Duminica a 18-a după Rusalii

(Pescuirea minunată
În vremea aceea, umblând Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon,
ce se numeşte Petru, şi pe Andrei, fratele lui, aruncându-şi mreaja în mare, că erau
pescari.
Şi a zis lor: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni!”
Iar ei, îndată lăsându-şi mrejele, au mers după Dânsul.
Şi, de acolo, mai înainte mergând, au văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov al lui Zevedei şi
pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedei, tatăl lor, cârpinduşi mrejele lor; şi i-a
chemat pe dânşii.
Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedei, tatăl lor, au mers după Dânsul.
Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în adunările lor şi propovăduind Evanghelia
Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa din popor.(Matei 4, 18-23)
Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre
Apostoli. Din pescuitori de peşti i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniţi după Mine, le-a zis
Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi… Eu vă chem în marea cea
largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu; în Numele Meu veţi
arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării…
Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt
„pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători”

În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum

pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă adresată de
Mântuitorul Hristos către Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob
şi Ioan, fiii lui Zevedeu, ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări
sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: “Şi trăgând corăbiile la
uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de
Mântuitorul lui Petru: “Nu te teme. De acum te voi face pescar de
oameni!”(Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli,
pentru că toţi au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului,
pentru Împărăţia cerurilor.

Pescuirea minunată, dincolo de a fi momentul chemării primilor Apostoli,

are și un alt sens profund. Ea nu este numai semnul biruințelor pe care, mai
târziu, ucenicii Domnului le vor avea între oameni, ci și încredințarea că
omenirea, în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem realiza
nimic trăitor în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El. Toate
strădaniile noastre, în afara cuvântului Lui sunt zadarnice, ca și truda
pescarilor din Evanghelie. Munca lipsită de harul lui Dumnezeu nu este
rodnică, “Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…“; “dar după
cuvântul Tău voi arunca mrejele…“ este munca sfințită prin har, munca
aducătoare de rod bogat și satisfacție materială și spirituală.

I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din

corabia grijilor pământeşti, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe
care avea s-o întemeieze Hristos. Pînă la această chemare, ucenicii îşi
împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum
însă au fost chemaţi şi aleşi de Fiul lui Dumnezeu ca să fie “pescari de
oameni”, vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe
pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite
vremi şi adresată numai celor sfinţi şi aleşi, pentru a conlucra prin harul
Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu şi la mântuirea oamenilor

. Pescuirea minunată este denumirea sub care sunt cunoscute două dintre minunile lui Iisus,
consemnate în Evangheliile canonice. Minunile sunt raportate ca având loc la ani distanță una de
cealaltă, dar în ambele cazuri situația era că apostolii pescuiau fără succes în Marea
Galileei când Iisus le spune să mai încerce o dată să-și arunce mrejele, pe care ei le scot pline cu
pește.

Descriere[modificare | modificare sursă]
În Evanghelia după Luca (5:1–11) [1], prima pescuire minunată are loc la începutul propovăduirii
lui Iisus și duce la alăturarea ca ucenici a lui Petru, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu.[2][3][4]
A doua pescuire minunată este denumită și "prinderea miraculoasă a 153 de pești" și pare să
reamintească de prima pescuire. Ea este consemnată în ultimul capitol al Evangheliei după
Ioan (21:1–14)[5] și are loc după Învierea lui Iisus.[6][7][8][9]
În arta creștină, cele două minuni sunt prezentate distinct. În primul caz, Iisus este reprezentat
șezând în barcă împreună cu Petru, în timp ce în al doilea caz el stă în picioare pe mal

de oameni"[1], după care Petru și colegii săi Iacov și Ioan au lăsat totul și l-au urmat pe Prima
pescuire miraculoasă[modificare | modificare sursă]
În conformitate cu Evanghelia după Luca [1], în ziua acestui miracol, Iisus din Nazaret predica în
apropiere de Marea Galileei, când a văzut două bărci pe malul apei. A urcat în una dintre ele care
aparținea lui Simon (Petru) și, îndepărtându-se puțin de mal, s-a așezat și a învățat lumea din
barcă. După aceea, i-a spus lui Petru:
"Du-te la apă adâncă și lasă-ți plasele acolo pentru a pescui." [1]
Petru a răspuns:
"Stăpâne, am muncit din greu toată noaptea și nu am prins nimic. Dar pentru că spui așa,
voi arunca mrejele."[1]
Când ei au făcut acest lucru, "au prins un număr așa de mare de pești că plasele lor au
început să rupă"[1], cerând ajutor de la o altă barcă. Când Petru a văzut marea captură,
care a umplut amândouă bărcile până aproape de punctul de scufundare, a căzut la
picioarele lui Iisus și a zis: "Pleacă de la mine, Doamne; eu sunt un om păcătos!" [1] Iisus i-
a răspuns: "Nu te teme; de acum vei fi un pescar Iisus.

A doua pescuire miraculoasă[modificare | modificare sursă]

Pescuirea miraculoasă a 153 de peşti frescă în Catedrala din Spoleto, Italia (a doua minune).

În conformitate cu Evanghelia după Ioan [5], șapte ucenici – Petru, Toma, Nathanael, fiii lui

Zevedeu (Iacov și Ioan), și alți doi – au hotărât să meargă la pescuit într-o seară de după Învierea
lui Iisus, dar nu au prins nimic. În zorii dimineții următoare, Iisus (pe care ei nu l-au recunoscut) a
strigat la ei de pe mal:
"Prieteni, nu aveți niciun pește?" [5]
Când ei au răspuns negativ (întrebarea în limba greacă folosește o particulă care presupune
răspunsul "Nu") [10][11], Iisus a replicat: "Aruncați-vă mrejele pe partea dreaptă a bărcii și veți
găsi ceva."[5] După ce au făcut aceasta, "ei nu au putut să scoată mrejele din cauza
numărului mare de pești."[5]
Dându-și seama de identitatea celui care i-a sfătuit, ucenicul pe care-l iubea Iisus i-a zis lui
Petru: "Este Domnul!" [5], la care Petru a sărit în apă pentru a-l întâlni (un aspect al poveștii
adesea ilustrat în arta creștină), în timp ce ucenicii rămași l-au urmat cu barca, trăgând
mrejele, care s-au dovedit pline cu 153 de pești mari. [5] Iisus a gătit și a mâncat o parte din
pești împreună cu ucenicii.
Acest pasaj a fost în mod tradițional unul dintre lecturile liturgice de după Paști, iar predicile
au fost realizate de Augustin de Hipona [12] și Ioan Gură de Aur [13], printre alții.

153 de pești[modificare | modificare sursă]

Precizia numărului de 153 de pești a fost mult timp analizată și diferiți scriitori au susținut că
numărul 153 are unele semnificații profunde, iar multe teorii contradictorii au fost elaborate
(vezi discuția cu privire la numărul 153 în Biblie). Discutând unele dintre aceste teorii,
teologul D. A. Carson sugerează că "Dacă Evanghelistul are în minte un anumit simbolism în
legătură cu numărul 153, el l-a ascuns bine" [14], în timp ce alți specialiști notează că "Nicio
semnificație simbolică a numărului de 153 de pești din Ioan 21:11 nu a primit un sprijin
larg." [15]
Trimiterile la aspecte ale miracolului sau la ideea generală de a fi "pescari de oameni" pot fi
recunoscute uneori prin folosirea numărului 153. De exemplu, Școala St. Paul din Londra a
fost fondată în 1512 de John Colet pentru a instrui 153 de copii săraci.[16]