Sfanta Evanghelie de azi (Luca 17, 12-19) ne spune ca la intrarea intr-un sat Iisus Hristos a

fost intampinat de 10 leprosi. Acestia stateau departe, asa cum prevedea Legea (Leviticul 13, 45:
Leprosul, cel ce are această boală, să fie cu hainele sfâşiate, cu capul descoperit, învelit până la buze,
şi să strige mereu: necurat! necurat!). Acesti 10 leprosi, vazandu-L pe Iisus au inceput sa strige:
Iisuse, Invatatorule fie-ti mila de noi!. Cu adevarat acesti oameni era vrednici de mila. Lepra era o
boala teribila in acea vreme, care aducea pe langa durerea in sine a acesteia, un adaos de suferinta
sufleteasca si de umilinta. Leprosii trebuiau sa stea departe de cei sanatosi, departe de mangaierea
pe care le-ar fi putut-o aduce familia, cei apropiati, practic erau exclusi din societate (lepra fiind o
boala contagioasa). Intr-un fel erau departe si de Dumnezeu, fiindca erau exclusi si de la templu si de
la sinagoga (jertfa lor fiind considerata intinata), departe si de demnitatea de om, ei fiind siliti sa
traiasca in conditii inumane: in morminte, infomentati si insetati, siliti sa-si cerseasca hrana zilnica,
obligati atunci cand se apropiau de semnii lor sa indure umilinta de a se autodenunta cu glas tare:
Necurat! Necurat!

Asadar, leprosii implorau mila. Desi Il numesc pe Iisus Rabi, adica Invatatorule, pentru ei Iisus
insemna mai mult decat un simplu om. Auzise cu siguranta despre faptele minunate pe care le facea.
In plus el facuse o minune chiar in acea zona unde se aflau leprosii, il inviase pe tanarul din Nain,
minune despre care cu siguranta auzise si ei. De aceea leprosii nu cer de la Iisus o simpla milostenie
ci pur si simplu vindecarea de boala: “Asa cum ai inviat pe tanarul din Nain, vindeca-ne si pe noi”
gandeau probabil leprosii. Aveau asadar credinta ca Domnul ii poate vindeca.

Totusi sa luam aminte ca acesti leprosi spre deosebire de alti bolnavi tamaduiti nu sunt
vindecati pe loc. De pilda leprosul din Evanghelia dupa Matei (8, 1-4) este vindecat imediat dupa
cererea sa si prin atingere directa: “Si Iisus intinzand mana, S-a atins de el zicand: Voiesc curateste-
te. Si indata s-a curatat lepra lui”. Cei 10 leprosi sunt trimisi sa se arate preotilor. Desigur leprosii
stiau ca potrivit legii preotii sunt cei care au autoritatea de a constata vindecarea lor. Stiau asadar ca
sunt trimisi spre vindecare.

Totusi aceasta trimitere le pune la incercare credinta si ascultarea. Pentru ca o credinta care
nu este urmata de ascultare nu se poate numi credinta. Si leprosii dovedesc intr-adevar credinta
lucratoare prin ascultare.

In timp ce ei implineau cuvantul Domnului s-au vindecat. Dar numai unul din cei 10 leprosi
ne spune Sfanta Evanghelie “s-a intors cu glas mare, slavind pe Dumnezeu si a cazut cu fata la
pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I”. La aceasta Domnul rosteste un cuvant devenind de
atunci celebru: “oare nu 10 s-au curatit? Dar cei 9 unde sunt?”. Acest “unde sunt” ne aminteste de
acel “Adame unde este?” rostit de Dumnezeu la Creatie, indata dupa pacatul lui Adam. Simtim aici
repetandu-se asadar experienta amara a lui Dumnezeu cu omul mereu nerecunoscator. De atunci
parca Dumnezeu a ramas cu aceasta intrebare pe buze: “Omule unde esti? De ce nu te intorci sa dai
slava pentru atata bine ce ti s-a facut?”

Deobicei omul fara suflet, fara ideal, orice binefacere ar primi de la Dumnezeu sau de la
semni este nerecunoscator, este indiferent, uita sau ocoleste pe cel cu bunavointa. Cei 10 leprosi
vindecati sunt de fapt categoriile de oameni sau tipologii ale noastre, care primim atatea curatiri,
tamaduiri, ferire de necazuri si nevoi prin Tainele Bisericii si slujbele preotilor, dar uitam sa
multumim deoarece alte preocupari ne opresc sau ne fac sa ocolim pe binefacatori, sa-I evitam
pentru a le multumi.

Desi vindecarea de boala trupeasca a leprei ocupa un spatiu important in relatarea minunii,
accentual cade totusi pe finalul ei. Cei vindecati de Mantuitor s-au dus la casele lor, toti din familie i-
au primit cu satisfactie, a ramas vie imaginea vindecarii, ca si bucuria revederii, dar cu timpul s-a
sters totul, parca nu se petrecuse nimic, fiecare isi vedea de treaba sa. Numai unul dintre acestia s-a
intors plin de recunostinta la Iisus, multumindu-I pentru tot binele facut. Acesta era de alt neam, era
un samarinean si doar lui, Iisus ii spune: “Scoala-te si du-te. Credinta ta te-a mantuit”. Aici cuvantul
mantuire inseamna mai mult decat a fi vindecat de o boala trupeasca. El indica si o vindecare
sufleteasca. Si ceilalti 9 leprosi s-au vindecat de boala trupeasca. Dar numai atat. Ei s-au intors la
viata lor lumeasca, au ramas bolnavi de lepra nerecunostintei, de intunecime sufleteasca si nimicie
omeneasca.

Samarineanul spre deosebire de cei 9 a primit si vindecarea sufleteasca, s-a ridicat la o viata
spiritual. A descoperit prin credinta, ascultarea si neaparat prin atitudinea sa de multumire, legatura
cu Dumnezeu. Acest samarinean ce a cazut cu recunostinta la picioarele lui Iisus, cand s-a ridicat era
un alt om.

De fapt acesta a fost si este scopul tuturor minunilor Domnului: vindecarea spirituala. Si in
general, in majoritatea cazurilor acesta este si scopul bolilor si al incercarilor din viata noastra:
Domnul doreste manutirea vietii noastre.

Dar ce ciudat. Putini stim parcurge toate etapele vindecarii: credinta, ascultarea si
multumirea. Indeosebi increderii noastre in puterea vindecatoare a Domnului trebuie sa-I urmeze
ascultarea. Drumul ascultarii inseamnand adeseori rabdare, osteneala, smerenie. Domnul nu ne
vindeca indata ce L-am rugat. Ne trimite pe drumul increderii si al ascultarii. Si putini mergem pe
acest drum, dar si mai putini stim a trai in starea de recunostinta si multumire fata de Domnul. Si
pentru ca doar samarineanul recunoscator a primit darul mantuirii desi si ceilalti bolnavi au crezut si
au ascultat, tocmai de aceea starea de multumire fata de Domnul ne apare ca fiind si mai importanta
in lucrarea manturii noastre. Multumirea este deci starea fireasca a crestinului. Sa nu uitam ca Taina
Sfintei Impartasanii se mai numeste si Euharistie, care este un termen grecesc si inseamna
Multumire. Poporul crestin este un popor ce multumeste. Si pentru ce multumim?

La Sfanta Liturghie dupa ce preotii binecuvinteaza pe credinciosi: “Sus avem inimile” spunem
“Sa multumim Domnului” si atunci in taina preotul se roaga asa: “Cu vrednicie …”

Asadar crestinul multumeste in primul rand pentru Creatie, pentru Rascumparare si pentru
Imparatia ce va avea sa fie.

Un om care nu simte izvorand din adancul sufletului sau “cantecul” de multumire si de slava
fata de Cel prin care traieste prin care se mantuieste trebuie sa se intrebe cu seriozitate: “Sunt eu
oare crestin cu adevarat?”.

Vindecarea celor 10 leprosi, ne invata sa ne rugam. Ne invata ca Domnul asculta rugaciunile

Deobicei noi facem numai rugaciuni de cerere. Noi credem ca trebuie sa-I comunicam lui
Dumnezeu numai cele de care avem nevoie. Prin aceasta ne inscriem printre cei 9 leprosi. Ca sa fim
asemenea celui unul care s-a intors, trebuie sa facem si rugaciuni de slava lui Dumnezeu pentru tot
ce ne da si rugaciuni de multumire. Sa-L binecuvantam pe Dumnezeu si sa ii binecuvantam pe toti ce
ne fac bine.

Ce inseamna a binecuvanta? A vorbi de bine, acere harul lui Dumnezeu, a chema pe Fiul lui
Dumnezeu in viata noastra.
 Poporul nostru cel binecredincios intotdeauna a adus multumire pentru toate binefacerile
primite. Bisericile noastre ortodoxe sunt lacasuri de inchinare dar in acelasi timp de lauda si
multumire adusa lui Dumnezeu.

Recunostiinta este o “floare rara” spune un proverb roman, dar cel ce ofera floarea aduce
multumire si rod bogat. Poporul nostru condamna cu ironie pe cei nerecunoscatori, zicand: “S-au
vazut cu sacii in caruta” - dar caruta nu se stie cat rezista si atunci pierd si sacii.

Sa fim asadar ca samarineanul plin de recunostinta, multumind lui Dumnezeu pentru toate,
cerandu-I binecuvantare cu rugaciune sincera si adevarata insotita de semnul Sfintei Cruci. Sa
multumim tuturor binefacatorilor nostri, parintilor, profesorilor, medicilor, dar sa nu uitam niciodata
pe Domnul milelor si al indurarilor si al iubirii de oameni Caruia I se cuvine slava, cinstea si inchinarea
in veci vecilor Amin!