Cămărașul Ștefan Bosie și Spiridonia, primul mare spital filantropic din

Moldova

Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 19 Martie 2024

În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, evocarea

unor personalități ale trecutului și a inițiativelor de a purta de grijă celor aflați
în suferință se constituie ca o reverență față de memoria acestora, dar și ca un
exemplu pentru cei de astăzi. Iată de ce ne propunem să evocăm astfel de
oameni și fapte, istorisindu-vă despre cel mai prestigios spital al Iașiului din
secolele XIX și XX, un spital care există și astăzi.

Despre cămărașul Ștefan Bosie (și înaintașii săi) istoria nu a fost prea generoasă cu informații
detaliate. A fost logofăt de vistierie, cămăraș, mare jitnicer, iar aceste funcții, ca și moștenirile
de familie, i-au adus o anume prosperitate financiară ce i-a permis să îndrăznească la zidirea
unor opere în folosul semenilor și să persiste în timp.

Familia aceasta boierească din Moldova avea trei ramuri, iar astăzi pare că este mai degrabă
reprezentată de o personalitate a secolului XX. Un fond documentar bogat, aflat la Arhivele
Naționale, îi privește pe Vasile Bosie și pe fiul său, Raul Bossy (1894-1975), diplomat de
carieră, care și-a occidentalizat numele, așa cum era moda în rândul aristocrației române.
Uneori, însă, contează mai puțin ascendența ori descendența unei familii, a ramurilor sale, și
mai important este ceea ce se lasă moștenire peste veacuri pentru beneficiul generațiilor
următoare.

De numele cămărașului Ștefan Bosie se leagă, așadar, două împliniri care, prin folosul lor
spiritual și material, au depășit timpul și rămân o mărturie despre modul în care oamenii cu
mărinimie au înțeles că nu există o fericire mai mare decât aceea de a-ți ajuta semenii. La 16
octombrie 1743, Ștefan Bosie a cumpărat în Iași trei locuri de casă pe ulița Hagioaei, iar pe
acest pământ avea să fie ridicată o biserică în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon. Această
biserică a fost realizată în intervalul 1747-1751. Din dorința lui Ștefan Bosie, destinația
edificiului a fost schimbată, din biserică de mir în mănăstire, în 1755. Tot atunci, în jurul
bisericii s-au pus bazele bolniței, devenită ulterior un spital în toată puterea cuvântului.
Ctitorul a dorit ca, pe lângă vindecarea trupului, să existe și alinare pentru suflet, iar aceasta a
fost cumva deviza spitalului și a bisericii zidite de el. Ștefan Bosie apare în documente cu
această ocazie, în calitate de epitrop, funcţie pe care a ocupat-o vreme de 13 ani, până în 1765,
când a trecut la cele veșnice. A fost primul epitrop dintr-o lungă serie de persoane care vor
avea grijă de acest complex spitalicesc și mănăstiresc botezat cu dragoste de ieșeni Spiridonia.

Într-o interesantă și adeseori citată lucrare, intitulată „Fondarea Epitropiei «Sf. Spiridon» și
crearea persoanelor juridice în vechiul drept privat”, scrisă de Gheorghe Băileanu (1901-
1975), un eminent jurist și cadru universitar, acesta a făcut, dincolo de perspectiva juridică, o
analiză a surselor istorice cu referire la această operă filantropică a Spiridoniei. Băileanu a
reușit să reconstituie parcursul Spiridoniei ca instituție socială și creștină cu misiunea grijii
față de cei bolnavi și săraci și de atragere a unor oameni inimoși care să gestioneze cu cinste o
zidire deopotrivă spital și biserică. Gh. Băileanu considera că data legală de naștere a
Epitropiei „Sfântul Spiridon” este 1 ianuarie 1757, când domnitorul Moldovei, Constantin
Cehan Racoviță, emite un hrisov în acest sens. Cu această ocazie, domnul donează și el 500
de stupi și conferă și câteva privilegii financiare.

Apel la mila domnească

De ce este implicată și domnia țării în această operă filantropică? Răspunsul este acela că
procesul de construire a bisericii și spitalului a reprezentat o operă costisitoare, iar resursele
fondatorului erau neîndestulătoare. De aceea, cămărașul Ștefan Bosie a fost ajutat de alți
donatori generoși precum hatmanul Vasile Roset și Anastasie Lipscanu, acesta din urmă
devenind și el epitrop, alături de fondator. Însă era nevoie de mai mult, de aceea cămărașul a
făcut apel la mila domnească, iar acest sprijin i-a fost acordat. La 1 ianuarie 1757, prin hrisov
domnesc, se conferă organizarea și se sprijină dezvoltarea spitalului, care devine stabiliment
public. Domnitorul alocă și resursele necesare pentru buna funcționare, anume veniturile
moșiei domnești de la Târgu Ocna, o serie de terenuri din Galați și îl lasă în continuare ca
epitrop pe Ștefan Bosie, chiar dacă numele său nu apare în document. Spitalul avea 36 de
paturi, iar scopul său era acela de a asigura „hrana, chiverniseala, căutarea și odihna săracilor
și a mulți bolnavi și neputincioși”.

Pe la 1760-1761, sursele istorice consemnează și existența primului buget al acestei fundații.

La capitolul venituri, suma era de 3.808 lei, iar cheltuielile de 4.358 de lei. Banii au fost
folosiţi în maniera următoare: 3.730 de lei pentru construirea unui zid, probabil zidul
împrejmuitor al complexului, 110 lei pentru hram, 449 de lei cheltuieli cu bolnavii de ciumă,
iar 68 de lei pentru hrisovul mănăstirii. Bugetul cheltuit de starețul mănăstirii era verificat de
către hatmanul Vasile Roset, hatmanul Vasile Razul, D. Suțu, vistiernicul Cogălniceanu și
postelnicul Andronic. În mod evident, o astfel de operă consuma o mulțime de resurse, iar
după cum observăm din structura cheltuielilor, încă se mai ridicau construcții. De altfel,
spitalul a fost finalizat și complet funcțional abia pe la 1764. Utilitatea acestuia se vede în
vremea ciumei, care lovește Moldova între 1769 și 1771. Până la finalul secolului al XVIII-
lea, complexul spitalicesc și mănăstiresc s-a bucurat de generoase danii, care l-au transformat
într-o unitate-cheie pentru sănătatea publică. La 1785, se decide ca medicii spitalului să facă
parte din Epitropia care administrează unitatea și tot în acest an documentele consemnează că
numărul paturilor a crescut la 120.

În veacul al XIX-lea, Spitalul „Sf. Spiridon” se dezvoltă tot mai mult, iar în 1849, acesta a
fost renovat și cuprindea patru secții cu aproape 200 de paturi. La 1868, când statul a
promulgat regulamentul privind administrarea spitalelor, aflăm că Epitropia Spitalul „Sf.
Spiridon” patrona cel mai mare spital din Moldova și al doilea din țară, în vreme ce locul întâi
era ocupat de Eforia spitalelor civile din București. Tot în jurul spitalului s-a creat o veritabilă
școală de medicină la Iași pentru că, începând cu anul 1882, între Facultatea de Medicină a
Universității din Iași și spital va exista un lung și rodnic parteneriat. Potrivit unui articol din
ziarul „Dreptatea” (26 iunie 1938), în 1914, averea Spiridoniei însuma: „64.000 hectare de
pământ, stațiunea balneară Slănicul Moldovei, 11 case, 11 vii, iar în numerar 3.113.779 de lei.
Din aceste venituri însemnate se întrețineau nu mai puțin de 15 spitale: Spitalul «Sf.
Spiridon», Institutul Maternității «Grigore Ghica Vodă», Spitalul «Cantacuzino Paşcanu»,
pavilioanele de izolare, ospiciile Socola şi Galata, azilul de bătrâne «Eufrosina Balş», toate în
Iaşi. Apoi: Spitalul «Pulcheria Ghica» din Hârlău, Spitalul I. Mavrouati din Botoşani, Spitalul
«Precista Mare» din Roman, Spitalul «Profetul Samoil» din Focşani, Spitalul «Mihăuţă şi
Lascarache Mihalache» din Băceşti, Spitalul «Spiridonia» din Galaţi, spitalul din Târgu
Frumos, spitalul din Târgu Ocna şi spitalul din Târgu Neamţ”.

Aceste 15 unități spitalicești însumau 836 de paturi, 1.329 de angajați, iar alături de ele se mai
întrețineau și 11 biserici și schituri. De prisos să mai spunem că toate îngrijirile din spitale
erau oferite gratuit celor care aveau nevoie. Iată cum un gest, inițial al unui om al veacului al
XVIII-lea, a antrenat în următoarele secole și alte persoane să continue această prețioasă
inițiativă.

În vremea Primului Război Mondial, Spitalul „Sf. Spiridon” a devenit cel mai mare spital al
României, deservind populația, dar și armata. Ulterior, după război, „Spiridonia” a rămas la
fel de importantă pentru asistența medicală și spirituală. În perioada interbelică a cunoscut și
vremuri grele, pe care un ziarist al timpului le-a rezumat astfel: „Pe la 1760, bugetul de
cheltueli se făcea cu frica lui Dumnezeu, azi se face cu votul Parlamentului...”