Sunteți pe pagina 1din 4

1.

Pildele Mântuitorului Iisus Hristos şi exegeza lor: pilda semănătorului,


pilda fiului risipitor, pilda samarineanului milostiv, pilda celor zece
fecioare, pilda neghinei

Pilda semănătorului – primire şi împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (Luca 8, 5-15)


“Tine cu tarie invatatura si nu o parasi, pazeste-o caci ea este viata ta!” (Pildele lui
Solomon)
Pilda (parabola)=exemplu (comparaţie) prezentat sub formă de scurtă istorioară cu
învăţături moral religioase;
“Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a
fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind,
s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au
înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând,
striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde,
ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este
cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia
cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia
care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme,
iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar
umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe
pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru
răbdare.” (Luca 8, 5-15)
Simbolurile pildei:
 Semănătorul – Dumnezeu;
 Sămânţa – Cuvântul lui Dumnezeu;
 Păsările (care au mâncat seminţele) – îngerii răi;
 Locurile (în care au căzut seminţele) – oamenii.
 locul de lângă drum – oamenii (indiferenţi, dezinteresaţi);
 locul pietros – oamenii (superficiali);
 locul dintre spini – oamenii (copleşiţi de griji);
 pământul bun – oamenii (buni).
Aplicare in ziua de azi:
 Semănătorul – învăţătorul (profesorii, părinţii);
 Sămânţa – învăţăturile primite în şcoală, acasă;
 Pământul –categorii de elevi/oameni.
“una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.”-
“cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu
cumva, crezând, să se mântuiască” – sămânţa aruncată pe drum nearat, simbolizează inima
“nearată”, adică oamenii uşuratici şi grăbiţi ce umblă mereu după afacerile mărunte ale vieţii,
nu se opresc să cugete la înţelesul învăţăturilor auzite în Biserică. Vorba le intră pe o ureche, le
iese pe alta, ei rămân cu sufletul gol ca înainte. E ca şi cum ai semăna grâu în mijlocul drumului
...
“alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală” – “cea de pe
piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred
până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.” – oamenii cu inima împietrită, cei care
uită repede. Învăţătura auzită de ei se prinde o clipă, iar la ispită, se leapădă de Cuvântul
Evangheliei.
“alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.” –“ Cea căzută între
spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se
înăbuşă şi nu rodesc.” – sunt ca sfaturile spuse unui om cu prea multe griji/plăceri/preocupări.
Întâi le primeşte cu bucurie, dar goana după avere şi alte ambiţii le înnăbuşă cu totul, după cum
ghimpii nu lasă să crească pomul răsărit la umbra spinului.
“alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit” – “Iar cea de pe
pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru
răbdare.” – cuvântul auzit de oameni deştepţi şi cu inima bună. După cum sămânţa aceea dă
rădăcini multe, care pătrund bine în pământ şi hrănesc bine planta, făcând-o să rodească, tot aşa
şi vorba auzită de un om cu minte, se înrădăcinează în sufletul lui şi-I arată calea spre fapta
bună.
Învăţături morale:
 Învăţăturile lui Dumnezeu nu rodesc la fel în sufletele tuturor oamenilor!
 Sa ascultam invatatura lui Dumnezeu!
 Să păstrăm invatatura lui Dumnezeu!
 Să aplicăm in viata noastră invatatura lui Dumnezeu!
 Nu tot ce semeni, răsare! Sămânţa bună face roade întru răbdare!
 Să primim sămânţa/cuvântul, să îl ţinem minte, să ne gândim mereu la el şi cu răbdare
să îl ducem la împlinire!
Căinţă şi iertare – Pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32)
“Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi
partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate,
fiul cel mai tânăr s-a dus întro ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi
după ce a cheltuit totul, s-a făcutfoamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi
ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să
păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă
nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de
pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am
greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din
argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-
a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la
cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale:
Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în
picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci
acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar
fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi,
chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele
tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a
mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată,
atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca
să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu
desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă ia zis: Fiule, tu totdeauna eşti
cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele
tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. (Luca 15, 11-32)
Idei pricipale:
a) Tatăl împarte averea celor doi fii ai săi.
b) Fiul cel mic îşi risipeşte averea în păcate şi ajunge păzitor la porci.
c) Fiul cel mic conştientizează ca a greşit şi hotărăşte să se întoarcă la tatăl său pentru a-i
cere iertare.
d) Tatăl iartă pe fiul cel mic şi se bucură nespus pentru întoarcerea lui.
e) Tatăl linişteşte pe fiul cel mare care era supărat de primirea făcută fratelui
Simbolurile din pildă:
 Tatal=Dumnezeu;
 Fiul mic=oamenii care petrec în păcate, risipind darurile lui Dumnezeu;
 Fiul mare=oamenii credinciosi, care-L asculta pe Dumnezeu şi Îi implinesc poruncile;
 Averea=darurile lui Dumnezeu (talantii);
 Ţara îndepărtată=păcatul;
 Slugile=îngerii;
 Roşcovele=asemanatoare pacatului-la inceput sunt dulci (păcatul), apoi amare si
asemanatoare paielor;
Darurile Tatălui:
 Haina=Sfantul Botez;
 Pecete şi inel=harul Sfantului Duh;
 Încalţăminte=sa nu fie vatamat cand umbla pe calea Domnului (de serpi-diavolul) (robii
mergeau inainte desculti, el fiul=incaltaminte)
 Viţelul cel gras=Fiul lui Dumnezeu, Domnul Hristos – se dă spre împărtăşire (la Sfânta
Taină a Împărtăşaniei/Euharistiei, în timpul Sfintei Liturghii);
Învăţături morale:
 Să fim ascultători faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţi;
 Dumnezeu iartă pe cei păcătoşi care se întorc la El;
 Să cerem iertare celor pe care i-am supărat;
 Să ne mărturisim păcatele;
 Să nu fim invidioşi;

S-ar putea să vă placă și