Predică la Duminica Orbului și Sf.

Impă rați Constantin și Elena

„Iar el a zis: Cred Doamne şi s-a închinat Lui.”

Dreptmăritori credincioși și credincioase, Hristos a înviat!

Duminica de astăzi are o dublă însemnătate. Mai întâi pentru faptul

că Duminca este ziua învierii, iar astăzi ne mintim ne minunea vindecării
Orbului din naștere. Ș i apoi pentru faptul că astăzi îi pomenim pe sfinții
impărați, întocmai cu apostolii cinstiti, Constantin și Elena.
Mai întai o să pun la inima cateva idei despre vindecarea orbului,
care are loc după ce la Sărbătoarea Corturilor 1 Hristos Domnul vorbește
fariseilor de la templu despre dumnezeirea Sa. După aceasta discuţie
iudeii, cuprinşi de mânie, încearcă să-L ucidă cu pietre, însă Iisus iese din
templu și nu departe îl vede pe acest orb din naștere, pe lângă care nu
poate trece nepăsător, ci se apropie să-i dăruiască vederea, darul scump
pe care nu-l primise în viața lui. Din acest orb vindecat Mântuitorul face
un mărturisitor al dumnezeirii Sale - mare dascăl al Bisericii de la care
avem multe de învăţat .
Astfel în linii mari din textul acestei evangheliei observăm pe
deoparte iubirea de oameni a Mântuitorului şi curajul mărturisitor al orbului
vindecat, iar pe de altă parte observăm invidia fariseilor.
Așadar după ce a ieșit din templu, Hristos Domnul a întâlnit pe
marginea drumului un orb care cerșea mila semenilor. Nu vedea pe nimeni
- nici pe părinți, nici pe semeni, nu vedea nimic - nici soarele, nici

1
Sărbătoarea Corturilor este una dintre cele trei mari sărbători evreiești de peste an, alături de Paste si
Cincizecime. Evreii își sărbătoreau șapte zilele alese intre 15 si 22 ale lunii a șaptea (Tisri). prin pelerinaj la
Templu, prin cântece religioase si prin aducerea de jertfe, in semn de recunoștința fata de Iahve, pentru toate
binefacerile primite din partea Lui. Numele acesteia, anume "a Corturilor", se trage de la perioada despre care
aceasta face amintire, anume de perioada locuirii in corturi, de la ieșirea din Egipt si pana la intrarea in
Canaan (cf. Levitic 23, 39-43).
frumusețea naturii și singura lui bucurie era mila semenilor din care el își
asigura minimul necesar pentru a trăi. Acum însă el, care trăia din mila
oamenilor, se întâlnește cu mila lui Dumnezeu, Care îl miluiește altfel
decât îl puteau milui semenii lui.
Şi când Domnul s-a oprit lângă el, ucenicii mirați de starea lui L-au
întrebat pe Hristos: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a
născut orb? Iisus însă le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a
născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Ucenicii, spune Sf.
Chiril al Alexandriei, au întrebat aceasta nu pentru ei ci pentru cei din
neamul lor, pentru că unii credeau greșit că Dumnezeu aruncă asupra lor
păcatele înaintașilor, iar alții susțineau că sufletele oamenilor sunt
preexistente şi astfel suferă pentru păcatele săvârșite înainte de trup.
Prin răspunsul dat, Hristos surpă ambele păreri pentru că Dumnezeu nu
pedepsește în mod nedrept pe copii pentru păcatele părinților și le spune
că acesta s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu.
Adică să cunoaștem prin vindecarea lui puterea lui Dumnezeu, care
vindecă şi dă viață. După ce rosteşte aceste cuvinte Mântuitorul face tină
cu care unge ochii orbului si îl trimite să se spele la scăldătoarea
Siloamului. Trimițându-l să se spele, Hristos a vrut să vădească credința
orbului, care a plecat îndată ce i s-a poruncit fără să știe pe cine are în faţă
şi fără să ceară amănunte. În acest timp Hristos se retrage smerit din faţa
minunii fără să aştepte să fie lăudat nici de oameni și nici de cel vindecat.
Sf. Chiril al Alexandriei observă duhovniceşte şi alte înţelesuri ale gestului
Mântuitorului şi anume
că la început Dumnezeu a creat pe om din ţărâna din care şi acum Hristos
Domnul a făcut tina arătând ca doar El poate restaura natura umană. Apoi

2
scăldătoarea Siloamului devine prefigurarea botezului nostru. Prin botez se
luminează tot omul care vine în lume şi în această lumină vedem lumina lui
Hristos, care luminează tuturor. După ce s-a vindecat însă, orbul își
continuă drama înaintea oamenilor. Unii îl recunoșteau ca fiind orbul ce
mai înainte cerșea, iar alții spuneau ca este o persoană asemănătoare. Ș i
unii și ceilalți l-au întrebat Cum ţi s-au deschis ochii?. Atunci cel ce fusese
orb le povestește că Omul care se cheamă Iisus a făcut tină şi a uns ochii lui,
cum l-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului şi astfel şi-a dobândit
vederea. Ne surprinde faptul că orbul vindecat îl numește pe Iisus -
Omul, însă aceasta se întâmplă pentru că el nu-L văzuse niciodată, ba
chiar poate nici nu–l ascultase, nu a fost prezent la alte vindecări ci
despre El știa doar ce semenii vorbeau în treacăt. Iudeii însă nu se
mulţumesc cu răspunsul modest al orbului şi îl mai întreabă Unde este
Acela? voind de fapt să-L declare vinovat pentru că a pregătit tina în ziua
sâmbetei. În loc să se bucure de semenul lor vindecat consideră cu răutate
că a fost călcată Legea și cuprinși de ura vădită pentru faptul că nu l-au
aflat pe Iisus, îl iau pe orbul vindecat şi-l duc la căpeteniile lor. Acolo,
întrebat fiind, le spune şi lor cum a fost vindecat de Cel pe care ei îl
consideră vinovat pentru că nu păzește ziua sâmbetei. Văzând însă
fariseii că orbul vindecat nu se leapădă de binefăcătorul său, tiranizaţi de
mânie, cheamă pe părinţii lui încercând să-i determine să tăgăduiască
adevărul şi să spună că fiul lor nu s-a născut orb. Se bazau pe faptul că de
frică pentru a nu fi excluşi din sinagogă părinţii orbului vindecat vor
tăgădui adevărul. Aceasta ar fi anulat încrederea mulțimii în Hristos.
Astfel ei mărturisesc că el este fiul lor care s-a născut orb însă despre
minunea vindecării nu vor să relateze ci spun iudeilor că fiul lor este în
vârstă si poate singur să vorbească despre sine. Ei procedează așa pentru
3
a nu fi daţi afară din sinagogă. Au fost biruiţi de frică şi de aceea nu au
voit să spună adevărul că Iisus le-a vindecat fiul.
De multe ori, dreptmăritori creştini, se întâmplă ca din diverse
motive să tăgăduim şi noi adevărul şi să ne comportăm cu laşitate ca şi
părinții celui vindecat. Trebuie însă să învățăm de la curajul celui care
fusese orb și care nu s-a mulțumit să fie doar o mărturie a puterii
vindecătoare a lui Hristos ci el devine un adevărat mărturisitor. Când
din nou este chemat de farisei care încearcă să-l intimideze el le
răspunde: De este păcătos nu ştiu, eu una ştiu că eram orb şi acum văd.
Răspunsul celui ce fusese orb la provocarea fariseilor dovedește că
Hristos odată cu ochii trupului i-a deschis şi ochii sufletului. Ș i orbul
vindecat nu se oprește, ci mărturisește cu și mai mult curaj dumnezeirea
lui Hristos și le spune că și în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde
este, dar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi;
dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi
Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Această preaslăvire a lui
Hristos îi determină în final pe farisei sa-l dea afară din sinagogă.
Către sfârșit, textul evangheliei de astăzi ne atrage atenția cu un alt
fapt şi anume că atunci când orbul vindecat a fost dat afară din sinagogă,
Hristos nu-l lasă singur ci îi iese în întâmpinare şi-l întreabă: crezi tu în
Fiul lui Dumnezeu? Atunci cel ce fusese orb îi răspunde cu o cugetare
sinceră: Cine este Doamne ca să cred în El? La această întrebare Domnul
spune că Cel ce îi vorbește este Fiul lui Dumnezeu. În faţa acestui
răspuns, orbul vindecat îşi mărturiseşte credinţa :
Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

4
 Dreptmăritori creștini,
Evanghelia de astăzi, ne descoperă multe învăţături folositoare
pentru viaţa noastră duhovnicească şi pentru mântuire.
Astfel învățăm cât de importantă este, pe lângă lumina trupească
lumina sufletească, prin ochii credinței având posibilitatea fiecare dintre
noi să-L vedem și să-L primim pe Hristos în viaţa noastră.
De asemenea pornind de la experienţa orbului, care nu vede - dar
crede şi cea a fariseilor, care vad - dar nu cred, încă din lumea aceasta
trebuie să ne dorim să-L vedem pe Dumnezeu în lumina cea neînserată a
Împărăției Sale, când vom trece dincolo din lumea aceasta.
Apoi învățăm că atunci când suntem părăsiți de oameni, Hristos
Domnul ne iese în întâmpinare și ne încurajează, iar dacă noi îl
mărturisim ca Dumnezeu și ne închinăm Lui, avem garanția că nu se va
rușina de noi la judecata lui Dumnezeu.
Să ne străduim aşadar ca fiecare dintre noi să primim vindecare de
orbirea sufletească cu care ne întunecă săvârșirea păcatelor şi să ne
adunăm în cer o zestre de lumină spre slava lui Dumnezeu şi spre
mântuirea noastră Amin.