Inmultirea painilor - predica partiala † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Site:ziarullumina.ro

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-8-dupa-rusalii/inmultirea-painilor-136922.html
Evanghelia Duminicii a VIII-a dupa Rusalii - Inmultirea painilor
"In vremea aceea Iisus a vazut multimea de oameni si I S-a facut mila de ei si a
vindecat pe bolnavii lor. Iar cand s-a facut seara, ucenicii au venit la El si I-au zis: Locul este
pustiu si vremea, iata, a trecut; deci, da drumul multimilor ca sa se duca in sate sa-si cumpere
mancare. Iisus insa le-a raspuns: N-au trebuinta sa se duca; dati-le voi sa manance. Iar ei I-au
zis: Nu avem aici decat cinci paini si doi pesti. Si El a zis: Aduceti-Mi-le aici. Si poruncind sa
se aseze multimile pe iarba si luand cele cinci paini si cei doi pesti si privind la cer, a
binecuvantat si, frangand, a dat ucenicilor painile, iar ucenicii, multimilor. Si au mancat toti si
s-au saturat si au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline. Iar cei ce
mancasera erau ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii. Si indata Iisus a silit pe
ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul
multimilor."(Matei 14,14-22)

Primul inteles duhovnicesc al Evangheliei de astazi este indemnul de-a cauta mai intai
hrana sufleteasca, dobandita prin intalnirea omului cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus
Hristos. De aceea, Biserica Ortodoxa a randuit sa nu mancam si sa nu bem nimic inainte de
participarea la Sfanta Liturghie, ci, in stare de post, sa ascultam cuvantul lui Hristos-
Dumnezeu si sa ne impartasim cu Preacuratul Sau Trup si cu Preascumpul Sau Sange, "spre
iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului". In acest mod, aratam intaietatea
valorii sufletului fata de trup, adica suntem mai intai fiinte spirituale si apoi fiinte biologice.
Iar ca fiinte rationale si duhovnicesti, inteligente si iubitoare, pretuim mai intai legatura vie cu
Dumnezeu-Izvorul vietii vesnice si apoi lucrurile materiale.

In al doilea rand, invatam din Evanghelia acestei Duminici ca Mantuitorul Iisus

Hristos nu desparte hrana duhovniceasca de cea trupeasca. Da intaietate hranei sufletesti,
duhovnicesti, dar nu uita ca omul este si trup. Din raspunsul dat de Mantuitorul ucenicilor Sai
- "Dati-le voi ca sa manance!" (dupa interventia acestora de a slobozi multimile, pentru a-si
gasi hrana in satele din imprejurimi), invatam ca Biserica trebuie sa aiba grija si de omul
flamand. Luati prin surprindere, ucenicii I-au spus Mantuitorului ca nu pot hrani atata
multime, intrucat au doar cinci paini si doi pesti.

Cand a aflat ca ucenicii au totusi putina hrana, Mantuitorul Iisus Hristos a luat in
mainile Sale cele cinci paini si doi pesti si, prin binecuvantare, a inmultit painile si pestii,
pentru a le oferi multimii oamenilor adunati in jurul Lui. Vedem, asadar, ca fiecare dar pe
care-l aduc oamenii la intalnirea cu Hristos, la biserica, oricat de mic sau de putin ar fi el,
cand se binecuvanteaza, devine o mare bucurie pentru cei multi. Din acest motiv, inca din
veacurile primare, exista practica de a se aduce la biserica, pentru binecuvantare, pe langa
painile pentru Euharistie, si ceva hrana pentru cei saraci si cei bolnavi. In acest mod impreuna
cu Liturghia s-a dezvoltat filantropia. In acelasi timp cu slujirea liturgica din biserica s-a
organizat si slujirea de ajutorare a celor saraci, orfani, bolnavi si batrani. Deci filantropia,
numita si opera de caritate a Bisericii, isi are radacina in iubirea milostiva a lui Dumnezeu
aratata lumii in Iisus Hristos, Capul Bisericii.

Cele cinci paini aduse la intalnirea cu Hristos au devenit simbolul painilor folosite la
slujba Proscomidiei, adica la pregatirea Darurilor pentru Sfanta Euharistie, dar si simbol al
painilor de la slujba Litiei.

Exista, desigur, un inteles duhovnicesc si mai tainic al acestei Evanghelii, si anume

inmultirea painilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos prefigureaza si Taina Sfintei Euharistii,
prin care se manifesta iubirea nemarginita si vesnica a lui Hristos pentru oameni. In Liturghia
ortodoxa, la putin timp dupa sfintirea Darurilor euharistice (a painii si vinului), preotul ridica
Agnetul si zice: "Se frange si Se imparte (daruieste) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frange si
nu Se desparte (divide), Cel ce Se mananca pururea si niciodata nu Se sfarseste, ci pe cei ce se
impartasesc ii sfinteste" (Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur). Desi ne impartasim doar cu o
particica din Trupul lui Hristos, primim totusi pe Hristos intreg.

Inainte de minunea inmultirii painilor si a pestilor, Hristos Domnul a vindecat pe toti

bolnavii care au fost adusi la El. Acum vindecarea sufletului si trupului se daruieste insa mai
ales prin iertarea pacatelor. De aceea Sfanta Taina a marturisirii si iertarii pacatelor trebuie
savarsita inainte de Sfanta Euharistie. Mai precis, inainte de primirea Sfintei Impartasanii
trebuie sa ne pocaim. De ce? Pentru ca Sfanta Taina a Pocaintei sau a Spovedaniei este o
icoana a Judecatii de Apoi, cu deosebirea insa ca toti cei ce se judeca sau se acuza pe ei insisi
aici si acum nu vor mai fi judecati sau osanditi atunci. Iar Sfanta Euharistie este o icoana si o
pregustare a pranzului sau a comuniunii din Imparatia lui Dumnezeu ("Da-ne noua sa ne
impartasim mai deplin in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale" – spune preotul ortodox intr-o
rugaciune de dupa impartasanie). Prin pocainta, haina sufletului se curata de pacate si devine
"haina de nunta", de comuniune sfanta cu Dumnezeu.

Aratand ca numai daca ne pocaim de pacate putem sa ne curatim si sa pregustam din

viata vesnica, impartasindu-ne din Sfanta Euharistie, scrierea apostolica numita Didahia (care
dateaza din secolul I) spune despre pocainta: "Marturiseste-ti pacatele in biserica si nu te duce
la rugaciune cu cuget rau" (cap. 4, 6), iar despre impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
spune: "De este cineva sfant, sa se apropie; de nu este, sa se pocaiasca" sau: "Duminica
adunati-va, frangeti painea si savarsiti Sfanta Euharistie, dupa ce mai intai v-ati marturisit
greselile, pentru ca sa fie curata jertfa voastra. Iar oricine este certat cu aproapele sau sa se
impace cu el, pentru ca sa nu se pangareasca jertfa voastra" (cap. 14, 1-2).
 Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor - Pr. Vasile Gordon

https://doxologia.ro/predici/predica-la-duminica-viii-dupa-rusalii-inmultirea-painilor-
pr-vasile-gordon

Cuvintele din titlu aparţin Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au fost rostite cu
prilejul înmulţirii pâinilor în pustie, eveniment relatat de Sfântul Evanghelist Matei (14, 14-
22), minune amintită în fiecare an în duminica a 8-a după Rusalii.

Am ales-o spre duhovnicească zăbovire, în intenţia de a invita pe toţi ascultătorii noştri

să mediteze la unul din mesajele ei, pe care-l socotim cel mai aproape de realităţile cotidiene,
acela al datoriei creştine de a hrăni spiritual şi material pe toţi cei înfometaţi cu sufletul şi cu
trupul.

Pentru o înţelegere limpede va fi nevoie, desigur, de recitirea celor nouă versete ale
Evangheliei... .

Amintim faptul că într-una din zile, aflându-se lângă Marea Galileii, Iisus vorbea unei
mari mulţimi de bărbaţi, femei şi copii, de faţă fiind şi ucenicii, săvârşind şi vindecări pentru
bolnavii aduşi acolo. Cuvântul Său a fost atât de fascinant, prezenţa Sa atât de plăcută şi
binefăcătoare, încât cei de faţă n-au realizat că ziua trecuse şi că seara era aproape, uitând de
casă, de mâncare, de orice altă grijă.

Singura grijă era să audă fiecare cuvânt rostit de Mântuitorul şi să fie lângă El, cât mai
aproape posibil. Sesizând într-un sfârşit că soarele cobora spre asfinţit, ucenicii I-au zis:
„Locul este pustiu şi iată că vremea a trecut; dă drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate să-şi
cumpere mâncare”. Răspunsul Mântuitorului i-a surprins, însă, pe ucenici: „Nu trebuie să se
ducă; daţi-le voi să mănânce!”.

I-a surprins, pentru că ei nu aveau altceva de mâncare decât cinci pâini şi doi peşti, iar
cei care trebuiau ospătaţi numărau „cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii”, ceea ce
înseamnă că puteau fi peste zece mii de guri.

Evanghelistul descrie, mai departe, minunea săvârşită: înmulţirea pâinilor şi a peştilor,

săturarea tuturor celor de faţă şi strângerea a douăsprezece coşuri cu firimituri (douăsprezece
coşuri purtate apoi de apostoli ca mărturie a minunii, zice Sfântul Ioan Gură de Aur).

Să reţinem, în chip deosebit, că după ce Iisus a înmulţit pâinile şi peştii, ucenicii au

fost cei care le-au împărţit mulţimilor. Din mâna lor au primit hrana care i-a săturat,
împlinindu-se, astfel, porunca „Daţi-le voi să mănânce!”.

Ca şi în alte cazuri, nu trebuie să vedem în această minune doar o rezolvare de moment

a unei trebuinţe oarecare. Înmulţirea pâinilor are sens euharistic, anticipând, astfel, Sfânta şi
Marea Taină a Euharistiei.
 Să ne amintim că la Cina cea de Taină, Mântuitorul a făcut aceleaşi gesturi liturgice: a
luat pâinea, a mulţumit, a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor.

Din dorinţa de a adânci acest înţeles euharistic al înmulţirii pâinilor apelăm la Sfântul
Evanghelist Ioan, care după ce relatează aceeaşi minune a înmulţirii pâinilor adaugă: „Iar
oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul Care va
să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege, S-a dus
iarăşi în munte, El singur” (6, 14-15).

Auziţi? Să-L facă rege! Căci îşi vor fi zis în sinea lor: „Dacă acest Om poate înmulţi
pâinile (poate, aşadar, asigura hrana poporului) să fie în fruntea noastră!”. Dar El nu venise
pentru a fi împărat lumesc. De aceea S-a retras în munte, singur, întristat că cei de faţă,
inclusiv ucenicii, au rămas doar la înţelesul material al minunii.

Cu mâhnire le spune a doua zi: „Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că
aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat”. (Ioan, 6, 26). Aşa se explică faptul că Iisus rosteşte de
îndată o cuvântare, numită de exegeţi „Iisus - pâinea vieţii”, în care spune, la un moment dat:
„Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în
veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da lumii este Trupul Meu. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea
Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan, 6, 51, 56).

La auzul acestor cuvinte atât de „tari” mulţi L-au părăsit. Ce vor fi crezut bieţii
oameni, obişnuiţi să gândească doar fizic, material: „Cum adică, să fim mâncători de carne de
om, precum canibalii?”.

Mai târziu, însă, ucenicii vor înţelege că este vorba de Sfânta Euharistie, Trupul şi
Sângele Domnului, pentru care se folosesc ca elemente materiale pâinea şi vinul, ce se
sfinţesc la Sfânta Liturghie instituită de Iisus la Cina cea de Taină.

„Daţi-le voi să mănânce!”. Acum începem să întrezărim înţelesul acestei porunci.

După cum la înmulţirea pâinilor apostolii au fost cei care au împărţit hrana mulţimilor, tot aşa
după înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori
care vor săvârşi Sfânta Liturghie, împărţind, astfel, hrana nemuririi – Sfânta Împărtăşanie.

Şi nu numai această hrană, cea mai trebuincioasă mântuirii, desigur. Vor da şi

mâncarea cuvântului evanghelic, cuvântul Domnului, împlinindu-se prorocia „Nu numai cu
pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4, cf. Deut.,
8, 3).

Apostolii vor rândui, apoi, preoţi şi episcopi prin cetăţi, care vor împlini mai departe
porunca de împărţire a hranei duhovniceşti. Şi aşa mai departe, până în zilele noastre. „Daţi-le
voi să mănânce!”, este o poruncă sfântă pe care o împlinesc astăzi slujitorii consacraţi ai
altarelor, episcopii, preoţii şi diaconii, care împart Sfânta Euharistie şi cuvântul evanghelic
mulţimii evlavioase şi flămânde după mâncarea cea mântuitoare.

Prin extensie şi pogorământ, însă, această poruncă o poate împlini, binefăcător, orice
creştin. Nu în cazul Sfintei Euharistii, care este administrată numai de slujitorii hirotoniţi, ci în
ceea ce priveşte învăţătura Evangheliei, care, însuşită temeinic în Sfânta Biserică, poate fi
transmisă de orice creştin, celor din familie, colegilor de la serviciu etc.

„Daţi-le voi să mănânce!”, se referă, totodată şi la actele de milostenie pe care trebuie

să le facem în folosul aproapelui. Ştiţi ce vom fi întrebaţi, mai întâi de toate, la judecata de
apoi? Dacă am făcut milostenie.

Să ne amintim de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei, din care aflăm
că El se identifică cu cei flămânzi, goi, bolnavi etc.: „Va zice împăratul celor de-a dreapta:
veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am
fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav
am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor
răspunde: Doamne, când Te-am văzut flămând, însetat, străin, gol, bolnav, în temniţă?. Iar
Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia din aceşti
fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut!” (25, 34-40).

În concluzie, porunca „Daţi-le voi să mănânce!”, implică aceste două aspecte capitale:

1. Datoria prioritară a slujitorilor hirotoniţi de a oferi credincioşilor Sfintele Taine şi

învăţătura evanghelică, deodată cu celelalte daruri ale Bisericii, inclusiv de a fi exemple în
săvârşirea actelor de milostenie;

2. Datoria credincioşilor simpli de a răspândi mai departe învăţătura sfântă, în mediul

în care vieţuiesc şi de a face neobosit acte de caritate, atât prin intermediul Bisericii, cât şi în
particular, cu timp şi fără timp.

Aceste datorii se impun din ce în ce mai mult astăzi, în condiţiile în care lumea ni se
înfăţişează tot mai subnutrită, spiritual şi material. Puţină, nu multă atenţie ne trebuie ca să
auzim glasul tainic al Domnului care strigă neîncetat conştiinţei noastre: „Daţi-le voi să
mănânce!”. Amin.

Preot Vasile Gordon