Evanghelia Duminicii a doua a Postului Mare ne arată în mod deosebit

puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Marcu 2, 1-12). El

vindecă un paralitic sau un om paralizat - numit slăbănog, în limbajul
Evangheliei. Însă, înainte de a-l vindeca, Iisus-Domnul îi spune slăbănogului:
'Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale' (Marcu 2, 5). Mântuitorul Iisus Hristos în
mod voit a zis mai întâi: 'Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale', pentru a arăta că El
nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul, adică Fiul lui Dumnezeu Care S-a
făcut Om pentru a mântui pe oameni de păcate şi de moarte. Această putere de a
ierta păcatele pe care o are numai Dumnezeu le-o dăruieşte după Învierea Sa şi
ucenicilor Săi, zicând: 'Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi
iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute' (Ioan 20, 22-23).
Puterea de a ierta păcatele este şi o putere vindecătoare. Mântuitorul Iisus
Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza
păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: 'Scoală-te, ia-ţi
patul tău şi mergi la casa ta!' (Marcu 2, 11).
Prin urmare, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat şi boală. Desigur,
nu toate bolile sunt urmarea păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de
Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea
noastră trupească mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură
de Aur spune în acest sens că, deşi majoritatea bolilor trupeşti sunt urmări ale
păcatelor, totuşi, sunt şi boli îngăduite de Dumnezeu pentru a evidenţia răbdarea,
credinţa şi smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov.
Uneori, boala cuiva este o pedagogie sau 'rânduială' tainică a lui
Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii, o lucrare pe care o înţelegem abia mai
târziu, ca având o semnificaţie necunoscută în timpul suferinţei înseşi. Totuşi, în
Evanghelia de azi este evident că Mântuitorul mai întâi spune: 'Fiule, iertate îţi
sunt păcatele tale', şi apoi 'Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta'. Nu ştim
ce păcate a săvârşit acest om paralizat, însă vedem că Mântuitorul Iisus Hristos
este Duhovnicul desăvârşit care nu divulgă păcatele ascunse ale celui ce vine la
El pentru vindecare. El îi spune: 'Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale', dar nu
pomeneşte care păcate anume. Hristos Domnul îi iartă păcatul, dar nu-l ceartă pe
păcătosul deja umilit sau certat de suferinţa bolii sale. Astfel, dintr-un rob al
păcatului, de care s-a pocăit prin suferinţă, slăbănogul devine, prin iertare şi
vindecare, fiu al iubirii divine părinteşti. De aceea, Iisus îi spune: 'Fiule, iertate
îţi sunt păcatele tale!'
Să ne vindecăm de boala păcatului şi să ajutăm pe cei bolnavi
Evanghelia de astăzi ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea
păcatelor şi de vindecarea sufletului de păcatele cunoscute de alţii şi de cele
necunoscute de ei, dar cunoscute de Dumnezeu şi de noi înşine. În acest sens,
spovedania este secretă sau tainică, pentru că numai Dumnezeu-Doctorul şi
păcătosul-pacient sau penitent ştiu cu adevărat cât de mari sau cât de multe sunt
rănile sufletului celui care se pocăieşte şi cere milostivirea lui Dumnezeu,
Părintele ceresc.
 Însă Evanghelia acestei duminici ne mai arată ceva esenţial pentru viaţa
creştină, şi anume: vindecarea acestui slăbănog sau paralizat nu se dăruieşte la
cererea lui, pentru că el nu se mai putea exprima şi nici nu putea veni singur la
Hristos, ci el primeşte vindecarea mai ales pentru credinţa celor ce l-au adus la
Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-l vindece.
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune: 'Şi, văzând Iisus
credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale'. Evanghelia
nu spune 'văzând credinţa lui', ci 'văzând credinţa lor'! Prin aceasta, vedem cât
de folositoare pentru vindecarea cuiva este şi credinţa altora, nu numai a lui
personală. Când credinţa noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când
sufletul nostru este 'paralizat' de păcat, atunci de mare folos ne este prezenţa
celor credincioşi şi milostivi, prezenţa şi ajutorul celor ce au credinţă mai
puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi
şi sănătate a sufletului mai bună decât a noastră. Vedem aici taina Bisericii.
Aceşti patru oameni credincioşi care aduc la Iisus pe omul paralizat reprezintă
Biserica ce se roagă nu doar pentru cei prezenţi la rugăciunea ei, ci şi pentru cei
suferinzi, pentru cei robiţi, captivi sau întemniţaţi, pentru călători, pentru toţi cei
ce au nevoie de ajutor, pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor şi pentru
pacea a toată lumea. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne îndeamnă să săvârşim fapta
cea bună ajutând pe alţii să se vindece, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.
Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia iubirii, ne
îndeamnă, mai ales acum în Postul Mare, ca pe lângă mărturisirea păcatelor prin
spovedanie, să săvârşim şi fapte de milostenie, să ajutăm pe cei bolnavi şi să ne
rugăm pentru toţi oamenii pe care-i vedem că suferă, să fim responsabili pentru
noi, pentru familiile noastre.
Astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Grigorie
Palama, mitropolitul Tesalonicului în secolul al XIV-lea, ca sfânt și dascăl al
rugăciunii. El a fost dascăl, lucrător și apărător al neîncetatei rugăciuni a lui
Hristos.
Sfântul Grigorie Palama este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie
și în duminica a doua din Postul Mare. S-a născut la Constantinopol, în toamna
anului 1296. Era cel mai mare dintre frații săi, Macarie și Theodosie, și surorile
sale, Epiharis si Theodota. La vârsta de 20 de ani, tânărul Grigorie s-a călugarit
la mânăstirea Vatoped, din Muntele Athos. Din cauza incursiunilor turcilor din
anul 1326, se va muta la Tesalonic, împreună cu 12 monahi isihaști, unde va fi
hirotonit preot. Își va continua viața de asceză, împreună cu cei 12 călugări, într-
un schit de pe muntele de lângă Veria: cinci zile pe săptămână petrecea în
rugăciune și post, fără să se întâlnească cu nimeni, iar sâmbăta și duminica
cobora în mijlocul fraților și al credincioșilor, slujind Sfânta Liturghie și
predicând. Sfântul Grigorie Palama vorbește de posibilitatea cunoașterii și a
unirii cu Dumnezeu. El afirmă că nu există natură (ființă) nelucrătoare, care să
nu se manifeste în afară prin energii. Numai inexistența este nelucratoare și
neenergetică. Orice persoană care are natură proprie poate fi cunoscută prin
manifestările ei. Sfântul Grigorie vede în lucrările lui Dumnezeu relațiile lui cu
altceva, deci relațiile cu lumea creată. Natura dumnezeiască nu este însă relație,
fiind asezată peste toate. Sfântul Grigorie Palama a apărut în disputele teologice
ca apărător al monahilor isihaști. Acești monahi, îndeletnicindu-se cu lucrarea
trezviei și a rugăciunii neîncetate, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluiește-mă pe mine păcătosul!", vedeau lumina necreată a lui Dumnezeu.
Adversarii isihaștilor negau posibilitatea vederii lui Dumnezeu, spunând că
Dumnezeu nu poate fi văzut de către om. Respingând distincția dintre ființă și
energii în Dumnezeu, și astfel excluzând orice posibilitate de comuniune reală a
omului cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie a răspuns că isihaștii nu văd Ființa lui
Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Ființa Lui.
În 1368, Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la Sinodul din
Constantinopol. Pentru lupta dusă contra ereticilor şi pentru teologia sa
profundă, contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un ‘al doilea
Atanasie’ (referirea este la Sfântul Atanasie cel Mare). La câţiva ani după
moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în
Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376) – care a scris
viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia -, iar pomenirea lui se face în chip
aparte în a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii
triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.
Aşadar să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al
trupurilor noastre, să ne dăruiască tuturor bucuria vindecării şi bucuria de a
deveni mâinile iubirii Sale milostive care alină suferinţa celor bolnavi, aducând
speranţă şi pace în viaţa lor, spre slava Preasfintei Treimi. Amin.