri pătimașe, tragice, venită și fără voia sufletului, spre a
pune stăpânire pe el. (...)
Spre deosebire de celelalte forme care redau iubirea, agape are un specific
aparte, definind iubirea care totdeauna face bine altuia, iubirea încercată și
jertfelnică, iubirea care se dăruiește pentru altul, fiindcă nu se uită la ale sale,
eliberând sufletul omenesc din egoismul care îl împinge în întunericul vieții. ”15
Peter Singer spune că ”cea de-a patra evanghelie ilustrează într-un mod
aparte trăsăturile distinctive ale învățăturii etice a lui Iisus. Nu se dau norme de
comportament pentru nici o problemă specifică. Accentul cade pe provocarea
radicală pe care Iisus o aduce obiceiurilor acceptate. Totul este întuneric, exceptând
lumina care Îl înconjoară şi care se transmite, prin El, ucenicilor Săi apropiaţi.
Iniţial, iubirea reciprocă se limitează la ei, dar acest lucru este temporar, întrucât
lumea trebuie salvată, şi nu abandonată.”16
Sfântul Apostol Pavel ar putea fi carcacterizat ca fiind unul dintre oamenii
de bază ai Bisericii creștine și totodată cel care a încercat să răspundă, prin
epistolele sale, la toate problemele comunităților creștine. Astfel că, Biserica
creștină i-a considerat prea adesea instrucțiunile sau sfaturile ca fiind reguli
permanente. Dând un exemplu, abia ăn secolul XX li s-a permis femeilor să nu-și
mai acopere capul atunci când intră în biserică.
Există și câteva critici contemporane la adresa eticii creștine.
1) Etica creştină este intolerantă şi alimentează intoleranța. Există multe dovezi în
sprijinul acestei acuzaţii. Toate tradiţiile confesionale majore s-au atacat
reciproc.
Ideea de toleranță s-a infiltrat în lumea "creştină " în mare parte datorită
influenței celor care erau îngroziţi de intoleranța creştină, iar creştinii au învăţat
să distingă toleranța de indiferența faţă de adevăr prin intermediul toleranței
sceptice a unui om precum Voltaire. Întotdeauna au existat creştini care au
15
cre stinortodox.ro/religie/privire-comparativa-intre-eros-agape-69640.html
16
Peter Singer, op. cit. p. 128

7
 înțeles acest lucru. Lecțiile amare ale secolului XX i-au acordat importanța
cuvenită.
2) Etica creştină este imorală, întrucât operează cu un sistem de recompense (raiul)
pentru un comportament corect şi ameninţări (iadul) pentru unul greşit ; nu se
bazează pe ideea de a face ceea ce este corect pentru simplul fapt că este corect,
şi nu pentru un alt motiv.
3) În loc să ducă la împlinirea de sine, etica creştină are un caracter represiv.
Majoritatea analizelor psihologice moderne cu privire la dezvoltarea umană
consideră drept normă etică atitudinea altruistă, autonomă. Nu se consideră însă
că religia creştină poate forma această atitudine, întrucât impune un
comportament defensiv şi restrictiv şi un conformism social inactiv. Acest
aspect are legătură cu o altă critică.
4) Etica creştină menţine oamenii la un nivel de imaturitate, deoarece conduce la
reacții morale brute, indiferent de circumstanțe. Nu permite oamenilor să înveţe
din experiență. Mulţi oameni imaturi sunt "religioşi". În cazul cel mai rău, etica
creştină a avut acest efect în mod cert, însă în cel mai bun, efectul a fost tocmai
cel invers, cum se întâmplă cu învăţătura ei tradiţională despre conştiinţă.
Conform acesteia, judecăţile morale trebuie justificate prin rațiuni, iar conştiinţa
reprezintă numele atribuit capacităţii de a raţiona şi de a discerne în problemele
de ordin moral. Ea este atât de importantă pentru integritatea persoanei, încât,
conform învăţăturii, "glasul conştiinţei trebuie ascultat întotdeauna."

Trăgând linie la ceea ce am prezentat ca fiind etica iudeo-creștină, consider că

începe să-și piardă din adevărata sa valoare. Mai bine spus, să se adapteze lumii
moderne. Pentru cei care au crescut cu etica aceasta, cred că le va fi foarte greu sau
le este deja destul de greu să se acomodeze cu modernismul acesta lipsit de etică.
Conștiința devine un subiect rar, iar iubirea de aproapele se transformă într-o iubire
de sine, într-o luptă continuă pentru propriul bine. Acestea din urmă ajutând la
diferențierea dintre oameni, mai ales că imaginea persoanei contează din ce în ce
mai mult, îngropându-se în același timp adevărata valoare a omului.

8
 BIBLIOGRAFIE

BIBLIA, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,

2006
CLIFFORD, Christians, Etica mass media, Editura Polirom, 2001

DEAVER, Dr. Frank , Etica în mass media, Editura SILEX, București, 2004
https://crestinortodox.ro/religie/privire-comparativa-intre-eros-agape-69640.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Peter_Singer
https://media.illinois.edu/clifford-christians
https://prabook.com/web/frank.deaver/574743
SINGER, Peter, Tratat de etică, Editura Polirom, 2006