Etica economică și socială ca finalitate în taina sfintei euharistii la

Părintele Serghei Bulgakov

Etica este un termen care de cele mai multe ori, răspunde la nevoia de-a te ocupa
sistematic de problemele raportate la etos, la morala umană. Ea poate veni dintr-o viziune
filosofică, sau este rezultatul unei legislații religioase, care la rândul ei definește comportamentul
uman. Pentru a putea fi aplicată, etica trebuie să aibă acoperire, suport și presupoziții, iar acestea
se definesc prin autoritate sau convenție. Cea mai înaltă autoritate din punct de vedere religios,
este de origine divină, ea este infailibilă reprezentând adevărul suprem și necesar.

Acceptăm de cele mai multe ori din cauza rațiunilor utilitare, conceptele de bine și rău, -
ne străduim continu să le îmbunătățim, ajutând la dezvoltarea comportamentului social 1. Deviza
totul este permis, este cea mai mare eroare pe cere o poate face ființa umană, Dostoievski însuși
spune; „marea eroarea este aceea de a socoti că libertatea care stă la fundamentul ființei
noastre omeneșt”i, ne poate îngădui să facem orice, „e năucitoare”2.Iar urmările sunt
catastrofale, răul cuprinde în el un fel de osândă a lui însuși. Este de la sine înțeles faptul, că etica
separă morala omului de adevărul existențial al omului, adică lasă pe dinafară problema
ontologică a existenței umane. Așadar omul recurge la etica religioasă, filosofică, sau politică
mascând tragedia propriei lui existențe, încercand în același timp să evadeze din ființa proprie si
din fața întrebărilor cu care aceasta îl asaltează.

Eruditul teolog rus Serghei Bulgakov, înainte de a fi profesor de dogmatică ortodoxă la

institutul teologic Saint Serge, a fost profesor de economie. Doar așa este împuternicit să scrie
pagini întregi despre problemele sociale din acea vreme, căutand un răspuns în Sfânta Euharistie
ca fiind dăruitoare de viață. Această viață este împletită în ortodoxie, ptintr-o viețuire
economico-etică, deoarece omul contemporan se obligă prin dezvoltare, să trăiască după
cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ”ca si cum3 „ nu ar avea nimic, care să-l tină legat de acest

1
Cristos YANNARAS: Libertatea Moralei, traducere de Mihai Cantuniari, Ed. Anastasia, București 2004, pp. 7-8.
2
Nichifor CRAINIC: Dostoievski și creștinismul rus, Ed. Anastasia, București 1998, p. 184.
3
I COR, 7, 31 .- Aici se precizează că cei care trăiesc în lume și o stăpânesc, să nu se folosească deplin de ea
deoarece chipul acestei lumi este trecător.

1
pamânt. Așadar mergand pe acest liant etico-religios, observăm că cea mai înaltă treaptă de
viețuire este idealul monahal ca urmare a Mântuitorului Iisus Hristos, prin purtarea crucii proprii
si abnegație. Vedem că în ortodoxie nu există scări diferite ale moralei crestine, ea fiind aplicată
pe aceeasi scară în toare situațiile vieții. Calea cea strîmtă a creștinilor nu se poate lărgii,
adevărul care vine din Sfânta Scriptură neputând fi aplicat cu jumătăți de măsură.

Aceasta este și cauza pentru care principiile etice creștine esențiale nu por suferii;
adaptare, tranzacție sau concesie. Dar aici unde etica nu poate suferii modificări, vedem că
morala creștină nu constă în rigiditate sau neputința adaptabilității, ci în împotrivirea față de
păcat si de refuzul pocăinței. Mântuitorul Iisus Hristos, „prin Care și pentru Care s-au zidit
toate4” recheamă lumea la locul pregătit ei de Tatăl dintru început. Morala creștină în caracterul
ei universal acceptă orice element pozitiv ziditor de suflet, ce există în tradițiile umanitătii. Astfel
creștinul ortodox esre călăuzit și deprins cu libertatea Duhului. Libertatea Duhului naște singurul
principiu călăuzitor care este iubirea, care se asimilează dreptătii. Iubirea asimilează poruncile și
nu se supune lor, le depășește find primordială, avânduși rădăcina în Dumnezeu5.

În felul acesta se ridică reproșul „ renunțării la lume”6 adresat Ortodoxiei, care este lipsit
de fundament, gandindu-ne la lumina Schimbării la Față si Învierea Domnului. Ortodoxia poate
fi numită sănătatea și echilibrul sufletului, acest suflet care este destinat împărăției cerurilor, dar
până să ajungă acolo, trebuie să traverseze această viață fiind plin de optimism, de bucuria vieții
care a primit-o în dar, limitandu-se la existența terestră7. Observăm în viața de zi cu zi că starea
monastică nu este singurul aspect în care se pot împlinii poruncile lui Dumnezeu.

De aceea în calendarul orthodox apar sfinti, care au trăit în lume cu diferire funcții
publice ca: soldați credinciosi, împărați, mame și soții, arătându-se astfel mărturia directă a
diferitelor căi de mântuire. Toți oameni trebuie să fie în inima lor călugări și asceți, starea
monahală fiind necesară fiecărui creștin, care renunță interior la lume pentru a se sălășlui în
inima lui Iisus Hristos. Iubirea lui Dumnezeu face imposibilă atașarea nelimitată de lume, lucru
propriu păgânismului. Iar necesitatea de a rezista lumii în mod ascetic se stabilește în așa fel
4
COLOSENI: 1, 16.
5
Georgios MANTZARIDIS: Morală Creștină, vol. II: Omul și Dumnezeu. Omul și semenul. Poziționări și perspective
existențialeși bioetice, trad. De Diac. Rrd. Cornel Constantin Coman, Ed. Bizantină, București 2006, pp. 79, 83.
6
Acest reproș nu se poate adresa decat unui segment restrâns al ortodoxiei, care este prea influențat de
monahismul oriental, fiind marcat de un pesimism dualist și pseudoeshatologic.
7
Serghei BULGAKOV: Ortodoxia, traducere de Nicolae Grosu, Ed. Paideia, Bucuresti 1994, pp. 205-206.

2
încât cei ce au trebuie sa fie ca cei ce nu au. Serghei Bulgkov afirmă că idealul de bază al
Ortodoxiei nu este unul etic, ci estetic-religios; iar pentru a te putea apropia, trebuie să existe o
artă spiritual din care răsare inspirația creatoare 8.În ortodoxie se educă inima, aceasta este
trăsătura de bază a ei, izvorul superiorității ei față de celelalte religii, dar și slăbiciunea ei,
deoarece lipsește educarea voinței.

Etica creștină se manifestă în diferitele confesiuni creștine, oglindindu-se în diferențele ce

există între acestea, care de cele mai multe ori, poartă spititul popoarelor în parcursul lor istoric 9.
În acest context etic social, occidentul creștin poate găsi împuținatea rigidității in libertatea
Ortodoxiei, iar orientul orthodox poate învăța din Occident organizarea vieții de toate zilele.
Acest lucru e posibil și pentru faprul că Matra și Maria, deși sunt diferite au fost iunite și una și
cealaltă de Mântuitorul Iisus Hristos. Vedem aici caracterul de mediator al părintelui Serghei
Bulgakov, care recunoaște că sunt unele minusuri și plusuri, de ambele tabere ale religiilor
creștine. Ce ne va interesa pe noi în continuarea proiectului, este modul de gândire al teologului
rus si soluția pentru care el militează, în încercarea de-a ieși din impasul pe care societatea îl
simte din ce în ce mai mult si anume; lipsirea conștientă a omului de Dumnezeu.

Lucrarea de față propune cititorului, un mic escurs în gândirea părintelui Serghei

Bulhakov, cu privire la: Sfânta Taină a Euhatistiei și problemele sociale, Etică, artă și teurgie în
viața economică a Ortodoxiei și teocrație și libertate în plan eshatologic.

8
IBIDEM: P. 207.
9
IBIDEM: p. 208: Autorul concluzionează în aceiași lucrare : „Și mă gândesc, că în această comuniune diferite
popoare creștine, aparținând unor diferite confesiuni, pot să învețe unele de la altele...”

3
Sfânta Taină a Euhatistiei și problemele sociale ale societății contemporane

Euharistia în Biserica Ortodoxă este sfânta taină, prin care pâinea și vinul se prefac10, în
adevăratul trup și adevăratul sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, spre a se oferii credincioșilor
ca merinde pentru veșnicie. Doar puterea lui Dumnezeu pătrunde natura pâinii și a vinului și o
schimbă, astfel încat ființa lor materială devine altceva, nemaiaparținând lumii fizice. Dar cu
toate acestea pâinea și vinul nu-și pierd proprietățile naturale, rămânând cu miros, gust, greutate,
culoare. Adică cu aceleași proprietăți fizice și chimice, adăugându-li-se harul Duhului Sfânt care
sfințește toate, pe toate le face și le preface.

În această formă prefacerea aduce cu sine și antinomia, care covârșește legea identității,
prefacerea fiind identitatea diversității sau diversitatea identității. Nu este o prefacere prin
absorbirea materiei una în alta, ci se arată unitatea lor, o minune antinomică.„ Acesta este trupul
Meu și acesta este sângele Meu”, este formula antinomiei, identitatea a ceea ce esre divers și
diversitatea a ceea ce este identic, adică prefacerea care nu este o transformare fizică în actul
eugaristic, dar nici în interiorul corpului uman, așa cum se întâmplă cu alimentele, este mai
degrabă unirea a două lumi 11. Ceea ce face ca omul să-și dorească sfânta euharistie nu se
datorează cunoașterii științelor naturale, ci tocmai încredințarea de sus că acolo se află Domnul
Hristos, o cunoaștere lăuntrică, ce ține de puterea credinței fiecăruia. De aici rezultă problema
fiecăruia de a se modela sau nu în interiorul bisericii, după normele morale pe care aceasta le are
dar nu le impune.

Mântuitorul Iisus Hristos nu a venit cu moduri noi de organizare a vieții sociale, ci

îndeosebi cu harul Lui de înoire a lumii. Iar Biserica nu constituie un organism social, ci spațiul
si timpul în care omul primește harul divin spre înveșnicire a omului în Dumnezeu. Acest har
transfigurează comunitățile locale în special si lumea in general, dar scopul Bisericii divino-

10
Aici nu este vorba de o prefecere fizică a Sfintelor Daruri, ci de una metafizică. Deci nu are nimic în comun cu
transsubstanțierea romano-catolică sau cu împâinirea protestantă. Putem afirma că termenul corect ar fi
transpunere, provenit din slavonescul prelojenie, termen pe care se întemeiază părintele Serghei Bulgakov.
11
Serghei BULGAKOV: Dogma Euharistică, traducere de Pr. Paraschiv Anghelescu , Ed. Paideia, Bucuresti 2000, pp.
5-11.

4
umane nu este acela de-a reface raiul pierdut candva de protopărinți, ci de-a reda dimensiunea
Adamului cel nou12, în fiecare credincios în parte. Cu toate acestea nu trebuie să omitem
structurile sociale ale vieții, în care trebuie promovat binele și restrânsă acțiunea răului13.

Împlinirea omului în Biserică este realizată după modelul Dumnezeului treimic, iar
desăvârsirea nu se amână pentru viața viitoare, ci este urmărită încă de pe pământ, deoarece
încadrarea în Împărăția lui Dumnezeu nu se realizează în viitor, ea începând din prezentul
concret al vremurilor fiecărei persoane14. Concurența din economia actuală, pune în valoare
înțelegerea vieții economice a societății prin economia politică, care putem spune este un vis
zămislit în mintea lui Riccardo sau Marcx, dar totuși acesta înfățișează realitatea. În același timp
scoate la iveală pseudocreștinismul societății, alimentând noi si noi forme de religiozitate. Prin
urmare societatea este amenințată de ura social, gelozie, lipsă de valori și în cele din urmă de
disperare. Făcând o analiză de mare anvergură a istoriei lumii, Serghei Bulgakov observă că sub
stindardul de la 1789, - liberte, egalite, fraternite- societatea este despărțită priincipiile de
creștine, și se complace în scrierile lui Rousseau sau Voltaire decât să pună în aplicare
Evanghelia și Noul Testament. Acestea din urmă fiind singurele care pot darui o îndreptățire
îndestulătoare societății.

Conferința de la Stockkolm, din 1925 poate fi numită și Niceea eticii sociale, având
pretenția să devină o „Predică de pe munte” socială. În ceea ce privește demersul predicării
cuvântului, ortodoxia are reazăm în Sfânta Tradiție, prin scrierile Sfinților Părinți, care au un
bogat mesaj social. De pildă dintre aceștia enumerăm pe Sfântul Vasile cel Mare, Ioan
Hrisostom, Augustin, Ambrozie al Milanului etc. În scrierile lor se întrevede legătura dintre etica
creștină și problema socială, astfel dragostea creștină primește aspect social 15. Ca urmare a celor
spuse, putem afirma că societatea creștină este mai îndreptățită să primească sprijinul sfintei
tradiții, decât individualismul social. Dar nici în felul acesta nu avem liniște deoarece am putea fi
acuzați de Protestantism, care interpretează problemele sociale în cadrele eticii sociale. Așa că
este nevoie de o bază metafizică sau ontologică proprie pe care să așezăm problema, iar aceasta o
putem găsi în învățătura dogmatică, lăsată de Dumnezeu, ca turn de apărare împotriva uneltirilor
12
Adam cel nou este însuși Domnul Hristos, care asumă în persoana Sa firea umană cea căzută, o reclădește
asemenea olarului cel priceput, dăruindu-i puterea de a locui cu Dumnezeu în veșnicie.
13
Georgios MANTZARIDIS: Morală Creștină..., p.354.
14
IBIDEM, P. 355.
15
Serghei BULGAKOV: Dogma Euharistică..., pp. 76, 77.

5
celui viclean. Plecând de la temeiul scripturistic al întemeierii Sfintei Euhaeistii marele teolog
rus Bulgakov, afirmă că teologia socială trebuie înfățișată în aspectele ei esgatologice și
ontologice. În acest sens „teologia euharistică trebuie să servească drept temelie pentru
sociologia creștină”16.

Pentru a putea face o legătură între împărtășanie și viața socială suntem obligați să
pornim pe drumul antropologiei creștine. Întrucât omenirea este legată prin descendență de
Adam cel întâi zidit, având o natură comună, iar prin cădere toți au păcătuit în Adam: ”și precum
în Adam toți mor, așa întru Hristos toți vor învia 17”. Vedem că prin întrupare acest Iisus din
Nazaret care a aparținut unei epoci istorice, dacă nu ar fi avut o individualitate definită, adevărata
lui umanitate nu ar fi fost autentică. El a cuprins în firea sa toată plinătatea lui Adam, și toată
individualitatea omenirii viitoare. În jertfa răscumpărătoare și Învierea Domnului toată
umanitatea este Trupul lui Hristos, care este format din mai multe mădulare unite prin viața lor în
Hristos. Această multiplicitate de mădulare este o sobornosti18 vie, adică o existență armonioasă
care simultan există în fiecare, și toți laolaltă ca o realitate completă. „Dacă un mădular suferă,
toate mădularele suferă împreună, si dacă un mădular este cinstit, toate se bucură înainte. Iar
voi sunteti trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte”19. Dragostea face unitatea bisericii.

Sobornosti a bisericii, adică unitatea în dragoste, din trupul lui Hristos complet, care
cuprinde în sine însuși principiul ideal pentru frăția omenirii. Această sobornosti nu e limitată la
temple și rugăciuni, ci se întinde asupra întregii vieți, nefăcând deosebire între ceea ce este al
bisericii și ceea ce nu e, cuprinzând întreaga viață în plenitudinea unității bisericii 20. Plecand de
la idea de origine eugaristică în privința transformăriloe sociale, fapt care include viața și
unitatea bisericii, etica socială a bisericii, urmărește necesitatea de a face din viață o liturghie
permanentă. Euharistia este o viață în comuniune, participarea la hrana zilnică este o participare
la viața lui Hristos. Astfel reînvie persoana umană în minunea comuniunii cu Dumnezeu și cu
semenii.

16
IBIDEM, P. 78.
17
I Cor. 15, 22.
18
Unitate în trupul euharistic al Mântuitorului Hristos.
19
I Cor. 12, 26-27.
20
Serghei BULGAKOV: Dogma Euharistică..., pp. 82-83.

6
 Această sfântă euharistie și doar aceasta, este recapitularea unui mod de existență în
societate, care își află desăvârșirea în asceza Bisericii. Știm foatre bine că asceza nu este o
gimnastică individuală, ci o ocazie de comuniune si comunicare. Putem susține că asceza ca
manifestare și realizare a vieții Bisericii, reprezintă o atitudine și o ptactică radicală, etică și de ce
nu și politică. Ea învinge individualismul de orice fel, dărâmând din temelie mecanismele
raționale. Asceza în decursul dezvoltării mecanismelor sociale se întâlnește cu societatea de
consum, care refuză să limiteze problemele politice la confruntarea dintre capitalism și marxism,
să-și satisfacă nevoile consumului prin concurență21.

Întâlnim un tip de asceză laică și în etica protestantă, iar purtătorii istorici ai acesteia sunt
în principal calvinismul vest-european din sec. al XVIII-lea, pietismul, metodismul și sectele
care își au originea în mișcarea anabaptistă. Aceste manifestări ascetice de tip protestant, nu erau
izolate de bisericile reformate, iar manifestarea ascetică nu era una de tip riguros. Putem observa
în aceste manifestări ascetice laice influența capitalismului, desigur și dispariția eticii ascetice cu
timpul, apărând în interiorul lor o etică concentrată pe viața de dincolo, care a dominat absolut
omul sec. XVIII. 22

Făcând această incursiune în timp pentru a arăta modul de dezvoltare ascetic în statele
capitaliste, ne întoarcem la trupul sobornosti al bisericii pe care Serghei Bulgakov îl descrie în
ritul ortodox al dumnezeieștii Liturghii. Pentru sfântul Ambrozie, Biserica este mai mare decât
pământul și cerul, ea este un nou univers și soarele ei este Hristos. Sfânta Liturghie reproduce tot
evenimentul întrupării, începând cu Nașterea lui Hristos, și terminând cu Înălțarea Domnului și
așteptarea judecății universale. Ea nu este doar un simbol ci este o aducere aminte, o
comemorare bisericească, de aceea prefacerea Sfintelor daruri în timpul Sfintei Liturghii nu sunt
doar acte izolate ci au o legătură strânsă cu viața Mântuitorului Iisus Hristos. Actul în sine nu
este unul magic, cum potrivit doctrinei lui Thoma d-Aquino rezultă în teologia romano-catolică.

Timpul liturgic este contractarea trecutului și viitorului în prezentul participării la slava

lui Dumnezeu. Aceasta se arată pe Tabor când Moise și Ilie sunt împreună cu Mântuitorul Iisus
Hristos, în care se recapitulează trecutul și viitorul întregii omeniri. Reîntoarcerea de la

21
Cristos YANNARAS: op. cit., pp. 228-230.
22
Max WEBER: Etica protestantă și spiritul capitalismului, traducere de Ihor Lemnij, Ed. Humanitas, București 2003,
pp. 116-117.

7
Euharistie la viața comună sortită eșecului este realitatea cotidiană a omului, ea nu suprimă și
nici nu schimbă plinătatea ei eshatologică din timpul experienței liturgice.23

În ortodoxie Mântuitorul Hristos vine iarăși pentru a se uni cu umanitatea Sa, iar razele
unirii izvorăsc din Sfântul Potir, pătrunzând inimile celor care se apropie cu frică de Dumnezeu,
cu credință și cu dragoste. Putem spune că Dumnezeu se naște în fiecare dintre cei care iau parte
la Sfânta Liturghie, și fiecare este renăscut în Dumnezeu, înscriindu-se în calitatea de fiu al Său.
Mai presus de orice, Sfânta Euharistie introdusă în viața socială a credincioșilor este mai degrabă
o jertfă mântuitoare, care se aduce pentru iertarea păcatelor, ea dă omului natural puterea să
devină neam al lui Hristos, îi dă putere pentru o nouă viață. 24 Îsăși mișcările liturgice din cadrul
Sfintei Liturghii ne relatează legăturile lor cu procesiunea continuă a creștinilor din Ierusalimul
sec. IV în sfânta zi de duminică. Această procesiune pleca de la „Sf. Cruce (Golgota) la Sf.
Mormânt din Anastasis, de aici la în Bazilica Sf. Împărat Constantin, după aceea înapoi la
Bazilica Învierii și apoi mai departe la muntele Sion, de aici la Sf. Cruce de pe Golgota (în fața
și în spatele ei, pentru a se încheia, finalmente, la Anastasis). 25 ” De aici rezultă mișcările din
cadrul Sfintei Liturghii care se săvârșește în Biserica Ortodoxă, pe sfântul antimis, cel care
reprezintă punerea în mormân a Mântuitorului Iisus Hristos.

Dimensiunea euharistică a Sfintei Liturghii, prin formula „pe toți și pe toate”, are un
dublu înțeles. Pe de o parte privește întreaga lume și întreaga omenire, iar pe de alta pe toate ale
vieții, afară de păcat. Elementul acesta universal nu exclude, ci include personalismul. Caracterul
universal euharistic înalță rugăciune atât pentru cei vii cât și pentru cei morți, dar și pentru
nevoile specific omenești. Cercetând cu de-amănuntul vechile Liturghii, constatăm că
rugăciunile sunt pentru bunul trai al lumii, pentru ajutor în boală, în necaz, pentru cei din
închisori, ele păstrându-se până în zilele noastre.

Numai citind din rugăciunea Sfintei Liturghii a Sf. Vasile cel Mare, care se citește după
sfințirea sfintelor daruri, ne dăm seama de caracterul universal al euharistiei: „Adu-Ți aminte,
Dumnezeule, și de toți ce au trebuință de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc și de cei ce ne
urăsc pe noi, și de cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânșii. Adu-Ți

23
Cristos YANNARAS: op. cit., p. 88.
24
Serghei BULGAKOV: Dogma Euharistică..., pp.83, 86.
25
Pr. Dr. Picu OCOLEANU: Liturghia poruncilor divine, prolegomene teologice la o nouă cultură a legii, Ed.
Christiana, București 2008, pp. 96-97.

8
aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, și de tot poporul Tău și peste toți revarsă mila ta cea
bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire... Însuți, tuturor toate le fii, Cel ce știi pe
fiecare și cererea lui, casa și trebuința lui..!. 26
” Caracterul acesta universal al Sfintei Euharistii
care s-a accentuat în Bizanț, a căpătat și o profunzime mistică, liturghia devenind dinamică.

Euharistia este centrul spiritual al lumii locuite (oikoumene), manifestarea prin excelență
a Înțelepciunii lui Dumnezeu. Putem vorbi așadar de o morală liberă în arealul bisericesc după
cuvintele Fericitului Augustin „iubește și fă ce vrei”, această iubire izvorâtă tocmai din trupul și
sângele Mântuitorului Iisus Hristos, care îndeamnă: „să vă iubiți unul pe altul, așa cum și Eu v-
am iubit pe voi”27 în care culmea unității este sărbătoarea. 28 Biserica adună omenirea în trupul lui
Hristos, și forța acestei sobornosti este însuși Hristos. Aflându-ne în comuniunea exprimată de
biserica primitivă prin așa numitele agape sau ospățuri de dragoste, vedem că acestea în viața
contemporană depășesc limitele unei biserici. De cele mai multe ori ele dispar din sânul bisericii,
lăsându-ne cu problema socială a comunității de a nu mai comunica. Observăm așadar că frații în
Hristos, cei care participă conștient la potirul euharistic sunt împărțiți în diferite grupe, partide
politice, care de cele mai multe ori pot fi dușmane una față de alta. În cele din urmă, duhul iubirii
Mântuitorului Hristos, dacă este împărtășit de cei aflați în răzvrătire unul față de altul sau în
concurență, are un factor nemăsurat care înfrânge lupta pe dinăuntru.

Rezolvarea pe care o găsește părintele Serghei Bulgakov la problemele sociale, nu poate

fi decât în Hristos, în Biserică, și cu precădere în Sfânta Euharistie: „Viața sobornicească a lumii
se întărește, însuflețește și desăvârșește prin puterea Întrupării, descoperită nouă în
dumnezeiasca Euharistie. Viața aceasta trebuie să se traducă într-o liturghie săvârșită în afară
din templu, oficiind lângă Liturghia templulu”i29. În acest text autorul face trimitere la Liturghia
de după Liturghie, întrevăzând oarecum viața ca pe o Liturghie cosmică, înălțată lui Dumnezeu
atât de cele cerești cât și de cele pământești. Numai așa, în această perspectivă putem găsi
soluționarea problemelor sociale, descoperind în infinitatea bunătății lui Dumnezeu sensul vieții
creștine.

26
Rugăciunea după Sfințirea Sfintelor Daruri, la Liturghia Sf. Vasile cel Mare, în: Liturghier, tipărit cu îndrumarea și
cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, EIBMBOR, București 2000, pp. 237-238.
27
Ioan, 13,34.
28
Cristos YANNARAS: op. cit., p. 235.
29
Serghei BULGAKOV: Dogma Euharistică..., p. 97.

9
 Etică, artă și teurgie în viața economică a Ortodoxiei

Din cele mai vechi timpuri unii invocând autonomia eticii, încearcă să o facă pe aceasta
independentă de religie. Aici avem deaface cu anumite construcții ale eticii utilitare, evolutive
sau pozitive. De aceea suntem datori să facem diferența între etică și etos, între moralitate și
moravuri. Numai așa putem trasa linia orizontului care îngrădește ceea ce numim noi omenie.
Altfel comportamentul uman poate fi condus de calcule egoiste, care să dicteze la randul lor
solidaritatea în cazul avantajului reciproc a câtorva persoane, în detrimentul mulțimii. Noi știm
că deși etica nu acoperă religia, aceasta doar în ea își găsește fundamentul 30. Etica autonomă o
putem numi luare în ras a binelui, care se săvârșește prin utilitarism, dar binele etic putem spune
că e legea (torah) lui Dumnezeu, păzirea poruncilor din ea (mitswot) 31, pe care o împlinim de
dragul lui Dumnezeu.

Pentru a putea întelege mai bine rolul eticii în viața Bisericii, și în spedial în viața
economică a credincioșilor, este nevoie să vedem mai întâi dacă etica este legată de artă, dacă
etica nu se oprește în artă, dacă o depășește pe aceasta și dacă are caracter teurgic. Avem nevoie
de un suport real în istoria omenirii pentru a înțelege de ce omul a devenit economic. Și
constatăm că în momentul neascultării de Dumnezeu, sa schimbat atitudinea omului față de
lume. Pe pământ se naște stihia economiei, astfel primind expresie judecata lui Dumnezeu după
ce omul a căzut în păcat; „ Blestemat e pământul pentru om”32. Acest pământ se face obiect al
econoniei, devine greu de lucrat și potrivnic omului. Omul este osândit și trebuie cu osteneală să
se hrănească din pământ. Aducerea la viață a omului este una gratuită, deci existența lui a fost de
la început gratuită, prin gustarea roadelor pomului vieții, un dar al lui Dumnezeu. Omul lucra
gradina edenului, iar această muncă din rai nu avea caracter forțat, ci era inspirată de atitudinea
iubitor-creatoare față de lume. După cădere înălțimea chemării sale se întunecă de această
înrobire a simțurilor. Munca economică pentru existență, stăpânită de magia albă și neagră, de

30
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată. Contemplații și reflecții metafizice, traducere de ElenaDrăgușin, Ed.
Anastasia, București 1999, pp. 69-70.
31
Pr. Dr. Picu OCOLEANU: op. cit., p. 28.
32
Fac. 3, 17.

10
forțele întunericului, pune la îndoială însăși existența firii uman, ea nemaiavând sprijin în
ascultarea divină.

Economicul din lume în sensul grosolan sau rafinat este utilitar, are ca scop interesul
practic, care se mărginește la existența pământească. Arta în schimb este evaluată la un alt nivel,
ea tânjește dupăm frumusețile altei lumi, după cele de care îi este dor sufletului, pe care le-a
pierdut la izgonirea din rai. Dacă economia este tehnică și regulată, arta este neregulată si
minunată. Putem afirma că arta este un simptom de infinită importanță, care însetează după
azurul ceresc sau lumina taborică33. Dacă arta disprețuiește economia din cauza utilitarismului și
lipsei creatoare, economia privește protector arta din cauza neputinței sale visătoare în fața
nevoilor economice. Arta se poate elibera de grijile economice dar nu și de nevoile economice,
rămâne pe pământ în condiții pământene. Disprețuiește pământul și munca lui, dar are nevoie de
arborele vieții omenești, care este munca.aici se arată antagonismul firesc dintre economie și
artă, care este rodul lumii duale nefinalizată.

Între economie și artă există o respingere, dar totodată și o atracție, am putea spune o
competiție. Pe de altă parte și economia se simte pe sine o creație, dar este robită de spiritul său
gospodăresc, și de aceea caută o posibilă apropiere de artă. În această apropiere se naște
estetismul premeditat imaginat. Pierderea stilului artistic de către economie este percepută ca o
boală a acesteia, în urma căreia economia aspiră să dea un sens muncii economice. Este posibil
ca economia să nu se apropie dinăuntru de artă, ci să o folosească în mod aparent ca o unealtă a
sa în scopul industriei artistice. Ea nu caută frumusețea adevărată, ci comfortul care slujește
luxului și gurmandismului. Aici putem încadra stilul de viață contemporan 34. Atracția reciprocă
dintre economie și artă în năzuința artei de a deveni eficientă, și a economiei de a deveni artistică
se regăsește unitatea lor primordială. În această lumină ele sunt două laturi ale aceluiași proces
de armonizare și frumusețe a vieții omenești. Starea adamică în care omul a fost menit în rai să
îngrijească pământul a fost de la început destinată și creației umane în lume. Activitatea lui nu

33
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p. 470-473: „așadar, arta e erotică și inspirată, economia este prozaică,
așa se opun ele în năzuințele lor specifice. Însă această diferență mai are încă o expresie, munca economică este
putere-magie a aceste lumi; arta însă este neputincioasă și fără răspuns în fața lumii. Economia influențează activ
lumea, își sapă și își ară pământul cu sapa și plugul, arta însă o lasă neatinsă și doar naște pe pământ sau deasupra
pământului lumea aparte a frumuseții. Economia creează „bogăția, civilizația” cu știința, industria, războiul, în
acest sens ea face istoria, așa cum vestește magismul economic care filosofează, „materialismul economic”. Arta
însă rămâne un oaspete trecător în această lume, pe care doar o tulbură cu vestea despre o altă lume.”
34
Ibidem, p. 475.

11
era constrânsă, și de aceea nu puteau exista sarcini izolate pentru economie acolo unde nu era
artă și neartă, sau economie și neeconomie. Omul a fost creat ca ființă generică de Dumnezeu, o
ființă binecuvântată pentru a ieși din sine înmulțindu-și urmașii. A fost creat de asemenea ca un
stăpân al universului, fiind un microcosmos în macrocosmos, întors nu spre sine însuși ci spre
celălalt, către lume și omenire și primordial către Dumnezeu, cu iubirea cu care a fost adus la
ființă35.

Viața aceasta activă creatoare de frumusețe ca o sinteză a economiei gratuite, a fost

dăruită protopărinților de către Dumnezeu. Însăși cultul bisericii este o artă, o descoperire a
întrebuințării sociale, a realității materiale, lucrarea care modelează pământul pentru a scoate la
iveală posibilitatea de a sluji viață. Viața cea adevărată care se găsește în Euharistie sfințește
timpul liturgic și lumea, celebrând astfel puterea și darul lui Dumnezeu pentru omenitate. Acum
majoritatea oamenilor din societățile dezvoltate participă doar indirect la viața lumii, fiind în
opoziție cu mersul natural al vieții. Dacă Adam folosea corect natura în rai, omul contemporan
știe să folosească mașinile, dar a pierdut folosirea corectă a lumii, își câștigă pâinea prin tehnicile
economie, iar arta renașterii spirituale și a creației îndumnezeite dispar aproape de tot din viața
cotidiană36. Împătimirea pentru munca economică duce uneori la excese ale muncii. În acest
exces al muncii dispare din viața omului calitatea activă a creației (artei). Astfel Zinzendorf
ajunge să afirme: „Nu muncim numai pentru a trăi, ci trăim pentru a munci și, dacă nu mai avem
ce munci, suferim sau murim37”.

Unitatea primordială a vieții s-a scindat când a apărut robia cărnii și necesitatea
economiei, iar arta a fost condamnată la o altfel de existență. Apar în istorie două mari curente;
materialismul economic care este caracteristic gloatei și estetismul idealist caracteristic poeților.
Așadar se formează între gloată și poet o opoziție, ambii având dreptate în modul lor de
existență. Însă această scindare face ca în conștiința omenească să se nască dorința ca aceste
stihii izolate arta și economia să se reverse dincolo de malurile lor. În această încercare a
economiei de a se depăși pe sine, ne mai prelungindu-se în direcția artei, năzuiește să devină
unica latură a vieții stabilindu-se deasupra tuturor, fără să aibă o judecată extraeconomică sau
supraeconomică. Rezultatul este economismul, iar expresia lui o găsim în materialismul
35
Serghei BULGAKOV: Scara lui Iacov. Despre îngeri, traducere de Forin Mihăesc, Ed. Rosmarin, București 2001, p.
7.
36
Cristos YANNARAS: op. cit., pp. 243-245.
37
Max WEBER: op. Cit., p. 257.

12
economic dezvoltat de K. Marx. De aici ideea de „economic man” și instinctul economic sau
egoist pus la temelia vieții. Munca economică este dată omului ca pedeapsă pentru căderea în
păcat, și trebuie primită ca ascultare obligatorie pentru omenire. Economia netrebuind sa devină
satisfăcută de sine, făcându-se scop în sine, îmbogățire pentru îmbogățire. Viața trebuie trăită
demnă, iar adevăratul criteriu al ei este idealul religios. Acest ideal și autoreglarea ascetică a
economiei definește spiritul ei. Încercarea profundului gânditor rus N. Feodorov în lucrarea
Filosofia cauzei comune de a oferi un sistem grandios filosofiei economiei, care până la el nu l-a
gândit nimeni, adică a pus problema învierii prin muncă a morților. Aici Feodorov transformă
economia în teurgie, sau mai bine spus le contopește atât de mult îcât învierea morților încetează
să mai fie teurgică și devine cu totul economică38.

Doctrina despre învierea taților prin munca fiilor a lui Feodorov trebuie înțeleasă în felul
următor: odată cu trupurile chemate la viață prin munca, vor fi chemate și sufletele celor
adormiți. Potrivit acestei concepții doar trupul este supus învierii, sufletul întorcându-se în trup
doar în virtutea unei necesități naturale, iar până la înviere trupul care nu e restabilit se găsește în
starea anabiozei, a potențialității pure. Altfel spus, Feodorov înclină să vadă în general moartea
ca pe un procedeu pedagogic. Noi știm că învierea este actul creator al atotputerniciei lui
Dumnezeu, fiind un act teurgic, si de aceea proiectul lui Feodorov al învierii prin economie și
muncă, prin magie păcătuiește prin amestecul necuvenit al domeniilor economiei și teurgiei. De
aici înțelegem lipsa de respect pentru minune din partea lui Feodorov, care o vede ca pe ceva
gratuit. Căderea în magism a creat omului dependența de economie 39. Oricât am încerca să
credem că se poate realiza acest proiect, prin eforturile științelor actuale, el este departe de
învierea morților propovăduită de credința creștină, aflându-se într-un alt plan decât cel în care
Mântuitorul Hristos l-a înviat pe Lazăr și celelalte învieri minunate.

Însăși învierea din morți a lui Iisus și restabilirea firii umane în persoana Mântuitorului a
fost una minunată și mai presus de fire. Feodorov o privește ca pe un exemplu încurajator, religia
lui fiind un fel de variantă creștină în viziunea egipteană despre lume. Vrea ca omul să se
descurce în lume după posibilitățile lui, fără Dumnezeu și în afara lui Dumnezeu, prin ruperea
unității dintre Dumnezeu și om. Doctrina aceasta putem spune ca este ultimul cuvânt al
umanismului nou european, care în comparație cu utopiile lui Mecinikov și Fourier pare totuși
38
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p.478.
39
IBIDEM: p. 479.

13
timidă și indecisă. Întâlnim și în Vechiul Testament o urmă de magism, când Saul o roagă pe
vrăjitoarea din Endor să aducă umbra proorocului Samuel, astfel săvârșind un fel de înviere prin
mijloace vrăjitorești40. În momentul aducerii din lumea de dincolo a lui Samuel, vrăjitoarea îi
spune: „Iese din pământ un bărbat foarte bătrân îmbrăcat în haină lungă”, și atunci: „A zis
Samuel către Saul: Pentru ce mă tulburi ca să ies? Iar Saul a răspuns: îmi este tare greu41”.

Învierea cea dintâi conform apocalipsei și a sfinților care sânt pururea vii în Biserica
Ortodoxă, se săvârșește în paralel cu închiderea lui satan cel legat, descoperindu-se o participare
vădită a celor răposați în treburile celor vii, adică ajutorarea lor în decursul istoriei. Doctrina lui
Feodorov este lucrul la care visa marxismul, iar dacă în marxism ideile aveau caracter sărăcăcios
și vulgar, la Feodorov se umplu de frumusețea patosului religios. El a căzut în falsitatea
eshatologiei economice care încearcă să reproducă vechiul mesianism iudaic. Blestemul
pământului fiind primul agent economic nu are sarcini eshatologice. Deoarece prin economie se
făurește trupul istoric al omenirii care schimbă, învie acest trup potențial al omenirii, și prin
munca economică omul realizează pentru sine această lume, stăpânindu-o, pentru că ia fost
proprie stăpânirea prin creație. Urmarea căderii omului în păcat arată că nu el stăpânește lumea
cât lumea pe el, deoarece materialitatea atârnă greu, iar trupul omului este înfășurat în veșmintele
de piele42. Evanghelia este singura care te poate ridica din povara veacului acesta. Așadar,
economia nu înțelege eshatologia, fugind după o nălucă falsă, în care războiul mondial duce la
năruirea acestui turn babilonic al economismului.

Am văzut că arta se află din punct de vedere ierarhic mai presus decât economia, pentru
că ea se ridică la hotarul dintre cele două lumi. Ea privește frumusețea lumii de acolo și o
înfățișează lumii acesteia. Arta poate deveni teurgică, spunem aceasta deoarece se inspiră din
Dumnezeu. Teurgia este lucrarea lui Dumnezeu în lume, revărsată asupra omului. Nu este
dependentă de oameni, ci doar de voința lui Dumnezeu. Este strâns legată de întruparea lui
Dumnezeu, săvârșindu-se continuu până la sfârșitul veacului. În Biserica Ortodoxă teurgia se
săvârșește prin serviciul divin care își are centrul în Sfintele Taine, aici desfășurându-se lucrarea
harului lui Dumnezeu. Stăpânirea teurgică îi este dată omului de către Dumnezeu, în cazul
preoției prin punerea mânilor, și ea nu poate fi luată de aceștia prin răpire sau prin sforțările lor

40
IBIDEM: p. 480.
41
I Rg. 28, 11-15.
42
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p.481.

14
personale43. Sfintele Taine ca acte teurgice posedă prezența lui Dumnezeu, care constituie
elementul transcendent făcând să coreleze stihia cosmică cu cea omeneasca. Momentul în care
preotul invocă Sfântul Duh asupra Sfintelor Daruri spunând: „Și fă adică pâinea aceasta Cinstit
Trupul Hristosului Tău, Amin. Și ceea ce este în potirul acesta Cinstit Sângele Hristosului Tău,
Amin,Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin, Amin, Amin. 44”, atunci se săvârșește o
minune de nedescris. Cerul se deschide, Cinstitele Daruri sunt sfințite, puterile cerești tremură iar
toate acestea nu se pot săvârși prin vre-o izbândă a puterilor omenești. Sfânta Euharistie
dobândește însemnătate în cadrul tainelor bisericii, prin faptul că înveșnicește creația rațională.
Forța teurgică din Sfintele Taine se primește, omul fiind doar un receptor și nu un creator,
preotul este slujitorul tainelor, iar săvârșitorul este Mântuitorul Iisus Hristos.

Participarea lucrării divine în lume prin Sfintele Taine, face ca cel prin care se săvârșește
să devină și el teurg. Avem exemplul proorocilor vechiului testament, care simt în cuvintele și
faptele lor voia și porunca lui Dumnezeu. Proorocii primesc de la Dumnezeu cuvântul care este
preschimbat de harul lui Dumnezeu, devine purtător de duh, în care se manifestă taina
cuvântului. Acest caracter teurgic se regăsește și în rugăciunile bisericii, în cântările și
simbolurile de credință. Teurgia tainelor se leagă de cult, de ceremonia serviciului divin, iar în
această creație se regăsește puterea supranaturală a lucrării sfinte. Între artă și cult este o legătură
strânsă, numai că arta este încătușată de ascultarea ascetică.

La rândul său, în vechime, cultul atrăgea la sine toate artele. Numai că în epoca
secularizării de orice fel, cultul nu mai primește îmbogățire artistică, iar arta separându-se de
cult, pornește pe o cale proprie, își dă seama de limitele ei, dar depărtându-se de Dumnezeu și ne
mai fiind a templelor, riscă să meargă pe drumurile care i le crează scopurile personale.
Dimensiunea etică implică arta, iar morala începe acolo unde se termină arta. Adevărata artă nu
cunoaște nuditate, pornografie, viciu. Liberă de etică prin spiritul său ea poate fi supusă doar
judecății mistice religioase45. Cel mai frumos lucru este când arta se descoperă în viețile sfinților,
care au creat adevărate opere de artă prin exemplu și prin puterea cuvântului, dăruit lor de
Dumnezeu. Arta are menirea de a ascunde rugăciunea pentru preschimbarea făpturii, de aceea ea
43
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p.494: „Ca sarcină destinată efortului omenesc, este imposibilă și este
neînțelegere sau luptă cu Dumnezeu. ”
44
Rugăciunea epiclezei în: Liturghier, tipărit cu îndrumarea și cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, EIBMBOR, București 2000, p. 164.
45
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., pp. 504-505.

15
trebuie să rămână în sfera religioasă și să renască într-o creație absolut liberă, însuflețită de
rugăciune, cum a fost în cazul secolului de aur (sec. IV). Din păcate, nu mai există o artă pură,
creată în tihna estetică a limitelor ei, dar avântul ei creator, după voia lui Dumnezeu poate să fie
începutul lucrării sofiurgice46.

Legătura interioară dintre religie și activitatea economică, face ca de-a lungul veacurilor
să existe câteva trăsături economice proprii întregului creștinism. Însăși economia politică a
Europei contemporane își găsește punctul natal în sânul creștinismului. Avem două moduri de a
accepta lumea: un chip natural păgân, în care omul este victima naturii și chipul creștin, unde
omul acceptă lumea cu iubire, în calitate de creație a lui Dumnezeu. Omul chiar dacă este
superior naturii, rămane totuși o ființă naturală. Se atabilește așadar o relație între om și natură, el
este chemat să lucreze grădina lui Dumnezeu. Avem surpriza de-a vedea un fel de antinomie în
creștinism care-l cheamă pe om să se elibereze de nume, de orice grijă economică: „Priviți
păsările cerului; ele nici nu seamănă, nici nu seceră, nu adună în hambare și Tatăl vostru din
ceruri le hrănește47.” Omul este chemat de Mântuitorul Iisus Hristos, dacă vrea să-L urmeze, să
se lepede de sine și să accepte moartea48. Trecerea prin moarte cheamă la o alt fel de viață după
cuvintele Domnului: „De aceea, oricine vrea să-și salveze viața, o va pierde; și cel ce își va
pierde viața pentru Mine, acela o va câștiga.49”

Se stabilește o poziție ascetică față de lume, în care doar creștinii sunt chemați să o
iubească ca pe creația lui Dumnezeu. Și atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, pe care a creat-o
prin înțelepciunea sa, încât n-a cruțat nici măcar pe propriul său Fiu, pentru ca lumea să se
mântuiască50. Cunoaștem din istoria nu foarte îndepărtată, că tendința creștinismului este aceea
de a oscila între doi poli: renunțarea la lume și acceptarea veacului. În creștinism munca
economică a primit un suflu nou., de unde se naște un nou om economic, care este stimulat să
muncească. Avem exemplul mănăstirilor care au populat pădurile si locurile mlăștinoase ale
Europei. Ele au fost și rămân centre de energie duhovnicească și economică. Ceea ce a dus la
46
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p.514.
47
Mt. 6, 26.
48
Pr. Dr. Picu OCOLEANU: op. cit., pp. 88-89.
49
Mt. 16, 24-25.
50
Serghei BULGAKOV: Ortodoxia...,pp. 222- 223: „lumea este eternizară de Dumnezeu, căci Natura actuală a lumii
trebuie să se schimbe și să facă loc unui nou cer și unui nou pământ. Omul nu este numai logosul intelectual, dar și
logosul economic al lumii, stăpanul creației... În priincipiu, totul poate să fie sfințit, în afară de lucrurile
întrebuințate cu scop rău. Cu deosebire Biserica binecuvintează toate elementele naturii: apa, aerul, pământul,
focul”.

16
dezvoltarea din zilele noastre a fost caracterul idealist al muncii economice, care se deosebeste
de egoismul luptei de clasă. Dar să nu uităm că este posibilă si o izbândă a egoismului economic,
lucru care a avut urmări grave, prin apariția secularismului unde se naște omul economic
contemporan. Diferit de acesta omul economic al creștinismului, are caracteristică credința în
Dumnezeu, care din iubire pentru El suportă povara necesității economice. Exemplu este Sf.
Apostol Pavel, care trebuia să confecționeze corturi în numele ascultării creștine, dăruindu-se
întru totul predicării cuvântului lui Dumnezeu.

Etica muncii nu se poate înlocui prin nici un fel de program umanist, comunist sau
socialist, deoarece munca sclavilor este inferioară muncii libere pe care doar creștinismul o
valorifică cu scopul de existență în Dumnezeu. În creștinism se eliberează energia economică,
risipindu-se astfel coșmarele păgânismului. Această energie este dirijată și normată din punct de
vedere etic, cu premisa de-a face legătura între acțiunea economică și ascetism 51. Viața muncii
agricole care este mai favorabilă creștinismului decat munca în uzine. Chiar dacă nu este atât de
productivă munca agricolă înobilează omul52.

Nu putem spune același lucru și despre lucrătorii uzinelor, la care se observă o oarecere
mecanizare până și a vieții. Iar dorința de profit aduce cu sine o diviziune a muncii, dar și o
creștere calitatică a ei. Natura agriculturii nu permite cei drept o subdiviziune așa de mare a
munci ca în cazul manufacturii. Pricina pentru care perfecționare forțelor de muncă în
agricultură, nu ține pasul cu perfecționarea acestora în manufactură este darorată imposibilității
de-a face o separație completă între diferitele ramuri de muncă în agticultură 53. Scopul ortodox
cu privire la industrialismul contemporan urban, ar fi acela de-a primi un sens creștin, el
neputând fi suprimat pentru că este economic inevitabil.

Calitarea muncii așa cum am observat este îmbunătățită de mecanizare, aceaasta aducând
și o creștere a cantității muncii în dorința de înavuțire rapidă. De asemenea orice om este
impresionat de enorma înlesnire și reducere a muncii, prin aplicarea mașinilor potrivite în
câmpul muncii. Se poate spune că invenția acestor mașini, grație cărora munca a fost ușurată și
redusă, are la origine divizarea muncii54. Economia în craștinism este înobilată prin eforturile

51
Serghei BULGAKOV: Ortodoxia..., p. 226.
52
IBIDEM, P.227.
53
Adam SMITH: Avtția Națiunilor, în Vol. 1, Ed. Academiei Republice Populare Romîne, București 1962, p. 7.
54
IBIDEM: p. 10.

17
omului de-a domina natura, el devine stăpânul universului, descoperind energia lumii o supune
voinței sale creatoare. Pe de altă parte munca este o ieșire activă a omului din sine, care-l apropie
de divinitare împlinind porunca lui Dumnezeu, acea că trebuie să-și caștige pâinea în osteneala
palmelor și în sudoarea frunții. În încercarea de a se soluționa problemele sociale contemporane,
Ortodoxia are cateva repere de bază care pot fi aplicate; ierarhismul și nu clericalismul. De aici
vine și ideea lui Nicifor Crainic de creere a unui stat teocrat, sau a unei europe care să
funcționese pe acest principiu ale teocrației. Acest duh aplicat în relațiile sociale face să se nască
democratismul.

Ortodoxia nu este o religie doar imperială, ea este și a tăranilor. De aceea în încercarea ei

de a se apropia cat mai mult de clasa muncitorească, are rezerve față de ateismul cultivat în
timpul socialismului. Ortodoxia nu trebuie să se opună socialismului, dacă acesta recunoaște
libertatea persoanei. Biserica Ortodoxă în general are puterea pentru a răspunde acelei chemări
sociale. Ea poate să lumineze calea umanității, poate da vestea cea bună celor întristați și
împovărți de problemele sociale. Biserica are datoria să predice acest creștinism social. Ea este
chemată în lume pentru a o sfinții, iar spațiul ei de acțiune sfințitoare nu trebuie să se limiteze la
încăperea locașirilor de cult. Clerul în general este chemat la săvârșirea acestui apostolat social,
urmând exemplul Mântuitorului Iisus Hristos55. Ortodoxia este chemată la conducerea
popoarelor, să trezească în ele conștiința și dragostea creștină, aici se observă aspectul ei
universal și social.

Creștinismul este situat deasupra claselor limitate și egoiste, iar Ortodoxia în special nu
poate să fie legată de nici un sistem economic, care are o viață limitată în istorie. Ortodoxia este
însărcinată să fie veșnică56. Și tocmai acest caracter al veșniciei ei, o face să străbată timpurile
fără a se lega în mod definitiv de ceva. Ortodoxia nu poate apăra capitalismul deoarece el se
întemeiază pe exploatarea muncii slariale. Ea se poate acomoda provizoriu cu el, din cauza
meritelor pe care capitalismul le are. De aceea părintele Serghei Bulgakov afirmă: „Deci cea mai
bună formă economică- oricare i-ar fi numele și în orice chip s-ar combina în ea socialismul și
capitalismul, proprietate privată și proprietate publică, este aceea care asigură mai bine, înrt-o
stare de lucruri dată, libertetea personală, apărînd-o de sărăcie naturală și de robie socială.

55
Serghei BULGAKOV: Ortodoxia..., p. 231.
56
IBIDEM: p. 232.

18
Iată pentru ce punctul de vedere ortodox cu privire la formele economice, ține socoteală înainte
de toate de istorie”57.

Acest parcurs în istorie al Ortodoxiei are menirea ca în viitor să atingă plenitudinea încă
necunoscută, până în prezent și nearătată societății. Biserica nu trebuie să capituleze, înaintea
secularizării și a revărsării ateismului. Dacă omenirea simte din ce în ce mai mult lipsa lui
Dumnezeu din sfera vieții sociale, se datorează faptului că omul încă dorește să se
îndumnezeiască prin sforțările sale. Dar însuflețirea lumii ce se păstrează atât de limpede în
Sfânta Scriptură, așteaptă să fie expluatată la maxim, de către pruncii lui Dumnezeu. Astfel avem
deaface în secolele XIX și XX cu o bază a renașterii spirituale și de ce nu a renașterii materiale,
care se datorează geniilor creștine de pretutindeni. Sub egida înfloririi și bunăstării sociale,
credem că nu trebuie schimbat înțelesul rugăciunii domnești: „Vie împărăția Ta! Facă-se voia Ta
precum în cer așa și pe pământ!” 58. La această unire dintre cer și pământ, cu voia lui Dumnezeu,
a stat mintea tuturor sfinților, pe care au și primit-o, odată cu intrarea în împărăția cea veșnică.

Teocrație și libertate în plan eshatologic

Conducerea socială a claselor politice și economice a întâmpinat mereu problema

autorității nejustificate. De cele mai multe ori autoritatea are aspirația de-a se depăși pe sine, ea

57
IBIDEM: p. 233.
58
Luca. 11, 2.

19
tânjește după teocrație59. Idealul teocratic se regăsește în creștinism, unde avem făgăduința
împărăției de o mie de ani a Mântuitorului Iisus Hristos pe acest pământ. Iar dincolo de pragul
eonului acesta, împărăția Lui cea fără de sfârșit. De un fel de teocrație liberă vorbea Vladimir
Soloviov și Dostoievski de o dizolvare a statului în Biserică.

În ceea ce privește ideea teocratică a popoeului evreu, despre Mesia pe care încă-l mai
așteaptă, putem atrage atenția că este cu neputință de împlinit. Acestea reies si din cuvintele
Domnului către Proorocul Samuel: „ci m-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste
ei”60. Se observă clar că dorința poporului, nu este una cu cea a lui Dumnezeu, în acest sens a
avut loc și răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Iisus Hristos nu răspundea cerințelor „teocratice”
greșite, pe care le împărtășea Israel.

Autoritatea în aspectul ei dezgolit și fără suflet, nu poate construi o relație cu omenirea,

bazată doar pe un calcul matematic. Și dacă nimic relativ nu trăiește prin sine, ci găsește
justificare în absolut, autoritarea animalică caută să divinizeze prin om, pentru a se vedea pe sine
în lumina teocratică. Cel mai bun exemplu este natura sfântă a autoriății faraonului egiptean. La
fel se întâmplă și în Roma, unde cultul imperator stăpânește mulțimea. Creștinismul știm că nu
sa împăcat deloc cu această idee vădit falsă nedreaptă a teocrației romane. Numai după
Întruparea Domnului, și apariția în lume a singurului Împărat adevărat, teocrația păgână a
devenit imposibilă61. Întâlnim legată de autoritatea monarhilor creștini, și o formă de teocrație în
Vechiul Testament, la împărații David și Solomon. Dar și în cazul acesta sunt doar prototipuri
ale teocrației si nu împlinirea ei. Biserica de răsărit putem spune că nu a fost ispitită de falsa
teocrație creșrină. Acest lucru nu este valabil în cazul Bisericii apusene, unde pretențiile
papalității de-a stăpâni sfera spirituală cât și pe cea publică, au luat amploare încercând să
unească ambele harisme; a sfințeniei și a împărăției. Aici se adaugă dogma infailibilității papale
ex cathedra, care-l transformă pe papă într-un harismatic universal62. În acest caz papa îl
înlocuiește pe Hristos pe pământ, împărățind împreună cu Hristos și cu sfinții, mi de ani pe
pământ. Este reînsuflețită falsa teocrație păgână. Cunoaștem cu toții diferența dogmatică dintre

59
Formă de guvernământ caracteristică lumii antice și Americii precolumbiene, în care șeful statului, fiind și șeful
Bisericii, avea întreaga putere, considerată de origine divină, iar preoțimea deținea și puterea laică; stat cu o astfel
de formă de guvernământ. 
60
I. Rg. 8, 7.
61
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p. 521.
62
IBIDEM,p. 522.

20
ortodoxie și carolicism. Pentru noi, ortodocșii, catolicismu: „reprezintă una din cele mai mari
erori care s-au născut în cursul istoriei creștinismului”. Îi este reproșat catolicismului de către
Homiacov, lipsa de iubire creștină, care l-a făcut să cadă din marea comunitate a mântuirii63

Ca urmare a antitezei dialectice din catolicism, apare protestantismul, când viața începe a
se seculariza împreună cu autoritatea, continuând până astăzi. Cu alte cuvinte „imperiul sfânt”
este învins de greutatea trupului păcarului, prin fracționarea în mai multe denominațiuni creștine,
din cauza împuținării credinței. Și cu toate acestea omul este menit prin creație, să tindă spre
Dumnezeu. La ideea de unire harică cu divinitatea, astfel încat devine fiu la lui Dumnezeu, după
har. Persoana umană joacă un rol important, admițând participarea ei din perspectiva creaturii la
zidirea lumii. Pentru ca lumea să se desăvârșească, trebuie întărite două temeiuri: atotputernicia
divină și libertetea creaturii. La Judecata de Apoi, omul va ști singur starea în care se află, iar noi
toți vom fi judecați cu dreptate. Judecata nu nimicește pe nimeni, deoarece toți avem în noi
chipul lui Dumnezeu, care este indestructibil și nemuritor. Aici chipul recreat de libertate este
arătat fiecăeuia în lumina în care se află. Are loc un act metafizic tainic, care separă binele de
rău, iar binele se opune răului ca ființă. Nu mai este loc de iluzii, sau de năluciri.

Este posibil ca cei care se află într-o pustietate dezolantă să o prefere, răstogolindu-se în
prăpastia fără fund, în iadul creat pentru diavoli și slujitorii lor. Deși există păcătoșenie, ea nu
este conformă firii umane, dar totuși întinează sufletul și-l duce la iad 64. În acest infern se chinuie
atat sufletul, cat și trupul. La fel cei care se mântuiesc, au conștiința trează și vor vedea raiul în
frumusețea ideii lui care poate fi cuprinsă cu mintea65. Ambele aspecte ale veșniciei, trebuie să se
deosebească între ele, măcar așa cum se deosebește atotputernicia lui Dumnezeu de libertatea
creaturii. Oricât ar fi omul de încrezător în bunătatea lui Dumnezeu, trebuie să se înfricoșeze de
aceste chinuri ale iadului, în esența lor neființiale66 dar totusi groaznic de chinuitoare. Iadul67 în
virtutea libertălii creaturii, nu este pentru nimeni inevitabil, în el se pot afla și oamenii și îngerii.

63
Nichifor CRAINIC: op. cit., p. 152.
64
Pavel FLORENSKI: Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodice ortodoxă în douăsprezece scrisori, traducere
de Emil Iordacge, pr. Iulian Friptu și pr. Dimitrie Popescu; studiu introductiv: diac. I. Ică jr., Ed. Polirom, Iași 1999, p.
112.
65
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p. 540-541.
66
Ele nu ființează prin sine, sunt o consecință a strâmbării adevărului, a încălcării poruncii lui Dumnezeu.
67
Serghei BULGAKOV: Lumina neînserată..., p. 544: „este rodul libertății creaturii,și aceasta ar fi putut să nu
admită deloc răul în lume, așadar nici iadul”.

21
 Dumnezeu nu este creatorul iadului, așa cum nu a creat nici moatrea, la fel cum moartea a
intrat în lume prin diavol așa si iadul, a fost născut inițial de diavol. Zidirea lui Dumnezeu oricât
de denaturată ar fi, ea nu este deformată ireversibil sau ontologic. Ar însemna să dăm răului
substanțialitate. Stim că cel mai mare obstacol în calea mântuirii este necăința, lupta cu
Dumnezeu. Dar ea ține de libertatea omenească, care se manifestă în dictarea conștiinței. Vedem
că cei care gustă din plăcerile raiului, adică sfinții îngeri si oamenii drepți, le este imposibilă o
nouă cădere sau întoarcerea la rău. Toate lucrurile aceste sunt posibile nu printr-o virtute a
pierderii libertății, ci prin depășirea libertății desprinse de necesitate. La sfârsitui veacurilor se
vor desființa proorociile, limbile, cunoștința și numai dragostea va rămâne, pentru că ea nu piere
niciodată68. Este minunată concepția despre moarte și în general toată opera teologului Bulgakov,
cu anumite excepții. Unul din derapajele de la duhul scrierilor Sf, Părinți (la nivel teleogumenal),
este Sofiologia bulgakoviană. Deși are o turnură originală în redactarea lucrării, în încercarea de-
a apăra ortodoxia, sfârșește cu o exprimare ”estetică animată de energia sexualității și de
splendoarea Eternului Feminin”69.

Eshatonul înseamnă cel de la urmă, de aceea în Ortodoxie se face o venerare specială a

morții, care este foarte aproape de ideea Egiptului vechi. Trupul celor adormiți se îngroapă cu
venerație, iar ritualul înmormântării este considerat o taină. Rugăciunile pentru morți, pomenirea
lor periodică, arată legătura dintre noi și lumea de dincolo. Referitor la eshatologie în ortodoxie
nu există un purgatoriu. Ce ne interesează este nu dacă există purgatoriu ci dacă există un iad
definitiv. Eshatologia individuală a morții și a lumii de dincolo de mormânt, a înlocuit într-o
anumită măsură eshatologia universală. După moarte, separarea sufletului de trup, este o taină în
care se împlinește judecata lui Dumnezeu asupra lui Adam cel căzut. Ființa omenească se
descompune, sufletul se naște din nou în lumea spirituală. Starea sufletului trebuie să se
manifeste așa cum e ea, și să devină evidentă sufletului însuși. În ortodoxie lumea morților și
lumea viilor sunt deosebite, iar zidul care le separă nu este de nepătruns pentru iubire și pentru
rugăciunile bisericii. Acest eshatologism despre care vorbim poate avea două aspecte, unul
luminos, și altul întunecat. Cel luminos este plin de bucurie, îndreptat către Hristos care vine la
judecată. Cel întunecat este acela în care sufletele deznădăjduite nu au puterea de a se ridica din
păcat. Din vechime aflăm două tendințe în eshatologie. Una, că muncile iadului sunt eterne și
68
IBIDEM: p. 546.
69
Pr. Dr. Picu OCOLEANU: Sophia Partenos, Etica sofianică a vieții în pietismul german și în sofiologia ortodoxă
rusă, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova 2014, p. 177.

22
fără sfârșit, și alta, a fericitului Augustin a milostivirii, el nega o eternitate a muncilor și
persistența răului în creație. Cât privește învățătura apocatastasis, ea nu este doar a lui Origene,
ci și Sf. Grigorie de Nisa susține la nivel de teologumenă preexistența sufletelor70.

În biserică credinciosul dobândește simțuri pentru a se putea împărtăși de bucuria vieții

viitoare. Fără aceste simțuri, realitatea vieții viitoare rămâne inaccesibilă. Doar în biserică ca
într-un laborator al simțurilor duhovnicești, omul le activează prin harul lui Dumnezeu. Prin
rugăciunea neîncetată, omul ajunge încă de aici văzător al slavei lui Dumnezeu.

Concluzii

Aproape în fiecare veac ortodoxia, a avut momente de înflorire și de decădere. Tocmai în

aceasta din urmă, dușmanii ortodoxiei văd moartea ei. Dar noi ortodocși suntem încredințați de
Mântuitorul Iisus Hristos, că Biserica Lui; nici porțile iadului nu o vor birui. Tocmai aici este

70
Serghei BULGAKOV: Ortodoxia..., p. 246,247.

23
marea taină, și anume că în fiecare eră, ortodoxia renaște în funcție de nevoile credincioșilor.
Plecând de la Sfânta Euharistie, putem semnala nevoia permanentă a omului de Dumnezeu, taină
prin care și în care suntem revendicați divinității. Numai în Hristos și în Biserică, ne simțim
pregătiți să depășim problemele sociale, ale societății contemporane.

Analiza pe care o face Părintele Serghei Bulgacov, cu privire la Taina Euharistiei este
actuală, în virtutea faprului că Dumnezeu nu are vârstă, El rămânând neschimbat și mereu actual
de-a lungul istoriei. Ceea ce face ca omul să-și dorească sfânta euharistie nu se datorează
cunoașterii științelor natural, ci tocmai încredințarea de sus că acolo se află Domnul Hristos, o
cunoaștere lăuntrică, ce ține de puterea credinței fiecăruia. Viața cea adevărată care se găsește în
Euharistie sfințește timpul liturgic și lumea, celebrând astfel puterea și darul lui Dumnezeu
pentru omenire. Nevoia de înțelegere mai profundă, a fenomenului economic din viața bisericii, a
făcut necesară încercarea de găsire a răspunsurilor în domeniul etici, artei, teurgiei chiar a
moralei creștine. Economia în craștinism este înobilată prin eforturile omului de-a domina
natura, el devine stăpânul universului, descoperind energia lumii o supune voinței sale creatoare.

Analizând lumea contemporană, putem afirma că are din ce în ce, mai multă nevoie ca
ideea eshatolohică să se facă auzită. Deoarece indiferența pe care o cultivă societatea fată de
viață, față de frumosul absolut care este Dumnezeu, devine ucigătoare de suflete. Avem nevoie
ca realitatea concretă a vieții, să înceapă cu Hristos prin Taina Botezului, și să vadă finalitatea ei
eshatologică în Hridtos. Dacă viața de aici, este caracterizată de Sf. Apostol Pavel ca noapte, iar
cea viitoare este considerată zi, atunci cu siguranță ființa umană își găsește începutul vieții
adevărate în eshatologie.

Bibliografie

I. Izvoare

24
 BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988

LITURGHIER: tipărit cu îndrumarea și cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte

Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, EIBMBOR,
București 2000

II. Cărți, articole și studii

BULGAKOV, Serghei: Ortodoxia, traducere de Nicolae Grosu, Ed. Paideia, Bucuresti 1994
IDEM: Lumina neînserată, Contemplații și reflecții metafizice, traducere de ElenaDrăgușin, Ed.
Anastasia, București 1999
IDEM: Dogma Euharistică, traducere de Pr. Paraschiv Anghelescu , Ed. Paideia, Bucuresti
2000
IDEM: Scara lui Iacov, Despre îngeri, traducere de Forin Mihăesc, Ed. Rosmarin, București
2001
CRAINIC , Nichifor: Dostoievski și creștinismul rus, Ed. Anastasia, București 1998
FLORENSKI, Pavel: Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodice ortodoxă în
douăsprezece scrisori, trad. de Emil Iordache, pr. Iulian Friptu și pr. Dimitrie Popescu; studiu
introductiv: diac. I. Ică jr., Ed. Polirom, Iași 1999
MANTZARIDIS, Prof. Dr. Georgios: Morală Creștină, vol. II: Omul și Dumnezeu. Omul și
semenul. Poziționări și perspective existențialeși bioetice, trad. De Diac. Rrd. Cornel Constantin
Coman, Ed. Bizantină, București 2006
OCOLEANU, Pr. Dr. Picu: Liturghia poruncilor divine, prolegomene teologice la o nouă
cultură a legii, Ed. Christiana, București 2008
IDEM: Sophia Partenos, Etica sofianică a vieții în pietismul german și în sofiologia ortodoxă
rusă, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova 2014

25
SMITH, Adam: Avtția Națiunilor, în Vol. 1, Ed. Academiei Republice Populare Romîne,
București 1962

WEBER, Max: Etica protestantă și spiritul capitalismului, trad. Ihor Lemnij, Ed. Humanitas,
București 2003

YANNARAS, Cristos: Libertatea Moralei, trad. Mihai Cantuniari, Ed. Anastasia, București
2004

Cuprins

26
 Pag.
Introducere......................................................................................................................... 1-3

Sfânta Taină a Euhatistiei și problemele sociale ale societății contemporane..4-9

Etică, artă și teurgie în viața economică a Ortodoxiei.....................................10-18

Teocrație și libertate în plan eshatologic.........................................................19-23

Concluzii...............................................................................................................24

Bibliografie......................................................................................................25-26

27