ACADEMIA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DIN REPUBLICA MOLDOVA

SPECIALITATEA: TEOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

DISCIPLINA: MISIOLOGIE

REFERAT
la tema:
ISTORIA MORALIZATOARE
IN TESTAMENTUL LUI IOV

Elaborat: Arhip Sorin

Coordonator: prot. dr. Andrei Oistric

Chișinău 2019
 PLANUL
Introducere ................................................................................................................ 3

Timpul scrierii cărții.................................................................................................. 4

Mențiuni in profeți..................................................................................................... 6

Valoarea istorica a cărții............................................................................................ 8

O carte deosebită........................................................................................................ 12

Viziunea per ansamblu............................................................................................... 13

Dragostea neconditionata a lui Iov............................................................................. 14

Controlul total al Domnului asupra creației………………………………………… 16

Suferinta..................................................................................................................... 17

Mângâierea................................................................................................................. 19

Profețiile lui Iov......................................................................................................... 19

Concluzie .................................................................................................................. 22

Bibliografie................................................................................................................ 23
 INTRODUCERE

Cartea lui Iov este o carte mai intai de toate de invatatura, care spre deosebire de celelalte
carti istorice, proocesti si legislative, invata, de regula apeland la experienta altor oameni ce
au trait anterior. Cartile de invatatura mai sunt si cuvintele inteleptilor, care dupa cuvantul
ecleziastului sunt „asemenea cuielor batute sau acelor celor ascutite ” intra in adancimea
sufletului celui ce asculta.
Etimologic, numele Iov inseamna cel contestat, cel nelinistit, cel tulburat sau in limba
ebraica mai poate insemna "unde este Dumnezeu". Numele de Iov deriva de la
verbul aiab  sau iib care se talmaceste a dusmani. Iov poate insemna si dusmanie, iar luat ca
pasiv numele personajului principal ar insemna, cel dusmanit, cel persecutat.
Cert este ca numele Iov este unul simbolic. Autorul sacru a intentionat sa ofere cititorilor
sai prin personajul cu adevarat numit drept inaintea lui Dumnezeu, un frumos model de
rabdare in suferinta. Ca scop secundar, autorul a avut ca scop bine delimitat combaterea
trufasei curiozitati care mana pe om sa scruteze planurile Providentei divine.
Dupa foarte multi exegeti cartea aceasta este interesanta si esentiala pentru modul in care
trateaza problema suferintei. Evlavia pe care o arata Iov si faptul ca el este pana astazi un
model de rabdare la incercarile pe care Dumnezeu i le trimite, este un exemplu de urmat de
catre orice crestin din toate veacurile. Sfantul Vasile cel Mare referindu-se la suferinta lui Iov
considera ca exista pe langa suferinta nascuta din pacat si o suferinta nascuta din iubire, a
carei suprema expresie avea sa fie jertfa de pe Cruce. "De acest fel este si invinuirea pe care
diavolul i-a adus-o lui Iov spunandu-i ca nu degeaba cinsteste Domnul pe Iov, ci ca are
bogatia ca plata a evlaviei lui si celelalte. De aceea Dumnezeu, ca sa dovedeasca virtutea
barbatului l-a lipsit de tot ce avea ca prin toate sa arate multumirea pe care Iov i-o aducea
lui,Dumnezeu" in acest sens, Iov nu este rasplatit pentru ceea ce da, ci pentru ceea ce face.
Suferinta pe care Iov nu o intelege o consuma sub semnul neintelegerii in atotputernicia
lui Dumnezeu. Daca totul depinde de Dumnezeu si daca, Dumnezeu este impenetrabil este
imposibil sa-I judecam actele. Sfantul Maxim Marturisitorul precizeaza ca in cunoasterea
intelegatoare, omul trupesc numit "mic" usor se poate sminti de ratiunile Proniei. Conceptia
despre suferinta veterotestamentara se desavarseste, in tezaurul invataturilor Mantuitorului
caci, din Evanghelia dupa Marcu (9, 42), cand Domnul Iisus Hristos porunceste pe un ton
imperativ: "cel ce sminteste pe unul dintre acestia mici...", constientizam cat de usor i-ar fi
fost lui Iov sa blasfemieze,  mai ales ca prietenii sai accentuau ideea ca Dumnezeu l-a parasit.
In schimb, dreptul Iov continua sa-si suporte suferinta, sa nadajduiasca in Dumnezeu cel
milostiv care-i daduse totul, luandu-i apoi totul, spre incercarea credintei sale. Comentand
pozitia celor "mici" din categoria carora Iov n-a facut niciodata parte, Sfantul Maxim
Marturisitorul spune: "si daca acesti mai slabi socotesc ca oricine trebuie iertat de Dumnezeu,
cu atat mai mult se smintesc de schimbarea totala a soartei lui Iov, privit de toti ca drept.
Despre acestia a zis invatatorul "Pentru cei mici randuite".

TIMPUL SCRIERII CĂRȚII

Asupra timpului cand a fost scrisa cartea parerile sunt impartite. Datorita faptului ca
aceasta carte a Vechiului Testament nu ne da marturii prin ea insasi despre locul si timpul
scrierii sale, o datare este foarte grea daca nu imposibila. Diversi comentatori au presupus
diferite date in ceea ce priveste perioada in care lucrarea veterotestmentara a fost scrisa.
Astfel presupunand ca opera la care ne referim a fost compusa in epoca de aur a poeziei
ebraice, M.Hanson precizeaza: "Stilul elevat, al cartii, modul in care se prezinta economia
textului si intrepatrunderea diverselor elemente pagane in structura cartii ne indreptatesc sa
putem afirma cu tarie ca minunata opera veterotestamentara cunoscuta sub numele de cartea
lui Iov este un text clasic conceput si redactat in epoca de aur a poeziei ebraice". Alti
cercetatori mai apropiati de epoca noastra sustin si ei aceeasi opinie a cercetatorului britanic
intarind-o si nuantand mai pregnant timpul si locul de care se leaga originea cartii Iov.     

Astfel Weiser opiniaza: "Este evident si dincolo de orice critica potentiala ca  Iov a fost
scrisa in timpul lui Solomon. Argumente in acest sens, de o soliditate prin ea insasi
demonstrata, sunt doua. In primul rand perioada in care a trait Solomon este inceputul unei
perioade de inflorire a literaturii sacre. In al doilea rand, structura cartii se apropie, si acesta
este un lucru care poate fi observat fara greutate de opere similare, de acelasi gen din
literatura vremii de atunci". Aceste opinii sunt intarite si de alti autori care considera ca opera
care face obiectul studiului psihanalistului elvetian Jung ar fi fost conceputa in perioada de la
Solomon la Hischia (sec. VII i.Hr.). In randul lor nu putem sa nu ii numim pe doi din exegetii
biblici contemporani care s-au impus printr-o vasta opera de cercetare si anume pe Lesetre si
pe Hopfl.
 Astazi cea mai mare parte a exegetilor protestanti sunt de parere ca opera de fata ar fi fost
compusa in timpul post-exilic, adica dupa anul 538 i. Hr. incercand sa acrediteze ideea ca
textul cartii Iov ar fi fost impropriat de catre literatura iudaica in timpul persan. Dhorme
spune: "Considerand atat textul prin el insusi, cat si raportul dintre potentialele influente din
literatura popoarelor pagane vecine cu poporul Israel suntem de parere ca scrierile dateaza
din epoca persana. In sprijinul afirmatiilor noastre avem evidenta contopire a ideilor specific
ebraice cu structuri ale popoarelor cu care iudeii au intrat in contact. Nu intamplator nici Iov,
nici prietenii sai nu sunt iudei, nu la intamplare locul desfasurarii actiunii nu este teritoriul
poporului ales".
Alti cercetatori, mai ales anglo-saxoni, inclina sa dateze aparitia cartii Iov in epoca
greceasca mai curand, decat in cea persana. Astfel Hugh H. Minn tinde, plecand de la
argumente filologice si stilistice, sa lege influentele elenizante din text de epoca de aur a
dominatiei culturii grecesti in spatiul cultural ebraic. Cercetatorul englez leaga si problema
suferintei de o potentiala influenta dinspre cultura grecilor. Scriitorii patristici tind sa lege
originea cartii de un timp mult anterior datelor vehiculate de cercetatorii si exegetii biblici
contemporani. Astfel Origen, Sfantul Efrem Sirul si altii erau de parere ca timpul scrierii este
mult mai vechi decat perioada in care a trait Moise.  Fericitul Ieronim se inscrie si el in acest
curent de opinie sustinand ca opera a fost scrisa initial intr-o alta limba decat cea iudaica si
aramaica, mai precis in limba araba, fiind tradusa de unul dintre scriitorii evrei sau chiar de
Moise insusi.
Opinia ortodoxa, pe care o afirmam si pe care o sustinem cu toata taria, este insa alta:
"Atat parerile care atribuie opera timpului ante-mozaic cat si cel mozaic sunt cu totul
improbabile. Limba cartii Iov ar fi trebuit sa aiba arabisme si ceva primitiv ceea ce nu este
cazul. Este greu de admis ca una dintre productiile literare cele mai desavarsite ale limbii
ebraice sa fi putut fi in acelasi timp primul moment poetic al acestei limbi. Asadar Moise n-a
putut fi autorul acestei carti: cum sustine traditia talmudica si unii exegeti mai vechi". Sfantul
Grigorie de Nazianz si Sfantul Ioan Gura de Aur ii atribuie cartea lui Solomon. Astazi, insa,
ortodoxia tinand cont de caracterul eshatologic al cartii si de caracterul clasic al limbii,
apreciaza ca epoca in care a fost redactata scrierea a fos una mult mai veche si anume epoca
preexilica, adica anterioara anului 597 i. Hr Este evident ca si alti scriitori vechitestamentari
au cunoscut cartea Iov folosind-o direct sau indirect dupa cum se poate vedea din cele ce
urmeaza in acest sens profetul Ieremia parafrazeaza cuvintele dreptului inaintea lui
Dumnezeu in momentul in care spune: "Blestemata fie ziua in care m-am nascut, ziua in care
m-a nascut maica mea sa nu fie binecuvantata" (Ier. 20: 14). Acest verset reia textul de la Iov:
"Piara ziua in care m-am nascut si noaptea care a zis: un  prunc de parte barbateasca s-a
zamisilit!" (Iov 3:3).

MENȚIUNI IN PROFEȚI

In cartea profetului Iezechiel este amintit Iov direct, explicit. Existenta sa istorica este
atestata de Ezechiel, care il mentioneaza alaturi de dreptii Vechiului Testament  Noe si
Daniel: "Daca s-ar afla acolo cei trei barbati: Noe, Daniel si Iov apoi acestia prin dreptatea lor
si-ar scapa numai viata lor, zice Domnul Dumnezeu. Sau daca as trimite asupra acestui
pamant fiare rele care l-ar vaduvi de popor si daca el din pricina fiarelor ar ajunge pustiu si de
nestrabatut atunci acesti trei barbati aflandu-se in el, precum este de adevarat ca eu sunt viu,
zice Domnul, tot asa este de adevarat ca ei nu ar scapa nici pe fii, nici pe fiice, ci numai ei
singuri ar scapa, iar tara ar ajunge pustie. Sau daca as aduce in tara aceasta sabie si as zice:
"sabie, strabate tara" si as incepe a pierde acolo pe oameni si animale atunci acesti trei barbati
aflandu-se in ea precum este de adevarat ca eu sunt viu, tot asa este de adevarat, zice Domnul,
ca ei nu ar scapa nici pe fii, nici pe fiice, ci numai ei insisi ar scapa" (Iez. 14: 14-18).              

Profetul Amos s-a inspirat din cartea Iov, fiindu-i cunoscuta, folosind pasaje din cartea
Iov spre lauda lui Dumnezeu si intru folosul oamenilor. Cuvintele sale: "Cautati pe cel care a
facut Orionul si Pleiadele, pe cel care cheama apa marii si o varsa peste fata pamantului.
Domnul este numele lui! "(Amos 5:8) sunt nu doar o reluare a cuvintelor lui Iov: "El a zidit
Carul Mare, Ralita, Pleiadele si camarile stelelor de miazazi" (Iov 9:9) si "Poti tu sa legi
cataramele Pleiadelor sau sa deznozi lanturile Orionului? Poti tu sa scoti la vreme cununa
Zodiacului si vei fi tu carmaci Carului Mare si stelelor lui? "(Iov 38:31-32), ci si o sporire a
continutului in scop latreutic.                                        

Isus fiul lui Sirah il pomeneste si el in scrierea sa pe Iov despre care spune ca in toate
faptele sale s-a pastrat in cadrul dreptatii fiind pentru aceasta model demn de urmat pentru
toti cei care au trait dupa el. In acest context fiul lui Sirah noteaza explicit: "Si-mi aduc
aminte si de Iov care a tinut bine toate caile dreptatii" (Int. Sir. 49: 10). "Noul Testament
prin Epistola Sfantului Apostol Iacov face si el referinta, prima oara indirecta si apoi directa
la Iov. Cadrul in care este pomenit dreptul inaintea lui Dumnezeu este unul care face directa
referire la problema suferintei, la necesitatea existentei acesteia si la modul in care trebuie sa
se comporte un crestin adevarat in fata ispitelor. Iov este luat in textul Noului Testament
drept model pentru indelunga rabdare si pentru intarirea inimii sale. Cuvintele Sfantului
Apostol sunt urmatoarele: "Luati fratilor pilda de suferinta si de indelunga rabdare pe
proorocii care au grait in numele Domnului. Iata noi fericim pe cei ce au rabdat, ati auzit de
rabdarea lui Iov si ati vazut sfarsitul lui harazit de Domnul; ca multimilostiv este Domnul si
indurator". Continuand aceste idei Sfantul Ioan Casian se sprijina pe sentinta iovica: "Mania
ucide pe cel fara de minte si pizma il omoara pe cel mic " (Iov 5:2), pentru a conchide asupra
intelesului suferintei in viziune crestina: "totodata, trebuie retinut ca cel ce se manie trebuie
judecat om fara de minte, iar cel ce pizmuieste drept un om mic".
Asadar, peste secole, un scriitor crestin valoriza intelesuri profunde ale unei opere
veterotestamentare, subliniind, fondul primar revelational printr-o viziune profund crestina ce
echivala cu aparitia distinctiei dintre pacat si virtute. Exemplul lui Iov este concludent pentru
ca, desi deposedat de avere, desi bolnav de lepra, dreptul inaintea lui Dumnezeu ramane
constant in credinta sa in justitia divina, prezenta evident in viata lui. In acest mod diavolul
nu a putut sa-l corupa: "Dar n-a putut in nici un chip sa-i pricinuiasca vreo pata a pacatului,
fiindca Iov, ramanand in toate neschimbat, n-a daruit blasfemiei nici unul din simtamintele
sale". Iov denota o viziune optimista despre existenta. Iov nu cade amagit de diavol. Este
deosebita situatia in care s-a aflat Iuda, pentru ca aici diavolul a gasit terenul propice actiunii
sale. 
Sfantul Ioan Cassian precizeaza in privinta ucenicului tradator: "nici Iuda nu va fi scutit de
pedeapsa cea vesnica, chiar daca prin tradarea lui a contribuit la mantuirea neamului
omenesc". In afara de paralela dintre Iuda si Iov, Sfantul de origine romana a facut distinctii
esentiale intre sintagma "a fi ispitit" si cea "a fi dus in ispita". Explicand Rugaciunea
Domneasca, teologul in chestiune apreciaza rabdarea lui Iov, considerandu-l pe acesta un
model pentru crestinii adevarati. In plus, el apreciaza in privinta ipostazei iovice: "Iov n-a
spus neghiobii despre Dumnezeu si nu a intrat cu glas hulitor in voia ispititorului".
Dumnezeu ingaduie suferinta lui Iov, pentru a-i incerca taria si a arata neputinta
diavolului in final, diavolul, nesocotind, cum era de asteptat, interventia dumnezeiasca "a
recunoscut ca a fost invins nu de puterile lui Dumnezeu, ci de ale lui Iov insusi".   Supus fiind
la incercare, Iov a gasit puterea de a crede in sprijinul lui Iahve, pentru ca Acesta il incercase
pentru a-i valorifica potentialul credintei, ca si in cazul lui Avraam. De aceea, Sfantul Cassian
considera pe Iov, Ilie si Elisei drept radacina sfintilor anahoreti".  

Plecand de la marturiile scripturistice se poate preciza ca exegetii care atribuie cartea lui
Iov lui Ieremia nu se intemeiaza pe nici un argument valid. Parerea lui Stier conform careia:
"exista o paralela imediat observabila intre capitolul 20, versetul 14 al Cartii Ieremia si
capitolul 3, versetele 3 si urm. din cartea Iov. Acest paralelism este suficient pentru a arata ca
autorul cartii Iov nu poate fi altul decat Ieremia. Si daca argumentele interne nu ar ajunge
exista destui exegeti renumiti precum Diels si Kranz care in tratatele lor ne sustin opinia" nu
este valabila din punct de vedere ortodox.

Pe autorul cartii nu-l cunoastem, deoarece nu se stie cine a fost acesta. Ceea ce putem
afirma cu siguranta este faptul ca autorul era un iudeu locuitor al Palestinei, un bun
cunoscator de literatura iudaica, fiind o persoana culta, cu vaste cunostinte de geografie si
istorie.

El are cunostinte despre Egipt si tarile Eufratului dand dovada si de o cunoastere in ceea
ce priveste practicile locuitorilor din pustie. Acesta "n-a fost un strain care a locuit in Egipt,
la granitele Palestinei, in Idumeea, in pustia Arabica sau in alta parte. Autorul cartii Iov a fost
cu siguranta un iudeu care a putut locui chiar in Ierusalim fiind familiarizat in cunoasterea
Legii si in general in toata cultura israelita din epoca de inflorire a literaturii si a limbii
ebraice. Un strain n-ar fi putut trata astfel de problema cum o trateaza cartea Iov, neavand
cunostintele trebuitoare". 

VALOAREA ISTORICĂ A CĂRȚII

In ceea ce priveste valoarea istorica si autoritatea cartii exegetii in general au fost

surprinsi de doua probleme ce s-au impus printre interogatiile referitoare la cartea Iov. Prima
este intrebarea daca Iov a existat sau nu ca persoana istorica. Sfanta Scriptura atesta ca eroul
cartii Iov a existat ca persoana istorica. Profetul Iezechiel, dupa cum am vazut si mai sus, il
mentioneaza, precum si cartea (Iez. 14: 14-20). Isus fiul lui Sirah (int.Sir. 49: 10) si de catre
Amos (Amos 5:8). Si referintele directe, explicite, pe care le face Sfantul Apostol Iacov
(Iacov 5: 10-11) la personajul vechitestamentar sunt o intarire a faptului ca Iov a existat
istoric. De fapt, toti Sfintii Parinti il considera pe Iov o persoana istorica, unii dintre ei
socotindu-l pe acesta chiar autorul cartii. Cinstirea de care Iov se bucura a indreptatit Biserica
Ortodoxa sa-l serbeze la 6 mai, iar cea catolica la 10 mai, ca semn al inaltei pretuiri de care se
bucura Iov si, indirect, o argumentare a existentei lui in cadrele
temporalitatii.                              
 Un numar de exegeti radicali pledeaza constant pentru Iov ca un personaj  fictiv si pentru
ideea ca intreg cuprinsul cartii Iov n-ar avea decat o valoare literara si ca nu trebuie privita ca
o carte inspirata, de interes teologic. Pe aceasta linie se inscrie si Horst care scrie transant:
Spectaculoasa fictiune literara Biblia, admirabila insailare din punct de vedre literar, cartea
Iov se remarca prin stilul ei elevat si prin constructiile sale frazeologice. Dar oricat de multa
stima am avea pentru aceasta opera literara desavarsita nu putem sa nu vedem aici mana
inventatorului absolut. Textul este o inventie si nimic mai mult decat atat. Aceasta maniera
exegetica specifica se intalneste in ordinea coerentei cu maniera in care Talmudul se refera la
cartea Iov. In acest sens, Baba bathra 15 precizeaza ca Iov nu ar fi, altceva decat un personaj
alegoric. Haggada iudaica, presupunand la limita ca Iov a trait, transmite in privinta aceasta
opinii diferite. Vremea lui Iov pare a fi fie pe timpul lui Avraam cand trebuie ca a fost
casatorit cu Dina, una din fiicele lui Iacob, fie pe timpul Judecatorilor, al reginei Saba, ori al
lui Ahasver.                        

Rabinii il considera pe Iov ca pe un barbat al carui spirit de dreptate il depaseste pe acela

al lui Avraam. Suferintele lui Iov cunosc in acceptie iudaica  diferite interpretari: "Dupa
Sinei, Valaam, Iov si Ietro discuta despre ce s-ar petrece cu copiii lui Israel in Egipt. Despre
sfatul de a-i ucide pe copiii de parte barbateasca, Valaam ar fi fost ucis, intrucat Iov a tacut la
aceasta intrebare el trebuie sa sufere, Dar suferinta lui nu este considerata ca o pedeapsa, ci ca
o incercare. De aceea Iov este comparat de rabini cu Avraam caruia i s-a impus jertfirea lui
Isaac".  Opiniile rabinice nu sunt contradictorii, ci complementare, dupa cum reiese si din
notele pe care diversii rabini le fac cu privire la Mesia.

Astfel cele trei tendinte principale din cadrul iudaismului rabinic manifestate in ceea ce
priveste tezele mesianice sunt prezente si in cazul comentariilor la cartea lui Iov. Dupa
Ghershom Sholem: "se poate vorbi de trei forte principale care sunt active in cadrul
iudaismului rabinic: cea conservativa, care vizeaza conservarea valorilor existente, cea
restaurativa, preocupata de reintoarcerea si recrearea unei stari de lucruri apuse si care acum.a
fost convertita intr-un ideal si cea utopica definita drept viziune fericita a viitorului si
instaurare ipotetica a unei stari de lucruri beatifice care nu s-a petrecut niciodata pana acum
in limitele realitatii istorice".

In consecinta, parerile diferitilor rabini la Iov nu sunt contradictorii. Rabinii nu se

contrazic cand spun pe de o parte ca personajul vechitestamentar este unul istoric, iar pe de
alta parte spun ca acesta trebuie privit exclusiv fictiv. Pana la urma nici nu este important
daca Iov a trait sau nu. Ceea ce conteaza este slujirea lui Dumnezeu si invatamintele pe care
orice crestin trebuie sa le traga pornind de la acest personaj.

Este foarte probabil ca in cercul esenienilor sa fi fost cunoscuta o scrisoare mentionata

sub denumirea de Testamentul lui Iov. Aici dreptul Iov este prezentat ca fiul lui Sav si rege in
Edon, insurat a doua oara cu o femeie pe nume Dina. In textul qumranit Iov este cel care isi
povesteste viata. Important in text este disputa directa a lui Satan cu Iov. Acesta din urma va
fi pus la incercare de catre cel viclean datorita faptului ca era in vremea sa campionul luptei
impotriva raului. Satan insusi luand forma unei vijelii il loveste pe Iov cu bube si viermi.

Sitis, prima sotie a lui Iov, isi vinde parul lui Satan pentru trei paini pe care i le da sotului
ei indemnandu-l sa le manance si sa-l blesteme pe Dumnezeu. Iov recunoaste ca Satan
vorbeste prin gura femeii sale si drept urmare o vinde ca sclava. Ea mai apare in text cand Iov
este vizitat de prietenii sai Testamentul lui Iov se incheie cu venirea ingerilor pentru a-i lua
lui Iov sufletul, iar Iov le imparte fiilor sai averea.

Observam ca esenienii au o interpretare mai apropiata de traditia crestina decat de cea

iudaica. Ei certifica prin scrierea lor ca Iov a fost un personaj istoric care a ramas termen de
referinta pentru rabdare de-a lungul veacurilor.
Traditia islamica vine si ea sa confirme parerea ortodoxa sustinand fie si indirect ca Iov
a fost un personaj istoric. Cunoscut in Coran sub numele de Aiyub, Iov este in cultura
musulmana un om drept si rabdator. El este prezentat ca urmas al lui Isaav. Ni se descrie si
bogatia lui si faptul ca avea 24 de copii. Ca profet el vesteste monoteismul.
In concluzie se poate spune ca parerea exegetilor ortodocsii este una echilibrata, de
mijloc. Ei afirma ca istoria relatata in cartea lui Iov este adevarata in substanta ei, dar ca
autorul cartii a amplificat-o prelucrand-o in chip poetic.

Pentru ortodoxie autorul inspirat care a scris cartea Iov a facut unele amplificari ale
faptelor reale aranjandu-si materialul dupa cum o cereau arta poetica si cultura vremii care l-
au influentat atat de mult. Putem vorbi aici de un fond istoric oare "se cuprinde in faptul ca
Iov, intr-adevar a fost o persoana istorica care a trait , pe vremea patriarhilor, ca era monoteist
si ca nu era israelit. Problema importurilor in literatura iudaica referitoare la cartea lui Iov s-a
pus inca o data incepand cu descoperirea unor tablite cu scriere cuneiforma care cuprind o
scriere despre "dreptul care sufera". Nu putem fi de acord cu exegetii care sustin ca textul
babilonian ar fi influentat in mod decisiv opera scriitorului biblic. Nu putem fi de acord cu
Jaques Lacarriere: "Recentele descoperiri din Asia Mica a unor tablite scrise cu caractere
cuneiforme a dus dupa descifrarea lor la uimire in randul specialistilor. Surpriza a constat in
incredibila asemanare dintre continutul tablitelor si pasaje din Sfanta Scriptura. S-a ajuns la
concluzia ca unul din texte este aproape identic cu celebra carte a lui Iov si ca ar reprezenta
sursa pentru textul scripturistic.

Ceea ce surprinde la interpretarea pe care Jung o da textului cartii lui Iov este in primul
rand faptul ca psihanalistul elvetian nu priveste Sfanta Scriptura ca text inspirat de
Dumnezeu. Eludand faptul ca Vechiul Testament, a fost scris de catre oameni dar sub
influenta Duhului Sfant, Carl Gustav Jung nu tine cont de faptul ca Biserica a condamnat la
Sinodul al II-lea Ecumenic si la al V-lea. Ecumenic parerea lui Theodor de Mopsuestia care
s-a indoit de inspiratia cartii. Sfintii Parinti in unanimitate au sutinut intotdeauna autoritatea
divina a cartii Iov. Exista insa o problema si anume care este limita autoritatii divine.

Personajul Iov si prietenii lui sustin pareri diferite si opuse intre ele. Este evident ca
locurile  unde vorbeste insusi autorul inspirat sau in care este introdus insusi Dumnezeu
vorbind, trebuie privite fara discutie ca inspirate. Celelalte cuvantari trebuie judecate dupa
regulile absolut evidente si de la-sine intelese, proprii dialogului. In acest-gen literar autorul
aproba, tacita tot ceea ce este de acord intre persoanele care vorbesc si nu arata reprobarea
autorului in alta parte a scrierii. Pe temeiul acestui principiu cuvintele lui Elihu pe care nu le
respinge nici Iov si nici nu sunt reprobate de Dumnezeu trebuie socotite ca parere a autorului,
ca si prologul si epilogul Suntem indreptatiti sa consideram ca aceste parti sunt inspirate.

Cuvantarile lui Iov sunt combatute de cei trei amici si chiar de Iahye. Criticile pe care Iov
le primeste de la amici, dar mai ales de la Dumnezeu ne indreptatesc sa privim pasajele
criticate ca fiind neinspirate. Faptul ca Sfantul Apostol Pavel citeaza dintr-o cuvantare a lui
Elifas: "caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu pentru ca scris
este: "El prinde pe cei intelepti in viclenia lor" (I Cor. 3, 19) da o mai mare importanta si
credibilitate celor care se opun prin cuvintele lor celor spuse de Iov.                                   
 O CARTE DEOSEBITĂ

Aceasta carte osebita este pusa inaintea cartii psalmilor - cartea cea iubita a Bisericii, si ne
da de inteles despre importanta ei, mai ales ca este, de regula, citita in timpul postului mare.

Din punct de vedere al literaturii, ea este o adevarata capodopera, asemeni unei perle
neestimate, cu care putine carti poate sa concureze. Structural vorbind, naratiunea acesteia
este plasata in primele doua capitole si se termina in cel de pe urma. Tot ce este la mijloc, pe
de alta parte, sunt monologuri, sau cugetari, si dialoguri, sunt tanguiri, cereri si recitaluri
prelungite ale personajelor respectivei carti, in care ei scot la iveala cele mai tainice perle
sentimentale din adancul inimilor lor, expunandu-le din partea intregii omeniri, din partea
omenirii suferinde.

Este necesar de luat in considerare si de mentionat ca Iov, a trait mai inainte de Avraam,
inainte ca Moise sa fi dat „Legile”, adica el este adus ca un drept, ca un reprezentant al
intregii omeniri, pana a se fi impartit oamenii in cei alesi si restul lor. Asemenea lui Noe, Iov
este vazut ca un „patrimoniu” al adamului intreg, sau total, si nu ca unul al unui neam aparte.

In capitolul al XIV lea al cartii lui Iezechiil, sunt enumerati trei mari drepti, si nume Noe,
Daniil si Iov, despre care Domnul spune ca „stricaciunea lumii este atat de mare ca daca
acestia trei ar fi trait si s-ar fi rugat Mie in aceste timpuri, atunci cu dreptatea lor ei si-ar fi
mantuit sufletele, si doar pe ale lor ”, chiar si sufletele copiilor lor nu ar fi fost in stare sa le
salveze.

Deci fabula cartii este bine stiuta, si anumeca peste Iov se revarsa toate necazurile care pot
fi pe lume, el este lipsit de intreaga lui avere materiala, ii sunt luati toti copiii lui, este rapus
de o boala cumplita si rusinoasa, pierde sustinerea prietenilor lui si chiar a sotiei sale. Toate
aceste urgii se napustesc asupra dreptului cu toata neastampararea si iutimea lor, asemenea
unor fiare flamande napadind peste o prada, care pare, la prima vedere, a fi una firava si
incapabila de a le rezista. Si totusi el se gaseste a fi statornic pana la urma, cu toate ca
codexul respective pare a fi plin de plangeri sfasietoare de inima, pe care eroul principal si le
indreapta catre cer.
 Cartea este destul de trista, chiar grea, asemenea unei mancari tari, ce greu poate fi
mistuita, si cuvintele spuse prin Iov par a fi cu neputinta redate de noi, cititorii, care cu totii
suntem pusi in situatii grele, insa cu siguranta mai mici, in care „cerurile sunt de plumb si
surde, pamantul este pustiu si nici un suflet nu-i, si sufletul meu sufera si de ce traiesc nu stiu,
si de ce te lupti cu mine omule strasnic, de ce nu-mi dai sa-mi inghit saliva mea ? ”, dupa cum
spunea Iov. Acestea si multe altele a spus acesta catre Dumnezeu, pe care noi ne cutremuram
sa le citim, temandu-ne sa trecem prin aceeasi soarta ca si el.

Se deschide istorisirea cu prologul, in ceruri, ca si un procedeu artistic, acesta este folosit

in Faust, in opera lui Gheote, scrisa asemeni cartii lui Iov. Ceea este interesant, e ca cititorului
cartii vechi testamentare ii este clar mai mult decat personajului principal, prologul se
descopera doar primului. Mai departe noua ne este totul clar, fiindu-ne evident ca are loc o
lupta, sau mai bine zis o „competitie” dintre cel rau si Domnul. Se constituie,asadar, un
triunghi neechilateral, varful caruia se sprijina cu toata greutatea sa pe pamant, tabloul
principal de actiune, si anume in acel drept, care si mai este scos in evidenta, de catre Creator.
Celelalte doua colturi se afla intr-o alta lume, intr-o alta paradigm, intr-o diferita realitate.

VIZIUNEA PER ANSAMBLU

Cel PreaÎnalt si potrivnicul duc o disputa, pe tema daca este pe pamant drepti sinceri, fara
de interes, ceea ce eroul nu stie, noi, cititorii stim. Aici se intampla la fel ca si in scrierile nou
testamentare ale sfantului apostol Pavel, autorului ii este cunoscut mai mult decat celor cui ii
este adresat textul, in epistolele sale, el a staruit sa redea cat mai mult din experienta si
intelepciunea sa, care era cu siguranta foarte vasta. De pilda apostolul, care a fost convertit de
catre Insusi Mantuitorul intr-un chip minunat, a fot ridicat pana la al treilea cer, unde a vazut
si a auzit ceea ce gura omeneasca nu poate reda, cu toate ca era un om foarte erudit si
intelept. Si astfel Pavel stie mai mult decat stim noi, cei ce-l citim, stia mai mult decat este
scris in Scriptura despre el, pe cand Iov stie mai putin decat e scris in Testament despre el.

Deci cititorul este pus intr-o pozitie elevată, de cinste intr-un fel, pentru ca vede tot ce se
petrece in ansamblu, spre deosebire de personajele naratiunii date. Dreptul devine, intr-un fel,
prizonierul unui joc, unui pariu, daca se poate de spus asa, si aici nu putem sa nu mentionam
expresia dostoievschiană care zice : „dusmanul se lupta cu Dumnezeu, si campul de lupta
sunt inimile oamenilor”. Cartea aceasta, deci, este o buna adeverire a cuvintelor marelui
scriitor rus, pe care el iubea sa o citeasca, dupa cum insusi relata ca „il citesc pe Iov, si merg
prin camera cutremurându-mă de groază”.

Asadar Domnul doreste sa se laude, intr-un fel, cu omul, cu creatia lui favorită, caci daca
El se poate lauda cu ceva, o poate face doar cu capodopera Mâinilor Lui, cununa creației. El
propune si intreaba in acelasi timp, pe ingerul cel căzut, daca a luat seama la robul Lui, Iov,
care nu are seaman pe pamânt, la care cel de-al doilea raspunde ca nu degeaba omul acesta
cuviincios este asa, pentru ca a fost inconjurat cu binecuvantare de sus in toate, si insusi
Mâna celui Inalt il ocroteste pe el si toate cate are in posesiunea sa. Si iata vicleanul intreabă
pe Domnul, daca oare in dar Iov este cuviincios, astfel este pusa in capul mesei o chestiune
destul de importanta: dreptii traiesc drept pentru o răsplată sau doar in numele dreptății ?
Pentru Domnul se nevoieste omul, din chemarea cea sfanta launtrica, sau din interes? Modul
cuviincios de viata intotdeauna atrage succesul si bunastarea pamanteasca, sau ba ? Iata la asa
intrebari directe si grele raspunde cartea in cauză, intr-un mod destul de concret si precis.

DRAGOSTEA NECONDIȚIONATĂ A LUI IOV

Relatiile creatiei cu Creatorul se impart, intr-un mod clasic, in trei categorii, si anume in
cea de rob, de năimit si cea de fiu, adică robul se teme de pedeapsa, angajatul asteapta
rasplata iar fiul procedeaza astfel din dragoste pură si dezinteresata fata de Tatăl lui, fiul vrea
sa faca voia celui ce l-a nascut, la fel ca si Isaac se aseaza pe jertfelnic din dragoste altruistic
fata de Avraam, tatal sau, si asemeni Lui Hristos care se urca spre Golgota, spre a face pe
placul si voia Tatălui.

Iata Iov, este un exemplu a celui ce face dreptate nu pentru recompensă ci din o profunda
recunostinta si lepadare de sine, spre satisfacerea Celui ce l-a creat, rostind faimoasele slove-
mărgăritare : „ Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat ”.

Patru oameni au alergau catre el, parca din cele patru parti ale lumii, vestindu-i cele
intamplate cu turmele animalelor lui, inca neterminand primul de vorbit, iata ca alerga al
doilea si-i zice aceleasi despre camilele sale, al treilea in aceeasi maniera ii vesteste despre
pieirea tuturor oilor lui, iar la urma, cel de-al patrulea ii da vestea cea mai grea, despre
moartea copiilor lui, ce sedeau cu totii la un loc, sub acoperamantul casei unuia dintre frati.
Iov se ridica, isi rupe hainele de pe el si exclameaza : „gol am iesit din pantecele mamei mele,
gol am sa si plec de aici ”.

Actiunea continua, Domnul ii aduce la cunostinta ingerului cazut, ca fiul lui cel iubit,
continua sa fie drept inaintea ochilor Lui, dar diavolul continua târgul, zicand ca piele pentru
piele, dar pentru sufletul lui va ceda orice, Îi propune sa se atinga de trupul si de oasele lui,
sis a se vada atunci daca acest drept il va mai binecuvanta la fel ? Când perzi ceva din interior
este una, iar atunci cand tinta este insusi trupul, este altceva.

Asadar Domnul ii permite lui satan sa se atinga de trupul lui, i-l dă in primire, intr-un fel,
dar in schimb ii porunceste, de sufletul lui sa nu se atinga. Atunci cu Iov se intâmpla cam
aceeasi ce s-a intamplat cu mucenicii, in cumplite suferinte, nevoi si dureri, in timp in care s-
ar parea ca „Cel ce este”, nu mai este langa patimitor. Iov este imbarcat in lepră, se scarpina
cu un ciot, iese fara din cetate si iata tocmai aici incep adevaratele strigate ale sufletului
indreptate catre Cer, si profundele cugetari dintr-o inima suferindă.

Deci cu adevarat in dar dreptul este drept ? si intr-adevar asa este. Daca Domnul doreste,
El imbraca pe drept cu belsug, si acesta ii multumeste pentru asta,si iarasi, de doreste Domnul
sa-l lipseasca pe cel drept de bogatia cea materiala, acesta din urma multumeste in aceeasi
masura. Aceasta testare a dreptatii este poate una indispensabila pentru intarirea si
consacrarea omului credincios, pentru a-l ridica la o treapta si mai inalta, precum este scris in
Evanghelie, ca pomul cel roditor este ingrijit si mai mult de catre gradinar. Cu adevarat cel
drept este drept pentru nimic.

Sunt destule exemple in istorie cand oamenii saraci si necajiti au fost credinciosi,
multumitori si drepti inaintea Domnului, iar cand primeau cinste belsug lumeasc, pierdeau
aceasta stare de pace launtrica. Asa s-a intamplat, din pacate, si cu intregul popor ovreu, cand
bietii de ei treceu prin pustie, si se luptau pentru viata lor in fiece zi, hranindu-se cu mană, se
aparau de inamici, erau mai mereu sub arsita zilei si frigul noptii; in schimb atunci ei cautau
mereu la Dumnezeu, erau intr-o comuniune stransa cu Cel ce-i mangâia si sustinea mereu, in
pofida la orice. In acele zile, pe cand era inca Moise cu ei, acesta îi preîntâmpina pe fiii lui
Israel, ca atunci cand vor ajunge in pamantul fagaduit si vor bea lapte si vor manca miere, sa
nu uite pe Creator, insa nu a fost precum si-a dorit prorocul. Si totusi ei L-au uitat, pentru ca
in confort, omului ii este mai greu sa-si pastreze credinta si dragostea cea dintai, acea
duhovniceasca traire de multumire blanda si smerita; caci precum apa cea presată se ridica in
sus asa si sufletul aflat sub presiunea suferintei, cauta pe Dumnezeu.

Cu toata taria statorniciei lui in multumire catre Domnul, totusi, pot aparea oarecare obiectii
catre comportamentul lui Iov, caci nu a primit el cu o totala lepadare si osandire de sine
suferintele ce i-au fost ingaduite. Stapanirea lui nefiind ideala, fara de cusur, totusi poarta o
indreptare pentru el, pentru ca traieste mai inainte de Legile lui Moise, cand inca nu fusese
scrisa nici o carte sfanta, neputand a sti comportamentul etalonar, hristic, inca nu era Harul
trimis pe pamant, insusi Mantuitorul nu savarsise jerfta sa rascumparatoare. Pe atunci inca nu
era nimic inafara de constiinta, pe care oamenii din antichitate o citeau si o aveau ca pe voia
Celui de sus.

Iov ascultă de aceasta constiinta cu tarie si pana la sfarsit, nu a hulit de Domnul nici chiar
fiind indemnat de femeia sa, ba din contra, o dojeneste spunandu-i ca „vorbeste ca una din
femeile cele nebune” si la fel „ daca cele bune am primit de la Domnul, oare nu vom primi si
cele rele ?”.

CONTROLUL TOTAL AL DOMNULUI ASUPRA CREAȚIEI

Abordând o alta insemnata invatatura ce reiese din aceasta irepetabila carte, ne intrebam :
până unde oare poate merge asa zisa putere, sau drept al diavolului asupra omului ? Ce fel de
fenomen este acesta in care diavolul vine inaintea lui Dumnezeu in rand cu ceilalti ingeri
care-s sfinti de altfel, si indrazneste sa vorbeasca Imparatului, indrazneste sa incheie niste
pacte, niste afaceri, in urma carora dreptii sunt incercati atât, dupa ingaduința Domnului si la
insistarea celui rau ?

Vicleanul, in mod indraznet, cere de la Dumnezeu putere, autorizare pentru a-l ispiti pe
drept, fiindu-i alungită lesa, caci stiut este ca potrivnicul poate actiona in lume doar pea tat
pe cat ii permite „cancelaria” cereasca. De aici reiese un lucru pe cat de important pea tat si
de interesant, ca si satan nu este decat doar un rob, un instrument orb in Mâna Domnului, cu
care El șlefuiește pe cei bineplacuti Lui. Înșelătorul este un rob contra vointei sale, si
pizmuieste pe acei oameni care se fac robi si-I slujesc Stăpânului de bună voie, in mod
constient si liber. Anume acest fapt, acest gând îl mistuie pe Lucifer cel mai mult, si totodata
este ceea ce il tenteaza in modul cel mai fierbinte.

Asadar Domnul permite alungirea lesei „robului celui fara de voie”, dintr-o pronie de-a
Lui, neânțeleasă de noi pe deplin. Chiar si la Cina cea de Taină, cand in jurul Domnului se
ingrosau norii, cand deja diavolul pusese in inima lui Iuda ca sa-l tradeze de Hristos, El stiind
ce avea sa se intample in curând, si atunci satan in chip tainic, invizibil pentru ucenici, vorbea
cu Mantuitorul, cerand de la Dânsul pe apostoli. Aceasta Domnul a destainuit doar lui Petru,
zicandu-i ca El s-a rugat Tatalui Ceresc ca sa nu scada credinta lor. Deci contextul este cam
acelasi si aici, in urma acestor tainice intelegeri, omul, sau mai bine zis omenirea, este pusa la
o grea dar autentica incercare, la un test, in care fiii oamenilor trebuie sa-si arate
devotamnetul fata de Cel care le-a dat viata.

Cartea lui Iov poate fi comparata cu un toiag de sprijin pentru noi oamenii, aflati in acesta
constanta incercare, ce se numeste viata, si ne este de un mare ajutor, si nadejde, o adevarata
deschidere a ochilor duhovnicesti, intru izbânda plinirii si contemplarii, pana la urma, a Celui
PreaÎnalt. Noi toti ne identificam cu eroul principal, in diferite situatii de viata, pentru asta si
ne este ea data noua, pentru a ne gasi pe noi, atunci cand suntem gata sa ne pierdem,
neputând a suferi necazurile, si atunci se ridica in inimile noastre nemultumiri si pretentii
indreptate catre Cer.

Astfel pentru a intelege ceea ce se intampla in acesta lume palpabila, trebuie sas privim
lucrurile doar in contextul existentei altei lumi. Aflandu-ne aici, in hotarele acestei lumi, si
nestiind ce se intampla in cealalta, care explica pe indelete ce are loc aci, noi nu vom putea sa
ne orientam ce se petrece chiar inaintea ochilor nostri. Aici poate fi dat un exemplu unei lumi
in doua dimensiuni ce se afla in contextul alteia, care este tridimensionala, deci cel ce judeca
in mod plat, niciodata nu va putea percepe ceva de natura de volum. La fel este si cu
istorisirea lui Iov, nu este clar omului ce se intampla in juru-i, fara a privi tot acest tablou, din
ansamblu, dintr-o alta perspectiva, dintr-o alta paradigma, ce o sustine, de altfel, pe ea.

SUFERINȚA

Cartea lui Iov, este dedicata, in mod prioritar, suferintei, o trasatura marcanta si de neocolit
in soarta pamânteanului. Etica biblica presupune existenta suferitei, ca o consecinta a
pacatului, omul sufera din cauza ca pacatuieste. De a provocat cineva o suferinta altcuiva, sa-
i fie de seama, ca mai devreme ori mai tarziu, acea plagă va veni, asemeni unui bumerang, si
asupra lui. Aceasta elementara si evidenta lege spirituala este prezenta si mai la toate religiile
de diverse origini si fundamente. Toti invatatorii morali, sau ai constiintei spunea cam acelasi
lucru: nu fa nimanui ceea ce nu vrei sa ti se faca tie.

Cam acelasi lucru ii spuneau lui Iov, acei prieteni care venisera la el ca sa-l suporte si sa-l
mangâie, ii ziceau sa se roage Domnului pentru a i se diminua suferinta. Apoi acest dialog,
treptat se încingea, si deja acestia il suspiciau pe drept, precum ca acesta ar fi pacatuit, si din
acea cauza sufera, ajungand pana si la aceea ca il invinuiau direct de aceasta vina. Pâna la
urma, unul din ei, Elifas, ii spunea ca rautatea lui este mare, asemenea nisipului marii, ca el
este cel mai putregacios om din lume, pentru ca Iov suferea si inca mai avea ceva de spus
Domnului. Deci pozitia lor era destul de clara, pentru ei cel putin.

Dar abordand aceasta carte, reiese ca este vorba de o suferinta fara de vina, una curata,
reiese ca a suferi omul poate pentru nimic. Chir daca Iov , ca si toti oamenii nascuti din
barbat si femeie, la vremea tineretilor lui a mai pacatuit, totusi, ajungand la o varsat matura,
dreptatea lui a covarsit atat de mult cele din trecutul sau incat el era supranumit de semenii
sai ca fiind ochiul pentru cel orb, piciorul pentru cel schiop, tată pentru cel orfan, barbat
pentru văduvă, era totul pentru toti, un adevarat părinte. El niciodata nu-si lua masa de unul
singur, mereu manca impreuna cu slugile sale, nu trecea nicicand pe langa un orfan, era un
om cu totul deosebit, asemenea unui pom bogat impodobit cu fructe bune.

Cu toate acestea el stia ca este nevinovat, ca masura suferitei lui este neadecvata, isi dadea
seama ca se intampla ceva cu totul neobisnuit, ceva ce iese din sfera normalului si a logicii
coerente umane, de parca parelele drepte s-au interesectat. Si anume despre asta cel in
imbracat in lepra striga, iar prietenii lui i-au mai adaugat pe deasupra la toate inca o masura
de durere. Asa un tip de suferinta putem observa si la prunci, fiind abia in primele clipe de
viata este palit de o boala grea sau durere, astfel ca sa fie inmuiate si schimbate inimile celor
ce l-au nascut, ca sa le fie amintite pacatele lor, de exemplu. Dar exemplul ideal este desigur
cel al lui Hristos, in cele din urma, astfel toti acesti suferinzi, preînchipuie pe Însusi
Mântuitorul.

Iov este o proorocie, una vie, in carne si oase, el nestiind ca de fapt, preînchipuie pe Mesia,
si parcurge, intr-un fel Golgota sa. Aici poate fi mentionat si Abel, primul drept care a suferit,
navând nici o vina asupra-i. Asemanatoare soarta a avut si generalul Urie, din armata lui
David, care a fost trimis la moarte sigura, murind pentru aceea ca regele s-a indragostit de
sotia sa.

MÂNGÂIEREA

Tematica suferintei, este impletita cu cea a mangâierii, acei trei tovarasi ai sai au venit,
initial, sa-l mangâie si o! Nedumerire; tratarea lor s-e transforma in invinuire, intr-o si mai
mare durere. La inceput ei plangeau langa el, amintindu-si fiecare de maretia si gloria celui ce
zace acum in „mlastina”, dupa care Iov a inceput sa vorbeasca, sa le raspunda lor, si apoi toti
cei trei au continuat si ei intr-un duh de osanda. De aici reiese o lectie ontologica referitoare
la omenire, si anume ca oamenii nu sunt in stare sa mangâie cu adevarat pe cineva, ci doar
Mângâietorul este Acela care poate face asta in modul cel mai autentic. Daca Duhul nu se
atinge de inima celui ce incearca sa mângâie, atunci alinarea acestuia din urma devine o
indurerare de fapt.

Omul nu poate de fapt sa gaseasca acele cuvinte cu adevarat mângâietoare, daca el nu este
gata sa ia locul celui in suferinta, daca nu este gata sa schimbe bunastarea lui pe suferinta
aproapelui. Cea mai inalta intelepciune a omului in suferinta este sa nu vada in jurul sau fețe
false, mascate , iar cei ce voiesc intr-adevar sa-i ajute, trebuie sa se roage pentru el, las mai
bine sa tina tacerea.

PROFEȚIILE LUI IOV

Iov suferind, proorocește. Strădaniile sunt de fapt niste stari de creatie osebite omenesti,
stari spirituale in care omul se ridica desupra lui isusi, si arata aceea ce nu era in stare sa
evidentieze in zile de liniste trupeasca. Astfel Iov, prooroceste despre Hristos, ca de exemplu
in capitolul noua, el indeamna de Domnul sa mearga la judecata cu el, pentru ca se crede un
om fara de fatarnicie, dar il roaga pe Creator sa nu il inspaimante, caci El este mare si
infricosator. Si un asa fel de chip fara de infricosare a luat Domnul Iisus Hristos, fiind
Dumnezeu, El s-a miscorat pe Sine pana la nivel de om, luând chip de rob, pentru accea ca
noi sa putem vorbi cu el. Tot aici in cap.9 , 32 si 33 eroul zice : „Căci El nu este un om ca
mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată. Ecl 6:10; Isa 45:9; Ier
49:19; Rom 9:20; Nici nu* este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi
amândoi.” Hristos parca indeplineste rugamintea umilă a lui Iov din aceste versete, vine in
lume, si apostolul Pavel in epistola catre Timotei scpune ca este un singur mijlocitor intre om
si Tatal, un singur Domn – Iisus Hristos. Deci Iov aici prooroceste, in mod evident si ferm,
caci tocmai pentru ca oamenii sa poata vorbi direct cu Dumnezeu, Hristos face acest pas de
neînchipuit si dincolo de orice intelegere a mintii create, chenoza.

Stim ca totusi oamenii primind aceasta mare ocazie de a se „judeca cu Dumnezeu”, au

pravalit ocazia, judecându-l pe El, acum doua mii de ani. Aceasta fenomenala carte, este una
in care e redata imaginea lumii in ansamblu, fara de nici o masca, in toata efervescenta sa
crudă, in culori realiste. Eroul cartii mai prooroceste inca intr-un loc unde zice „eu stiu ca
Mântuitorul meu este viu, ca El va repune pielea mea care se descompune , ca ochii mei si nu
al altuia vor vedea pe El”, aceste slove neordinare sunt cu siguranta proocii despre Mesia.
Aici el inainte spune despre invierea mortilor, si vata de apoi, cel ce, dupa spusele lui
Hrisostom, nu a citit carti, nu a stiut de predaniile sfinte, dar a avut o constiinta curate, din
care se putea citi ca dintr-o carte a intelepciunii divine.

Prietenii lui, pe de alta parte, nu spun nimic de acest fel, cuvintele lor sunt teoretice si suna
placut, dar ele nu lecuiesc bolile omenesti, ci din contra, adauga la necazurile lui. Aici se
contin mai multe zicale, care au fost luate si folosite de oameni de-a lungu epocilor, precum
este si vorba ioveană cand zice prietenilor sai „mai bine taceati si veti fi parut intelepti ”.

Cand toti prietenii lui au tacut, noi citim pasajul de indreptatire a lui Iov, la urma, in
penultimele capitole, el indrazneste sa mai spuna inca odata despre nevinovatia lui, el nu
poate sa se numeasca vinovat din cauza ca nu este vinovat, este un fel de neputinta de a spune
neadevarul, ceea ce este tot o calitate a dreptului. La fel a procedat si Hristos, de altfel, cand
zice ca nu poate sa spuna ca El nu este Dumnezeu, si anume cand se adreseaza fariseilor
„daca voi spune ca nu stiu pe Tatal, voi fi mincinos asemenea voua…”.

Iov, spre sfarsit, isi enumeră indreptatirile, mentionand ca el nu s-a bucurat de necazurile
dusmanilor lui, ceea ce este fenomenal pentru timpul in care el a trait, cand a dansa pe
mormantul dusmanului era ceva plauzibil si de la sine inteles, el vorbeste ca un om al Noului
Testament, ca un crestin mai inaite de Hristos.
 Dupa aceasta apare un al patrulea, un oarecare Elihu din neamul lui Roam, care cu mânie
se adreseaza celor trei prieteni, zicându-le ca ei nu au dat raspuns bun lui Iov, si zice ca se
mânie sip e Iov, ca se indreptatea iar pe Domnul il invinuia. Nu ne este clar cine e el, de unde
a venit, dar care are trei capitol de cuvantari. Il invinuetse pe eroul principal, ca nu are dreptul
sa se judece cu Cel PreaÎnalt, pentru ca este Dumnezeu. Dup ace termina de demascat pe toti,
el iarasi dispare din context, asemenea lui Melhisedec.

In cele din urma Iov primeste ceea ce a cerut de sus, Însusi Domnul ii apare si vorbeste cu
el, rapunzandu-i din furtună. Dupa adresarea celesta, Iov este cuprins de groaza, nu mai
doreste nimic, uita de necajirea si de toate pierderile lui.

Domnul ii spune despre niste lucruri mult mai superioare decat cele despre care Iov se tot
intreba pe tot parcursul cartii, El il pune pe Iov la locul lui, astfel scoțând durerea din sufletul
lui. Acest fapt ne arata ca Domnul ne da nu neaparat ce cerem noi, ci ceea de ce avem noi
nevoie cu adevarat.

Pana la urma biruieste Domnul prin dreptatea robului sau Iov, biruieste si Iov, aratându-se
aceasta prin multitudinea belsugului cu care este reîmpodobit sau recompensat,
multpătimitorul si răbdătorul fiu al cerului.

.
 CONCLUZIE

Asadar, numai o traire crestina sub semnul virtutii, prin valorificarea tezaurului
invataturilor sfinte, ne poate conduce la desavarsirea pe care o ravnim. in acest sens, Sfantul
Ioan Gura de Aur ne indeamna sa urmam exemplul dreptului Iov: "Ar trebui ca noi cu totii
sa-l imitam, pe Iov, pe omul care a aratat atata filosofie inainte de darea legii, inainte de
venirea harului, pe omul care a aratat o atat de mare filosofie fara dascal, fara inaintasi
virtuosi, ci el, de la sine, cu ajutorul judecatii lui drepte a ajuns la aceasta buna vietuire. Ca
fiecare din noi are sadita in firea lui cunoasterea virtutii. Si nimeni n-ar pierde-o vreodata,
daca n-ar voi, din pricina trandaviei, sa-si vanda nobletea sufletului sau".

Vederea lui Iov a Domnului, sterge din inima lui tot necazul si amintirea lumii acesteia,
punându-l pe el intr-un alt loc, intr-o anume stare de spirit, care nu poate fi echivalata cu
aceasta lume trecatoare si efemera, pana la urma.

Dreptul Iov nu numai ca sufera, rabdator si iubitor de Dumnezeu fiind, ci, mai mult decat
atat, se considera singurul vinovat pentru ceea ce patimeste. Suferinta sa nu e numai fizica, ci
si morala. Iov este pe deplin constient pe parcursul tuturor incercarilor ca suferinta il va duce
la cunoasterea deplina, la cele fagaduite de Dumnezeu celor drepti si buni.
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991;
2. Studiul Vechiului Testament, prof., Nicolae Ciudin, Bucuresti, 1996
3. Morala Divina si Fireasca, V. Garbuz, Chisinau, 1995.
4. C.G. Jung, Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, trad. M. M. Anghelescu, ed.
Teora, Bucureşti, 2000
5. Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene.,  Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed.
Diecezană, Caransebeş, 2001
6. Eliade, M., Istoria ideilor şi credinţelor religioase, Ed. Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1999
7. Wikipedia.org