Sunteți pe pagina 1din 4

PREDICĂ LA DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII

- ÎNMULȚIREA PÂINILOR –
02 AUGUST 2020
,,Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și,
frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și
s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douasprezece coșuri pline.”

Frați creștini,

Cu fiecare citire evanghelică luăm cunoștință de noi fapte și cuvinte ale


Mântuitorului Iisus Hristos. Nu este capitol din Sfânta Evanghelie, nu este verset, nu
este rând, nu este cuvânt și faptă evanghelică fără învățătura ei dumnezeiască.

În această duminică, a opta după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne amintește una


dintre minunile Mântuitorului, care a uimit lumea de atunci și continuă să uimească și
lumea din zilele noastre.

După ce Irod Antipa a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, neînfricatul


propovăduitor al pocăinței și Înaintemergătorul lui Hristos, ,,cel mai mare dintre
prooroci”, Ucenicii lui Ioan au îngropat trupul lui și au mers să vestească Mântuitorului
Iisus Hristos moartea acestuia.

Întristat, Mântuitorul a părăsit locul unde se afla și a trecut cu corabia de cealaltă


parte, spre un loc pustiu. Dar mulțime de oameni de prin orașe și sate, au venit la El cu
dorința de a-L asculta și, totodată, de a le vindeca bolnavii de suferințele lor.

Veneau de departe, cu greutate, unii dintre ei fiind bolnavi, căutând mila lui
Hristos. Așa cum facem și noi creștinii din zilele noastre când mergem la sărbătoarea
unui sfânt, când mergem să ne închinăm la moaștele Sf. Cuv. Parascheva de la Iași,
când mergem la Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, la Sf. Nectarie
vindecătorul de boli și făcătorul de minuni de la Mănăstirea Radu Vodă, și la alți sfinți
de la diferite mănăstiri atunci când mergem în pelerinaje.

Nu odată și-a manifestat Mântuitorul Iisus Hristos mila Sa pentru mulțimea


necăjită, flămândă și însetată de dreptate, de mângâiere, de cuvântul și mila Lui. Din
milă Mântuitorul Iisus Hristos vindeca paralitici, din milă vindeca orbi (Matei 24; 34),
din milă vindeca leproși (Marcu 1; 3); milă făcându-I-se pe cale, a înviat pe unicul fiu al

1
văduvei din Nain (Luca 7;13), din milă și pentru această milă dumnezeiască a venit
Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ.

Frați creștini,

Din Sfânta Evanghelie vedem că Mântuitorului I s-a făcut milă de mulțimea cea
mare adunată de departe ca să-și vindece bolnavii și să-și sature sufletul de hrana
dumnezeiască și să-l adape la izvorul de apa vie. Dar se făcu seară, și lumea cea multă
era obosită și flămândă trupește, cetățile lor și satele erau departe, și mâncare nu aveau.
Aveau, în schimb, hrană sufletească din belșug, și foamea de această hrană îi țineau
lângă Hristos până la ceasul acela târziu, în pustie.

Au venit la Mântuitorul ucenicii spunând: ,,Locul este pustiu și vremea, iată, a


trecut; slobozește mulțimea ca să se ducă prin sate să cumpere de mâncare”. Iisus le-a
zis: ,,N-au trebuintă să se ducă, dați-le voi să mănânce” (Matei 14; 17).

Cu gând dumnezeiesc și cu tâlc adânc a spus Mântuitorul aceste cuvinte despre


acești oameni care, săturând mulțimea dumnezeiește, avea s-o sature, îndată, și trupește.
Nu trebuia să sufere de foame cei care căutau hrana sufletească.

,,Dați-le voi să mănânce” avea să însemne nu numai că ucenicii trebuiau să se


gândească la hrana mulțimii în ceasul acela, ci că ei trebuie să poarte grijă totdeauna, ca
ucenici ai lui Hristos, să îndestuleze pe oameni cu învățătura Lui, cu hrana Lui cea
mântuitoare; să aducă lumii hrana cea din cuvântul lui Hristos și al Evangheliei. Nu
doar celor care erau atunci de față și nu doar acelor care veneau singuri la Hristos, ci
tuturor din lumea întreagă aveau să ducă ucenicii hrana și apa vie prin cuvântul
Evangheliei lui Hristos. Și știm că, după Înălțarea la Cer a Mântuitorului și după
Pogorârea Sf. Duh, Sfinții Apostoli au propovăduit cuvântul Mântuitorului, au învățat,
au vindecat și au botezat pe mulți oameni în acele călătorii misionare pe care le-au
făcut.

Mântuitorul Iisus Hristos ,,poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele


cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor
pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele
de fărâmituri, douasprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de
bărbați, afară de femei și de copii” (19-21).

2
În aceste trei versete evanghelice și, în special, în fragmentul ,,privind la cer a
binecuvântat” se cuprinde o faptă dintre cele mai minunate și o învătătură, pentru noi,
dintre cele de neuitat.

Cu aceasta, lucrarea Mântuitorului era împlinită: mulțime de bolnavi vindecați,


mulțimea toată îndestulată! Sănătatea și hrana, deci viața și învățătura cea mare, câștig
sufletesc și trupesc, pentru că și minunea vindecărilor și minunea înmulțirii pâinilor,
îndestulau și foloseau și trupește și sufletește mulțimii aceleia care veniseră la Hristos.

Iisus miluia pe oameni și trupește și sufletește, miluia pe omul întreg. Îi era milă
de bolnavi și îi vindeca; îi era milă de flămânzi și îi sătura.

Ceea ce trebuie să reținem însă, în chip special, din pericopa evanghelică de


astăzi este aceea că Mântuitorul nu a săturat numai trupește mulțimile, care nu-i dădeau
nicio clipă de răgaz, ci El a hrănit, mai ales, sufletește aceste mulțimi. Si le-a hrănit în
așa fel, încât acești oameni au uitat pur și simplu de nevoia hranei trupești, fapt care ne
aduce aminte de cuvintele Sfintei Scripturi, care zice că ,,nu numai cu pâine va trăi
omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4;4). Acest cuvânt nu
exclude cu nimic grija pe care trebuie s-o avem în a ne câștiga cinstit cele necesare
existenței noastre trupești, ba din contră, întărește aceasta.

Există o realitate pe lângă care, se pare, adesea trecem fără s-o luăm prea mult în
seamă, și anume că, și sufletul nostru trebuie hrănit, și nu oricum. Există, este adevărat
pentru oricine, o foame a trupului, dar există și o foame a sufletului. Există o sete a
trupului, dar există și o sete a sufletului. Dacă hrănim trupul pentru a crește spre a-și
împlini rostul pe care îl are, să ne hrănim și sufletul, căci numai așa sporesc în noi
înțelepciunea, priceperea, bunătatea, modestia, dragostea, cumințenia, cinstea și alte
asemenea însușiri de care avem atâta nevoie, mai ales în zilele noastre. După această
hrană sufletească, mai ales, au alergat și mulțimile de oameni despre care vorbește
Sfânta Evanghelie de astăzi, care ,,au mâncat și s-au săturat” nu doar cu pâine și pește,
ci au plecat la casele lor îmbogățite sufleteste.

Pâinea a fost și va fi întotdeauna absolut necesară vieții. Ea constituie hrana


noastră cea de toate zilele. De aceea și Mântuitorul, când ne-a învățat cum să ne rugăm,
ne-a îndemnat să cerem nu „hrană” ci „păinea”. Aici nu este vorba numai de pâinea
făcută din grâu, ci mai ales de pâinea spirituală, care este hrana sufletească.

3
Înmulțirea pâinilor în pustie preînchipuie jertfa Euharistică, care se va repeta în
Sfânta Liturghie până în veacul cel din urmă. Dragostea Mântuitorului a fost atât de
mare, încât ne-a lăsat nu numai învățătura Sa sublimă în Sfânta Evanghelie, minunile și
pilda vieții Sale, ci a instituit Taina Sfântă prin care El Însuși e pururea cu noi și se
jertfește pentru mântuirea noastră. Aceasta a făcut-o în clipa ultimei seri petrecute cu
ucenicii Săi, la Cina cea de Taina, când luând pâinea și paharul le-a binecuvântat și le-a
dat lor zicând: „Aceasta să o faceți întru pomenirea mea”.

Ascultând acest „testament” al Mântuitorului, Sfinții Apostoli și Biserica au


continuat să săvârșească neîntrerupt cele ce Domnul a rânduit la Cina cea de Taină (și în
perioada persecuțiilor din primele secole creștine dar și în vremurile noastre când ne
confruntăm cu tot felul de situații și stări de urgență și alertă si cine știe ce ne-o mai
aștepta). Sfânta Liturghie este deci Cina Domnului. Pâinea și vinul ce se aduc ca jertfă
la Sfântul Altar, sunt Însuși trupul și sângele Domnului Iisus care se dau ca „hrană
cerească spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Sfânta Împărtășanie este condiția esențială pentru mântuirea sufletelor, după cum
bine spune Sfântul Apostol Pavel: „oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea
paharul Domnului cu nevrednicie, va fii vinovat față de Trupul și de Sângele Domnului.
Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar” (I
Corinteni 11; 27-28). Iar Mântuitorul ne spune: ,,Adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca
trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce
mănânca trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea
de apoi.”(Ioan 6, 52-54).

Frați creștini, Se cuvine, mai ales acum când ne aflăm în perioada Postului
Adormirii Maicii Domnului să dezlegăm legăturile patimilor și ale păcatelor noastre,
curățindu-ne prin Taina Spovedaniei. Doar având această pregătire ne putem apropia cu
frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste de Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfânta
Împărtășanie.
Minunea înmulțirii pâinilor în pustiul Betsaidei este icoana Sfintei Împărtășanii,
pe care Mântuitorul a instituit-o în joia Patimilor, spre mântuirea noastră. Prin post și
rugaciune să ne apropiem și noi cu credință și cu dragoste de hrana euharistică. Să
primim cu vrednicie „Trupul Domnului cel ce se mănâncă pururea și niciodată nu se
sfârșește”, recunoscând jertfa cea mare și sfântă pe care a adus-o pe cruce pentru
mântuirea noastra. Amin

S-ar putea să vă placă și