Etica

creștină
Etica creștină
Etica creștină este un obiect cu îmbinare filozofico-practică. Etica studiază valorile creștine și
comportamentu creștin și încearcă să explice de ce creștinul are la baza aceste valori și din ce
cauză se comportă așa cum se comportă. Etica vrea să explice ce nu se poate compara din punct
de vedere doctrinar. Etica creștină încerarcă să ajusteze doctrinele noastre la viața de zi cu zi.
Aici vom avea anumite probleme etice ce ține de cultură, de Scriptură. Vom vedea de ce unele
probleme le putem explica mai greu altele mai ușor. De ce filozofie? Toți au încercat să facă
studii asupra valorilor. Au încercat să vadă ce stă la baza omului. Toți filozofii abordează
valorile umane. Cu alte cuvinte, vom filozofa.

3 părți ale cursului:

 Definirea filozofică teologică a valorilor și compartamentului uman

 Metode și modele de soluțioarea problemelor morale

 Discuția problemelor morale din perspectiva bisericilor din R: M

Introducere
Etica este considerată cea mai veche știință de pe pământ, în vechime înainte de apărea
termenul filozofia, a apărut termenul etică și tot ce ține de studiu valorilor credințelor,
coportamentelor se încadra în etică. Abia în sec 4 înainte de Hristos, etica se desparte de
filozofie, păstrând legături foarte strânse până la etapa actuală. Termenul etos din greacă a fost
interpretat ca așa filozofi ca Aristotel, Platon, Zenon, ca și studiul omului în contextul valorilor și
tradițiilor transmise din generație în generație. Filozofii greci puneau accentul pe studiul ce
presupunea înțelegerea, motivația umană în luarea anumitor decizii. Încă din vechime oamenii se
întrebau” de ce fac ceea ce fac? Și cum motivăm anumite comportamente. Platon susținea că
comportamentul uman „etos” este corect atunci când coincide cu educația venită din părinți și cu
legile avute în stat. Astfel, comportamentul uman trebuie să aibă 2 repere: tradiția și legea. Pe de
altă parte, Aristotel este de acord că legea și tradiția sunt importante, dar mai face o afirmație
„conștiința de sine a omului”. El introduce ideea că omul e în stare să aleargă, e în stare să nu fie
de acord, să respingă anumite tradiții, legi, introducând ideea convinienții personale, adică corect
și bine poate fi nu doar tradiția strămoșească, nu doar legea, ci și ceea ce-mi comvine mie
personal. În lumea latină înainte de Hristor, termenul de etică devine foarte îngust, devenind
studiul comportamentului uman, romanii erau atrași de alegerea motivațiilor umană de a face sau
a nu face în raport cu demnitatea umană, lega statului, etc. O dată cu venirea lui Hristos în lume
și dezvoltarea bisericilor, etica se dezvoltă, devenind parte de studiu a bisericii. În primii 700 ani
de existență a bisericii, învățătorii prin etica creștină înţelegeau „comportament uman în baza
2
Sfinteor Scripturi”, adică să trăiești așa cum este scris. După anii 600 se mai introduc 2 idei
fundamentale pe lângă Scriptură:

- Doctrina creștincă

- Învățătura bisericii

Astfel că din sec 7 încoace când vorbim de etică creștină unii autori vor subânțelege „creștinul și
Scriptura „, alții vor înțelege „creștinul și scriptura plus biserică „, alții, creștinul plus scriptură
plus biserică plus doctină „.

În secolul 20- 21, dilema etică care devine foarte acută ține de următorul subiect” cine în
societate, reglamentează comportamentul uman și identifică binele și complectul”.

Avem câteva poziții:

1. Poziția colectivă (un grup de oamenii vor crede într-un lucru bun, îl vor numi corect și îl vor
impune celorlalț oameni în al crede și al observa, lucrul acesta devine valoare).

2. Conceptul statal (statul prin constituție, legi organice vor identifica ce este bine, rău, corect,
incorect și îl vor impune pentru oameni)

3. Individualismul (după anii 60, o dată cu dez postmodernismului omul a devenit mult mai
individualist, asumînduși dreptul să numească un lucru bun, corect, sau incorect și să-l aplice
pentru el atât timp cât crede în beneficiul lui, astfel fiecare om în parte își stabilește dreptul
moral, trăind în baza acestui standart. Cei mai mulți în post modernism respectă standartul
altui om, nu-l critică și nu-l impune pe al său).

În secolul 19-20 etica a fost ramificată în diferite curente, cele mai puternice curente au
devenit: curentul idialist, absolutist, naturalist, cognitivism, scepticizmult (sau nihilizm).

În teologie - la fel avem diferență în abordarea eticii, cele mai mari diferențe țin de confesiune,
accentul este pus pe „a crede” și „a trăi”. Astefel că în linii mari câte confesiuni avem în
creștinism, atâtea abordări sunt a eticii.

Cele mai răspândite abordări:

1. Abordarea ortodoxă - difiniția cea mai clară este dată de Demitropoolos (teolog grec) în
cartea „Etica creștină ortodoxă”, el declară că „etica este singura știință ce are validitate divină și
se preocupă de studiul persoanei umane, raportul lui cu Dumnezeu și valorile morale. Omul este
studiat în năzuința lui de a fi tot mai asemănător cu Hristos, de ceea cum trăiește omul, cum în

3
această trăire se aseamănă cu Histos este focusul de bază”. Pentru ei această asemănare nu poate
fi văzută dor prin vorbire sau prin fapte. Demotropolul consideră că omul și fără Hrstos poate
avea vorbire frumoasă, fapte bune, asemănarea trebuie să pornească din inimă. În etica ortodoxă,
nu există valori creștine și necreștine: Dumnezeu este sursa tuturor valorilor morale, sursa tuturor
lucrurilor bune, astfel că binele, bunul, corectul, adevărul este studiat doar dintr-o singură
perspectivă, de aceea nu se studiază doar oamenii din biserică, ci conceptul binelui în plan
universal. Binele este peste tot. Dumnezeu a revelat toate valorile tuturor oamenilor.

2. Abordarea catolică - Defin. Catolică a fost scrisă de Anthony Fisher. În lucrarea „etică
catolică”, el declară că credința fără fapte este una inutilă, cum și moralitatea fără acțiune devine
una inutilă, ce folos are omul să știe despre și să nu aplice în viața de zi cu zi. Astefel că din
perspectiva lui etica este știința ce studiază perosana umană, având 2 repere:

1. Care este credința omului

2. Ce face el în baza credinței.

Antony Fisher ridică 2 întrebări fundamentale în studiul eticii ceștine:

1. „cine ești tu credinciosule?”

2. „ce faci tu credinciosule?”.

De asemenea el afirmă că credința creștină trebuie să fie bazată pe 2 revelații:

1. Revelația biblică

2. Revelația bisericiască.

Astefel că creștinul trebuie să cunoasă legile lui Dumnezeu și legile bisericești. (2 lucruri import.
Ce crezi și ce faci). (credința + faptele trebuie să fie strâns legate). Dacă crezi că Dumnezeu este
al milei și nu faci milă e greșit, dacă crezi că El este al dragostei trebuie să iubești.

Din perspectiva lor biserica nu poate greși.

4. Abordarea protestantă

Luteranii – Otto Pipper.. în cartea „Etica creștină luterană” afirmă că este o știință, scopul eticii
este să studieze, să analizeze, să descrie și să dea interpretare a comportamentului uman
determinat de credință și adevărul vieții, astfel luteranii sunt printre primii care definidesc etica
mult mai larg, vorbind despre analiză, interpretare a comportamentului uman. În centru studiului
este omul, comportarea lui și înțelegerea motivelor pentru un astfel de comportament. Este
4
important să vedem ce crede, căci astea se pot transmite. Scopul trebuie să fie întors înspre
SCRIPTURĂ., Analiza, motivarea comportamentului...

Metodismul – „etica creștină este studiul comportamentului uman în lumina perspectivei oferite
de Sfintele Scripturi (pe de o parte revelația Scripturilor și comportamentului uman)”. Dogma nu
se complica cu studiul, nu avem nevoie să studiem alte metode, SCRIPTURĂ ESTE
SUFICIENTĂ. El subliniază că datoria creştinului este să afle voia lui Dumnezeu, să scoată
aevarul din SCRITURA, să trăiască coform ei, fiind foarte responsabil.

Baptistă (de S.T.Greutz) spune „etica creștină... este ştiinţa care se ocopă cu studiul umanității
asupra modului în care omul trebuie să trăiască conform Scripturii și convingerilor creștine
personale”. Avem comportamentul uman în raport cu Scripturile și convingerele creștine
personale. Felul în care omul se raportează la aceste valori în baza Bibliei și a convingerilor
personale. El spune că fiecare om este responsabil să crească în cuniasterea lui Cristos. Deci nu
vom avea mare diferenţă între convingerile peronale și adevărul scos din SCRIPTURĂ, prima
fiind bazată pe a doua. Un om profund este omul care are convingeri determinate și nu este
asemănata cu o borabie mânată de valuri încolo și încoace. Dacă omul se comportă corect asta
vom vedea în convingerile lui și în Scriptură și nu vor fi conctraziceri.

Altă difiniție baptistă (de Patrik Nullens) – „etica creștină este știința care își propune să
studieze omul și comportamentul lui într-o formă complexă: caracterul, principiile, alegeriile,
valorile, virtuțile și raportul omului cu Dumnezeu și cu aproapele său”, astfel Nulles declară că
omul trebuie înțeles în toată complexitatea sa, abordat corect în cadrul acestei complexități.

Patric Nules- etica este ştiinţa ce studiază omul

Concesiva- al fericirii
Principiilor- care sunt valorile omului în raport cu pincipiile persoale
Cum se formează valorile umane
Virtutiile.
- Astea ne dau posibilitatea să studiem omul, și toate acestea trebuie să ne ducă la
descoperirea lui Dumnezeu și a Cuvântului sau în om. Nules spunea, ca etica creștină nu
trebuie să se bazeze nu doar pe comportament și să studieze atent ce se afla în interioarul
uman, care este suma credinţei, motivaţia personală, cauzele alegerilor, trebuie să fim
conştiincioşi, ca ceea ce face omul este rezultatul credinţei, convingerilor, ideilor, și nu e

5
 neapărat este un simplu comportament, în spate stau foate multe motive și cauza. De
aceea este vital să vedem omul din perspective diferite.

Aspectele eticii - în secolul 20- secolul 21 etica a fost abordată în diferite perspective, cineva
a văzut etica ca și știință care analizează și propune principii de comportament, altcineva a văzut
etica mai mult ca o formă descriptivă, în care studiază și descrie cum s-a comportat oamenii în
trecut, dând recomandări pentrua societatea de azi, altcineva a privit etica din perspectiva
normativă, ca pe o știință a legilor obligatorii pe care omul trebuie să le aplice în viața de zi cu
zi. Toți cercetătorii, indiferent de abordare, au susținut că etica are drept scop să ajute omul în
dezvoltarea capacităților de delimitare a binelui și răului sau cum vorbește Scriptura: formarea
descernămîntului creștin. Astfel că omul trebuie să aibă repere clare, de ce face alegerea dată și
de ce lucrul acesta este considerat, numit bun.

În sec 21 sau format 3 modele de abordare a eticii:

Modelul 1 -

Vorbește despre etică ca știința a 3 lucruri de bază:

1. Empirico - descriptivă – etica trebuie să se preocupe de descrierea comportamentului uman

fără analize, fără critică etc.

2. Prezentarea normelor – etica trebuie să abordeze legi și să ofere oamenilor legi, norme,
prescripții.

3. Analiză critică – se propune să se studieze fiecare aspect din comportament, forța emoținală,
explicându-se de ce omul face ceea ce face. (perspectiva individualistă).

Lege – regulă stabilită de autoritatea supremă

Normă – regulă, dispoziție obligatorie fixată prin lege

Prescripție – obligație, dispoziție, prevedere impusă printr-o lege, printr-un regulament

Modelul 2.

Propun să studieze etica doar din 2 perspective:

6
1 individul- personală

2 social – comunitară. (perspectiva colectivă)

Modelul 3.

Propun să studieze:

1. etica generală, comună tuturor creștinilor

2. etica lucrătorului creștin, direcținată în domenii: pastorală, lider de tineret, profesor de

școală duminicală.

Când vorbim de pastoral – este important să subliniem accentul pus nu doar pe

vestimentație, principii de consiliere sau comportament, și deasemnea se studiază:

- liderul și administrarea banului,

- lidrul și capacitatea de a sluji altora,

- liderul și lepădarea de sine, pildă pentru turmă.

În cadrul eticii pastorale, subiectul cel mai sensibil este exempul autorității pastorale, care e
limita dintre autoritate și autoritar? Cum putem influența oamenii și totodată să nu-i manipulăm
în atingerea şopului principal. Unul din specialiștii cei mai cunoscuți în acest domeniu, Stockdill,
scria: „lideralismul în biserică trebuie să fie un proces prin care influențăm, ci nu manipulăm,
ajungem în realizarea scopului, dar nu cu orice preț. Pastorul e chemat să conducă, dar în
procesul de conducere el trebuie să fie sensibil la impunerea autorității sau câștigarea ei.
Câștigarea autorității se duce în domeniul de a fi gata să slujești oricând, riunde, oricui. Orice
pastor ca lider în biserică poate exercita mai multe roluri: cel mai bun prieten, tată. Cu regret
avem și generali în biserică, astfel că fiecare lider în procesul de conducee trebuie să ia cont de 3
factori:

1. Influențează - cum influiențeză? - Un lider bun va influența prin învățare și exemplu de

sine;

2. grupul – orice lider în faza de conducere trebuie să răspundă la întrebarea cine este
grupul, care este mărimea lui, fac sau nu față? De aceea putem avea lideri foarte buni la
10-50 persoane și când i se încredinţează 200 perosane devine rău;

7
 3. scop-țintă – un lider trebuie să aibă o țintă spre care să se îndrepte. Scopul trebuie să
coincidă cu cel al grupului, grupul trebuie informat mereu care e scopul prin care se
mișcă liderul. Dacă liderul în procesul de conducere pierde unul din acești factori, ca și
lideri a falimentat

Crizele morale în istoria societății

Când vorbim despre crizele morale ne referim la situații în societate, când unele valori
morale sunt caracterizate ca și rele și înlocuite cu alte valori, pe care societatea le anunță fiind
bune, necesare. De cele mai multe ori valorile care se schimbă țin de familie, religie, sexualitate,
afacere și caracter. În ultimii 50 ani societatea a căutat să prezinte că defapt orice schimbare a
valorilor morale este bine venită, face parte din dezvoltarea societății și o vedem de la bun spre
mai bun, îndreptându-ne spre excelent. Heghel în anii 1860 – 1870 declară că oamenii sunt într-
un progres moral și acet progres presupune dezicerea de lucrurile vechi, nu chiar bune și
acumularea lucrurilor noi, bune. Astfel că oamenii de azi sunt mai buni decât oamenii de ieri și
oamenii de mâine din punct de vedere valoric vor fi și mai buni. În baza acestui principiu, orice
declarație de schimbare a valorilor are ca scop să arate că noi mergem spre mai bine. După anii
2000 încoace cercetările sociologice arată că o dată la 4, 5 ani societatea noastră trece printr-o
schimbare radicală a valorilor și lucrurile care 4 ani în urmă erau considerate rele, azi devin
admisibile, iar lucrurile care le declarau bune, societatea le pune în categoria nu chiar bune.
Astefel că conceptul de bine – rău din punct de vedere a societății se schimbă o dată la 4-5 ani.
Din punct de vedere biblic, noi declarăm că standartul lui Dumnezeu nu se schimbă. Ce declară
Dumnezeu că e păcat rămâne și azi. De aceea valorile biblice nu se pot schimba indiferent de
societate. Astfel că perspectiva divină asupra omenirii este: toți oamenii sunt răi, toți au păcătuit
și au pierdut capacitatea de a înțelege valorile scripturale. În baza romani 3:23, raportul dintre
om și Dumnezeu este unul falimentar din cauza păcatului, de aceea perspectiva biblică arată că
omenirea se află în depravare și situația în raport cu moralitatea este de la rău spre mai rău, astfel
că oamenii de azi sunt mai răi decât cei de ieri. De asemenea perspectivă biblică arată că valorile
scripturale sunt puse în Biblie ca și porunci din partea lui Dumnezeu, astfel că în Biblie avem
porunci categorice, indiscutabile care vin din partea lui Dumnezeu și au caracter obligator pentru
omenire, avem porunci, principii care au caracter cultural sau comunitar, avem anumite principii
ce țin de cultura popoarelor sau principii ce au fost formulate de un grup de oameni, acestea luate
la un loc, nu au caracter obligatoriu, sunt discutabile, de la generație la generație, de aceea
poruncile legate de alimentație, vestimentație, sărbători sunt porunci care au fost puse de

8
comunitate, sunt discutabile, pot fi discutate de la generație la generație. Generaţia care a venit
are valori și principii diferite decât generaţia care a fst, astfel avem unele diferenţe, încât între
aceste geneartii pot apărea conflicte. În oricare popor și oricare generaţie avem o presciere a
moralităţii, și dacă oamenii nu se încadrează în acesta prescriere, atunci avem criza morală. În
studiul crizelor morale, vom avea 2 abordări diferite

1. Hegel – susţine că datorită dezvoltării și progresului, oamenii se afla într-o permanenta

ridicare a nivelului, astfel ca cei de azi trăiesc mai bine decât cei de ieri, gidirea,
schimbările mediului ne duc la momentul în care astăzi suntem mai morali decât cei ce au
trăit ieri. Prin această afirmație Hegel spune de un progres al moralităţii, astfel că vom
ajunde cândva, ca oamenii să aibă o moralitate foarte înaltă, să vrea să facă binele din
cauza celor care traieisc în jururl lor.

2. Teologica-creștină – mulţi teologi și creștini văd moralitatea în societate ca pe o variabilă

în jos, din rau spre rău. Ceea ce înseamnă că cei ce sunt în jurul nostru au fost mai răi și
sunt mai răi decât cei dinaintea lor. În acest fel în bază mai multor versete, inclusiv Rom
3:23, se prezintă aceasta situaţi, toată lumea se depărtează de Dumnezeu din generaţie în
generaţie, și e mai supusă păcatului decât generaţia trecută.

3. Abordarea în spirala - se susţine că oamenii merg de la o moralitate rea spre una mai
bună, după care se întorc iar la una rea, astfel că fiecare rotaţie este progresul sau regresul
de la o generaţie la alta. Astfel că putem avea perioade în care o generaţie este mai bună
decât cele din trecut și tot așa. În o perioadă anumită vom găsi puncte comune ale
depravării. Din punct de vedere creștin, societatea intra în crize morale și atunci avem
nevoie de treziri spirituale, cu cât sunt ele mai dese/rare, cu atât mai degradata era
societatea. Din punct de vedere al crizei morale sunt câţiva factori:

 Lipsa învăţăturilor sănătoase și practicilor corecte în raport cu sexualitatea

 Lipsa ideilor sănătoase despre familie

 Ipocrizia personală/făţărnicia -

Istoricul crizelor morale – în antichitate, valorile erau propuse de societate, erau ținute
în cadrul societății și oamenii credeau că ce practică ei în interiorul societăţii, este binecuvântat
și de zei. În conceptul familiei, pe o parte era acceptată poligamia, iar pe altă parte erau acceptate
și relațiile în afara famililor, de asemenea era foarte ușor, leger actul divorțului, era suficient
prezența a 3 martori în declararea divorțului. De asemenea când vorbim despre închinare, o

9
închinare corectă era politeistă, cu cât mai mulți zei erau prezenți în societate, cu atât societata
era considerantă mai relegioasă, mai bună. În unele societăți antice era practicată jertfele umane
și în majoritatea popoarelor antice era practicată închinarea sexuală. La templele protectoare de
familie, prosperitate, preoții și preotesele aduceau trupurile lor ca jertfă, astfel că închinarea era
prin întreținerea relațiilor sexuale. Sexualitatea era privită într-un context larg, astfel că existau
ca formă normală sodomia, homosexualitatea, lezbianismul, zoofelia etc. În momentul în care
vine Domnul Isus în lume, biserica își ia avânt, are loc cea mai profundă criză morală, biserica
creștină declară bărbatul unei singure neveste, declară familia ca valoare cel cacterizeaza pe
Dumezeu, soțul și soția sunt motivați să reflecte caracterul Cristic și orice intimitate este
binecuvântată în interiorul familiei, tot ce este afară este păcat. Închinarea și formă religioasă
este monoteistă, există un singur Dumnezeu viu și adevărat și toți ceilalți zei sunt înafara
credinței adevărate. Sunt condamnate jertfele umane, inutile, este condamnata orice formă de
închinare păgână. Omul este motivat și chemat să-l reflecte pe Dumnzeu în viața personală și
caracterul să fie unul Cristic. La începutul evului mediu, societatea creștină și biserica trec printr-
o nouă criză profundă, numită criza ipocriziei. Biserica și slujitorii bisericii au ajuns la un nivel
mare a fățărniciei, când una învățau și alta făceau, astfel că oamenii de rând treceau cu
descurajări și dezamăgiri în raporrt cu slujitorii bisericii.

Familia – familia era văzută ca o unire dintre bărbat și femeie, dar femeiea este micșorată
în valoare, este desconsiderată, ajunge să fie sursa tuturor relelor și problemelor, fiind inferioară
bărbatului. Scopul familiei la fel este îngustat, rezumat doar la reproducere și continuitatea
neamului omenesc, biserica a interzis exprimarea publică a sentimentelor, având restricții față de
soț și soție.

Religia – în raport cu religia, biserica în evul mediu declară că doar biserica stabilește
tradiția închinării și tot ce este înafara acestei tradiții este păcătos, astfel că biserica omoară pe
cei care se închină diferit și biserica începe războaie sfinte cu alte biserici, astfel că biserica
omoară reprezentați ai bisericii care nu sunt de acord cu poziția ei, pe cei din alte religii, apoi
biserica are o instituție care să lupte pentu credință – incviziție. Astfel că incviziția identifica
magicieni, vrăjitori, omorându-i pe cruce sau argându-i pe rug. Cu it mai mule reguli au fost puse
în biserica cu atât mai mare este nivelul de ipocrizie al celor din biserică.

Perioada renaşterii - Dumnezeu dă, dar și omul dă. Dumnezeu nu este imporriva
omului, și au început pas cu pas să scoată omul de dub autoritatea bisericii, iar asta a făcut ca
omul s-a crezut pe sine Dumnezeu.

- Perioada modernistă și iluminista- 2 direcţii sar asemantoare

10
 - Raţionalismul francez

- Scoala nemtasca a filosofiei

Ambele au luptat împotriva bisericii, creştinului și lui Dumnezeu.

Omul este foarte dezvoltat ca să creeze o societate ideală, și pentru aceasta au eliminta
biserica, creştinul și pe Dumnezeu. Au decis să distuga tot ceea ce este vechi și să
construiască ceva nou. Problema lor era ca atunci când au vrut să distrugă vechiul au
făcut asta prin omorâri, războaie și altele. I Frânte este Jean Jeak Ruseau, Voltairea,
Montesqueu... în Germanie – Nitshe, Shopenhauer, Marx și alţii...

- Nitshe spunea că criza morală are 2 motive

1. Creştinul și biserica – sunt împotriva ca omul să devină puternic în interior

2. Tarile vecine – fac tot posibilul ca Germania să nu devină nicioadata un stat puternic

El susţine că a venit timpul unei noi abordări și suntem în timpul în care vrea să
cinstruim o societate nouă. Propune distrugerea societăţii vechi, valorile creştinului să
fie considerate nu prea bune și în loc să fie introduse valori în construcţia super-
omului. Un super- om nu va şti de iertare, mila, regrete, în raport cu ceilalţi. El
trebuie să fie un om tare și dur. Construim asta prin a începe a educa copiii și
adolescenţii în aceste relaţii, să nu aibă regrete de nimeni și nimic și astfel să fie o
societate de super-oameni, unde nu este loc pentru cei slabi. Astfel nu este loc pentru
creștini și biserica și pentru cei fără de voință. Propune să înlocuiască valorile creştine
cu valori noi. Peste 40-50 de ani Hitler implementează aceste idei. Îl lucrarea sa De
vorbă cu Zaorostu... face o afirmație în care spune că un creștin slab=u o biserică
salaba=cu un DUmnezu slab=cu un Dumnezeu care ca și cum a murit.

Caracter individual – oamenii au pierdut modelele de imitare, oamenii au fost duși în erori
biblice, teologice și ca urmare ipocrizia ajunge și în societate, în viața aristocraților, boierilor,
oamnenilor de rând.

A treia criză este în perioada reformei, Luter, Zwingli, Calvin și alții au început o reformă
și o schimbare puternică în biserică și societate, declarând că oamenirea trebuie să se întoarcă la
Scriptură. Au loc anumite schimbări, dar în linii mari nu au fost semnificative. Impactul cel mai
mare pe care l-a avut reforma a fost libertatea gândirii. Oamenii au primit dreptul să pună
întrebări la capitolul științei, creației. Astfel se dezvoltă știința paralel cu teologia, și la scurt timp
această a creat o nouă criză, în perioada ilumismului și omanismului când în centru universului
11
este pus omul, ci nu Dumnezeu. Știința ajunge la concluzia că nu există Dumnezeu, omul este
echivalent cu Dumnezeu și poate schimba natura, explica fenomenele naturii în baza științei.
Modernismul și postmodernismul au accentuat această criză. În modernism apar curente
filozofice cum ar fi nihilizmul lui Friederich Nietsche care la 1770 declara „valorile creștine și
Biblia sunt vechi, omul nu are nevoie de aceste valori pentru că ele educă oameni slabi, ce fel de
valoare este să iubești aproapele, când ești lovit pe un obraz, să-l întorci și pe celălalt, noi nu
avem nevoie de aceste lucruri, trebuie să creăm un nou om, super-om care să nu aibă regrete de
lucrurile făcute, să aibă caracter puternic, să calce peste cei slabi și să își atingă scopul cu orice
preț”. După moartea lui, Adolf Hitler este inspirat de ideile lui, creând un super om, o super
națiune germană.

Marxismul

Alt curent filozofic este marxismul, Karl Marx declara că creștinismul este religia veche,
bătrâna cărueia ia venit timpul să moară, biserica are scopul de a ține oamenii în întuneric, de ai
manipula, devenind opium (drog) pentru popor. Biserica prin învățătura sa, favorizează ca un
grup mic, să controleze un grup mare. Marx declară că e timpul ca toți oamenii să fie egali, nu
avem nevoie de bogați și săraci în societate, iar primul lucru de a educa egalitatea constă în
scăparea de biserică. (voi rămâneţi săraţi iar noi bogaţii ne vom folosi de voi). Pe de altă parte
Marx susține că oamenii trebuie educați la crearea unei societăți și om nou, om eliberat de
minciună, zgârcenie, lăcomenie. Astfel că idealul lui era ca toți oamenii să muncească în baza
responsabilității de sine. Problema este în bani. Cât timp vom avea clase sociale, vom avea
diferenţe între oameni. Să nu existe relația bani-marfă-bani. Astfel ca oamul să nu primească
salariu, iar ce este produs să fie liber în magazine. Să facă bine nu pentru că va avea un câştig, ci
pentru ca aproapele merita să trăiască bine. Aceasta este idialul major. În locul valorilor creştine
să introducem valori noi.

În secolul 20 din cauza moralității și crizelor morale au loc două războaie mondiale, are
loc revoluția bolșevică, au loc exterminarea diferitor popoare, națiuni a celor ce gândesc altfel pe
diferite continente, ca urmare a schimbărilor de gândire au fost omorâţi peste 200 000 000 de
oameni: uniunea sovietică, lagărele de concentrare, războie între popoare, China, Coreea,
Vietnam etc.

 Perspectiva Libertăţii

În anii 50, 60 a secolului 20 are loc o altă criză morală numită criza libertății umane,
oamenii și-au dorit tot mai mult ca ceea ce gândesc să spună, să nu aibă bariere în relații, să

12
scape de frustrări. Astfel apare cultura hipi care declarau „nu relațiilor de familie, prin
obligativitatea de a avea ștampilă în pașaport”, ziceau că orice bărbat, femeie poate trăi liber.
Astfel apare conceptul de familie liberă, civilă: dacă două persoane decid să convețuiască
împreună pentru o perioadă, având bunurile împreună sunt declarate familii. În cultura dată a fost
scoasă cultura religioasă din școală. S-au introdus diferite tendințe noi religioase: ioga, hinduism,
budism. Cultura hipi a descoperit cultura indiană și a duso peste tot. Libertate în vestimentație –
oamenii au declarat că doresc să se îmbrace așa cum ei vor. Tot în această perioadă au loc
schimbări pentru egalitatea rasiană, națională și mișcarea femenină.

- Toate valorile luate la un loc, trebuie să ne ajute să apreciam natura umană. Toate ceea ce
omul le creşe dreot bune, trebuie să fie bune, și astfel vm avea o abordare de la om la om.
De aceea, dacă un om crede că asta îl face fericit, le va spune acestora bune și le va aplica
în viața, iar ceilalţi nu au dreptul să îl critice chiar dacă nu sunt de acord.

De asemenea un alt val este valul contemporan postmodern, în care declară că fiecare om are
dreptul la ce își dorește, astfel că binele este ceea ce aduce satisfacție omului, iar răul e ceea ce
aduce disconfort sau probleme. Astfel că fiecare om stabilește ce este corect și ce nu. La baza
societății stă următoarele principii: dreptul la...; nu te limita în nimic, trăiește clipa azi; e corect
ce crezi tu și te face fericit; nu importă opinia celorlalți; tolerarea tuturor celor ce sunt diferiți de
tine; nedescriminarea.

 După anul 2004 unii cercetători au încercat să formeze o listă de simtoame a crizei
morale:

- Pluralismul de idei - Posibilitatea de a avea mai multe adevăruri

- Cinismul- se uita de sus

- Relativism

- Subiectivismul

- Narcisizmul - omul se iubeşte pe sine și nu e gata să iubeasc pe altul

- Superstiția

- Magia/vrăjitorie -

- Dezvoltarea rapidă a tehnologiei

- O cultură consumătoare - sunt gata să consume mai mult decât câştiga.

13
 - Diferite abordări a conceptului de familie

Fundamentele eticii creștine

1. Teocentrism

2. Hritos în etică/Cristocentrsm

3. Duhul Sfânt/Pneumacentrism

4. Învățătura despre dragostea lui Dumnezeu

5. Justificarea prin har

1. Teocentrismul – în primele 3 secole biserica a afirmat că sursa tuturor lucrurilor morale

trebuie să fie Dumnezeu și Cuvântul Sfânt, de aceea moralitatea creștină trebuie să fie una
teocentrică. Dumnezeu este pus ca și fundament ca a alegerilor morale, de aceea atât în raport..
cât și în raport cu natura, trebuie să stăm pe acest fundament. Biserica a declara că revelația este
suficientă pentru a alege corect, astfel că Biblia Îl descoperă pe Dumnezeu, voia lui cu privire la
noi oamenii. Pe de altă parte în teocentrism este ridicată întrebarea dilemelor morale: cum
procedăm în situația în care nu avem o revelație directă divină, iar pe de altă parte avem
probleme, lucruri neclare? Cum să alegem în situația în care ar exista două variante și ambele
corecte, în astefel de situații există câteva sugestii date de specialiști în domeniu:

1. Să se descopere și să facem alegerea în baza caracterului univeral al Scripturii, astfel că

alegerea să nu contravie mesajului general

2. Să facem alegerea în baza înțelegerii caracterului divin

3. Să facem alegerea în baza învățăturilor reflectate de biserică

Dilemele acestea sunt numite în etică deleleme valorice, sau paradoxurile culturale (ex. Un băiat
vede o acțiune incorectă a tatălui și își ridica întrebări personale, ce ar fi corect să facă, să tacă
arătând dragoste față de tata, sau să vorbească arătând dragoste de patrie? Care acțiune este
moral corectă și s-ar încadra în teocentrism? Cum ar dori Dumnezeu să acționeze acest băiat?).

14
De asemenea există specialiști care vor susține că în situații dilemă este nevoie să indentificăm
și alte momente cum ar fi: rezolvarea problemei din perspectiva epistemologică și din
perspectiva ontologică.

Perspectiva epistemologică e un proces mai îndelungat în care vom cerceta cum în situația dată
ne recomandă Scriptura să procedăm, cum ne recomandă biserica, care sunt versetele pro și care
sunt contra, ca mai apoi să avem o perspectivă că este voia lui Dumnezeu. - Metota
epistimologică, metoda unui studiu profund prin care vom aborda pe Dumnezeu, tradiţia pentru a
ne expune în raport cu lucrurile corecte. Este aplicată în

Calea ontologică va privi asupra oricărei situații, prin perspectiva revelației, Dumnezeu s-a
revelat bisericii prin Cuvântul Său și tuturor oamenilor prin legi: legile naturii, statului etc. Ori
de câte ori este încălcată vreo lege din ele, este încălacată legea divină. Astfel că voia lui
Dumnezeu e că omul să cunoască și să se supuie acestor legi. Omul trebuie să cunoască voia lui
Dumnezeu și să se conducă după ea.

2. Cristos în etică/Cristocentrism – în perioada de aur a bisericii, sec 4. 5 și pe parcursul

eviului mediu, biserica a încercat să elaboreze un sistem a alegerilor morale, susținând că pentru
fiecare creștin etalonul persfecțiunii morale este Hristos, iar motivația creștinului e să-l aibă pe
Hristos ca model personal. Astfel că Augustin în sec 4,5 zicea „crucea lui Hristos are un rol
fundamental pentru om, pentru că atunci când te apropii de crucea Lui, cunoști dragostea Lui,
mila Lui și iertarea Lui. Astfel că crucea lui Hristos are puterea de a transforma viața, de a
elibera pe om de patimi, păcat, robie. De aceea doar crucea lui Hristos este elementul principal
de schimbare a valorilor morale.

Al doilea element este Harul lui Hristos, harul ne modelează, cioplește caracterul nostru, și prin
harul lui noi din zi în zi devenim mai asemănători cu El. Augustin introduce conceptul imitatio-
cristi, afirmând că fiecare om atunci când ajunge să-l cunoască pe Hristos în mod personal,
moare împreună cu Hristos și totodată trăiește împreună cu El. Astfel că acest concept de
imitatioCrisit, presupune zdrobirea egoismului, înțelegerea corectă și adevărată a chemării și
menirii umane, trăind așa ca în fiecare zi în fiecare situație de alegere omul să fie cercetat de
gânduri, cum ar fi trăit Hristos, cum ar fi ales Hristos, cum s-ar fi purtat Hritos. Astfel că în evul
mediu lucrările de viață și morală creștină erau bazate pe acest principiu, iar Toma D Aquino
lărgește conceptul de imiatiocristi, nu doar la aspectul exterior, ci și la aspectul de gândire,
susţinând că creștinul trebuie să gîndeasă așa cum a gândit Hristos.

15
În sec 20 teologul elvețian Karl Barth afirma „fără de Hristos ca și fundament al gândirii, trăirii,
alegerilor zilnice, noi ne-am pierdut dreptul să ne mai numim creștini, de aceea Hristos trebuie să
fie totul și în toate în viața mea personală. Barth susține că elementul principal în învățătura
cristică, morală este învățătura lui Hristos. Așa cum Hristos a înviat așa și omul trebuie să învie
la alegeri noi, la perspective noi. Nu există pentru un om ce se apropie de Hristos frica
neschimbării sau rămânerii la lucrurile vechi. În Hristos omul devine o făptură nouă în care în
fiecare secundă trăiește cu Hristos și-l reprezintă pe Hristos.

3. Duhul Sânt/pneomatologia – Karl Henry când prezintă etica creștină în cartea sa, ajunge la
concluzia că la temelia moralității creștine stă Duhul Sfânt și învățătura corectă a Lui. După
Henry Duhul Sfânt este persoana implicată direct în formarea caracterului nostru, de aceea
Duhul Sfânt este persoana devină care cioplește neajunsurile noastre, sădește Cuvântul lui
Dumnezeu și ne motivează la pasul și viața zilei de azi și mâine. Când vorbim de morală creștină
nu putem să nu vedem că Duhul este cel care ne călăuzeşte, ne mustră, ne cercetează, ne
descoperă adevărul. El este ceea ce produce roade. Astfel că un creștin spune că sunt bun și am
răbdare, ar zice prin alte cuvinte că Duhul ce este în mine produce în viața mea bunătate etc.
Creștinul nu are dreptul să-și atribuie lui meritul pe care îl are Dumnezeu prin Duhul Sfânt. De
aceea creștinul trebuie să-și deschidă inima zilnic în raport cu Duhul Sfânt și lucrarea lui, trebuie
să se cerceteze zilnic dacă e după voia Lui. Dacă trăim cu Duhul Sfânt vom și acționa cu Duhul
Sfânt. Astfel că etica creștină este una pneomatologică, dinamică, datorită Duhului Sfânt. De
multe ori Duhul Sfânt în fața unor alegeri, ne va mustra, cerceta, ne va lipsi de pace și în fața
acestor lucruri creștinul trebuie să se oprească, acceptând călăuzirea din partea Duhului Sfânt.

4. Învățătura despre dragostea lui Dumnezeu – la baza înțelegerii lucrurilor morale trebuie să
stea dragostea, în Noul Testament Isus subliniază că singura poruncă valabilă pentru noi oamenii
este să ne învăţăm a iubi pe Dumnezeu și a iubi oamenii din jur. Frumusețea Noului Testament
este prin utilizarea conceptului de dragostee. Autorii au folosit termenul „agapeo”, subliniind că
este vorba despre o dragoste în forma absolută, indiscutabilă, dăruitoare, o dragoste care trece
peste sine. Următorul termen este” fileo”,” storghe”. În Noul Testament termentul dragoste este
foarte des utilizat și are 2 dimensiuni:

- dragostea care vine din partea lui Dumnezeu și această dragoste are formă absolută, este
necondiționată, produce iertare și mântuire.

- Dragostea în raport cu Dumnezeu din partea omului este considerată dragoste pe

vertical, această dragoste este un rezultat al relațiilor dintre om și Dumnezeu, a felului
cum omul Îl descoperă pe Dumnezeu. Aici punem un accent mai mare a cunoașterii
16
 caracterului, atributelor divine. Omul demonstrează dragoste pe orizontală – aici este
dragoste în raport cu cei din jur. Această dragoste ne cheamă să prețuim omul, să-l
acceptăm, să ne îndreptăm cu bine spre el și de asemenea presupune să manifestăm față
de cei din jur iertare, milă etc.

Pasajul clasic ce ne îndeamnă la aceste acțiuni este 1 Corinteni 13, aici dragostea este poziționată
mai presus de orice alte valori și virtuții creștine. Dragostea adevărată trăintă de creștin îl va
motiva la înțelegerei, acțiuni și valori corecte.

Totodată dragostea trece prin anumite paradoxe, când mintea omului este confruntată cu lucruri
care se bat cap în cap:

1. Dragostea și justiția – de multe ori ne întrebam cum trebuie să procedăm ăn calitate de creștin,
să acoperim cu dragoste sau să fim corecți.

2. Dragostea și adevărul – de multe ori ne gândim să spunem omului așa cum este, sau să
acoperim cu dragoste, crezând că astfel îi vom face bine. De multe ori în raport cu adevărul ne
gândim că adevărul spus așa cum este ne va pricinui mai multe necazuri decât ascunderea
adevărului sau o mică minciună.

3. Dragostea și legea (legea statului și legea Scriipturii) – să iubim și să încălcăm legea, sau să
acționăm conform legii

4. Dragostea și puterea voinței – ne întrebăm demulte ori dragostea trebuie să vie de la sine în
raport cu oamenii sau trebuie să ne impunem să iubim oamenii, să acționam cu drag prin
impunerea voinței.

Etică și principiile moralității

În sec 20 începutul sec 21, specialiștii în domeniu cercetând moralitatea și comportamentul

uman, au ajuns la concluzia că fiecare om la momentul alegerii morale, sau în situația când
trebuie să ia o decizie morală va acționa în baza unor valori pe care le consideră premordiale,
importante și corecte. De aceea în sec 21 vom avea abordări diferite asupra corectitudinii și vom
avea comportament diferit în care oamenii vor anunța că procedează corect.

La etapa actuală avem 4 grupuri cu moralități la bază și comporament diferit:

1. Grupul concesiv

2. Grupul principiului

17
 3. Grupul valorilor

4. Grupul virtuțiilor

Din toate 4 fieare om are anumite elemente morale, dar unul din ele este mai pronunțat și mai
caracteristic.

1. Modelul concesiv –

Acest model a apărut încă în antichitate, când unii oameni au declarat că cel mai important
lucru pentru dânşii sunt ei înșiși și atunci scopul vieții morale e să fie ei fericiți. Astfel toate
alegerile și toate lucrurile făcute în raport cu oamenii, societatea, familia, cum mă ajută asta ca să
fiu fericit și împlinit. Aici există 2 forme majore de comportament: hedonismul și utilitarismul.

Hedonismul – a fost definit în antichitate ca plăcere fără frustrare. Grecii antici spuneau că omul
trebuie să-și permit totul, nu există nici o graniță, nu are limită în nimic, nu există nici o barieră
decât conștiința lui, de aceea în fața alegerilor morale omul trebuie să-și permit tot, atât timp cât
conștiința lui îi permite lucrul acesta. În hedonism nu există bine sau rău, minciună sau adevăr, ci
există conștiința care caută satisfacție, împlinire, fericire. Anticii greci spuneau că minciuna nu e
minciună atât timp cât produce împlinire sau satisfacție și fericire în viața mea și nu poate să mă
intereseze concesecințele acestui lucru în raport cu alți oameni.

În sec 20 a doua jumătate, hedonismul a reapărut în societatea contemporană prin lozinci cum ar
fi „trăiește-ți clipa”. „nu consteaza ce gândesc alții, contează starea pe care o simți tu”. Alții
pronunță că de fapt singurul scop pentru a trăi în societate este realizarea plăcerii, atinge plăcerea
indiferent de consecințe. În societatea contemporană avem o categorie de oameni care se vor
comporta astfel. Vor alege în baza perspectivii individuale, iar cenzorul de alegeri va fi intenția
realizării fericirii, astfel că în această cale de a fi fericit nu poate să ne împedice nimic. Există tot
atâtea adevăruri, câte pot să mă facă ferici, însă adevărul de astăzi, ieri putea fi rău dacă nu-mi
mai produce fericire. Dilema mare a hidonismului este cum să facă să mărească durata
satisfacției, și să micșoreze costul plăcerii. Hedoniștii recunosc că problema cea mai mare a lor
sunt banii și nu toți hedoniștii pot să-și permit satisfacția căutată. În hedonism avem 2
manifestații: hedonismul psihologic și hedonismul moral.

Hedonismul moral este forma prin care se declară că fericirea poate fi atinsă prin anumite
prescripții morale și atunci cunoașterea acestor prescripții, respectarea lor, te ajută să atingi
fericirea maximă.

18
Hedonismul psihologic este acea formă de plăcere care se îndreaptă spre sine, are ca și condiție
satisfacerea și interioară și exterioară a persoanei, astfel hedoniștii psihologici declară că starea
maximă a fericirii este când se îndreaptă spre tine și o poți trăi și interior și exterior. La etapa
actuală hedonismul nu este doar o filozofie. Pentru mulți oameni este principiu de viață.

Provocările hedonismului:

1. e să găsească remediu pentru prelungirea plăcerii, o mare parte dintre ei declară că

plăcerile sunt de scurtă durată, plăcerile, nu mai aduc acea satisfacție după 2, 3 zile și
atunci mulți dintre ei au aceeași frământare.

2. A doua provocare – densitatea plăcerii – o mare parte din ei recunosc că în timp nu mai au
aceleași satisfacții în tip și fac cercetări, caută remedii ce ar face că plăcerea să fie simțită
mult mai adânc.

3. A 3-a provocare este costul – hedoniștii recunosc că plăcerile în ziua de azi costă mult și
ar dormi să ofere oamenii remediu fericirii, pasila fericrii care ar costa forte ieften. De
aceea nu toți oamenii hedoniști nu-și pot permite plăcerea în sensul larg al cuvântului.

A doua manifestare în etica concesivă este numit

Utilitarianismul –propus de John Stauart Mill.

Cu cât mai mare este utilitatea cu atât persoana devine mai satisfăcuta și mai împlinita în raport
cu sine. În faza inițială era un concept format de câţiva filozofi care susțineau că menirea omului
în viață e să fie util și să facă bine celor din jur. Mil scria: oamenii am putea să-i comparăm cu
lumea animalică și am putea să obsevăm că există oameni care se cred satisfăcuți, împliniți, dar
nu au făcut nimic pentru omaenii din jur, de aceea pentru mine e mai bine să fiu un om
nesatisfăcut, decât un porc satisfăcut. Astfel că el împarte omul în 2 categorii:

- omanenii care trăiesc cu adevărat și

- oamenii care supravețuiesc.

Oamenii care supravețuiesc pot avea bunuri material, mâncăruri pe masă, dar sufletul să fie gol
și să nu fie predespus să facă ceva pentru generația de azi sau de mâine. De aceea omul care
trăiește cu adevărat este omul care trăind pentru alții găsește fericirea, și aici este explicat centru
utilitarismului – făcând bine pentru alții, să fii tu împlinit și fericit. Să fim atenți la motivația
binelui. Căutând a face bine, căutând împlinirea celor din jur, de fapt utilitarianismul se
împlinește pe sine, astfel binele făcut omanilor este mijlocul, sursa de satisfacție personal. Mil de

19
asemenea scria că „oamenii satisfăcuți și nesatisfăcuți pot fi considerați ca și deștepți și proști.
Deșteptul se diferențează de prost prin lucruri simple, el știe ce înseamnă a trăi, știe cum să
trăiască și știe a fi mulțumit de lucrurile pe care le are în jurul său. Prostul nu știe cum să trăiască
pentru că își leagă viața de anumite lucruri sau visuri, de aceea putem avea un boschetar care să
fie înțelept și împlinit și putem avea un milionar care să fie prost pentru că nu a înțeles cum să
trăiască și ce să aștepte de la viață. Mil susținea că conceptual fericirii și împlinirii nu este un
concept fix, ci depinde de atitdinea omului față de viață. Astfel boschetaarul poate a fi cel mai
fericit om dacă cineva ăi asigura o mâncare caldă în zi. Iar altul poate avea cele mai fine mâncări
și să nu fie fericit. Fericirea nu e un sistem standard și nu se măsoară prin aceleași instrumente.

Al doilea lucru pe care îl subliază utilitariștii este conceptual de calitate a veții – ei afirmă că
chiar dacă nu putem da oamenilor pastila fericirii și fericirea vine în contradicție cu așteptările
umane, atunci putem face altceva pentru oameni, a îmbunătăți calitatea veiții. Datorită științii
putem cerceta diferite domenii și a oferi tot ceea ce nu au avut, nu au sau nu vor putea avea din
cauza biologică sau genetică.

1. utilitarianiștii consideră că trebuie să implementăm noi tehnologii care ar lungi viața

umană și ar asigura că această viață să fie fără de boală, probleme de sănătate.

2. Am putea să oferim oamenilor anumite beneficii

3. Vorbind de calitatea vieții, putem să îi oferim omului și dreptul când să trăiască, cât să
trăiască, etc. Astfel că ei au creat un sistem foarte liber față de eutanasie, avort,
infanticidul, susținând că aceste tehnici de cercetări genetice, mutații genetice,
manipulare genetică, au drept scop să facă viața umană mai fericită, dezvoltând aceste
trei direcții.

În secolul 21 utilitarianismul a prins 3 forme:

1. Utilitarianismul social – va declara că scopul supreme al omului e ca să facă bine tuturor

din jurul său

2. Al acțiunii – va spune că scopul omului e să facă bine tuturor din societate, dar e bine să
vedem care

3. Al regulii – vor susține că e bine să facem bine tuturor, dar în conformitate cu legile și
normele statului.

20
 2. Modelul principiilor –

Astăzi în societatea noastră avem o mare categorie de oameni care nu vor trăi dependenți de
rezultat, nu vor căuta satisfacția și fericirea într-o formă sau alta, ci vor anunța că de fapt modelul
corect de comporatament în societate este atunci când respecți, legile, principiile, normele,
obligațiile în cadrul aacestei societăți. De multe ori în specialitate este numită ca deontologie,
anunţând că fiecare om este corect, adevărat, atât timp cât va respecta în viața lui aceste legi și
principii. Dacă vorbim de norme atunci vom înțelege anumite comportamente care iau în
considerație societatea și standartele pe care această societate le aplică. Prin normă etică se
înțelege o anumită formă, regulă, fixată în societate, nu neapărat prin lege pe care mai mulți
oameni o respectă și cred în beneficiile ei. Când vorbim de principii, vorbim despre un anumit
fundament, lucru cheie, pe care societatea o declară că este bună, determină un anumit mod de
comportament, sau de multe ori poate fi o convingere personală, un punct de vedere personal pe
care omul îl are, crede în beneficial lui și îl va respecta în viața de zi cu zi. Prin obligații se
înțelege o anumită categorie, datorie față de moralitate, o sarcină pe care omul o asumă, crede în
beneficial ei asupra sa și asupra oamenilor din jur și se angajează să o aplice în viața de zi cu zi.
Când vorbim de legi morale atunci sunt anumite acte legislative, scrise în stat, încadrându-se în
codul civil și în codul penal și legile acestea definesc binele, corectitudinea, relațiile dintre
oameni și anumite reguli de conduiă în societate.

Avem o categorie de oameni care vor susține că normele, principiile, obligațiunile, sunt
responsabilități personale, au un principiu universal, adică este aplicabilă pentru toți oamenii
oricând și oriunde. Astfel că pentru a avea un comportament corect față de sine și cei din jur
trebuie să învețe aceste norme și să le aplice în viața de zi cu zi. Onestitatea, respoonsabilitatea,
integritatea caracterului, competența, sunt puținile din norme, principii, obligațiuni pe care
trebuie să le aplicăm în viața de zi cu zi. Astfel atingând o coexistență pașnică cu oamenii din
jurul nostru.

În sec 19-20 dezbaterele care sau ridicat de cele mai multe ori au fost în raport cu normele,
principiile stabilite de societate și normele, principiile stabilite de om personal.

De multe ori ele au fost în contrazicere și atunci sau aplicat 2 abordări:

Conceptul teonomic -

– A fost formulat pentru prima dată de Augustin în secolul 4, dar mai târziu a fost fundamentat,
explicat de Toma D Acvino. Acești teologi au ajuns la concluzia că în universul nostru nu poate

21
exista nici un principiu nici o lege înafara de Dumnezeu. Astfel că Dumnezeu este singura sursă
a tuturor lucrurilor. Astfe că toate legile pe care le avem sunt împărțite în 3 categorii:

- legile cosmice (univeers, fizic, astronomie),

- legile naturii (geografie, biologie, chimie),

- legile umane.

Când vorbim despre legile umane, nici o lege cu caracter inedit bun, nu poate apărea în mintea
omului și să nu fie de la Dumnezeu, astfel că unele legi omul le învaţa, altele le descoperă și
altele vin în formă de revelație, dar indiferent de mintea în care apare ea, legea, principiu, mai
întâi de toate ea a fost dată din Dumnezeu și în El. Astfel că toate normele și principiile cu
caracter just, bun sunt din Dumnezeu. Astfel că legile cosmice, naturii umane, asigură ca un tot
întreg o ordine și anume ordinea divină, de aceea omul nu trebuie să schimbe nimic, ci omul
trebuie să le accepte în ascultare, același lucru trebuie să existe în raportul omului cu biserica și
cu statul. Dumnezeu este sursa revelației, astfel că El lucrează prin biserică și prin stat și
împăratul și preotul nu pot de la sine intreoduce legi bune cu carater bun ca în ele să nu existe
Dumnezeu. Omul este obligat să asculte și să împlinească aceste legi, înţelegând că el ascultă și
împlinește ordinea lui Dumnezeu. Cât privește moralitatea ei afirmă că moralitatea nu se
schimbă, principiile normale nu se schimbă în că ce a fost corect și bun pentru Dumnezeu cu
mult timp în urmă și astăzi trebuie păstrat. Legea morală este veșnică, în baza aceste legi este
judecată omenirea. Legea morală este pentru oameni, este umană și nu se supune schimbării.
Acolo unde apar contradicții în norme și principii nu s-a respectat revelația divină. De aceea
omul care stă în fața anumitor alegeri trebuie să descopere voia lui Dumnezeu și atunci această
voie este pentru el o normă pură sau o obligației curată. Ei admiteau că între legea lui Dumnezeu
și legile oamenilor au contrazicere.

Martin Luther vine și declară că Dumnezeu nu este doar al bisericii și legile lui Dumnezeu nu
sunt doar legi bisericești, ci El este stăpânul întregului univers, creatorul tuturor oamenilor și
Dumnezeu lucrează atât în biserică cât și în stat. Luther este convins că nici un păstor nu este
chemat să fie pastor fără voia permisivă a lui Dumnezeu. Dacă cineva ajunge om mare în stat
fără a-și da seama el este alesul lui Dumnezeu prin care El lucrează (Nebucadnețar
împăratul/babilonului). De aceea Dumnezeu lucrează și în biserică, prin biserică, în stat, prin
stat. Legile pe care Dumnezeu le dă oamenilor sunt din 2 categorii:

22
 a. legi spirituale (sunt scrise în cuv lui Dumnezeu) legi decise (primite de biserică) ele au
drept scop să ne călăuzească spre descoperirea lui Dumnezeu. Toate legile în biserică
trebuie să ne înveţe cum să-l iubim pe Dumnezue și cum să umblăm cu El.

b. Legile statului au un caracter de disciplinare, ele sunt formulate pentru a ne disciplina și a

ne pedepsi atunci când încălcăm legile spirituale. De aceea scopul împăratului e să cheme
omul la ascultare, responsabilitate prin codul legislativ.

Dumnezeu dă bisericii legile educaționale, iar statului legea disciplinii. În modelul propus de
Luther nu este tratat, văzut statul în afara lui Dumnezeu. Luther nu tratează relația dintre stat și
biserică nepreetenoasă, nepotrivnică.

Conceptul Autonomic –

Este conceptul care a fost propus de Immanuel Kant, el ajunge la convingerea că moralitatea este
independentă de Dumnezeu, dar dependentă de societate. Astfel că valorile morale, principiile
sunt date societății, omului pentru a dezvolta o funcționalitate mai bună în viața de zi cu zi.
Astfel că conceptul de bun rău, corect incorect, nu poate fi lipit de biserică pentru că oamenii și
înafara bisericii încearcă să stabilească aceste lucruri și să le împlinească. Astel că normele,
principiile, obligațiunile sunt la dispoziția omului și omul trebuie să le aplice. Kant susține că
rolul de aplicare îi revine societății. Astfel că societatea trebuie să vorbească despre aceste norme
și obligațiuni. Societatea trebuie să educe omanenii în acete norme și obligațiuni. Adevărata
libertate a omului, când el are un set de obligațiiuni și principii și le respectă zi de zi. Întreaga
moralitate el o întreabă în două categorii:

a. categorică

b. noncategorică.

În moralitatea categorică intră toată lucrurile bune, toate formele de comportament corect care au
pentru om categoria de obligatoriu. Omul trebuie să le îndeplineasc fără a le pune la îndoială sau
fără a ținea cont de altceva. Astfel că moralitatea categorică este acel comportament just, corect
care nu provoacă îndoială. Omul pur și simplu știe că trebuie să facă asta că așa trebuie să fie.

Noncategorica sunt lucrurile morale pe care le are societate, dar omul le poate pune le îndoială
sau se poate îndoi în obiectivitatea lor. Astfel că dacă omul își ridică semne de întrebare în raport
cu lucrul acesta moral, asta înseamnă că poate să nu fie un caracter univesal, ci pot fi niște princii
stabilite - și ele sunt din categoria noncategorice. Exemplu (mincina, furtu). Noncategorica –
oferiea locului unei domnișoare în troleibus.
23
Legile categorice sunt pozitive, nu pot fi amânate. Noncategorice sunt acelea care pot fi
discutate, amânate și în urma discuției nu va fi afectată nici o persoană.

Kant susține că fiecare om trebuie să aleagă doar lucrurile corecte și bune pentru a le respecta și
atunci pentru stabilirea binelui sau adevărului trebuie să avem câteva criterii:

1. Principiu pur – binele trebuie să fie bine în esența lui; nu putem pune la îndoială binele pe
care îl aduce acest lucru. Noi trebuie să respectăm acest bine chiar dacă o lume întreagă
va fi împotriva noastră.

2. Consecințe – atunci când știm că lucrul acesta este inedit bun și când știm că bunul acesta
este indiscutabil în raport cu societatea și adevărul, atunci numai are sens și nu sunt
importante consecințele. Facă ca urmare a unei algere trebuie să alegem binele și
adevărul și dacă ca consecință va suferi cineva, trebuie să alegem binele și adevărul

3. Universalitatea- el afirmă că adevărul, binele, nu poate fi împărțit după fața omului sau
după categorii umane, ci dinpotrivă treb să fim conștienți că binele și adevărul pt mine
este valabil și pt cei din jur sau altfel spus ce e valabil pt stat și societate și îl numește bun
atunci lucrul acesta treb să fie bun și pt mine. Astfel că binele și adevărul are semnificație
generală și nu poate avea caracteristică generală.

3. Etica valorilor –

În societatea sec19-20 au apărut oameni care au susținut că comportamentul uman se dezvoltă și

se aplică în baza valorilor personale și colective.

Valoare – o caracteristică generală a unei stări pe care o persoană o favorizează, crede în

beneficiu ei și este gata să o promoveze în jurul lui (libertatea, familia, prietenia, respectul,
întrotdeauna au existat în societatea, dar partea cea mai interesantă este aplicarea acestor valori
în viața de zi cu zi. Omul își formează un set de valori, el crede că acest set de valori sunt bune,
le aplică și le împărtășește. Problema care apare în secolul 19 „în ce bază stabilim valorile?”.

Friedrich Nietzsche în 1870 scria „la baza unei societăți puternice, trebuie să existe valori
puternice care vor forma oameni tari și cu caracter. Problema principală este valorile creștine,
care au adus în societate valori slabe, valori lipsite de caracter, nu poți să ai o societate puternică
când la bază ai valori slabe (iertarea, împărţirea cămeșei) acestea luate ca un tot întreg fac ca
24
oameni să fie slabi, de aceea la bază trebuie să introducem noi valori, așa valori cum sunt ura,
minciuna, tăria pentru a ajuta omul să devie superior.” Astfel că el declară în acea perioadă că a
venit timpul să avem superoameni, supersocietate.

Paralel cu Nietzsche este Karl Marx care afirmă că adevărata problemă a societății sec 19 sunt
valorile creștine, ele educă oamenii slabi, din cauza supunerii. După Marx religia creștină este
religia stăpânului și supusului. Oamenii sunt motivați, educați să nu se împotrivească statului,
structurilor, bisericii și atunci voința omului este anihilată. Ce fel de Dumnezeu este acesta de
zice robilor să asculte de stăpânii lor. Marx afirmă că biserica este metoda prin care oamenii sunt
controlați cum ai controla gândirea umană prin droguri, de aceea el consideră că biserica este
opium (drog extras din mac) pentru popor. El propune ca societatea să aibă noi valori și la bază
să fie: egalitate, libertate, fraternitaate. Susţinând că toți oamenii sunt egali, au dreptul la o viață
egală, toți au dreptul la libertatea opiniilor, gândirilor, libertate în școală, politică, afaceri și toți
oamenii sunt liberi nu trebuie să existe lupte de clase.

Max Scheler

Următrul filozof este Max Schller la sf sec 19, încep sec 20 ajunge la ideea că în biserică și în
societate valoarea adevărată care este dragostea nu mai este aplicată așa cum trebuie să fie. El
afirmă că la baza societății umane trebuie să stea această valoare dragostea. Nu mai trebuie să
fim motivați sau obsedați de modalitatea prin care să-l iubim pe Dumnezeu, ci singură direcție
sunt oamenii. El susține că din porunca biblică să îl iubești pe Dumnezeu și pe om pentru om
este aplicabil poruncă să-l iubești pe aproapele tău. La baza tuturor lucrurilor trebuie să fie
iubirea omanilor din jurul tău, necătând la cine nu ar fi. Omul trebuie iubit necătând la faptu cum
este.

Dragostea trebuie să producă anumite.. când vb de criminali, oricât de mare ar fi el eu îi arăt

dragose, chiar dacă nu sunt de acord cu ce a făcut el. De aceea aș opta ca criminalu să trăiască
fiind condamnat pe viața, dar în timpul acesta trebuie să i se ofere șansa să regrete și să se
acționeze în jurul lui cu dragoste. După el drăgostea nu trebuie să fie explicată, nu trebuie să fie
logică. El susține că dragostea are caracter emoțional și o numește a priori emotive. Adică ea
trebuie să izvorască din interiorul nostru indiferent de cine este omul de vizavi și ce face el. În
situația dată el dă exemplul copilului nou născut sau cel de câteva luni. Copilul nu poate vorbi
pentru a exprima dragostea, el nu poate gândi pentru a gândi dragostea, dar ce face copilul în
raport cu cei din jur esste dragoste exprimată sincer fară viclenie sau intenție ascunsă. În

25
societate trebuie să învățăm să exprimăm astfel de dragoste. Deja când creștem ajungem
manipulatori, utilizând cuvinte frumoase, dar simțind diferit. Sau putem simți și să ne ascundem
după mimici reci, supărăcioase etc. Acest gen de dragoste Scheler o numește post priori. Este
dragoste intelectuală, care se manifestă în diferite... el ajunge la următoarea concluzie: concluzia
nedescriminării omului în bază religioasă, politică sau alte convingeri, omul trebuie iubit așa
cum este el. Toleranța, Libertatea omului, Drepturile omului la viață, la familie, la bucurii

4. Etica virtuților –

Încă din vechime prin virtute se înțelege parte din caracterul uman care este exteriorizat și
devine caracteristic pentru o persoană. Astfel că virtutea este o modalitate de comportare în care
este scos în evidență caracterul și acest lucru este parte a persoanei nedezlipit. Încă Aristotel în
secolul 4 spunea, dacă omul practică bunătatea din când în când atunci nu putem spune că el are
bunătatea ca și virtute. Omul poate avea virtutea bunătății în sine dacă ea devine caracterul lui
toți oamenii din jur vor zice că acest om este bun și practică bunătatea. Astfel că în secolul 20
oamenii au readus acest model în discuție susţinând că există oameni în societate care
acumulează virtuți în viața sa și se vor comporata în baza acestor virtuți conștiente, repetate.

Avem 3 abordări la capitolul formării și acumulării virtuților în viața umană:

1. Prima abordare a fost propusă de Platon și se menține până la etapa actuală. El susținea
că în raport cu caracterul, omul este singura ființă care va proceda atent și cu
înțelepciune. Astfel că atunci când stă în fața unei virtuți să o implementeze sau nu,
această virtute trece prin trei faze:

A) rațională

B) pasiune

C) senzorială.

Rațiunea va căuta să prezinte omului argumente logice, bune, corecte în raport cu această
virtute pentru a o implementa în viața sa. Pasiunea poate veni din spate și omul poate fi
mânat înainte sau ținut cu funii grele în raport cu această virtute. Senzorială răspunde de
anumite necesități în raport cu virtuțile umane. Spre exemplu, virtutea foarte des utilizată
în vechime era curajul. Platon va susține că pe câmpul de luptă în interiorul omului se va
da o luptă între cele trei virtuți. Lupta va fi drastică, dar dacă omul va ieși învingător în
această luptă și va demonstra curajul și îl va demonstra permanent, atunci ajungem la
concluzia că acest om a dobândit o virtute în viața lui numită curaj.

26
2. Aristotel – vorbește și el despe om și virtuți susţinând că virtuțiile devin parte
componentă a carcaterului nostru atunci când lucrul dat nu mai este supus încercării sau
îndoieliii. Aristotel susține că viața umană este o luptă permanentă între viciile dificile și
viciile excesive. Viciile dificile sunt tot ceea ce ne influențează în jurul nostru. Dacă
omul manifestă sub presiunea exteriorului slăbiciuni și nu mai aplică virtuțiile, a
familentat în lupta aceasta. Viciile excesive sunt motivațiile interioare a lucrurilor dorite,
dar ascunse în inima noastră și atunci dacă cedăm sub impactul lucrurilor din interior,
ajungem să înțelegem că am falimentat în raport cu viturțiile. Virtuțiile sunt acțiunile
independent de exterior său interior, înţelegând că așa trebuie să fie, ceea ce aplicăm sau
facem. Dacă omul face bine sub impactul lucrurilor din afară, nu mai putem considera
virtute acesta facere de bine sau dacă omul face bine sub motivația interioară, să arate cât
el este de bun, este mândrie etc. Atunci lucrul acesta nu mai este virtute. De aceea
Aristotel spune că aveam foarte mulți oameni care aparent se vor comporta în baza
virtuțiilor, dar când ajungi să-l cunoști mai bine îți dai seama că sunt niște aparențe. Cei
mai periculoși sunt oamenii care au vicii excesive, doresc în inima lor să ajungă cu orice
scop să ajungă la bani, la putere, și atunci își camuflează aceste virtuți arătând celor din
jur virtuți bune, caracter impecabil.

3. Epicur - el susține că fiecare om are nevoie de virtuți. Omul nu poate fără aceste virtuți,
doar că omul trebuie să se antreneze în aplicarea acestor virtuți. Epicur spunea că
virtuțiile trebuie să fie o armonie între rațiune și pasiune însoțită de disciplină, când tu te
impui în anumite momente să faci și ca urmare ele devin parte caracteristică cu tine.
Epicur susținea că fiecare om trebuie să trăiască în armonie cu natura și cu omanii din jur
de caeea există 4 virtuți pe care trebuie să le deprindem: înțelepcinea, curajul, dreptatea,
răbdarea, doar că în mare parte noi le vom deprinde atunci când vom anihila pasinea și nu
vom face fiind îmînați de această pasiune. Culme virtuțiilor, el o numește apatia, când tu
indiferent la suferință, durere și necaz continui să practici virtuțiile. Ei afirmau că
începutul virtuțiilor începe de la cunoașterea de sine, împăcarea cu mediu și lumea din jur
înţelegând asta este realitatea din jur. Ei spuneau că adevărata libertate a omului este că
indiferent la împrejurări omul rămâne om și va acționa în baza curajului, dreptății. Foarte
mulți stoici au preferat în anumite situații să moară, dar să nu treacă prin rușine,
dezonoare. Ideea de bază a lui Epicur e că copii trebuie motivați și dați la școli speciale,
în care să învețe virtuțiile și când vor fi eliberați din aceste școli să poată practica virtutea
în viața de zi cu zi.
27
 Etica biblică sau modele de comportament a creștinilor

Din punct de vedere biblic comportamentul uman este definit ca comportament în baza
sfintelor Scripturi, motivul anumitor decizii umane la fel este sfintele Scripturi. De asemenea
unii creștini au ținut să sublinieze că pe lângă Scriptură putem adăuga convingerile personale
creștine și putem adăuga anumite decizii, convingeri pe care le-a asumuat biserica. Raportul
dintre acestea în viața persoană formează anumite standarte, anumite valori pe care creștinii le
onorează și le aplică în definirea noțiunilor de corect-incorect, bine-rău. În linii majore
comportamentul uman se încadrează în aceste 4 grupe:

- concesiv,

- al principiilor,

- valorilor,

- virtuțiilor,

Dar că motivul prin care se iau deciziile este Cuvântul lui Dumnezeu.

1. Modelul concesiv din punct de vedere biblic –

Există o categorie de oameni în societate care vor afirma că Cuvântul lui Dumnezeu nu
este împotriva împlinirilor, satisfacțiilor, dimpotrivă, cine studiază Scriptură cu atenție vă
descoperi că Cuvântul lui Dumnezeu vorbește suficient de mult despre acest subiect și oamenii
care umbă cu Dumnezeu pot retrăi adevărata fericire și împlinire. În Vechiul Testament există
suficiente versete care relatează despre secretul fericirii și dă oamenilor pași concreți în care pot
fi fericiți, împliniți. Deut cap 11 declară „ascultă Israele de Domnul Dumnezeul tău... și vei fi
fericit”. Iosua capitolul 1 de la versetul 8 declară că satsfacția creștinului este să-l caute pe
Dumnezeu și dacă vor proceda conform Cuvântului vor realiza multe lucruri, vor avea
înnțelepciune, vor fi fericiți. În cărțile istorice Judecători, împărați, Samuel ideea centrală este
următoarea: atât timmp cât Israel asculta de Dumnezeu avea belșug de binecuvântări, lucrurile
mergeau bine din toate punctele de vedere, spirituale și materiale. Mai mulți comentatori ai
28
Vechiului Testament subliniau că fericirea, împlinirea, spiritulal, material al poporului evreu, era
direct legată de umblarea cu Dumnezeu, ascultarea de vocea lui Dumnezeu și împlinirea
Cuvântului în viața de zi cu zi. În Noul Testament Domnul Isus lărgește conceptul de fericire,
împlinire, subliniind că creștinii nu sunt străini acestor retrăiri, astfel că un creștin poate să se
bucure sincer, să fie împlinit din toate punctele de vedere și Biblia descoperă contextul acestor
împliniri. În Noul Testament descoperim versete care leagă bucuria și satisfacția de mântuire.
Astfel că sursa creștinului de satisfacție este rezultatul umblării cu Dumnezeu și rezultatul care îl
produce mântuirea. Pavel în mai multe epistole vorbește despre această satisfacție, în special în
Filipeni dă foarte multe îndemnuri la bucurie, la căutarea împlinirii, simțul satisfacției legat de
Dumnezeu și mântuire. Este foarte important cum se mută focusul de pe lucrurile materiale spre
partea spirituală. Subliniindu-se că omul poate să nu aibă din belșug lucrurile materiale, poate să
trăiască în lipsuri și sărăcie, dar tot o dată să fie plin de bucurie, plin de satisfacție și acest lucru
să-l experimenteze ca rezultat al umblării cu Dumnezeu. Un alt concept de bucurie este cel al
vieții veșnice, Domnul Isus, apostolii au dezvoltat această învățătură arătând că omul nu trăiește
doar pentru viața de pe pământ și omul nu trebuie să-și lege inima de lucrurile de pe pământ. În
predica de pe munte Isus se adresează fariseilor, îndemnându-i la investiție în cer, unde nu este
rugină și molii. Apostolii în scriirile sale motivează creștinul să trăiască pe pământ ca călător,
vizitator, iar adevărata bucurie să fie legată de veșnicie. Aceste învățături sunt azi foarte des
întînlite în biserică și în viața multor creștini. Există creștini care vor afirma că atâta timp cât
treăiesc cu Dumnezeu și ascultă de El, toate lucrurile le vor primi pe pământ ca în vis, El
binecuvânta material și spiritual peste măsură. Ei afirmă că creștinul nu trebuie să fie triști, sub
presiunea problemelor, ei vor îndemna oamenii să se bucure în Domnul, ei vor reflecta în jur
această bucurie în Domnul. În mijlocul anumitor probleme, lipsuri, ei vor afirma: nu-i nimic,
ceea ce nu am aici Dumnezeu va binecuvânta în cer.

2. Modelul principiilor din punct de vedere biblic –

În cadrul bisericii și al creștinismului există o categorie de oameni care Îl percep pe

Dumnezeu ca și pe un legiuitor suprem, iar Cuvântul lui Dumnezeu îl percep ca pe un cod
legislativ în care foarte clar este scris ce trebuie să facem și ce nu, astfel că sensul vieții lor este
să caute în Cuvântul lui Dumnezeu legi și principii pentru orice situație din viață și să trăiască în
baza acestor legi și principii, ei sunt foarrte asemănători celor din timpul Domnului Isus care au
redus cuvântul lui Dumnezeu la 613 legi, afirmând că în Dumnezeu avem lege pentru orice
situație. E interesant că în timpul Domnului Isus, poporul din 613 legi 365 erau interdictive și
248 erau permisive. Mai mulți comentatori studiind această situație spuneau că evreii aveau câte
o poruncă de interdicție pentru fiecare zi. Astfel că Vechiul Testament este privit de ei în
29
totalmente legi, legi, legi și Dumnezeu acționază corect în baza legilor rostite. Privind la Noul
Testament vedem afirmația Domnului care zice că nu a venit să strice legea, ci a venit s-o
împlinească (Matei 5 cu 17) astfel că Domnul continuă să vorbească despre legea supremă a
Scripturii: să-l iubești pe Domnul din toată inima... și pe aproapele tău ca pe tine însuți, afirmând
că de fapt chemarea creștinului este să împlinească legea supremă a Cuvântului lui Dumnezeu și
Pavel în Gălăteni și în Romani vorbește despre creștin și lege afirmând că nu există noțiune de
greșală, fărădelege, dacă nu există noțiune de lege. Astfel că legea este considerată sfânta,
dreaptă, însă nimeni nu e îndreptățit prin faptele lui și nu este mântuit prin faptele legii. Pavel
vorbește despre lege ca un întrumător în lucrurile corecte, un dar ce trebuie să-l descopere pe
Dumnezeu. Problema dezbătută în acest comportament e că legea, principiul pe care îl ții e să nu
aducă auto-satisfacție în viața creștinului în defavoarea lui Dumnezeu și în defavoarea oamenilor
din jur. Domnul vorbește despre acest pericol în pilda fariseului și a vameșului în templu la
închinare. Fariseul e judecat după lege că este bun, corect și credincios, dar a falimentat în raport
cu oamenii din jur. Astfel că legea îi dădea posibilitate să se vadă extraordinar în fața ochilor lui
și omul a devenit orb în raport cu lucrurile din jurul lui. Un alt moment dintre creștin și lege se
ridică atunci când biserica devine parte a statului. Creștinii ridică întrebări cu privire la legea
statului și legea bisericească, având 3 coduri legislative: Biblia, biserica și statul. Augustin în
secolul 4 afirmă că Dumnezeu este deasupra tuturor acestor legi, de aceea omul care se supune
legii statului, se supune lui Dumnezeu; legii bisericești, se supune lu Dumnezeu; legii Biblieii se
supune lu Dumnezeu. Augustin poziționează legea lui Dumnezeu deasupra legii statului,
susținând că fiecare împărat înainte de a primi o lege trebuie s-o treacă prin fiera lui Dumnezeu
pentru a înțelege dacă e bună sau rea. În timpul reformei aceste întrebări au fost discutate de
către liderii reformei și ca urmare Luther declară că Dumnezeu a revelat 2 modele de legi: legele
spirituale și legile statale. Luther nu face diferență dintre pastor și conducător susţinând că ambii
au chemarea în Dumnezeu. De aceea preotul este chemat să învețe oamenii legea lui Dumnezeu,
iar conducătorul statului este chemat să învețe pe oameni legea statului. Cine se face călcător de
lege este vinovat întâi în fața lui Dumnezeu, că încalci legea statului, a bisericii, păcătuiești
împotriva lui Dumnezeu. Liderii anabaptiști în 1527 în declarația de la Schleirmaher scrisă de
Satler declara: „Dumnezeu este sursa oricărei forme de lege, nici o lege în lume nu poate proveni
în afara lui Dumnezeu atât timp cât ea coincide cu voia lui Dumnezeu și cu Cuvântul său lăsat pe
pământ. De aceea biserica ascultă de aceste legi dacă este convinsă de concordanța lor, însă dacă
conducerea statului implementează legi ce nu sunt în această concordanță, legi împotriva voii lui
Dumnezeu și împotriva Scripturii, noi biserica declarăm că Cuvântul lui Dumnezeu este
superior, astfel că nu vor respecta aceste legi. Calvin susținea că toate legile în țară, în biserică
provin de la Dumneze, El este autoritatea supremă și a statului și a bisericii de aceea biserica și
30
statul sunt într-o colaborare în care biserica influențează latura spitituală a statului, iar statul
influențează prin latura materială. Astfel că toate legile, a statului și a bisericii, sunt bune și au 3
nivele de influență în viața creștină:

1. Influența civică – aceste legi ne învață cum să acționăm în societate, în politică pentru
păstrarea adevărului în politică și spcietate,

2. Influența pedegogică – influențele stabilesc relații și comportament, aceste legi ne învață

care lucruri sunt urâte, inadmisibile și care sunt consecințele celor ce le încalcă, astfel că aceste
legi ne descoperă greșelile păcatului și urmările lui atât în baza Scripturii cât și în raport cu
statul.

3. Influența didactică – această influență vine să ne descopere perspectiva binelui și pentru ziua
de mâine, astfel că Calvin spune că prin aceste influențe putem prețui ce avem azi, putem
dezvolta recunoștința felului cum Dumnezeu ne binecuvântă azi și cum să-i mulțumim
pregătindu-ne pentru ziua de mâine.

În sec 20-21 există creștini care acționează în baza principiilor având aceste 3 nivele:
principii biblice, principii bisericești și principii social statale. Avem grupuri de creștini care
susțin că respectarea legilor divine este egal cu respectarea legilor socile și egal cu respectarea
legilor în stat. Legile și principiile descoperite de Dumnezeu în Scriptură sunt obligatorii și cele
din stat sunt obligatoriii. Sunt grupuri de creștini care susțin că obligatoriu sunt legile din Biblie
și anumite principii personaele, sociale pe care ei le definesc ca și norme, la fel sunt obligatorii
de aceea de multe ori se creeează confuz între oamenii ce au anumite norme și între cei ce nu au
principii, norme și nu cred în obligativitatea lor.

3. Modelul valorilor din punct de vedere biblic –

În biserică mereu vor fi creștini ce vor forma modele de comportament, relaționare cu Dumnezeu
și cu cei din jur în baza valorilor extrase din Biblie. Ei declară că în Biblie avem suficiente
indicații asupra valorilor, Dumnezeu descoperă în Biblie lucruri pe care El le prețuiește și ar dori
să le vadă în viața copiilor săi. De aceea scopul și menirea creștinului este să descopere aceste
valori și să le aplice în viața de zi cu zi. Dacă este să privim în Vechiul Testament Dumnezeu
când se adresează poporului ieșit din robie, descoperă o valoare pe care și-ar fi dorit să o aibă
poporul în viața de zi cu zi. Cuvântul lui Dumnezeu spune fiți sfinți căci Eu sunt sfânt”.
Cercetătorii Vechiului Testament subliniază că de fapt termenul de Sfânt are 2 semnificații în
Vechiul Testament:

31
- Termenul „Cadoș” – care se referă la puritate, se referă la o stare curată, neatinsă de
mizerie

- Cel de al doilea termenul se referă la a fi pus de o parte sau a fi deosebit de toți ceilalți.

Dumnezeu a cerut ca poporul evreu să se deosebească în toate aspectele de cele 20 de

popoare care locuiau în Canan și astfel să arate că ei au un Dumnezeu adevărat, viu și drept.
Un cercetător vestiţi a Vechiului Testament, făcând studiu acestui concept spune „prima și
cea mai înaltă valoare descoperită în Vechiul Testament este valoare sfințeniei divine.
Dumnezeu le cere evreilor că sfințenia să le pătrundă în toate sferele viețiii. Astfel că nimic
din ceea ce este poporul evreu să nu rămână în afara sfințeniei. Evreii trebuiau să fie sfinți în
familie, relații comerciale, sfinți în raport cu străinii, în raport cu Dumnezeu. Dacă este să
privim atent la Vechiul Testament, cea mai mare dezamăgire a lui Dumnezeu despre popor
ține de aspectul sfințeniei, evreii nu și-au păstrat sfințenia și nu s-au deosebit de celalte
popoare. A fi pus e o parte, a fi diferit pentru ei a fost suficient de greu. Pentru creștinii din
perioada noastră rămâne a fi dificil să facă față chemării divine de a fi sfânt, de a se deosebi
de lumea în care trăiește și pentru creștinii de azi Dumnezeu cere că sfințenia să pătrundă
asupra întregii persoane și nimic din ce prezentăm noi să nu rsp asupra sfințeniei. Creștinul e
chemat să fie sfânt în relație cu lumea, sfânt în munca pe care o prestează, sfânt în relații cu
membrii de familie, sfânt în căsătorie, în dobândirea bogățiilor și posesiunilor și în obținerea
adevărului. În Noul Testament Dumnezeu nu-și schimbă această chemare, ci o ilustrează în
predica de pe munte prin alegoria „voi sunteți o cetate pe munte, sunteți lumina lumii, sarea
pământului „. Arătând că fiecare creștin are responsabilitatea de a se deosebi și de a
influența. Există creștini care vor afirma că principiu a te deosebi, a fi pus de o parte,
înseamnă să înțelegi că nu ești cetățean a acestui lumi, ci ești moștenitorul cerului de aceea
trăind pe pământ trebuie să trăiești ca un ambasador a lui Dumnezeu, să-L reprezinți acolo
unde te afli. Punctul culminant al acestei abordări este că noi nu ne reprezentăm pe noi, nu
reprezentăm națiunea, poporul din care venim, ci trebuie să-l reprezentăm pe Dumnezeu și
familia divină. Ei mai adaugă faptul că înafară de valoarea sfințeniei și importanța divine,
Dumnezeu mai lasă în Scripturi anumite valori care ne-ar permite să ne deosebim de toți
ceilalți. În baza textelor din Timotei, ei declară că un câștig pentrut creștin este evlavia.
Dexul definește evlavia ca un comportament respectuos față de cineva sau ceva. Alții susțin
că evlavia este o stare de respect plină de sfială în raport cu Dumnezeu și cu oamenii din jur.
În epistolele Noului Testament termenul acesta apare de 14 ori. Apare și în Fapte și în
Apocalipsă. De multe ori creștinii au interpretat acest termen ca frică de Dumnezeu, ascultare
de Dumnezeu, însă în Noul Testament, termenul acesta întotdeauna apare ca o stare de
32
respect față de Dumnezeu, față de oamenii din biserică, față de oamenii din jur de aceea.
Pavel susține că pentru creștini evlavia devine un câştig, o poziție, o practică care-i aduce
doar bine. Lui Timotei când Pavel îi spune să se ferească de basme băbești, lumești îndeamnă
să caute a fi evlavios. Evlavia nu e o stare care vine din afară, dar trebuie să devină o stare de
caracter, o trăsătură a comportamentului nostru plină de respect, bună-voință în raport cu
Dumnezeu și cu oamenii din jur. Pavel spune că cei ce dobândesc această stare pot să câștige
oamenii pentru Hristos și pe acești oameni evlavia îi ajută în toate principiile. Evlavia este o
căutare, une exrcițiu, ce produce în viața omului foarte multe beneficii. În sec 21 vom avea
creștini în jurul nostru care vor susține că chemarea lor este să se deosebească de oamenii din
jur și vor căuta prin comportamentul lor să arate această deosebire. Vom avea oameni care
vor afirma că sunt străini pe pământ și scopul lor e să facă tot posibilul de al reprezenta pe
Dumnezeu, ei sunt ambasadorii lui Dumnezeu în lume. Vom avea mulți oameni care vor
afirma „aceste lucruri sunt valori, eu prețuiesc valorle și voi trăi în baza lor, familia,
căsătoria, etc, sunt valori pe care le învăț din Biblie și vreau să le aplic în viața de zi cu zi”.

4. Modelul virtuțiilor din punct de vedere biblic –

Biserica în secolul 3-4, prin contribuția diferitor scriitori, devine o învățătură a virtuțiilor,
subliniind că creștinul pe lângă harul pe care îl are din partea lui Dumnezeu în raport cu
mântuirea, trebuie să dezvolte un caracter creștin, integru ce nu ar merge la jocul cu păcatul.
Ei merg în studii atente din viața eroilor credinței, arătând că în viața lui Avraam, Ilie,
punctul culminant în raport cu Dumenzeu a fost caracterul integru, de aceea fiecare creștin
trebuie să accentuieze elementele unui caracter Cristic în viața de zi cu zi. În sec 3-4 biserica
ajunge la concluzia că fiecare creștin autentic, creștin real trebuie în viața de zi cu zi să aibă 7
virtuții ale caracterului, mai târziu ele apar în catehismu creștin și toți creștinii înainte de
botez trebuiau să treacă prin încercarea la cap virtuțiilor.

Ei afirmă că 4 virtuții sunt de bază:

1. Înțelepciune

2. Dreptatea

3. Cumpătarea

4. Curajul

Celelalte trei sunt descoperite în Biblie în scrierile lui Pavel:

1. Credința
33
 2. Speranța

3. dragostea

S-a afirmat mai târziu, în timpul mișcării monastice că creștinul trebuie să mai aibă și alte virtuți
cum ar fi milostenia, hărnicia, răbdarea, bunătatea, smerenia, modestia, afirmînduse că
caracteristica fiecărui călugăr sunt virtuțiile exprimate în viața de zi cu zi. În timpul reformei
Marthin Luther, Jean Calvin au afirmat că caracterul integreu din viața creștinului se dobândeşte
prin 2 pasaje implimentate în viața de zi cu zi Coloseni 3: cu 12-18 când fiecare creștin încearcă
să se comporte cum s-ar fi comportat Hristos și Gălăteni 5: 22-23 arătând că fiecare roadă a
Duhului Sfânt este parte a virtuțiilor caracterului. De aceea dacă omul se îmbracă cu Hristos și
permite Duhului să producă roade în viața lui, dobândeşte din partea lui Dumnezeu frumusețea
acestor principii. Toma D Acvino susținea că în viața creștinului sunt 7 virtuți: înțelepciunea,
curajul, dreptatea, voința, creința, speranța și dragostea, doar că ele trebuie să meragă mână în
mână înțelepciunea cu credința, credința fără înțelepciune este inutilă de aceea dor împreună
aceste 2 virtuți îmi permite să știu în cine cred, cum cred, de ce cred. Curajul merge cu speranța
și atunci sunt gata să confrunt o lume întreagă de dragu lui Hristos, având nădejdea vieșnicii în
inimă. Pentru Hristos nu mă poate opri nimeni și nimic, de aceea nădejdea îmi provoacă curaj.
Voința merge cu dragostea. Dragostea nu e doar un sentiment care vine și pleacă, dragostea fără
voință este nimic pentru că de cele mai multe ori trebuie să mă impun a iubi și trebuie să mă
impun în demostrarea acestei dragoste de aceea voința creștină tebuie să provoace dragostea și
dragostea implementată doar cu voința, iar dreptatea este deasupra tuturor lucrurilor, el o
prezintă în latină ca justițio, arătând că toate aceste lucruri trebuie făcute în numele dreptății, a
adevărului. De aceea culmea tuturor virtuțiilor este dreptatea. La etapa actuală vor exista creștini
care vor accentua importanța unui caracter cristic, a unui caracter ce are ca elemente credința,
nădejdea, dragostea, înțelepciunea, vor vorbi de un caracter ce e plin de roadele Duhului Sfânt,
de aceea în raport cu Dumnezeu, oamenii, cu bisercia pentrut ei cel mai imp este latura
caracterului creștin.

Modelele existente la etapa actuală în soluționarea problemelor și dilemelor

etice

Prin probleme etice noi vom înțelege situații în care Cuvântul lui Dumnezeu califică acest
gen de comportament, atitudine ca și păcat, creștinii aleg în mod conștient sau inconștient aceste
probleme, ajung într-o stare problematică în raport cu Dumnezeu și Biserica și sunt în situația în
care vor să fie ajutați în soluționarea acestor probleme. Aici cuvântul lui Dumnezeu este clar și
nu putem reinterpreta sau veni cu alte abordări în problemă etică. Prin dilemă etică subînțelegem
34
starea de lucru, starea în care se află omul și nu avem o poziție clară, biblică sau o poziție clară
bisericească. În acest context de cele mai multe ori avem una sau mai multe posibilități de
abordare și este def ca dilemă, ceea ce înseamnă că pe parcursul istoria biserica, creștinii au
abordat această problemă diferit și există în istoria bisericii una sau mai multe abordări a
situației. De multe ori dilemele etice au fost privite prin perspectiva situațiilor dificile în care
oamenii trebuiau să aleagă nu între rău și bine, dar situați în care binele nu era întrvăzut și atunci
au introdus la acest capitol conceptul alegerii dintre 2 rele a unui rău mai mic, astfel că după cel
de al doilea război mondial, după genocidul avut loc în Germană, uniunea sovietică, la iveală au
ieșit mai multe situații care erau dileme etice, teologii, consilierii nu aveau cum să vadă bine în
aceste situații. În acest context apar următoarele modele de rezolvare a problemelor morale:

- situaționismul lui Fletcher, el propune pași concreți care pot să-l ajute pe creștin din 2
rele să aleagă o situație care este mai puțin rea

- John M vine și el cu propuneri de soluționare a dilemelor etice, el a afirmat că unele

situații etice

- John Wesly în 1760 când a fost confruntat de anumite situații, cum ar fi divorțul din
biserica pe care o păstorea, astfel că el propune ca orice problemă etică să fie abordată
din 4 principii, pastorul trebuie să meargă pas cu pas în înțelegerea problemei. El are resp
confidenței de aceea lucrurile mărturisite de către creștin pastorului se încadrează în taina
mărturisirii, dacă lucrurile acestea nu au ieșit la iveală și nu sunt cunoscute de mai multe
persoane. Taina spovedaniei este obliatorie, dacă este probleme între persoană, pastor și
Dumnezeu. Wesly susține că pastorul trebuie să aibă certitudine și trebuie să aibă
integritate, astfel că pe de o parte să nu cadă el în ispita păcatului și pe de altă parte să
găsească soluții peste așteptările persoanelor, de cele mai multe ori persoanele au un grad
de așteptări și vor ca problema să fie soluționată în cadrul acestor așteptări. Pași:

1. Trebuie să studieze preoblema din perspectiva tradiției creștine pentru a vedea cum
această problemă a fost abordată în trebut, trebuie să fie studiată tradiția largă a bisericii,
nu doar tradiția confesională. Pe de altă parte trebuie să vadă tradiția oamenilor în care se
află biserica, cum sunt obiceriurile acolo și se încadrează rezolvarea problemei în tradiția
comunității. Din punctul lui de vedere tradiția are 3 aspecte: bisericească (aspectul larg),
confesională și a satului sau orașului.

2. Poziția biblică – John Wesly consideră că fiecare pastor e obligat să studieze toate
versetele biblice ce fac referință la poblema dată și în situația dată se colecteză argumente

35
 pro/contra pentru a vedea vocea Scripturii asupra problemei. Pastorul trebuie să se
detașeze de teologie și să încerce a vedea situația așa cum este prezentată de cuvântul lui
Dumnezeu. În cadrul studiilor pastorul trebuie să aibă certitudinea că așa vorbește
Dumnezeu și în timpul nostru

3. Este cel mai dificil pas din perspectiva lui W, pentru că în acest pas se studiază
concluziile tradițiile, concluziile biblice și se cauta armonie între ele, rolul principal este
rolul teologic când noi interpretăm confrm paradigmei pe care o avem, elaborând o
soluționare atât din punct de vedere biblic cât și din punct de vedere a trdiție.

4. Pastorul trebuie să consulte alți pastori pentru a vedea dacă soluțiile propuse de el se
încadrează în bunul mers al lucrării lui Dumnezeu. Este foarte important să nu divulgăm
nume, familii, dar să vorbim cu ceilalți pastori cum ei au soluționat cazuri similare, ce au
interprins ei ca să le oferim soluții. Pastoru trebuie să se teamă de precedente, să nu ofere
anumite soluții care ar crea precedent în biserică și ca urmare și alte probleme etice să fie
tratate conform acestui precedent.

- Alt model - propus de mai multe persoane care au decis să elaboreze un set de principii
pe care păstorii ar putea să le aplice în soluționaea problemelor morale, după ei orice
problemă morală este o sarcină, o povară grea pentru biserică, de aceea biserica trebuie să
fie la curent că pastorii vor întreprinde toate lucrurile în așa fel ca să-i acorde persoanei
ajutor ca persoană să nu sufere. S-a elaborat 6 pași pe care păstorii trebuie să le respecte,
ei sunt interdependenți și până nu găsim o soluție la un pas nu trecem la următorul. Pașii:

1. Poziția biblică – ei propun ca mai întâi pastorul să lucreze cu Biblia, să vadă ce spune
vechiul testament și noul testament, care sunt versetele din Biblie ce aduc lumina
problemei date, trebuie să scoată toate versetele pe o foaie aparte și să le poată înțelege
din perspectiva problemei ce o are în biserică său persoana consiliată.

2. Este momentul în care se studiază cum această problemî a fost soluționată de către
biserică, înainte de noi. În acest context este foarte bine să vedem o tradiție confesională,
cum problema dată a fost abordată 400, 200, 50 ani în urmă. Tradiția ne va ajuta să
înțelegem diferite opinii ce le-a avut confesiunea asupra problemei.

3. Este important să vedem planul lui Dumnezeu în faza inițială sau ordinea naturală a
lucrurilor, care a fost scopul lui Dumnezeu în crearea acestui lucru și de ce se
schimonosește în problema actuală.

36
4. Modelul antropologic – în situația dată trebuie de văzut problema, starea omului și care
soluție ar fi cea mai bună pentru om, în perspectivă aceasta se recomandă ca consilierul
să aibă 3, 4, 5 soluții și din ele să alegem cea mai potrivită

5. Pasul raționalist științific. Aici se recomandă ca pastorul să cerceteze problema din mai
multe aspecte: psihologică, sociologică, teologicp etc. Pentru a vedea cum această
problemă poate fi abordată de psiholog, medic și să vedem că poate o persoană așteaptă
și recomandări laice, nefiind mereu de acord cu abordările pur teologie

6. Experiența pastorală în raport cu experiența altor pastori- este important ca el să se

consulte cu alți păstori, să comunice cum poate fi soluționat, ce idee au ei și după asta se
face o concluzie și privire în ansamblu când persoanei flate în problemă i se recomandă
pași pentru a ieși din problemă, argumentându-se ficare sugestie făcută.

- Propus de Norman Getsler – propus în anii 80, 90, este numit modelul dragostei din
perspectivă creștină. El vine cu o reacție asupra situaționismului și asupra muchiei de
cuțit. El nu este de acord ca principiu să alegem dintre două rele un rău mai mic, este
corect, susţinând că răul rău rămâne, susţinând că creștinul nu poate să aleagă răul. De
aceea este incorect să afirăm că în cadrul anumitor dileme etice, creștinul este împins să
aleagă răul. Trebuie să înțelegem că în orice situație problematică Dumnezeu păstrează
binele, de aceea vom avea mereu posbilitatea că dintre 2 rele să vedem care este binele și
unde acest bine este mai proeminent. Că alegând răul mai mic, credinciosul a justificat
posibilitatea unei alegeri făcute inedit rele. Cum identificăm binele?

1. Dragostea lui Dumnezeu demonstrată în Biblie, în orice situație problematică trebuie

să vedem perspectiva divină de ce Dumnezeu permite acea situație și care este partea
bună dincolo de această situație, cum Dumnezeu binecuvântă și cum susține ce este
dincolo de situație. Din perspectiva dragostei Dumnezeu nu va permite ca în viața
omului să fie o problemă în care să fie o soluție. Important este ca soluția să se
încadreze în voia lui Dumnezeu. Dacă vin suferințe în viața omului Dumnezeu dă
putere.

2. Pasul 2 – Este necesar să identificăm dragostea omului pentru om. Când Dumnezeu
spune să iubești pe aproapele tău ca pe tine, este foarte important ca dragostea aceasta
să poată oferi soluții. Omul nu are nevoie să fie condamnat de consilier, să fie apăsat.
El deja se află sub presiune dacă apelează la consilier. El are nevoie să fie îndemnat
să iasă din starea de păcat.

37
 Problemele etice în familie
1. Principii în formarea familiei (prietenia, comunicarea premaritală)

2. Familia și problemele cu care se confruntă (soț - soție, copii, divorț)

Relațiile premaritale

Se subânțelege două linii mari.

1. Prima linie este pregătirea de căsătorie, cunoașterea persoanei pentru a te căsători. Termenii
contemporani ar fi prietenia, întâlnirea, etc.

În subiectul pregătirii pentru căsătorie în biserică de azi noi nu avem o singură poziție și o
singură intepretare. De cele mai multe ori în Moldova este ignorat de unii. Este ușor abordat de
alții și foarte puțini păstori, biserici atrag suficientă atenție subiectului dat. Noi pornim de la
perspectiva că cea mai importantă decizie în viață pe care o poate lua cineva după împăcarea cu
Dumnezeu este alegerea partenerului de viață. Din cauza noi considerăm că tinerii, biserica,
păstorii, trebuie să atragă atenție mare la aceste întrebări prin studii din diferite domenii:
Scriptura, sociologie, consiliere, etc. Tinerii nu pot cu ușurință să abordeze acest subiect sau doar
împinși de emoții. La etapa actuală avem păstori, biserici care categoric sunt împotriva
prieteniei, nu încurajează nici sub o formă aceasta, susținând voia lui Dumnezeu sau altă idee în
modă că jumătatea care ți-a pregătit-o Dumnezeu ți-o va da fără să te întâlnești sau prietenști. A
doua poziție este poziția păstorilor și bisericilor care nu sunt împotrivă dar nici nu încurajează,
susținând că cumva s-au căsătorit părinții lor și ei, și cumva prieteniile sunt înascuns. În lipsă de
învățătură, de obicei tinerii trăiau modele diferite din surse diferite, bine ar fi dacă ar lua din cărți
creștine, dar cu părere de rău iau de la prieteni lor din lume. A treia poziție sunt bisericile și
pastorii care predică despre întâlnire, sfătuiesc, există consiliere premaritală, etc.

Vârsta de la care pregătește pentru căsătorie. De obicei noi nu avem o vârstă categorică.
Susținem că persoană trebuie să fie matură din punct de vedere spiritual, emoțional, material și
fizic, pentru a se înrola în procesul de familie. De aceea, părinții în familie discută, decid
aspectul legat de vârstă, timp și momentul potrivit pentru prietenie.

Prietenia trebuie să fie transparentă, deschisă, cu acordul părinților și la încuviințarea,

supravegherea pastorului.

38
Prietenia trebuie să pornească numai atunci când persoanele sunt convinse că sunt gata să
meargă spre formarea familiei, de aceea în biserică, prieteneia se împarte în trei etape: (1) etapa
de rugăciune și post, unul pentru altul, pentru a înțelege voia lui Dumnezeu, dispoziția inimii. În
timpul acesta persoană trebuie să discute cu Dumnezeu, păstorul, membrii familiei pentru a-și
răspunde la întrebarea dacă este persoana potrivită; (2) comunicarea unul cu celălalt, dar fără
angajamente de viitor. Este bine să se cunoască, este bine să aibă activități împreună (misiune,
slujiri). De obicei timpul acesta trebuie să fie unul decisiv în raport cu frământările emoționale,
spirituale. La această etapă tinerilor trebuie să le fie clar că ei nu se întâlnesc, ci se cunosc. Ar fi
bine ca lucrurile date să nu fie făcute publice. Timpul poate fi o lună, trei, șase. Când persoanele
caută răspuns la întrebările de bază; (3) angajamentul propriu-zis în prietenie. Băiatul înțelege că
fata este de la Domnul și faţa la fel. Ei încep relația făcând-o parțial publică. Păstorul, părinții și
unii prieteni știu că ei se întâlnesc pentru ca în viitorul apropiat să întemeieze o familie. Noi ne
întâlnim pentru formarea familiei, nu altceva. Dacă băiatul sau fata nu sunt gata, atunci este bine
ca prietenia să nu fie inițiată. Nu se recomandă ca din start să se facă propunere în prietenie, și nu
se recomandă ca din start să se dea răspunsul. Băiatul se poate apropia de fată și să-i spună
frământările și să-i propună un timp pentru rugăciune și post. Mai apoi dacă Dumnezeu nu
călăuzește mai departe, relația lor s-a limitat doar la asta. Mai apoi pot merge la etapa a doua – să
comunice pe anumite teme și să facă împreună ceva pentru a vedea comportamentul, sistemul de
gândire. Iarăși, ei nu prietenesc și nu angajament unul față de celălalt. Ei sunt liberi unul față de
altul; (3) comunicare deschisă asupra perspectivei familiei, vieții, slujirii, dedicării, etc.. Prietenia
numai cu pasul acesta începe, când ambii doresc să fie împreună. La această etapă se recomandă
citirea cărților împreună, discuția pe anumite subiecte, vizitarea reciprocă în familii, etc.

Când vorbim de timp, tinerii sunt cei care i-au decizii în raport cu timpul. Pentru rugăciune și
post se recomandă un timp de trei-cinci luni. Este timpul în care băiatul se poate calma emoțional
ca logic, rațional să ia anumite decizii. La fel și fata. Etapa a doua la fel se recomandă de la trei
la cinci luni. Iar etapa a treia (prietenia) de obicei se recomandă să nu fie mai mult de 24 luni.

Dacă aceastea vor fi practicate, se va ocoli o grămadă de probleme.

Vorbind mai departe de prietenie și relații, dorim să specificăm că tinerii au posibilitatea să

întrerupă prietenia la orice etapă dacă sunt anumite bariere care nu le permit să fie împreună. Noi
nu recomandăm varianta: „lasă că îl voi corecta mai târziu”. Dacă sunt anumite probleme care nu
vă permite să treceți dincolo de voia lui Dumnezeu. O prietenie sănătoasă trebuie să finalizeze cu
logodnă. Logodna este declarația publică a celor doi că sunt gata să se angajeze în etapa de
formare a familiei, arătând că ei sunt serioși și că au intenții serioase unul pentru celălalt.

39
Logodna iarăși este înțelegerea tinerilor, părinților și poate dura un timp anumit care este necesar
pentru pregătire de căsătorie. Și logodna poate fi oprită în orice moment.

2. A doua direcție sunt direcțiile de intimitate, sexualitate pe Scriptura le prezintă că conceptul de

curvie sau preacurvie. Orice relație cu caracter intim este categoric interzis de Sciptură. În
biserică au mers să interzică și situațiile care ar duce la curvie cum ar fi mîngăierile, săruturile
arătând că persoanele în poziția dată sunt mai puțin capabile să-și țină emoțiile. Cei care au căzut
în păcatul curviei au mărturisit că inițial erau niște chestii nevinovate, atingeri, mângâieri. Când
vorbim azi de relații premaritale, pornim de la perspectiva integrității și demnității. Tinerii
trebuie să-și modeleze relațiile, comportamentul în așa fel încât să rămână integri înaintea Lui
Dumnezeu și băiatul și faţa, iar dacă vor decide că nu e voia lui Dumnezeu să fie împreună,
relația trebuie să le păstreze demintatea de a privi unu la altu, înțelegând că în biserică sunt frați
și surori. Păcatul relației maritale poate fi ocolit, preânâmpinat, dacă persoana va sta pe aceste 2
repere fundamentale: integritate și demnitate. Azi tot mai des vorbim de păcatul curviei, se
atrage atenția și la inima tinerilor. Domnul Isus spune că păcatul nu e neapărat să fie săvârșit în
formă fizică, ci oamenii pot păcătui și cu inima, curvind atunci când poftesc în inimă o persoană.
În specil problema e mai mult la băiat.

Familia și divorțul –

Noi considerăm că familia este o relație sfântă, binecuvântată de Dumnezeu, este locul unde
soțul și soția de completează unul pe altul. De aceea o familie sănătoasă trebuie să aibă
următoarele repere:

1. Înțelegerea planului divin pentru ei, slujirea comună a lui Dumnezeu

2. Despărțirea emoțională și fizică de părinți: de aceea va lăsă pe mama și pe tata și se va

alipi de nevastă. Toate lucrurile să fie discutate în familia lor. Tinerii pot vizita, ajuta
părinții și invers, dar sub nici o formă să nu se implice în relațiile reciproce, orice
frămînmtare a soției o discută cu soțul și invers.

3. Comunicarea constructivă între soț și soție, comunicarea trebuie să fie zilnică în care
trebuie să se discute tot. Se recomandă să se evite condamnările, judecățile, aluziile sau
învinovățirile. O comunicare negativă distruge personalitatea în partener.

4. Delegarea responsabilităților și respectarea rolurilor în familie. În familie trebuie clar

comunicar rolul femeii, a bărbatului
40
 5. Bugetul comun, banii comuni, portmoneiul comun, planificarea cheltuielilor în măsura
cheltuililor

6. Mentorarea pastorală

Divorțul și interpretarea divorțului –

La etapa actuală avem mai multe abordări în problema divorțului în bisericile evanghelice. Avem
interpretarea largă în care se afirmă că divorțul este posibil la inițiativa unuia dintre parteneri în
cazul în care:

- Nu mai iubește

- Infidelitate

- Există violetă

- Există presiune și influență psihologică

- Există probleme de sănătate

- Există probleme psihologice

În situațiile date unele persoane cred că sunt justificate să divorțeze, și merg mai departe spunând
că sunt justificați să se căsătorească. Unii mai apelează la Corinteni și spun că e posibil divorțul
și recăsătoria în cazul în care persoana necreștină este inițiatorul divorțului și dorește să nu mai
trăiască cu o persoană creștină.

A doua interpretare este permis divorțul într-o variantă mai îngustă. Acceptăm divorțul în cazul
infidelității unuia din parteneri. Mulți teologi, pastori susțin voința permisivă a aceastei forme,
afirmând că persoana înșelată are dreptul să dea la divorț și să se recăsătorească. În situația dată
se prezintă afirmațiile Domnului Isus în care le spune fariseilor că divorțul este acceptat în
situația preacurviei.

A treia interpretare – divorțul nu e o opțiune pe care creștinul ar trebui să o discute, Dumnezeu

nu a planificat familia pentru a se ajunge la divorț, de aceea divorțul este interzis categoric, iar
dacă persoanele ajung la divorț atunci nu mai sunt parte din biserică și este sub interdicție
recăsătoria.

În Moldova fiecare biserică va merge pe interpretarea autonomă, pastorii vor discuta de la caz la
caz, de cele mai multe ori pastorii sunt împotriva divorțului, lăsând deschisă opțiunea divorțului
în cazul infidelității. Un număr mare de păstori nu se vor implica în remediere, consiliere, lupta
41
pentru păstrarea familiei, ci vor merge pe opțiunea: dacă divorțul e permis de Isus în situația
dată, atunci să divorțeze. Din 100 de păstori, 70 de păstori vor accepa această variantă.

Biserica și relația cu statul

1. Relația dintre biserică și stat

2. Creștinul și armata

3. Creștinul și judecata

4. Creștinul și mita

1. Relația dintre biserică și stat – când vorbim de ea, avem abordări diferite față de
poziția lui Dumnezeu și statul și abordări diferite în raport cu societatea în care trăiește.
Când vorbim despre stat – Dumnezeu – biserică atunci trebuie să menționăm că avem
poziții diferite în teologie.

Poziții:

a. Dumnezeu este deasupra statului – ceea ce înseamnă că noi ascultăm de Dumnezeu

când ascultăm de Biblie și legile statului, nici un conducător în stat nu poate veni de la
sine, ci este pus de Dumnezeu. Ascultăm de Dumnezeu când ne supunem statului,
arătând că autoritatea lui Dumnezeu se extinde peste tot.

b. Statul împotriva lui Dumnezeu – unii consideră că statul și Dumnezeu nu au nimic cu

Dumnezeu, legile și oamenii din stat nu au nimic în comun. Matei capitolul 4 când satan
îl ispitește pe Isus, îi arată toate împărățțiile (statele) de pe pământ, spunându-i că dacă se
închin lui i le dă. Ei interpretează că împărăţiile și statul sunt ale lui Satan, de aceea
biserica și creștinul nu are nimic cu ei.

c. Două autorități – unii teologi, în special luterani consideră că Dumnezeu lucrează prin 2
instituții: cea bisericească și cea statală, ele nu trebuiesc amestecate și nu trebuie
confundate. Instituția bisericii a primit Sfânta Scriptură și datoria bisericii este să învețe
oamenii în frică și ascultare de Dumnezeu în baza cuvântului. Conducătorul statului
primește din partea lui Dumnezeu legi, constituții și are autoritaea să învețe oamenii să

42
 asculte de Dumnezeu în baza legilor. Conducătorul are responsabilitatea în fața lui
Dumnezeu. Statul are o chemare specială, chemarea disciplinii și pedepsei, de aceea pe
cei ce păcătuies împotriva scripturii și legii Statului, Dumnezeu îi pedepsește prin legile
de stat. Biserica nu-i disciplinează.

d. Modelul conflictelor – între biserică și stat pot exista relații fumoase dacă statul nu se
amestecă în treburile bisericești și biserica nu se amestecă în treburile statului. Scopul
bisericii este să predice Evanghelia, scopul statului e să nu împiedice asupra acestui
mesaj. Astefel că statul face tot posibilul ca biserica să răspândească acest mesaj, iar
biserica face tot posibilul ca oamenii să fie cu frică de Dumneze și ascultători de legea
statului. Însă dacă statul merge împotriva bisericii, emite legi ce se împotrivește revelației
divine, atunci biserica își rezervă dreptul să nu asculte și să nu se supui statului. Orice
piedică din partea statului pusă bisericii crează situația în care biserica nu va asculta de
stat.

Din cauza acestor modele, și modalităților de interpretare vom avea abordări diferite în așa
probleme cum este creștinul și politică, creștinul și organele de forță, creștinul și votarea,
creștinul și funcțiile în stat.

Vorbind de elemetele culturale, tradiții obiceiuri, azi avem la fel interpretări diferte și de cele mai
multe ori biserica încearcă să formuleze o formă de abordare a elem entelor culturale. Cea mai
bună descriere a acestor abordări o descoperim în carea lui Neighbour, care susține că între
biserică ca și cultură și între stat ca și cultură vom avea 5 modele de relaționare:

a. Hristos – parte a culturii

b. Hristos împotriva culturii

c. Hristos – în afara culturii

d. Hristos – în interiorul culturii

e. Hristos – deasupra culturii

În RM de cele mai multe ori s-a mers pe ideea că Hristos este împotriva elementelor culturale, s-
a scos tot ce este parte din cultura poporului român și s-a încercat a se formula o cultură aparte, a
noastră, evanghelică, declarându-se că în toate elementele culturale nu e nimic bun, nu e nimic
sfânt, se respinge orice element cultural. În linii mari bisericile baptiste au dezvoltat o contra
cultră sau subcultură.

43
 2. Creștinul și armata – la etapa actuală avem poziții în raport cu pacifismul și serviciu
militar în care se declar:

a. Modelul relevanței - fiecare cetățean trebuie să-și apere și protejeze patria, relevanța lui
Dumnezeu se lărgește și asupra acestei părți, de aceea Dumnezeu piermite serviciile
militare, permite implicarea în acțiuni militare. Dumnezeu este de acord cu organele de
forță, și când vedem alegerile făcute de Dumnezeu în Vechiul Testament vom observa că
foarte multe persoane au fost alese fiind militari sau având chemare militară. Dumnezeul
nostru în Vechiul și Noul T este același, nu se schimbă nimic din relevanța Lui, astfel
dacă în țară există armată, există forță de oridine, creștinul trebuie să fie parte din aceste
structuri.

b. Modelul împotrivă – există creștini care sunt împotriva oricărei violențe, nu acceptă
violența în raport cu alte persoane, alte state, astefel că el declară că el nu are ce căuta în
armată, în forțe de ordine, este împotriva războiului, astfel că conceptul dat este contrar
conceptului dragoste agape pe care îl exprimă Dumnezeu. De aceea creștinul trebuie să se
smerească în orice situație. Statul, slujirea în stat, în structurile de forță, este a te supune
lu satan. Creștinul e chemat să iasă din lume.

c. Modelul celor două săbii – există creștini care vor susține că nu toți au chemarea să fie
păstori, învățători, diaconi, după cum nu toți au chemarea să fie militari sau în servicii de
forță. Fiecare creștin trebuie să-și identifice chemarea în raport cu statul și dacă este
chemat să fie militar să o facă ca pentru Domnul, înțelegând că are această chemare și
acolo unde se află îl slujește pe Dumnezeu și îl reprezintă.

d. Modelul conflictului – există creștini care vor susține că în timp de pace, de liniște ar fi
bine ca creștinul să nu aibă nimic în comun cu armata, înţelegând că Dumnezeu ne
cheamă să trăim în pace cu toți, dar dacă este atacată familia, statul, creștinul poate să
riposteze. Din perspectiva lor nu e bine să cauți conflict, dar nu e nici o problemă dacă îți
aperi patria, casa, familia.

În RM cele mai multe biserici sunt pe poziția 2, 4. Avem creștini care declară că pot să fie
luptători în armată, dar numai pentru protejarea casei, țării și avem creștini care declară
împotriva oricărei forme de conflict.

3. Creștinul și mita – are următoarele modele:

44
a. Legea statului este deasupra oricărei persoane și oricărei intenții de condeniență
personală, de aceea creștinii nu trebuie să fie oameni corupți, nu trebuie să se implice în
corupție și de asemenea creștinii care sunt în anumite funcții nu vor participa în crupție.
Dacă coruperea este o acțiune rea conform legislației, ea este rea și înaintea lui
Dumnezeu. Creștinul oricare nu ar fi munca trebuie să o facă cinstit, să-și plătească taxele
și impozitele cinstit.

b. Ei se declară împotriva statului și legilor din stat, afirmând că orice lege este împotriva
lui Dumnezeu, la capitolul mitei susțin că este instrumentu Satanei, el corupe persoanele,
ispitindu-i și mituindu-i în diferite forme, de aceea nu vom mitui, nu vom corupe, nu din
cauză că este lege, ci din cauză că nu vrem să ne asemănăm cu cel rău. Din momentul în
care am fost chemați la lumină, să trăim în lumină și să muncim în lumină. De aceea
creștinul va munci ca pentru Domnul, neparticipând la mită.

c. Va reafirma că mită și coruperea este rea, va reafirma că creștinul nu tebuie să plătească

mită și corupere, iar cel ce este funcționar la stat trebuie să înțeleagă că este chemat să fie
lumină, nu om al miterii.

d. Nu mitei și corupției într-un stat bun cu structuri bune. Dar dacă în stat sunt oameni răi și
pun tot felul de bariere în activitatea bisericii, în propășirea creștnilor, atunci creștinul
poate apela la anumite forme de înmuiere a inimii, mergând pe ideea că în anumite
situații darurile sunt permise de Scriptură, darul predispune funcționarul, de aceea noi nu-
l corupem, ci facem daruri și în felul acesta corupția nu e rea. Nu e corupție dacă
funcționarl cere, dacă ești pus în situație, astfel nu vor fi semneate acte și nu va avea loc
anumite lucruri. Dacă cezarul cere, dă-i. Se vede permisiv doar când tu ești corect, te
încadrez perfect în cadrul legal, iar funcționarii nu își fac datoria fără aceste daruri.

4. Creștinul și judecata – poziții:

a. Poți apela la judecată în orice situații, de aceea există judecata, la orice problemă poți da
în judecată.

b. Creștinii nu apelează la judecată, nu se judecă cu alții, judecata e a Domnului, El va face

judecată la timpul potrivit.

c. Dumnezeu cheamă oameni și în această funcție, ei sunt puși de Dumnezeu. Creștinul

poate apela la judecată cerând ca corectitudinea divină să intervină acum.
45
 d. Nu e bine ca creștinul între creștin să se judece, mai bine e să apelaze la biserică, la sfatul
păstorul, însă dacă în sittuația în care cel creștin nu ascultă, nu se supune, se face călcător
de lege și pricipii, atunci poate să se dea pe mâna judecății. Dacă am fost neândreptățiți
de oganele de stat și nu putem să ne îmțelegem, nu ajungem la un compromis, atunci
putem apela lu structurile de stat, cum ar fi judecată. Judecata omenească și persoana
umană nu mereu face dreptatate și nu mereu porcedează corect.

Întrebările asupra vieții și morții

1. Eutanasia –

Eutanasia este un concept care a apărut în Grecia antică, îl utilizau persoanele când vorbesc
despre moarte, arătând că există modalitate de a muri fericit și de a trece printr-o moarte fără de
durere. Existau ritualuri întregi la oamenii bătrâni, la oamenii bonlavi, la persoane cu anumite
probleme când preferau să bea otravă sau alte ierburi cu element de somnifer și în timpul acesta
să moară. În perioada contemporană, acest subiect a fost readus în discuții în special după anii
80, când unii oameni fiind bonlavi pe moarte, declarau că au dreptul să aleagă în mod individual
cum și când să moară, astfel că omamenii au discutat o perioadă de 10, 15 ani subiectul dat,
ridicând această întrebare la nivel filozofic, mai apoi la nivel de stat, mai apoi la nivel de
biserică. Din aceste perspective diferite, vom aborda eutanasia.

Din punct de vedere filozofic se declară că omul poate să decidă la aspectul vieții și morții de
aceea dacă omul este în situația unor boli incurabile, ce provoacă dureri puternice, atunci nu este
nici o problemă, doar că trebuie făcută într-o instituție medicală, la prescripția medicului și cu
implicația medicului. Acest concept a fost foarte popularizat. Unele țări au mers mai departe,
susținând că o astfel de acțiune nu este omor și nu poate fi tratat că omor. În sensul îngust
eutanasia este privită ca moarte ușoară, prin implicația medicilor, în situații de boală incurabilă,
în sensul larg poate exista această decizie la orice prescripție medicală, cu sau fără acordul
pacientului. Se declară că unele tratamente sunt foarte costisituare, întreținerea vieții este
constisitor și atunci nu se merită să luptăm pentru viață, să menținem viața, știind că finalul este
oricum tragic și persoana va deceda. În contextul acesta moartea nu este doar salvarea chinului,
dar și economisirea financiară. Statele care au acceptat eutanasia: primul stat este Olanda, care la
nivel de parlament votează eutanasia, specificând că fiecare persoană care este bonlav incurabil,

46
fiecare persoană care are anumite disabilități, poate apela la eutanasia și poate cere intervenția
medicală, parlamentul Olandei a declarat că omul are dreptul să decidă cum să plece din această
lume și are dreptu să nu sufere în urma bolii, ei decid să introducă o formă activă a eutanasiei,
adică prin intervenția medicului. În Europa pe parcurs mai multe țări au cerut recunoașterea
eutanasiei, astfel că în scurt timp mai multe țări din lume au legalizat eutanasia: Luxemburg, mai
apoi Franța, mai apoi Italia, Belgia și azi avem peste 30 țări în lume care recunosc etanasia
activă. Din statele unite ale americii 2 state cum este Oregon și Washncton recunosc Eutanasia.

Eutanasie pasivă – situațiile în care persoana nu este în stare să decidă, fie din cauza demenței,
fie că este dependentă de aparate medicale, în aceste situații medicii decid. Aici avem 2
momente: avem țări unde medicii decid fără consultarea rudelor, RM este una din ele și avem
state în care eutanasia pasivă se face cu acordul rudelor.

Nu trebuie să confundăm eutanasia cu senuciderea. Cei mai mulți copii consideră că eutanasia
este omor prin implicarea medicului său medicamentelor. Poziția biblică este că Dumnezeu a dat
viață și El este Singuul stăpân al vieții, astfel că nimeni nu poate decide când te naști și când
pleci din viață. De aceea biserica ortodoxă, evanghelică, catolică, nu acceptă eutanasia. Marele
dispute se dau asupra conceptului de moarte, când o persoană este considerată moartă: când nu
mai respiră, nu i se bate inimă sau nu are abilități logice de a se gândi. Anume din cauza asta și
avem poziții diferite în raport cu eutanasia. Cei care stau pe poziția că suflarea e semnu vieții
consideră ca omul e mort când nu mai poate respira. Cei care susțin că inina este semnu vieții,
spun că moarte e atunci când inima nu mai bate și cei cu creerul și partea rațional logică susțin că
creerul este centru omului și atunci când el nu mai funcționează omu poate fi considerat mort.
Toate aceste dificiențe, aduc în lume diferite poziții în raport cu eutanasia. Biserica nu este în
drept să accepte vreo intervenție umană pentru surparea vieții. Stătu aprobă eutanasia din 2
perspectivă: durerea inumană și problema constului.

2. Avordul

Avortul este un alt subiect discutat în etica creștină, subiect dificil pentru că ține de viață,
valoarea vieții umane. Societatea are o atitudine liberală față de problema avortării. În
majoritatea țărilor avortarea este legalizată, nu există probleme sau dificultăți în aplicarea
avortului. Azi în baza dezvoltării medicale există câteva forme răspândite de avortare:

- pastile care sunt în vânzare liber în farmacie care pot produce avortul până la 2-3
săptămâni;
47
 - Injecții – se aplică în faza primă a dezvoltării embrionului

- Avortări – prin intervenția medicului genecolog pentru întreruperea sarcinii, prin

extragerea embrionului din uterul feminin. Acest gen se face de la 1 lună la 3-4 luni.

- Metoda cel mai des aplicată este metoda vacum – prin ajutorul unui aparat extrage
embrionul.

În RM avortul este legal. Orice persoană poate apela la formele gratis de avortare în clinicile
de stat, acolo nu se păstrează anonimatul, în clinica privată 1000-1500. În ultimii 15 ani
avortarea este în scădere, mai puține femei apelează, luând în considerație dezvoltarea metodele
de preântâmpinare a sarcinilor. De exemplu în anul 2007 am avut 15843 avortări, în 2011
11.954. Cele mai multe avorturi fac fetele de la 15 la 19 ani, peste 50% sunt din această
categorie. De la 20 la 34 - 30%. Și cele care au trecut de 35 ani nr este foarte mic. Până la 18 ani
fetele merg împreună cu părinții, este necesar semnătura obligatorie a unuia din părinți.

Poziția biblică – majoritatea bisericilor creștine sunt împotriva avortării, nu acceptă

această intervenție, considerând-o omor asupra ceea ce este viață, asupra ceea ce a dat Dumnezeu
ca și viață. Problema care o avem din punct de vedere teologic este: când putem considera
embrionul viață și persoană.

1. Majoritatea teologilor consideră că la momentul fecundării spermatozoidului cu ovulul și

formarea embrionului, se produce viață și putem considera embrionul viu. Astfel că orice
avortare este omor din culpă.

2. Consideră că viața este garantată prin inimă, astfel că inima e centru vieții umane, de
aceea nu putem considera viață embrionul atât timp cât nu are inimă: 12, 14 săptămâni,
astfel că orice intervenție până la această perioadă nu e omor și nu e păcat. Avortarea e
posibilă până la 12 14 săptămâni.

3. O poziție mai liberlă – viața înseamnă suflare. O persoană e vie atunci când respiră.
Astfel că embrionul atât timp cât nu respiră de sine stătător nu e considerat viu, de aceea
orice intervenție medical este perfect legală.

Avem momente când biserica poate accepta avortul când viața și persoana mamei e în
pericol. Astfel că în baza analizelor și verdictelor medicale dacă medicii aduc dovezi și
argumente că sarcina nu va ține până la sfârțit, că viața mamei e în pericol, atunci avortul e privit
ca luptă pentru salvarea vieții umane.

48
 De asemenea trebuie să vorbim despre consecințele avortului. La etapa actuală nu mai este
secret că avortul are consecințe fizice, emoționale, psihologice și spirituale.

1. Fizice – poate afecta organismul, poate produce anumite boli și chiar poate aduce la
infertilitate.

2. Emoționale – poate fi stresul, depresia

3. Psihologice – autoînvinovățire, condamnare

4. Spirituale – ideea unui păcat grav, săvârșit de persoană

Poziția bisericii ar fi una bună dacă s-ar ocupa de educarea familiilor. Biserica trebuie să
educe tinerii asupra relațiilor intime și în întrebarea planificarea în familia creștină. Multe femei
din necunoaștere aplică metode de protejare incorecte, participând în mod deliberat la avortare.
Cea mai răspândită metodă din RM aplicată de femei în RM sunt dispozitivele intrauterine
„sterilet” în popor răspândite că spirala. Steriletile nu permit embrionului fecundat să se
poziționeze în uter, producând avortarea embrionului fecundat. Majoritatea creștinilor sunt
împotriva acestei metode, susţinând că este parte din mijlocul de omorâre.

3. Sarcinile în vitro

Inseminare în vitro este o practică mai nouă în care fecundarea are loc înafara organismului
uman prin implicarea medicală, embrionul până la 2, 3 săptămâni este crescut în condiții
artificiale, după care este împlântat în organismul femeii. Astăzi sunt mai multe forme în vitro:

1. Soțul soția sunt sănătoși, dar din anumite probleme nu pot concepe, astfel că medicii
utilizează materialul biologic de la părinți

2. Soțul sau soția au probleme de sănătate – sterilitate sau materie biologică slabă și atunci
este utilizat materialul unui donator cu materialul părintelui.

3. Donator este femeie, danator e bărbați, iar embrionii sunt plantați în altă persoană

Procesul – femeia care dorește să treacă prin această sarcină pentru o perioadă de 3, 4 luni trece
tratamente ca organismul să accepte embrionul. Medicii lucrează cu 5, 7 embrioni, pot implanta
în jur de cinci ca probabilitatea de prindere să fie mai mare. În anumite cazuri embrionii sunt
respinși de organism și are loc avortarea naturală, în alte cazuri sau acceptați toți cinci și atunci

49
mama alege câți copii vrea să aibă, restu sunt avortați. În cazul că a fost nereușit, embrionii pot fi
înghețați în azot, apoi dezghețați pentru utilizare sau în cosmetologie.

Problema biblică –

1. sarcină în afara procesului dat de Dumnezeu

2. Marele pericol a avortării

3. Probabilitatea implicării altor persoane în sarcină

Din aceste motive biserica este categoric împotrivă.

Cartea „cum să-ți înțelegi soția”

„cum să-ți înțelegi soțul”

50