Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm
M-am convins şi eu că fiecare parte din Creaţie are un destin. Şi un fir de iarbă, şi
un om dar şi o carte.
Prima ediţie a acestei cărţi a apărut acum doi ani cu sprijinul prietenilor cărora le
mulţumesc din inimă.
Scriu această postfaţă ca o recapitulare a cărţii şi ceea ce mai consider necesar
din experienţa cu elevii.
Lansările de carte care au avut loc în câteva oraşe, au dus şi la întâlnirea mea
cu practicanţii Reiki, la ţinerea de seminarii şi cursuri. Am întâlnit oameni care
aveau mai multe iniţieri în sisteme Reiki decât mine sau care începuseră şi se
opriseră după un grad sau două. Şi unii şi alţii erau nemulţumiţi. Aruncau vina pe
maestru sau pe sistemul în sine. Dar... nu practicau !!! Iar practica e a fiecăruia
acasă. Asta vreau să vă fac să înţelegeţi: Reiki se bazează pe Iniţiere dar calea
este proprie. Cât va lucra fiecare tot aşa vor fi şi rezultatele. Numai de noi
depinde. Am câţiva elevi foarte buni, care şi-au găsit timp pentru ei înşişi.
Iar viaţa lor s-a schimbat în conformitate cu cât au practicat.
Lupta pe planetă este pentru energie. Iar sufletul fiinţei vii/omul este trofeul
pentru care se bat lumile din acest măreţ univers. Scânteia divină din
om poate străluci luminându/ne viaţa (sau nu), a noastră, a celor din jur şi a
minunatei, superbei planete care ne este Mamă adevărată.
Reiki este pentru noi un sistem de vindecare trupească, în primul rând. Dacă ai
o banală durere de cap tot universul din jur este aiurea. Nu ne mai arde de nimic
tocmai când ar trebui să facem ceva dar uite că nu mai avem chef.
E întâmplător?! NU ! întâmplarea este o oportunitate de a alege o cale, ceea
ce noi nu facem ocupaţi fiind cu ... durerea.
Dar trebuie să conştientizezi şi să faci ceva dacă tot ai făcut cursuri de Reiki.
Dacă nu, te poţi duce la prima farmacie care îţi va pune la dispoziţie o grămadă
de produse. Oricum... durerea tot va reveni. Ea este un semnal că un gând, o
atitudine nu au fost corecte. Ştim asta dar evităm să credem. Că doar e vorba
de noi şi cum nu suntem obişnuiţi să stăm de vorbă cu noi înşine de teamă că
vom descoperi cine ştie ce lucruri neplăcute, mai bine ne facem că nu ne
cunoaştem şi că totul este ok. Obişnuinţa. Aşa am tot făcut de.a lungul vieţii,
aşa au făcut şi alţii.
Acum a apărut o nouă spaimă printre reikişti: Imi fură energia ! se foloseşte de
energia mea !
Stăteam şi mă uitam la ei, să văd dacă vorbesc serios. Vorbeau serios!!!
Energia la care avem acces (din nou) prin Iniţiere , nu este a ta ! este energie
divină care trece prin tine. Doar asta se spune de la prima iniţiere. Şi atunci?
Cine eşti tu să o ţii numai pentru tine sau să ai această pretenţie?! Las-o să
curgă spre toţi şi toate, roagă-te pentru asta. Devin-o un releu din ce în ce
mai curat şi pur şi puternic.
Greu de înţeles asta?! NU este energia nostră, este energia primordială, de la
Bunul Dumnezeu. Este asemeni Soarelui. Ce-ar fi să auzim cum soarele se
plânge că ...îi furăm din energie ori de câte ori ne vede că ne folosim de lumina lui ?!
Dimpotrivă, el mereu şi mereu, cu fiecare rază ne mai ia câte o greutate de
pe umeri şi luminează cămătuţa cea mai tainică din noi. Numai noi nu avem timp
să vedem în lumina Lui.
Vi s-a dat un Dar imens. Dar nu vouă, ci tuturor prin voi. Iar faptul că tu
ai ajuns vrednic de acest dar ar trebui să bucure pe fiecare. În loc să radiem
de bucurie, să lăsăm Lumina lui Dumnezeu să curgă prin noi, încep spaimele.
Ştiţi de ce?! Din cauza voastră, a fiecăruia, a bagajului karmic, nimic mai mult.
Ies din noi spre a fi eliberate, (reţineţi: a fi eliberate), energiile trecutului.
Proprii sau din neam. Ce ne învaţă IISUS ?! lubirea şi iertarea ! Atât şi nimic
mai mult. Or dacă iubesc- dărui ! iar dacă acum, sunt ales să fiu undă de lumină
din Lumina LUI, cine sunt ca să mă opun?! Iar dacă voi nu înţelegeţi şi
credeţi asta, cum vreţi să o facă cei din jur?!
Forţa mentală este imensă, este supradezvoltată la marea majoritate.
CE facem cu ea?! O folosim ca să ne blocăm singuri ( bârfa cu argumente
spirituale, a devenit o modă ....ezoterică !!!). Învaţă să ai atâta umor încât
să stai la o cafea cu tine însuţi. Acum 5 -10 ani nu erau atâtea cărţi de
spiritualitate. Nu avea cine mă ghida în afară de ... Iniţierea primită
şi pe care am pus-o în practică, atâta tot.
Acum sunt cărţi pentru fiecare. E şi asta deja prea mult. Nu spun că nu este
bine. Dar a citi şi tot citi , fără a încerca să înfăptuieşti ceva devine rană
sufletească. Şi, culmea, mi-am dat seama că mulţi şi ştiu asta. Ştiu dar tot nu
se apucă de muncă, parcă se joacă de-a v-ati ascunselea cu ei înşişi. Maestrul
e de vină, evident. Trec zilele, apare jena că nu faci nimic, apoi ascunzi
acestă jenă învinovăţind pe alţii, spui că nu ai timp.
Şi încetul cu încetul mi-am descoperit propria cale spirituală (de fapt am
fost ajutată, îndrumată pas cu pas): că fac parte dintr-un neam uluitor.
Pentru mine neam nu înseamnă legătura cu verii sau verişoarele ci cu
strămoşii, cu dacii noştri, cu Hestia şi cu Zamolxis, nemuritorii sau Puteri sau
Făpturi Făptuitoare de neam şi omenire. Despre care voi scrie în următoarele
cărţi pentru că dejaCalea Neamului nostru există, prin noi, cei reveniţi acum/aici.
Da! Nu e uşor cu noi înşine, atâta tot. Ştiu cum este. Norocul meu că nu
dau vina pe nimeni. Dar nici pe mine. Sunt conştientă că nu am venit
aici ca să mă rănesc singură din săptămână în săptămână, prin furii,
spaime, dezechilibre emoţionale.
MOTTO 1: Nu vreau să determin nimic şi pe nimeni.
Amintiri, cuvinte – gânduri din viaţa reală.
Înţelegerea Vieţii, a Morţii şi a IUBIRII.
Citiţi ca pe o carte.
Autorul aparţine tuturor… dar nimănui
Luana
MOTTO 2: Religia Iubirii nu are legi, doar pe Dumnezeu!
Toţi murim până la urmă.
Dar pe cale, fii atent
Să nu răneşti inima vreunui om.
Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Să mori pentru ceea ce este efemer
Şi vei deveni etern!
Rumi
Cuvântul autoarei
Ajunsesem să citesc câteva rânduri dintr-o carte şi să-mi dau seama dacă
vine dintr-un spirit viu sau doar e literă moartă scrisă de un iluzionist dispus
Au fost clipe când tentaţia a devenit pericol datorită puterii pe care încep
să o aibă toţi cei care sunt pe o cale spirituală. Am înţeles şi m-am retras
Descurajările îşi au rostul lor tainic uneori, dar nimeni nu poate stinge ceva
ce nu poate fi stins: Lumina lui IISUS în suflet.
Oricât ar părea de ciudat singura care a ştiut să îşi păstreze taina, a fost
FEMEIA. Nu, nu a uitat-o, dar pentru că s-a încercat a-i fi luată prin
amăgire, Puterea Femeii a preferat s-o ascundă sub un văl dens
dincolo de ea însăşi.
Gândurile şi apoi faptele oamenilor sunt paşi spre nemurire dar şi spre
căderi succesive în care vălul uitării devine tot mai greu de îndurat
uneori, încătuşând dorinţa de a-L cunoaşte.
Textele din carte sunt scrise, unele şi de câţiva ani, dar am descifrat cu
uimire relevarea prin scris a ceea ce încep să înţeleg acum.
Voi continua să scriu. Această carte este doar începutul, pe care
mulţi îl simt ca o chemare în sufletul lor care ,,are putere de zeitate în
ceruri”, aşa cum îmi spunea Magul. Ne apropiem de propriul
suflet conştientizând Puterea din Taină, a Făpturii Faptuitoare a
neamului, putere naturală a noastră, a fiecăruia. Sânzîiana!!!
Zeiţa care înfloreşte puterea naturală de iubire a femeilor.
Iar la rândul lor, femeile neamului, o invocă dintru începuturi.
Când percepi frumuseţea împlinirii în doi, când celor cărora le este dat
li se întâmplă, coboară Cerul pe pământ.
Devin ei înşişi ca ZEII NEMURITORI.
Danaela, 2011
http://www.orfeu2000ki.ro/izvorul_iubirii/1271.htm
Dragul şi minunatul George Roca, pentru că ţie îţi datorez această mărturisire,
de tine fiind provocată, am să te iau partener de destăinuiri. Am scris mereu
desenând imagini, forme, decriptând sunetele care formau culori în mine şi
apoi le lăsam să plece de cele mai multe ori. Le uitam, rămâneam doar cu
urma unui vag parfum. Mai târziu am început să scriu fraze sau paragrafe
pe caiete, pe foi. Acum câţiva ani, am făcut curat şi le-am pus pe foc.
Dar, scriind am realizat că „ceva” rămâne, că mi-e mai uşor să regăsesc
acea idee în cotloanele minţii, chiar fără a o căuta prin hârtii. De atunci port
mereu un caiet cu mine. Sau scriu pe orice bucăţică de hârtie. A devenit
parte din mine.
Uneori voiam să le aşez unele după altele, sau să stea faţă în faţă, vorbind frumos.
Nu, nu le puneam să se războiască. Dimpotrivă, voiam să se comporte ca domni
şi domniţe. Dacă nu, cu grijă, încet, le ştergeam. Şi să ştii că aveam ceva de lucru!
Aşa că în primele clase, atunci când am început să le adun în caiete, liniuţă cu
liniuţă, să le învăţ sunetele a fost uluitor. Noroc că am avut un învăţător în vârstă,
eram ultima lui promoţie şi cu care mă plimbam povestindu-i despre literele mele.
Albert Hain. Să îi fie ţărâna uşoară! El a înţeles că povestea literelor pentru mine
este o enciclopedie. Firul de iarbă înfăşurat pe deget era litera „O” desigur.
Dar şi soarele. De ce să le cuprind alături de alte litere când EA, litera era
atât de minunată... singură?!
Pentru cine scriu? Anumite texte pentru descifrările tainelor din lumea
sufletului celor care, ca şi mine, caută limpezirea vieţii lor sufleteşti. Este o
modalitate clară de a aborda un subiect. Prima carte a devenit Jurnal!
În lumea spirituală informaţiile sunt multe acum. Cu aşezarea lor spre
înţelegere e dificil. Aici sunt multe de spus. Depinde de ceea ce vreau şi
consider că este necesar să transmit dar şi cui mă adresez. Uneori citesc
pentru un subiect zeci de articole, sau cărţi până ideea pe care o caut
devine clară. Alteori, mă las dusă spre întâlnirile cu imaginile din acele litere
ale copilăriei şi le culeg lăsând să creeze cuvinte şi propoziţii.
Pentru mine sunt două modalităţi de mărturisire prin scris. Cea a stărilor dar
şi cea a transmiterii informaţiilor. Cu transmiterea stărilor mi-e uşor. Obişnuinţa!
Mi-a fost greu cu publicarea lor. Dar am învăţat cu ajutorul persoanelor care
mă citesc să „uit” un pic spaimele şi să mă bucur din toată inima. Ei, cu
transmiterea informaţiilor, învăţăturilor din partea spirituală, deja este altceva.
Intotdeauna a existat hermeneutica textelor, a exerciţiilor, a transmiterii prin gest,
cuvânt, formă, destinate clar unui anumit grup. Dar, mai este ceva. Transmiterea...
pe linie feminină. Mda! Măcar câteva zâmbete tot vor apare citind acum.
Însă consider că e un adevăr. Dogmele impuse (nu numai scrise!) de bărbaţi
au fost considerate chiar deasupra sfinţeniei care este Omul ca bărbat dar şi
ca femeie. Nu intru în amănunte acum, spaţiul pe care îl rezervi ştiu că e limitat şi,
sunt cei care au de spus multe despre operele lor literare. Scriitori contemporani
pe care îi admir din inimă, cu care m-am intersectat pe reţelele literare.
Acum însă, am considerat că pentru ceea ce vreau cu adevărat, e mai bine
să am propriul spaţiu, aşa că mi-am creat un blog. Şi sunt fericită că oamenii
vin şi citesc.
Această apariţie enorm, enorm de trunchiată, diversificată de informaţii,
texte sunt ca palimpsesturile. Iar marea majoritate citesc cel de al doilea,
poate şi al treilea text. La început este bine apoi simţi că mai este ceva.
Aici sunt acum, după ce răzui textele să încerc să le dau mai departe.
Forma contează mult pentru că intelectul bombardat cu atâtea informaţii
s-a dezvoltat enorm dar şi „împrăştierea” printre sisteme spirituale devenite
un fel de modă. Este bine şi aşa, mult mai bine decât înainte. Şi mă bucur
cât de frumoşi sunt oamenii. Iar dacă mi-e dat să le aduc o sămânţă de
cunoaştere, atunci sunt fericită. Nu filozofie, nu abstracţii ci prin explicaţii
simple, chiar şi cu un pic de humor, să dărui o sclipire pe care mulţi
o vor descifra mai bine ca mine.
De asta scriu! Nu mă consider scriitoare în sensul acela clasic, care pentru mine
reprezintă sfinţenie. Este o formă de comunicare... din când în când regăsindu-mi
şi visele mele dragi cu inorogi, sânziene sau flori roşii aşternute pe hârtie.
Mulţumiri tuturor care au un gând de frumos şi bine atunci când citesc şi
rămân o clipă în Taina celor primite.
Cu drag, Danaela
25 iulie 2012
Bucureşti