UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS’’ DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA
STUDIUL NOUL TESTAMENT

ȊNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC:

PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU

STUDENT:

DAMIAN D. MIHAI-LEONARD

ANUL I, Gr. I

CONSTANȚA

2024
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS’’ DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Misiunea Bisericii azi : temeiuri, obiective, deziderate

ȊNDRUMĂTOR ŞTIINȚIFIC:

PR. ASIST. UNIV. DR. NICOLAE POPESCU

STUDENT:

DAMIAN D. MIHAI-LEONARD

ANUL I, Gr. I

CONSTANȚA

2024
 CUPRINS:

INTRODUCERE…………………………………………………….pag.2

I. TEMEIURILE MISIUNII SOCIALE REALIZATA DE

BISERICA.......................................................................................pag.3
II. MISIUNEA SOCIALA A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DE LA
BOLNIŢE LA SPITALE........................................................................pag.4
III. MISIUNEA BISERICII ÎNTR-O LUME SECULARIZATĂ...............pag.7
CONCLUZII...................................................................................................pag.8
BIBLIOGRAFIE............................................................................................pag.9
 INTRODUCERE

Creştinismului este viaţa în Hristos trăită cu smerenie şi jertfă deplină. Creştinismul trebuie să
transforme pe omul cel vechi şi lumea cea învechită de păcat, şi prin păcat supusă morţii, în făptură nouă
care fiind în trup material umblă în duh şi trăieşte în fiecare zi viaţa înnoită după Evanghelia Domnului.
Pilda vieţii lui Hristos cu harul Său dăruit nouă, ne-a pus la îndemână putinţa de a ne împărtăşi de această
înnoire ce curge permanent prin Biserică. Deci misiunea Bisericii în lume este aceea de a înfăptui unitatea
sfâşiată de păcat, împărtăşind „înţelepciunea şi credinţa în Hristos” pentru ca „astfel omul lui Dumnezeu să
fie desăvârşit şi bine pregătit pentru orice lucru bun” ( II Timotei 3, 15,17 ).
Misiunea Bisericii în lume se realizează prin efortul misionar al întregii biserici, datoria de a-L
mărturisi pe Hristos lumii o are Biserica in întregul ei, căci: “este o trimitere a întregii comunităţi în lume,
sa mărturisească prin ceea ce sunt ei, că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” 1 La întrebarea: „ care este
rolul misiunii?”, noi răspundem cu credinţa si experienţa Bisericii, pentru că ea aduce în inima omului
„raiul posibilităţilor” ce consta in deschiderea faţa de opera de mântuire a lui Hristos, „toate misiunile
trimişilor lui Dumnezeu se refera la planul de mântuire, cea mai mare dintre ele privind, in Vechiul
Testament, in mod direct, poporul lui Dumnezeu.” 2 Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind îndemnul
Apostolului Pavel către Timotei: „Să ţii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea
mâinilor mele” (2 Timotei 1, 6), precizează: „Dumnezeu te-a ales pe tine, El ţi-a încredinţat acest har şi nu
ai fost ales cu vot obştesc. Deci să nu batjocoreşti şi să nu necinsteşti votul lui Dumnezeu”3.

1
Conf.dr. I.P.S. Nifon Mihaita, Misiologie Crestina, Ed.A.S.A ., Targoviste, 2002 p.737
2
Pr.Prof.Dr. Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei,Ed. Bizantina, Bucuresti, 1995, p.144
3
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia V la Timotei, traducere de T. Athanasiu, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1911, pag. 45
 I. TEMEIURILE MISIUNII SOCIALE REALIZATA DE
BISERICA

Misiunea omului în general şi a bisericii în special este aceea de a face cunoscut pe Hristos
indiferent condiţiile pe care le va întâmpina, lucrând cu timp şi fără timp, pentru a zidi biserica lui Hristos.
Biserica naşte viaţa spirituală ca slujire deplină a Lui Hristos, o întruchipare în cuvânt şi faptă a
spiritualităţii ce răsare din Învierea Mântuitorului Hristos.
Conform relatărilor respective ale Evangheliilor, in afara de îndatoriri spirituale, predicarea
Evangheliei, vindecarea de boli si alungarea demonilor, a lega si dezlega păcatele (Mt.10,5, Mc.6,7, Lc.9,1,
In.20,23)-Hristos a încredinţat Apostolilor aleşi de El si sarcini pur administrative chiar din primele zile,
având ca scop îngrijirea de nevoile materiale ale credincioşilor (Mt.14,13-21, Mc.6,30-44,Lc.9,10-
17,In.6,1-14).
Astfel, lucrarea Apostolilor se întindea in tot spectrul vieţii omeneşti, acoperind toate aspectele
spirituale si materiale.Aceasta reiese din epistolele adresate comunitarilor întemeiate de ei, din trimiterea
unor reprezentanţi ai lor spre rezolvarea diferitelor probleme locale, din organizarea vieţii sociale si
intercomunitare si din instalarea unor conducători, cu scopul păstoririi acestora (Fap.14,23). Toate acestea
ii prezintă pe Apostoli ca pe: „adevăraţii pastori spirituali ai Bisericii si ca pe cei care constituiau cea mai
inalta autoritate in problemele de credinţa si de disciplina in Biserica.” 4

Prin grija sociala se exprima, nu numai comuniunea si unitatea membrilor fiecărei comunitatea
locale, ci si intercomunitara, încat se poate spune ca termenul societate constituie pentru Biserica expresia
organizării spirituale si esenţiale a vieţii membrilor ei si a structurii divine a misiunii ei in lume.
Dar, si organizarea Bisericii exprima structura ei comuniala. De la început, comunităţile răspândite
in lumea greco-romana erau strâns legate si unite intre ele, iar ca factori ai unitarii erau Evanghelia lui
Hristos si împărtăşirea Duhului Sfant, pe de o parte, iar, pe de alta parte, persoana Apostolilor ca interpreţi
ai revelaţiei divine in Hristos.

4
Robert Turcan, Arta si convertirea, in Originile Crestinismului, Ed.Polirom , Iasi, 2002, p.392
 Biserica trebuie să promoveze în strategiile lor misionare libertatea umană, să o apere şi să o
cultive, după modelul apologeţilor care au răsturnat concepţiile izolaţioniste şi sclavagiste despre om şi
lume.
Pentru o misiune modernă, „Biserica are nevoie de promovarea valorilor evanghelice în cadrele
valorilor adevărate şi autentice de azi.” 5 Biserica trebuie să ajute şi să promoveze toate instituţiile de acest
fel în măsura în care depinde de ea şi este în armonie cu misiunea ei. Ea nu trebuie să aibă nici o dorinţă
mai aprinsă decât aceea de a sluji folosului tuturor, putându-se dezvolta liber sub orice regim ce recunoaşte
drepturile fundamentale ale persoanei şi ale familiei (ca în practica Apostolică, Romani. 13, 1) şi exigenţele
binelui comun.

II. MISIUNEA SOCIALA A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

DE LA BOLNIŢE LA SPITALE

Misiunea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, este una din datoriile principale ale slujirii
preotesti. Preotul slujeşte deopotrivă lui Dumnezeu si oamenilor, Bisericii si neamului. Slujirea preoţeasca
îşi trage autoritatea din voinţa si lucrarea dumnezeiasca fiind investita de Duhul Sfânt cu putere harica si
este o slujire cu o dubla orientare: către Dumnezeu si catre oameni, in care se include misiune, vocaţie,
dăruire, apostolat.
In decursul vremii, Biserica s-a îngrijit în permanenţă de problemele de asistenta sociala,
contribuind la alinarea suferitelor morale si fizice care pot lovi fiinţa omeneasca. Binele făcut oamenilor în
numele lui Dumnezeu ajuta şi la purificarea sufletelor savarsitorilor, la înălţarea lor pe treptele dumnezeirii.
Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind despre Judecata de apoi, ne-a atras atenţia ca în Imparatia lui
Dumnezeu nu vor intra decât aceea care împlinesc faptele iubirii fata de semeniil aflaţi în necaz şi in
nevoie.

5
Pr.Prof.Dr. Alois Bisoc, Introducere în teologia pastorală, Ed. Sapienţia, Iaşi, 2002,

p.101
 Deci fără ajutorarea semenilor oamenii nu pot fi mantuiti.
Asistenta sociala în ţara noastră a avut la început un puternic caracter religios , dezvoltându-se secole de-a
rândul în jurul mănăstirilor. In secolul al XIII-la au fost organizate pe lângă mănăstiri aşa-numitele
"bolniţe"6 care nu erau altceva decât azile pentru bolnavii săraci , pentru invalizi si în general pentru
bătrânii săraci. Dintre asezamintele organizate sub patronajul Bisericii amintim: bolniţele-spital ale
mănăstirilor Putna, Bistrita de Valcea, Cozia (secXVI), apoi cele ale mănăstirilor Dragomirna (1619),
Sadova (1692), Hurezi (1696), Sfântul Spiridon Iasi (1757), Precista Mare-Roman (1787), spitalul de boli
mentale al Mănăstirii Neamţ (sfarsitul secolului al XVIII-lea), etc. Începând cu primele decenii ale sec. al
XIX -lea si mai ales cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza se constata dorinţa autoritatilor publice de a se
implica în domeniul asistentei sociale prin înfiinţarea de instituţii care sa nu funcţioneze sub patronajul
Bisericii. Cu toate ca Statul se implica din ce în ce mai mult în acest domeniu, Biserica Ortodoxa, a carei
situaţie financiara fusese slabita prin secularizarea averilor manastiresti, îşi menţine poziţia sa privilegiata
in câmpul asistentei sociale, majoritatea institutiilor de profil având până în 1948 caracter bisericesc.
Instalarea regimului comunist la putere în România a făcut ca sa fie desfiinţate toate instituţiile de asistenta
sociala care funcţionau în cadrul Bisericii. Biserica Ortodoxă Română pentru a arăta importanţa socială în
vremurile de subjugare comunistă, prin bunătatea si iubirea de care a dat dovadă Prea Fericitul Patriarhul
Justinian a pus în aplicare Apostolatul social. Aşa cum afirmă patriarhul Iustinian apostolatul social al
Bisericii este: „ Chemarea noastră, pentru adâncirea laturii sociale a mesajului evanghelic şi întruparea lui
în viaţa noastră de toate zilele, trebuie considerată prin urmare nu ca o noutate teologică, ci ca o dezgropare
a unor comori vechi păstrate şi uitate în scoarţele Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii” 7.

Apostolii au lăsat ca urmaşi: episcopi, preoţi şi diaconi, oameni înzestraţi cu mari calităţi spirituale,
pentru ca aceştia să poată fi într-adevăr „lumina lumii şi sarea pământului’ (Mt.5.48). Este demn de remarcat
că pentru Biserică: „propovăduirea orală a cuvântului lui Dumnezeu şi săvârşirea tainelor constituie cele
două mijloace prin care Hristos, cu puterea Duhului Sfânt, se dă poporului Său, aici şi acum”. 8” „ Misiunea
are nevoie de a fi retrăită ca o mişcare a libertăţii şi iubirii în Hristos - o mişcare a eliberării de noi înşine şi
de mentalităţile noastre preconcepute, de temeri şi prejudecăţi, către acceptarea voii lui Dumnezeu cu o

6
Pr.Prof.dr. Pacurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, voi. I, ed. a H-a, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 456
7
Patriarhul Iustinian, Apostolat social, vol. VIII, Bucureşti 1966, pg. 56 - 57
8
Conf. Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.29
 credinţă din toată inima.”9 Printre numeroasele probleme care trezesc astăzi preocuparea Bisericii
amintim în mod deosebit: căsătoria şi familia, cultura, viaţa economico-socială, solidaritatea şi pacea,
deoarece înţelegem Biserica: “ca o instituţie aşezată în lume, slujind lumea şi utilizând liber mijloacele
aflate la dispoziţie în lume…”10

Apoi, nu trebuie să uităm că binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine este strâns legat de
bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale. Creştinii, împreună cu toţi aceia care pun preţ pe această
comunitate, acceptă sincer orice fel de sprijin datorită căruia este încurajată aprecierea acestei comunităţi
de iubire şi este stimulat respectul faţă de viaţă, iar soţii şi părinţii sunt ajutaţi în misiunea lor nobilă.
În activitatea misionară a Bisericii, familia reprezintă un spaţiu privilegiat, pentru că ea: „a ocupat
neîncetat un loc central în învăţătura noastră creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept cea mai însemnată
alcătuire socială, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri.” 11
Aşa cum afirmă patriarhul Iustinian cel ce a pus în funcţiune apostolatul social al Bisericii :
„ Chemarea noastră, pentru adâncirea laturii sociale a mesajului evanghelic şi întruparea lui în viaţa noastră
de toate zilele, trebuie considerată prin urmare nu ca o noutate teologică, ci ca o dezgropare a unor comori
vechi păstrate şi uitate în scoarţele Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii” 12.
Apostolatul social este o biserică vie, socială deschisă problemelor vieţii, este modul de inculturaţie
din care „lucrarea Duhului Sfânt naşte spiritualitatea filocalică”, este o actualizare pe planul pastoraţiei şi al
vieţii morale a mesajului evanghelic13, din care teologia românească se afirmă cu acrivie, amintim aici
marii noştri teologi în frunte cu D. Stăniloae, T. M. Popescu, I.G. Coman, L. Stan, N. Chiţescu e.t.c. .
După anul 1990 activităţile cu caracter social ale BOR s-au amplificat si diversificat.

9
Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2003,
p.110
10
John Meyendorff, Teologia Bizantină, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p.286
11
Teoctist, patriarhul B.O.R., Mesaj la Deschiderea Congresului International Familia şi Viaţa la
inceputul unui nou mileniu crestin, în Familia şi Viaţa la inceputul unui nou mileniu creştin, EIBMBOR,
Bucureşti, 2001, p.10
12
Pr.Prof.dr. Pacurariu Mircea OP.CIT. pg. 557
13
A se vedea I.P.S. Antonie Plămădeală, Biserica slujitoare, edit. I.B.M al B.O.R. Bucureşti 1972, pg.
281-282
 III. MISIUNEA BISERICII ÎNTR-O LUME SECULARIZATĂ

Societatea modernă, tehnologică şi raţionalizată este bulversată de impulsul secularizator ce

manipulează mediul de viaţă, gândire şi lucrare al omului. Astăzi omul este privit ca individul necesar
mersului economic şi social în care trăieşte. Toleranţa, promovează sau dă naştere la aşa zisa „moralitate
permisivă”.
Rigiditatea cu care în trecut era tratată noţiunea de moralitate a fost abandonată în societatea
modernă şi post modernă pe motive de emancipare a omului şi a societăţii. În epoca de dominare comunistă
s-a încercat ca moralitatea să fie supusă forţelor coercitive politizate şi dirijate de stat, realizându-se o falsă
idee de moralitate colectivă, pentru că, astfel se neglija moralitatea personală. În concepţia omului modern,
noţiunea de moralitate ţine de tradiţie, fiind socotită ca un lucru demodat cu un caracter inhibitor, obtuz şi
lipsit de originalitate. Astăzi morale sunt actele inovatoare ce fraternizează cu extremism sau descătuşare
de sub tutela unor limite se ţin de decenţă. Echilibrul ordinii morale comunitare se bazează pe forţe
personale ce ţin de realizarea dorinţelor şi nevoilor omului, promovate şi susţinute de societatea
contemporană.
Sistemul gândirii secularizate a societăţii moderne nu lasă loc ideii de mântuire a sufletului uman, ci
urmăreşte realizarea interesului material. În măsura în care omul modern caută mântuirea proximă, el
trebuie să apeleze tot mai mult la proceduri moderne, instituţionalizate pe care societatea le oferă cu atâta
bunăvoinţă astăzi. Rolul lui Dumnezeu în creaţie, deşi este afirmat în aparenţă, este totuşi negat în esenţă.
Pe măsură ce societatea modernă reclamă un angajament tot mai profund la procedurile raţionale este de
aşteptat ca dorinţele şi ideile interne de sorginte religioasă ale omului contemporan şi cu adevărat
credincios, să se estompeze din ce în ce, iar el să se simtă marginalizat, trăind în permanenţă presiunea de
incompetenţă şi neadaptare la standardele schimbărilor banale şi relative ale sistemului modern.
Biserica şi preotul trebuie să descopere omului contemporan, pe omul cel înnoit prin jertfa hristică,
în care simţul dependenţei de Dumnezeu naşte fapte morale. Hristos este modelul şi scopul existenţial ce
îmbracă creaţia prin om în frumuseţe şi splendoare, pe care Îl cunoaştem numai prin credinţă şi fapte bune.
Încorporarea în biserică prin taina Sfântului Botez deschide omului ochii credinţei ce trebuie luminaţi prin
împărtăşirea reală cu Jertfa euharistică.
 CONCLUZII

Configuraţia actuală, a sistemelor religioase ce au apărut în România după 1989, ca ciupercile după
ploaie, cere cu necesitate o bună explicare a adevărurilor de credinţă şi o combatere vie a aberaţiilor
sectare. „Invazia sectelor” nu numai că a provocat destabilizare a liniştii religioase şi a asanat moral
românul drept credincios, dar a dat şi o orientare avangardistă lipsită de smerenie a realităţilor de viaţă. În
sens exclusivist, singura realitate mântuitoare este cea sectară, de origine nouă, modernă, fiind perceput ca
un lucru original şi senzaţional. Cunoaşterea conţinutului credinţei, prin răspunsul dat de chemarea
clopotului bisericii, prin trăire în Hristos, este totodată o recunoaştere a omului ca reflex al divinului,
deoarece sub Soarele dreptăţii- biserica Hristos extins în umanitate- omul se cunoaşte pe sine prin dăruirea
către ceilalţi. Astfel prin biserică şi credinţă vie omul devine factor spiritual şi cultural istorie şi în societate
apropiidu-se prin comuniune cu Sfinţii de împărăţia cerurilor .
Biserica este chemată să răspundă nevoilor şi necesităţilor omului contemporan. Chiar dacă
societatea modernă satisface dorinţele materiale, totuşi ea nu se ocupă cu cele spirituale. Plăcerea materială
este sfârşită o dată cu consumarea ei, pe când plăcerea spirituală este veşnică pentru că conţinutul ei este
Hristos – Dumnezeu. Preotul ca reprezentant consacrat al bisericii, prin modestia şi slujirea pe care i-o cere
misiunea sa nu face decât să promoveze pe Hristos în viaţa socială a omului contemporan. Dragostea lui
Hristos faţă de lume trebuie să fie răspunsul acţiunii preoţeşti, căci numai aşa Evanghelia rodeşte în faptele
noastre bune.
 BIBLIOGRAFIE:

I. IZVOARE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură,tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului

Părinte Teoctist , Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, I.B.M, Bucureşti, 1993

II. SFINȚI PARINTI SI SCRIITORI BISERICESTI:

1. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilia V la Timotei, traducere de T.

Athanasiu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1911
2. ANASTASIOS YANNOULATOS, Ortodoxia şi problemele lumii
contemporane Ed. Bizantină, Bucureşti, 2003
3. BIŞOC, PR. DR. ALOIS, Introducere în teologia pastorală, Ed. Sapienţia,
Iaşi, 2002
4. COMAN, Pr. Prof. Dr. CONSTANTIN, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Ed.
Bizantină, Bucureşti , 1995
5. IUSTINIAN, Patriarhul, Apostolat social, vol. VIII, Bucureşti, 1966
6. MEYENDORFF, JOHN, , Teologia Bizantină, EIBMBOR, Bucureşti, 1996,
p.286
7. NIFON , I.P.S. MIHĂIŢĂ, Misiologie creştină, edit. ASA Bucureşti, 2002
8. PĂCURARIU PR.PROF.DR. MIRCEA, Istoria Bisericii Ortodoxe Române,
voi. I, ed. a H-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991
9. PLĂMĂDEALĂ I.P.S. ANTONIE, Biserica slujitoare, edit. I.B.M al B.O.R.
Bucureşti, 1972
10. TEOCTIST, Patriarhul B.O.R., Mesaj la Deschiderea Congresului
International Familia şi Viaţa la inceputul unui nou mileniu crestin, în
Familia şi Viaţa la inceputul unui nou mileniu creştin, EIBMBOR, Bucureşti,
2001