Predică la Duminica a 4 a după Paști, a slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda

„Rabdă vorba, rabdă fapta, fără nici o-mpotrivire

fără ca să-ți tulburi pacea, fără ca să-ți ieși din fire,
căci răbdarea este lupta sufletului plin de soare
și-ai să vezi cu ce lumină se-ncunună-a ei păstrare.” Traian Dorz

Dreptmăritori creștini, Hristos a înviat!

Perioada de dupa slavita Inviere a Domnului nostru Iisus Hristos ne arata ca El
este izvorul vietii si al sanatatii, izvorul vindecării și al ridicarii noastre din moartea
pacatului si al daruirii vietii vesnice. De aceea in duminica a doua dupa Sfintele Pasti,
Hristos vindeca pe Toma de indoiala spunandu-i: 'Nu fi necredincios, ci credincios!'.
Apoi in Duminica Mironositelor vindeca pe femeile mironosite de teama zicandu-le:
'Bucurati-va, nu va temeti!'. În aceasta duminica vedem pe Mantuitorul Iisus Hristos ca
vindeca un om de paralizie, un slabanog, la scaldatoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum
in Duminica a sasea dupa Pasti vindeca un om de orbire fizica. Aceste vindecari ale
Mantuitorului ne arata puterea Lui dumnezeiasca, dar si multa Lui iubire milostiva fata
de oameni, dorinta Lui de a-i vindeca sufleteste si trupeste, pentru ca pacatul este o
boala a sufletului care adesea atrage dupa sine si boli ale trupului.
Sunt oameni care sufera nu ca urmare a pacatelor, ci ca urmare a faptului ca
Dumnezeu vrea sa se preaslaveasca prin ei. Acesta este și diferența dintre minunea
vindecării slăbănogului din Capernaum, din duminica a 2 a din Postul Mare, când
Mântuitorul vrea să arate puterea și importanța rugăciunii făcută pentru aproapele
nostru. Cu alte cuvinte, jertfa pe care noi o facem cu inimă curată pentru un om aflat în
nevoie, în necaz sau într-o suferință, este bine primită în fața lui Dumnezeu, chiar dacă
acel om în cauză, nici măcar nu și-a dorit acel ajutor. Iar prin vindecarea slăbănogului
de la Vitezda se urmărește preaslăvirea lui Dumnezeu prin această lucrare minunată.
De multe ori păcatul, este asociat cu boala trupească. Și în Evanghelia de astazi
ni se arată o legatura dintre pacat si boala, pe care Mantuitorul Iisus Hristos o spune
celui vindecat de boala in mod foarte discret, ca un duhovnic care doreste sa salveze și
să-l recupereze pe cel pacatos, fara sa-l umileasca. El nu il cearta, ci il avertizeaza pe
cel care a fost vindecat zicandu-i in templu: 'Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu
mai pacatuiesti pentru ca sa nu-ti fie tie mai rau'. Aceasta n-o spune tare de fata cu
oamenii, ci doar fata in fata cu slăbănogul care a fost vindecat. Aici avem modelul

1
convorbirii dintre duhovnic si omul care se pocaieste pentru pacatele lui si doreste sa se
vindece de pacat si de boala.
Mantuitorul Iisus Hristos merge la scaldatoarea Vitezda pentru a vindeca un om,
care de treizeci si opt de ani suferea si astepta milostivirea si ajutorul lui Dumnezeu. Nu
cunoastem ce pacat a savarsit el pentru care suferea atat de mult. Vedem, insa, ca, pe
langa suferinta lui, se adauga singuratatea pe care o traieste el si neajutorarea lui din
partea celor care sunt prezenti acolo. Slabanogul sau paralizatul de la scaldatoarea
Vitezda, care in limba ebraica a Vechiului Testament insemneaza 'casa milei' sau 'casa
indurarii', este singur. Cand Iisus il intreaba: 'Vrei sa te vindeci?', el ii raspunde: 'Nu am
om care sa ma ajute, sa ma introduca in scaldatoare si totdeauna altul o ia inaintea mea
pana cand ajung eu', adica pana ce ajungea el tarandu-se spre apa. Treizeci si opt de ani
de suferinta si de multa singuratate, in timp ce atata lume se imbulzea in jurul lui. Nu
singur in singuratate, ci singur intr-o multime de oameni. Aici este mirarea sau
paradoxul. El nu traia in pustie, izolat in casa, ci el se afla printre multi bolnavi insotiti
de prieteni sau de membri ai familiei care erau sanatosi, dar fiecare se ocupa doar de
bolnavul lui si, indata ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa sa ajute pe
bolnavul care nu are pe nimeni.
Spre acest om care nu avea pe nimeni a venit Dumnezeu, Iisus-prietenul tuturor.
Pentru că acest bolnav intru rabdare desavarsita si intru speranta neintrerupta astepta zi
de zi momentul in care sa ajunga inaintea celorlalti in scaldatoare pentru a fi vindecat si
el, si pentru ca desi erau oameni multi in jurul lui si nu se gasea un om care sa-l ajute,
atunci Iisus S-a apropiat de el, apreciind multa lui pocainta și răbdare. Indata
slabanogul i-a raspuns: 'Doamne, nu am om care sa ma ajute sa intru in scaldatoare'.
Prin aceasta el de fapt a exprimat si o cerere, nu a dat numai o explicatie. Deodata cu
dorinta de vindecare a spus ca nu se poate vindeca fiindca nu este nici un om care sa-l
ajute. Cu alte cuvinte, el are acum speranta ca Iisus este Omul care il poate ajuta sa
intre in scaldatoare dupa tulburarea apei de catre inger, dar, spre surprinderea sa,
Mantuitorul nu a venit ca sa-l ajute sa intre in scaldatoare, ci sa-l vindece direct prin
cuvant. Vazand dorinta lui si multa lui rabdare, Mantuitorul Iisus Hristos i-a zis:
'Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla'. Plin de credinta ca ceea ce i se spune sa faca el
poate face in clipa aceea, paralizatul de la scaldatoarea Vitezda s-a ridicat, el care nu se
2
putea nici macar tari pana langa scaldatoare cu forte proprii, a luat asternutul pe care
statea el si a inceput sa umble. Intre timp insa, Mantuitorul Hristos S-a facut nevazut.
Vindecarea aceasta care a avut loc intr-o zi de sambata l-a bucurat foarte mult pe
cel ce suferea, dar vindecarea i-a intristat pe cei ce invidiau pe Iisus ca face minuni si l-
au mustrat pe acest om vindecat zicandu-i de ce se face aceasta sambata, iar el,
recunoscator fata de Cel ce l-a vindecat, a zis marturisindu-L: 'Cel ce m-a vindecat mi-a
zis: scoala-te, ia-ti patul tau si umbla', si au intrebat: 'Cine este Acela?' Iar slabanogul
nu a stiut sa raspunda cine este omul care l-a vindecat. Sfantul Ioan Gura de Aur, spune
ca nu atat de mult ii deranja faptul ca a fost vindecat sambata acest om paralizat, ci
faptul ca s-a facut minunea. Din invidie ascunsa sub paravanul respectarii sambetei, ei
au cazut cu reprosuri asupra acestui paralizat care a fost vindecat de catre Iisus.
Mantuitorul, vindecand pe acest slabanog sambata, a vrut sa ne arate ca tot timpul
trebuie sa savarsim binele, si in zi de lucru, si in zi de sarbatoare, sa aratam iubire
milostiva, ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi, celor singuri. De ce? Pentru ca atunci
cand aratam milostenie si bunatate fata de cei care au nevoie de ajutorul nostru,
preamarim pe Dumnezeu Cel milostiv si bun. Evanghelia ne mai arata inca o virtute a
acestui om, si anume recunostinta sa adusa lui Dumnezeu. El nu a stiut cine este Omul
care L-a vindecat, dar a simtit ca vindecarea s-a facut cu puterea lui Dumnezeu si el,
indata ce a putut umbla, a mers spre templu sa multumeasca lui Dumnezeu pentru
vindecare. Si tocmai acolo, in templu, L-a intalnit pe cel necunoscut, pe Iisus. S-au
intalnit amandoi din nou in templu, si Mantuitorul ii spune: 'Iata, te-ai facut sanatos. De
acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie mai rau' (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul
care fusese vindecat a inteles ca Cel care l-a vindecat era in fata lui din nou si si¬a
descoperit identitatea, a spus cine este El, si anume Iisus din Nazaret. Dupa acest
moment, cel vindecat a iesit din templu si a spus iudeilor cine l-a vindecat. Cu alte
cuvinte, acest paralizat care a fost vindecat devine nu numai recunoscator fata de
Dumnezeu, ci devine si un marturisitor al lui Hristos si al lucrarii lui Dumnezeu prin
minunile pe care Hristos Domnul le savarseste.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in comentariul la Evanghelia dupa Ioan, spune ca acest
om bolnav ne invata multa rabdare fara cartire; el nu se revolta, nu se razvrateste
impotriva lui Dumnezeu, nu carteste, ci sufera intru rabdare, dar si intru nadejde. Desi
3
atatia oameni erau in jurul lui si nimeni nu l-a ajutat niciodata, el nu ii judeca pe
ceilalti, nu se plange zicand ca ceilalti sunt niste egoisti, nu-i vorbeste de rau pe cei care
ar fi putut sa-l ajute si nu l-au ajutat si rabda intru speranta, rabda si asteapta, si aceasta
rabdare a lui intru smerenie si intru speranta, fara cartire si fara a judeca pe altii, fara sa
carteasca impotriva lui Dumnezeu si fara sa judece pe cei din jur, a fost socotita lui ca
pocainta.
Iubiți Credincioși,
Deseori am auzit următoarele afirmații, mai ales la părinții noștri, dar și la
dascălii și profesorii noștri: Te rog să ai răbdare! Fă cu răbdare! Fii mai răbdător!
Mama are răbdare pentru ca pruncul să fie pregătit să cunoască lumea aceasta, apoi tot
cu răbdare așteaptă ca puiul să gângurească, să zâmbească și apoi să meargă singurel în
picioare. Nu stiu câți dintre Dumnevoastră v-ați gândit că dintre toate vietățile
pământului, omului îi trebuie cel mai mult timp pentru a putea merge în picioare – deci
încă de prunci exersăm răbdarea, pe care însă cei mai mulți dintre noi o pierdem pe
parcursrul vieții.
Câtă răbdare arată dascălii noștri... întâi să ne cunoască, să ne așeze stiloul în
mână, să ne arate cum să aruncăm mingea la coș, să alergăm sau să sărim. Toate
acestea se fac cu multă răbdare.
Răbdarea este de mai multe feluri: este răbdarea obișnuită care este prezentă la
mai toți oamenii, apoi există îndelunga răbdare, acea calitate care conferă capacitatea
de a suporta un timp îndelungat anumite neplăceri și mai există răbdarea pe care au
avut-o sfinții în suferințele lor îndurate pentru credință: fără cârtire, fără dezamăgire,
manifestată doar prin bucurie și credință.
Răbdarea este de fapt, nerenunțarea la renunțare. Atunci când simți că totul e
pierdut, să mai aștepți puțin, să vezi care este planul lui Dumnezeu cu tine. Apostolul
Pavel îl numește pe Domnul „Dumnezeul răbdarii”, căci răbdarea izvorăște din iubire,
iar Dumnezeu euste iubirea supremă. Și tot Sf. Pavel ne îndeamnă: Cu toată smerenia
şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire (Ef 4, 2). Iată
că această virtute aste atât de necesară astăzi, în secolul vitezei… ea ne face să ne
bucurăm de lucrurile mărunte și simple căci tocmai în ele stă adevărata frumusețe a
vieții. Dumnezeului nostru Slavă! Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
4